evomag.ro
    science-fiction fantasy poezie eseu arte vizuale
Caută :  
Resurse Contact
Universul lent  -  Păsări de pradă  -  Geneza  -  Simbioza  -  Moştenire de familie  -  Curândul  -  Jocul Zeilor (III)  -  Ultima ispitire a sfântului Anton  -  Groparii  -  Secretul  -  Molecula Vieţii de Apoi  -  Iza  -  Improvizaţie (teatru burlesc)  -  Jocul Zeilor (I)  -  Renaşterea...  -  Timpuri Noi  -  Muza  -  Andru  -  Praf minune (III)  -  În noapte  -  Toate celelalte popoare  -  O lumânare pentru mama !  -  Taina leului  -  Principiul alibiului  -  Spiritul este liber şi insurgent  -  Australia, ca o felie de pâine  -  Flida Flado  -  De profundis  -  Paradox  -  Coşmar  -  Tarsius  -  Darul divin  -  Kamikaze  -  Transcendere  -  Călătorie în spaţiu-timp  -  Luminile oraşului XVIII  -  O faptă eroică fără de ecou  -  Omul apropiat  -  Război total  -  Enigma de cristal  -  Delir  -  Veşnic orizont  -  Vânătorii de poveşti  -  Destin  -  Luminile oraşului 2 (I)  -  Ignis  -  Cartea cu autor necunoscut  -  Peştera I  -  Vrăjitoarea  -  Nopţi albe, zile negre


Arta fugii în cinci acte

Anda Moculescu



Publicat Luni, 22 Septembrie 2003, ora 10:05

       1. Departarea îmi ascute simturile, spunea el de fiecare data cînd pleca si trebuia sa plece foarte des, n-avea încotro sau asa pretindea ca sa nu se certe prea tare cu nevasta-sa care se lamenta mereu ca e singura si neglijata, dar lui nu i se parea ca ar fi vrut cu adevarat sa-l retina, si-ar fi dat seama, poate încerca sa îl enerveze cu asta, desi îi suporta rabdator plîngerile, învatase sa fie de fata fara s-o mai asculte, nu ramasesera prea multe între ei în afara certificatului, dar, desigur, se obisnuise cu ea, o prezenta familiara, i-ar fi parut poate rau sa se desparta definitiv, e drept ca nici nu se ivise ceva mai bun deocamdata, dar poti sa stii ce o sa apara, de fapt, n-avea nimic împotriva ei, îl plictisea pur si simplu, lînga ea timpul trecea altfel, adica nu mai trecea deloc, pîna si certurile lor erau cam aceleasi, le învatase aproape pe de rost, "stia" cînd o sa spuna una sau alta.
     
      2. Mda, exista o fata care-i placea, banuielile nu erau chiar neîntemeiate, nimic serios totusi, o blonda, inevitabil, simpatica si care rîdea mult, uneori fara rost dar cu convingere, reusea sa îl mai dezmorteasca, chiar glumea singura pe socoteala ei, l-ar fi dat gata pîna la urma daca ar fi fost cît de cît retinuta, dar sexul cu ea era de notorietate, ori puneai un afis în oras ori te întîlneai cu ea - totuna, la început îl flatase atentia respectiva dar ce barbat putea sa suporte zîmbetele celorlalti fara sa riposteze, privirile astea simtea ca i se înfig în spate ca un cutit, i-ar fi înjurat pe toti si chiar mai rau, însa trebuia sa se stapîneasca, la urma urmei îsi însela nevasta, nu era momentul sa dea dovada de cavalerism, lumea ar fi rîs înca mai tare de ei amîndoi si atunci o cunoscuse întîmplator, pe Mara.
     
      3. Mara avea un zîmbet frumos, calin, iar linistea asta a ei îi facea bine, îi limpezea gîndurile, îl ajuta sa se clarifice, nu fiindca ar fi fost vreo întelepciune nemaipomenita în ce-i spunea, nici nu prea dadea sfaturi, era o fata tacuta, ci pentru ca îl accepta deplin, sau asa simtea el, cu bune, cu rele, fara sa îsi exagereze sentimentele, reale de altfel, fara sa dramatizeze situatia complicata în care se aflau si, mai presus de toate, comoditatea lui naturala se bucura în sfîrsit de întelegere, lînga ea nu se simtea vesnic înghiontit "sa faca si el ceva", disparea deodata tensiunea mocnita din ochii nevestei lui, doamne, ce ochi, putea sa sfredeleasca un zid cu privirea daca ar fi vrut cu tot dinadinsul si, de obicei, voia...
     
      4. Cînd Mara a ramas însarcinata pentru prima oara a urmat un moment de descumpanire, el se întreba cam speriat ce-ar fi vrut ea sa faca, poate se astepta sa divorteze, sa se casatoreasca, îl framînta problema fiindca tinea mult la ea si n-ar fi vrut s-o jigneasca, mai ales fiind în starea asta, femeile sînt oricum prea sensibile, dar ea a spus singura ca avorteaza si lucrurile au revenit la normal pentru o vreme, parca nu mai era chiar la fel, se simtea o raceala, desi el încerca sa fie mereu atent, totusi s-a întîmplat din nou, dupa cîteva luni, asa au hotarît amîndoi ca nu se mai poate, legatura lor s-a sfîrsit la fel de brusc cum începuse.
     
      5. În dimineata aceea s-a trezit prost dispus pentru ca toata noaptea i-a fost frig, apa era si mai rece, din senin l-a durut o masea si n-a putut sa manînce nimic, tîrziu, a plecat în sfîrsit, la serviciu, simtind o ura imensa fata de toata lumea si fata de el însusi, într-o zi ca asta poti sa te sinucizi, bombanea singur, ambalînd cu furie, motorul, iar masina patina prin baltile înghetate mai groaznic ca niciodata, pîna si semaforul ramînea rosu, ca un facut, iar la verde, o alta masina grabita îi bloca trecerea, desi în general era pasnic, cît ai clipi, coborî geamul si o înjura cu sete pe soferita din fata lui, care, ciudat, zîmbea linistit... era Mara.

© Copyright Anda Moculescu
Nu există nici un comentariu  
Comentează articolul  Spune-ţi părerea

    Toate câmpurile sunt obligatorii.
    Comentariul nu poate include link-uri.
    Dacă sunteţi logat, numele şi emailul se autocompletează.
    Comentariile sunt moderate şi vor apărea pe site numai după aprobare.

Nume :
Email (nu va fi afişat) :
Comentariu :


   SFera Online v.3 Final Edition - arte vizuale şi literatură de anticipaţie
      Toate drepturile rezervate. Copyright © 2001 - 2011 SFera Online | © 2011 - 2015 Arhiva SFera Online