evomag.ro
    science-fiction fantasy poezie eseu arte vizuale
Caută :  
Resurse Contact
Ulysse şi Hector  -  Canicula  -  Peştera I  -  Children of mine  -  Corabiile lungi  -  Supravieţuitorul  -  Poveste de viaţă  -  Fereastra din spate  -  Uitare  -  Chipul de pe Marte  -  Triunghiul roşu  -  Cine sunteţi?  -  Luminile oraşului XXXIII  -  Theron Girradus  -  Imperiul Marţian contraatacă  -  Jocul  -  Poveste de mahala III : Foamea!  -  Sfârşitul lunii  -  Pacientul  -  Fotografii  -  Jocul Zeilor (I)  -  Obsesia  -  Eu sunt viu, voi sunteţi morţi !  -  Luminile oraşului VII  -  Sinucigaş plătit  -  Poveste de culcare  -  Coconul  -  Zombi  -  Recreaţia  -  Aici şi acum  -  Ghavany  -  Piese de muzeu  -  Tata, ceasul şi căpşunile  -  Războiul lumilor  -  Trenul  -  Omul cu păsări  -  Luminile oraşului XX  -  Almateea  -  Lumânărica se pregăteşte să trăiască  -  Luminile oraşului XXV  -  Sender: High_Orbit_God  -  Submarinul Roşu  -  Cuantum sincronicity - formula nemuririi  -  Lacrimi de stea  -  Pierderea  -  Metastază  -  Dl. Ics  -  Întunericul vieţii  -  Un moment nou sau Cădere în cap spre cerul liber  -  Muzica


Întunericul vieţii

Întunericul vieţii
  A.T. Tezeu
Oraşul
Mocirla
Femeilor...
Eu şi Cu Mine
Blasfemii : Globul de Crăciun
varianta print

A.T. Tezeu



Publicat Joi, 4 Septembrie 2003, ora 10:05

       Lânga tancul spulberat de o unda laser, un ghiocel plapând aparu în fumul lasat în urma de razboiul continuu. Întunericul era puternic iar dincolo de linistea sa o ultima bucata de Luna se vedea pe cer. Ceea ce ramase din astrul noptii avea asemanarea unei bucate triunghiulare de cascaval mucegait.

      Rusu se sprijini de tancul distrus si se uita spre bucata de cascaval. Unde plecase restul- restul Lunii- restul vietii- restul universului sau. Barba sa lunga deja argintie concura cu pletele ce-i ajungeau pâna aproape de picioare.

      -Unde a disparut- ? - murmura el încet si scoase dintr-un buzunar o harta distrusa. Parea a fi o harta a unui oras... parea dar literele erau sterse totusi el întelegea. Cu ochi destul de tineri o privi cu staruinta...: nimic... se pierdu pentru o secunda în propria minte si se lasa sa alunece, pe pamântul moale, lânga floare.

      Fata lui parea îmbatrânita dar ultima data când vazuse un calendar aflase ca abea de avea 45 de ani. Razboiul începuse când el era inca în culmea pubertatii, la 15 ani, viata lui se schimbase total... mai ales ca se înrolase la o saptamâna de la începutul luptelor. Nici nu mai stia de ce izbucnise totul... îsi amintea doar de o deflagratie mondiala subita... o modificare a continentelor... o miscare tectonica... cutremure... DA îsi amintea, oameni nu vroiau sa împarta pamântul comform noilor asezari continetale, îsi amntea cum o tara intrase în razboi pentru 100 de metri de teren.... mândria idiotilor... se facuser doua parti: functionalistii, care erau de acord cu noile aranjari(pentru ca aveau de câstigat); si istoricii care doreau sa revina în total la vechile teritorii (pentru ca aveau de pierdut daca nu). Acum îsi amintea clar totul, chiar si distrugerea bazei lunare si implicit a Lunii, nu stia carui idiot de general îi venise ideea avantajului strategic... Participase direct la distrugerea bazei, era ore personal responsabil ? nu... n-ar fi contat.. un om, NU... Dar totusi o lacrima îi aparu pe obraz, înbatrânea, începuse sa lacrimeze la orce emotie majora. Îsi uita toate temerile când observa giocelul lânga el... nu mai vazuse ceva frumos de... multa vreme. Îi atinse petalele albe, un pic înegrite de la fumul destul de dens, degetele lui atingeau floare absorbindu-i, parca, frumusetea, vioiciune, viata...Deodata o talpa calca peste mâna sa osoasa si peste floare... Rusu se sperie un pic dar mâna nu- durea, desi nu stia de ce... Îsi ridica privirea pentru a i-o întâmpina pe cea a unui tânar de 16-17 ani. În privirea adolescentului se vedea aroganta, iar statutul sau impunator arata o badaranie inegalabila

      -Tinere- ai calcat pe floare... - spuse Rusu lipsit de vlaga.

      -Batrâne, ce cauti aici... spion nu ? - spuse tânarul parca nebagând în seama afirmatia lui Rusu. Îl lua încet de gulerul care pârâii - Ce cauti aici mortule ? - Întreba soldatul dinou.

      -Caut... viata...

      -Ce ai înebunit... ? - însa el nu se gândea decât la un generator subnuclear, singurul care ar fi putut se careeeze oameni... deci viata.

      Îl lasa pe Rusu jos si începu sa se gândeasa la sansele ca unul sa mai egziste...: Batrânul delireaza, nu are cum, bombardamentul inamicilor a fost cumplit, un generator subnuclear se vede de la o posta... sau daca... mama, ar trebui sa cheme baza, pentru întariri, pentru un vehicul...dar nu... va merge cu babalâcul, va deveni ofiter....DA.Râse ca un badaran, observa, ca batrânul devenise lucid si se ridicse in picioare.

      -Scuza-ma, dar intru uneori în transe....idioate. ! - Rusu parea mai calm ca niciodata.

      -DA- orcum, spuneai ceva de un creator de viata.... de unde sti ca mai ezista...?

      - Pai am o harta veche a orasului... - scoase din buzunar, si i-o arata soldatului - uite, aici, - arata cu degetul catre un semn de pe harta care semana cu o cheie robotica - as fi mers singur dar am compasul nemodificat, si nu pot gasi nimic...

      -Si de unde sti ca exista ? Ca nu a fost darâmata la marele bombardament- ?

      -Pai eram locotenent la o patrula a armatei- si atunci am vazut+o prima data.. da a trebuit sa evacuam si nu am avut timp sa investighez-

      Soldatul lua o pozitie de drepti regulamentara, ca la carte, si spuse:

      -Plutonier Dinos Mares... îmi permiteti sa îmi cer scuze datarita comportamentului meu abuziv...

      -Stai calm... - Rusu râse pe sub barba - în ziua distrugerii companiei mele, a 12a din armata a 2a, eram progamat sa fiu executat... atunci am fugit si de gloatele noastre si de gloantele lor.

      -Daca gasim ce cautam.. nu vei mai avea probleme cu armata - Dinos se sterse pe frunte - am mai ramas 3000 de oameni în toata armata functionalista- cu tot cu vreo 500 de generali, maresali, si alte lepadaturi fricoase, care nu au pus mâna în viata lor pe o arma-

      -Bine ca stiu... hai sa mergem... încotro...

      Dinos îsi scoase compasul sau modoficat si-l examina, împreuna cu harta... Arata cu degetul spre partea in care trebuiau sa mearga. O pornira la drum dar bucata de cascaval, era înca departe de a disparea. Rusu observa ca Dinos facea parte din brigada înflacaratilor, adica cei ce aveau aruncatoare de flacari. Îsi dadu seama cât de mult se micsorasera armatele, la început un înflacarat în patrulare era urmat de cel putin doi infanteristi, pentru ca desi aruncatorul de flacari era o unealta enorm de puternica, dar avea o raza scurta de actiune.

      Soarele puternic, straluci dupa o vreme pe cerul albastru, era o zi frumoasa, proabil era vara. Totusi, odata cu aparitia soarelui peisajele murbide, distruse de razboi, aparura mai proeminent în ochii lui Rusu. Mirosul de carne arsa... carne de om, devenea un lucru normal. În departare se auzi un tunet, provenit de la un mutator, apoi niste tipete disperate de moarte, apoi iarasi liniste. Rusu parca se trezise într-o lume a pierzaniei, nu stia de ce nu remarcase pâna acum mirosul, sunetele, privelistile, probabil pentru ca se afla prea aproape de finalul cautarii si nu era sigur ca vreuna din armate ar fi gata sa primeasca ceea ce el vrea sa descopere.

      Bucatica de cascaval reaparu timida pe bolta cereasca, desi înca era lumina afara. Totusi Rusu se aseza la baza unui zid pe jumatate ditrus.

      -Hai batrâne... mai avem putin... ajungem.

      -Nu mai pot- stam aici peste noapte si mâine mergem...

      -Dar poate pâna mâine- fie- tu cum zici tu.

      Soarele reapru sfios de dupa niste fiare contorsionate, dar Dinos era deja în picioare, îl zgâltâi un pic pe Rusu pentru a-l trezi, din somnul destul de adânc, si-si continuara drumul... O cladire destul de mare se vedea la orizont, deabea o putea distinge Rusu, dincolo de movile de beton si fier, dar stia ca acela era locul în care trebuiau sa ajunga. Acelas miros murbid, înfiorator, aceleasi sunete de moarte, venite de la cele doua armate muribunde, si ei mergeau, mergeau fara nici un gând de razboi...

      Ajunsera în final la cladirea aproape neatinsa de rachete, sau bombe, acolo, unde dupa o usa mare ei trebuiau sa gaseasca... viata. Rusu tresarea de fericire, de bucuria de a-si readuce viata în suflet. Deschise cu emtie usa grea, întepenita dupa atâta vreme de nefolointa, si dincolo de ea se gasea o priveliste de nemarginit, o frumsete inimaginabila pentru ochii lui Rusu: rafturi pline de carti, rafturi, umplute de singurele lucruri care aduceau viata adevarata, rafturi ce se duceau pâna dincolo de tavan, ticsite de carti învelite în piele, îngrijite în decursul anilor. Le atinse tocurile, erau toate în ordine alfabetica si literara, simtea viata ce se gasea dincolo de paginile îngalbenite de vreme, simtea fiorul vietii revenind în el, dinou, la fel ca atunci când atinsese giocelul... la fel ca atunci când nu era razboi.

      Deodata Dinos îl prinse de guler si-l ridica un pic de la sol...

      -Unde e reactorul subnulcear mosule... unde ? dincolo de rafturile astea ?

      Îl lasa pe Rusu jos si începu sa arunce cartile din rafturi, încercând sa gaseasca, reactorul, singurul care mai putea aduce soldati functinalisti... arunca carte dupa carte din rafturi... Rusu era coplesit de o durere moarta, vroia sa actineze dar stia ca nu avea nici o sansa... totusi, îsi strânse energia pentru un atac, si sari spre gâtul tânarului... Dinos observa, se întoarse, si dintr-o miscare a mâini îl arunca pe Rusu dincolo de usa bibleotecii, afara, arunca dupa acesta o carte care-l lovi în fata, si asa plina de sânge.

      -Vreai viata mosule ?? Na Moarte !! - Se auzi un râs puternic, malefic, apoi suntul înfiorator al deschiderii unui aruncator de flacari, sunetul unui jet de flacari... totul murise în acea secunda totul pierii pentru Rusu. Înebuni, lânga bilbeteca în flacari, începu sa plânga, nervii îi cedasera... dar observa, carte aruncataa de Dinos spre el, o ridica din praful îmbibat cu propriul sânge deschise coperta si începu sa citeasca:

      -Biblia sau Sfânta Scriptura - citi ca pentru el...

     

© Copyright A.T. Tezeu
Nu există nici un comentariu  
Comentează articolul  Spune-ţi părerea

    Toate câmpurile sunt obligatorii.
    Comentariul nu poate include link-uri.
    Dacă sunteţi logat, numele şi emailul se autocompletează.
    Comentariile sunt moderate şi vor apărea pe site numai după aprobare.

Nume :
Email (nu va fi afişat) :
Comentariu :


   SFera Online v.3 Final Edition - arte vizuale şi literatură de anticipaţie
      Toate drepturile rezervate. Copyright © 2001 - 2011 SFera Online | © 2011 - 2015 Arhiva SFera Online