evomag.ro
    science-fiction fantasy poezie eseu arte vizuale
Caută :  
Resurse Contact
Pure Evil  -  Viziune  -  Renaşterea...  -  Altă Poveste(?) modernă  -  Talent  -  Drum bun  -  Uitarea  -  Chipul de pe Marte  -  Babylon Five: Mercenarii  -  Nopţi albe, zile negre  -  Din vitrină  -  Mămica şi El Diablo  -  Fata morgana  -  Jocul Zeilor (IX)  -  Vatmanul - Reacţiile, Epilog  -  Cercul  -  Omul - cu - sacul, Timpul şi... Eu !  -  O dimineaţă perfectă  -  Transcendere  -  Liniştea  -  Orb  -  Cristerra  -  Pasomii  -  Sindrom de plecare sau Povestiri dintr-o cârciumă de la marginea galaxiei  -  Proză absurdă  -  Circ  -  Puroi II  -  Tata, ceasul şi căpşunile  -  Luminile oraşului XXX  -  Ceaţa  -  Clocitorul Josh  -  Întunericul vieţii  -  Nu este prima dată  -  Tentaţia continuă  -  Mergem acasă  -  Floarea de loldilal  -  Darul divin  -  Drumul care nu se vede  -  Sub nori  -  Jocul Zeilor (VI)  -  Amintirile unei lumi departe, departe de tot  -  Eu sunt viu, voi sunteţi morţi !  -  Nu ne vom mai întâlni în toamnă, domnule profesor !  -  Felix II  -  Pacientul  -  Bumerangul lui Zeeler  -  ...ªi la sfârşit a mai rămas coşmarul  -  Către a opta zi  -  Dimineaţă târzie  -  Ion cel fericit


Kamikaze

Bogdan Gheorghiu



Publicat Luni, 22 Septembrie 2003, ora 10:05

       Îsi alesese Nimicul care i se potrivea cel mai bine. Se construise exact cum dorea. Makhmul era mulat perfect pe personalitatea lui. Un surogat al vietii reale. Cândva, cu multi ani în urma, n-ar fi facut asta. Metodele de spalare a creierului, importate din Statele Unite, îi faceau pe toti politisti perfecti. Nu si pe el. Pastrase o samânta de constienta, de precautie si de logica. Acum daduse roade.

      Stimaccel. Un kil. Nu mai simtea diferenta. Nici casca. Era el. Marcel Sfatescu. Era acolo. În suburbiile Bucurestiului din actualul viitor.

      Panoul holografic vechi al magazinului din colt era o ultima lovitura fara speranta a civilizatiei în întunericul ce înca mai prevestea o decadere care avusese loc demult. Mergea, cu pasi apasati, pe strada, printre hârtiile zburate de vânt din pubele. Putinii oameni ramasi pe strazi nu erau la vedere (ceasul lui arata ora opt seara, dar stia ca e cu cel putin cinci ore în urma). Se mai auzea uneori câte o înjuratura pierzându-se dintr-un gang.

      Zona îi era familiara. Era cartierul fara nume pe care si-l imagina mereu. Era Makhmul lui. Stia toate detaliile. Nu mai fusese acolo. Mintea lui crease acea lume. Era constient de asta. Era în permanenta noapte. Nu exista iesire. Stia. Oamenii erau putini, iar majoritatea ar fi preferat sa-l linisteasca un pic, cu o ranga dupa ceafa, sa-i ia toti banii, apoi sa-i puna niste întrebari. O parte din acestia, ca si o parte din ceilalti, erau jucatori, ca si el. Intrasera pe Makhmul lui, fiecare cu supradoza de Stimaccel luata. Praf sau cu sticla. Niciodata nu si-l injectau. Fizicul trebuia sa fie complet relaxat. Probabil toti erau în sala. Toti intrasera ca sa se distreze. Mai putin el.

     

      -Ce-ai vazut? Trebuie sa ne spui tot.

      -Hei! Mai scutiti-ma, oameni buni. Când am intrat eu era deja pe jos.

      Andrei, administratorul de sala, era un tip scund, de moda veche. Purta ochelari, chiar daca implanturile erau ieftine. Avea o pereche mostenita de la parinti, care o mostenisera de la bunici, care o mostenisera de la strabunici, care, probabil, o cumparasera. Sau o mostenisera de la stra-strabunici. Pelerina lui gri, roasa de timp, îi dadea un aer ciudat. Un pustnic modern, într-o lume suprapopulata.

      -Ai intrat? De unde?

      -Din camera de-alaturi. Eram pe server.

      -Serverul salii. Ce faceai pe server, cu sala plina?

      -Setari. Apropo, ce va intereseaza? Ce legatura are cu ancheta?

      -Esti obligat prin lege sa raspunzi la toate întrebarile. Ce setari?

      -Nu mai stiu. Lasati-ma în pace! Nu stiu ce s-a-ntâmplat si basta! Unde l-ati dus pe tip?

      -Informatie confidentiala.

      Plecara, lasând usa deschisa. Vântul patrundea, aducândd praf, resturi de tot felul si un miros insuportabil, o combinatie a tuturor mirosurilor ce se puteau simti la ora sase seara pe strazile laturalnice din Vagauna.

     

      Pe Carl îl racolasera cam la trei zile dupa începerea investigatiilor. Nu acceptau ca o persoana din afara politiei sa se implice într-o ancheta. Dar acum era altceva. Iar Carl Capatâna era exact omul de care aveau nevoie. Era un mim. Genul dezinteresat, care facea totul din proprie initiativa. Unul din putinii mimi liber-profesionisti. Îl convinsesera foarte greu sa lucreze pentru ei. S-ar fi lipsit, daca ar fi avut alternative. Dar Carl era cel mai bun din Vagauna, iar în restul Bucurestiului nu prea puteai gasi un mim.

      Era în "bransa" de la 16 ani. Acum avea 24. Mentorul lui murise încercând sa sparga Makhmul unuia din cei mai buni Hackeri din zona. Din câte îsi aducea aminte, era vorba chiar de Marcel, zis Cowboy. Acceptase si din dorinta de a vedea ce e cu ciudatul hacker de care se tot vorbea. Gasisera Makhmul lui Marcel intact, pe serverul salii. Administratorul de sala, ca hacker, îl pastrase în speranta ca descopera ceva. Carl stia asta. Intrase cu Crashield-ul propriu în codul programului, protejat de scutul aproape perfect al hackerului. Privise timp de doua zile lumea generata de Cowboy. Vazuse cele mai mici detalii. Ca mim, Carl Capatâna nu avea nevoie de Stimaccel. Se putea concentra în totalitate la joc, fara ajutor. Intrase "curat" în sala.

      -Te-au trimis sa intri. Nu, mosule? Întreba Gica, administratorul salii.

      -Da.

      -E liber. N-am decât doua rezervari. Mergi si ia-ti Nimicul de-acolo.

      În timp ce Carl se îndrepta spre sertarul cu micro-casete, Gica striga, facânu-l sa tresara si sa se întoarca brusc:

      -Ai grija. Marcel ala, tipu' pe care-l cauti, a spart protectia cerebrala a Makhmului. Orice a fost, l-a terminat. Nu stiu unde l-au dus curcanii, da' e-n coma mai mult ca sigur. S-ar putea sa-l gasesti acolo, viu si nevatamat. Nu e-ntreg la minte. S-a-ntâmplat ceva rau acolo, omule. N-a avut protectie. D-aia nu l-a deconectat. Ai grija ce faci.

      Avea casca pe cap, Nimicul inserat în terminal. Avea în minte universul lui Marcel, cu exactitate. Atinsese perfectiunea, ca mim. Nu se gândea la nimic altceva. Makhmul generat din Nimicul lui, acelasi gen de Nimic folosit si de Cowboy, era mulat pe gândurile lui, interceptate ca unde psi. Genera lumea lui Marcel, în mintea lui.

     

      Garajul întunecat era perfect cunoscut de Carl. Se orienta usor, având înca în minte unele detalii din lumea pe care o mimase. Stia ca Tipu' era acolo.

      -Tipule, fii atent!

      -Stai calm, omule.

      Scoase cutitele subdermale de la încheieturile mâinilor.

      -Cine esti si ce vrei de la mine?

      -Carl Capatâna.

      -Hm... Nu cred.

      -E lumea lui Marcel, Tipule. Marcel e blocat aici. Am mimat tot.

      -Ce numar am la masi...

      -B-64-DAR. Un RoTepo verde.

      -Bine. Gata.

      Retrase cutitele.

      -Ce vrei?

      -Unde-i Marcel?

      -50$.

      -Unde-i?

      Scosese vizibil capetele micro-tunurilor laser implantate în umeri, ca doi ochi rosii lucind în semi-întunericului garajului si reflectându-se de pe substitutul epidermal metalic partial descoperit de pelerina enorma a Tipului.

      -Nu încerca sa ma iei cu fente de-astea, Capatâna.

      Involuntar, Carl retrase laserele. Pierduse controlul implanturilor.

      -Adu-mi banii.

      -Lasa-ma. Mai bine ma lipsesc. N-am banii si n-am de unde sa-i fac rost fara sa ies în evidenta. Si nu vreau sa ies în evidenta.

      Se îndeparta catre conul de lumina difuza al singurului neon din garaj, cel de deasupra iesirii. Tipu' nu-i mai tinea implanturile sub control.

      Un RoTepo cromat porni în marsarier, demarând în tromba, catre Tip. Lovit, acesta cazu ca dintr-un salt artistic peste doua pubele de carton rasturnate, ameliorând socul. O a doua lovitura îl stivi de perete. Dar se opri la timp.

      Implantul de control pentru sisteme computerizate functionase. Acum îl adusese pe Tip în inferioritate. A doua lovitura îi afecta grav controlul implanturilor.

      -Acum nu ma mai dezactivezi. Unde e Marcel?

      -Sus. Urci pe scara din dreapta. E usa din capat.

      -Cod?

      -Nu-l stiu. Nu-i proprietatea mea. Nu l-am dus eu acolo.

     

      Micul turn al lui Ralph era aproape de garaj. Îsi adusese aminte cu greu codul usii, dintre micile detalii pe care le mimase. Ralph lipsea. Si Marcel.

      Camera de la intrare era mica, plina de tablouri abstracte 2d, mai mult sau mai putin clasice. Peretii neîngrijiti, cu tenciala cazuta si tot felul de pete neidentificabile completau decorul. Urmatoarele camere erau asamanatoare, mobila duhnind a lemn putrezit, rafturile fiind pline de carti offline, bineînteles vechi, de asemenea putrezite.

      La etaj era ceea ce Carl dedusese ca se putea numi camera de zi a lui Ralph. Aceiasi pereti distrusi, dar tablourile erau capodopere de grafica 3d, unele chiar animate, destul de noi si într-o stare relativ buna. Mobila era din plastic negru si din metal. Nu erau carti offline, ci doar holograme statice, holo-bibelouri, cum le numeau unii nostalgici ai perioadei pre-holo. Pe o masa cromata, în centrul camerei, statea un terminal destul de nou. Aceasta camera contrasta puternic cu restul. Era o bijuterie într-un morman de noroi. Una cam neslefuita, dar era. Terminalul era ceea ce îl interesa pe Carl. Scaunul ergonomic al lui Ralph era cel mai confortabil pe care statuse vreodata. Un Ephos original.

      Ecranul era împaienjenit de icon-uri, majoritatea e-carti si jocuri. Jocuri... Dar nu era nici o casca. Probabil juca pe monitor, în stilul vechi. Pe total, Ralph era un tip de moda veche, un nostalgic prin excelenta.

      Un icon mai ciudat: "Da clic aici, Hector", scria sub el. Hector... Cine era Hector? Nu mai tinea minte. Deschise mesajul la care trimitea shortcut-ul cu pricina.

      "Hector, sunt plecat. Daca ai intrat si citesti mesajul, du-te în baie. Trage de capacul W.C.-ului pâna se rupe, apoi scoate ambele butoane ale chiuvetei. Se va deschide T-liftul catre beci, unde e prizonierul. E cu scanare A.D.N. Nu merge decât la tine. Ia prizonierul si pleaca. Ţi-am lasat banii chiar în cabina T-liftului. Capatâna vine dupa el. Înca n-a aflat nimic." Intuia ca, probabil, prizonierul era Marcel. Dar cine era acel Hector. Vreun client de-al lui Ralph?

      În beci era o bezna umeda. Ca niste ace întepându-i pielea. Durea. Hector mergea în fata, sub amenintarea armei gasite de Carl în casa lui Ralph.

      -Daca ma împusti nu afli nimic. Si oricum n-o sa-ti spun nimic.

      Realiza ca Hector avea dreptate. Oricum nu i-ar fi spus nimic. Fusese util doar la T-lift. Trase. Cele trei sageti strapunsera pieptul lui Hector, care cazu zbatându-se. Trei mici explozii în cusca toracica îl omorâra.

      Mergând cu spotul lanternei directionat în fata, Carl nu observase pâna atunci lumina slaba care venea de undeva in dreapta, ca printr-o usa deschisa în acel perete. Se apropie de perete, mergând apoi catre acel punct. Lanterna era stinsa. Lumina aparea si disparea, la intervale de câteva secunde.

      Ajunse în dreptul usii. Era sparta. Pe jos - o bucata de fier contorsionat alaturi de ramasitele plastice ale usii. Probabil fusese barata cu placi de fier, apoi aruncata în aer. Usa era la capatul unui coridor lung, care se termina cu o alta usa distrusa în acelasi mod. Lumina venea dintr-o sala mare, în care dadea coridorul. Pasii lui îl înspaimântau. Stia ca e singur, dar ecoul pasilor facea sa para ca este urmarit.

      Sala era enorma, rotunda, cu instalatii dispuse simetric. O simetrie radiala perfecta. Bezna, atenuata partial de lumina puternica a reflectorului rotativ din centrul tavanului. Nesiguranta. Când lumina era pe el, restul parea amenintator. În centru se afla un tub vertical, cablat la instalatiile de pe pereti. Se apropie, facând câte o jumatate de pas înapoi la fiecare pas înainte. Reflectorul era al unei camere de supravegehere, care avea nevoie de lumina în bezna de aici. Dar probabil ca nimeni nu mai supraveghea.

      Tubul. Înauntru era un om. Marcel. Dezbracat, plin de sânge, cu cabluri înfipte în cap. Ridica privirea.

      -Hector? A... Vestitul Carl Capatâna. Ma bucur sa am parte de abilitatile unui mim. Un barbat musculos aparuse în conul de lumina. Se apropia cu viteza de Carl. Mimul fugea. Mintea lui nu mai functiona corect. Fugea orbeste, trecând pe lânga adversarul sau. Fugea prin întuneric, cu lanterna aprinsa.

     

      Semi-constient, în acele momente de panica sparsese tubul si-l decuplase pe Cowboy. Îl luase cu el, carându-l în spinare. O activitate nu tocmai placuta, dar necesara. Se chinuise ore în sir sa-l resusciteze. Cotrobaia prin lazile cu obiecte inutile ale lui Ralph, dupa vreo substanta antidot obtinuta de pe la vreun client de-al mafiotului. Auzi un horcait ce aducea a moarte. Dar pentru el aducea a viata. Marcel îsi revenise.

      -Nu e timp de pierdut. Fugi de oricine. Iesi din Makhm, daca nu esti deja blocat aici. E un A.I.* Tipii de la Tepofraos Interactive l-au bagat în joc, la întelegere cu politaii. Stiam. M-au dat afara. Am intrat sa-l termin. Am deblocat protectia. Orice hacker va debloca protectia. La asta s-au gândit. A.I-ul te ataca psihic. Pentru asta e protectia. Am multe de zis, dar... Vocea lui era din ce în ce mai slaba.

      -Hector ala e un agent din partea firmei. Tipu' si Ralph sunt N.P.C.*-urile A.I.-ului. A luat din mintea mea tot ce stiu. Se foloseste de asta ca sa prinda alti Hackeri.

      -De ce te-a cablat asa?

      -Ca sa fie ceva material. Pentru Hector...

      Vocea continua sa scada. Se opri.

     

      Marcel era mort. Carl era blocat înauntru. Nu-i ramânea decât sa ramâna acolo, încercând sa duca în continuare lupta pierduta de Cowboy...

     

© Copyright Bogdan Gheorghiu
Nu există nici un comentariu  
Comentează articolul  Spune-ţi părerea

    Toate câmpurile sunt obligatorii.
    Comentariul nu poate include link-uri.
    Dacă sunteţi logat, numele şi emailul se autocompletează.
    Comentariile sunt moderate şi vor apărea pe site numai după aprobare.

Nume :
Email (nu va fi afişat) :
Comentariu :


   SFera Online v.3 Final Edition - arte vizuale şi literatură de anticipaţie
      Toate drepturile rezervate. Copyright © 2001 - 2011 SFera Online | © 2011 - 2015 Arhiva SFera Online