evomag.ro
    science-fiction fantasy poezie eseu arte vizuale
Caută :  
Resurse Contact
Delir  -  Limoniu  -  Poporul perfect  -  Nebunul  -  Moştenire de familie  -  Povestea gândacilor  -  Jocul  -  Între „Ei” şi noi, Pământul! (VI)  -  Puroi II  -  Pure Evil  -  Destin  -  A şaptea faţă a tăcerii  -  Secretul  -  Cel care nu mai e  -  Gena morţii este instituirea metafizicii moderne  -  Casa nebunilor  -  Tânăr si încă nescris  -  Luminile oraşului XII  -  Pierderea  -  Uitarea  -  Război obişnuit  -  Liber arbitru  -  Ziua a şaptea  -  Ultima eclipsă (II)  -  Jocul Zeilor (VI)  -  Fanfara municipală  -  Praf minune  -  Proiecţionistul  -  Engel  -  Casa libertăţii  -  Înger în oglindă  -  Omul-care-stătea-cu-nasul-în-flori  -  Viola  -  Apariţie editorială: Victoriţa Duţu - "Ilinca"  -  La lumina...  -  Bumerangul lui Zeeler  -  Schimbare de management  -  Sete  -  Experienţa însoţeşte sensul ascuns al misiunii noastre  -  Stâlpnicul  -  Luminatii, efemeride simbolice  -  Poveste de mahala III : Foamea!  -  O dimineaţă perfectă  -  Amintirile unei lumi departe, departe de tot  -  Coconul  -  Înainte ca toate imaginile să dispară...  -  Luminile oraşului VIII  -  Cartea cu autor necunoscut  -  Visătorul  -  Inelele lui Saturn


Câmpul de luptă

Câmpul de luptă
  Diana Virginia Todea
TV nation
Boredom
A Swedish Golem
We are all Jews
Outside in this dream
varianta print

Diana Virginia Todea



Publicat Duminică, 28 Septembrie 2008, ora 13:35

      Prin plasa de fier ruginit, vedeam cum terenurile de joacă sunt demolate. Pământul era răscolit de nişte buldozere, care adulmecau orice sămânţă de copilărie rămasă. Leagănele erau duse la fier vechi, toboganele erau strivite cu dinţii maşinilor de teren. Vegetaţia era zdrobită şi macerată până la uscare. În locul vieţii vesele şi ingenue, locul privea cu ochi de strigoi împrejurimile oraşului. Ce dărâma maşina industrială şi ce aducea nou?


Vegetaţia murise. Albastrul cerului căpăta culoarea morbidă de roşu. Ca într-un tablou expresionist, aerul era înţesat de respiraţia cadavrelor. Tot ce era ingenuu se usca în maşinile de câmp, pe lopeţile muncitorilor, pe bocancii soldaţilor din cazarmă, pe suflul armelor. Ca în poveştile cu Albă ca Zăpada, albul se amesteca cu roşeaţa din obrajii trecătorilor, formând o culoare sângerie. Ce trecea dincolo de conştiinţa multora se oprea pe câmpul de luptă. Visele lor de copii, cu ursuleţi roz şi somn neîntrerupt, se întrupa acum într-un coşmar nevizionat încă la televizor. Cineva apăsase din greşeală o tastă de delete, ori dumnezeu se contopea cu un concept negativ, aruncat la întâmplare de un filosof ratat. Visele copiilor se molipseau de coşmarele adulţilor. Şi toţi uitau să se privească în ochi. 

Albastrul nordului se unduia în ochiurile de mocirlă din pământ. O vastitate de moloz cu bucăţi de rugină rămăsese din copilăria sutelor de suflete. Noaptea avea să domine corpuri triste de vrăbii, piese metalice, şi alte sute de obiecte de plastic lăsate să crească într-o singură entitate. Între zi şi noapte, lopeţile străluceau pe câmpul de luptă. Ele aveau să devină eroii zilelor războiului. 

Un clown stătea spânzurat pe un ţăruş de lemn, clevetind a ură şi a moarte. Gura lui întredeschisă rostea un început de cântec. Un refren de luptă, de încurajare pentru armatele viitorului. Luna se retrăgea ca o regină supusă perversiunii luminii solare. Cerul era un pictor bătrân care îşi stropea casa în culorile tristeţii. În lumina anemică, oraşul finlandez îşi arăta oasele albe, eroinele pământului-lopeţile industriale. 

Încet, printre scurmăturile pământului, viaţa colcăia. Morţii se trezeau ca după un somn de milenii, trosnind din încheieturi, adunându-şi oasele împrăştiate prin cotloanele întunericului. Unduirea fremătată a trezirii lor depăşea viaţa de la suprafaţă-lopeţile se vor înfrupta din carnea unor suflete trecute, trezite din secerarea lor milenară. Poate veneau să îşi rostească povestea vieţii lor, să râdă grotesc la un soare de ceară. Întindeau mâinile să cuprindă picăturile de umezeală de la suprafaţă, scrâşnind ameninţător din dinţi. Doreau viaţa celor de la suprafaţă. Doreau răzbunare milenară.

În ultima zi de secerare, pe câmpul de luptă apăruse iedera. Molipsitoare şi uscată, se retrăgea din calea soarelui, dorind un corp rece pe care să-l iubească chiar şi o noapte. Ca o fantomă, ea prevestea viitorul şi amintea de trecut. În umbra ei, oraşul devenea o strângere de braţe încolăcite, luptându-se să treacă dincolo de propria încătuşare.

Din zi în zi, lopeţile industriale loveau sacadat pământul rânced. Se loveau de fosile, de viermi, de oase, de rădăcini, alipind totul unui zgomot infernal de scrumare. Duhnind a carne putrezită, oraşul îşi privea câmpul de luptă ca un copil prematur, vânjos şi orgolios. Va deveni un soldat puternic, o punte de legătură între interior şi suprafaţă. Morţii se vor scula şi vor începe să îşi ceară dreptatea milenară. Între roşul sângeriu din obrajii trecătorilor şi albastrul închis de pe cer, pământul va fi singura fiinţă care va ştii de ce luptă. O tastă de delete şi mii de suflete umane vor dispărea din hard disk. O memorie insuficientă, paralitică şi imbecilizată de zgomotul lopeţilor industriale. Oamenii se vor da la o parte, printr-un erase universal, şi vor lăsa pământul pe mâna dinţilor de fier. Pictorul bătrân de deasupra va plânge ostentativ la fiecare erase, apoi va lovi prin trăznete miile de lopeţi învingătoare. Măcel între om şi lopată, între carne şi fier.

      Cine se va căzni să deschidă gura la maxim să urle de durere?

© Copyright Diana Virginia Todea
Nu există nici un comentariu  
Comentează articolul  Spune-ţi părerea

    Toate câmpurile sunt obligatorii.
    Comentariul nu poate include link-uri.
    Dacă sunteţi logat, numele şi emailul se autocompletează.
    Comentariile sunt moderate şi vor apărea pe site numai după aprobare.

Nume :
Email (nu va fi afişat) :
Comentariu :


   SFera Online v.3 Final Edition - arte vizuale şi literatură de anticipaţie
      Toate drepturile rezervate. Copyright © 2001 - 2011 SFera Online | © 2011 - 2015 Arhiva SFera Online