evomag.ro
    science-fiction fantasy poezie eseu arte vizuale
Caută :  
Resurse Contact
Iluzia viselor  -  A şaptea faţă a tăcerii  -  Cerşetorul  -  Reactorul  -  Pulbere de stele  -  Efect de înflorire (Napoca)  -  Muza  -  Mamă de duminică  -  La frontieră  -  Poveste de mahala II : Oiţa rătăcită  -  Paznicul grădinii de piatră  -  În tren  -  Începutul  -  Groparii  -  Tentaţia continuă  -  Halta părăsită  -  Povestea (?) Pensionarului Incredul  -  Flida Flado  -  Sunet pentru suflet  -  Vânzătorul de ghilotine  -  Îndelunga aşteptare  -  Colecţionarul  -  Povestea ţării Nucalanoi  -  La lumina...  -  Cuantum sincronicity - formula nemuririi  -  Un pahar de vin  -  Mamal - Beciul  -  Legendele Căutării (II)  -  O faptă eroică fără de ecou  -  Înger în oglindă  -  Vânătorii de poveşti  -  Casa libertăţii  -  Hora Ielelor, Pensiune II  -  Poveste de mahala III : Foamea!  -  De profundis  -  Melodia care nu se aude  -  Sender: High_Orbit_God  -  Disertaţie despre diferitele moduri de apreciere a inteligenţei  -  Meduza (I)  -  Tata, ceasul şi căpşunile  -  O noapte într-un ceas  -  Himera  -  Mamal - Oraşul  -  Nu ne vom mai întâlni în toamnă, domnule profesor !  -  Mr. Loverman  -  Alertă !  -  Gol  -  Aether pro narcosi  -  Luminile oraşului XXIX  -  Cioara


Mimi, Momo şi Mumu

Mimi, Momo şi Mumu
  Ioana Andreea Ştefănescu
Aici şi acum
varianta print

Ioana Andreea Ştefănescu



Publicat Miercuri, 17 Septembrie 2003, ora 10:05

      Mimi, Momo si Mumu se numeau asa deoarece erau frati. Alta cauza nu exista, oricât si-ar fi dorit ei sa afle. Erau orfani si înrudirea era doar o presupunere lansata de Momo într-una din zilele sale inspirate.

      Locuiau într-o casa din caramida rosie, la zece kilometri de oras. Casa era încapatoare, chiar prea încapatoare pentru trei oameni la fel de singuri si tineri, dar foarte diferiti ca fire. Diferiti în conceptii,atitudine, simtire.

      Mumu credea ca secolul XX e secolul ferestrelor, ca poti ajunge fara greutate unde vrei, numai sa-ti doresti. Mimi se multumea cu viitorul sau lung si infinit, caci pentru el existau doar secole viitoare, în care limitele de timp si spatiu erau vulnerabile ca pasarile si sustinea înrait asta, întrucât Mimi nu credea în destin. Nici Mumu. Doar ca Mimi nu credea în destin din cauze logice, în timp ce Mumu era prea mândru s-o recunoasca.

      Mândru, încapatânat si frumos, asa spuneau cunoscutii. Mumu era înalt, zvelt si avea pe lânga toate o minte ascutita si darul oratoriei. Stia sa poarte o conversatie de orice fel - dar asta datorita observatiei adânci si nu a culturii, cunostea politica si era la curent cu cele mai noi evenimente sportive. Multe femei au fost victimele admiratiei pentru Mumu, dar Mumu nu vroia sa se îndragosteasca. Mumu vroia sa plece în America. Astfel, într-o zi cu cer mai mult decât senin el a spus:

      - Poimâine plec în America.

      - Si dus a fost.

      Puteau ei - Momo si Mimi - sa se opuna? Nu puteau si nici n-ar fi vrut. Mumu era ca un titlu nobiliar pentru ei, era piatra pretioasa: - Stiti, noi mai avem si un al treilea frate. Mumu. Frumos, destept, a plecat din tara. Priviti, aceasta este fotografia lui! Deoarece Mumu a ramas cu timpul doar o fotografie, o amintire. Se mai întrebau de el, asa, într-o doara:

      - Ce mai stii de Mumu?

      - Ce stii si tu. Adica nimic. Ceea ce era de preferat, întrucat îsi puteau imagina ce e mai frumos. Si asta facea Momo, în fiecare zi, oferindu-le cunoscutilor amanunte si picanterii inventate din presupusa viata de huzur a fratelui sau. Pentru ca Momo era o persoana generoasa, prietenoasa si iubita ca o femeie. Mai modest, nu avea caracterul special al fratilor sai. În schimb, era foarte priceput: gatea chiar bine, se pricepea la tâmplarie, zidarie, gradinarit. Calarea cu o tinuta impecabila si nu parea sa aiba decât o singura problema în viata: femeile erau, fara doar si poate, extraterestrii. La toate astea se adauga faptul ca era un bun sfatuitor. Daca cineva avea o dificultate tehnica, apela la Momo.

      - Nu ma mai înteleg cu nevasta-mea.

      - Divorteaza. Si omul divorta, convins ca a ales solutia cea mai buna.

      Momo venea cu fel de fel de vesti, stiri inedite, bârfe, ba chiar gâselnite filosofice - incitat, pesemne, de Mimi - ce aveau darul de a-i scoate din pepeni pe fratii sai. Momo nu era considerat prea inteligent. Odata, pe când Mumu era înca în tara, Momo a intrat val vârtej în casa si, cu chipul descompus, a decretat:

      - Tocmai am avut o reviune!

      - Cum adica, Momo, o re-vi-u-ne? se interesa Mumu.

      - Adica acea capacitate a omului de a visa cu ochii deschisi.

      - Esti sigur ca asa se citeste? arunca malitios, Mimi.

      - Absolut, raspunse Momo ferm. Si care se masoara cu revenometru, un dispozitiv de masurare a intensitatii viselor.

      Mimi si Mumu ramasera masca. În special Mimi care, fara sa se uite unde stinge tigara, o lasa sa cada peste "Critica ratiunii pure", care fu imediat cauza unui incendiu neînsemnat în camera de zi. Si fratii uitara sa-l întrebe pe Momo în ce anume consta "reviunea" lui. Si nici Momo nu spuse, dar nici incendii mai provoca. Fusese ultima lui sclipire în stare sa produca ravagii. Caci Momo mai avea, asa, pe nepusa masa, câte un moment sclipitor ce-i facea pe multi sa se întrebe daca nu cumva sufera de sindromul dublei personalitati. Dar întrebarile referitoare la Momo, chiar si propriile sale întrebari ramâneau fara raspuns. Momo era o persoana enigmatica ce avea darul sa complice si mai tare o întrebare în stradania sa de a gasi explicatii.

      Momo se straduia si cu femeile. Daca avea noroc, le dadea cu sutul, daca nu avea, nu avea. Mimi se învârtea si el, fara, folos, în jurul achizitiilor lui Momo. Degeaba. Femeile erau atrase irezistibil de statura robusta, ochii cenusii si umanismul profund al lui Momo.

      Fata de Momo, Mimi era un zeu. Un geniu neînteles. Studia zi si noapte, matematici si filosofie, mânca Heidegger pe pâine, se îndragostea platonic si iubea decisiv. Subtire, cu ochi adânci si negri, Mimi era considerat intelectualul pur, care citea cum altii respira. Visul sau era Premiul Nobel pentru literatura. Deoarece Mimi era scriitor, cea mai de pret lucrare a sa fiind "Oameni si zei", un tratat filosofic cu care nu izbutea deloc sa ajunga la capat. Dar daca era în stare sa-si dea viata pentru o idee literara, Mimi nutrea în acelasi timp o inaptitudine adânca pentru treburile caznice, de care se ocupa exclusiv Momo.

      Într-o buna zi pentru Mimi si extrem de nepotrivita pentru Momo, acesta din urma se îndragosti de o femeiusca, Luna, frumusica si istetica pe alocuri, asemenea lui. Dar nu avu noroc, caci fata îi facu curte lui Mimi atât de asiduu, încât Mimi o lua de nevasta. Într-o dupa amiaza de toamna târzie, cu ploaie deasa, postasul aduse prima scrisoare de la Mumu. O citi Mimi, raspicat, cu opriri bruste ca niste staze, în care privea fix în ochii lui Momo. Le spunea ca se însurase cu o sud-americanca frumoasa, care-i cânta seara, înainte de culcare si gatea picant, ca avea un salariu decent, îndeajuns cât sa-si creasca cele doua fetite. Era greu, mai greu decât prevazuse, dar se descurcau. Câteodata privea cerul si se gândea la Momo. Sau alta data îl visa pe Mimi, arheolog, cu unghiile negre de pamânt, rascolind dupa ramasitele trecutului, apoi ei trei, copii, jucând "Tarile" si scrijelind cu cutitul în tarâna. Mimi o lua pe Luna pe genunchi si ramase uimit de repeziciunea cu care se rostogoleau lacrimile lui Momo. De atunci Momo n-a mai fost om. Sau a fost prea om.

      La început, Mimi n-a înteles de ce Momo trebuie sa care lemne. Cu timpul, s-a dumirit. Construia un hambar, ori ceva asemanator. Dar dupa ce a trecut de trei etaje, Mimi a realizat ca nici cotet - cum banuise prima oara, nici hambar nu era. O singura data l-a întrebat:

      - Ce faci, Momo?

      - Visul lui Mumu, a raspuns Momo, cocotat pe catul al treilea. Si Momo continua, înfierbântat, sa construiasca un fel de scara din ce în ce mai înalta.

      Când veni prima ninsoare, Mimi pleca si el din tara, însotit de Luna. Facultatea de Litere si Teologie din Lausanne îl invitase sa tina un curs de literatura comparata. În a doua jumatate a lui ianuarie, Momo primi o scrisoare de la Mimi prin care era înstiintat ca lucrarea lui Mimi, "Oameni si zei" fusese propusa pentru Premiul Nobel.

      Momo mai plânse o data, dar numai cu o umezeala a ochilor sai dârji, apuca o lopata si începu sa înlature zapada de pe scara. Era noapte si atât de senin, încât Momo, asezat pe cel de-al treizeci si treilea cat, pe spate, cu fata spre cer, putea sa auda cum stelele îl cheama. Pe diferite voci, unele mai puternice, altele mai slabe, ca niste soapte de femeie, venite de departe. Descoperi chipuri, din ce în ce mai multe chipuri, unele singuratice, altele suprapuse ori sarutându-se. Chipuri cu ochi aprinsi ce-l priveau pe Momo implorându-l. Se ridica în picioare si întinse bratul spre o stea anume. Apoi îl întinse si pe celalalt si, cu picioarele lipite si drepte, îsi lua zborul. Se auzi o cioara si mai apuca sa gândeasca ce pasare trista. Apoi o ultima soapta, ca o mângâiere.

      Vocile din jur nu mai conteneau: "Înebunise în ultima vreme. Cine-ar fi spus ?" Nemiscati, Mimi si Mumu priveau chipul fratelui. Craniul fusese zdrobit în asemenea hal, încât se vazura nevoiti sa-l acopere cu un chipiu. Astfel deghizat, fardat intens, cu buzele întinse într-un rânjet, Momo parea un clown de circ si Mumu se înfurie, încercând sa-i scoata chipiul. Dar Mimi îl opri.

      Îl însotira pe ultimul drum, pâna când zapada proaspata începu sa se asterne peste mormântul lui Momo. Ningea.Spre casa, nu-si rostira un singur cuvânt. Abia când ajunsera, Mumu reusi sa articuleze:

      - Am gasit asta în buzunarul lui Momo.

      Era o hârtie pe care Mimi recunoscu scrisul rotund al lui Momo. Spunea ca îsi iubise fratii mai mult decât orice. Îsi asumase înfaptuirea acelui vis în care Mumu si Mimi se vedeau întregiti. Ca a încercat sa zboare pentru Mumu, apoi a coborât pe pamânt pentru Mimi. Momo mai spunea ca visul e lucru greu si ca putini au parte de vise. Si încheia astfel: "Nu distrugeti scara mea catre cer. Nu stiu daca o scara la cer e lucru putin sau mult în viata. Mimi trebuie sa stie mai bine".

      Peste doi ani, în primavara, Mumu se întoarse acasa. Îsi aduse sotia si copiii. Casa era în locul ei, iar scara lui Momo devenise cuib pentru pasari. Fiecare nivel adapostea câte o specie, iar exemplarele erau parca alese pentru expozitie. Preferatul lui Mumu ramase însa un porumbel alb cu ochii cenusii si vioi care-l pandea din fereastra, în fiecare dimineata.

© Copyright Ioana Andreea Ştefănescu
Nu există nici un comentariu  
Comentează articolul  Spune-ţi părerea

    Toate câmpurile sunt obligatorii.
    Comentariul nu poate include link-uri.
    Dacă sunteţi logat, numele şi emailul se autocompletează.
    Comentariile sunt moderate şi vor apărea pe site numai după aprobare.

Nume :
Email (nu va fi afişat) :
Comentariu :


   SFera Online v.3 Final Edition - arte vizuale şi literatură de anticipaţie
      Toate drepturile rezervate. Copyright © 2001 - 2011 SFera Online | © 2011 - 2015 Arhiva SFera Online