evomag.ro
    science-fiction fantasy poezie eseu arte vizuale
Caută :  
Resurse Contact
Luminile oraşului XXI  -  Stiinta si tehnica  -  Ultima frunză  -  Efect de înflorire (Napoca)  -  Toate filmele româneşti au un final trist  -  Fabrica de vise  -  Pescarul la apus  -  Om vs. cyborg  -  Tolaie  -  Sclipiri de Soare  -  Melodia care nu se aude  -  ªi vremea vine ca să plângi  -  Vatmanul - Mass Media  -  De profundis  -  Din vitrină  -  Lumea de sus  -  Marea Neagră. Iulie  -  Poveste cu un zmeu  -  Ciorna  -  Umbrele nopţii  -  În tren  -  Sentofagia  -  Coşmar  -  Experimentul  -  Alertă !  -  Alfa si Omega. Moon  -  Luminile oraşului XXVIII  -  Nu este prima dată  -  Reactorul  -  Macii  -  Metastază  -  Tahiji  -  Vatmanul - O pasiune  -  Aventurile Poetului Rătăcitor : (I) Prinţul Canalelor  -  Proză absurdă  -  Fie-mi apa uşoară !  -  Către a opta zi  -  Alfa şi Omega  -  Ultima eclipsă (I)  -  Meduza (V)  -  Legendele Căutării (II)  -  ...ªi la sfârşit a mai rămas coşmarul  -  Ion cel fericit  -  Fălci însângerate  -  Lacul negru  -  Novo Homo Sapiens  -  Fortul  -  Sfântul  -  Luminile oraşului  -  Acolo sus, vulbul


Vrăjitoarea

Vrăjitoarea
  Diana Virginia Todea
TV nation
Boredom
A Swedish Golem
We are all Jews
Outside in this dream
varianta print

Diana Virginia Todea



Publicat Duminică, 8 Iunie 2008, ora 10:10

      Vrăjitoarea era de vină pentru toate relele care se abătuseră peste capul meu. Nu mai eram în stare să ridic un pahar cu apă de jos, să-l pun la loc pe masă sau să strâng farfuriile. Eram într-o stare de epuizare a simţurilor şi a instinctelor primare. Confundam uşa cu fereastra, clanţa cu mătuşa, viitorul cu prezentul. In sinea mea totul avea expresia unui tablou impresionist, în care petele se amestecă pe pânză încercând să formeze o figură. Lumea nu era mai mică sau mai mare pentru mine, dar era împotriva mea.

      Vrăjitoarea îmi rostise numele la o nuntă. Nu mai ţin minte dacă era a mea sau a vecinului, dacă fusese într-un vis sau dacă urma să se întâmple. Liniile timpului se confundau pe o orbită neştiută de nimeni. Serialul care rula la televizor apărea în mintea mea de mai multe ori, uitând de intenţia cinică de a privi o imagine sterilă. Videoclipul mi se părea cunoscut, repetitiv şi sec. Scena era preluată de mai multe ori din acelaşi unghi, părăsit pentru un moment pentru ca viaţa mea să fie alta. Cineva se juca cu mintea mea, cu visele mele, cu instinctele mele, cu sentimentele mele.

      Iluminarea veşnică mă aştepta să mă trezesc dintr-o serie de imagini fără sens. Inconştientul meu era infestat de vrăjile unei alte entităţi, malefică şi totodată corupătoare. Vrăjitoarea se ascundea după perdele, după miresmele din cameră, după lămpi, amintiri, dorinţe, împliniri tardive de idei. Vrăjitoarea sorbea timpul într-o cupă de vin, amestecând înţelepciunea cu amarul vieţii. Vrăjitoarea se uita la tine sec, te blestema sau te fericea cu o privire blândă. Alte trupuri, alte nopţi, alte vise, alte drumuri, alte timpuri. Reîntoarsă pe spate, pregătită ca pentru moarte.

      O mumie antică, pierdută de ochii contemporani, de intuiţia acestui secol. Pierdută ca un fum printre firele de păr ale unei povestiri ruseşti, tomnatice, stinse de durerea sufletească. Vrăjitoarea torcea un fir de lână, la sobă, smuncindu-şi hainele de pe ea. Era un personaj laconic. O bazaconie. Se spunea că făcea vrăji. Că mistuia privirile obosite. Că vindeca trupurile. Că topea sufletul pe dată. Prindea musca de pe perete şi o prefăcea în soluţie pentru gândaci. Idee răsuflată a timpului modern. Nu citea decât în întuneric, la o lampă de ceară. Ziceai că ai mai văzut-o undeva, în altă epocă. Aşezată pe acelaşi scaun. In aceeaşi poziţie. Verticală. O minune a ornamentaţiei interioare. Un decor baroc. Un vis lacunar. O întâlnire cu semizeii. Cu antidemonii. Cu privirea caldă, obişnuită a unui războinic antic. Un Hercule mistificat, o antiteză la tot ce ai văzut până acum. Vraja din ea te lua şi te plimba până departe, în alte sfere. Zburai pe culmi, intrai în pământ, culegeai veninul ierburilor, recoborai în interiorul templelor. Semeş ridicai capul şi culegeai iubirea. O privire atemporală, rece, distantă. Un tablou veneţian, ţinuit cu sufletul pe alt perete. Imaginea ta proiectată la infinit. Într-o magie fără sfârşit. Aşa începea povestea vrăjitoarei. O poveste fără sfială, asemenea somnului fecioarei.

      Rasputin stătea tolănit pe spate, după o carte. Se uita pe poza unui star de cinema. -Uite aşa trebuia să arăt acum, exclamă el şi aruncă revista pe pat. Citeam un scenariu de teatru. Mă gândeam că toate filmele seamănă unele cu altele. Că toate ideile au fost deja spuse. Că tot ce gândim acum se multiplică într-un continuum de idei şi de fapte realizate. Momentul-surpriză dispăru. Experimentul meu ceda ca un fum pe nări. Suspansul creat într-o pauză de masă se procrea acum în mintea lui Rasputin. Cine este personajul din tine? Cine te ghiceşte noaptea? Proză dubitativă, recolectată într-un spaţiu infim din creier. Reciclate stăteau gândurile lui Rasputin, o notă de sol ronţăită prea repede în mintea sa obosită. Gustul dispărea. Nimeni nu putea să creeze o stare asemănătoare. O stare de contemplare voită. O stare de analiză la rece. Rasputin îşi număra degetele. Amuzant pentru un călugăr obosit, venit de departe, oprit pentru un moment din gândurile sale. Aruncând o privire asupra unui Rolls Royce, asupra pânzei de imagini cinematografice. Se uita la noi şi râdea diabolic. Mâna de pe carte căzu pe chipul vrăjitoarei. Reluat la infinit, gestul se multiplică în alte timpuri. Se repeta peste mâna ta, peste mâna ei, peste mâna nimănui, peste ochii tuturor. Viaţa zboară, gândea vrăjitoarea. Mânjite stau mâinile voastre, ale mele, ale muncitorilor, ale pictorilor, ale femeilor. Mânjite de lacrimi.

      Imaginea ei nu trăda nimic real. Nu era de aici. Venea de dincolo. Trăia din mistic. Din pânze lacunare, din vise şerpuite pe un drum, din visele oamenilor. Venea de peste tot. Iluzia era creată la timp pentru ca Rasputin să se uite în ochii ei. Ochii lui se transformau în lacrimi, în pustie, în visare, în iubire, în poezie. O piatră lovită de altă piatră creează prin fricţiune foc. Cei doi se iubeau cu foc.

      In mintea lui Rasputin, toamna era o undă de lumină pierdută pe un drum de ţară. În mintea multora, acea toamnă se numea toamna vrăjitoarei. Popular definit, termenul toamnă nu avea nimic în comun cu faptele de faţă. Faţa era la perete şi uşa se dădea de perete. Zicala unui lumânar însoţit de cămilă. Simplu. Vrăjitoarea îl cunoştea de mic pe Rasputin. Era un om cu barbă. Încărunţise ce-i drept la tâmple, şi purta sutană, dar nu se vindecase încă de obiceiul de a da din umeri la întrebări. Era un neştiutor. Un papă-lapte. Un coate-goale. Inima era singura iluminare către fericire pentru restul cunoscuţilor. Nu era călugăr. Era ştrengar. Şi locuia vis-a-vis.

      Noaptea se anunţa stearpă şi lividă. Ca un scenariu postmodern. Ca o imprecaţie shakespeariană. Ca un desen animat cu Duffy Duck. Ilustraţii necuviincioase. Litere indecente. Vrăjitoarea îl privea pe Rasputin crescând. Unii ziceau că era creaţia Satanei. Eu nu cred în baliverne. Ştiu doar că într-o zi, Rasputin fugi de acasă. Se mută în colibă. Nişte vreascuri puse deasupra unui morman de cărămizi. O dugheană. La o intersecţie. Locuia acolo de trei ani. In fiecare seară ieşea să o viziteze pe vrăjitoare. Şi discutau aprins despre orice. Erau oameni cu putere şi părul lung. Părul le stătea aninat pe frunte, creând o aură mistică. Imaginea vrăjitoarei se reflecta în oglinda din sufragerie, cădea pe speteaza a două scaune şi ricoşa într-un unghi semidrept. Geometria post-euclidiană fusese inventată în acea zi. Sâmbăta şi duminica erau zile de aur. Nu se muncea. Se gândea.

      Rasputin veni cu un bax de lapte. Citise cu trei zile înainte romanul franţuzesc ce purta numele unei mărci de vin. Nu ştia să numere, dar băuse mai multe pahare. Sunetul paharelor lovite de un zid crease în mintea lui ecoul a cinci funeralii. Nu se iubea pe sine atât cât vroia. Nu avusese nici o iubită în viaţa lui. Era simpatizat de multe. Înţelegea slăbiciunea umană. O insufla acolo unde trebuia. Nu credea în inocenţă. Deşi o preamărea. Lumina ochilor lui fusese o ţigancă. Se înţelege din context că s-au iubit mult timp. Dar să trecem peste aceste amănunte.

      -Jesus, rosti Rasputin sec, cu ochii măriţi de mirare. Uite o revistă care i-a numele Domnului în deşert. Toate sunt aşa în zilele noastre. Numai porcării. Se întinse pe pat şi filosofă scurt. Vrăjitoarea îi citea în priviri angoasa şi nemulţumirea. Simţea că undeva greşise în educaţia lui. Vroia să-l ia în braţe şi să-l legene. Dar nu mai putea. Trecuse de vremea copilăriei. In mintea lui, totul avea o logică inversă. Ce era păcat era suferinţă, dar era necesar. La naiba cu democraţii aştia! Cu planeta verde! Uă comunismului!-erau gândurile lui în ultima vreme. Memoria îi juca feste şi se declina mereu fără sufixe sau prefixe. Voltaire îi făcea cu ochiul. Altă dimensiune, alt spaţiu. Ce era gândit se regândea de trei ori multiplicat cu cinci, apoi împărţit la şase, radical din paişpe.

     

     

      Mulţimea de scoruri la fotbal era o simplă informaţie. Un junk, ca baxul cu lapte cumpărat. Ca dragostea lui avută, mâncată, ratată. Materie, materie, şi iarăşi materie. Ura lumea asta postmodernă.

      Mama tuturor relelor stătea acum în ziare. Pomenind o chestie urâtă şi întinată, Rasputin se aplecă peste masă, desfăcu picioarele şi culese ceva de pe jos. Uite o monedă. Nu însemna nimic în mintea lui cheflie şi zăpăcită. Dar avea o importanţă imediată şi cât se poate de reală. Era virtutea zilei. Mâncarea de mâine. Ispita omenirii. Genocidul din anii '40. Evreii din lagăre. Rasputin nu avea prejudecăţi. Înjura când şi mai ales ce vroia.

      Adâncit în perne, Rasputin se uita la mama lui. Toată viaţa ei fusese o vrăjitoare. Nu-l supăra acest lucru. Nici nu-l interesa. I se părea chiar un amănunt demn de biografia lui. Un amănunt cu care se putea lăuda prin barăci. Da, şşşiii? Mare chestie. Era mama lui şi atât conta. Inima i se împietrise la gândul că magia din ochii lui se va opri odată. Că va cădea pe stradă şi va muri. Sau poate nu. Aici era misterul. Se frământa zi şi noapte. Scotea suspine pe nas, sunete ca atunci când bei apă minerală. Fredona un cântec franţuzesc învăţat de la o chinezoaică. Văzuse filme peste filme şi tot nu înţelegea realitatea. Care era toată agitaţia?

     

      Bubu. Budinca englezilor se topea pe filme bulgăreşti, şerveţele aromate aduse din Franţa, peste pozele porno. Ei na. Iară un cuvânt indecent. Mare chestie. La câte auzise în viaţa lui putea să înregistreze trei cd-uri. Şi cânta destul de bine. Scurgându-se cu fundul pe un scaun de cabaret, cu microfonul în mână, întrecea trei popi şi şapte cântăreţe hollywoodiene. Brânză. Orice mânca semăna cu brânza. Ogoarele vara şi zăpada iarna. Asta gândea el acum. Imaginea unui dormitor împânzit cu diagonale albastre înfundate în orbitele vecinilor. Porcării şi iar porcării. Dar lumea le iubea.

      Ţiganca din copilărie se prefăcea acum într-o zeiţă greacă şi îl conducea prin trei castele medievale. Era puţin cam beat. Vrăjitoarea îl urmărea cu atenţie. Mesajul din Biblie devenea confuz. Ce este un desfrânat şi ce este un sfânt? Întrebarea asta era repetată zilnic de conştiinţa lui. Fusese copil. Mare chestie. Umorul lui se oprea la uşă, se întorcea înapoi şi se răzgândea. Mare chestie.

     

      După multă introspecţie se ridică de pe scaun şi se adăpă într-un colţ cu lapte. Era senin afară. -Jesus, gândea el, ce frumos e afară! Desfrânatul, gândea Jesus. Bancuri pe care le ştia din copilărie. Hahahaa. Ce amuzant este să faci pe desfrânatul într-o lume plină de desfrânaţi. Chiar şi sfinţii ne adoră pentru apucăturile noastre desfrânate. Zeii apreciază oamenii păcătoşi, ca să obţină o veneraţie veşnică. Lumina din vestibul cădea peste faţa lui Rasputin, umbrindu-i nasul prelung şi fruntea înaltă. Cei doi ochi albaştrii străluceau ca două luminiţe ciudate şi cuceritoare. Obosit, se trânti cu capul pe pernă şi închise ochii. Prea mult vin şi prea puţină dragoste. Ce este perfect în viaţa noastră? De unde ştii că nu suntem perfecţi aşa cum suntem acum? Cercul vicios al gândurilor sale se unea cu zgomotele străzii, departe o maşină lua foc, iar o nouă industrie îşi arăta colţii noilor angajaţi. Modernizare, bagatelizare, gânduri amestecate pe un fir al inocenţei pierdute.

      Cei ce stau la colţuri şi cerşesc sunt preţuiţi pentru imaginea lor de victimă. Societatea are nevoie de mituri. Societatea ne iartă pe toţi, dar ne şi pedepseşte. Minciunile scornite pe buzele noastre ca un vin dulce ameţesc minţile bolnăvicioase. Avem nevoie de ele. Opiul ne primeşte într-o iluzie dulceagă. Deschide ochii! Copiii din alte generaţii se autovictimează. Copiii se autopedepsesc pentru ceea ce nu au fost alţii în stare să construiască. Mintea lui Rasputin, plină de alcool, gândea adevăruri. O minte plină de păcate vede limpede ce este bun în faţa ochilor. O minte înăclăită de abureli şi otrăvuri necesită multă lumină. Cianura din ochii trecătorilor era o dovadă de victimizare nedorită. Unde aţi ajuns?

     

      Inocenţa pierdută din ochii copiilor se potrivea cu steagurile strânse de la mitinguri. Cu minciunile dorite de spălătorii de creiere, cu maşinile construite în zeci şi zeci de ani de meditaţie diabolică. Cine face acest lucru? Vrăjitoarea ştia unde ajunsese Rasputin. La capătul răbdării.

      Frumuseţea anilor. Lumina inocenţei. Aburul impresionant al vieţii de cabaret. Totul îl năucea acum pe Rasputin ca lumina purităţii. Jesus is dead. O nouă pastilă cu otravă. Trăind prea repede, chipul lui brăzdat de dungi închise şi prelungi trăda frică. Tot ce ignorase atâta timp se întorcea înapoi. Timpul râdea de el, iar coasa era după uşă. Vrăjitoarea îl privea cu milă. Drumurile câmpurilor, visele pline de ameţeală din tinereţe, trezite dintr-o dată la un semnal. Macii roşii de pe câmp adunându-se în mintea lui ca o imagine de sinagogă. Ceva îl înnebunea şi nu ştia ce. Zăcând lasciv pe spate, inima îi bătea ritmul unui flux de ritualuri păgâne.

      Zbura în alte căi, pe alte drumuri şi nu ştia cine este. Identitatea lui ştearsă într-o clipă, reunită în multe alte clipe, alte drumuri, sentinţe, vorbe, gânduri şi stele. Metempsihoza sufletului lui îl readucea în prezent. Şi dacă totuşi ar putea fi salvat? Acest gând gravă peste ceafa vrăjitoarei. Imaginea unui trecut, al unui viitor, al unei dimensiuni separate de această lume. Cine era zburând prin cameră ca un duh? Un demon sau un înger decăzut?

      Paşii din camera lui Rasputin se topiră prin farmec. Lumina orientată într-un unghi drept desfăcu pletele lui negre. Murise. De dor, de foame, de păcate, din dragoste. O dragoste ştearsă, lacrimogenă, nepreţuită. Vrăjitoarea se uita în ochii lui ficşi, amintindu-şi prin ce trecuse toată viaţa lui. Ii vedea suferinţa şi lacrimile şi se gândea că faţa lui avea o alură de sfânt. Toropit pe pat, între somn şi viaţă, se odihnea alături de alte suflete.

     

© Copyright Diana Virginia Todea
Comentarii (1)  
anka
Marţi, 17 Martie 2009, ora 19:14

vreau sa vb cu o vrajitoare

Comentează articolul  Spune-ţi părerea

    Toate câmpurile sunt obligatorii.
    Comentariul nu poate include link-uri.
    Dacă sunteţi logat, numele şi emailul se autocompletează.
    Comentariile sunt moderate şi vor apărea pe site numai după aprobare.

Nume :
Email (nu va fi afişat) :
Comentariu :


   SFera Online v.3 Final Edition - arte vizuale şi literatură de anticipaţie
      Toate drepturile rezervate. Copyright © 2001 - 2011 SFera Online | © 2011 - 2015 Arhiva SFera Online