evomag.ro
    science-fiction fantasy poezie eseu arte vizuale
Caută :  
Resurse Contact
Vrăjitorul  -  Uchin (fragment)  -  Elixirul vieţii  -  Luminile oraşului VIII  -  Jocul  -  Aniversarea  -  Joia neagră  -  Castravetele  -  Paznicul grădinii de piatră  -  Dincolo de ceţuri  -  Lumea prin ţeava puştii  -  Sunet pentru suflet  -  Ceasul voinicului  -  Norma  -  La chambre quotidienne (fr)  -  Greaţă  -  Fata din vis  -  Molecula Vieţii de Apoi  -  Simbioza  -  Turnul de calcar  -  Nouăsprezece zile (I)  -  În vizită la psihiatru  -  Pescarul la apus  -  Aura urii  -  Somnul uitării  -  Călătorie în spaţiu-timp  -  Satiră robotică  -  Damnarea numelui  -  Fotografii  -  Arma secretă  -  Accidentul  -  Copilul gheţii  -  Revederea de 20 de ani  -  Crist sideral  -  Sharia (fragment)  -  "ªi caii se împuşcă, nu-i aşa ?"  -  Fălci însângerate  -  Luminile oraşului XXIV  -  Decablat  -  Jocul Zeilor (IX)  -  Stiinta si tehnica  -  Praf minune (III)  -  Spiritul este liber şi insurgent  -  Fragmente de... viaţă  -  Exterminatorul  -  Geneza  -  Luminile oraşului XXVIII  -  Jeopardy  -  Arta de a purta un război  -  Înger în oglindă


O faptă eroică fără de ecou

O faptă eroică fără de ecou
  Viszokay Tamás
varianta print

Viszokay Tamás



Publicat Joi, 11 Aprilie 2002, ora 10:05

      Ulf Thorkildson, vikingul, seful marii familii Hareide din insula Kyl, tocmai crăpa lemne în fata sopronului când cerul fu străbătut de un fulger. Mai întâi, lumina învăluise totul dimprejur, apoi razele se adunară într-un mănunchi si începură să iradieze dintr-un singur punct.

      Strălucirea acestuia era orbitoare, Ulf nu se putea uita la el, de parcă ar fi fost soarele. Îsi întoarse capul si observă că în jurul său apăruseră sumedenie de noi umbre, altele decât cele asternute de astrul zilei.

      Nu era un om las, un viking s-ar fi considerat jignit numai să audă că se presupune acest lucru, totusi simti cum i se înmoaie genunchii. Aruncă iute o privire împrejur, să vadă dacă nu cumva a băgat cineva de seamă.

      Din fericire, ieri seară întreg clanul sărbătorise cu atât avânt, încât se îmbătaseră cu totii si zăceau fără cunostintă, desi dimineata dădea semne că se preschimbă în amiază. Singurul care putea să bea după pofta inimii, că nu pătea nimic, era el, Ulf.

      Mândru de importanta acestui inedit privilegiu, aruncă iar o privire înspre cer. Hmm! Punctul strălucitor îsi schimbase locul, mai mult chiar, constată că se miscă neîncetat, îndreptându-se exact către el.

      Ulf se hotărî rapid. Provocarea, chiar dacă de sorginte divină, rămânea provocare. Fugi în grajd, de unde iesi cu ditamai scutul rotund pe brat si cu securea de luptă. Căută o pozitie propice si căută iar punctul. Strălucirea nu-i mai era deloc orbitoare, desi se apropia constant, din ce în ce mai mult.

      Oare de ce si-a pierdut lumina, se întrebă. Să se fi speriat divinitatea? Ehei, mi-ar place mie, dar mă tem că alta-i cauza. Între timp, lumina sosi cu o iuteală terifiantă si, până să apuce să-si ridice securea, trecu fulgerător pe deasupra lui. Ulf privi cu gura căscată în urma ei. Lumina se opri brusc deasupra dâmbului cel mare, apoi coborî si dispăru undeva dincolo de creste.

      Uite că zeul nu-si pune mintea cu mine, trase Ulf concluzia.

      Cum, el, războinicul care luptase pretutindeni, în Anglia, în Franconia, ba chiar si-n Hispania; el, care ajunse până în Islanda, nu era un adversar pe măsura zeului? Asa ceva nici nu-si putea închipui. Apoi, dintr-odată, îl fulgeră gândul nimicniciei sale: cum să-l înfrunte, câtă vreme nu băuse din sfânta licoare de luptă? Ea este cea care-i ajută pe războinicii vikingi să semene prăpădul în luptă. Evident, e unul dintre păcatele care nu pot fi ignorate de un zeu, asa că nu-i de mirare că a trecut pe lângă cel provocat fără să-l bage în seamă.

      Divinitatea a avut dreptate, dar totul s-a petrecut atât de repede! N-a apucat nici măcar să răcnească, ceea ce iar putea să-i fie imputat de către fiinta cerească. Of-of! Ce cinste a ratat! Dacă ar fi pierit duelându-se cu un zeu, ar fi căpătat un loc de cinste la masa de ospete din Walhalla.

      Totusi, încă nu pierduse tot. După ce cugetă vreme îndelungată, Ulf trase cea de-a doua concluzie: câtă vreme zeul a coborât dincolo de coamă, el se află aici, pe insulă. De ce să fi venit Wottan aici, în acest loc înfiorător? Evident: pentru că îl asteaptă!

      Aha! Deci provocarea divină a rămas valabilă!

      A început să alerge către dâmbul vecin, dar se opri după câtiva pasi. Nepotii au început să susotească între ei că m-am ramolit. Oare să aibă dreptate? Iar am pornit la luptă fără să beau din băutura sacră, ba, mai mult chiar, asa, îmbrăcat în zdrente si cu armele necurătate. Ei bine, trebuie procedat într-alt fel. Zeul are tot dreptul să fie înfruntat într-o tinută martială respectuoasă. Intră în Casa Mare si începu să împartă suturi, ca să-si trezească familia.

      - Ia scoateti si curătati-mi deîndată sabia cea mare, cu două tăisuri, aia cu un rubin în capătul mânerului, pe care am dobândit-o acum douăzeci de ani de la galul Wulf. De asemenea, lustruiti-mi armura maură si coiful primit de la regele Gorm cel Bătrân.

      - Dar ce s-a întâmplat, tată? se interesă Ragnar, cel de-al treilea fiu al lui Ulf.

      Ulf reusi să tragă si cea de-a treia concluzie, cu o repeziciune ce nu-i era proprie: dacă le spun, vor avea un motiv în plus să creadă că m-am tâmpit. La urma urmei, nimeni în afara mea n-a asistat la aparitia zeului. Chiar dacă am ajuns să număr cincizeci de primăveri, încă îndoi fierul cu mâna goală, deci nu vor îndrăzni să mi-o spună în fată, totusi ar fi sâcâitor să stiu că râd de mine pe la spate. Drept care îi răspunse cam asa:

      - Cum îndrăznesti să-mi pui întrebări, bă, rahatul lui Wotan? Dacă n-ai fi zăcut beat ca porcul, ai fi stiut de ce!

      Familia amuti speriată.

      Evident, zeul rânduise treburile astfel încât să fiu singur, îsi continuă Ulf cugetarea. Pentru că dacă, să presupunem, familia mea ar fi fost afară, feciorii mei ar fi crezut că provocarea le este adresată lor. Da, iată încă un lucru care arată cât de chibzuiti sunt zeii. Provocarea îmi este adresată mie. Numai mie. Eu sub capul familiei, de aceea asa trebuie să si fie.

      - Ei, treceti la treabă! mârâi cu încruntarea cuvenită unui sef de familie.

      Marea familie mahmură se grăbi să termine de lustruit armele lui Ulf. Soarele nici nu ajunse la amiază, când vikingul cel îndârjit îsi desăvârsi tinuta martială. De această dată, n-a uitat nici de băutura fermecată, pe care o luă într-un burduf de piele atârnat la sold. Ulf Thorkildson îsi privi familia adunată în fata Marii Case ca si cum i-ar fi văzut pentru ultima dată. Îsi aduse aminte de isprava lui Helgi Lodbrok. Acesta fusese răpus tot de un zeu, care apoi le-a povestit tuturor cât de bine a luptat Helgi. Cum se vor mai minuna ăstia, când va veni zeul si le va povesti ce luptă grozavă a fost! Cine se pregăteste să se dueleze cu un zeu, se leapădă de toate obiceiurile comune, îsi zise Ulf, drept care nu-si salută familia, ci porni tăcut să urce dâmbul.

      Pe drum se hotărî să-l atace pe zeu de cum îl va zări, pentru că acesta sigur îsi pierduse deja răbdarea. Drept care, trase o duscă zdravănă din burduful de piele. Însă până să i se urce mânia la cap, îi veni încă o idee. Războinicul viking urlă si înjură când se luptă. Însă ce va zice zeul când îl va face păduche ori chiar mai rău? Oare se cuvine? Povestile bătrânilor nu aduceau nici o lămurire în această privintă. În cele din urmă decisă că nu-si va permite nici o ocară din respect fată de zeu, deci se va multumi să răcnească.

      Nu peste mult timp, vikingul cel mâniat cum se cuvine ajunse pe coama dâmbului. Muscă marginea scutului, îsi flutură sabia si scoase un urlet războinic. Privelistea însă îl surprinse un pic.

      Vedea ceva imens, cilindric, atât de mare, încât alături de el războinicul de peste sase picioare înăltime părea doar un amărât de pitic. Va să zică zeul si-a adus si casa.

      Desi ochii nu-i mai erau atât de ageri, precum în tinerete, chiar si asa surprinse miscarea din apropierea casei. Aha! zeul e afară si îl asteaptă.

      Porni răcnind la atac.

      Dar pe măsură ce se apropie, descoperi nu unul, ci trei zei. Nu face nimic, cu atât mai mare va fi gloria mea! Zeii purtau armuri argintii cu coifuri rotunde si umblau de colo-ncoace cu niste bete lungi (poate sulite) atintite asupra pământului.

      Ulf năvăli peste ei ca un vârtej. Zeii însă nu se avântară în luptă, ci fugiră scotând niste sunete ciudate si se refugiară în casa a cărui usă se trânti cu un bubuit metalic.

      Ulf se repezi către casă si începu să-i izbească peretii, ba cu sabia, ba cu scutul, chemându-le cu voce tare pe făpturile ceresti dinăuntru. Usa însă rămase închisă, ba încă, precum avea să-si amintească mai târziu vikingul, dispăru dintr-odată fără urme.

      Cum nu-i rămăsese altceva de făcut, începu să se rotească în jurul cilindrului, scotând din când în când câte un urlet îndârjit. Dar nu apucă s-o facă de prea multe ori, deoarece casa zeilor porni dintr-odată să se ridice si, cu aceeasi viteză cu care sosise, dispăru dincolo de orizont.

      Ce să facă?Seful de familie hotărî, după ce se gândi un pic, să se întoarcă acasă. Cele întâmplate îi potoliseră toată pornirea războinică, de parcă i-ar fi turnat cineva o găleată de apă rece în cap.

      Întors acasă, îi trase un picior câinelui care-i iesise în întâmpinare de cum îl simtise că trece hotarul asezării. Familia ce-l asteptase cu neliniste întelese pe dată că preamăritul ei cap trebuie lăsat în pace.

      Dispărură cu totii din calea sa.

      Iar Ulf Thorkildson se aseză dinaintea sopronului, acolo de unde zărise pentru prima oară zeitatea si căzu pe gânduri. De obicei, după ce-si frământa mintea suficient de îndelungat, reusea să găsească o rezolvare, o solutie pentru feluritele probleme. De această dată, însă, evenimentele îl depăseau.

      Stia, ce-ar fi urmat, dacă zeul l-ar fi omorât. Stia de asemenea si ce s-ar fi întâmplat dacă el ar fi iesit învingător, desi această alternativă era mai mult o sperantă desartă, bine ascunsă în adâncul sufletului. Însă n-a reusit nicicum, până la adânci bătrâneti, să-si dea seama ce i se va întâmpla unui om care a reusit să alunge nu unul, ci trei zei.

     

© Copyright Viszokay Tamás
Nota :    Titlul original: A meg nem
Nu există nici un comentariu  
Comentează articolul  Spune-ţi părerea

    Toate câmpurile sunt obligatorii.
    Comentariul nu poate include link-uri.
    Dacă sunteţi logat, numele şi emailul se autocompletează.
    Comentariile sunt moderate şi vor apărea pe site numai după aprobare.

Nume :
Email (nu va fi afişat) :
Comentariu :


   SFera Online v.3 Final Edition - arte vizuale şi literatură de anticipaţie
      Toate drepturile rezervate. Copyright © 2001 - 2011 SFera Online | © 2011 - 2015 Arhiva SFera Online