evomag.ro
    science-fiction fantasy poezie eseu arte vizuale
Caută :  
Resurse Contact
Ambuscadă pe Uslar  -  Întreg  -  Jocul Zeilor (VI)  -  Licuricioaia  -  Asura Ni, Drahan - I - Bolte de Crini  -  Vise în adâncuri de stâncă  -  Parte din mintea ta  -  Luminile oraşului XXX  -  Uitarea  -  Cum le văd "ei" pe "ele" în Galeria de artă "Trei Salcâmi"  -  Meduza (XII)  -  Gena morţii este instituirea metafizicii moderne  -  Hoţul de timp  -  Sfârşitul lunii  -  Sentofagia  -  Comando Fox  -  Luminile oraşului XXVII  -  Aventurile Poetului Rătăcitor : (I) Prinţul Canalelor  -  Fără doar şi poate  -  Câmpul de luptă  -  Destin  -  Penato e căutat de prieteni  -  Peştera II  -  Nopţi albe, zile negre  -  Secretul  -  Luminile oraşului XIX  -  Poveste cu un zmeu  -  Meduza (XI)  -  Legenda "OMU"-rilor  -  Între „Ei” şi noi, Pământul! (V)  -  Lunga vară  -  Înălţarea  -  Cristerra  -  Experienţă pecuniară  -  !NFERNUL (fragment): Autistul  -  Liber arbitru  -  Tentaţia continuă  -  Mămica şi El Diablo  -  Bumerangul lui Zeeler  -  Hora Ielelor, Pensiune III  -  Istoria spirilor de la începuturi până la trecerea munţilor  -  Fălci însângerate  -  Program de criză  -  Melodia care nu se aude  -  Înger în oglindă  -  Trãind în cercul vostru strâmt, vã credeţi genii  -  Nick  -  Paznicul grădinii de piatră  -  Mamal - Oraşul  -  Cerşetorul


Prima pagină

Deliu Stejan



Publicat Miercuri, 20 August 2003, ora 10:05

       Muntenus îsi dorea să zboare. Fratele lui mai mic Lăcut, voia să descopere comori. În fiecare zi se jucau împreună, Muntenus îsi ajuta fratele să sape, iar Lăcut, netezea movila de pământ care se înălta într-o latură a gropii.

      - Crezi că vom reusi? Adică eu stiu că voi descoperi comori, dar tu, biet frate, cum crezi că vei zbura?

      - Eu voi zbura căutând cu tine comori în adâncurile pământului. Mă voi cătăra pe movila ce se va ridica, îmi voi da drumul de acolo si voi zbura.

      - Esti sigur Muntenus?

      - Cum te văd si cum mă vezi, frătioare.

      - Atunci, hai, ajută-mă si tu. Dar îti spun, vom săpa în fiecare zi! îsi sâcâi Lăcut fratele mai mare.

      - Bine. Te ajut.

      Trecură sase luni. Cei doi frati se osteniră săpând iar Lăcut slăbise de-a binelea. Trecuseră de stratul diatomic al pământului.

      - Lăcut, frătioare, tu pentru ce îti doresti acele comori?

      - As vrea să fiu bogat. Să nu-mi lipsească nimic. Să am o viată usoară. Liniste. Dar tu, frătioare Muntenus, tu esti chiar caraghios?! Cum crezi că vei putea zbura? Eu nu mă supăr că tu mă ajuti să sap. Vom împărti comorile frăteste. Căci tu, văd că nu prea stii ce să-ti doresti în viată.

      - Eu voi zbura, Lăcut. Voi zbura.

      În ultimele săptămâni nu mai părăsiră groapa si movila. Găsiră un copac, din care se hrăneau si îsi astâmpărau setea, iar noaptea se înveleau cu frunze uriase de banan. Lăcut era însetat, iar Muntenus se oprea la fiecare bulgăre mai mare de pământ, îl modela, sau îsi scria cate un gand pe câte-o piatră.

      - Ti-e frig Lăcut?

      - Nu. Cu cât săpăm mai adânc, cu-atât pământul e mai cald. Mi-e sete Muntenus. Mi-e sete de comori.

      -Noi doi nu semănăm Lăcut, dar nimeni n-ar putea spune că nu suntem frati. Pentru ca amândoi ne dorim la fel de mult, fiecare altceva. Suntem împreună si săpăm în adâncuri înăltând aceeasi movilă spre nori. Împreună.

      -Ai vrea să renunti Muntenus?

      -Nu. Sunt aici cu tine si nu voi renunta niciodată la dorintele mele.

      -Să nu mai pronunti cuvântul "niciodată".

      -Ai dreptate Lăcut, suntem totusi oameni. Dar nu voi renunta, să stii.

      -Bine. Mai săpăm?

      -Săpăm.

      Trecu un an. Ajunseră aproape de magmă. Erau slabi si palizi. Sânglele lor devenise transparent. Erau usori. Obositi. In ultimele luni nu mai vorbiră între ei. Le slăbiseră puterile si avântul însă continuau să sape. Nu se mai ridicau la suprafată. Îsi construiră un sistem de a scoate tărâna din groapă, fără să mai fie nevoiti să urce la suprafată. Într-o noapte auziră un sunet ciudat. Se treziră parcă dintr-o amortire si începură să lovească sub ei cu lopetile. Suna a lemn. În câteva clipe ajunseră la un capac. Se priviră fără cuvinte si săpară cu forte nebănuite în jurul capacului, descoperind sub ei un cufăr vechi de lemn. Capacul nu era prins în încuietori ci se putea ridica usor. Ei însă, au curătit lada de pământ, si-au odihnit mâinile pe ea, s-au privit îndelung, comunicând doar prin puterea gândului.

      -Am găsit-o! O vom deschide mâine, ce spui, frătioare?

      -Întocmai, Muntenus! N-as vrea să o deschidem acum. Suntem prea obositi.

      -Ce crezi, ce e înăuntru?

      -Comorile noastre.

      -Comorile noastre! Sunt sigur, frătioare.

      -De ce m-ai ajutat, Muntenus?

      -În noaptea dinainte de a începe, am visat că voi zbura împreună cu tine, că voi găsi niste aripi în adâncuri.

      - Si eu am visat că dacă voi săpa, voi găsi comorile viselor mele. Dar mi-e frică de moarte. Am visat că voi muri primul, poate pentru ca iubesc viata mai mult decât tine. Eu nu m-as arunca în gol. Tu trebuie să urci, să iesi din adâncuri. Apoi să te cateri pe munte până în nori si să-ti încerci zborul. Poate vei muri si tu, însă stiu ca eu voi fi primul.

      -Somn usor, Lăcut.

      -Pe mâine.

      A doua zi se treziră, se încurajară unul pe altul si ridicară capacul. Scoaseră pe rând, un iades, un ou maroniu, de mărimea unui cap de copil si o carte veche.

      -Ce-ar trebui să facem Muntenus? Eu as alege iadesul.

      -Iau eu oul, însă trebuie să citim mai întâi cartea.

      -Deschide-o! Ce scrie?

      -"Mai întâi rupe iadesul, apoi, ia oul si cartea cu tine". Esti pregătit?

      -Da. La tine va fi partea mai mare, Muntenus.

      Rupseră iadesul. Fiecare avea câte o parte egală. Lăcut se răni în piept de unde începu să-i curgă apă cristalină si rece ca un izvor. Muntenus începu să plângă. Din ochi, îi curgeau izvoare de apă sărată. Luă cartea si oul si le vârî la piept. Apele îl ridicau usor la suprafată. Ajunse deasupra însă fără frătiorul său care deveni lac la poalele unui munte căruia nu i se vedea piscul. Plânse amarnic Muntenus, acum plutea pe lacul izvorât din pieptul frătiorului său si privea muntele de pământ crescut din anul în care săpară împreună în căutarea comorilor. Oul nu se sparse, cartea se udă, însă slovele rămaseră acolo. "Urcă muntele", citi. Începu să se catere pe munte. Oul crestea. Trecură săptămâni si Muntenus ajunse dincolo de nori. Lacrimile îi cădeau în cascade reci prin pădurile de brazi. Ajunse în vârf. Puse oul, care acum era aproape cât el, într-un cuib, pe care-l găsi pe creastă. Citi apoi "Asteaptă, când se va sparge oul, si intră în el". Muntenus asteptă. Îsi roti ochii de jur împrejur si observă că la doi pasi de el era o prăpastie în munte, un fel de pesteră adâncă, până la poalele lui, sau poate mai departe. Cu scări sculptate în stânci. Privi cerul. Avea culoarea ochiului de Univers. Poate că muntele era pupila, se gândi. Asteptă. Oul începu să se clatine, să crape într-o parte, apoi se sparse de-a binelea. Muntenus privi în el. Nimic. Doar aerul păstrat de secole înăuntru. Un aer albastru. Intră, se ghemui si trase capacul oului peste el. Oul se lipi la loc. Muntenus adormi. Îl visă pe Lăcut, frumos, rumen si cu un surâs luminos. Oul se clătină si căzu în prăpastia din munte, fără să se spargă. Muntenus îsi aminti că nu reuşi să citească nici prima pagină din acea carte cu sute de file. si-ar fi dorit să citească măcar o pagină întreagă. Începea să se simtă straniu. Bratele i se subtiară, picioarele i se chirciră, trupul îi deveni subţire si cu puf, parcă. Avea dureri în tot trupul. Coaja oului se subtiase, Muntenus se simţi cuprins într-o crisalidă. Vedea totul de jur împrejur, pe Lăcut cu trup de ape si chip luminos în adâncul muntelui între diamante si aurul montan. Văzu cartea, deschisă la prima pagină. Era dornic de a iesi din starea de amortire. În sfârsit prinse putere, îsi desfăcu aripile, rupse pânza în care stătu atâta vreme chircit si se înăltă spre vârful muntelui. Iesi la lumină. Cerul era de acelasi albastru, norii grei sub el se scurgeau în ploaie, el coborî usor sub ei si zbură o întreagă zi peste lume, întorcându-se seara deasupra lacului.

      În inima muntelui, Lăcut cu fata luminoasă si cu trup de ape, reusi să citească prima pagină a cărtii cu litere si însemne de aur. Nu apucă să o întoarcă. Văzu insa imaginea unui lac la poalele unui munte urias si un fluture efemeridă prins între cele două pagini. Pe aripile lui stătea înscris zborul cuvintelor. Toate aurii. Frematand, apele muntilor, suierau primele slove ale cărtii: "Crede, doreste si vei fi!" .

© Copyright Deliu Stejan
Nu există nici un comentariu  
Comentează articolul  Spune-ţi părerea

    Toate câmpurile sunt obligatorii.
    Comentariul nu poate include link-uri.
    Dacă sunteţi logat, numele şi emailul se autocompletează.
    Comentariile sunt moderate şi vor apărea pe site numai după aprobare.

Nume :
Email (nu va fi afişat) :
Comentariu :


   SFera Online v.3 Final Edition - arte vizuale şi literatură de anticipaţie
      Toate drepturile rezervate. Copyright © 2001 - 2011 SFera Online | © 2011 - 2015 Arhiva SFera Online