evomag.ro
    science-fiction fantasy poezie eseu arte vizuale
Caută :  
Resurse Contact
Puroi II  -  Cum s-a născut Dumnezeu  -  Meduza (IX)  -  Mr. Loverman  -  Uitare  -  Tarsius  -  Greaţă  -  Luminile oraşului 2 (II)  -  Tahiji  -  Fragmentalism  -  Gena morţii este instituirea metafizicii moderne  -  Je t'aime mélancolie  -  Vatmanul - Mass Media  -  Povestea unui ceas  -  Claviaturi  -  Echilibrul  -  Schimbare de management  -  Întreg  -  Arta de a purta un război  -  Lunga vară  -  Poveste cu un cui  -  Metastază  -  Efect de înflorire (Napoca)  -  Transcendere  -  Proprietate cu casă şi pădure  -  Planeta Fantomă  -  Andru  -  !NFERNUL (fragment): Autistul  -  Mărturisirea lui Abel  -  Nevastă rea  -  Sindrom de plecare sau Povestiri dintr-o cârciumă de la marginea galaxiei  -  Strada Cosmos  -  Luminile oraşului XXII  -  Proză scurtă  -  Luminile oraşului XX  -  Talent  -  Panica  -  Lecţie de Umanitate !?  -  ªarpele de aramă (I)  -  Luminile oraşului XIII  -  Ambuscadă pe Uslar  -  Povestea trenului  -  Fanfara municipală  -  Războiul - fără - cap - şi - fără - coadă  -  Mamă de duminică  -  Big Bang Boo  -  Iza  -  Delir  -  Conştiinţa lui Uezen  -  Melodia care nu se aude


Outland

Marius Ungureanu



Publicat Sâmbătă, 26 Iulie 2003, ora 10:05

      Mai adanc, mai adanc, in uitare. Imi gasesc un loc in minte si fug, imi creez o inchisoare in strafundul fiintei mele, caut eliberarea acolo unde trebuie sa fie, ma lupt sa o gasesc si esuez. Am devenit orb si imi dau seama. Am fost adus la punctul asta de educatia mea privilegiata. In jur, peretii mucegaiti ai barului se preling in ireal, fluctueaza, creaza modele, fete contorsionate, mutilate. Din loc in loc, gauri luminoase aduc lumina alba, moarta, de afara. Nu pot scapa de locurile astea, nu pot merge intr-un loc frumos, intr-un restaurant select, desi imi permit. Ma complac. Cel putin, aici oamenii nu se uita ciudat la mine, nu sunt repugnati de ranile grotesti pe care chirurgia plastica nu a reusit sa le acopere. Unii dintre ei imi sunt chiar amici. Alcoolul abia distilat, amestecat cu EP, ma imbie cu izul dulce, dar imi este greu sa imi iau mainile de sub barba si ma multumesc sa privesc paharul murdar.

      Cineva ma cauta. Il simt in dreptul usii, dar nu percep nici o intentie rea, asa ca raman nemiscat. In jurul meu, fumul se ridica din ce in ce mai gros, in izuri de tutun si crack ieftin, specifice esuatilor din Outland. Suntem condamnati sa nu ne ridicam, sa traim aici, la marguinea orasului, desi calea ne este libera. Noi suntem paraziti. Ceva mai sus, mai bun, exista doar in proiectiile centrelor virtuale. Ma gandeam sa ma inscriu la un substitut pentru viata, dar imi terbuie multi bani. Cine stie, poate ca in vreo patru-cinci ani ii voi strange si voi reusi sa plec, sa scap de rahatul asta, tintuit intr-un scaun si bransat la reteaua operatorilor din Domuri, hranit intraveninos, internat in ireal, un personaj intr-un role playing game, storcand placerea prin stimulatori artificiali de cortex. Oare asta e scopul meu? E scop demn de ceea ce pot sau e demn de ceea ce fac?

      - Ai auzit vestile, Dario? ma intreaba OP, asezandu-se langa mine.

      Ma multumesc doar sa imi privesc amicul in semn de raspuns. Chipul lui e la fel de scrupulos ca de obicei, iar atitudinea de complotist ma demoralizeaza si mai mult.

      - Au dat drumul la bogi din nou, continua el temator. E nasol; toti sunt alarmati.

      Toti inseamna patru sau cinci traficanti din zona, singurii tipi cu care el se are bine. Nu terbuie sa ascult asta.

      - OP, am treaba, ii spun privind sugestiv paharul. Lasa-i dracului.

      - Nu e asa, omule. Le-au dat drumul aici, in Outland. Pizda ma-sii, ai putea sa dai nas in nas cu unul din ei cand iesi de aici.

      - Eu ii simt, ii spun zambind ironic. Curu meu e pazit.

      - Pe dracu, Dario-boy. Acum cauta ceva nou. Muistii aia de corporati i-au upgradat si vor o noua colectie.

      - OP, ii spun eu deodata serios si vadit iritat. Freac-o in alta parte!

      Amicul meu se ridica nervos si ezita un trimp inainte de a pleca, ramanand lipit de masa. Imi cauta un motiv; asa face mereu cand simte ca sunt nervos.

      - Trebuie sa o faci din nou, nu?

      - In seara asta, ii spun fara chef. In seara asta...

      OP se departeaza si il simt mult mai precaut ca de obicei. El e un tip ok, cam paranoic, dar de asa ceva nu se poate scapa aici. Mi-ar parea rau daca l-ar alege pe el. Din pacate insa, numai atat pot face: sa imi para rau pentru el. Nu imi risc viata pentru nimeni. Se spune ca cei care vor intalni bogii stiu asta dinainte. Totul e predestinat in privinta lor, iar subconstientul lupta ce refularea.

      Muschii incep sa imi tremure si consum tot continutul din pahar dintr-un sigur avant furios. Blestematele astea de conexiuni optice ma lasa. In curand va trebui sa imi fac un nou implant. Scot din buzunar doza de reglatori si o infuzez, asteptand fluxul rece sa ma tintuiasca de scaun.

      In seara aceasta... O fata tanara, o viitoare prostituata dupa analizele centrului. Angajatorii m-au platit prea bine pentru a mai pune intrebari, pentru a ma interesa. Treaba trebuie facuta perfect. A patra lucrare pe saptamana asta. E prea mult, chiar si pentru mine.

      In fiecare zi e din ce in ce mai greu, de fiecare data din ce in ce mai coplesitor. Si nu exista remediu, nu exista alternativa. Tot ce pot este sa ma pierd undeva intr-un blocaj de memorie. Daca fac asta, trebuie sa dispar. Daca as fi stiut ce ma asteapta, probabil ca nu as fi ales niciodata sa fac asta. Dar e prea tarziu.

      Ma ridic de la masa si las langa paharul golit o bancnota murdara. Acme e la tejghea si vazand ca vreau sa plec se apropie miscandu-si soldurile cu gratia ei de dansatoare.

      - Ai chef s-o facem, Dario? ma intreaba privindu-ma fix in ochi, cu stralucirea aceea rece care nu va disparea vreodata.

      - Nu acum. Am ceva de facut.

      - Dari... Intoarce-te in seara asta. Lasa-ma sa te ajut.

      Ii intorc spatele si caut drumul catre fundul rosu de deasupra iesirii. Afara, un bodyguard ii sparge falca unui betiv culcandu-l pe solul rece. Ii cunosc pe amandoi; e jocul pe care il fac. Betivul crede ca suferind se purifica, iar pe bodyguard nu il deranjeaza sa il buseasca din cand in cand.

      In jur, acoperisurile prabusite urla. Sub arcada-autostrada cateva halouri anima decorul, iar sub ele o nava reconditionata survoleaza cu armele pregatite. Pe strada ingusta, plasatorii ma atrag cu oferte. Din pacate, ei nu au ce imi trebuie mie. Nu ma pot ajuta decat pentru cateva ore.

      Ma opresc langa un cazan de fier in care focul arde cu falacara mare si imi aporpii mainile pentru a ma incalzi. Mereu e frig aici. Peste tot, frigul amorteste. Clientii gunoaielor ma cunosc si ma privesc cu un repsect pe care il inteleg dar pe care nu il pot rasplati. Se simt mai bine avand un operator aproape, dar nu stiu ca as sta cu mainile in san daca un alt operator i-ar decapita doar pentru amuzament.

      Undeva, departe, cineva e indignat de prezenta mea. Imi intorc privirea si il zaresc pe unul din baietii lui Sal, langa bloc. Ma indrept catre el fixandu-l, atent, pregatindu-ma, simtind aplificatorii lucrand. Ajung in mintea lui si il fac sa ezite, sa vada ceea ce nu exista, sa vada mai mult, sa vada propria teama reflectata in mine. Gatul i se deschide lin, de la un capat la altul, iar ochii i aluneca pe spate, ca intr-o binecuvantare. Lama se umple de sangele gros, intunecat si o las langa cadavru. Sal va sti ca e a mea.

      Imi continui drumul pe strada ingusta, cufundandu-mi mainile in paltonul uzat. Nu datorez nimic nimanui. Tot ceea ce stiu, tot ceea ce pot, am invatat singur. La dracu cu toti care isi iau credit pentru mine. Sal crede ca ii datorez un imperiu, ca am datoria sa il fac puternic. Vrea sa il multiplic, are nevoie de inca un el sau doi pentru a-si largi afacerea. Labarul ala o freaca de 90 de ani si e veteran, dar simte ca i se apropie timpul. Eu il pot ajuta. Dar nu o voi face, pentru ca nu ii sunt recunoscator. Recunostiinta nu are de-a face cu banii si nici cu vointa personala.

      Tot ce am e ura. Urasc totul si nu ma voi schimba. Tocmai pentru asta pot face tot ceea ce fac, pot fi vanatorul sufletelor celorlalti, po fi dumnezeul lor inrobindu-i si dupa moarte. Undeva, langa un adapost, doi barbati i-o trag pustiului care aduce fructe pe bicicleta de la marginea orasului. Langa ei, o femeie legata isi asteapta radul. Si victima mea e aproape. Pot deja sa o simt. E contrariata; e ceva in legatura cu iubitul ei, cu faptul ca nu e bun la pat. Se simte folosita, uraste implatul glandular si jumatatile de ora pe care trebuie sa le indure cel putin o data pe zi, cu el forfotind desupra ei. Si totusi, va ajunge prostituata. Nu are bani, iar iubitul ei va muri in doua zile din cauza unor datorii, asta daca scapa astazi. Suntem paradoxuri. Inveitabil, ajungem sa ne confruntam cu ceea ce uram cel mai mult, cu ceea ce nu dorim sa intalnim. Asta e experienta.

      Ei doi traiesc intr-un adapost comun, cu alte zeci de cupluri intr-un bloc din care au ramas locuibile doar sase etaje. Pot sa o anunt ca vin, sa fac un joc, dar eu nu am de gand sa fac totul perfect. Sa-i ia dracu pe angajatori! Nu ma pot atinge. Sunt Dumnezeul din Outland. Cred in mine si numai in mine, iar partea rea este ca tocmai aceasta credinta imi destrama visele, imi alunga scopurile departe, lasandu-mi ca solutie doar simpla iluzie. Ceea ce ma urmareste cu-adevarat este trecutul, vocile si visele pe care mi le amintesc perfect, pentru ca sunt nevoit, sufletele care ma bantuie.

      Dar nu ma voi opri. Grabesc pasul, din ce in ce mai hotarat, tensionat, asteptand sa duc totul la sfarsit, sa fac ceea ce trebuie. Sunt cu totii victime, indiferent de cat de mult luptam. Trezirea este departe, devorata de timp, Scopul este ascuns in frig, in fum, in gunoi. Am cazut; Outland e sfarsitul, e ciuma care nu face decat sa prefateze sfarsitul orasului. Singura vina pentru ca suntem asa o avem noi.

      Un hol din piatra cenusie, o fata care strange in pumn banii primiti de la cel caruia i-o suge langa usa de la baie, un copil murdar batand un caine scheletic...Incepe...

      Decorul inetrfereaza, iar victima stie ca ma apropii. Am anuntat-o, i-am dat timp sa se apere. Trebuie sa se apere. Prietenul ei tine doua arme automate indreptate catre usa. Urasc tot ceea ce am gasit in viata asta. Si ura creste... Ma abandonez si intru in camera, un simplu spirit vuind rapid, cautand locatii, in timp ce scanner-ul detecteaza punctele slabe ale peretilor suprapusi. Fata il grabeste, iar el apasa tragaciurile cand eu revin in corp. Ploaia de gloante sectioneaza peretii, topind plasticul, aruncand bucati din intariturile de piatra, veninul ma cauta, iar cateva gloante imi subtiaza cartilajele metalizate. Raza laser il puncteaza in inima, aducand linistea. Ceilalti s-au inchis in apartamente, si-au pregatit armele, gata sa riposteze.

      Fata este tacuta. Tremura, iar buzele ei imi lasa impresia ca sunt dulci. Mi-ar placea sa le sarut. Intru in camera si o privesc un timp, savurandu-i frica, simtindu-i caldura, excitandu-ma. As vrea sa i-o trag inainte sa moara, dar nu se poate. Poate ca e mai bine asa, pentru ca ma infurii.

      - Acesta este sfarsitul, ii apun calm, ca si cum nu urmeaza sa i se intample ceva rau. Nu te impotrivi.

      Ea tace si tremura. Ma vad in ochii ei, un robot fara suflet, programat sa inrobeasca spirite, un mort reanimat, reconditionat. Nu imi este rusine cu ceea ce sunt. Eu am murit o data. E randul lor, e randul lor sa plateasca pentru ceea ce mi-au facut, pentru ceea ce perpetueaza. Incet, intru in mintea ei, copiind-o. Creierul imi fierbe, circuitele abia suporta tensiunea, dar pasii ma poarta fermi inspre ea. O ating, o invalui cu bratele, o imbratisez. Devin ea, ne confundam, imi iau timp pentru a revarsa ceea ce simt, ii transmit durerea mea, o fac martora a vietii si a post-vietii mele, ma spovedesc. Ma simt bine, ma simt usurat, liber. Ii spun tot, ii transmit tot, ma vindec. Cand meduza metalizata ii strapunge cortexul, extinzandu-se, mapand-o, culegandu-i gandurile, ii dau drumul si ma dau inapoi, redevenind eu, urmarindu-i spiritul, oprindu-l, mentinandu-i viata, inrobind-o, transmitandu-i Scopul. Ea se zbate, vrea sa scape de tot, cauta moartea, dar o opresc, o fortez sa ramana aici. Realiateta e doar un vis trist, un vis caruia ea trebuie sa ii cada prizoniera. Meduza e logata la creierul meu, la unitatea mea de procesare si transmite, aduce informatia pe care o stochez, copie undele pe care creierul meu le decodeaza. O stocam pe Volia, o pregatim pentru ceea ce va fi, ii stabilim scopul vietii: sa slujeasca. Scopul vietii e un algoritm formativ, o informatie adanc implantata in subconstient, asemea celor care ii vor accentua capacitatile viitoare.

      Asta e treaba mea. Ucid oamenii si ii trezesc din morti pentru ca ei sa se poata supune cui imi plateste mie. Angajatorul meu de acum e un fost coleg de-al ei. Volia va sti sa il multumeasca, Volia va crede ca el a salvat-o, ca e Mantuitorul ei. Volia nici nu va sti ca e un simulacru, o minte trunchiata, implantata robotic intr-un corp clonat. Va sti sa isi mulumeasca salvatorul cum nici o alta femeie nu poate, ii va crea vise, ii va servi, ii va apara imperiul, va fi perfecta. Iar el va muri ca un prost cautand sa cucereasca lumea.

      Termin. Meduza se retrage, devenind una cu mine, continuand sa strucureze informatiile pe discul molecular. Iau o proba de tesut si ma intorc inspre usa. Fata arata grotesc, alba, moarta, mutilata, o alta imagine, o alta fata la colectie.

      Ajung afara si simt ceva nou. Privesc in jur si il zaresc apropiindu-se cu pasi lenti, calmi, asmenea mie cand imi intalnesc victima. Acum ar putea sa ma loveasca, acum ar putea sa isi joace cartea, cand eu sunt slabit. Bogul pare foarte uman, iar asta mi se pare lipsit de imaginatie. Nici noua generatie nu se debaraseaza de cliseu. Se apropie si ma fixeaza cu ochii lui de sticla, iar eu ii sustin privirea.

      - Hai, da-i drumul, ii spun, stiind ca am picat in capcana.

      Ei controleaza destinul. Ei stiau ca voi fi aici. Dar nu imi este frica. Sunt furios, iar ura ma apara.

      - Da-i drumul! ii urlu. Da-i drumul!

      Vreau sa imi vad viitorul, vreau ca el sa imi arate care imi este destinul, vreau sa sper sau sa mor acum. Daca exista o scapare, o voi afla, daca nu, voi muri din nou, irecuperabil. Imi doresc moartea, acum cand viziunile ma bantuie mai mult ca oricand.

      - Haide! il fortez coplesindu-l cu privirea, fortandu-ma sa raman in picioare. Sa terminam.

      Bogul isi pleaca privirea si se intoarce. Nu poate. Blestematii aia de la Centrul PSI poate ca si-au gasit raspunsul acum. Viitorul meu nu e al lor, viitorul meu e ascuns. Imi apartin in itregime, chiar si asa mort. Stiu de ce fac asta, stiu ca si ei cauta o scapare, o noua conditie pentru oameni, o noua forma a mintii, un nou culoar pentru viitor. Se hranesc cu frica noastra, cu destinul banal pe care il avem. Dar eu nu sunt banal. Nu, eu sunt probabil ceea ce cauta.

      - Bogule! il strig ridicand bratul cu generatorul laser. Nu ma veti avea! Va trebui sa cautati alta salvare, alt mod de a scapa de trecu. Nu eu sunt noua conditie. Eu am murit.

      Bogul se indeparteaza transmitand mesajul meu catre superiorii care il supravegheaza. Activez laserul si ii zdorbesc teasta intr-o ploaie de tesuturi si circuite. Privesc inspre cerul cenusiu, apoi imi continui eternele drumuri fara scop, cu mainile in buzunarul paltonului lung.

      Fututul de OP! M-a tradat ca sa isi scape pielea, iar apoi s-a simtit vinovat si m-a avertizat. Nu l-am simtit. Din cauza asta nu trebuie sa am prieteni. Mi-o pot trage oricand pe la spate, fara sa ma pot apara.

      Am atatea suflete in mine si totusi ma simt singur. Unde e Dumnezeu?

     

© Copyright Marius Ungureanu
Nu există nici un comentariu  
Comentează articolul  Spune-ţi părerea

    Toate câmpurile sunt obligatorii.
    Comentariul nu poate include link-uri.
    Dacă sunteţi logat, numele şi emailul se autocompletează.
    Comentariile sunt moderate şi vor apărea pe site numai după aprobare.

Nume :
Email (nu va fi afişat) :
Comentariu :


   SFera Online v.3 Final Edition - arte vizuale şi literatură de anticipaţie
      Toate drepturile rezervate. Copyright © 2001 - 2011 SFera Online | © 2011 - 2015 Arhiva SFera Online