evomag.ro
    science-fiction fantasy poezie eseu arte vizuale
Caută :  
Resurse Contact
Text experimental  -  Gondolierul  -  Copilul Visător cu Mâinile de Aur  -  Panica  -  Lumea de sus  -  Improvizaţie (teatru burlesc)  -  Alertă !  -  Servisul Auto  -  "Coincidenţă !" au strigat  -  Peştera I  -  Luminile oraşului XIX  -  Andru  -  Paradox  -  Jocul libertăţii  -  Melcul  -  Re-insecţie  -  Hora Ielelor, Pensiune III  -  Pendulul municipal. "La dolce vita"  -  Resacul Timpului  -  Strada inocenţilor  -  Între două lumi  -  Trãind în cercul vostru strâmt, vã credeţi genii  -  Cojocul (Cujuh)  -  La vânatoare da "Eilian"  -  Vatmanul - Reacţiile, Epilog  -  Pierderea  -  Întunericul vieţii  -  Somnul  -  Cristerra  -  Fără doar şi poate  -  Aer  -  Cerşetorul  -  Transplant de suflete...  -  Luminile oraşului II  -  Nu este prima dată  -  Ceaţa  -  Renaşterea...  -  Muzica  -  Lumânărica se pregăteşte să trăiască  -  Pescarul la apus  -  La chambre quotidienne (fr)  -  Valea însângerată  -  ªi atunci...  -  Viziune  -  Vinerea Rozinelor Timpurii  -  Luminile oraşului XXXII  -  Luminile oraşului VII  -  Ultima frontieră  -  Poveste de mahala III : Foamea!  -  Pierduţi în ceaţă


Asura Ni, Drahan - I - Bolte de Crini

Asura Ni, Drahan - I - Bolte de Crini
  Allru Mseck
Al nouălea iad
Nouăsprezece zile (II)
Nouăsprezece zile (I)
varianta print

Allru Mseck



Publicat Joi, 24 Aprilie 2008, ora 14:00

      Obosit de atata munca, si gandindu-se ca mai are de pigulit inca jumatate din gradina de crini, batranul Zolta isi muta dispozitivul antigravitational catre urmatoarea bolta din calea sa. Ajuns in varful acesteia, nu foarte sus, insa indeajuns incat sa poata privi peste micul cartier al Kalarizs-ului, ii fu foarte usor sa observe agitatia de pe cele trei aerodroame ale capitalei.

     

      "Vestile circula repede..." se gandi. Mica gradina, se afla aproape de cel mai inalt punct al uneia din cele treizeci si doua de coline din centrul metropolei, si oferea o priveliste de invidiat cat puteai cuprinde cu ochii, in oricare parte ai fi privit. Putini oameni aveau posibilitatea sa locuiasca atat de aproape de palatul regal si mai ales de gradina regala, intinsa pe mai bine de jumatate din acele coline. Si mai putini ramasesera in acele locuri in acea perioada intunecata.

     

      Poate ca ar fi trebuit sa isi trimita sotia departe, la rudele pe care le avea in Gorun, la sute de mii de paraseci departare. Dar ce spunea?! Stia ca sotia sa nu ar fi fost de acord sa ii paraseasca pe el si pe Mirelye. Mai arunca o privire spre zgomotosul oras - freamatul si temerile cresteau zi de zi, si totul se datora ultimilor vesti venite de pe front. Apoi o privire spre imensul palat asezat in directia opusa. Abia il putea vedea din cauza imesnului labirint verde plantat cu patru sute de ani in urma de catre insasi regele Telas VIII, dupa ultimul razboi cu Azael. Ultimul inainte de acesta.

     

      Isi intoarse privirea, inapoi, spre bolta de crini, isi lua clestele in mana si, sprijinindu-se de suportul gros, de lemn, incepu sa curete de ramuri uscate tufele de crin. Poate ca Ianîr avea dreptate, şi poate că ar trebui să o ducă pe prinţesă departe de capitală. Cu siguraţă Boyla, regentul, nu va mai putea tine piept mult timp trupelor azaeliene.

     

      "Frumoase ca intotdeauna, batrane... De-ar fi oameni care sa iubeasca acest regat cum iubesti tu gradina aceasta..." Batranul intoarse privirea catre locul din care vocea parea sa se auda, insa in directia aceea nu era nimeni pe sol. Zambi, indreptandu-si ochii spre una din cele doua coloane de lemn ale boltei in directia careia privise si descoperind in varful acesteia un tanar imbracat intr-o pelerina veche, daruit de natura cu par negru si lung, pe care acum il tinea strans la spate. Aranjat si totusi simplu, ca de obicei... gandi batranul, in timp ce comanda dispozitivului antigravitational sa coboare pana la nivelul solului.

     

      "Inca obisnuiesti sa iei lumea prin surprindere. Nu-i asa, tinere domn?" Barbatul isi dadu drumul din varful pilonului si cazu in picioare la baza acestuia, ca si cum nici nu ar fi contat ca se afla la aproape de trei ori intaltimea sa, apoi se opri in fata batranului si ii stranse mana cu prietenie.

     

      "Bine ai revenit pe Kalarizs, tinere. Ce te aduce aici asa de curand fata de ultima ta vizita? Printesa nici macar nu a inceput sa studieze ultimile tale invataminte."

     

      Zambetul de pe chipul tanarului disparu, dandu-i de inteles batranului ca ceea ce avea sa ii spuna nu era deloc bun. Toate freamatele din capitala erau adevarate cu siguranta.

     

      "Aduc vesti proaste..."

     

      Un spasm sub forma de zambet fulgera chipul batranului. Era prea tarziu sa isi mai pregateasca plecarea. Stia ca singurul motiv pentru care Ianir ar fi venit spunand lucrul acela, era infrangerea rezistentei kalariene. Kalarizs era pierdut si nu se mai putea face nimic. Cauta sa prinda privirea acestuia, incercand sa patrunda dincolo de adancul albastru al acesteia. Ianir il lasa. Dupa sase ani de razboi crancen, Boyla fusese infrant. Trebuia sa se intample, gandi. Daca va fi cineva care sa refaca acest imperiu, va fi ea. Numai ea va putea. Daca nu ea, altcineva cine? Doar se trage din neamul lui Telas I.

     

      In ultimile zece mii de ani, Kalaria patimise cat nici unul din celelalte imperii nu patimisera de la inceputul Istoriei Primordiale... Aproape doua mii de ani de conflicte si razboaie in total. Si cinci dintre ele in ultimile doua milenii. Contextul politic dintre Kalaria si Azael ii era binecunoscut, la fel cum ii erau cunoscuti si ultimii cincizeci de mii de ani de Istorie Universala, pornind de la primele cateva sisteme solare in care se presupunea ca ar fi aparut omul, apoi, celelalte entitati inteligente descoperite de om in galaxie, primul Imperiu creat de Oameni si de o alta rasa descoperita pe o planeta veche si uitata de timp, atat de asemanatoare cu oamenii incat in timp au devenit una singura. Imperiile Primordiale, prabusirea Celor Sapte Imperii de acum patru mii de ani, evolutia ordinului Isharil ca ordin ce avea sa asigure coerenta politica si spirituala in Lumea Cunoscuta, expansiunea catre Marea Negura a galaxiei si formarea atat de rapida regatelor din afara, si cate si mai cate.

     

      De data aceasta Azael avea sa castige, si asta numai datorita Crinului Negru si al incompetentei unui regent care nu a stiut sa asculte decat de propria mandrie.

     

      "Du-te si ia-o pe printesa, Ianir... Acum nu mai e nimeni sa ti se opuna, iar planeta aceasta e pierduta... Du-o departe, invat-o, si spune-i ca poporul kalarian o asteapta."

     

      Ianir isi ridica bratul, punandu-l pe umarul celui din fata sa in semn de incredere. "Inca e timp sa vii cu noi."

     

      "Sa vin cu voi? Si cine va mai apara, planeta asta? Cine va mai forma o rezistenta impotriva lui? Du-te, prietene. Du-te. Pentru ea inca e o sansa... Pentru un batran ca mine Universul a hotarat deja."

     

      Ii facu semn sa plece. Ianir se inclina si apoi se intoarse catre gradinile palatului si o lua la fuga. Timpul era scurt. Trecuse mult timp de cand il parasise pe Boyla in ultimul avampost al rezistentei Kalariene.

     

     



     

      "Am de gand sa atac eu primul, Ianir... Toate sansele sunt impotriva noastra. Nici macar unul din calculele matematice facute de efectivul matematic, nici una din strategiile cunoscute de din ultimile razboaie cu Azael nu au folosit la nimic. Decat sa murim fara onoare, mai bine o vom face asa cum stim noi, raboinicii Kalarieni."

     

      "Domnia ta, ai luat in calcul si posibilitatea sa astepti? Sa ii lasi pe ei sa atace primii?"

     

      Fata regentului se intuneca instantaneu: "Suntem un popor razboinic, calugare. Ce imi propui tu inseamna sfidarea tuturor credintelor razboinicilor Kalarieni!" Tacu apoi, resemnandu-se. "Am luat in calcul si lucrul acesta. Claculele au spus la fel... Nu mai am unde sa ma retrag, Ianir. Daca nu atac acum, Kalarizs va pica in mainile lor."

     

      "Uneori, matematica poate fi un lucru atat de improbabil, domnia ta..."

     

      "Efectivul nostru matematic intotdeauna ne-a adus victoria! Chiar si cand ordinul vostru abia incepea sa se formeze, toate razboaile din galxie erau duse avand in spate un efectiv matematic impresionant! Altfel cum am putea duce un razboi in timpurile acestea, cand spatiul este atat de vast... Du-te acum. Ai fost ascultat. Nu ai nimic ce sa imi mai spui iar eu sa nu fi auzit ori incercat deja."

     

      Calugarul se intoarse cu spatele, fiind gata de plecare. Facu cativa pasi si se opri in loc: "E doar o parere, Boyla! Un sfat! Stiu ca incalca orice regula a onoarei, dar asteapta! Nu te avanta! Esti in mijlocului unei nebuloase! Lumina iti va fi prietena! Daca iesi din ea in spatiul larg, totul se va intoarce impotriva ta! Acestea am avut de spus..." Isi continua apoi drumul, fara a mai privi inapoi sau a mai astepta un raspuns. Stia ca regentul il auzise, insa mai mult de atat nu putea face. In lupta aceea nu ii era permis sa se implice.

     

     


     

      In timp ce el pleca spre Kalarizs cu ajutorul unei leene, in urma sa Boyla, care nu avea de gand sa ia in considerare sfatul isi incepea atacul. Asistase, incapabil sa ajute, la distrugerea a tot ceea ce ramasese din flota Kalariana in cei sase ani de razboi. Boyla era infrant. Aceasta era imaginea pe care i-o aratase mental, batranului. Iar acum probabil ca aceasta, singurul ramas cu o influenta indeajuns de mare, avea de gand sa incerce sa incropeasca o aparare aici, pe aceasta planeta. Se intreba daca avea vreo sansa, sau daca mai exista cineva care sa il poata ajuta in lupta aceasta. Zolta era intr-adevar batran, dar nu si nebun. Era uimitor cat de multe resurse puteai descoperi in acest om. Poate ca de aceea nu intervenise in decizia lui. In plus, grija sa cea mai mare, acum, era printesa Mirelye. Undeva in spatele boltelor de crini, descoperi o trecere secreta catre gradina regala. Aceeasi trecere pe care o folosise cu sapte ani in urma. Apoi aceeasi trecere pe care el si printesa o foloseau pentru a ajunge la palat cat mai repede.

     

      Printesa... Dupa asasinarea lui Telas VIII, tatal ei, fusese incredintata lui Zolta, prin Decretele Regale PM (Post Mortem), iar acesta isi capatase fiica pe care si-o dorise toata viata. O reintalnise odata ce ordinul ii ordonase sa se reintoarca pe Kalarizs pentru a cere incredintarea printesei in grija calugarilor spre indrumare si protectie. Boyla tocmai devenise regent. Prima intalnire dintre cei doi fusese rece, scurta si cat se poate de furtunoasa. Dar si-a atins o parte din scopuri. "Spre protectie spui?" si a ras atat de tare incat ecoul a strabatut jumatate din palatul regal. "Kalarizs e cel mai sigur loc din toata Galaxia, calugare! Totusi... dupa ce s-a intamplat in trecut si ca sa nu le supar pe domniile lor atat de tare... Ianir, din oridinul Ishari'l al Lumii Cunoscute, iti este permis sa petreci atat de mult timp cat iti doreste inima, pe Kalarizs, alaturi de printesa. Cu scopul de a o invata, bineinteles..." Si asa incepuse... Desi limitat intr-ale gandirii, Boyla a inteles de la bun inceput avantajul prezentei unuia din calugari in imperiu. Si aceasta nu numai in avantajul printesei, dar si intr-al sau.

     

     


     

      Se apropia de jumatatea labirintului ce forma gradina regala si gandurile ii cucerisera cu totul atentia. Ceva il deranja totusi. Se opri in loc pentru a incerca sa isi limpezeasca mintea si a-si mari puterea de a percepe astfel. Pentru o clipa simti o modificare usoara in atmosfera. Devenise rece - ca si cum planetei insesi ii era frica de ceva. In clipa aceea, in lumina celor doi sori ai lui Kalarizs, vazu o sclipire ce disparu imediat in umbra norilor. Era indeajuns sa ii faca sangele sa inghete. Dupa doi pasi extrem de repezi, facu un salt ce il inalta pe varful zidurilor. Urma ca apoi sa faca un salt direct langa zidurile palatului. Suflul exploziei il impiedica sa faca acest lucru, aruncandu-l cu putere in aer si trantindu-l cu putere de zidurile palatului. Cazut la pamant, aproape ca scuipa sange. Nu avea insa timp sa se gandeasca la siguranta sa. Fusese un vierme - un distrugator de planete. Iar acestia nu erau trimisi niciodata cate unul. Se uita spre cer, si reusi sa identifice alte doua proiectile imense, care se indreptau spre capitala. Aveau sa cada destul de departe. Nu erau un pericol. Dar de ce nu atacau direct palatul? Era obiceiul tuturor capitanilor din armatele Azael - doar fusese unul dintre ei.

     

      Mai putin unul... Simti un al treilea proiectil indreptandu-se direct spre ei. Palatul nu avea sa supravietuiasca unei asemenea lovituri.

     

© Copyright Allru Mseck
Comentarii (3)  
Diana Alzner
Luni, 7 Iulie 2008, ora 22:20

Am omis primele trei capitole si poate acesta e motivul pentru care personajele mi se par schematice (unele); naratiunea este bine legata si coerenta. Ai ceea ce se cheama "stil cinematografic", cuprinzator, explicit. Este placut, dar uneori e mai interesant daca-i mai lasi si cititorului posiblitatea sa-si imagineze.
Cel mai mare pericol este sa-ti epuizezi substata epica si sa abandonezi.
Spor la lucru!

Allru Mseck
Marţi, 29 Aprilie 2008, ora 00:11

Asa cum am scris si pe blog, mai am un pic si termin capitolul 4 abia. Pana la finalul primei parti o sa mai dureze destul de mult :(. No time...

cabral.ro
Duminică, 27 Aprilie 2008, ora 00:38

Foarte bine scris, nota 10. Continuarea exista? Unde?

Comentează articolul  Spune-ţi părerea

    Toate câmpurile sunt obligatorii.
    Comentariul nu poate include link-uri.
    Dacă sunteţi logat, numele şi emailul se autocompletează.
    Comentariile sunt moderate şi vor apărea pe site numai după aprobare.

Nume :
Email (nu va fi afişat) :
Comentariu :


   SFera Online v.3 Final Edition - arte vizuale şi literatură de anticipaţie
      Toate drepturile rezervate. Copyright © 2001 - 2011 SFera Online | © 2011 - 2015 Arhiva SFera Online