evomag.ro
    science-fiction fantasy poezie eseu arte vizuale
Caută :  
Resurse Contact
Creatorul  -  Secretul  -  Război obişnuit  -  Conştiinţa lui Uezen  -  Tranzit  -  Robotul  -  Povestea gândacilor  -  Taina norilor  -  Unii îmi zic Charon...  -  Mamă de duminică  -  Stiinta si tehnica  -  Darul divin  -  Gri şi roşu auriu  -  Fata din vis  -  Depozit.03  -  Ultima ispitire a sfântului Anton  -  Big Bang Boo  -  Omul - cu - sacul, Timpul şi... Eu !  -  Pânza de păianjen  -  Arma secretă  -  Pacientul  -  Dependent TV  -  Ankirah  -  Luminile oraşului XXIX  -  Ultimul Paradis  -  Oglinda  -  Coana mare se mărită  -  Misiunea  -  Hora Ielelor, Pensiune  -  A şaptea faţă a tăcerii  -  Mr. Loverman  -  Vânzătorul de ghilotine  -  Fata mării, Poliana  -  Poveste de mahala III : Foamea!  -  Înger în oglindă  -  Sentofagia  -  Ceasul ispitirii  -  Parte din mintea ta  -  Uezen  -  Cioara  -  Valoare reziduală  -  Fragmente de... viaţă  -  Canicula  -  Muza  -  Legendele Căutării  -  Omul-care-stătea-cu-nasul-în-flori  -  Călătoria unui artist...  -  Inelele lui Saturn  -  Novicele  -  Înainte ca toate imaginile să dispară...


Principiul alibiului

Valeriu Drăgan



Publicat Duminică, 29 Iunie 2008, ora 10:05

      (01.II.1897)

     

      Ma intorceam pentru a treia oara in ziua respectiva pe drumul care unea –in mod fericit- hotelul meu de centrul de conferinte din Nurnberg. Desi frigul si intunericul de afara m-ar fi oprit in mod firesc sa fac aceasta “excursie” catre posta, curiozitatea mea instinctiva si-a spus inca odata cuvantul.

      Primisem un bilet de recomandare chiar de dimineata insa cum programul de antrenament era pe cale sa inceapa am amanat ridicarea scrisorii. Din pacate curiozitatea care imi antrenase imaginatia la cine stie ce grozavenie aveam sa primesc odata ce voi fi deschis scrisoarea mi-a fost dezamagita total. Pentru a mia oara primeam “o analiza” a cine stie carei partide de sah de la cine stie ce campionat jucasem.

      Batusem atata drum de pomana! si era si frig! In plus nici antrenamentul nu fusese la inaltime din cauza ca ma gandisem mai tot timpul la scrisoarea asta de doi bani!!

     

      A doua zi primesc o alta scrisoare, de aceasta data direct la receptie. Dupa scris, era vorba de acelasi individ care se semna laconic “Boris”. In general scolile slave de sah sunt renumite dar, in cazul asta era clar vorba despre un ageamiu. Inca din deschidere incalcase flagrant o regula de baza. Cum o sa muti tu de doua ori aceeasi piesa?! asa ceva nu se face!

     

     

     

      (03.II.1897)

      Era totusi laudabila insistenta “sahistului”, pentru a treia oara in trei zile imi scria. Si chiar din ce in ce mai detaliat. Intradevar se pare ca Boris descoperise un mic truc, un artificiu singular prin care deschiderea sa conducea la un mat rapid. Ma simteam nevoit sa-i dau un raspuns.

      Tin minte ca i-am scris ca desi artificiul sau este ingenios, el poate fi contracarat relativ simplu si chiar i-am sugerat o posibila continuare.

     

      In cea de-a patra zi, deja obisnuita scrisoare, m-a pus deja pe ganduri. Era un raspuns absolut incredibil de detaliat. Boris imaginase alte cateva posibile replici din partea mea si le “intorsese” –din nou-in favoarea sa.

     

      Lucrurile incepeau insa sa se complice, desi ideile lui Boris imi captau atentia in timpul liber, trebuia sa caut sa imi concentrez atentia asupra meciului de sambata. In fond, oricat de curios as fi fost, scopul principal era castigarea campionatului. Mai mult, din cauza diferentei mari de coeficient eram obligat sa castig si ultimul joc al intalnirii pentru a imi pastra titlul.

     

      Chiar in acea seara mi-a venit in minte ideea de a folosi deschiderea lui Boris in ultimul joc al finalei. Riscul era minim, pe de o parte este posibil ca adversarul meu sa fi fost contactat intr-un mod similar de catre Boris dar pe de alta parte, daca siretlicul ar fi fost necunoscut as putea castiga fara nici un efort.

      Este drept ca stilul lui Boris este un pic cam neortodox si ar putea da de banuit. De fapt este intratat de neortodox incat as zice ca mutarile sunt mai degraba ale unui ceasornic decat ale unui om.

     

      Pentru o ultima oara imi arunc ochii peste scrisorile primite, mutarile sunt de-a dreptul uimitoare, in conformitate subtila cu toate regulile nescrise. Era totusi un lucru care ma nelinistea, descoperisem o fisura in parcursul slavului. Spre final neglija total flancul drept, chiar in zona unde se afla regele. Dintr-odata posibilitatea unui casitg rapid imi era infranata de premisa unei infrangeri stupide in eventualitatea in care capcana din debut nu ar functiona.

     

      Era prima sambata in care dimineata era lipsita de nori si de vant. O vreme superba care imi umplea sufletul cu energie. Pentru prima oara regretam ca drumul catre centrul de conferinte-gazda finalei- nu era mai lung.

      Imi asezasem cateva idei pe caiet in noaptea de vineri insa nimic fix. Imi propuneam un joc relaxat- desi miza pentru mine era mare, pentru adversar era una colosala. Era de asteptat sa cedeze usor unui joc neconventional si degajat.

     

      Astazi era si prima dimineata cand lipsea ceva; nici o scrisoare de la Boris. De marti deja ma obisnuisem sa citesc ceva pe drum spre centru.

      Abia atunci am realizat ca desi primisem patru scrisori, pe cea de vineri o ignorasem complet. Din pacate nu mai era timp pentru a ma intoarce, daca aceasta a patra scrisoare ar fi continut raspunsul problemei flancului drept ar insemna asigurarea victoriei.

     

      Acum, cand ma gandesc retrospectiv, imi dau seama cat de nesabuit am fost sa cred acest lucru. Ma invatasem cu scrisori de natura tehnica din partea slavului si ca atare desi nu stiam continuarea banuiam ca Boris mi-a scris depre ea. Am intrat in jocul decisiv cu deschiderea cea noua. Surprinzator sau nu jocul a continuat, incredibil de rapid.

      Amandoi stiam ca mutarile nu sunt ale noastre, era de neconceput sa aiba loc doua zeci de mutari in mai putin de doua zeci de minute. In mod cert adversarul cunostea jocul lui Boris, cunostea si problema mea de pe final.

     

      In sfarsit, tot ce conta era iesirea din clinciul din final; daca aceasta iesire ar exista, atunci meciul era casitgat, daca nu... A fost, poate, cel mai lung timp de gandire al meu de cand ma stiu. Aceasta pentru ca intr-un joc normal toate mutarile sunt echilibrate, iar eu rareori intram in criza de timp.

     

      Daca as fi stiut ce imi scrisese Boris in cea de-a cincea scrisoare n-as fi inceput meciul asa. In mod incredibil, in ultima sa scrisoare Boris imi ura in mod candid “mult noroc”. Nici vorba de rezolvare, nici pomeneala de vreo mutare de sah. Doar “noroc”!

      Culmea, norocul a facut ca rezolvarea sa imi vina in minte chiar in timpul jocului. Apropos de noroc, presa a anuntat o ciudatenie, se pare ca un necunoscut pariase impotriva mea o suma enorma de bani. Se pare ca intradevar norocul unuia este insotit de ghinionul altuia.“

     

     

     

      (20.IV.2135)

     

      V :-Esti constient ca daca s-ar afla ca am reusit sa construim un asemenea dispozitiv functional alte zeci de cercetatori ar incepe sa cerceteze si sa-si construiasca cine stie cate masinarii de genul asta. Mai mult ca sigur ca lucrurile ar scapa de sub control!

     

      B:- Totusi daca nu anuntam descoperirea in cati dintre colegii nostrii de la laborator ai incredere ca vor fi “fair-play”? Este absolut necesar sa-o anuntam! Lumea trebuie sa stie!

     

      V:-E hai! sa nu ne entuziasmam totusi, mai sunt necesari cel putin cativa ani pana cand un om ar primi aprobarea sa o foloseasca.

     

      B:-Daca ti-as spune ca am folosit masinaria ce-ai zice? Si chiar pe “distante” lungi!

     

      V:-Dar e ilegal!

     

      B:-Cum ar putea fi ilegal sa folosesti ceva care nici nu exista in mod oficial?

     

      V:...

     

      B:-Probabil te-ar soca sa afli ca, din cate stiu eu, nici macar nu sunt primul om care calatoreste inapoi in timp!

     

      V: Dar nu ai influentat istoria .. sper.

     

      B: Totul pana la liberul arbitru, V, totul pana la liberul arbitru..

     

     

© Copyright Valeriu Drăgan
Comentarii (1)  
Diana Alzner
Luni, 30 Iunie 2008, ora 10:09

Naratiunea este cursiva, placuta. Subiectul calatoriei în timp, desi banal, a fost primenit :scopul întoarcerii în trecut este o modificare la nivelul constiintei, nu al realitatii exterioare.
Mi-ar fi placut ca între cele doua parti ale povestirii stilul sa difere; trebuie sa existe o deosebire între felul cum vorbeau oamenii pe la 1897 si limbajul din 2135.
În rest, atentie la virgule!

Comentează articolul  Spune-ţi părerea

    Toate câmpurile sunt obligatorii.
    Comentariul nu poate include link-uri.
    Dacă sunteţi logat, numele şi emailul se autocompletează.
    Comentariile sunt moderate şi vor apărea pe site numai după aprobare.

Nume :
Email (nu va fi afişat) :
Comentariu :


   SFera Online v.3 Final Edition - arte vizuale şi literatură de anticipaţie
      Toate drepturile rezervate. Copyright © 2001 - 2011 SFera Online | © 2011 - 2015 Arhiva SFera Online