evomag.ro
    science-fiction fantasy poezie eseu arte vizuale
Caută :  
Resurse Contact
Marea Neagră. Iulie  -  Dona  -  Luminile oraşului 2 (III)  -  Damnarea numelui  -  Mărire şi decădere  -  Destin  -  Strada Cosmos  -  Nouăsprezece zile (I)  -  Cursa  -  Ultimul Paradis  -  Gena morţii este instituirea metafizicii moderne  -  Altă Poveste(?) modernă  -  Război obişnuit  -  Peştele albastru  -  Îmbrățișare  -  Secretul  -  Psihopatul  -  Descoperirea  -  Tolaie  -  Luminile oraşului XXXIV  -  Clocitorul Josh  -  Himera  -  Moştenire de familie  -  Casa nebunilor  -  Tânăr si încă nescris  -  Luminile oraşului II  -  Fortul  -  Uezen. Echilibrul lumilor  -  Între „Ei” şi noi, Pământul! (VI)  -  Mămica şi El Diablo  -  Ziua a şaptea  -  De profundis  -  Meduza meduzelor are dreptate !  -  Scrisoarea  -  Groparii  -  O faptă eroică fără de ecou  -  Poveste de mahala I : Meciul  -  Poveste de mahala IV : A înnebunit lupul!  -  Puroi I  -  Experienţă pecuniară  -  Diamantul  -  Cum să te fereşti de urs  -  Criminali Umanitari  -  Corabia nebunilor  -  Sunet pentru suflet  -  Imperiul Marţian contraatacă  -  Timpuri Noi  -  Pasomii  -  La copcă  -  "ªi caii se împuşcă, nu-i aşa ?"


Între două lumi

Lucian-Dragoş Bogdan



Publicat Joi, 4 Septembrie 2003, ora 10:05

      Soarele, obosit, cobora în spatele colinelor. Pârâul susura molcom scaldat în lumina rubinie pe care o adiere abia simtita o rasfira printre frunzele caisilor.

      În lumina care palea, Ian cu parul cenusiu lipit de fruntea asudata sapa pamântul uscat dintre vii. Pentru ziua aceea îsi mai propusese sa sape doar bucata aceea de pamânt; avea sa fie si mâine o zi.

      În spatele lui se afla casa veche, de care îl legau amintiri de o viata. Batrânica lui pusese precis masa si acum croseta linistita, asteptându-l. El va veni, zâmbind în coltul gurii, se va pune în capul mesei si va începe sa manânce, în timp ce ea îi va povesti ce discutase cu vecina pe banca din fata portii. El o va aproba dând lenes din cap si mormaind din când în când câte un comentariu, apoi îsi va aprinde pipa si se va aseza pe balansoarul din fata caminului stins.

      Se îndrepta de sale.

      O explozie îi taie inima în doua. Lumea începu sa se învârta în jurul lui, mai repede, tot mai repede, într-un dans îndracit. Copacii - via - florile - casa - pârâul - copacii - via - florile.

      Cazu.

     

     



     

      Se ridica încet, ca un fulg, în vazduh. Nu-i era teama.

      Privi în jos: un trup chircit, cu par cenusiu, zacea lânga o sapa cu coada rupta

      Urca, urca fara oprire, pâna când cerul deveni indigo si apoi negru.

      Încet, atinse cu picioarele un sol bolovanos. Se uita în jur: parea un tunel fara capat, având o ciudata irizatie fosforescenta sau era doar imaginatia lui? în întunericul de smoala.

      Se mira, dar nu se înspaimânta.

      O lua la pas de-abia atingând solul si avu constiinta clara a unui timp static. Simtea ca secundele refuzau sa treaca pe acele meleaguri, adastând lenese într-o clepsidra gigantica, poate? în întuneric. Pe masura ce înainta, gândurile îl paraseau cautând oare nisipul secundelor din clepsidra? sursa acelei irizatii? capatul tunelului? si doar câteva ramasera sa salasuiasca în el când ajunse la o prapastie mai neagra decât tot spatiul dimprejur.

      Se opri.

      Lumina crestea. Când întelese de unde venea, o constientiza ca fiind o sfera gigantica fiintând pe cealalta margine a abisului. Vag, în interiorul ei, se puteau distinge forme umanoide, toate fara chip.

      - Bine ai venit , auzi o voce care izvora din fiecare celula a ceea ce mai ramasese din el.

      Glasul îi dadu sentimentul capacitatii lui de a trece abisul într-o plutire lina, fara teama de a cadea. Înainta putin în virtutea impulsului capatat din vraja grairii.

      - Cine esti?

      Nu vorbise; facuse mai curând aerul sa vibreze în jurul lui. Luminile pulsara din nou.

      - Vino Aici vei afla raspunsul la orice întrebare

      Ian mai aluneca putin înainte, apoi ceva din interiorul lui ce putea fi oare de vreme ce parea ca nimic nu îl mai compune? sa fi fost vreunul din gândurile care nu îi parasisera mintea raspândindu-se primprejur? cauta o urma de concentrare. Se cufunda putin în abis sau doar i se paru în dorinta crescânda de a se aduna la un loc în ceea ce cunostea ca fiind el? dar efortul se topi ca prin farmec. El nu mai era ceva individual cu sentimente si stari de spirit clar definite; ceea ce era în jur traia prin el si el traia prin ceea ce îl înconjura.

      Simti un tremur în spatele luminii si din nou starea de liniste si beatitudine nemaiîntâlnita îl cuprinse în bratele ei. Mai aluneca o vreme, apoi se opri.

      - Esti Dumnezeu?

      - Sunt ceea ce sunt

      Liniste

      Ian încerca sa cuprinda în el abisul în care i se parea ca se mai scufundase putin. Departe, în strafunduri, simti ca exista Ceva. Ceva pe care nu reusi sa îl înteleaga. Era un sentiment nedefinit a ceva extrem de familiar si, în acelasi timp, absolut de neînteles sau poate faptul ca nu reusea sa-si adune gândurile îi crea acel handicap?

      - În prapastia aceasta este Infernul?

      - Si acolo este doar ceea ce este

      Ajunsese la jumatatea abisului si încercarea lui continua de a se focaliza asupra unor idei îl facuse evident de data aceasta sa coboare binisor sub linia celuilalt mal. Sfera luminoasa se afla cumva curbata în fata si deasupra lui, într-o perspectiva aparent imposibila dupa cunostintele lui de fizica.

      Cunostintele lui de fizica

      Gândul de a compara acel ceva cu realitatea fizica cunoscuta parea un nonsens acolo, dar totusi se înfiripase si Ian se agata de el. Aproape imediat în fata ochilor imaginari aparu batrânica lui aruncând în eter întrebari înlacrimate. Ce ma fac fara tine, Ian?

      Cum sa ma descurc tine. Ian?

      De ce sa mai traiesc fara tine, Ian?

      El era Ian.

      Lumina se vedea tot mai greu, ca o coroana înaltata deasupra unui mal prea abrupt si prea înalt.

      Sentimentul de liniste nu-l parasise în ciuda ereziei materializata prin gestul sau frizând disperarea. Îsi aduna gândurile asa cum batrânica lui aduna pe ghem ata însirata pe podea. Cu toate aceasta lupta de a redeveni el, era în acelasi timp constient de faptul ca lumina aceea pe care acum nu putea decât sa si-o aminteasca se afla în continuare acolo, protejându-l si asteptându-l, rabdatoare.

      Descinderea aceea în abis facea ideile care se concretizau din neant sa-si coboare abstractiile la nivelul lui de constientizare.

      - Esti mort Inima ta a plesnit Nu te mai poti întoarce în trupul tau

      - Daca esti Dumnezeu poti face minuni Te rog atunci ba nu, te implor fa-mi iarasi inima întreaga si lasa-ma sa ma întorc la batrânica mea!

      Cobora tot mai vertiginos spre nu stia ce.

      - Puterile mele nu au nume Faptele mele nu au justificarea pe care o cauti Sunt deopotriva mai simple decât crezi si mai complicate decât poti întelege

      - Ce vrei sa spui?

      - Exista o curgere care nu se întrerupe Nu te vei mai întrupa în ceea ce tu numesti Ian

      Ghemul de gânduri era destul de mare pentru a-si permite judecatile aspre cu care viata îl învatase.

      - Si atunci ce se va întâmpla cu mine? Nu vreau sa vin la tine; nu înca Vreau sa fiu alaturi de batrânica mea. Ma vei trimite în Iad pentru asta?

      - Nu numi ce nu cunosti

      Acelea fura ultimele cuvinte pe care le mai percepu. Comuniunea se întrerupse brusc atât de brusc încât îi paru ca un gol imens aparuse în el, dar gândurile se grabira sa se adune si sa îl umple si avu constiinta faptului ca lumina nu mai era acolo. Îl parasise fara vreo alta explicatie, fara a-i spune ce avea sa se întâmple cu el.

      Avea sa cada în Infern? Vorbele cu multe întelesuri nu-l lamurisera ce se afla acolo unde cadea el.

      Sau avea sa i se materializeze dorinta de a fi din nou cu batrânica lui?

      Dar ce era acea curgere?

     

     


     

      În fata ochilor se afla batrânica lui. Plângea încet, cu spatele la el, aplecata asupra unui mormânt din a carui val de pamânt acoperit cu flori iesea, trista, o cruce simpla.

      Puterea divina îl întrupase totusi Dorinta lui, odata exprimata, fusese materializata. Nu avea constiinta faptului ca acea lumina facuse totul posibil. Îi parea mai degraba ca propria lui vointa fusese cea care dusese totul la îndeplinire.

      Si atunci ce fusese acel ceva cu care se întâlnise? Citise undeva ca, în cazul mortii clinice, creierul nu mai este alimentat cu oxigen, ceea ce poate provoca senzatia unui tunel la capatul caruia se afla o lumina. Pot aparea si viziuni, spuneau unii specialisti.

      Senzatia de plutire nu disparuse înca, dar nu o sesiza, prada bucuriei imense de a-si vedea din nou batrânica.

      Se apropia de ea valsând întocmai ca atunci, demult, la nunta lor orbit de fericire.

      Batrânica lui

      Pregatindu-i masa si apoi crosetând linistita, asteptându-l

      El venind zâmbind în coltul gurii si asezându-se în capul mesei si începând sa manânce

      Batrânica lui povestind ce discutase cu vecina pe banca din fata portii

      El ascultând-o dând lenes din cap si mormaind din când în când câte un comentariu

      El aprinzându-si pipa si asezându-se pe balansoarul din fata caminului stins

      Batrânica lui

      Batrânica lui

      Batrânica lui crestea în fata ochilor lui iradiind iubire

      Crestea

      Crestea

      Era tot mai aproape

      Plici!

      - Fir-ati voi sa fiti de muste, nici acum nu ma puteti lasa în pace?

      Totul se întuneca.

     

© Copyright Lucian-Dragoş Bogdan
Nu există nici un comentariu  
Comentează articolul  Spune-ţi părerea

    Toate câmpurile sunt obligatorii.
    Comentariul nu poate include link-uri.
    Dacă sunteţi logat, numele şi emailul se autocompletează.
    Comentariile sunt moderate şi vor apărea pe site numai după aprobare.

Nume :
Email (nu va fi afişat) :
Comentariu :


   SFera Online v.3 Final Edition - arte vizuale şi literatură de anticipaţie
      Toate drepturile rezervate. Copyright © 2001 - 2011 SFera Online | © 2011 - 2015 Arhiva SFera Online