evomag.ro
    science-fiction fantasy poezie eseu arte vizuale
Caută :  
Resurse Contact
ªarpele Midgardului  -  Atingeri sensibile  -  Jocul Zeilor (VI)  -  John-486  -  Universul lent  -  The Alien Revolution  -  Molecula Vieţii de Apoi  -  Extratereştrii alienaţi  -  Lumina de jad  -  Timpuri Noi  -  Alfa si Omega. Moon  -  Zori  -  Halta părăsită  -  Furnizorul de vise  -  Lumânărica se pregăteşte să trăiască  -  Prima pagină  -  Diamantul  -  Zei şi oameni  -  A Doua Epocă Întunecată  -  Pacientul  -  Nopţi albe, zile negre  -  Eu, Singularul Absolut  -  Proză scurtă  -  Lunga vară  -  Gri şi roşu auriu  -  Cojocul (Cujuh)  -  Asura Ni, Drahan - I - Bolte de Crini  -  Visătorul  -  Servisul Auto  -  Jocul libertăţii  -  Trenul  -  În căutarea zborului  -  Sentofagia  -  Luminile oraşului III  -  Pastel  -  Omul invizibil  -  Închis  -  Concurenţă neleală  -  O poveste de Crăciun  -  Anul 10000  -  Big Bang Boo  -  Fluturi  -  Vânătoarea  -  Clocitorul Josh  -  Texte.01  -  Program de criză  -  Ambiguitate clinică  -  Aura urii  -  Poveste cu un cui  -  Liniştea


Improvizaţie (teatru burlesc)

Improvizaţie (teatru burlesc)
  Diana Virginia Todea
TV nation
Boredom
A Swedish Golem
We are all Jews
Outside in this dream
varianta print

Diana Virginia Todea



Publicat Duminică, 11 Mai 2008, ora 11:47

      Scena 1

     

     

      Din cameră iese un om, îmbrăcat sumar. Pe cap are o coroană de spini şi în mână ţine un sceptru. Se clatină. Decorul e minimal, aducând impresia de sărăcie. Două scaune stau în faţa unui pat, iar masa este aşezată de perete. Un bec stă aprins deasupra. Camera este deschisă la vedere. Omul iese din cadrul uşii pe scenă, mai în faţă.

     

      -Am uitat replica. Se scarpină. Clătinându-se, se aşează pe un scaun. Incearcă să zică ceva, dar nu poate. Gesturi repetate de panică. La un moment dat izbucneşte în plâns.

     

      -Nimeni nu mă crede. Am jucat rolul ăsta de zeci de ori până acum. Este imposibil să uit replica de început. Se ridică şi se plimbă, ca un ameţit. Pe drum vede o monedă.

     

      -Pe toţi sfinţii. O monedă ludoviciană.

     

      Se uită la spectatori. Se uită la monedă. Nu-i vine să creadă.

     

      -Aşadar, ziua de azi începe bine. Bogat, sărac. Cum o-i fi. Se uită în oglindă. Vede coroana de spini.

      -Să nu-mi spui că joc rolul lui Iisus. Se uită la sceptru. Se uită la monedă.

      -O parte din mine ar vrea, cealaltă nu. O parte din mine este, cealaltă nu este.

      -Sau poate amândouă.

      -În cazul acesta trebuie să improvizez.

      -Gargamel, o, tu vestigii sacre, pe mine mă cuprinde disperarea! Pe mine noaptea mă înlănţuie, mă chinuie asemenea râului negru din Egipt, visarea tuturor viselor. Gesticulează a enervare că nu i-a ieşit replica. Se duce în cameră. Se întoarce proaspăt ras, cu un costum negru şi o babeţică la gât.

      -Reclamă. Azi îmi este foame. Azi vreau să mănânc. Azi îmi închipui că pe masă este o oală cu ciorbă. Lângă ea sunt nişte fructe. Scot sucul din congelator şi mănânc încet-încet de tot o îngheţată. Şi imită toată procedura micului dejun. La sfârşit cu un zâmbet plin de satisfacţie:

     

      -Din cauza mâncării sărate, tartrul atacă smalţul, iar sucul poate provoca gingivită. De aceea vă recomand medicamentul unic la toate tratamentele. Gheaţa. Cuburi de gheaţă care îngurgitate repede îţi dau senzaţia de plăcere. Ciocolata trebuie eliminată din alimentaţie. La ce te holbezi tu din primul rând?

     

      -Doctorii mi-au zis că am meningită. Care rimează cu erofagită, cu cistită, cu apendicită, cu anoxalgoritmită. Boala incurabilă care atacă smalţul şi te face să râzi la maxim.

      -Glumă. Cu un deget ridicat în sus mimează un cerc. Ştiţi de ce apa de la closet seamănă la sunet cu o cascadă? Pentru că avalanşele se recunosc atunci când tragi apa.

      -La grădiniţă cunoşteam o fată. Ea mi-a spus bancul ăsta.

     

      Stă pe scaun mişcând nervos picioarele. Cască. Din direcţia opusă o şapcă cu Pepsi scris pe ea este aruncată. Cade la doi paşi de el.

      Se ridică natural. Se uită la ea. Se uită în culise.

      -Iar începe să cadă cu şepci. O şapcă. Două şepci. Trei şepci. Douăzeci de şepci.

      Când termină de numărat, de sus îi cad în ordine acelaşi număr de şepci.

      -Şi dacă ziceam un milion, ce făceai?

      Stă o secundă. Se uită în sus. Aşteaptă cu privirea. Se uită la public.

      Şi de sus îi cade o bancnotă de 10 mii de dolari.

      Foarte descurcăreţ el prinde bancnota în şapcă. Ea luată de vânt cade pe jos. Mimează un joc de cinci minute, în care încearcă să prindă bancnota cu piciorul. Dă din mâini în sus. Aruncă cu şapca pe jos. O prinde.

      Jocul cu piciorul este executat pe o melodie dintr-o reclamă. La sfârşit, când prinde bancnota, o voce din fundal spune-Eşti bogat. Nu mai eşti sărac. Observi?

      El foarte repede spune-Sunt bogat. Nu sunt sărac. Credeam că sunt sărac. Acum noroc că sunt bogat. Pot să mă însor. Se uită şmecher la public şi mimează un sărut.

     

     

      Scena 2

     

      Din anticameră iese un actor. Dă din cap la tablourile pe care le vede pe pereţi. E o suită de actori faimoşi, unii care seamănă cu el. Dă din cap afirmativ, gânditor.

     

      Nu ştie că pe pat stă altcineva. Se aşează şi îşi aprinde o ţigară. Dă din coate ca şi cum ar vrea să îşi facă culcuş în pat. Îşi pune mâinile sub cap şi cască.

     

      -E bine aici, nu-i aşa? Se aude o voce din pat.

      Actorul tresare.

      -Tu cine naiba eşti?

      Un om cu coroană de spini pe cap răspunde sacadat:

      -Anti-actorul. Şi râde sarcastic.

      Actorul se uită ca trăznit. Apoi îi întinde mâna.

      -Actorul principal. Am o mică pauză înainte de show.

      Anti-actorul pare ţăcănit. Îi pune mâna pe umăr actorului.

      -Eşti bine?

      -Da. De ce?

      -Pari obosit. Ai cearcăne de parcă nu ai fi dormit de trei ani. Şi ai obrajii supţi.

      -Ţi se pare. Mă simt bine.

      -Sigur? Nu mă minţi?

      -De ce te-aş minţi? Nici nu te cunosc prea bine. Pari ca un măscărici cu coroana aia de spini pe cap.

      -Aşa mi se zice pe aici-nebunul. Am fost actor odată. Mă jucam de-a Dumnezeu. Numai că nu mi-a plăcut rolul. Şi am început să sâcâi oamenii. M-au făcut nebun. Nu e de mirare la cât de stresaţi sunt. Mi se par mai nebuni decât mine. Eu măcar ştiu să mă distrez. Dincolo e discoteca şi acolo e barul. Femeile sunt peste drum. Nu am familie. Nu am avut timp de ea. Şi ce sens are dacă nu iubeşti pe nimeni?

      -Foarte interesant, ce să zic. Poţi să mă laşi să dorm? Am spectacol peste o oră.

      -Ce spectacol?

      -Hamlet.

      -Aha. Şi tu eşti Hamlet? Întreabă ironic anti-actorul, cu un gest de emfază şi un zâmbet fals.

      -Da. Băgăreţ mai eşti. Nu te saturi să enervezi pe alţii?

      -Nu prea. Am prea multe satisfacţii.

      -Ar trebui să cheme poliţia. Eşti cam periculos.

      -Nu vin. Au renunţat la cazul meu. Nu sunt argumente suficiente. Şi apoi pot deveni foarte simpatic când vreau. Aşa ca tine. Şi îi face cu ochiul.

      -PD nenorocit. Hai, lasă-mă să dorm.

      -Cum vrei.

     

     

      Actorul se întinde. Anti-actorul se plimbă prin cameră. Repetă un rol dintr-o carte. Nu vorbeşte, dar gesturile lui sunt agitate, ca la un nebun care e cuprins de tremur. Deşi pe faţa lui se observă o ironie ascunsă. Ca într-un spectacol, anti-actorul se apleacă să culeagă aplauzele la sfârşit. O reprezentaţie mimată scurt. Elocventă. În momentul aplauzelor, actorul se ridică din pat.

     

      -Ce faci?

      -Plec. Mă duc la spectacol.

      -Nu repeţi?

      -Nu.

      -Actor de doi lei.

      -De parcă tu eşti mai bun.

      -Da. Am fost. Apoi au râs de mine. M-au făcut paiaţă. Arlechin. Drogat. Nemernic. PD. Lichea. Să nu ajungi ca mine. Succes, Hamlet!

      -Bye!

     

      Scena 3

     

      Anti-actorul stă pe pat gândindu-se. Coroana i-a căzut de pe cap. Nu mai este Iisus, personajul. Este un om ca toţi alţii. Gânditor şi umil. Apare ca un copil în costum de bâlci şi se uită stins.

     

      Monolog.

     

      -Nu mai este nimic în jur pentru mine. Nu mai e dragoste. Nu mai e pasiune. Nu mai e iubire. Nu mai sunt oameni. Este întuneric şi mă sufoc. Sunt nebun. Sunt un măscărici în faţa ta. Mi-am pierdut darul. Poţi să faci din mine ce vrei.

     

      În costum de Hamlet intră actorul.

      Îl vede pe anti-actor pierdut, înlăcrimat.

     

      -Ce e cu tine? Ţi s-au înecat corăbiile?

     

      Anti-actorul se uită rătăcit în jur. Actorul se dezbracă de haine încet, cu mişcări obosite. Din când în când oftează. Şi îşi scoate masca de Hamlet. Se demachiază. Se uită fix la anti-actor.

     

      -Eşti deplorabil.

      Anti-actorul se ridică în picioare.

      -Unde te duci?

     

      Anti-actorul, livid, se duce la fereastră.

     

      -Eşti nebun! Zbiară isteric actorul. Opreşte-te!

     

      Anti-actorul sare de la fereastră.

      -Ce-ai făcut? Vorbeşte încet actorul. Te-ai sinucis. În faţa mea. Oare merită?

     

      Actorul se uită în gol.

     

      -De ce? Repetă obsedant.

     

      Monolog.

     

      -Mă doare sufletul. Inima. Dar simt că trebuie să joc. Nu pot să mă opresc. Teatrul e viaţa mea. Mă doare inima cum se duc oamenii. Cum îi pierd. Dar eu simt. Vreau să-i iubesc până la moarte. Să te odihneşti în pace!

     

     

      Actorul îşi pune coroana de spini pe cap şi iese din cameră.

     

© Copyright Diana Virginia Todea
Comentarii (1)  
Ciprian,Cosmin Faloba
Vineri, 16 Mai 2008, ora 20:45

E foarte trista...ca si viata,de altfel...n~am \"cultura teatrala\",insa e ca o poveste de a lui M. Eliade,doar ca nu contzine elemente de fictiune...Nu cred ca e prea bun comentariul meu,de aceea ma opri~voi aici.C. C. F.

Comentează articolul  Spune-ţi părerea

    Toate câmpurile sunt obligatorii.
    Comentariul nu poate include link-uri.
    Dacă sunteţi logat, numele şi emailul se autocompletează.
    Comentariile sunt moderate şi vor apărea pe site numai după aprobare.

Nume :
Email (nu va fi afişat) :
Comentariu :


   SFera Online v.3 Final Edition - arte vizuale şi literatură de anticipaţie
      Toate drepturile rezervate. Copyright © 2001 - 2011 SFera Online | © 2011 - 2015 Arhiva SFera Online