evomag.ro
    science-fiction fantasy poezie eseu arte vizuale
Caută :  
Resurse Contact
System Error  -  Corabiile lungi  -  Meduza (III)  -  La copcă  -  Ceaţa  -  Talent  -  Duhovnicul  -  Aventurile Poetului Rătăcitor : (I) Prinţul Canalelor  -  Vânzatorul  -  Pacientul  -  Puroi II  -  Gondolierul  -  Jocul Zeilor (II)  -  Proces neverbal  -  Aripile din cer  -  Intoxicaţia. Investirea de novice  -  Îndelunga aşteptare  -  Înger în oglindă  -  Luminile oraşului XX  -  Vikingul  -  Jocul Zeilor (VIII)  -  Între două lumi  -  Avatarul  -  Manifestul de aur al desăvârşirii  -  Istoria spirilor de la începuturi până la trecerea munţilor  -  Universul lent  -  Visul demiurgului  -  Babylon Five: Mercenarii  -  Coana mare se mărită  -  Visătorul  -  Aventurile Poetului Rătăcitor : (II) Poetul Soarelui  -  Icoana  -  Meduza (VI)  -  Lacrimi de stea  -  Către a opta zi  -  Fie-mi apa uşoară !  -  Big Bang Boo  -  Vatmanul - Mass Media  -  Genocidul  -  Îngerul cenuşiu - Gabrielle  -  Luminile oraşului XXVIII  -  Stâlpnicul  -  Iluzia viselor  -  Pierderea  -  Câmpurile magnetice ale lui Belizarie  -  Melcul  -  Ultima frontieră  -  Nu ne vom mai întâlni în toamnă, domnule profesor !  -  O dimineaţă perfectă  -  Alfa si Omega. Moon


Înainte ca toate imaginile să dispară...

Înainte ca toate imaginile să dispară...
  Marius Ungureanu
Jocul meu pentru Dumnezeu şi ai lui
De aici, de sus...
Delir
Lumea de sus
Outland
varianta print

Marius Ungureanu



Publicat Sâmbătă, 2 August 2003, ora 10:05

       Rimne este o constiinta reziduala activata si sustinuta de Behavioral IA, care opereaza sub un protocol liber superior rutinelor de cenzura pe care le am instalate eu. Asta inseamna ca Rimne poate intra oricand in casa mea prin sistemul de distributie holo, atata timp cat nu imi upgradez programul de selectie. Intr-o zi, am incercat sa o virusez, dar m-am trezit dat in judecata de reprezentanta UNCOM si pus sa platesc daune de 100k pentru tentativa de alterare a protocolului de transmisie corporat. Dracu' sa-i ia cu legile lor care protejeaza intruziunile astea virtuale! Poate ca nu ar fi totusi o problema atat de mare, din moment ce Rimne e o 'ea', dar numele acesta este un cod care desemneaza in cuvele VOX locatia in care se afla corpul fostei mele sotii, moarte de doi ani. Toria era numele ei. Toria m-a inselat, Toria si-o tragea cu altul cate trei-patru ore pe zi, in timp ce eu mutilam fete la Ghilda Profetilor, oprind oamenii nemultumiti de viitorurile create sa ii distruga pe preotii-roboti care traiesc din amintirile unor clone esuate. Mereu simteam un miros strain cand ajungeam acasa, mereu mi se parea ca cineva a fost la mine, dar Rimne juca foarte bine. Am angajat pe cineva sa o urmareasca, dar ea l-a rascumparat. Am trimis o Fantoma din Paralax, arcada celesta, dar a facut cumva si l-a futut si pe operatorul care se decorpora, pacalindu-ma din nou. Toria era mereu obosita cand ajungeam acasa. Incerca sa fie buna cu mine, nu pentru ca avea nevoie de banii pe care ii castigam, ci pentru ca asta era placerea ei, hobby-ul ei: sa ma pacaleasca, sa se joace cu mintea mea, sa imi provoace indoieli si apoi tot ea sa le alunge. Pe futangiul ei il chema Roffie. Roffie, sula-mare. Dracu' sa-i ia.

      Ca si cum mi-ar simti supararea ca inainte, Rimne rasare din sferoidul holo direct inaintea ochilor mei, etaland o rochie de seara ce se vrea sexy. Imi apas tamplele cu pumnii, dorind sa alung durerea, sa fac liniste in minte, ma fortez sa ignor miscarile provocatoare ale femeii. Nu cred ca voi gasi vreodata un mod de a scapa de ceea ce imi sfasie sufletul, de sentimentele astea care ma doboara, care ma fac sa imi vreau moartea.

      - Salut, Valerio, imi spune Rimne, iar vocea fostei mele sotii imi doboara toate defensivele.

      Imi pare atat de rau ca nu am ucis-o cu mana mea! E lucrul pe care il regret cel mai mult in viata asta. Nu stiu de ce o suport, de ce nu fug undeva departe de orice holoproiector, undeva departe, unde sa stau tacut, unde sa vad doar ceea ce vreau, unde sa aleg sa mor. Aici, pe strazile orasului, ea ma urmareste mereu, stie tot ce fac, isi aduna informatiile, isi pregateste armele cu care sa ma distruga seara.

      - Val, iti amintesti? face ea, coborand bretelele rochitei se seara, dezvaluindu-si sanii tari. Ce bine era...

      De ce tocmai acum? Acum, cand trebuia sa imi revin dupa ceea ce am facut dimineata, cand trebuia sa ma trezesc dintr-un nou cosmar. As vrea sa plec, dar nu ma mai pot ridica de jos. Ma dor muschii, carnea inca imi arde dupa atingerea stun-gun-ului. In urma cu cateva ore, medicii Ghildei au terminat operatia, punandu-ma pe picioare dupa bataia pe care am luat-o dimineata, cand incercam sa tin piept de unul singur la 15 oameni care fortau a doua intrare. Pana cand au ajuns intaririle, ma calcasera in picioare. Unul dintre ei mi-a scos ochii din nou, asa ca noile render-e creaza halouri pana receptorii se adapteaza. Si totusi, durerea fizica e doar o parte. Eu i-am provocat oricum. Am ucis inca un om astazi. Imaginea fetei lui strapunse vertical de lama argintie nu mi-a disparut din minte. 16. 16 oameni am ucis pana acum. Am facut colectie cu inregistrarile. Uneori imi place sa ma vad ucigandu-i, iar alte ori, ca acum, spiritele lor ma inlantuie, imi devoreaza sufletul. Iar Toria e aici pentru a-i ajuta, Toria, fantoma continua, frumoasa, protejata de legislatia IA, considerata o persoana in cercurile economice, lasata libera tocmai pentru ca eu sa cumpar softul extrem de scump care sa o blocheze, fara a avea garantia ca nu o voi intalni cand ies pe usa.

      In urma cu 25 de ani, un Inalt Consiliu format din lideri corporati a fost sters din orice forma de existenta de o colonie de micro-paianjeni implantati progresiv in structurile cladirii centrale. Secventele de ADN pe care le purtau robotii au eliminat definitiv incercarea de constituire a unui regim centralizat statal, aducand un nou razboi de gherila si apoi noi protocoale pentru IA. Legile exista restrictiv, diferind intre corporatiile majore, care isi pot permite sa pastreze in Retea constiinte reziduale. Aproape toti liderii isi fac back-up regulat, pentru a-si asigura continuitatea.

      Rimne nu e lider corporat, bineinteles. Ea nu e decat o curva care si-a cumparat locul pentru opt ani in Corporada VOX.

      - De ce nu renunti? ma intreaba Rimne, jucandu-se cu rochita peste sani. De cand te stiu te bati. Unde speri sa ajungi asa?

      La purificare. Sper ca intr-o zi, sa ma simt eliberat, ca dupa o bataie zdravana sa am o revelatie. Vreau ca cineva sa ma jute, iar asta e singurul mod in care o pot cere. Toria stie ca psihiatrii nu imi pot face nimic, ca nu imi pot induce un scop in viata, oricat de mult ar incerca. Ei nu reusesc decat simulacre de viata, substitute care dureaza cateva luni. Atunci, sunt absent, iar mai apoi nu imi amintesc ce am facut. Sunt vise pe care le urasc, franturi de apatie, de somnolenta. Dar eu nu vreau sa alunec, nu vreau sa fug ca un las. Vreau sa raman aici si sa lupt, sa gasesc o scapare de ceea ce e rau. Nu vreau sa scap de tot, vreau doar sa ajung la punctul la care sa pot alege liber.

      - Ti-am spus vreodata ca imi pare rau pentru ce ti-am facut? ma incearca Toria din nou, din ce in ce mai aproape de esenta urii mele, stiind ca voi izbucni si asteptand cu nerabdare.

      Daca ar fi reala, s-ar excita la starea mea, iar mangaierile acelea usoare pe zona pubiana ar fi pe bune. Asa, nu sunt decat un dans vizual. Ea nu face decat sa repete comportamente, desi nu simte ceva la un mod bine definit. Are doar impresia informationala a unor sentimente, a unor senzatii foarte vagi.

      - Val, vreau sa mi-o tragi. Te rog, du-te acolo si trage-mi-o.

      Nu este neobisnuit pentru un mort sa ceara asta. Am vazut-o pe cand lucram la National Memorial. Ahtiatii de sex mergeau acolo si futeau din greu la mortii aia conservati, in timp ce creierele lor se bucurau cu imaginile constiintelor restrictive animate de retea. Multi spuneau ca e ok sa le-o tragi mortilor, mai ales ca in cuvele alea sunt conectoare care activeaza cu acuratete foarte mare muschii vaginali.

      - Val, nu iti mai place de mine? ma intreaba ea, desfacandu-si picioarele si apropiindu-se si mai mult de mine.

      O pivesc o clipa, iar apoi ma mut de partea cealalta a patului, fara a-i intoarce spatele insa.

      Fac jocul asta de fiecare data. Ma cronometrez uneori sa vad cat rezist pana sa ma infurii. Toria e patetica, dar pentru ea, starea aceasta nici macar nu exista. Cel putin asta cred eu, ca ei nu simt, ca Suspendatii nu au emotiile noastre, pentru ca nu au organe de simt care sa confere o baza. Ei nu au decat informatia si puterea reprezentarii. Ei sunt algoritmi. Rimne nu se bucura de fapt decat asemenea unui personaj dintr-un joc pe computer. Pentru noi, cei de aici, rasul lui e preprogramat, dar tot ne infurie daca survine la momentul nepotrivit. Pentru personaj, algoritmul insa nu e algoritm. E conditia lui. Din pacate, acum nu joc ultimele aparitii de pe piata VR, ci incerc sa imi revin, sa nu mor apasat de propriile intrebari. Rimne nu are decat scopul si un rol foarte complex pe care blestemata aia de IA care o guverneaza il reda perfect.

      - Acum esti la faza cand eu nu exist, corect? imi spune Rimne zambind. Eu nu am constiinta, sunt o simulare, exist doar pentru tine si nu sunt constienta de ceea ce sunt, de faptul ca sunt in viata.

      Simt ca motivele ma parasesc si incep sa cedez. Imaginile create de mintea mea cu Toria si cu Roffie tragandu-si-o din greu peste tot prin casa imi invadeaza mintea, ridicand furia, dand sens vietii.

      - Macar l-am ucis pe Sula-Mare ala, ii spun ranjind. I-am scos creierii. I-am scos creierii...

      Imi aduc aminte cum a murit, ca un caine in chinuri, sub loviturile mele si ma simt bine. In genereal ma feresc sa vad adevarul despre moartea lui, dar acum el ma doboara brusc, curmandu-mi zambetul. Moartea lui Roffie nu m-a vindecat. Pe ala din arcada nu l-am prins. Si chiar daca il voi ucide si pe el, tot nu ma voi vindeca. Pe Toria trebuia sa o ucid. As da orice sa mai fie in viata acum, sa ii pot face tot ceea ce am gandit de un an incoace. Faptul ca asa ceva e imposibil, nu face decat sa imi arate cat de disperat sunt, sa imi arate ca voi muri fara scop. Nimic nu poate opri frustrarea. Toria a murit intr-un accident, dar nu ma simt mai bine stiind ca soarta mi-a luat dreptul. Ce fel de karma este aceea care nu iti da nici macar libertatea de a te razbuna?

      - Dar eu sunt aici, scumpule, sunt aici sa ma revansez, sa iti rascumpar suferinta, de ce nu intelegi asta? Stiu ca am gresit fata de tine, dar ce pot face mai mult de atat? Sunt moarta.

      - Sunt convins ca la asta te-ai gandit cand ti-o trageau corporatii aia prin toate partile pentru a-ti aloca o cuva aici. Sunt convins ca numai la mine te gandeai.

      Ma dau jos de pe pat cu tamplele forfotindu-mi si incep sa lovesc in gol, distorsionand holograma in locul unde e chipul frumos. Lovesc in nestire, atingand cadrele groase ale mobilei, pana ce durerea fizica ma culca la podea. Lacrimile mi se scurg siroaie pe obraji, strigate de indurare catre un Dumnezeu fals, catre ceva mai sus de care nu am cunostiinta. Toria ma vede si se posteaza in fata mea, avand aceeasi expresie de compasiune.

      - Uite, sange din nou. Iti curge siroaie.

      Podeaua e plina de pete rosii, iar de pe cartilajele dezgolite ale mainilor siroaie intunecate se scurg, ducand veninul afara din mine. Imi savurez durerea si ma simt mai bine. Mereu ma simt mai bine asa, mantuit.

      - Val, ma implora Rimne apropiindu-si buzele virtuale de ale mele. Lasa-ma sa te ajut. Lasa-ma sa te iubesc.

      - Ai avut sansa ta, ii spun abia auzit. E tarziu pentru amandoi.

      - Stii ca nu e asa. Putem fi impreuna pentru mai multi ani, putem fi unul langa altul, unul pentru altul. Te rog, Val, nu te irosi.

      Rimne are nevoie de mine, iar la asta se rezuma totul. De dragoste nu poate fi vorba pentru un Suspendat. Vrea sa mai cumpere cativa ani de post-viata, iar eu sunt principalul pion care poate fi prostit. Nu cred in repararea greselilor, nu cred in compasiune, nu cred in ajutorul altora.

      - Sa te ia dracu, Rimne, ii spun ranjind bucuros. Vei muri in cele din urma, curva proasta. Poate ca tu ti-ai facut jocul inainte, dar acum e timpul meu. Depinzi de mine, pentru ca nu mai ai corpul pe care sa il oferi contra cost. Eu iti pot cumpara domeniul de Retea pentru alti ani. Dar stii ce? Nu o voi face.

      Un nou sens imi invaluie mintea, fortandu-ma sa ma ridic, sa uit de ranile deschise. Stiu ce am de facut, stiu cum pot sa am parte de o frantura de razbunare. Daca Rimne e constiinta, nu are cum sa nu fie alterata de asta. IA nu va putea face fata. Ma indrept catre terminalul de comunicatii si formez codul pentru Filiera Dorintelor de Noapte.

      - Ai mai incercat asta, scumpule. Stiu ca ai nevoie, asa ca nu ma supar. Dar mai buna sunt eu. Nimeni nu fute mai bine decat mortii si tu o stii. Ti-au spus-o toti.

      Comanda mea va ajunge in cinci minute. Ma intorc si o privesc multumit pe Rimne.

      - Sa nu pleci. Vreau sa stai, sa stii ca nu vei mai avea parte de asta, sa intelegi ca nu te voi ajuta. Exista ceva real in lumea asta, ceva pentru care merita sa lupti si sa te irosesti. Tu ai pierdut, Rimne. Nu te voi ajuta.

      Imi plasez un pansament organic pe rani si imi iau cateva clipe pentru a rezista fluxului fierbinte.

      -Stii, la inceput nu eram asa, incep sa ii spun eu, deodata avand chef de conversatie. Pana pe la 10 ani am fost un om normal, am avut o familie, am mers la scoala. Furia m-a schimbat. Am inceput sa urasc cand tatal meu si-a alterat trecutul, cand si-a modificat imaginea, devenind Dumnezeu. Batranul isi simtea moartea, era bolnav si a crezut ca fiind Dumnezeu va scapa, isi va subjuga corpul. Ne-a fortat sa credem in el, a sacrificat-o pe sora mea in fata noastra, pentru Dumnezeul Tatalui sau. Politistii l-au executat pe loc. Maica-mea a innebunit. Eu am ramas singur, cu ura fiind singura arma.

      - Cat de mult urasti ceea ce ai in jur? ma intreaba Rimne, apeland la suportul PSI din Retea, la acel modul care ii face pe Suspendati atat de utili si ceruti.

      - Indeajuns incat sa ii ucid pe toti daca trebuie, ii spun pe un ton apasat. Indeajuns incat sa nu imi pese de vietile lor mizerabile, de durerea lor, de visele si sperantele lor.

      - Insa chiar i-ai ucide pe toti daca ai putea? Daca ai avea, prin absurd, ocazia sa faci asta, ai merge pana la capat?

      In dreptul usii, holograma afiseaza siluetele celor doua prostituate care se apropie pe hol. Dau comanda vocala, iar apoi le savurez corpurile abia imbracate, apropiindu-ma de ele, poftindu-le carnea, gata sa le folosesc. Una dintre ele ma saruta, iar buzele ei suculente transmit prima doza de amplificatori.

      Dupa ce ma dezlipesc de ea, ma intorc inspre Rimne si ii spun amuzat:

      - Nu chiar pe toti.

     

     

      Dimineata e pustie si aduce inapoi implozia de sensuri aberante si de logici prea rapide, vuietul de imagini fara viitor. Tristetea aluneca, la fel ca de fiecare data dupa ce prostituatele pleaca. Indiferenta lor ma face sa nu sun la Filiera chiar acum. Ma ridic din pat si imi regasesc ranile partial refacute, indeajuns pentru a rezista unei noi lupte. Peste o ora trebuie sa ajung la Ghilda. Soarta imi rade in fata cand ma ridic de pe pat si zaresc holograma lui Rimne.

      - Au fost mai bune decat mine? ma intreaba cu o mina suparata.

      Partea buna la curvulitele astea de la Filiera este ca nu emit pretentii, ca inteleg ceea ce Toria nu a vrut sa vada in tot timpul cat am fost impreuna: nu e vorba decat de un shimb. Fiecare femeie isi cere plata pentru serviciile pe care le face, doar ca unele au impresia ca au drepturi asupra barbatului care le-o trage. Acum ma simt liber. Banii compenseaza. Banii sunt fericirea, daca nu esti nebun.

      - Mult mai bune. Si partea cea mai buna este ca au plecat.

      - Oare? face Rimne, aparandu-se. Si cui ii spui acum ce te framanta, cine te va ajuta, cine va sta langa tine cand iti va fi rau, peste cateva minute, cand indiferenta va trece?

      - Cine a spus ca am nevoie de cineva? Intr-un fel sau altul, ma voi mantui. Daca e nevoie, ma voi mantui prin minciuna, dar o voi face. Singur. Fara tine, fara plata. In felul asta nu las loc de tradare.

      Ma imbrac cu uniforma de lucru si ies pe usa, verificand incarcatorul armei. Scarile murdare coboara in spirala, catre intunericul de la parter, catre holul mare cu zece motivationale ale caror mufe atarna langa peretii murdari. La inceput, foloseam una in fiecare dimineata, pentru moral si ziua decurgea ok. Acum privesc inspre ele, il privesc pe afaceristul in costum uzat luandu-si portia de subliminale, de directive si ma amuz. Oamenii nu fac decat sa caute un mod de a-si altera realitatea, de a-si mutila mintile pentru ca totul sa para atlfel decat este.

      Afara, new-rockerii locali danseaza hipnotic, conectati la un emitter comun, vindecandu-se, transformandu-se, elevandu-si sufletele undeva departe de lumea noastra. Trec pe langa ei, amintindu-mi de anii cand eram la fel, cand savuram acordurile si treceam prin tot ceea ce imi putea oferi sufletul ravasit. Nu as fi putut rezista altfel atunci. Mai tarziu, m-am casatorit si am crezut ca nu mai trebuie sa ma vindec singur, ca cineva va avea grija de mine, de ranile care nu se vedeau, de ranile care ma apropiau de moarte.

      Langa arcada de jocuri, surprind o privire care ma fixeaza, dar imi continui drumul, asteptand sa mai intalnesc o data chipul. Aglomeratia ma invaluie, comerciantii si hologramele cauta sa ma dezorienteze si stiu ca sunt in pericol, ca cineva e pe curul meu. Proiectilul auto-ghidat isi croieste drum de pe o cladire din apropiere, direct inspre mine si explodeaza la putin timp dupa ce reusesc sa ma blochez cu trupurile a doi oameni din jur. Explozia le ravaseste trupurile, aruncand bucati de tesuturi in jur, dar eu sunt ok, iar asta conteaza. Din trafic, holograma lui Rimne rasare si, inainte ca ea sa imi spuna ceva, ma intreb daca e in spatele a tot ceea ce urmeaza sa intample.

      - Mercenar, acolo! imi face ea un semn catre barbatul in combinezon care activeaza prisma electronica.

      Din alta parte, un automat ma cauta, culcand in jur corpuri neajutorate, secerandu-i pe cei care incearca sa fuga, vuind gloante peste cordoanele metalice ale costumului defensiv. Fug printre masini, cautand o scapare, stiind ca nu pot face fata prismei. Laserul loveste undeva in drapta mea, trasand un arc de cerc, fortandu-ma sa alerg haotic si sa ripostez la intamplare. Rimne apare din nou la virtrina unui magazin si ma arunc inspre ea fara a mai privi inapoi, simtind totusi undeva deasupra vuietul usor al unitatii portabile de lupta. Ies printr-un geam lateral si continui sa alerg pe strada, impingand oamenii in jur, disperat de gandul inevitabilelor calcule precise ale prismei, care sa ma trimita in uitare. O urmaresc pe Rimne printre alte holograme, pe acoperisurile magazinelor dipuse in trepte pe zidurile inalte ale blocurilor, peste masinile de transport, de pe un culoar de trafic pe altul, cazand, spargand geamuri, botind planse de pe mesle vanzatorilor, pana intr-un final, cand oboseala ma face sa ma intorc cu arma pregatita.

      Amatori. Rasuflu din greu si ma asez pe o bordura, furios pentru ca nu am reusit sa ripostez adecvat.

      - I-ai pierdut, imi spune Rimne, cu vocea calda razbatand prin retea catre transmitter-ul din urechea interna.

      - Tu ai facut asta? o intreb fara a-mi pasa daca e vinovata sau nu.

      - Ei sunt amicii tai de la Ghilda, clientii tai zilnici. Acolo nu te pot dobori, asa ca au incercat in afara concernului.

      - Asa incerci tu sa ma cumperi, Toria? o interb eu, dand verdictul.

      - Eu te-am ajutat, Valerio, dechide ochii! imi spune ea, serioasa.

      - Faptul ca rezolvi problemele pe care le provoci iti anuleaza creditul.

      Sensurile devin si mai confuze, in jur realul aluneca in vartejuri, oamenii se dilata, cladirile fluctueaza, strada incepe sa tremure, cerul devine un caleidoscop pe care chipuri mesianice danseaza. Singurul sunet e vocea lui Rimne. E timpul sa dau drumul Urii. Acesta este sfarsitul.

      Ma ridic si indrept arma catre capul unui tercator ales la intamplare si apas tragaciul. Trupul lui cade incet, iar pana atinge pamantul alte doua cranii explodeaza. Intru intr-un taxi, iar ochii mari ai soferului dispar pe parbriz, inrosindu-l. Setez destinatia si conduc manual, foarte repede, inainte ca vreo patrula corporata sa ma ajunga din urma, sa ma opreasca. Distrug proiectorul holo si ma deconectez de la retea, pentru ca trebuie sa fiu singur, sa imi urmez hotararea. 'Da, Toria, pe toti.', raspund in minte. 'Pe toti pana la unul, pentru ca ei dau sens furiei mele, pentru ca numai datorita lor am un singur mobil care m-a tinut in viata si care ma va ucide in curand.'

      Inainte se desfasoara arcada gigant VOX. Imi impun sa fiu calm si trec de posturile de control, lasand in urma armele, parcurg culoarele si ajung la centrul de vizite. Omuletul in alb pare un vis neutru cand preia cererea mea de a face sex cu Rimne, corpul din cuva 64. Astept cateva minute, privind absent in jur, iar apoi barbatul deschide poarta metalica a halei si ma conduce catre Rimne, pe langa multi tineri care se forteaza frenetic deasupra cadavrelor animate prin cabluri groase, grotesti.

      Cuva 64 e foarte aproape si ranjesc. Aici se termina. Bratul meu drept are un implant metalic, de cand mi-am pierdut oasele naturale, in urma cu vreo 10 ani, iar asta va fi de-ajuns pentru a o patrunde pe Toria asa cum nu a facut-o nici unul dintre futangii ei.

      Cand imi savurez victoria, din spatele cuvei apare un gardian costumat intr-un combinezon corporat, iar langa el, un robot de lupta cu brate lungi si foarte articulate asteapta comenzi.

      - Nu poti veni aici, imi spune pe un ton strict. Trebuie sa mergi cu mine.

      Adevarul ma loveste mai tare decat orice pana acum. Imi pierd echilibrul si cad pe dalele din piatra, dand anemic din maini. Abia mai respir si caut o farama de forta pentru a ma aduna, pentru a-mi regasi identitatea, Eu-l, pentru a lasa totul sa treaca. Dar sunt pierdut. Nu imi vine sa cred ca pierd asa usor, ca nici macar nu e nevoie de forta pentru ca ei sa ma supuna. Finalitatea ma copleseste si nimic, nici macar ura, nu ma poate ridica. Incep sa plang si imi pierd orice coordonare cand barbatul masiv ma ridica pe umeri.

      Ajungem intr-o camera alba, intesata de doctori care stau dispusi in jurul unui robot medical ce acopera centrul incaperii. Sunt legat de masa si ma intreb ce asteapta toti.

      Rimne e raspunsul. Aparitia ei animata deasupra mesei ma face sa inchid ochii si sa imi doresc moartea mai mult de cat oricand.

      - Vom fi impreuna, Val. Din nou, ca la inceput.

      Ma vor Suspenda. Imi amintesc ca trebuie sa ii ucid pe toti, dar furia ma paraseste acum. Imi astept soarta.

      - Ne asteapta ani frumosi, continua Rimne, mimand fericirea.

      - De ce?! intreb, dechizand ochii si zarindu-l pe gardian pregatindu-si cutitul deasupra mea.

      - Vreau sa te am langa mine. Asta e motivul meu.

      - Si VOX? Cine plateste pentru asta?

      - Am platit eu inainte. Le-am platiti tuturor in avans pentru a te avea pe tine aici.

      Cand cutitul imi strapunge pieptul, toate imaginile dispar.

© Copyright Marius Ungureanu
Nu există nici un comentariu  
Comentează articolul  Spune-ţi părerea

    Toate câmpurile sunt obligatorii.
    Comentariul nu poate include link-uri.
    Dacă sunteţi logat, numele şi emailul se autocompletează.
    Comentariile sunt moderate şi vor apărea pe site numai după aprobare.

Nume :
Email (nu va fi afişat) :
Comentariu :


   SFera Online v.3 Final Edition - arte vizuale şi literatură de anticipaţie
      Toate drepturile rezervate. Copyright © 2001 - 2011 SFera Online | © 2011 - 2015 Arhiva SFera Online