evomag.ro
    science-fiction fantasy poezie eseu arte vizuale
Caută :  
Resurse Contact
Povestea ţării Nucalanoi  -  Trenul  -  Lumânărica se pregăteşte să trăiască  -  Camera de la capătul holului  -  Necunoscutul intrigant  -  În vizită la psihiatru  -  Submarinul Roşu  -  Poveste de mahala I : Meciul  -  Puroi I  -  Călătoria unui artist...  -  Fereastra din spate  -  Ion cel fericit  -  Uitare  -  Clocitorul Josh  -  Ultima frunză  -  Misiunea  -  Meduza (VI)  -  "Coincidenţă !" au strigat  -  Experimentul  -  Avatarul  -  Nick  -  Curcubeul  -  Umbra  -  Vrăjitorul  -  Poetul cerşetor  -  Genocidul  -  Jocul Zeilor (IX)  -  Între ziduri  -  Invizibilul  -  Întunericul de dincolo  -  Un pahar de vin  -  Visul demiurgului  -  Dependent TV  -  Cartea cu autor necunoscut  -  Fabrica de vise  -  Pasul craiului de munte  -  Luminile oraşului XXVIII  -  Praf minune (II)  -  La vânatoare da "Eilian"  -  BO  -  Între „Ei” şi noi, Pământul! (VI)  -  În căutarea zborului  -  Canicula  -  Luminile oraşului III  -  Între „Ei” şi noi, Pământul! (II)  -  !NFERNUL (fragment): Autistul  -  Halucinaţie  -  Mămica şi El Diablo  -  Furnizorul de vise  -  Texte.01


Coana mare se mărită

Pre-text banal pentru o pies

Coana mare se mărită
  Ion Untaru
Nu mai zic nimic
Cer interior
Coajă şi miez
Ultimul vis
Preţul minereului
varianta print

Ion Untaru



Publicat Duminică, 11 Ianuarie 2009, ora 11:39

      Personajele:

     

      - CUCU: După vârstă ar trebui să fie un bărbat copt la minte, altminteri scund, chel, de profesie... casnic.

      - DOAMNA CUCU: Nevasta şi egala lui în drepturi, în realitate cu un cap mai mare ca dumnealui.

      - COANA MARE: Mama dumneaei şi soacra dumnealui. Debordantă şi plină de energie, întotdeauna imprevizibilă în mişcări, într-un cuvânt, capul răutăţilor.

      - HALVIŢĂ: Recidivist, răsfăţatul penitenciarelor şi spaima celor de bună credinţă, care pot fi luaţi drept gură-cască.

      - FIRICĂ: fotograf – norocul lui cu ghinionul care se ţine scai de el.

      - ESCROCUL: Permanent în căutare de naivi pentru câştigul lui şi al moralei.

      - SUBOFIŢERUL: De fapt o tânără subofiţer, de curând încadrată şi care trece fără să răsufle dintr-un bucluc în altul.

     

      Pe scenă mai apar doi brancardieri traşi la indigo, nişte ţărani fruntaşi şi vigilenţi, recuzita mai apelează la tot felul de zgomote ciudate şi la două coruri de gură-cască aflate în stradă. Toate din vina autorului.

     

     

     



     

      Partea I-a

     

      Spaţiu larg mobilat convenţional. Pe peretele din spate, o fereastră mare cu precizarea că în locul geamului se află hârtie de calc sau o folie de polietilenă pe care este desenată imaginea unui cunoscut bulevard bucureştean. În dreapta, bucătăria. În stânga, dormitorul. Partea centrală a scenei este ocupată de o masă şi câteva scaune. La ridicarea cortinei, Cucu îşi face de lucru pregătind masa. În monologul său cu un ton pune întrebările şi cu altul îşi răspunde. Poartă şorţuleţ cu Donald şi fredonează un cântecel naiv.

     

     

      CUCU: Cucule pune masa că vine tovarăşa noastră de la serviciu înfometată şi n-are timp să aştepte. Da' ea e drăguţă. De fapt e mai mult o doamnă decât o tovarăşă. N-ai ce face, trebuie să recunoşti. Mai ales dacă o fi avut şi vreo şedinţă din alea, ştii tu. Eh, dar când nu are ea şedinţă? (Răsfoind o agendă); Astăzi care va să zică „Avantajul muncii pregnant organizate pe faze şi etape de producţie în funcţie de plan şi perspective, de sus în jos, concomitent cu mobilizarea elanului creator şi al entuziasmului de nestăvilit al oamenilor muncii, de jos în sus, cerinţă esenţială pentru progres şi bunăstare”. (Mai citeşte o dată mormăind). Săraca nevastă-mea, d-aia umblă ea cu geanta plină de aspirine. (Tare): Să nu râzi Cucule, că nu e de râs. Nu! Aşa să ştii. E de plâns, asta e. Păi, nu? Soţia ta e fruntaşă şi tu... (Se uită în oglindă): Caraghiosule! Cine e mă' caraghios? Eu? Tu, tu. Soţia care este nu-i aşa, baza societăţii, mama viitorilor tăi copii trebuie apreciată şi respectată. Asta e soţia ta! Adică a noastră. Cum a noastră, mă'? Eu ştiam că e numai a mea. Împărţim la bine, împărţim la rău, împărţim chenzina că altfel nu se poate. A cui chenzină? A ei, nu a mea. Munca mea nu este remunerată. Eu fac totul din pasiune. Din pură pasiune. De amorul artei. Aşa să ştii. Împărţim patul. Asta e: una caldă, una rece. Şi mai departe nu mă interesează. N-o suspectez, n-o caut în poşetă, ce eu am nevoie de cucuie... De Cucu-ie cum are chelul de tichie... (Îşi pipăie creştetul capului)... de mărgăritare?... hm, mai ştii?

      (Pendula bate ora exactă. Din colivie iese un cuc strigând: „ Cucule, Cucule!”)

      CUCU: Cine mă strigă?

      Cucul pendulei cu ton de şagă: Cu-cu-le... Cu-cu-lee.

      Cucu: Care eşti mă' ? (Se uită în jur, sub masă, sub scaune, ridică şorţul): Aaah, tu erai mă' piticuţule? Să ştii că iar m-ai păcălit, hai fă-te cuminte şi intră la loc în colivie. Ăsta e rolul tău, n-ai ce face. La noi fiecare are rolul lui. Asta e. Eu am rolul meu, tu ai rolul tău. Un cuc e mai mare (arată la el), alt cuc e mai mic. Ni se umple lumea de cuci, nu alta. Nu te-ntreabă nimeni dacă-ţi convine sau nu. Dar în schimb tu n-ai condică, n-ai şedinţe, n-ai şef, nu tu învăţământ politic, nu te scoate la muncă voluntară, nu te scoate când vin... cucii ăia mari în limuzine negre şi cu sirenă. Domneşti, nu alta. (Către public): Ăsta da, cuc fericit Sărmanul de el! Nu eu Cucu. Cu-cu! Eu cu-cu!

     

      Se aude soneria.

     

      CUCU: Da, mamăă!... A venit tovarăşa noastră de la serviciu (deschide uşa soţiei).

      DOAMNA CUCU: (Îmbrăcată tinereşte, fustă nu pantaloni, se apleacă şi-şi sărută soţul pe frunte. Cucu se comportă ca un motan alintat): Ce mai faci măi Cuculeţ? Ţi-a fost dor de mine?

      CUCU: Dor mărunt, dor mărunt.

     

      Mişcare liberă. Doamna Cucu trece în dormitor, se schimbă, apoi în bucătărie, se aude robinetul, se spală. Reapare ştergându-se pe mâini. Stau împreună la masă care nu durează mult.

     

      DOAMNA CUCU: Săracul de tine, să nu te topeşti de-atâta dor.

      CUCU : Mai bine povesteşte-mi ce ai făcut azi la serviciu. Te-am sunat toată dimineaţa şi centralista mi-a spus de fiecare dată: Sunaţi mai târziu, sunaţi mai târziu. Că pân-la urmă

      m-am înfuriat şi am întrebat-o: Da' Dumneavoastră până când staţi acolo?

      DOAMNA CUCU: Te-nşeli Cuculeţ. La noi nu se stă. Se lucrează. Şi încă tare de tot.

      CUCU: Pe cine ai mai „lucrat”, mamă? Nu vrei să te astâmperi?

      DOAMNA CUCU: La turnătorie ne-a venit un macaragiu nou. Lucrează pe macaraua aia mare de zece tone.

      CUCU: Aia la care-i spuneţi voi „scroafa”? O scroafă de zece tone. Saturi cu ea un cartier întreg, nu alta.

      DOAMNA CUCU: Scroafă dacă zici tu. Dar el e tânăr şi drăguţ foc. Macaragiul i-a dat fiecăreia dintre noi o garoafă.

      CUCU: Şi ţie?

      DOAMNA CUCU: Da, şi mie.

      CUCU: O garoafă?

      DOAMNA CUCU: N-ai ghicit.

      CUCU: Ţi-o fi dat un trandafir?!

      DOAMNA CUCU: Un buchet întreg, aşa să ştii.

      CUCU: De trandafiri!

      DOAMNA CUCU: De trandafiri.

      CUCU: Ăsta nu e întreg la minte.

      DOAMNA CUCU: De ce Cucule, să nu fie întreg la minte?

      CUCU: Habar n-ai tu câţi au păţit-o din cauza... trandafirilor.

      DOAMNA CUCU: Nu ţi-am spus?

      CUCU: Ce mi-ai spus, dragă?

      DOAMNA CUCU: Că e drăguţ (Cucu bate darabana cu degetele pe faţa de masă).

      CUCU: Mă' ăsta vrea să-ţi facă curte.

      DOAMNA CUCU: Asta e.

      CUCU: Lasă-l mă ' să se-nveţe minte!

      DOAMNA CUCU: Măi Cuculeţ dar tu nu eşti gelos deloc?

      CUCU: Ba da.

      DOAMNA CUCU: Păi, nu se vede.

      CUCU: Eh, păi asta e că nu se vede.

      DOAMNA CUCU: Să ştii că tot ce ţi-am spus, este adevărat

      CUCU: Da, mamă, ştiu. Afară de flori. Trandafirul este... floarea noastră naţională, ce ştii tu. Dar rezolvăm noi şi asta. A trecut vremea când bărbaţii mai cumpărau încă flori pentru doamne, le cântau serenade sub balcoane, le închinau ode, se băteau în duel pentru dumnealor.

      DOAMNA CUCU: Măi Cuculeţ te pomeneşti c-ai prins şpilul.

      CUCU (misterios): Cucule, fă-ţi autocritica. Ia spune tu sincer de când nu i-ai mai cumpărat soţiei tale flori? Mândria noastră, turnătoarea familiei îşi doreşte un buchet de flori. Dar nu vrea trandafiri că ăştia se ofilesc repede şi mai ales înţeapă. În-ţeapă, ai înţeles? (iese din cameră şi se întoarce cu un buchet imens pe care-l oferă soţiei înălţându-se pe vârfuri pentru a o săruta).

      DOAMNA CUCU: Pentru asta te iubesc eu pe tine, Cucule. Pari tu nersărat dar eşti copt la minte.

      CUCU: La fel ca pepenele, dragă: nu-i afli gustul dacă nu-l strângi în braţe. Dar nu prea tare că altminteri crapă şi s-a zis cu el.

      DOAMNA CUCU: Haiti!

      CUCU: haiti!

      DOAMNA CUCU: Şi mai scoate odată şorţul ăla de pe tine că nu te-ai născut cu el de gât!

      CUCU: Imediat, imediat mamă. Deformare profesioanlă.

      DOAMNA CUCU: Ia exemplu de la mine. Eu numai la uzină sunt turnătoare. Acasă sunt o soţie model. Model, nu alta.

      CUCU: Mie-mi spui? Da' ce eu nu sunt fruntaş la locul meu de muncă? Sau nu-ţi mai place cum gătesc şi cauţi motive pentru o strâmbă? Adică ce, dacă tu poţi să fii soţia mea şi încă una model, eu de ce n-aş putea să fiu gospodina ta şi încă una model? Sau mă consideri şi tu un fel de... parazit? Fac alergie ori de câte ori aud cuvântul ăsta. Parazit social.

      DOAMNA CUCU: Cuculeţ, nu mai suferi dragule, că la urma urmei sunt şi paraziţi absolut necesari şi de care nu te poţi dispensa. Şi eu n-am văzut nici un fel de parazit care să gătească aşa de bine ca tine. Hai, te rog, nu mai plânge că-i inundăm pe vecini şi-au să ne ceară evacuarea că-i cunosc eu. Ia închipuie-ţi că te făcea mama doică la maternitate şi cu salariul tău de-abia plăteam o bucătăreasă, căreia poate i-ar fi plăcut să mai şi tragă la măsea sau să alerge după pensionari prin Cişmigiu. Asta zic şi eu catastrofă, nu tu.

      CUCU: M-ai convins, mamă. Mă duc să-mi leg iar şorţul de gât. (Îşi pune şorţul, se duce la bucătărie de unde se întoarce cu două ceşti aburinde de cafea).

      DOAMNA CUCU: Ai găsit cafea? Te pomeneşti că e şi naturală.

      CUCU: Aroma e naturală, sută la sută, dar cafeaua...

      DOAMNA CUCU: Aha!

      CUCU: Cine bea cafea naturală, în fiecare zi, am citit în nu ştiu care ziar că ziarele de-asta scriu ca să băgăm la bilă, se urcă singur pe butuci. Adică este nocivă, nocivă cu litere mari. Din cauza asta eu nu fac abuz. Şi uite ce bine mă conserv (Îşi bate bicepşii, pectoralii, îşi umflă pieptul teatral). Dinamită, nu alta!

      DOAMNA CUCU: Nu crezi că la atâta dinamită, mai e nevoie şi de puţin fitil? (Răsfoieşte o carte, o pune la loc) Apropo de dinamită, dacă eu m-aş duce să lupt undeva pe front, n-are importanţă unde...

      CUCU: Aoleu, unde să te duci să lupţi şi pentru ce, mă rog?

      DOAMNA CUCU: Nu asta e important. Să zicem pentru... revoluţia mondială sau pentru eliberarea... eliberarea cui o fi de sub cine o fi eliberarea aia. Fiecare îşi eliberează vecinii de cine poate.

      CUCU: Tu, ca mercenar? Am trăit s-o aud şi p-asta. Sau în forţele ONU: Armata mondială a femeilor libere.

      DOAMNA CUCU: Nu mă mai întrerupe, te rog. Şi dacă ai rămâne singur acasă, cine te-ar mai proteja pe tine?

      CUCU: Aah, nu se poate, nu se poate. Aş veni imediat după tine.

      DOAMNA CUCU: Nu mai spune. Şi de ce mă rog?

      CUCU: Mi-ar fi dor de tine (Alintându-se). M-ai proteja de una, de alta, aş avea grijă de puşca ta, ţi-aş unge cocoşu'...

      DOAMNA CUCU: Bravo, Cucule: te-ai şi repezit la puşca mea.

      CUCU: Ssstai!

      DOAMNA CUCU: Nu mă speria că trebuie să mă schimb după aceea.

      CUCU: Am vrut să spun ceva şi am uitat. Ce păcat că era tare amuzant.

      DOAMNA CUCU: De unde ştii că era amuzant, dacă nu mai ţii mine?

      CUCU: Ştiam, dar mi-a ieşit din dovleac.

      DOAMNA CUCU: Notează Cuculeţ pe o bucată de hârtie deh, că anii trec.

      CUCU:Nu, că nu m-am ramolit. Ştiu eu. Mi-am adus aminte. Ce bine că mi-am adus aminte! Aşa, cum să nu, păi se putea...?

      DOAMNA CUCU: Mor de curioasă, nu alta.

      CUCU: Dimineaţă am avut un spectacol. Sus la deputata.

      DOAMNA CUCU: Haiti! Iar s-a mai certat cu cineva.

      CUCU: Aş, de unde. S-a dus bărbatu-său să ţină o conferinţă la clubul din cartier. Învăţămât şi educaţie.

      DOAMNA CUCU: Conferinţă? Despre ce?

      CUCU: Noroc cu mine că sunt întotdeauna bine informat. (Scoate din buzunar o hârtie mototolită pe care o citeşte silabisind). Despre „Superioritatea relaţiilor de familie întemeiate pe raporturi de stimă reciprocă şi afecţiune asemenea în comparaţie cu starea decăzută a instituţiei familiei burgheze în societăţile bazate pe exploatarea omului de către... de către...” alt om, nu?

      DOAMNA CUCU: M-ai dat gata. Dar nu văd unde este spectacolul.

      CUCU: Păi, tocmai aici e că în timp ce bărbatu-său trebuia să ţină conferinţa cu argumente teoretice, ea tocmai primise vizita unui personaj masculin, exact ca în familiile alea decăzute burgheze... Ai înţeles, nu?

      DOAMNA CUCU: Să n-aud de tine că ai tras cu urechea.

      CUCU: Nu-ţi stric eu ţie dosarul cu mărunţişuri d-astea, mamă, doar mă cunoşti.

      DOAMNA CUCU: Atunci de unde ştii atâtea amănunte?

      CUCU: Stai că ajung eu şi acolo. Când i s-a dat cuvântul, bărbatu-său şi-a căutat conferinţa în toate buzunarele că nici el nu putea să ţină minte ditamai titlul, cu un titlu ca ăsta poţi să omori toţi elefanţii neştiutori de carte dintr-o junglă, şi-a căutat cum ziceam conferinţa prin toate buzunarele dar n-a găsit decât sandwichiul lui cu slănină de două' ş' doi că din aia de optsprezece nu se mai găseşte de la un timp. Şi atunci...

      DOAMNA CUCU: Şi atunci...

      CUCU: A venit acasă după conferinţă iar musafirul şi-a luat tălpăşiţa prin spărtura de la ghena de gunoi.

      DOAMNA CUCU: Ce soartă tristă mai au şi cavalerii în ziua de astăzi! Să-şi găsească salvarea în ghena de gunoi. Nici nu-ţi vine să crezi. Se adunase multă lume?

      CUCU: Ca la circ, nu alta. Şi fiecare îşi da cu părerea şi comenta în fel şi chip. Unii spuneau că deh, la aşa conferinţă, aşa căsnicie: adică model! Alţii dădeau vina pe ea că a devenit rea de muscă tocmai acum când trebuia să se cuminţească. Alţii că musafirul e de vină, dacă se grăbea şi el un pic, scăpa de belea.

      DOAMNA CUCU: Amuzant,amuzant.

     

      Se aude soneria. Cucu tresare speriat. Se dezmeticeşte, vrea să pornească glonţ spre ieşire dar îl opreşte autoritar soţia care apoi iese din scenă. Se aude în sottovoce un dialog galant purtat cu un bărbat, în vervă. Râs spumos. Cucu fierbe. Doamna trece veselă şi bine dispusă fredonând aria amorului din Carmen, intră în dormitor, închide uşa. Zgomote ciudate, nedesluşite. La Cucu, privire de copil neajutorat. Încearcă să se apropie în vârful picioarelor de uşă dar de fiecare dată este readus la realitate de vocea Doamnei Cucu: Ce vrei să faci Cuculee? Apoi vrea să se uite de la distanţă pe gaura cheii. Vocea soţiei: Cucule, nu e frumos să fii prea curios.

     

      CUCU: Iar a pus-o cu roatele în sus. Acum o umflă. Acum îi drege clopoţelul, să vezi.

     

      Se deschide uşa, apare Doamna Cucu purtând bicicleta de ghidon.

     

      CUCU: Iar vrei să pleci, nu-i aşa?

      DOAMNA CUCU: Da, avem o acţiune foarte importantă: crosul viitoarelor mame. Ştii, am fost alese numai noi, cele mai tinere, care intenţionăm să devenim mame în viitorul apropiat. În viitorul foarte apropiat. Inţelegi?

      Cucu: Păi dacă vrei să devii mamă, stai acasă, nu te duci la cros.

     

      Doamna Cucu iese din scenă. Cucu se apleacă şi mai deretică puţin în urmă. Soneria. Temur zvâcnit la Cucu. Deschide uşa un personaj straniu într-un pardesiu de circ în carouri. Partea din faţă a pardesiului este mai scurtă, în timp ce partea din faţă atinge podeaua. Poartă cu el un pachet de catifea de vreo doi metri.

     

      ESCROCUL: Bu-bu-bu... Bună zi-zi-zi... noroc dom'le.

      CUCU: Ce mai e şi cu paparuda asta aici? (Tare): Târgul Moşilor la Obor neică, nu la mine acasă.

      ESCROCUL: N-a... n-a... n-a...

      CUCU: Ce-mi dai, mă'?

      ESCROCUL (opintindu-se): N-a... n-a...

      CUCU: Na-ţi-o frântă că ţi-am dres-o!

      ESCROCUL (negaţie): N-a... n-a... n-a...

      CUCU: Na, că mi-am găsit beleaua!

      ESCROCUL (Cuvintele întregi le pronunţă repezit): N-a văzut Pa, n-a văzut Pa... N-a văzut Parisul ce-ai să ve... ce-ai să ve... ce-am să-şi arăt eu ţie.

      CUCU: Uite că se poate.

      ESCROCUL: Te fac in... te fac in...

      CUCU: Nţâ! Cânepă vreau.

      ESCROCUL: Te fac in... te fac in...

      CUCU: Incognito.

      ESCROCUL: Te fac in... te fac in...

      CUCU: Indian tonic.

      ESCROCUL: Te fac in...te fac in... te fac nevăzut dom'le.

      CUCU: Neneee, nevăzut dom'leee.

      ESCROCUL: Te fac ne... te fac ne... te fac invizibil dom'le, asta e.

      CUCU. Nevăzuut?!

      ESCROCUL: Nici rada... nici rada...

      CUCU: Nici Rada baba, nici baba Rada.

      ESCROCUL: Nici rada... nici rada... nici radarele NASA nu te mai detec... detec... nu te mai prind.

      CUCU: Stai aşa că se schimbă modificarea. Dar dacă nu te grăbeşti un pic, să ştii că aici facem revelionul.

      ESCROCUL: Te fac re... te fac re... te faci iute, asta e.

      CUCU: Gata. Dă-i drumul.

      ESCROCUL: Asta co... asta co... da' plăteşti.

      CUCU: Nu cred până nu mă văd... invizibil. Asta e.

      ESCROCUL: Stai un pic, stai un pic... stai un bob zăbavă.

      CUCU: Cât costă mă' chestia asta?

      ESCROCUL (imaginând un teanc de bancnote): Uite-atât.

      CUCU: E cam mult dar să vedem dacă merită (aduce o casetă din care scoate banii).

      ESCROCUL: E prea pu... e prea pu...

      CUCU: Prea puţin? Ştii că eşti şi pretenţios pe deasupra?

      ESCROCUL: Mai pu... mai pu... mai pu-pu... Înc-odată atâta.

      CUCU: Hai că ne-am înţeles (mai adaugă ceva bani). Dar mai repede că oamenii ăştia (arată spre sală) se grăbesc să ştii.

     

      Escrocul deschide coletul din care formează la repezeală un fel de cabină improvizată cum sunt cele de probă din magazinele de confecţii. Interiorul celor trei pereţi şi partea de jos, din catifea neagră.

     

      ESCROCUL: Eşti ga...ga... Eşti ga... ga... Eşti pregătit? (Intră în cabină şi începe să se dezbrace lent): A-bra... a-bra... a-bra...

      CUCU: Alege şi tu un cuvânt mai uşor din două, trei silabe ca la şcoală. Ce să-i faci? Dacă elaborezi aşa cum o faci tu, te adaptezi la situaţie.

      ESCROCUL: A-bra... a-bra... ca-dabra! (Pe ultima silabă se face nevăzut).

      CUCU (stupefiat): Bâlbâiţă... unde eşti mă'? Arată-te din nou. Îl caută prin încăpere). Unde eşti mă'? Noroc că nu te-am trecut în cartea de imobil că n-o mai scoteam la cap cu sectoristul. Sau ce mă făceam eu la recensământ? Unde-ai dispărut mă'...? (În diverse puncte ale scenei, apoi în sală se aude intermitent: Cu-cu Cu-cu!

      CUCU: Dacă nu te arăţi una două îţi dau foc la drăcovenie. (Scoate şi aprinde bricheta).

      ESCROCUL: (reapărând în interiorul cabinei sale improvizate): Cu-cu!

      Cucu: Unde ai fost mă' împestriţatule că ţi-am dus dorul? (Escrocul îşi pune pardesiul şi iese din cabină).

      ESCROCUL: Te inte... te inte... te inte... vrei şi tu la fel?

      CUCU: Mă dau în vânt, nu alta.

      ESCROCUL: Mai dai nişte ba... mai dai nişte bani ca să te fac ne... ca să te fac ne... ca să te fac invizibil, asta e. Dacă nu... dacă nu... să ştii că rămâi aşa toată viaţa ta.

      CUCU: Nici prin cap să nu-ţi treacă o chestie ca asta. (Rămâne totuşi pe gânduri). Toată viaţa zici?!... Uite pun ultimii bani din bugetul familiei şi trecem în regim de alimentare exclusiv pe bază de biscuiţi, timp de un an.

     

      Escrocul ascunde banii şi-l conduce pe Cucu în interiorul cabinei.

     

      ESCROCUL: Zi: a... zi a...

      CUCU: A...

      ESCROCUL: A-bra...

      CUCU: ...cadabra!

      ESCROCUL: Bravo. Să ştii că nu te mai v...v... văd. (Se preface a-l căuta după faldurile draperiei, pe sub scaune, prin sală). Uuu... Unde te-ai ascuns domnu' Cucu?

      CUCU: Cu-cu. Cu-cu... (Convins cănu-l zăreşte nimeni, face o serie de giubuşlucuri copilăreşti, îl imită pe Escroc, se ascunde în spatele lui, şi altele).

      ESCROCUL: Nu mă sss... peria. (Mimează spaima). Nu mă sss-peria că plec şi gata.

      CUCU: Cu-cu. Cu-cu.

      ESCROCUL: Domnu ' Cucu. Domnu' Cucu...

      CUCU: Eu sunt in... eu sunt in...

      ESCROCUL: in... in... incognito???

      CUCU: Eu sunt in... eu sunt in...

      ESCROCUL: Indian tonic???

      CUCU: Invizibil! Se vede asta cu ochiul liber.

      ESCROCUL (aparte): Uite cucu! (tare) M-ai bă... tut. Eşti mai ta... eşti mai ta... eşti mai tare ca Ulise şi mai bun ca mine .

     

      Se aude soneria. Cucu priveşte încântat spre uşă. Escrocul disperat nu mai ştie unde să se ascundă. Trece în spatele lui Cucu. Intră Tânăra Subofiţer.

     

      TĂNĂRA SUBOFIŢER: Bună ziua domnule Cucu.

      CUCU: (se adresează Escrocului):Pleacă de aici că pe mine nu mă vede.

      TĂNĂRA SUBOFIŢER: De ce să nu văd, crezi că am albeaţă?!

      CUCU: Cu-cu. Cu-cu. Pe mine nu mă vede, pe mine nu mă vede.

      ESCROCUL: Sărmanul Cucu!

      CUCU: Nu mă vede, nu mă vede. (Tinerei subofiţer): Nu mă vedeţi, nu mă vedeţi, nu-i aşa? Cum să mă vedeţi dacă eu sunt...

      TĂNĂRA SUBOFIŢER: Cum te văd şi cum mă vezi.

      CUCU: Cum să mă vedeţi dacă nu mă vedeţi că eu sunt... eu sunt...

      TĂNĂRA SUBOFIŢER: Tras pe sfoară, asta sunteţi cetăţene Cucu.

      CUCU: Păi eu nu sunt... (Dezamăgire) invizibil?!

      TĂNĂRA SUBOFIŢER: În nici un caz. V-a tras în piept escrocul ăsta mic şi chel.

      CUCU: M-ai păcălit, mă'?!... M-ai păcălit mă'?! Aşa care va să zică. Hei, las' că-ţi arăt eu ţie să mai păcăleşti oamenii cinstiţi şi care îşi văd de treburile lor.

     

      În tot acest timp Escrocul care căutase să pună între el şi omul legii o distanţă asiguratorie, îl vede pe Cucu furios şi caută el protecţia Tinerei Subofiţer.

     

      CUCU: Te strâng de gât,nu alta (gest semnificativ). Ai înţeles mă'? (Pândă prelungită şi plină de semnificaţii).

      TÂNĂRA SUBOFIŢER: Dac-ai şti de când te caut drăgălaşule. Drăgă-laşule! (Îl ia de guler).

      Escrocul se ascunde în interiorul paravanului, îşi dezbracă pardesiul şi dispare. Derută. Nici tinerei subofiţer nu-i vine să-şi creadă ochilor. În cele din urmă aceasta trage paravanul în golul căruia se vede escrocul ghemuit şi având cusută pe spate o dublură de catifea neagră ca a paravanului protector. Costumul tărcat îl face şi mai ridicol.

     

      ESCROCUL: Aoleu, m-ai prins!

      TÂNĂRA SUBOFIŢER: Dacă n-a mai prins, sigur că te-am prins

     

      Escrocul caută să se eschiveze în permanenţă. Sare pe pervaz şi deschide fereastra. Priveşte în gol. Ameţeală. Din stradă se aud distinct două grupuri de voci: una în dreapta şi alta în stânga.

     

      COR STÂNGA: Caaa-de.

      COR DREAPTA: Nu caaa-de.

      COR STÂNGA: Caaa-de sigur.

      COR DREAPTA: Nu caaa-de sigur.

     

      Scenă fixă. Escrocul se clatină din ce în ce mai tare şi în cele din urmă cade în gol. Confuzie totală. Se aude un fluierat sinistru asemenea unui proiectil urmat de o bufnitură înfundată. Impact cu zgomot de geamuri sparte.

     

      COR STÂNGA: A căzut!

      COR DREAPTA: Al vostru este!

      COR STÂNGA: Îi luăm pantofii.

      COR DREAPTA: Noi îi luăm haina.

     

      La căderea escrocului, tânăra subofiţer iese zorit însoţită de Cucu, scena rămânând o clipă goală. Apoi zgomot de paşi urcând. Intră brancardierii gemeni, îmbrăcaţi la fel, în sunetele triumfalului din Aida. Pe brancardă se află escrocul cu mâinile şi picoarele gipsate. Stă în capul oaselor pe un carton sau ceva asemănător care nu se vede, astfel că în momentul în care brancardierii vor trânti targa, acesta se va „turti” comprimându-se. În urma lor Cucu şi tânăra subofiţer. Paşii brancardierilor acordaţi pe muzică, legănându-se. Escrocul - mină veselă. În mijlocul scenei el este acela care opreşte convoiul cu autoritate.

     

      ESCROCUL: Bravo băieţi! Mi-a plăcut. Încă o dată.

     

      Brancardierii o iau înapoi cu spatele. Mers sacadat, triumfalul descompus de la coadă spre cap. Ajung la ieşire şi revin în mijlolcul scenei.

     

      ESCROCUL: Gata.

      TÂNĂRA SUBOFIŢER: Gata.

      BRANCARDIERII: Gata.

     

      Brancardierii dau drumul la targă. Apoi o răstoarnă. La ieşire îşi aduc aminte de ceva şi se întorc. Cuplu cu joc siamez într-o permanentă completare. Prescurtăm cu Br. 1 şi Br. 2.

     

      Br. 1 (lui Cucu): Plata jupâne.

      Br. 2 (escrocului): Plata jupâne.

     

      Br.1 + Br. 2: Dacă n-aveai norocul să venim noi repede, care suntem băieţi cumsecade şi săritori, cine ştie cât ar fi trebuit să aştepţi în spatele blocului ăsta în care oamenii se aruncă pe fereastră ca într-un bazin de înot.

     

      Interpelaţii plătesc.

     

      Br. 1 (escrocului): Scoate tăticu' ceva din portofel că doar nu te-am cărat pe degeaba în cârcă.

      ESCROCUL: Păi,... am plătit.

      Br. 1: Sorry bătrâne, dar nu mie.

      Br. 2 (lui Cucu): Dumneta stai aşa de lemn Tănase? Dac-ai şti câţi bani dau eu pe medicamente că am o spondiloză de toată frumuseţea.

     

      Interpelaţii plătesc din nou dar fără tragere de inimă. Brancardierii pornersc simultan dar la uşă se opresc.

     

      Br. 1: Dacă mai are cineva de gând să sară pe fereastră...

      Br. 2: Să ne chemaţi tot pe noi.

      Br. 1 + Br. 2: Dacă săriţi mai des şi faceţi abonament, să ştiţi că vă costă mai puţin. Acordăm reducere (ies).

      TÂNĂRA SUBOFIŢER (escrocului): Restituie banii părţii reclamante.

     

      Escrocul se execută. Cucu numără mulţumit banii recuperaţi. Tânăra subofiţer cheamă pe fereastră brancardierii care se reîntorc. Joc liber.

     

      TÂNĂRA SUBOFIŢER: Hai să-l ducem cu targa că altfel n-avem cum. Şi aşa văd că-i place.

      ESCROCUL: Iar mă plimb, iar mă plimb.

      TÂNĂRA SUBOFIŢER: Nu prea mult. Numai până la dubă şi atât. (Destindere).

      CUCU: Uff, mă doare capul. Bine c-am pus din nou mâna pe bani că era groasă.

     

      Într-un moment de neatenţie intră Halviţă. Negru până la confuzie, luciu de Gladys, cămaşă cu fireturi, pălărie mare tip cow boy, medalion reprezentând o cioară purtătoare de noroc. Trage cu coada ochiului după şterpelit. Se ascunde sub masă.

     

      CUCU: Când o veni nevastă-mea şi i-oi povesti, nici n-o să mă creadă. (Halviţă pune mâna pe casetă şi o goleşte). Caseta... unde e caseta? (Halviţă o plasează la vedere). Aa-h, uite-o. Se vede treaba că sunt obosit, surmenat. Trebuie să-mi iau şi eu concediul legal de odihnă. Face parte din drepturile omului. Să mă trimită doamna Cucu la mare că mă dă gata astenia. Şi asta (caseta) trebuie să stea la loc sigur nu aşa la îndemâna oricui. (Trece dincolo, apoi se întoarce): Noroc că am încuiat-o în şifonier. Acum banii sunt în siguranţă.

     

      Halviţă face mai multe numere ascunzându-se fie după Cucu, fie încercând să escaladeze şi el fereastra. Cucu parcă miroase ceva şi se întoarce brusc. Se freacă nedumerit la ochi până nu-l mai zăreşte.

     

      CUCU: Nu v-am spus eu? Munca intelectuală, mai ales când faci abuz, duce întotdeauna la astenie. Hai să-mi revin că se întoarce doamna Cucu şi mă găseşte prinzând muşte. Am prins-o! Hoop! Uite-aşa. Hoop! Am prins-i şi p-asta. Hoop! Asta a fost mai hoaţă şi mi-a scăpat.

     

      Halviţă pe pervazul ferestrei.

     

      CUCU: Stai aşa!

      HALVIŢĂ (se uită în toate părţile): Cu mine vorbeşti?

      CUCU: Sigur că da, circari am avut, de sticleţi (arată la cap) nu mă plâng, acum, marocanii mai lipseau. Mă' tu eşti din Legiunea străină? Ce cauţi aici mă' teroristule? (Halviţă nemişcat, nu scoate un cuvânt). Vorbeşte mă; ce eşti împăiat?

      HALVIŢĂ: Ce-ai cu mine dom'le? Mă cunoşti de undeva?

      CUCU: Ce cauţi tu ziua în amiaza mare în casa omului cumsecade, mă? Ce e cu tine aici şi cum te cheamă?

      HALVIŢĂ: Eu?

      CUCU: Da, tu, ce cauţi mă' aici?

      HALVIŢĂ: Magazinul Victoria.

      CUCU: Magazinul Victoria?!

      HALVIŢĂ: Magazinul Victoria. Ce eşti surd? Ia uite dom'le că nu mai are omul voie să caute magazinul Victoria şi pace.

      CUCU: Mă' tu eşti zdravăn?

      HALVIŢĂ: La bibilică?

      CUCU: La bibilică. La bibilică.

      HALVIŢĂ: Să-ţi spun un secret. Eu sunt zdravăn sută la sută dar lumea crede că nu sunt. Să mori de râs, nu alta.

      CUCU: Măi, dacă eşti zdravăn aşa cum pretinzi tu, atunci dă-te jos de pe fereastră că nici un om cu scaun la cap nu caută magazinul Victoria la mine acasă. (Îl conduce strângându-şi cordial şi de mai multe ori, mâinile). Mi-a părut bine de cunoştinţă.

      HALVIŢĂ: Mai ales, mie.

      CUCU: Mai ales ţie, ce?

      HALVIŢĂ: Mai ales mie mi-a părut bine de cunoştinţă. Simpatic eşti dom'le. Hai să ne întâlnim mi des că nu strică.

      CUCU: I-auzi dom'le magazinul Victoria. Dacă-i spui cuiva zice că ai colivia plină. Plină cu sticleţi. Sau poate că el venise după ciordeală? Norocul meu c-am încuiat caseta cu banii şi am ascuns-o în şifonier unde nu mai dă nimeni de ea. (Străfulgerare) ia să mă asigur eu încă o dată. (Aduce caseta, o deschide). Goală! Goalăăă! Şi înăuntru o carte de vizită. (Citeşte) „Pe aici o trecut Halviţă”. Bine că acum ştiu şi cum îl cheamă dar am rămas iar fără bani. Pe aici a trecut, sigur că da, doar eu l-am condus. Îmi vine să-mi trag singur palme.

     

      Halviţă se reîntoarce, pătrunde ferit şi încearcă să se facă nevăzut cu ditamai pendula.

     

      CUCU: Vine hoţul la mine, îmi fură banii şi eu îl conduc politicos până la uşă, ne strângem mâinile de mai multe ori şi ne despărţim ca între prieteni. Da' mare nătărău am fost. (Îl zăreşte). Stai aşa!

      HALVIŢĂ: Aşa stau împărate.

      CUCU: Să nu mişti deloc!

      HALVIŢĂ: Să nu mişti deloc!

      CUCU: Tu să nu mişti.

      HALVIŢĂ: Nu, nu, întâi tu să nu mişti. Şi pe urmă mai vedem.

      CUCU: Mă' cu tine vorbesc şi să nu te mişti deloc. Pe bune.

      HALVIŢĂ: Să moară ţiganaca aia bătrână dacă m-oi mişca, na, îţi place?

      CUCU: Să nu faci ură de rasă că eşti la mine acasă, nu la tine. Ai auzit? Dă-mi banii şi-ţi dau cartea de vizită înapoi. Poate ţi-o mai trebui şi la alţi fraieri.

      HALVIŢĂ: Păstreaz-o ca amintire, cadou din partea firmei că mai am un buzunar plin. (Îi arată). Dacă vrei îţi ofer şi un autograf. Gratuit să ştii că eu sunt generos, nu ca alţii. În semn de adâncă prietenie, cu toată stima. Şi jos semnez, Halviţă, cu litere mari. Că eu numai aşa ştiu să scriu. Şi să nu mă iei pe mine cu ura de rasă sau alte chestii din astea subţiri, că nu ţine. Tu nu vezi ce medalion am eu la gât? Mie cioara îmi poartă noroc, aşa să ştii.

      CUCU: Dă-mi banii, ce mă fac eu fără bani?

      HALVIŢĂ: Nu mai ai bani? La muncă! Cine nu munceşte, nu mănâncă.

      CUCU: Dă-mi mă' banii şi ia-ţi cartea de vizită.

      HALVIŢĂ: Eu respect condiţia profesiei mele. Peste tot pe unde trec, las loc de bună ziua. Adică una carte de vizită semn că mă mai întorc şi să ştie oamenii că au de-a face cu un tip stilat. Aşa mi-am făcut o droaie de prieteni.

      CUCU: Dă-mi dom'le banii odată că-mi ies din fire.

      HALVIŢĂ: Ca să vezi că ţin la dumneata fiindcă-mi eşti simpatic, uite nu ţi-i dau pentru că numai griji ai din cauza lor. Nu mă ştiu eu pe mine?

      CUCU: Dă-mi-i, că banii se câştigă geu.

      HALVIŢĂ: Mie îmi spui? Dac-ai şti ce greu fac eu rost de bani, m-ai compătimi, nu alta.

      CUCU: Daaa? Şi eu ce să fac acum, că dacă observă nevastă-mea, sunt un om pierdut.

      HALVIŢĂ: Faci ore suplimentare şi-i pui la loc.

      CUCU: Dă-mi dom'le banii. Intri aşa în casa omului neanunţat, întrebi de magazinul Victoria şi pleci cu buzunarul doldora de bani?! Păi, unde ai mai văzut aşa ceva?

      HALVIŢĂ: Mă dau bătut.

      CUCU: Nu-i aşa că-mi restitui banii?

      HALVIŢĂ: Ce e drept, e drept. Trebuie să recunosc că fraieri aşa ca dumneata, nu te supăra că ţi-o spun verde în faţă, mai rar!

      CUCU: Dacă nu-mi dai banii, îmi face hara-kiri doamna Cucu.

      HALVIŢĂ: Ooh, asta e o adevărată onoare. Cade în sarcina celui mai bun prieten.

      CUCU: Dă-mi mă' banii că te strâng de gât. Când mi se pune mie pata,...

      HALVIŢĂ: FĂRĂ VIO-LEN-ŢĂ! FĂRĂ VIO-LEN-ŢĂ că sar pe fereastră.

      CUCU: Dacă sari şi tu pe ferestră, ajung la balamuc. Îmi ajunge unul pe ziua e azi.

     

      Escaladează brusc fereastra. Fără pendulă, bineînţeles.

     

      COR STÂNGA: Staţi aşa că mai sare unul.

      COR DREAPTA: Ăsta e al doilea. (Halviţă se clatină).

      HALVIŢĂ: Lasă-mă domnule să plec. Habar nu ai dumneata câte vizite mai am eu de făcut până diseară. Ce crezi că munca mea e chiar aşa floare la ureche? Ia uită-te domnule câtă naivitate la oamenii ăştia, care zic că sunt în toată firea!

      COR STÂNGA: Lu' ăsta-i luăm pălăria.

      COR DREAPTA: Şi noi medalionul. (În tot acest timp, Cucu s-a mişcat deznădăjduit prin cameră frângându-şi mâinile).

      CUCU: Nu sări domnule că fereastra mea nu e trambulină pentru sinucigaşi. Şi nici nu am autorizaţie de la primărie pentru aşa ceva. Te văd om serios. Vrei să-mi faci belele? Am şi eu o reputaţie în cartier ca tot omul, nu? Hai, te rog, dă-te jos că ne-mpăcăm noi.

      HALVIŢĂ: Numai dacă-mi laşi banii.

      CUCU (nervos): Sări odată dar lasă-mi banii...

      HALVIŢĂ: Păi, dacă-ţi las banii, de ce să mai săr? E la mintea cocoşului, nu? Nu ţi-am spus eu că sunt zdravăn la bibilică dar lumea nu mă crede?!

      CUCU: Până jos te faci praf (conciliant) şi e păcat de tine că eşti om tânăr şi foc de drăguţ.

      HALVIŢĂ: Nu umbla cu prafuri că mă grăbesc. Lasă-mă să plec.

      CUCU (neputincios, rugător): Hai, vino-ncoace, te rog, şi te las să pleci cu banii. C-aşa am făcut eu toată viaţa, am pierdut şi ce brumă câştigasem.

      HALVIŢĂ: Goange Cucule, vrei să pui laba pe mine. Mai bine o iau pe scurtătură că uite se înserează şi noi discutăm aici ca la Geneva despre dezarmare.

      COR STÂNGA: Dacă nu mai sare nimeni, plecăm.

      COR DREAPTA: Întotdeauna se mai găseşte câte unul cu pinioanele supraîncălzite, aşa că noi mai aşteptăm.

      COR STÂNGA: Atunci aşteptăm şi noi.

     

      Halviţă se leagă singur la ochi cu o eşarfă, se mai balansează puţin, face un semn melodramatic cu mâna şi îşi dă drumul în gol. Aceleaşi efecte sonore. Cucu se uită disperat în urma lui. Zgomot de paşi pe trepte. Încordare. Apar brancardierii cu halatele mult mai scurte de data asta, îmbrăcate pe dos şi încheiate la spate. Targa a fost şi ea redusă ca dimensiune aşa că Halviţă de-abia-şi menţine echilibrul. Fond muzical, un cântec de petrecere. În mijlocul scenei brancardierii ridică targa la subsuori şi o trântesc cu putere de podea. Urmează tânăra subofiţer. Când o zăreşte, Halviţă începe să se vaite. Apoi fuge constant din calea sa. Halviţă are hainele şifonate şi rupte ca vai de lume. Brancardierii pleacă fără targă, se întorc de la uşă, o iau şi vor să pornească faţă în faţă, apoi spate în spate, până când unul dintre ei o smuceşte trăgându-şi coechipierul după el.

     

      Br. 1 (lui Halviţă): Te văd om subţire, de mătase cum se zice. Dacă te-aş refuza, aş face o mare greşeală

      HALVIŢĂ: Dar voi nu munciţi pe bani mă' sau pe nasturi?

      Br. 2: Aoleu, să nu mai vorbim de funie în casa lui'... domnul Cucu. (Halviţă plăteşte lui br. 1). Plăteşte şi-ţi vând un pont. (Halviţă plăteşte şi br. 2) Dacă nu te cuminţeşti, vezi că te aşteaptă niscai belele.

     

      După aceeaşi metodă, brancardierii iau bani şi de la Cucu.

     

      Br. 1+ Br. 2: Mai repede, mai repede că în timpul ăsta cine ştie câţi nebuni aşteaptă să-i ridicăm şi pe ei (din uşă:) şi dacă mai aveţi nevoie de noi, aţi văzut: serviciu ireproşabil. Firmă cu pretenţii. Acum, cine e la rând?

      TÂNĂRA SUBOFIŢER: Ce e, Halviţă? Acum nu te mai doare nimic?

      CUCU: Mă' Halviţă, te-a întrebat legea ceva, nu onorezi interviul?

      HALVIŢĂ: Nu răspund şi pace. Uite-aşa că nu vreau. Cine eşti tu să-ţi răspund dacă nu vreau?

      TÂNĂRA SUBOFIŢER: Eu sunt plutonierul Teleagă. Te-leagă! Ai înţeles, Te-leagă, nu alta.

      HALVIŢĂ: Aoleuuu maăăă, aoleu mamă, la aşa nume nici nu puteai să-ţi alegi altă meserie. Parcă te-ar fi botezat Codul penal.

      TÂNĂRA SUBOFIŢER: Şi de-aia te uiţi tu la mine aşa de languros?

      HALVIŢĂ: Cum să nu mă uit mânca-te-aş. Dac-ai şti cum semeni cu mama. Să moară ţiganca aia bătrână dacă te-oi minţi.

      TÂNĂRA SUBOFIŢER: Lasă-te de bancuri şi de ciordeli Halviţă. Nu-ţi ajunge câtă puşcărie ai făcut tu până acum? (Scoate cătuşele). Cum e la puşcărie, mă' Halviţă?

      HALVIŢĂ: Îţi spun numai dacă vrei să facem schimb de roluri.

      TÂNĂRA SUBOFIŢER: Da' ce crezi tu că noi avem timp să ne jucăm aici de-a hoţii şi vardiştii?!

      HALVIŢĂ: Puşcăria e ca o glumă tâmpită. Seamănă cu băşina dracului, vine prea repede şi durează întotdeauna mai mult decât trebuie.

      TÂNĂRA SUBOFIŢER: Şi atunci de ce nu te laşi mă' Halviţă de glume tâmpite? Nu e păcat de tine? Îmi dau seama că n-ai s-o duci uşor dar nu am ce-ţi face.

      HALVIŢĂ: Şi atunci ce vrei să mă fac, turnător? Săpător? Eu sunt un tip subire, nu se vede?

      TÂNĂRA SUBOFIŢER: Bine că ştii măcar ce te aşteaptă.

      HALVIŢĂ: Aoleu, Poarta Albă mă mănâncă. Tăticu' nostru Despinoiu o fi ieşit la pensie? Aşa zicea el săracul: Mă' cine bea o dată apă de la Poarta Albă, sigur se mai întoarce. Oh, şi câtă dreptate avea! Dar nici prea rău n-o să fie, să ştii.

      TÂNĂRA SUBOFIŢER: Serios?

      HALVIŢĂ: Pe onoarea mea de recidivist. Să ştii că pe cuvântul unui recidivist se poate pune întotdeauna bază: şef de cameră şef de cameră, pat jos că la cucurigu mă ia ameţeala şi acolo stau numai husenii, brigadier brigadier că pe cadre cine să le ajute dacă nu noi ăştia care suntem baza în penitenciare? Nu mai spun că veselarii sunt fraţii mei. Ei cu mine au crescut şi eu i-am băgat în pâine. Cu turtoiul o să fie mai greu, da' nu se moare din asta. Păi?

      TÂNĂRA SUBOFIŢER: Atunci eu zic să ne grăbim.

      HALVIŢĂ: Să ne grăbim că se face apelul de seară şi mă dă absent.

      CUCU: Şi banii mei?

      HALVIŢĂ: Are dreptate şi mititelu' ăsta. Ia dom'le banii. Şi cum m-am bucurat eu de ei, aşa să te bucuri şi dumneata. (Restituie banii lui Cucu. Cucu îi înapoiază o parte din ei).

      CUCU: Ţine, mă' poate nu are cine să te caute la „mititica”. Ai avut dreptate că banii aduc numai belele. Că de la ei ţi se trage.

      HALVIŢĂ: Îi iau bătrâne şi n-am să te uit. Pe cuvântul meu de recidivist că n-am să te uit. Când m-oi libera facem schimb de experienţă. Nu ştiam eu de ce mi se zbătea dimineaţă ochiul stâng, curat ghinion nu alta. Parcă-mi spunea cineva c-am ieşit din „formă”, că nu mai sunt în mână. Dar nu credeam să cad aşa de repede. Mi-a dat scorpia aia bătrână în cafea, zâmbea a lămâie şi zicea: Noroc pe capul tău Halviţă. Ai drum deschis. Drum deschis dar cu duba închisă. Nu era mai bine să mă fi lăsat păgubaş?

      CUCU + TÂNĂRA SUBOFIŢER: Şi de ce nu te-ai lăsat păgubaş?

      HALVIŢĂ: Eu sunt un om activ şi nu pot să stau locului. Azi nu „produsesem” nimic. Dacă ştiam aşa, mai bine mă duceam la gară.

      CUCU: Şi ce să faci tu la gară?

      TÂNĂRA SUBOFIŢER: Şi ce să faci tu la gară?

      HALVIŢĂ: Ce să fac eu la gară?

      CUCU + TÂNĂRA SUBOFIŢER: Ce-ai fi făcut tu dacă te duceai la gară?

      HALVIŢĂ: Daaa? Ce aş fi făcut eu dacă mă duceam la gară? Atunci ochii la băiatu'

     

      Halviţă întinde amândouă mâinile. Pe scenă lumina se face din ce în ce mai mică. Apoi se reaprinde treptat într-o altă nuanţă. Zgomot de fond, forfota gării şi motivul muzical „M-a făcut mama oltean” care precede anunţurile. Pentru mai mult efect, plecarea trenului poate fi anunţată şi într-o limbă străină.

     

      CRAINICA: Atenţiune, atenţiune, trenul internaţional Fârţăneşti Expres în direcţia Paris gara de Est, pleacă din staţie peste cinci minute. Trenul face escală la Dâlga şi la Guşa Mare. Rudele şi prietenii care au condus pe călători la gară, sunt rugaţi să coboare din vagoane.

     

      În gară continuă mişcarea şi zgomotul de fond. Pe scenă pătrunde un grup de ţărani cu căciuli ţuguiate şi coşniţe de zarzavat. Înaintează prudent, doi câte doi conduşi de un lider al lor. Acesta îl zăreşte pe Halviţă şi ridică brusc amândouă mâinile în sus.

     

      LIDERUL GRUPULUI DE ŢĂRANI: Fraţilor: Alarmă de gradul zero! O vinit Halviţă!

      ŢĂRANII (în cor): O vinit Halviţă! O vinit Halviţă!

     

      Ţăranii coboară coşniţele de pe umeri şi fiecare din ei îşi ia căciula din cap încercând să o protejeze cât mai sigur fie la spate, fie sub braţ, fie între genunchi sau în alt fel. Vigilenţă la vârf.

     

      HALVIŢĂ: Las' că vă prind eu altă dată fruntaşilor. Acum hai să zicem că nu e loc şi basta. Ziua mea neagră. Grăbiţi-vă la piaţă că v-aşteaptă clasa muncitoare cu buzunarele pline cu sute. Cu-sute, mă', aţi înţeles? Aşa să ştiţi.

     

      După ce îşi rosteşte cu acreală replica, Halviţă părăseşte scena cu coada între picioare.

     

      TÂNĂRA SUBOFIŢER: Nici la gară nu ţi-ar fi mers, Halviţă. Tot la dubă ajungeai.

      HALVIŢĂ: S-au firitisit şi ţăranii dom'le. Asta e. Dar până mă-ntorc eu le slăbeşte lor vigilenţa şi atunci e de mine. Să vezi cum îi las eu fără ţuguiate pe 'mnealor, pe... fruntaşii ogoarelor, (Scărpinându-se amărât în cap) No, hai să mergem că acolo unde nu este cap... (Întinde mâinile şi i se pun cătuşele).

     

     

     


     

      Partea II-a

     

      Dormitor spaţios. Patul perpendicular pe peretele din dreapta. In mijloc masa, şifonierul în stânga. Fereastră mare pe peretele central. Într-un colţ o masă de toaletă şi o etajeră cu câteva cărţi. La ridicarea cortinei, Cucu îl conduce pe Firică, acesta purtând un aparat rudimentar de fotografiat. Culcată în pat mireasă, coana mare.

     

      CUCU: (afectat, grav): Domnu’ Firică, vă rog să vă faceţi datoria cum ştiţi Dvs mai bine. Să păstrăm şi noi o amintire frumoasă de la...(Emoţie).

      FIRICĂ: Imi cunosc foarte bine meseria domnu’ Cucu. Pe mine mă cheamă la toţi morţii din cartier. Să nu aveţi nici o grijă.

      CUCU: Mie îmi daţi voie să mă retrag. (Iese).

     

      Cucu îşi face de lucru lipind burduful aparatului de fotografiat. Intră Cucu aducând un platou cu o carafă de bere şi două pahare. El îşi toarnă puţin. Coboară capetele tăcuţi amândoi şi duc paharele la gură. Firică bea lacom dar se scutură curentat şi-l stropeşte pe Cucu din cap până în picioare, jetul de lichid părând a nu se mai termina. Orice truc, o pompiţă bine camuflată sau altceva pentru lungirea momentului va fi binevenit. Cucu face eforturi zadarnice să se ferească.

     

      CUCU: Ce este domnu’ Firică?

      FIRICĂ: Ce este domnu’ Cucu?

      CUCU: Bere, ce să fie.

      FIRICĂ: Da’ eu nu beau bere nici mort. Dumneata n-ai ştiut?

      CUCU: Nici mort? (privirile li se îndreaptă spre pat, mişcări afirmative din cap).

      CUCU: Dar dumneata ce bei, mă rog dumitale?

      FIRICĂ: Eu nu beau decât jinars. Răchie întoarsă. De două ori.

      CUCU: (nedumerit): Întoarsă? Şi o bei de două ori???

      FIRICĂ: Ori bei ceva ca lumea, ori nu mai bei nimic!

      CUCU: Aha, am înţeles. Vodcă Stalicinaia. Ai dreptate, aşa beau oamenii puternici. Vă aduc tăria şi apoi plec imediat la Nufărul.

     

      Cucu se întoarce cu acelaşi platou pe care se află două păhărele şi o sticlă decor împletită. Toarnă fotografului şi se retrage prudent din preajma sa.

     

      CUCU: Vă rog, serviţi.

      FIRICĂ: Cu plăcere. (Cucu iese).

      FIRICĂ: Bună licoare. Bună licoaree. (Bea câteva păhărele şi trece la lucru). Zâmbiţi vă rog. Aşa, aşaaa. Încă odată. Aşaaa. Mulţumesc. Ce moartă frumoasă bre!

     

      Cucu apre în prag pe ultima lui replică, îşi pune mâinile în cap şi se retrage.

     

      FIRICĂ: Zâmbiţi vă rog. (Bea din nou). A murit scorpia.. Aţi scăpat de ea. Zâmbiţi vă rog. Unul mai puţin la întreţinere. Zâmbiţi vă rog... Încă odată. Aşaaa. Mulţumesc. Zâmbiţi vă rog… zâm… zâm… zâm..,. zât! Ptiu că asta nu-i a bună. În viaţa mea n-am mai văzut o moartă care să zâmbească la fotograf (strânge pumnii, închide ochii, se ciupeşte, îşi trage palme din ce în ce mai tare). Nu visez. Sunt treaz. Treaz şi nemâncat. Iar ea e moartă. Moartă definitiv. În rest nimic.

      CUCU (în prag): Aveţi nevoie de ceva? S-a întâmplat ceva?

      FIRICĂ: Ce să fie? Nu e nimic. Asta e şi pace bună! (Cucu iese). Nu. Nu se poate. Să mai trag o duşcă să prind curaj. (Bea) Zâmbiţi vă rog. (Se împleticeşte, ia cadre din cele mai năstruşnice poziţii: peste cap, pe deasupra umărului, cu capul în jos privind-o printre picioare). Zâmbiţi vă rog. Aşaaa. Îmi place nurlia. Stai aşa bre, că nu mergem la expoziţia de stafii (bea din nou). Ce bună ai fi tu de stafie! Dar ţi-au pus aştia pielea pe băţ. Gata! S-a zis cu tine. Noroc că ăia de la tăbăcării nu cumpără şi piei de stafii că altminteri…

     

      Coana mare dă semne de nervozitate, strânge din dinţi, îşi încleştează mâinile, se ridică în capul oaselor dar când se întoarce Firică îşi reia poziţia obişnuită. Scena se repetă de câteva ori. Pândă reciprocă. Imprudentă coana mare îi dă cu tifla. Firică o surprinde.

     

      FIRICĂ: Văleu, n-a murit cotoroanţa. N-a murit cotoroanţa!

      COANA MARE: Cum ai zis mă’ (Se ridică din pat) Ia mai zi mă’ odată.

      FIRICĂ: Mă mănâncă. Mă mănâncă. Ajutoor!

      COANA MARE: Te bucurai că mi-au pus aştia pielea pe băţ, hai? Eh, află tu că ăştia n-au băţ pentru pielea mea, aşa să ştii. (Mereu imprevizibilă, îşi saltă rochia şi fuge după el).

      Stai aşa fotografule.

      FIRICĂ: Stafia! Stafia! Stafia comunismului! Domnu’ Cucu ajutor veniţi repede că eu nu sunt asigurat pe anu’ ăsta.

      COANA MARE: Stai aşa mă’ că am eu o vorbuliţă cu tine.

      CUCU: Stai dumneta, stau şi eu. Că pe dumneata nu te aleargă nimeni. Dacă nu, fugim amândoi ca la crosul tineretului.

     

      Coana mare îşi prinde rochia în brâu, mai fuge o repriză după fotograf care se refugiază pe masă şi, finalmente pe pervazul ferstrei cu bucluc, ca spre ultima sa cale de salvare.

     

      COANA MARE: Nuuuu!

      FIRICĂ: Ba da.

      COANA MARE: Ba nu.

      FIRICĂ: Ba da. Uite-aşa.

      COANA MARE: Nu săriiii!

      FIRICĂ: Decât să cad viu în mâna scorpiei, mai bine mă arunc pe fereastră. (Sare. Zgomot cunoscut de acum, subliniat muzical).

      COANA MARE: (fugind la geam): Aparatul, aparatul, ai grijă de aparat. Odată am vrut şi eu să văd cum îmi stă moartă şi uite ce a ieşit.

     

      Intră Cucu. Îl loveşte bărbăteşte în stomac făcându-l să semene cu un semn de întrebare, urmează apoi o lovitură de carate în ceafă. Cucu se face mic de tot. Îi ţipă în ureche.

     

      COANA MARE: Fugi după el Cucule. (Îi arată pe unde a sărit). Şi să vii cu el în dinţi. (Cucu se uită pe fereastră).

     

      COR STÂNGA: Mai sare unul.

      COR DREAPTA: Mai ceva ca la spitalul nouă.

      COANA MARE: Să nu vii fără el că te belesc. Şi eu nu ţin cuci beliţi la uşa mea. M-ai auzit?

      CUCU: Am auzit dar nu mi-ai spus de unde să-l apuc.

      COANA MARE: Aparatul Cucule mă interesează, nu fotograful.

     

      Paşi pe scări. Intră brancardierul nr. 1 purtând targa căreia i-a montat la cap o roată ca s-o poată căra singur. Poartă halat fără mâneci de la reformă. Urmează Cucu ţinând în dinţi sacoşa cu aparatul fotografului. Firică ghemuit pe targă. Apoi tânăra subofiţer, doamna Cucu. Brancardierul îl răstoarnă pe Firică în mijlocul scenei iar acesta se vaită continuu în timp ce coana mare se repede la Cucu încercând să recompună din bucăţi, aparatul de fotografiat.

     

      COANA MARE: Pozele, vreau poezele mele să văd cum îmi stă moartă. (Se repede la Firică, îl loveşte fără milă, îl ridică în sus).

      FIRICĂ: Aparatul meu, aparatul meu ce s-a ales din el...

      BRANCARDIERUL (lui Firică): Achitaţi factura domnule că mai am o groază de comenzi. Nici nu ştiţi ce greu atârnă un om bolnav. Aproape ca un mort.

      FIRICĂ: Dar eu nu sunt bolnav deloc.

      BRANCARDIERUL: Oamenii sănătoşi coboară pe scări, nu sar pe fereastră.

      FIRICĂ: În condiţii normale, da. Dar în caz de forţă majoră... (Arată spre coana mare) N-ai ce să faci!

      BRANCARDIERUL: Banii domnule că mă grăbesc şi vezi că nu o ducem deloc pe roze, asta... pe trandafiri. Schema noastră s-a redus cu cincizeci la sută. Condiţii grele ce mai...

      FIRICĂ: Bine, bine (plăteşte mormăind).

      BRANCARDIERUL: Sper că ăsta e ultimul pe ziua de azi. (Cere bani şi de la Cucu).

      CUCU: Păi nu ţi-a plătit dânsul?

      BRANCARDIERUL: Da, dar numai pentru mine. Vreau şi pentru colegul meu (arată la roată).

      CUCU: Roata, roata. Roata merge singură. Te pomeneşti că dumneata ai inventat-o, aud?

      BRANCARDIERUL: Prototip. Unicat. Singura targă cu roată din lume. Nu vezi că fac probele pe banii mei? Ăia de sus au refuzat să mi-o patenteze tot din lipsă de fonduri. Dacă vrea să mai sară cineva... (Iese).

     

      Coana mare nu stă o clipă locului: răsuceşte dezamăgită resturile aparatului fotografic, face semne de ameninţare către Firică.

     

      DOAMNA CUCU: Tu ce faci acasă în lipsa mea? Arunci oameni pe fereastră?

      CUCU: Eu n-am aruncat pe nimeni pe fereastră.

      DOAMNA CUCU: N-ai aruncat pe nimeni?

      CUCU: N-am aruncat pe nimeni.

      DOAMNA CUCU: Sar ei singuri, nu?

      CUCU: Da, sar ei singuri. Intră pe uşă şi la plecare sar pe ferastră.

      TÂNĂRA SUBOFIŢER: Trebuie să facem un proces verbal că aşa nu se mai poate (Scoate un bloc- notes, priveşte pe fereastră).

      COR STÂNGA: Staţi aşa că mai sare cineva.

      COR DREAPTA: Aoleu, dacă încep să sară şi ăştia în uniformă...

      TÂNĂRA SUBOFIŢER: S-a terminat programul. Puteţi să mergeţi acasă. Azi nu mai sare nimeni pe fereastră.

      COR STÂNGA: Da, dar noi tot nu plecăm.

      TÂNĂRA SUBOFIŢER: De ce nu plecaţi oameni buni?

      COR DREAPTA: Dacă plecăm, sigur mai sare cineva.

      COR STÂNGA: ŞI atunci pierdem spectacolul.

      TÂNĂRA SUBOFIŢER (plecând de la geam, se adresează lui Cucu): Eu ies din tură peste o jumătate de oră. N-ar fi bine să vă trimit aici schimbul meu? (Arată la fereastră).

      CUCU (uitându-se întrebător spre Doama Cucu şi spre Coana mare): Astăzi, chiar că nu mai sare nimeni. Destul, că ajungem la balamuc.

      TÂNĂRA SUBOFIŢER: Atunci mie să-mi daţi voie să mă retrag (Iese).

      COANA MARE (lui Firică): De ce n-ai avut grijă de aparat, mă’ mototolule? Pentru tine am pierdut eu o zi întreagă să mă gătesc moartă?!

      FIRICĂ: Şi mie îmi pare rău. De unde să ştiu eu că moarta era vie?

      COANA MARE: Când oi mai muri altădată, să ştii că nu te mai chem. Acum poţi să pleci.

      FIRICĂ: Acum poţi să pleci, acum poţi să pleci… Uşor îţi vine dumitale să spui asta dar pe mine cine mă despăgubeşte? Aparatul ăsta mi-l adusese tata mare de la un târg de mărfuri generale din Kensington. Aţi auzit vreunul dintre voi de Kensington? Sigur că n-aţi auzit. Ken-sing-ton… Dacă vreţi vă mai spun odată.

      COANA MARE: De unde zici că ţi-l adusese tac’ tu mare mă?

      FIRICĂ: Tocmai din…

      CUCU şi DOAMNA CUCU: Tocmai din Ken-sing-ton. Nu de ici de colea.

      FIRICĂ (mândru): Aşa este.

      COANA MARE: Ia ascultă mă’ sfrijitule, că dacă mă uit mai bine la tine, parcă te cunosc de undeva. Nu cumva, nu cumva… Ia spune tu…

      FIRICĂ: Ce, nu cumva, nu cumva, Ce să mai spun după atâta pagubă?

      COANA MARE: Mă’ nu cumva tac’ tu mare a avut prăvălie la Căzăneşti? Fitil de lampă şi covrigi? Caiele şi potcoave? Sugiuc şi porumb fiert? Turtă dulce şi petrol lampant? Scobitori şi… nu mai ştiu eu ce?

      FIRICĂ: A avut, n-a avut. Le-a luat cine le-a luat şi acum ce-i cu asta?

      COANA MARE (semnificativ): Va să zică tu erai! (Ridică tonul, bate din picior, Firică îngrozit). Şi în timp ce ăla bătrânu’ adormea cu sticla-n mână printre butoaiele din cramă cine servea clienţii dacă nu tu mă’ pezevenghiule?

      FIRICĂ: Asta făcea orice băiat de prăvălie. Când mă gândesc la vremurile alea ce tânăr şi chipeş eram pe atunci… oho! Acum parcă îmi vine să plâng şi nu ştiu de ce.

      COANA MARE: Şi nu aveai tu acolo o drăguţă, pe nevasta lu’ Gheorghe Surdu, de-i zicea lumea Mutulică?

      FIRICĂ: Oh, ce femeie aprigă era bre! (Soţii Cucu ies).

      COANA MARE: Noaptea se culca în grădină dar după miezul nopţii cu cine se întâlnea ea, ia spune, crai bătrân, cu cine? Cine o trezea pe ea după cântatul cocoşilor?

      FIRICĂ: Mutulică?

      COANA MARE: Sictir pezevenghi bătrân, sictir! Da’ zi mai repede să nu mă înfurii.

      FIRICĂ: Îşi lega de cu seară degetul mic de la picior cu o aţă…

      COANA MARE: De borangic.

      FIRICĂ: Pe care o scotea pe sub uluci. Eu doar trăgeam de aţă atâtica bre, nu mai mult şi săream gardul una-două că eram chipeş şi bine legat.

      COANA MARE: Erai pe dracu’ să te ia! Într-o noapte ai tras prea tare de aţă…

      FIRICĂ: Iuu, ce nerăbdător eram!

      COANA MARE: Ai făcut zgomot şi l-ai trezit pe Mutulică.

      FIRICĂ: El a crezut că era capra din ţarc şi a zis odată cu năduf : Ţa, capră, lasă-mă să dorm.

      COANA MARE: Dar tu ghiavole, nu te-ai astâmpărat şi ai tras şi mai tare de aţă.

      FIRICĂ: De borangic.

      COANA MARE: Şi l-ai înfuriat pe Mutulicăăăă.

      FIRICĂ: Nerăbdătoriu cum eram…

      COANA MARE: A mai zis Mutulică o dată: Ţa capră că te belesc şi s-a pus Mutulică la pândăăă. Dar tu...

      FIRICĂ: Ştiu că am tras din nou de aţă...

      COANA MARE: De borangic.

      FIRICĂ: Dacă fierbea sângele în mine...

      COANA MARE: Atunci a pus Mutulică mâna pe topor şi a tăbărât pe biata capră: Când oi zice eu “Ţa” apoi “Ţa” să rămână! În loc săpună parul pe tine, a omorât biata capră.

      FIRICĂ: pe mine nu putea să pună parul că eu ajunsesem de mult la prăvălie şi trăsesem zăvorul, aşa să ştii matale.

      COANA MARE (cu tâlc): Fierbea sângele în tine, nu alta.

      FIRICĂ: Fierbea, fierbea dar când o văzut toporul s-a liniştit... dintr-odată.

      COANA MARE: Şi a ajuns omul de brezaie în sat din cauza ta. Nu mai putea bietul de el să scoată capul în lume că cine-l întâlnea, în loc de bună ziua, îi zicea făcându-i cu ochiul:

      Ce-ţi mai face Mutule, capra?

      FIRICĂ: Ooh, îmi amintesc că un timp umbla cu toporişca la brâu să nu se mai lege nimeni de el.

      COANA MARE: Într-o zi n-ai avut ce face şi l-ai oprit şi tu pe drum...

      FIRICĂ: Şi parcă a vorbit gura fără mine: Ce-ţi mai face domnu' Mutu capra, e bine sănătoasă?

      COANA MARE: Mare noroc ai avut.

      FIRICĂ: A început să alerge după mine dar s-a împiedicat într-un gard de cătină că

      altminteeri...

      COANA MARE: Pastramă te făcea Mutulică, nu alta. Aşa să ştii.

      FIRICĂ: Daaa, aici am avut mare noroc că era ăsta un zdrahon cât toate zilele. Aşa noroc mai rar.

      COANA MARE (schimbare totală de ton): ia mai zi mă' o dată.

      FIRICĂ: Mare noroc am avut.

     

      Studiu reciproc prelungit, de nimic bun prevestitor.

     

      COANA MARE (dezlănţuită): N-ai avut noroc nenorocitule, că te-am prins, asta e!

      Te-am prins după ce te-am căutat o viaţă întreagă. Crai bătrân, hodorogule, pocitanie, muma pădurii, asta eşti. Mi-ai promis că mă iei de nevastă şi ai dat bir cu fugiţii. Mi-ai promis că mă iei de nevastă, sau nu? Ai uitat ce declaraţii înfocate erau atunci la gura ta?

      FIRICĂ: Ce-am spus, ce-am spus, că nu-mi mai amintesc nimic. Sigur am spus vreo prostie, ce nu spune omul la supărare?

      COANA MARE: Nu aşa craiule, că nu erai la supărare. Nuuu, erai la bucurie, asta e. Şi acum te faci c-ai uitat, hai? Mă scoseşi din minţi şi acum, poftim la el că face pe uitucul.

      FIRICĂ: De asta cu bucuria, nu-mi amintesc deloc şi pace bună.

      COANA MARE: Cine ştie câte femei tinere şi frumoase au rămas fără inimă din cauza ta. Toată viaţa te-am căutat de atunci dar uite că n-ai avut norocul să scapi.

      FIRICĂ: Efortul ăsta merită o recompensă mai bună decât pot eu să ofer.

      COANA MARE: O recompensă mai bună decât poţi tu să oferi? Toţi bărbaţii sunt aşa mincinoişi ca tine, mă'? Lasă că te dreg eu cu ceaiuri de buruieni. Ştiu eu nişte reţete a-ntâia. Dar n-aveam pe cine să le încerc.

     

      Porneşte brusc spre Firică, acesta începe să alerge în jurul mesei, vociferări, se împiedică unul, se împiedică şi celălalt, cad amândoi.

     

      COANA MARE: Ţi-am spus că pun eu laba pe tine, crai bătrân? Ai furat cât ai furat dar acum ţi s-a-nfundat!

      FIRICĂ: Ce tot îi dai cu crai bătrân, crai bătrân? De-acum am rămas numai bătrân, fără crai. Aşa să ştii.

     

      Încercând să se scoale, se împiedică unul pe celălalt. Intră Cucu, îşi pune mâna la ochi şi se retrage.

     

      COANA MARE: Rochia mea de mireasă, ai grijă de ea că îmi mai trebuie. Şi chiar foarte curând. Nu-i aşa?

      FIRICĂ: Degeaba, degeaba că aparatul s-a stricat.

      COANA MARE: Care aparat mă' ticălosule?

      FIRICĂ: Ăla cu care făceam poze, adus de tata mare de la...

      COANA MARE: Kensington. Las' că ştiu eu.

      FIRICĂ: Păi, nu mai vrei să vezi cum îţi stă moartă de vie? (Intră doamna Cucu).

      DOAMNA CUCU: Ce faceţi voi aici?

     

      Cei doi îşi aranjează ţinuta. Coana mare îl ia de mână pe Firică smucindu-l mai bărbăteşte şi amândoi fac un pas înainte.

     

      FIRICĂ: Eu... Noi...

      DOAMNA CUCU: Voi, ce?

      COANA MARE: Lasă-l dragă, nu vezi ce emoţionat este? Mi-a cerut mâna şi noi...

      COANA MARE + FIRICĂ: Ne căsătorim, asta este.

      COANA MARE: Uită-te la el cât este de nerăbdător.

      DOAMNA CUCU: Aşa este domnu' Firică?

      COANA MARE: Oh, dac-ai şti ce zace într-unul ca ăsta. Cât îl vezi de subţire, aşa ca un ţâr cum e el.

      FIRICĂ: Aici este o neînţelegere veche de o viaţă.

      COANA MARE: Lasă mă' mototolule, că orice ghinion aduce noroc până la urmă. Ai să vezi tu c-a dat norocul peste tine, nu alta. (Doamna Cucu iese şi se întoarce cu un buchet mare de flori).

      DOAMNA CUCU: Felicitări domnu' Firică.

      FIRICĂ: Felicitări la mama dumneavoastră, nu la mine. (Coana mare îl cheamă la ordine din priviri plus un ghiont, intră Cucu aducând o sticlă de şampanie.)

      CUCU: Felicitări pentru tinerii miri. Cum e domnu' Firică să te măriţi la vâţrsta a treia?

      FIRICĂ: Nu eu... dumneaei. Adică eu nu...

      COANA MARE: Ai văzut ce îndrăgostit este? Nici nu mai ştie ce spune, săracul de el! Şi acum fii atent martalogule, să te ţii tare. Cât poţi tu de tare. Măcar o dată în viaţă.

      FIRICĂ: Dar eu nu vreau să mă ţin tare deloc.

      COANA MARE: Ochii la mine că te calc eu pe picior când trebuie să spui DA.

     

      Muzică solemnă de oficiere. Coana mare şi Firică detaşaţi de restul grupului. Se aude tuşitul discret al ofiţerului de stare civilă şi bobârnacele date microfonului pentru probă.

      VOCEA OFIŢERULUI DE STARE CIVILĂ (nazal, fonfăit): Cetăţeană Coana Mare, de bunăvoie şi nesilită de nimeni consimţi să iei în căsătorie pe cetăţeanul... Cum ai zis că te cheamă dom'le?

      FIRICĂ: Firică. Nici asta nu eşti în stare să ţii minte?

      VOCEA... : Tirlică, asta e... In sfârşit.

      COANA MARE: da,da. Sigur că da.

      VOCEA... : Cetăţene, ...

      FIRICĂ: Firică. Fi-ri-că.

      VOCEA... : Cetăţene Fir... Firfirică, de bunăvoie şi nesilit de nimeni consimţi să te ia în căsătorie dumneaei, Coana mare?

      FIRICĂ: Pe mine mă cheamă Firică, nu Firfirică, ai înţeles?

      VOCEA... : Gata, gata nu mai vorbi atâta că s-a terminat.

     

      Felicitări, pupături ca la revistă, Intră Escrocul, Halviţă şi Tânăra subofiţer care aduc cadouri şi felicită pe noii căsătoriţi.

     

      ESCROCUL (îi dă lui Firică un buchet mare de flori artificiale): Pune-le bine bă-bătrâne că sunt proaspăt vopsite şi nu ştii niciodată când mai ai ne-voie de ele. Şi dacă vrei să te scap eu de băbătia (arată la Coana mare) te fac invizibil c-am mai făcut şi pe alţii. Te caută baba ca orbetele zua în amiaza mare.

      HALVIŢĂ: Săru' mâna Coană Mare. Ce tânără şi frumoasă este mireasa noastră (încearcă să-i scoată inelul din deget, se fereşte de tânăra subofiţer, ia cutia de bomboane, îi bagă lui Firică o bomboană în gură, ascunde cutia sub haină).

      TÂNĂRA SUBOFIŢER (aduce un landou dublu, mare cât toate zilele):Poate o să aveţi nevoie de aşa ceva şi cât de curând, nu?

      COANA MARE: Poftim de te uită boşorogule, acum ne trebuia şi nouă o poză. Măcar de la nuntă să păstrez şi eu o amintire dacă de la moartea mea nu am putut.

      FIRICĂ: (aduce din culise aparatul de fotografiat reparat între timp, îl pune pe trepied, şi se grupează toţi în centrul scenei). Aparatul meu de fotografiat adus de tata mare...

      TOŢI: De la un târg de mărfuri generale din Ken-sing-ton!

     

     

      Sfârşit

     

     

© Copyright Ion Untaru
Nu există nici un comentariu  
Comentează articolul  Spune-ţi părerea

    Toate câmpurile sunt obligatorii.
    Comentariul nu poate include link-uri.
    Dacă sunteţi logat, numele şi emailul se autocompletează.
    Comentariile sunt moderate şi vor apărea pe site numai după aprobare.

Nume :
Email (nu va fi afişat) :
Comentariu :


   SFera Online v.3 Final Edition - arte vizuale şi literatură de anticipaţie
      Toate drepturile rezervate. Copyright © 2001 - 2011 SFera Online | © 2011 - 2015 Arhiva SFera Online