evomag.ro
    science-fiction fantasy poezie eseu arte vizuale
Caută :  
Resurse Contact
Poetul cerşetor  -  Iubirea de pe Venus  -  Stiinta si tehnica  -  Poporul perfect  -  Nevastă rea  -  Fie-mi apa uşoară !  -  O faptă eroică fără de ecou  -  Vinerea Rozinelor Timpurii  -  Cuantum sincronicity - formula nemuririi  -  Elixirul vieţii  -  Regele animalelor  -  Ignis  -  Lunga vară  -  Pasomii  -  ªarpele Midgardului  -  Luminile oraşului XII  -  Sfântul  -  Vise în adâncuri de stâncă  -  În tren  -  Îngerul cenuşiu - Angela  -  Străinul  -  Pierderea  -  Lala  -  Corabiile lungi  -  Ziua a şaptea  -  ªarpele de aramă (I)  -  Molecula Vieţii de Apoi  -  Mamal - Oraşul  -  Dincolo de ceţuri  -  Gustul libertăţii  -  Epsilon  -  Disertaţie despre diferitele moduri de apreciere a inteligenţei  -  K  -  Omul apropiat  -  Proză scurtă  -  O nouă zi  -  Fotografii  -  ªahul de duminică  -  Luminile oraşului XXVIII  -  Detenţie  -  10 minute pâna la explozie  -  Icoana  -  Din vitrină  -  Iza  -  Claviaturi  -  Lumânărica se pregăteşte să trăiască  -  Între „Ei” şi noi, Pământul! (II)  -  A şaptea faţă a tăcerii  -  Drum bun  -  Oglinda


Follow-Me

Maria Popescu-Butucea



Publicat Duminică, 9 Noiembrie 2008, ora 10:00

      A venit aşa, într-o seară, ca un vânt fierbinte prin oraş. Era destul de cald ca să mai crească temperatura, aşa că aparatele de înregistrat căldura o luaseră razna şi nu se mai ştia exact cât arătau. Mureau muştele de cald şi crocodilii se scufundau în adâncuri.

     

      Totul s-a întâmplat în seara aceea, ce avea să fie de pomină. Stol-de-Păsări a rămas aşa, cu gura căscată de uimire când a văzut-o în pragul uşii. Nu îi venea să creadă ochilor. Fata aia de vânt, cu care crescuse în apele mării de sud, vară-sa, soră-sa, zeiţa visurilor lui răsturnase toată grădina de zarzavaturi şi toţi palmierii erau cu susul în jos. Vecinii aveau să îi povestească, a doua zi cum copacii s-au căznit toată noaptea ca să îşi repună până dimineaţa rădăcinile la loc.

     

      Cu un zâmbet cât o catedrală a intrat pe uşă salutându-şi mai întâi mama, dar, de fapt, de ce nu pe mine? îşi zise el. Acolo în bucătărie lucra febril Medusa aceea, femeia lui, nu se ştie dacă se va însura cu ea, dar acu era ca şi femeia lui. El a scapăt cana cu apă pe jos, dar ce mai avea importanţă o cană? Bineînţeles că nu. Nu. Şi fata asta de vânt, cică, iubise, da, iubise unu care dispăruse prin Carpaţi, pe acolo, cu ochii lui albaştrii cu tot, se risipise ca un fulg de păpădie. Floarea aceea de păpădie o păstra ea şi acum în telefonul mobil să o arate la toată lumea. Vedeţi? Acesta e floarea mea preferată. Nu spunea de ce. Păpădia era floarea lui, că aici nici nu există păpădii. Aşadar, când a înţeles ea ce parşivă e viaţa, sau bărbaţii, eh, ce putea înţelege ea din asta la anişorii ei, ar zice bunica, Şopârla-Cea-Grasă. După această întâmplare a hotărât ea, nu…nu să se călugăreasca, ci să se facă ofiţer…ehei, acu este în antrenamente speciale…şcoală de…sau de…nu se spune direct, că e secret…zise ea, dar ce faci tu acolo? Zise el, păi e ca o şcoală de policeman. Ce? De pleased men? Ha, ha râse el. De fapt, uită-te la ea, naiva, nici nu înţelege de ce râd?! Dar ce frumoasă e! Ce frumoasă eşti! Ce frumoasă eşti! repeta mama ca o maşină stricată, ia staţi jos şi mâncaţi…feme..., fetiţa asta e de vânt, ce vânt? Furtună! Taifun…dacă a răsturnat ea copacii cu crăcile în jos pe afară şi a trântit toate uşile în urma ei!

     

      Brusc cutia aia lui, unde o închisese ca pe o amintire frumoasă s-a deschis şi a început să curgă din ea năvalnic ca un şarpe lung, toata iubirea lui, cea mare, cea adevărată, ca un fluviu se topea de dragul ei, un fluviu cum nu mai fusese pe pământ…Bunica spunea prostii într-un colţ amintindu-şi de cavalerul acela venit de departe, nici nu ştia că o răneşte adânc pe Follow-Me. Taci bunico, ce te-a apucat! Zise el…nu vezi că mă încurci? Gândi el. Tocmai voia să o ţină de mâna…pe Follow- Me. Draga de ea… se uita prin pereţi şi vedea dincolo viitorul ei, o lumină şi cum creştea lumina aceea, şi cum ea era femeia perfectă, fără iubire, dar atât de puternică încât să… şi să…of, Follow-Me… dar eu încă te iubesc, crede-mă, chiar dacă mă vezi cu asta…tu eşti singura fată din inima mea…hm, cum îndrăzneşte nemernicul asta de doi bani, cu nevasta aia proastă din bucătărie, dar care e destul de drăguţă, să îmi mai spună aşa ceva? Eu am venit şi el, uite, e îmbuibat cu mâncare, băutură, gras ca un porc pregătit de tăiere. Eu am alte planuri, dragul meu frăţior, eu mă iubesc pe mine acum… dar nu se poate, zicea el în gând, mamă, te rog, spune-i tu…eu, ce să îi spun?…Treaba voastră...Vântul se intensifica. Afară curgeau lacrimi de pe cămaşa cerului, dar ei nu îi păsa de nimic, şi pe hol le zicea băieţilor: uite aşa se ţine pistolul, aşa se fac primi paşi şi prinzi făptaşul…cum? întreba fratele mai mic, caratistul, şi tu ştii cum să tragi? Da… uite aşa, pac, pac, mamă, tu eşti victima, stai acolo…noi tragem…Mama râdea de copii ei adoptivi culeşi din mările Chinei de Sud-Est. Toţi râdeau. Dar uită-te acum la ea! Zău că nu există fată mai drăguţă pe Pământ! Ah şi el care îi promisese că…dar ca prostul se încurcase cu aia mică, pitică şi firavă cu picioarele dezlipite din coada de peşte…of, şi ea a venit tocmai acu…actriţa de film eşti, maică…poţi să taci odată, bunico? Follow-Me se întoarse către el şi îşi înfăşură limba în jurul gâtului: eu cred că nu am fost pentru tine (în gând îşi spuse, ca şi pentru el) decât un peisaj şi tu ai fost un turist care nici nu s-a oprit măcar. Mamăăă…urlă, inima în el, ca o pâlnie goală fără sânge, dar fă ceva, sau o să o pierd din nou! Vrăjitoarea cea puternică, însă se mai învârti ce se mai învârti prin preajmă, ciuguli ceva din ciuperci şi îi zise, e frumoasă nevasta ta, ce mai vrei?…da este …mormăi el…dar…Într-o zi, o să se mărite şi Folow-Me, nu-i aşa? Zise şi nepotul cel mic, mucosul, Peştele-Bălos-de-Mare. Un cuţit în inima lui Stol-de-Pasări au fost aceste vorbe şi se şi văzu pe jos mort! Înjunghiat! Nu, Follow-Me e a mea! ţipa cu tot sângele din el. A ta, pe dracu! Ea venise poate pentru tine şi a găsit un bolovan. Dar…se ştie, ea avea gândul la cavalerul din vest? Eu? Eu ce era să fac? Să iubeşti necondiţionat, necondiţiont pan’, pan’la moarte…Femeia-Dragon se amesteca în mâncarea noastră, în lucrurile dintre noi, cred că era aşa de aproape că nici nu o mai puteam vedea…sclipirea dinţilor ei...era ca şi cum ne devora şi ne mesteca pe toţi. Acum toţi eram deja în burta ei. Ne jucam acolo ca proştii. Gata, zise ea, trebuie să plec, că e târziu. Trebuie să iau un alt drum. Ah, mamă, nu te îngrijora, sunt puternică, voi trece peste toate. Ca un bolovan căzu brusc din starea de extaz în cea de somnolenţă. Parcă ne-a luat toată energia fata asta, zise şi mama după plecarea ei. El nu mai avea decât un singur gând implantat în creier: Follow-Me! Follow-Me! Pentru cine drac, se făcuse asta aşa de frumoasă? Citise el într-un tratat de psihologie că femeile frumoase sunt doar cele îndrăgostite, că femeile se completează şi de aceea sunt frumoase. Dar asta devenea frumoasă prin ea însăşi! Nu avea nevoie să fie pentru cineva anume. Ca zeiţele, ah, of, ca zeiţele, îşi zise el, o doamne, mai am vreo şansă? Se uita la mă-sa, Caracatiţa cu multe mâini, cu care să îşi mângâie la fel copii adoptaţi pe mare şi la bunica, Şopârla asta grasă, care se îndoapă cu prăjiturile aduse de iubita mea. Se simţi iar, în culmea extazului şi nu înţelese nimic când mă-sa povestea că la binecuvântarea ei, o apucaseră durerile de cap în templu, sub statuia lui Buddha Long. Fetiţa asta va fi mai tare ca mucoşii de băieţi. Îşi mută scaunul la fereastră să vadă luna mai bine şi cum fugea Follow-Me să îşi prindă propria imagine cu viteza din timpul viitor. Cina se terminase prost pentru el, căci iar îl apucase vomitatul. Mâncase ca un porc. Nu mai manca atâta! îi zice toata lumea. Medusa, cu care trăieşti te va ucide cu talentul ei de bucătăreasă, nu vezi că ai să devii curând un Sumo japonez? Dar el de frică să nu cadă din picioare mânca într-una. Trebuie să slăbesc pentru Follow-Me, trebuieee! Aici nu e loc pentru doi…de mânie, de mâine voi fi alt om. Dar, a venit ea oare pentru mine? Cum să nu o iubeşti? ...aşa se spunea în liniile binecuvântării ei, dar eu nu am crezut niciodată că fata mea…eh, superstiţii din secolele trecute…superstiţii...sporovoia mama.

     

      Afara bătea vântul cumplit. Casele se loveau unele de altele, maşinile circulau prin aer, Pământul era scormonit de himere. Trebuie să iau o aspirina, spuse bunica şi el se duse să ia un pahar cu apă.

      Paharul se sparse şi el se repezi să ia paharul ei, a lui Follow-Me. Atunci îi simţi a doua oară mirosul în nări, mirosul buzelor ei, niciodată atinse, mereu visate. În noaptea aceea circula pe pereţii casei un fel de gânganie a dormirii şi trezirii, care însemna că vântul femeii dragon nu se terminase şi va continua să vă bată şi după această povestire va fi scrisă, căci Follow-Me încă ne cheamă!

     

© Copyright Maria Popescu-Butucea
Nu există nici un comentariu  
Comentează articolul  Spune-ţi părerea

    Toate câmpurile sunt obligatorii.
    Comentariul nu poate include link-uri.
    Dacă sunteţi logat, numele şi emailul se autocompletează.
    Comentariile sunt moderate şi vor apărea pe site numai după aprobare.

Nume :
Email (nu va fi afişat) :
Comentariu :


   SFera Online v.3 Final Edition - arte vizuale şi literatură de anticipaţie
      Toate drepturile rezervate. Copyright © 2001 - 2011 SFera Online | © 2011 - 2015 Arhiva SFera Online