evomag.ro
    science-fiction fantasy poezie eseu arte vizuale
Caută :  
Resurse Contact
Gheşeft  -  Întâlnirea  -  Luminatii, efemeride simbolice  -  Depozit.02  -  Archeopterix  -  Liber arbitru  -  Engel  -  Boaba de spumă  -  Turnul de calcar  -  Dincolo de ceţuri  -  Taina leului  -  Ultima eclipsă (I)  -  Fotografii  -  Evadare din Paradis  -  Aici şi acum  -  Jocul libertăţii  -  Gena morţii este instituirea metafizicii moderne  -  Felix II  -  Visătorul  -  Sedrina  -  Fugind pe cerc  -  Drumul spre  -  Jocul  -  Stiinta si tehnica  -  Alfa si Omega. Moon  -  Petrecerea  -  Sclipiri de Soare  -  Ultima frunză  -  Eu sunt viu, voi sunteţi morţi !  -  Mămica şi El Diablo  -  Valoare reziduală  -  Valea blestemată  -  Arătarea  -  Trãind în cercul vostru strâmt, vã credeţi genii  -  Uchin (fragment)  -  Întreg  -  Ultima eclipsă (II)  -  Tentaţia continuă  -  Uşa de la baie  -  Dincolo de evoluţie  -  Povestea unui ceas  -  Camera de la capătul holului  -  Cunoaştere  -  O lumânare pentru mama !  -  Lacrimi de stea  -  Program de criză  -  Pescăruşul  -  Îmbrățișare  -  Vinerea Rozinelor Timpurii  -  BO


Lumea de sus

Marius Ungureanu



Publicat Sâmbătă, 16 August 2003, ora 10:05

       Noaptea se prabuseste greoi, aruncand printre strazile suprapuse ale Up-town-ului elicoptere masive care baleiaza halouri conice de lumina alba, intensa, prin proiectoarele lor cu xenon. Patrulele de supraveghere isi incep rondul, iar sistemele holo de informare publica rasar prin tot orasul, invitand outsider-ii sa plece. De aici, din zona de frontiera, se pot vedea arcadele de legatura umplute cu vehicole care aluneca intr-un dans supravegheat, revenind la Anexa.

      Le privesc cateva clipe, gandindu-ma ca pe acolo trebuie sa fie si Magno, amica mea, apoi ma intorc resemnat la ocupatia mea, privind vitrina din fata si repetandu-mi ca astazi a mers bine. Am vandut aproape 30 de doze legale si sase ilegale, deci a fost una din zilele profitabile. Incep sa imi strang marfa cu miscari incete, depozitand fiolele metalice in geanta mare, din piele, de o valoare estetica menita sa impresioneze clientii. Si imbracamintea mi-am ales-o la fel, pentru a da bine, desi nu ma simt deloc confortabil invelit in haina asta lunga si purtand puloverul negru, fara imprimeuri. Vitrina, la fel, e una scumpa, e mai mult o investitie decat ceva utilitar, dar contribuie la aura aceea de sriozitate pe care clientii vor sa o desopere. In mod normal, in Anexa, as trece drept fraier pe strada cu genul asta de strategie, dar aici clientela este ceva mai rafinata, chiar si in zona de frontiera.

      Unul din sutele de sferoide pe campuri de suspensie care strabat zona se opreste inaintea mea si flutura o holograma a Departamentului de Securitate, anuntand masinal ca in maxim o ora trebuie sa fiu in afara orasului, apoi continua catre piata mare din piatra, cautand alte persoane fara coduri imprimate laser care sa ateste ca sunt locuitori ai Up-town.

      Lucrurile merg bine aici si nu ma plang, mai ales ca stiu sa imi limitez pretentiile, dar nu imi pot reprima o unda de regret in fiecare seara pentru ca trebuie sa plec. Abia noaptea, Up-town incepe sa se miste, Frontiera se umple de tipe care ies la produs, de pestii lor, distractiile se duc pana in zorii zilei si toti au nevoie de ceva droguri pentru ca petrecerile sa merite. Sunt convins ca intr-o noapte aici as soate cat in sase-sapte zile normale de lucru.

      Termin de pliat cadrele metalice ale vitrinei si asez kit-ul langa valiza, iar apoi imi atintesc privirea asupra siluetei care se apropie. Quizz reprezinta concurenta, intr-un fel si ar trebui sa fim rivali pe segmentul asta de strada pe care il impartim. Dar el vinde softuri si ceva stimulatoare musculare cu infuzie directa, pseudo-implanturi pentru cei care au mai putin bani si nu isi permit o operatie asupra intregii mase musculare prin vreo clinica de profil. Se opreste la doi pasi inaintea mea, pastrand acea distanta care pentru el este obsesiva.

      - Ai scos ceva azi, Argo? ma intreaba, scotand preocupat dintr-un buzunar al jachetei din nylon negru arcul de comunicatii.

      - Multumitor, ii spun, aducand de langa perete cilindrul gros pentru delimitare. Ca de obicei, e nasol ca trebuie sa plecam. Tu cum ai dus-o?

      Vitrina lui Quizz e la vreo 50 de metri departare de a mea, dar in timpul zuilei nu ne vorbim aproape deloc. Doar inainte si dupa program. Raspunsul lui vine cu intarziere, cand eu activez cilindrul si led-urile incep sa palpaie, desfasurand folia de transmisie ca o antena parabolica. In curand, neoanele mari vor incepe sa lumineze strada asta, iar cilindrul va converti semnalele luminoase puternice in surse EM pentru diferentialul fotonic. In felul asta, zona pe care am inchiriat-o va fi delimitata clar prin bariere groase de lumina purtand codul-proiectie al Departamentului Comercial Up-town. Maine va fi aglomeratie si nu vreau ca vreun alt comerciant sa imi ocupe locul din greseala.

      - Bine, imi raspunde Quizz intr-un tarziu, preocupat de antena lui de transmisie, verificand sursa de alimentare.

      Ma apropii de marginea strazii si imi sprijin corpul de balustrada masiva din plastic industrial turnat peste resorturile metalice de rezistenta, lansandu-mi privirea sa cuprinda inceputul de apus. E unul din putinele privilegii pe care mi le permite job-ul asta. In departare, norii devin rosii. Coloanele de masini inunda si artera de dedesubtul acestei arcade, iar eu stiu ca e timpul sa plec. Pe blocurile masive, cu structura din fibra de sticla, purificatoarele de aer isi incep turuitul jos, generand curenti puternici de aer, care tin la o oarecare distanta sferoidele de avertizare.

      Ma intorc spre valiza , cu gandul la telefonul meu invechit dar functional si mi se pare ca intrevad o Miscare in cursul normal al locuitorilor care intra si ies din magazine sau care stau degeaba printre copacii artificiali de un verde intunecat.

      La dracu! Baietii locali. Ii vad desprinzandu-se de cursul fara specific, costumati in hainele lor din piele, cu pantaloni stramti din material textil, cu bocancii aceia mari cu talpi suprapuse elastic ce le permit salturi avantajoase in lupta. Unul din ei, cel mai intalt, are ochelari-oglinda pe ale caror rame defileaza un filament rosiatec de la calea de transmisie a sursei, care difuzeaza in lentilele din cristal lichid. Infra-scan.

      M-am mai intalnit cu ei saptamana trebuta, cand le-am dat o taxa de protectie pentru a fi lasat in pace. Ma gandesc daca sa le-o ofer si pe a doua, sau sa ma opun.

      Ridic telefonul din suportul lui si raman asa, fara a forma numarul pentru taxi. Ma intreb pentru a nu situ cata oara ce sanse am importiva lor. Am un pistol. Unul uzat, cu gloante normale, nici macar vidia, dar daca le vizez capetele ii fac praf. Problema este insa ca ei stiu ca sunt inarmat, anulandu-mi o eventuala surpriza.

      - Omul Argo, face barbatul inalt, cu ochelari, intr-o exclamatie bucuroasa. Ce mai faci?

      - Ca de obicei, ii raspund, multumit ca cei trei s-au oprit inaintea mea. Nu prea bine, oricum.

      Daca incearca sa ma inconjoare, atac. Asta e hotararea finala. Nu ii las sa ma intimideze, ca data trecuta.

      Un elicopter survoleaza pe deasupra noastra, cu difuzoarele bubuind mesajul de evacuare peste zgomotul motoarelor. Asta poate ca e salvarea mea. Nu vor incerca prea multe, atata timp cat politia e aproape. Asta imi da incredere sa nu cedez.

      - Ai ceva bani pentru baietii tai? Pentru baietii care iti asigura curu in cartierul asta periculos?

      Ii privesc pe rand, incordandu-mi muschii, fortandu-ma sa am un reflex cat mai rapid si adecvat daca este nevoie.

      - Nu astazi, raspund, oprindu-ma cu privirea direct in lentilele ochelarilor. Zilele urmatoare...

      Unul dintre ei se misca usor agitat, cautand sa ma intimideze. Urmarindu-l pe el, il regasesc pe Quizz, undeva la capatul strazii, apropiindu-se de un taxi. Eram sigur ca nu se va baga pentru mine.

      - Asta nu e bine, omule-Argo. Ce s-ar intampla daca noi am face la fel cand tu ai avea nevoie de protectie? Daca cineva iti arde curu, noi il lasam pentru ca e zi libera?

      - Nu am banii astazi, ii spun, incercand sa imi mentin stapanirea.

      Piciorul lui descrie un arc de cerc inaintea ochilor mei, iar eshiva este impleticita si abia duc mana la sold cand tubul metalic ma izbeste in piept, descarcand socul electric. Alunec pe spate si ma izbesc de piatra. Muschii imi ard, contorsionati, dar tot incerc sa scot arma. Cand pumnul imi izbeste fata, decorul tremura secunde bune si incerc sa lesin. Imi simt sangele cald, cu gust de fier.

      - Ziceai ca nu ai bani? ma intreaba unul din insotitorii lui, iar eu imi dau seama ca mi-au luat valiza. Pastram noi ce ai aici si uite, sa nu spui ca suntem rai, ceva pentru taxi.

      Simt banconta impinsa in buzunar, apoi raman cu vuietul turbinelor si zgomotul haotic de fond.

      Dacu sa-i ia! Si dracu s-o ia de zona buna!

      Ma ridic furios si scot arma, gandindu-ma la cat de usor ii pot face asa, din spate, cand palele largi ale elicopterului imi flutura deasupra capului, deconcentrandu-ma, iar haloul de lumina ma fixeaza, fortandu-ma sa inchid ochii.

      - Ti se cere sa prasesti aceasta zona, acum! urla poruncitor o voce. Haide, ia taxiul ala si pleaca!

      Sunem manati asemenea vitelor. Pizda ma-sii de Uptown si de politisti care nu dau un rahat pe drepturile noastre! Daca eram locuitor, nu mi intampla asta, daca eram locuitor, nu se intelegeau sa mi-o traga si sa imparta prada.

      Ma indrept catre masina veche, lipsita de confort, reconditionata de prea multe ori si ma inchid in interiorul murdar, cautand un loc unde folia de plastic de pe bancheta sa nu fie sfasiata prea amplu.

      Am pierdut din nou. Ma intorc la Magno cu buzele umflate, atat la propriu, cat si la figurat.

      - Hei, omule, sterge-te de sange. Imi patezi bancheta.

      Soferul priveste dupa umar si gesticuleaza agitat.

      - Taci dracului din gura, ii arunc si scot o batista pe care mi-o apas pe fata.

     

     

      Acasa e un apartament cu doua camere, aproape de periferia Anexei. Gastile flutura toata noaptea sabii si arme cu proiectile, asa ca o astept pe Magno la scara blocului. Intunericul a cazut, iar aici, multe becuri au fost sparte pentru a acoperi activitatile oricum nederanjate de politie. Taxiul soseste, iar Magno pare obosita. Cand imi vede batista pe fata, se incrunta.

      - Trebuia sa le fi dat banii, imi spune ea, stiind ca ce s-a intamplat astazi a fost urmarea logica a intalnirii de saptamana trecuta. Haide, vino sus, sa te pansez.

      Trecem amandoi printre pustanii care isi pregatesc seringile murdare si isi leaga venele cu garouri negre, apoi urcam in lift. Inainte sa inchid usa de metal dupa mine, un pusti de la unu se arpopie in fuga si imi intinde o bancnota murdara.

      - O doza?

      Scot din buzunar o fiola de amfetamina si i-o intind, apoi las usa sa se izbeasca. Liftul urca de parca cineva l-ar trage la manivela de sus si ma plictisesc, chiar si cu durerea care imi macina fata.

      - Sper ca nu te mai duci acolo, imi spune Magno cand deschid usa. Lasa-l naibi de loc. Gasim noi ceva.

      Intram in hol, iar ea activeaza incuietoarea metalica si scanner-ul care baleiaza radiatii la 180 de grade in fata usii, pe o distanta de cativa metri. E specializat pe arme. Apartamentul nostru e un loc placut, pe care aproape toata lumea l-ar considera confortabil. Mobilier elegant, destul de nou, din sticla cu cadre de aluminiu, masute rotunde in stil japonez din lemn furat de re-selleri din culturile corporate sau adus pe sest din import, candelabre fine, fixate in pereti, aparatura electronica noua, nu de firma, dar de prima copiere, faianta, ceva marmura texturata ingenios si cateva chestii minuscule de decor. Ma simt bine acasa, dar asta nu face de multe ori decat sa imi aminteasca faptul ca Magno a platit aproape tot din ceea ce avem.

      - Cum a fost astazi? o intreb sperand sa nu imi dea vreo veste rea.

      - Ca de obicei, imi raspunde, pregatind o meduza medicala din cutia cu comprimate. Avem proiecte, iar asta e bine.

      Magno e consultant in materie de design interior. Ma indrept inspre geam si privesc in jos, la baietii adunati in jurul blocului. Sunt Taticul lor, de aceea nu fac figuri decat in situatii exceptionale. In general, am marfa pentru ei, asa ca ne toleram. Dincolo de blocurile vechi de beton, pictate, scorojite, sculptate de gloante, cerul e luminat in holograme multicolore din care nu se intelege nimic. Acolo e Up-town.

      - De ce nu mergi cu fratele meu? ma intreaba Magno, presadu-mi meduza rece pe fata si aruncand un nou val de durere cand sterilizatorii imi ating ranile deschise.

      E intrebarea care ma lasa mereu tacut. Ma intorc si dau drumul manual la televizorul cu ecran plat, tributar trecutului, uitand de comanda vocala. Fratele ei e distribuitor de obiecte de bun casnic. Ar terbui sa merg cu el sa car paturi, saltele, dulapuri de haine...Nu.

      Pizda ma-sii de Up-town! Acum aveam si eu ceva liniste interioara. Imi gasisem un scop, o chestie care sa mearga, care sa ma aduca mai aproape de ce ar trebui sa fiu fata de Magno. Marea mea problema e ca nu am spate. De asta mi-au tras-o acolo, de asta am fost nevoit sa plec din piata de aici, de la Metrou si din alte cateva locuri.

      Televizorul urla ceva despre proteste ale ecologistilor in Normax, iar Magno isi aminteste de cealalta intrebare la care nu am replica.

      - Argo, ai spus ca plecam. Ai spus ca ne caram de aici, undeva unde sa putem iesi noaptea la plimbare. Cand se va intampla asta?

      Cand imi voi gasi ceva care sa mearga. Cand voi putea sa platesc chiriile alea din orase din banii mei, cand ii voi putea asigura confortul lui Magno pe banii mei. Nu plec acolo sa fiu tinut de ea. In plus, mandria mi-a fost lezata aici. Trebuie sa castig si eu o lupta.

      - In curand. In curand...

      E tot ceea ce pot sa spun. Inchid nervos televizorul si ma duc in camera, gandinu-ma la cate doze aveam in valiza aceea si la toti banii de astazi. In ritmul asta, eu nu castig nici macar un sfert din cat castiga ea. Trebuie sa misc altfel. Trebuie sa fac altceva, sa ma aliez cu cineva, sau sa imi cumpar o garda. As putea-o plati cu parte din incasari, plus doze si cred ca ar merita, daca as putea vinde toata marfa.

      Ma pregatesc sa ma asez pe pat, cand indicatorul scanner-ului rasuna intrerupt. Traversez camera grabit, cu arma pregatita si privesc panoul holo de langa usa. Imi ia ceva timp sa recunosc chipul, mai mult pentru ca nu inteleg, decat din cauze tehnice de redare.

      Quizz. Ce dracu vrea?

      Comut pe canalul de comunicatii si intreb furios, aducandu-mi aminte de cum m-a lasat balta azi.

      - Care-i treaba, Quizz?

      - Am o afacere pentru tine, imi raspunde el ridicand mainile in aer. Nu voi folosi arma asta. Deschide.

      Ma intorc putin si zaresc privirea dezaprobatoare, aproape furioasa a lui Magno, dar activez comutatorul.

      - Ai face bine sa ai ceva important de spus, ma adresez barbatului, tinand arma indreptata inspre el. Ai speriat-o pe prietena mea. Cum dracu ai dat de mine?

      - Te-am urmarit, imi raspunde el senin. Apoi am asteptat indecis.

      - Ai ceva tupeu, stii? Ma lasi acolo calcat in picioare si imi mai si spui ca ai privit?

      - Nu puteam sa ma bag, omule. Trebuie sa ajung si maine acolo, ce crezi? In plus, eu le-am dat banii. De ce dracu sa ma pun rau cu ei? Dar, uite, m-am simtit rau pentru chestia de azi, asa ca vreau sa ma revansez.

      - In ce fel? il intreb, lasand deoparte faptul ca nu ar trebui sa am incredere in el.

      - Imbraca-te si vorbim pe drum. Nu avem timp de pierdut. Si ia-ti trusa. Avem de lucru.

      Stiu ce vrea sa faca inainte de a ma intoarce echipat din camera. Da, e sansa pe care o asteptam. Ma feresc a-mi mai verifica arma de fata cu Magno si ma aplec sa o sarut, dar ea se fereste.

      - Voi fi ok, ii spun, desi nu cred deloc asta.

      Ma vad deja ars pe-acolo, dar asta face parte din meserie. Trebuie sa imi asum riscul, pentru ca pana acum nu am facut-o si am pierdut. Daca pierd, macar sa merite.

      Inainte sa iesim, Quizz isi aminteste ceva.

      - Omule, ai un deck, un player, ceva?

      -Da, ii raspund intorcandu-ma in living si luandu-l de pe biblioteca.

      - E bine. Te tine departe de subliminale pe acolo.

      Alegem tot liftul pentru a cobori, desi poate ca am ajunge mai repede pe scari si trecem si de baietii care incadreaza intrarea. Quizz cheama un taxi si priveste destul de agitat in jur.

      - In ce zona de rahat stai...

      - Ma voi muta, ii spun doar de dragul unui raspuns. Unde mergem?

      - In Up-town, tu ce crezi? Mergem sa scoatem bani cum trebuie, langa un club de noapte.

      - Cum? il intreb cand cauciucurile taxiului scrasnesc pe asfalt la capatul strazii, in urma unei manevre de urgenta a soferului care scapa de grupul de langa peretele curbat al unui magazin de piese auto.

      - Printr-o filiera a unui amic de-al meu. Este un metrou care ajunge sub Up-town. Acolo am aranjat cu un taximetrist sa ne urce la suprafata fara sa comenteze.

      - Este statie in Up-town? intreb nesigur. Functionala?

      - Este, dar nefuncionala. Dezafectata. Doar niste camere video vechi si un scanner de miscare in afara de centrala electrica. Noi mergem cu un vagon reconditionat, pe benzina, asa ca nu avem treaba cu centrala.

      Ne urcam in taxi, iar Quizz isi continua explicatia, dupa ce spune soferului unde sa ne duca.

      - Avem si un operator printre noi, care aranjeaza scanner-ele. Tipul face ceva cu alimentarea si pare normal ca semnalul sa se intrerupa pentru oricine supravegheaza zona aia. Camerele video sunt operate de la un centru aflat la suprafata, dar am reusit sa ii cumparam pe oameni. Totul e ok, nu iti face griji.

      - S-au dat vanduti asa usor? intreb, verificand numarul de doze din valiza.

      - E o slujba de cacat. Cine nu ar face-o?

      - Si in oras? Politia?

      - Pot fi cumparati. Chestia aia pe care o vedem noi seara, exodul ala de outsider-i este pentru cetatenii lor, pentru platitorii de taxe, ca sa dea banu fara sa intrebe. Noi operam la nivelul de jos, la utlimii politisti amarati care o freaca pe strazi si astia nu dau un cacat pe regimul de sus. E totul o chestie de publicitate pentru stat.

      - Ai incercat? il intreb, facand ultima verificare, a armei.

      - Am doua luni de cand merg acolo. Suntem doispe insi, asa ca nu prea se vor lua de noi baietii locali.

      Si eu sunt al treispelea. Nasol. Ultima amintire referitor la numarul asta o am despre o amenda platita unui tip dublu cat mine pe un vehicol de transport in comun.

      - Si daca iese rau? ma informez, anticipand situatii de urgenta.

      - Este un adapost, un apartament inchiriat acolo. Sub nici o forma nu ne intoarcem la statia de metrou. Paznicii nu vor sa ne vada decat intr-o singura directie. Inspre Up-town. Inapoi inseamna probleme si ne fac felul. Daca lucrurile merg nasol, stam in apartamentul ala pe timpul zilei, iar seara ne intoarcem cu gloata.

      - Si coduri de locatar?

      Cladirile alea au aparatura puternica de identificare si nu vad cum un operator ar putea rescrie codurile.

      - Avem o recolta de maini, imi spune Quizz razand. Fosti locatari, ale caror coduri se pastreaza, dar care au disparut in conditii misterioase, daca intelegi ce vreau sa spun...

      Da, e clar, chestia e nasoala. Daca suntem prinsi cu crima acolo, s-a dus dracului tot. Ne impusca pe loc.

      - Si mana mea?

      - Clona cu imprimeu modificat. Nu asa sigura, dar se mai practica.

      Deci Up-town nu e ceea ce credem noi, cei de jos. Up-town nu e decat o versiune upgradata a Anexei, plus publicitate centralizata. Corporatii au ridicat orasul asta, oricum, si pentru ei clasa de jos nu conteaza. Dar pe asta mizam noi, outsider-ii, pe clasa de jos, pe cei ca noi, pentru ca exista si acolo. Probabil ca vor exista peste tot, oriunde in timp si spatiu. Mie imi convine.

      Taxiul opreste la gura metroului si Quizz plateste, apoi alunecam pe scarile intuecate, in mirosul de mucegai, excremente si moarte. Asta e cel mai josnic loc pe care il poate intalni cineva in lumea asta, cred. Nu exista cuvinte care sa descrie cum anume se vad mormanele de carne umana prabusite pe langa peretii gauriti, mancati de timp, sa descrie chipurile inumane ale locuitorilor bolnavi. Imi duc o alta batista la nas, cautand sa filtrez cumva aerul. Quizz se nepusteste inainte, cu pistolul la indemana, iar eu il urmez, dandu-mi seama de cauza grabei abia cand inapoia noastra corpurile rasar din pereti, inchizand drumul.

      Inainte se afla vagonul motorizat, scaldat intr-o lumina alba, palida, care ii scoate in relief nenumaratele defecte de vechitura. Un gunoi. Vom merge cu un gunoi fara geamuri. Ceilalti ne asteapta cu armele scoase, iar unul din ei matura cateva corpuri care s-au aruncat dupa noi de pe scari, cu un resort prevazut cu o lama curbata. Cu totii au arme de foc, dar nu isi irosesc gloantele pe sub-umani.

      Vagonul incepe sa turuie nervos si ne aruncam in el, vigilenti in continuare. Eu sunt al 13-lea. Quizz ma prezinta rapid, iar ceilati fac semne vagi ca au inteles. Mi-ar apara curu vreunul din ei? Ce ne leaga pe noi? Pot sa ii torn, probabil asta. Becurile mari cu halogen descopera sina invechita si trupurile care se zbat din calea trenului. Din loc in loc, cei adormiti sunt maturati in nefiinta.

      - Ce se intampla cu vagonul dupa ce noi ajungem acolo? il intreb pe Quizz cand viteza e indeajuns de mare pentru a anula multe din pericolele din exterior.

      - Doi dintre noi se intorc fara a iesi la suprafata. Il duc inpoi, in depozit. Au si ei o parte din incasarile celorlalti.

      Quizz se indeparteaza de mine, intrand in vorba cu un tip inalt, echipat cu o vesta anti-glont masiva, busita cu ceramica, asemenea celor ale politistilor de la dezamorsari. Cteva pietre zboara in interiorul vagonului, izbind peretii si il aud pe cel care se afla la mansa injurand si spunand ceva despre panourile metalice pentru cadrele de geamuri. Imi vin cateva idei despre cum s-ar putea face calatoria asta si mai sigura, dar le tin pentru mine, asteptand sa simt ca sunt membru in grupul asta si nu doar un tip caruia i se face o favoare. Quizz are incredere in mine, deci i-ar conveni daca as veni tot timpul.

      Ma dau jos de pe scaunul din fier si ma asez pe culoar, astfel incat sa am o placa solida inapoia capului, pentru protectie si inchid ochii, fortandu-mi un anume mod de a fi. Imi alung slabiciunile.

     

     

     

      Ponton e un club destul de bun, din cate se pare. Eu, cel putin, am toate motivele sa il consider asa, pentru ca in trei ore a inceput sa imi contureze visul. La etaj, bordelul se intinde intr-o hala cu optzeci de separeuri plasticate, si din cate mi se pare mie, e plin acolo. Ii privesc pe cei trei barbati care si-au derulat afacerile in preajma mea si conchid ca toti sunt multumiti. Mai schimbam priviri din cand in cand, si unele cuvinte-cliseu, pentru a da de inteles baietilor de la celalalt capat al strazii ca sunterm impreuna. De desupra, de pe o arcada plina cu terase, ceilalti ne acopera, ruland la randul lor. La fel ca si ziua, Quizz se afla la cativa metri de mine si ma priveste atent din cand in cand, pentru a se convinge ca stiu sa imi pastrez cumpatul. Politistii au fost chiar la inceput, de parca stiau ca venim, iar baietii le-au dat banii, asa ca acum s-au pierdut pe undeva prin vreun bordel dosnic.

      Treburile merg bine, dar nu ma bucur si astept incordat dimineata. Atunci, totul de sfarseste. Outsider-ii vin si ne putem amesteca pe langa ei, atunci putem pleca din Up-town fara probleme.

      O tipa cu fusta din piele foarte scurta si cu o bluzita transparenta se apropie si imi spune ceva.

      - Alege marfa, ii spun, fara a-mi da castile de pe urechi, adorand prea mult acordurile numetal si tinandu-ma si la adapost de coloana aia de publicitate care flutura de-a lungul strazii.

      Ea ma priveste cu ochi umezi si continua sa imi spuna ceva.

      - Alege marfa sau cara-te. Nu am timp.

      Quizz priveste in jur, asteptandu-se la vreun joc din partea baietilor de pe-aici, dar tipa se linisteste si alege o fiola de EP si imi intinde bancnota. Iau banii si ma interb ce a spus, pentru ca nu parea legat de produse. Parufmul ei e foarte puternic si are o aroma de trandafir, plus altceva ce nu reusesc sa identific. Ma gandesc la floarea rosie, la petalele care se cufunda unele intr-altele, iar ochii mi se opresc asupra buzelor ei subtiri si date discret cu ruj. Imi zambeste, iar eu ma fortez sa nu o vreau. Ma incalzesc si inima imi bate cu putere, iar chipul ei aproape timid ma subjuga. Stiu ca ceva nu e in ordine, dar intind mana si ii ating un obraz, simtind pielea catifelata, apoi ii apas un deget pe buze. Dorinta ma copleseste, fata ei se apropie de a mea, cu buzele interdeschise, iar mintea mea o ia razna.

      Cand Quizz ma impinge departe de vitrina, ma intorc si vreau sa il lovesc, insa bastonul electric ma arunca impleticit in spate. Fata lui Quizz e acoperita de o masca mare, groteasca, si nu inteleg ce se intampla. Privesc in jur, dar ceilalti sunt la locurile lor, deci nu suntem atacati. Vrea Quizz sa ma scoata din formatie?

      Femeia se apropie si stiu ca trebuie sa ajung langa ea, asa ca incep sa joc atent in fata lui Quizz, intrebandu-ma daca sa scot arma sau nu. Pot sa il trantesc la pamant, chiar daca e mai antrenat decat mine. El se misca insa inaintea mea si ma loveste puternic in piept, taindu-mi reasuflarea pentru cateva clipe.

      - Ce dracu vrei? il intreb intr-un tarziu, cand reusesc sa imi indrept spatele.

      Quizz imi face un semn brusc cu mana catre femeia escortata fortat de unul din baietii nostri, care poarta la randul sau o masca. Ea incearca sa il vrajeasca, dar nu ii merge si se alege cu un pumn in plina figura, apoi este aruncata dupa coltul unei cladiri. Barbatul se intoarce si isi scoate masca, privindu-ma cu dezgust.

      Quizz ma bate pe umar si imi spune clar, astfel incat sa il inteleg dupa conturul buzelor.

      - Feromoni.

      Da sa intoarce spatele, dar il strig si incerc sa il conving, mai mult prin expresia chipului, decat prin cuvinte:

      - Tine-mi locul zece minute. Te rog.

      Tipa m-a facut, iar el stie asta si zambeste.

      - Zece. Atat.

      Imi face semn apoi sa imi ascund cumva prohabul umflat al pantalonilor si continua sa rada.

      Zece minute, atat. Imi e de-ajuns sa ma descarc. Ma arunc pe usa clubului si ezit cateva minute inaintea scarilor daca sa urc sau sa aleg baia. Baia e trista, sus e frica lui Magno. Ma hotarasc pentru o tarfa si urc in graba scarile. Parfum cu feromoni. Nu ma pot impotrivi, desi stiu ca sunt subjugat.

      La cabina, barbatul imi intinde vizorul holo pentru a alege una din tipe.

      - Care e libera, ii spun grabit. Oricare.

      El activeaza un comutator de pe pupitru, iar din camera din spate ajunge o fata mica de statura, de vreo 20 de ani, cu sani pronuntati. Ma ia de mana si ma trage dupa ea catre o cabina. Inainte de a intra, doua siluete imi atrag atentia la cateva usi departare. Ajungem inauntru si fata ma intreaba, decheindu-mi pantalonii:

      - Ce sa fie?

      - Oral, ii spun, mai putin implicat decat ar trebui.

      Ma gandesc la chipuri... Ma asez pe salteaua din spuma si o las pe fata sa isi faca treaba. Placerea se ridica in valuri, dar, in paralel cu ea, mintea incepe sa proceseze, iar imaginile capata sens. Buzele ei sunt foarte moi, ma forteaza sa uit. O tipa in uniforma oficiala, nu de politie, ceva mai mult, ceva mai sus... Inchid ochii si ma gandesc ca pustoaica asta e mai buna decat Magno si ca ea nu vrea decat bani ca rasplata. E bine...

      Un combinezon si... unul din oamenii nostri, de pe partea cealalta, de pe terasa. Nu l-am vazut intrand aici.

      Ce dracu?!

      Miscarile sunt mai ample si imi spun ca va trebui sa o tin minte pe tipa asta.

      Cand rafalele de pistol automat rasar afara, mi se pare ca realitatea tresare in frame-uri. Primul impuls este sa ma ridic, dar fata termina. Eu termin... Imi acord cateva secunde de nepasare, apoi imi trag rapid hainele si plec, arunncand in urma mai multi bani decat face serviciul. Ajung din nou la cabina de la intrare si intind aproape toate bancnotele pe care le am barbatului, cerand pe o voce joasa:

      - O iesire de urgenta.

      - Intra in camera asta, imi raspunde el, facand semn catre usa din spatele careia a iesi fata mea.

      Una dintre femeile dinauntru ma trage dupa ea, pe niste scari, apoi pe un hol intunecat, lasandu-ma pe o alee dosnica. Incep sa fug fara a mai privi inapoi pana inspre stada si imi dau seama ca am ales bine. Nu e nici urma de gasca mea. Sunt doar un cetatean. Ating bratul clonat si ma ganesc la toate testele acelea de purificare pe care le fac cetatenii de mici copii pentru a ajunge la imprimeul asta. Fara ele, pielea s-ar inflama, tesuturile netratate ar incepe sa fiarba, fara ele noi ramanem afara pe veci.

      Incep sa merg cat mai firesc de-al lungul strazii, cautand sa imi ascund disperarea, sa nu atrag atentia. Unul a turnat. Ce noroc dat dracului am! Tocmai acum m-am nimerit si eu, cand omul a facut miscarea. Un aspirant la cetatenie, la cetatenia care este un concurs cu un singur castigator. Pentru ca el ne-a vandut, ei il vor primi aici, permanent.

      Imi amintesc de ceva si imi dau seama ca am tresarit. Nu pot ajunge la Metrou. Vagonul e acasa, iar calea e imposibila. Apartamentul de urgenta a fost desconspirat cu siguranta. Slavarea mea este inapoi, pe o alee. Ma intorc grabit, dar ocolesc mult zona si in cele din urma ajung in fata clubului Ponton. Femeia e pe alee, inca nu s-a dezmeticit de pe urma loviturii primite. Ma apropii de ea si o ating usor, abandonandu-ma armei ei. La inceput e suprinsa si da sa fuga, dar bratul meu ferm o face sa se razgandeasca. Incet, isi regaseste avantajul.

      - Du-ma acasa la tine, ii spun incet.

      Ne ridicam, iar ea zambeste.

      - Nu in partea asta, ii spun, tragand-o inspre alee. Pe aici.

      Bucati din vitrina mea inca se mai zaresc in fata clubului, iar becurile cu halogen ale masinilor medicale arunca straluciri albastre peste ele si peste baltile de sange.

      Voi ajunge tot falit acasa. Dar am scapat, asa ca pot incerca din nou, intr-un alt fel. Se poate...

     

© Copyright Marius Ungureanu
Nu există nici un comentariu  
Comentează articolul  Spune-ţi părerea

    Toate câmpurile sunt obligatorii.
    Comentariul nu poate include link-uri.
    Dacă sunteţi logat, numele şi emailul se autocompletează.
    Comentariile sunt moderate şi vor apărea pe site numai după aprobare.

Nume :
Email (nu va fi afişat) :
Comentariu :


   SFera Online v.3 Final Edition - arte vizuale şi literatură de anticipaţie
      Toate drepturile rezervate. Copyright © 2001 - 2011 SFera Online | © 2011 - 2015 Arhiva SFera Online