evomag.ro
    science-fiction fantasy poezie eseu arte vizuale
Caută :  
Resurse Contact
Vânzatorul  -  Genocidul  -  Înălţarea  -  Zona 25  -  Destin  -  Omega  -  Duel în Lumea Visurilor  -  Vatmanul - Purificarea  -  BO  -  Damnarea numelui  -  Povestea knorgului care îşi caută mama  -  Enigma de cristal  -  La chambre quotidienne (fr)  -  Întâlnirea  -  Sedrina  -  Supravieţuitorul  -  Principiul alibiului  -  Coşmar  -  Upgrade "Beyond 363000"  -  Strada Cosmos  -  Stăpânul - Volumul I : Răpirea zeilor  -  În noapte  -  Nebunii lui Arrianus  -  Nevastă rea  -  Luminile oraşului VI  -  Dona  -  Taina norilor  -  Bodaproste  -  Istoria spirilor de la începuturi până la trecerea munţilor  -  Universul lent  -  Ultima frontieră  -  Geneza  -  Camera de la capătul holului  -  Arma secretă  -  Comando Fox  -  Conştiinţa împăcată  -  Sub nori  -  Lecţie de Umanitate !?  -  Omul invizibil  -  Fata mării, Poliana  -  Fie-mi apa uşoară !  -  Pescăruşul  -  Natură moartă, cu portret  -  Fără doar şi poate  -  Străinul  -  Liber arbitru  -  Legenda "OMU"-rilor  -  Taina leului  -  Inelul de platină  -  De o sută de ori Adrian


Hora Ielelor, Pensiune II

Hora Ielelor, Pensiune II
  Diana Alzner
Liber arbitru
Fotografii
Iza
Praf minune (III)
Praf minune (II)
varianta print

Diana Alzner



Publicat Duminică, 22 Februarie 2009, ora 10:22

      TREI

     

      -Ruginitura asta vreţi să spuneţi că e o bicicletă?

      -Ietă, şefule ghidonu cu sonericiu… erea o bicicletă mică, fără bară, da’ are lanţ, ietă, bă! Are şi pompă, fir-aş al năibii!

      -Nu-mi vine să cred. De câţi ani o fi în pământ de s-a construit casa pe ea? Da acolo, în groapă ce mai e?

      -Ălea e spiţele, să mor io!

      -Claudiu! A pornit apa! S-a desfundat!

      -Irina, băieţii ar vrea să se spele…

      -Doamne sfinte! Ce s-a întâmplat aici? Aţi găsit petrol? Şi ce e mizeria aia pe care aţi scos-o afară?

      -O bicicletă veche. Zici că s-a desfundat canalu? Foarte curios! Noi n-am găsit racordurile. Auzi, se pot spăla şi ei puţin la baie?

      -Nu. Dă drumu la furtun şi curăţaţi şi aleea, dar mai înainte sper că astupaţi la loc, da?

      -Doamnă, ce-aveţi aicea? Groapa asta-i mai adâncă de doi metri!

      -Nu ştiu şi nu-mi place. Astupaţi-o la loc. Aici ni s-a spus că este căminul de apă.

      -Andrei, tată, desfăşoară furtunul şi dă drumu la robinet când îţi zic eu.

      -Gata, tati!

      -Poţi să deschizi apa. Hai să vedem ce-am descoperit aici. O fi bicicleta lui Hamurabi.

      -Bine, Claudiu, astea sunt priorităţile tale; stai să cureţi mizeria aia în loc să faci ordine pe alee!

      -Lasă-mă, dragă. Până nu astupă băieţii gaura, n-are rost să fac curat. Chestia asta e interesantă. Cum a ajuns sub casă? Îţi dai seama ce veche trebuie să fie?

      -Tăticule, ce e ăsta?

      -Nu mai pune mâna, Andrei. Mai bine vino cu mine la bucătărie să vedem dacă s-a copt prăjitura.

      -Mama are dreptate, nu pune mâna, e murdar. E un cauciuc. Vezi ce tocit este?

      -E o bicicletă la fel cu a mea.

      -Seamănă, dar pe vremea când a fost asta îngropată aici, nu prea cred că exista marca ta de bicicletă.

      -Uite că are şi buzunăraş pentru scule în spatele şeii, vezi tati?

      -Şefule, or fi cocoşei de aur acolo, ia caută!

      -Da, parcă e ceva. Fantastic! O cheie şi…cred că-s nişte acte. Nu înţeleg… e numele meu.

      -Of, Claudiu, dă-mi să văd eu! Ăsta e permisul tău de pescuit. Ce naiba!

      -Tată, asta-i bicicleta mea! Tu ai pus permisu acolo când am fost la Topolog, mai ştii?

      -E imposibil. Cum să ajungă aici?

      -Vrei să spui că asta-i bicicleta copilului după ce am dat atâţia bani pe ea?

      -Irina, în ce fel putea să ajungă sub pământ? E bicicleta lui Andrei, acum o recunosc. Zici c-ai văzut-o ieri. De ieri până azi a fost îngropată şi-a ruginit cât în cincizeci de ani!

      -Şi cineva s-a dat cu ea, până i-a tocit cauciucurile, da’ de ce i-a rupt lanţul? Mamă, îmi cumperi altă bicicletă?

      -Măi băieţaş, dă furtunu ăla încoace să ne spălăm, că pierdem autobuzu.

      -Irina, mai adu câte o bere. Ioane, Vasile cât vă datorez?

      -Andrei, vino imediat la bucătărie! Lasă-l pe taică-tău să se minuneze, că ştiu eu mai bine! Stai aici şi mă ajuţi, iar pe Miruna te rog s-o ocoleşti.

      Ia uite! Era să ardă ultima tavă de blat pentru glumele prostovanei ăleia. Dacă astea se mai puteau numi „glume”. Auzi tu! Să îngroape bicicleta băiatului. Nu, acum să nu îndrăznească să-i mai ţină partea, că iasă urât. Cel mai bine ar fi s-o trimită acasă.

      -Irina! Unde sunteţi?

      -La cratiţă, acolo-i locul femeii!

      -Ce s-a mai întâmplat? De ce nu eşti şi tu mai bine dispusă?

      -Bine dispusă, ce să-ţi spun! Aş avea toate motivele, aşa-i? Ce dacă s-a dus pe apa sâmbetei o bicicletă nou-nouţă şi cam scumpă…

      -Sincer, chestia cu bicicleta am încercat s-o dau la spate, simt că mă apucă piticii când mă gândesc! Este inexplicabil cum s-a putut să ajungă acolo… iar groapa aia de sub casă îmi dă fiori.

      -Ştii ceva? Mie-mi dă fiori fiică-ta.

      -Nu văd ca legătură are Miruna cu…

      -Nici nu speram să vezi. Pentru cultura ta generală, ţin să te informez că ieri s-a ocupat de grădinărit; îţi aminteşti?

      -Bine, şi?

      -Şi! E destul de clar c-a mai făcut una din micile ei glume.

      -Fata mea, tu crezi că Miruna ar fi fost în stare să spargă pământul acela bătătorit, să facă o groapă atât de adâncă încât să încapă bicicleta, iar apoi să cureţe totul fără ca cineva dintre noi să observe? Zău, Irina, mă dezamăgeşti!

      -Te dezamăgesc sau nu, e singura explicaţie logică. Şi mă bucur că fiică-ta nu te poate dezamăgi niciodată.

      -Miruna. O cheamă Miruna; încearcă măcar să-i spui pe nume.

      -Ops! Mi se pare că am nimerit într-o discuţie conjugală. Era vorba de mine sau mi s-a părut?

      -Miruna, tatăl tău îţi subestimează simţul umorului şi contestă faptul că tu ai fi îngropat bicicleta.

      -Ce să fac?

      -Hai, că n-aveai cum să uiţi de ieri până azi! Ai îngropat bicicleta lui Andrei. Constat că ai şi talente de actriţă…

      -Dacă aş deveni vreodată actriţă, sper să am un public mai inteligent.

      -O! Dăm şi replici spontane. Auzi, Claudiu?

      -Miruna, tată, spune frumos, ştii ce s-a întâmplat de-a ajuns bicicleta în groapă?

      -Nu, tată, ai cuvântul meu, nu am habar. Nici nu ştiu despre ce vorbiţi.

      -Doamna Irinaaa! Doamna Irinaaa!

      -Vezi c-a venit tanti Lenuţa cu păsările, Claudiu. Adu-mi nişte bani din dulap şi pleacă şi tu odată să cumperi ce mai trebuie, că te-apucă noaptea. Poftiţi, tanti, intraţi!

      -Bună ziua la toată lumea. Ce faceţi, vin musafiri?

      -Sâmbătă avem un grup, ne pregătim. Serviţi o prăjitură să-mi spuneţi dacă sunt bune.

      -Mamă, asta puteam să-ţi zic şi eu…

      -Tu primeşti după prânz, Andrei.

      -Mersi, maică. Păi, de vin sâmbăta, se cheamă că munciţi şi de sărbători.

      -Ce sărbătoare mai e?

      -E Sânzienele. Da’ nu ştiam că aveţi aşa fată mare. Că n-am văzut-o pe la discotecă…

      -Îmi pare bine. Mă numesc Miruna. Mergeţi la discotecă?

      -Mă duc să am grije de nepoate, maică… E tinere şi nu ştiu că nu tot ce zboară se mănâncă. Bună cocă aţi frământat. Merge cu un vin, chiar şi cu o tărie.

      -Vă dau un păhărel?

      -Nu, că s-au dus zilele tinereţii când puteam să mă întăresc de dimineaţă cu o bere pân-a pleca la sapă, la ceape… Acu’ junghiu, tusea şi tensiunea, iar mai târziu, pardesiu de scânduri.

      -Lasă, tanti, că mai e până la aia cu coasa. Uite banii şi mulţumesc că aţi adus curcanii gata jumuliţi.

      -Maică, sfârşitu niminea nu şi-l poate şti. Când vine moartea, ia prunc sau unchiaş sau fată ca bobocu de floare, făr’ s-aleagă, aşa zice la psaltire. Gata, plecai, că se pune vipia. Hai, pa!

      -La revedere!

      -Doamna Irina, ştiţi că mi-a dat o idee bătrâna asta?

      -De ce simt că mă tem de ideile tale?

      -Am aflat de la bunici că pe 24 iunie se aprind focuri pe comori; am putea să organizăm o surpriză pentru oaspeţi, hm?

      -Avem program artistic, dacă la asta te referi; vin nişte lăutari, Stelică Speriatu îi plimbă cu şareta, iar dacă au copii cuminţi, doamna Mărioara, vecina din vale, le spune poveşti până pleacă la culcare.

      -Am putea obţine ceva de efect fără nici un ban, bănuiesc că nimeni nu vă ajută gratis… Gândiţi-vă că numele pensiunii e tocmai Hora Ielelor… Ielele sunt nişte spirite câmpeneşti, un soi de zâne puţin mai rele puse pe şotii care se leagă de oamenii prea curioşi…. Oho! Sâmbătă e chiar 24 iunie, Sânzienele! Îi putem plimba noaptea prin pădure, până găsesc un rotocol de iarbă pârjolită unde au jucat ielele…

      -Miruna, mi-ai făcut capul calendar. Păstrează-ţi fanteziile pentru tine. Şi nu cred că zânele astea acceptă să ne facă reclamă lăsând prin apropiere rotocoale de iarbă arsă… Da’ ştiu că ai închipuiri, nu glumă!

      -Vreau să mă implic, să ajut pensiunea asta a noastră să prospere, însă…

      -Cum ai spus? A noastră? În ce fel eşti tu coproprietară aici?

      -Tata a spus că e a lui Andrei şi-a mea…

      -Claudiu face afirmaţii deplasate, pe care insist să nu le iei în considerare. Nu mai doresc ajutorul tău, poţi să faci ce pofteşti, du-te şi pictează.

      -Am terminat tabloul, îmi pare rău că…

      -Auzi motorul? E Claudiu. Din acest moment am încheiat orice discuţie.

      -Irina! Veniţi să mă ajutaţi la sacoşe. Am portbagajul plin.

      -Andrei, mamă, vezi că sună telefonul! Răspunde tu, vrei? Claudiu, iubirea mea, mai sunt ceva bani pe card?

      -Mamă, vino repede! E un nene de la Bucureşti, vrea cu tine.

      -Numai cu ea vrea să vorbească, i-auzi. Ce faci tu, Miruna, tată?

      -Nu reuşesc să intru în graţiile lui nevastă-ta; a rămas la părerea că eu sunt inamicul public.

      -Până se obişnuieşte şi ea cu tine, că nu e rea, da’ n-o mai lua şi tu de sus. Vezi că-n aia sunt sticle de vin, să nu se spargă!

      -Pe loc repaus. Au contramandat venirea. Toţi. Măcar să fi avut bunul simţ s-o facă mai din timp! Ce dracu facem cu atâta mâncare? O să se strice tot.

      -Ţi-am spus, măi femeie, că nu merge aşa? Trebuia să mă asculţi, să cerem un acont.

      -Tată, am eu o propunere.

     

     

     



     

      PATRU

     

      -Nu te răţoii la mine, Claudiu, că nu sunt eu vinovată pentru proasta creştere a unor şmecheraşi de Bucureşti!

      -Dar ţi-am spus că nu se procedează aşa. De la cei care vor rezervări se iau bani în avans, tocmai pentru a se evita astfel de situaţii. Însă ca de obicei, tu eşti mai deşteaptă şi faci cum te taie capu’; zi tu ce facem acum? Avem o tonă de mâncare, iar bani, ioc!

      -Tată…

      -Lasă-mă, Miruna! Încă n-am întâlnit o femeie cu simţ practic măcar la fel de dezvoltat cât al unei găini. Cum mai recuperăm cheltuielile? O să mă duc la muzeu să înjunghii toate patru roţile unui autocar, poate le va da prin minte excursioniştilor să se cazeze la noi…

      -Tată, doamna Irina, am o soluţie.

      -Ce e, dragă?

      -Foştii mei colegi de liceu, de când au auzit că am o pensiune, doresc foarte mult să o viziteze, să facem un fel de întâlnire cu toată clasa, mai ales că e vorba de o pensiune horror…

      -O auzi, Claudiu? Ea susţine că are o pensiune. De ce i-ai băgat în cap…

      -Mă fata tatii, copiii de care spui, crezi că pot veni înainte să se strice sarmalele?

      -Sigur. Dau nişte telefoane, trimit mail-uri, se rezolvă. Chiar dacă nu vin toţi douăzeci şi şapte, vor fi suficienţi ca să ne scoatem investiţia.

     

     

      Ce mai putea să-i facă Mirunei? De ieri seară de când Claudiu îi dăduse mână liberă, preluase frâiele întregii afaceri: dădea telefoane şi aştepta confirmări, hotăra că la desert e nevoie neapărat de o salată de fructe cu frişcă, nu, muzica ambientală nu se potrivea atmosferei generale sau că trebuia o lumină mai intimă pe terasă în timpul nopţii…

      A! Cum era să uite! Colegii ei nici măcar nu aveau să stea în camerele pensiunii, doreau terapie cu fân! Era fânarul măturat? Exista suficient fân? Ce i-ar mai fi spus ea despre colegii ăştia ai ei care au poftă de dormit în fân… Dar ce poţi să zici? Nu e Miruna salvatoarea tuturor? Claudiu leagă coceni de porumb sub formă de…păpuşi?....momâi?... nu, n-au nicio formă, dar par nişte arătări după ce Andrei le înveleşte în cearşafuri albe. Sunt amplasate din loc în loc prin pădure, pe ea s-o scutească, e doar o prostie adolescentină!

      Aveau gaz lampant? La ce era necesar? Ca să ardă un cerc de iarbă unde au jucat ielele… Până la urmă, mai ştii? Tinerii ăştia infantili din ziua de azi, s-ar putea să guste toate farafastâcurile astea…

      -Doamna Irina, am văzut că aveţi levănţică… Înveliţi câteva bucheţele în tifon ca să le ducă tati în fânar, ştiţi, pentru parfum. Eu dau o fugă până la biserică…

      -E nevoie de ajutor divin?

      -Întotdeauna este. Acum însă vreau lumânări. Ne trebuie multe lumânări. Aţi putea vorbi cu lăutarii să vină un piculeţ mai târziu? La început vom asculta altceva; băieţilor încă le mai place heavy-metal. Totuşi, la recepţie îi primim cu November Rain…sau…Where the wild roses grow?

      -O să te rog să fii atentă cu lumânările, mai ales după ce băieţii mai beau ceva. Iar cu muzica, heavy-metal o să-mi pară o simfonie, nu mă sperie nimic în afară de manele.

      Uite-o cum zboară pe drum în jos cu rochia neagră fluturând. Punctele info din sat erau cu siguranţă deja la curent în legătură cu apariţia în zonă a acestei domnişoare mereu în negru, cu ochii învineţiţi şi cu zdrăngănele la gât. Doar trecuseră douăzeci şi patru de ore de când o cunoscuse tanti Lenuţa…. Timp suficient pentru ca ştirea să rezoneze. Ce zi era azi ? Vineri? Precis erau câteva babe pioase la biserică; Domnul să le apere, că subiectele fierbinţi nu aveau să le lipsească. Levănţică. Aha! Vinul trebuia pus la rece. Ce mai era? Ce mai era?

      -Andrei, puiule, vrei tu s-o ajuţi pe mami?

      -Tata a terminat de ascuns ielele prin pădure! Ce-o să mai râd când o să se sperie musafirii!

      -Nu. N-o să râzi, pentru că nu vei fi acolo. După părerea mea, treaba asta e o tâmpenie. Ne vom trezi că avem de plătit daune vreunei babe care face infarct.

      -E o glumă, mamă, de ce nu poţi şi tu să te distrezi?

      -De-aia. Vreau să cobori în pivniţă; vei găsi pe masă mai multe sticle de vin; le iei cu grijă şi le bagi în frigiderul pentru băuturi. Ai înţeles? Pot avea încredere în tine?

      -O.K.

      -Irina! Eu sunt gata. Miruna zicea că s-ar putea să nu mai fie nevoie de Stelică. Ce e, de ce nu vorbeşti cu mine?

      -Miruna în sus, Miruna în jos, m-am săturat. Când pleacă seria asta de turişti, o să avem o discuţie în urma căreia va trebui să te decizi.

      -M-am întors! Doamna Irina, nu ştiam că aveţi aşa biserică mare în sat.

      -Eu nu sunt de aici, deci nu mă simt măgulită.

      -M-a sunat Darius, zice c-au plecat din Vâlcea de zece minute. Tată, nu ne-am gândit unde îşi lasă maşinile, unii vin pe motociclete.

      -Am presentimentul unei invazii barbare… Darius! Ce zici, Claudiu, de ce numele ăsta îmi evocă tancuri?

      -Era bine să le fi spus să lase vehiculele trase pe dreapta de-a lungul aleii, aici e loc doar pentru patru maşini şi dacă urcă nu mai pot întoarce…

      -Mamă!

      -Ai terminat?

      -Vino, că băiatul ăla care se uita la bicicleta mea e în pivniţă.

      -Bravo! Ce să caute acolo? Cum a intrat?

      -Ce zici, fecioraş ?

      -Andrei, nu mai coborî şi tu pe scările astea. Du-te, Claudiu şi vezi despre ce este vorba. O fi intrat la furat.

      -Doamna Irina, pivniţa asta îmi dă un sentiment ciudat. Am coborât într-o zi după o sticlă de apă minerală şi am avut înăuntru un sentiment apăsător, era ca un urlet îngheţat.

      -Nu e nimeni jos. Ce zici, Andrei, c-ai văzut?

      -Un copil. Un băiat un pic mai mic decât mine, cu părul galben, îmbrăcat în ceva murdar… Era speriat.

      -Păi cum să nu vadă bietul de el bazaconii, după ce ascultă descrieri atât de plastice ca cea de adineauri… urlet îngheţat…

      -Se aud claxoane afară!

      -Tot urlete îngheţate. Înseamnă c-au sosit. Haideţi.

      -Vă rog, lăsaţi-mă pe mine! Eu voi fi gazda, sunt prietenii mei.

     

     

      -Irina, încă patru porţii de fleică şi trei cârnăciori.

      -Claudiu, le-ai explicat că aceste consumaţii se plătesc separat, da?

      -Stai liniştită, că ăştia au venit să spargă sume mari.

      -Copii de bani gata, fir-ar mama lor!

      -Nu neapărat. Uită-te bine la ei: asta-i toată floarea hackerilor din Vâlcea. Ce i-ar mai culege acum!

      -Du-te nu mai sta că se sleieşte carnea. Andrei, fugi în cămară şi mai adu-mi un borcan de castraveciori.

      -Doamna Irina, câtă şampanie avem?

      -Vor şampanie deja?

      -E ziua Indirei, face douăzeci de ani.

      -Avem destulă, da’ o să-i coste. Care-i Indira?

      -Fata înaltă cu păr şaten, lung.

      -Aia nu e prietena băiatului blond?

      -Da, e logodnica lui Lucian. Sunt drăguţi, nu-i aşa?

      -Ea-i mai înaltă cu un cap decât el, nu se simt jenaţi?

      -E la modă. Indira e fericită oricum, pentru că Lucian, care seamănă atât de bine cu Leonardo di Caprio, i-a acordat atenţie.

      -Di Caprio? Cu nasul ăla borcănat?! S-avem pardon! Dar cine este lunganul brunet şi tălâmb?

      -Oho! Cristi. Bunică-său e fost colonel de securitate. Nici eu nu-l suport, e un sadic, a vrut să dea cu maşina peste o pisică.

      -Pui de nemernic… Iar cel drăguţ? Cel cu tricou verde?

      -Acela este Vicenţiu. Vi se pare simpatic? Să ştiţi că el este adevăratul hacker, el i-a învăţat pe ceilalţi cum să procedeze, iar pentru asta, primeşte un procent… Îi plătesc inteligenţa; el nu se riscă.

      -Mi se pare că-ţi place.

      -A, nu! Dar îl comparam cu prostuţii aceştia care se cred cine ştie ce…

      -Aşa se cred toţi bărbaţii, fii sigură, chiar dacă n-o mărturisesc sau nu se vede… secretul e să le cultivi acest orgoliu şi atunci ei vor face tot ce pofteşti…

      -Irina, haideţi dragă cu şampania, e ziua fetii!

      -Doamna Irina, caviar?

      -Era să zic ceva! Suntem pensiune, nu restaurant. Daţi-le nişte pişcoturi, că merg cu şampanie. Andrei, ţi-am spus să-i laşi în pace pe invitaţi, nu-i deranja. Plus de asta au un vocabular… că-mi vine să fac biip, biip.

      -Mamă, domnul acela bătrân, cu pălărie, a întrebat de ciuperci.

      -Care domn? Claudiu, a mai venit cineva?

      -Nu. N-am văzut pe nimeni. O fi cineva din sat.

      -Nu, tată, era îmbrăcat frumos, nu ca ţăranii; şi vorbea altfel. A mai zis ceva de-un conac, nu mai ştiu… Zicea că e cu una Mioara…

      -Du-te Claudiu, o fi vreun turist care a venit la muzeu şi s-a rătăcit. Miruna! Cupele de şampanie!

     

     

      -Miruna! Hai, fată, să ciocneşti cu mine! Las-o pe maică-ta că se descurcă, o ajută şi-ăla micu.

      -Ţi-am spus că nu e mama.

      -Care-i diferenţa? Nişte babaci cu ochelari de cal. Ţi-am zis ce mi-a povestit Andra? Oau! Trebuie să-i dai în cărţile de tarot.

      -Indira, la mulţi ani! Eu nu mă ocup cu tarotul.

      -Ce-ai dragă, nu te lăudai că eşti vrăjitoare?

      -Bodi, să declari tu de faţă cu toată lumea, care din noi a reuşit mişcarea cea mai tare pe luna asta!

      -Dă-te, bă-n puii mei şi mai slăbeşte-mă.

      -Indira, ia-l pe Lucian deoparte că până la urmă se bate cu Adi.

      -Băi, gealaţilor, potoliţi-vă că vă babardesc!

      -Lucian, vino cu mine, e ziua mea şi nu-mi dai nicio atenţie.

      -Liviu, nu mai încinge şi tu spiritele, te rog.

      -Miruna, domniţa inimii mele, de ce nu vrei tu deloc să mă iubeşti?

      -Deci Bodi şi cu ceilalţi care nu recunoaşteţi asul să vă păziţi. Vă sparg, vă-ndoi, auziţi, mă?

      -Vicenţiu, te rog mult, vrei să-l duci tu pe Adi la culcare? De tine ascultă întotdeauna. Gata, prieteni! Dacă vreţi să ştiţi ceva despre locurile unde sunteţi acum, veniţi lângă foc. Nea Florea ne va spune nişte întâmplări ciudate petrecute pe-aici.

      -Miruna, sper că nu ţine mult programu’ moşului, că am alergie la chestii naşparlii.

      -Lili, dacă eşti dornică exclusiv de mondenităţi, îţi garantez c-o să te plictisească.

      -Fato! Nu mai fi aşa ţepoasă, ce naiba! Ţie-ţi place chestiile astea de groază, da ştii că eu mă sperii… şi dacă mă sperii, fac urât, da?

      -Lili, n-o mai freca pe Miruna. Dacă nu-ţi place, du-te la Adi sus şi vezi de ce mai e în stare.

      -Hop şi tu! E ziua ta şi trebuie să mă port frumos cu tine, da’ mâine…

      -Hei, maimuţelor, linişte că n-aud prelegerea.

      -Zi, nea Floreo!

      -De, taică, e multe de zis cu ziua de azi. Că Sânzienele e sărbătoare mare, naşterea Botezătorului; numa’ că tot la data de azi se petrec lucrături sataniceşti. Întâi că lucesc flăcări pe comori. Unde e aur, joacă văpaia s-atragă lăcomia din om. Cine se duce cu dorinţa să să-nbogăţască, îi ia necuratu’ sufletu’. Ş-apăi se zice că pe-acilea pe la noi zace scufundată o comoară veche. Bănet mult, galbini blestemaţi că cine i-o căutat, şi-o râs Ăl cu coarne de el.

      Bătrânii povesteau că-n locurile noastre, pe-unde e acu lunca erea mlaştini înşelătoare şi numa’ însoţiţi de călăuză se putea trece din splai în splai. Drumu târgoveţilor şerpuia mai pe la deal o ţârică şi o ţinea până la Vărzaru, de unde la dreapta apucai spre Curtea de Argeş şi la stânga spre Râmnic.

      -Miruna, sunt aşa de speriat că-mi tremură chiloţii!

      -Nea Floreo, zi-ne de comoară.

      -De, cu comoara povesteau bătrânii pe la clăci cum că un boier ar fi aruncat-o în mlaştină ca să n-o apuce turcii… Veniseră năvălitorii pe văi în sus, da’ ai noştri aflaseră de la iscoade şi-au apucat să aburce sipetele în rădvane; au luat pământu în copitele cailor, însă turcu nu-i slăbea. Au ajuns pe aci prin părţile nostre şi simţeau răsuflarea păgânilor în ceafă. Ereau răi ca hienile, taică, că ereau ai lui paşa Pazvante, poate aţi auzit de iel. Ş-atunci, boier Negoescu o aruncat în mlaştină greutatea, tot bănetu, toate giuvaericalile, cu gând că le-o scoate când s-o ogoi năpasta… N-avea a le mai găsi vreodată… Şalvaragiii, când or ginit că auru o rămas pe loc, s-au aruncat în ape să-l scape. Nu ştiau că sunt smârcuri adânci şi flămânde… Au pierit înghiţiţi cu cai cu tot.

      Multă lume o încercat să afle comora ani la rând; or vinit domni de la capitală şi-or secat mlaştinile, da’ o fost degeaba. Doi muncitori au dat ortu’ popii atunci, unu înecat, altul strivit de-o maşinărie.

      În tinereţile mele, unu Petre s-o lăudat la cârciumă c-a găsit aur şi-a descoperit unde-i locu de taină. Nu l-o luat nimini în samă, da’ nebunu o scos de la brâu câţiva galbini, ştiţi dumneavoastră, scuzi împărăteşti, taleri vechi. Pă loc s-or holbat ochii la tăţi şi parcă s-or trezit din beţie. S-au rugat de Petre cu ceru şi pământu să le spuie unde e locu ieczact unde i-o aflat, de iel s-o ţinut tare. Până nu l-or îmbătat bine, n-o zis. Apăi şi-o dat drumu la limbă. Au plecat, taică, beţivanii cu hârleţe şi sape la râu. Ce să facă pe-ntunericimea aia? Or aşteptat să s-arate zorile, numai că la lumina zilei l-or văzut pe Niţă înecat mai la vale, căzuse în bulboană, iară Petre amuţise, nu mai putea agrăi neam. De-atunci îi rămase numele Mutu.

      -Miruna, dă-l forward pe moş, că astea-s poveşti de-adormit copiii.

      -Nea Florea, care-i treaba cu ielele?

      -Ehe, drăguţa mea, ielile pocesc bărbaţii de se uită la ele. Sunt arătări cu trup de muiere tineră şi cam goluţă, să mă iertaţi. Zboară prin văzduh şi cântă, de-aia le mai zice împărătesele văzduhului; le place să joace hora prin grădini, şi lasă iarba pârjolită, că aia-i hora morţii. Beau apă din fântâni şi zboară pe poieni. Zicea unu Culaie al popii c-a zburat cu ielele, că l-au purtat prin păduri nevăzute de om, da’ asta-i minciună, că nu scapă nimeni întreg din mâinile lor dac-apucă a le zări.

      -Dacă spunea poveşti de-astea, probabil nici nu era întreg…

      -Darius!

      -Ielelor le place aci, în locurile noastre, că tare-i adânc codru Gruilor; şi Ceauşescu venea aci la vânătore, eream mândri că oprea la noi… Da’ au o uşă care dă p-ailaltă lume şi dacă trece careva prin ea făr’ să vreie, nu se mai întoarce în veci. Erea o muiere, una Leana, care doar c-o văst uşa deschisă ş-o rămas surdo-mută pentru tăt restu vieţii; Leana aia de i-o dat cu sapa în cap lu’ Anişoara lu’ Vasile, poate c-o ştiţi domnişoara Miruna…

      -Nea Florea, mulţumim pentru poveste, serviţi o cupă de şampanie…

      -Taică, un vinişor de-mi-i da, l-oi bea, da’ nu şampanie, că-mi face dureri de cap. Hai, sănătate la tătă lumea!

      -M-am plictisit de moarte!

      -Mihăiţă, Dariuse, ia-ncălziţi, mă, damele că s-au plictisit, auzi?

      -Miruna, daţi drumu la muzică, mai dansăm.

      -Dragilor, nu preferaţi să ascultaţi cântecul ielelor? Ce-aţi zice de o mică drumeţie pe întuneric, prin pădure? Hm? Apoi ne întoarcem şi tăiem tortul.

      -Super extra tare!

      -Tu fată, vrei să fac infarct, tu?

      -Lili, n-ai decât să stai aici.

      -Haideţi, despărţiţi-vă pe perechi, că e mai palpitant, măi fraţilor!

      -Mama mea, ce beznă!

      -Miruna, tu nu vii?

      -Nu, rămân cu Lili; vreau să văd dacă mai au nevoie de mine la bucătărie.

     

      -Miruna, mai este apă caldă la ora asta? Aş face un duş..

      -Nu e decât unu noaptea, de ce n-ar fi? Du-te liniştită. Andrei, nu te-ai culcat?

      -Taci, că mama nu ştie, am sărit pe fereastră.

      -Vai de mine, eşti tare năzdrăvan!

      -Îi auzi cum ţipă? Se sperie de ielele făcute de noi…

      -Se joacă, nu sunt speriaţi cu adevărat, Andrei. Fuga la culcare! Doamna Irina o să se supere pe mine dacă află că ţi-am ţinut partea.

      -Hii! Acum chiar s-a speriat o fată. Şi-au dat seama şi ceilalţi. Auzi cum o caută?

      -Andrei, te rog du-te sus. Eu iau o lanternă să le ies înainte. Ţipătul ăsta sigur l-a auzit şi maică-ta. Vrei să te găsească aici?

      -Miruna! Aici, Miruna!

     

      -Ce s-a întâmplat? Indira, de ce plângi?

      -Vreau să plec de aici. Nu mi-a plăcut de la bun început locul acesta.

      -Termină, dragă, ne strici cheful la toţi.

      -Nu mai stau aici. Lucian, vreau să mă duci acasă.

      -Ce-ai, fă, ai căpiat? Am venit să ne distrăm şi tu te isterizezi? A fost o joacă, ce dracu!

      -Nu pricepeţi că am văzut…

      -Ce-ai putut să vezi? Nişte coceni înveliţi în pânză albă. Foarte mişto, Miruna.

      -Nu! Am văzut ceva rău, foarte rău.

      -Ai văzut-o pe mă-ta.

      -Lucian, nu vorbi aşa cu ea, este îngrozită, e clar.

      -Ce, bă Dariuse, crezi că e prima oară când se isterizează? Asta are sindromu ăla… ştii tu.

      -De ce plânge domnişoara?

      -S-a speriat. Doamna Irina, nouă ne-a plăcut, a fost distractiv, dar ea… să nu fi băut un pic mai mult…

      -Aşa, deşteptule, acum mă faci şi beţivă.

      -Indira, stai jos aici pe şezlong. Îţi aduc un ceai de tei.

      -Nu doamna Irina, nu vă deranjaţi. Eu plec acasă. Lucian, vreau acum.

      -Bă, vede c-am deschis o bere, nu că acum pe loc.

      -Ce, ce e pe mine? Ia-le de pe mine!

      -Ho, şezi blând, nebuno! Sunt furnici. Te-ai aşezat fix într-un muşuroi, ce naiba.

      -Fiţi atenţi ce de furnici! Sunt enorme!

      -Ia-le de pe mine!

      -S-au urcat pe tine de pe tulpina părului.

      -Lucian, e ziua ei, nu-i vorbi urât.

      Dă-o, mă-ncolo, că prea e nu ştiu cum! Mor când văd atâtea fiţe!

      -Luaţi-le de pe mine odată!

      -Gata, fato, le omor, uite. În loc să beau o bere liniştit, le-o dau lor. Na, beţi fir-aţi ale dracu! Le calc şi-n picioare, eşti mulţumită?

      -Vreau să plec acasă!

      -Te duc, da’ e ultima dată când mai dai ochii cu mine. Miruna, pe unde o iau să ajung mai repede la oraş?

      -Stai să-l întreb pe tata.

      -Cine pleacă atât de curând? Nu v-a plăcut la noi?

      -Domnu Claudiu, îmi pare rău, trebuie s-o duc acasă pe Indira, ea e o fată mai specială şi îi place să se afle în centrul atenţiei…

      -Păi… bine. Sunteţi cu motocicleta? Atunci o puteţi lua peste deal, pe la Gâltofani, treceţi prin pădure şi ieşiţi direct la Budeşti, la doi kilometri de oraş. Da’ să plecaţi aşa, noaptea… Domnişoara Indira, sunteţi sigură că n-aţi prefera să vă culcaţi acum?

      -Vreau acasă şi-ar fi bine să plecaţi toţi cât mai puteţi.

     

© Copyright Diana Alzner
Nu există nici un comentariu  
Comentează articolul  Spune-ţi părerea

    Toate câmpurile sunt obligatorii.
    Comentariul nu poate include link-uri.
    Dacă sunteţi logat, numele şi emailul se autocompletează.
    Comentariile sunt moderate şi vor apărea pe site numai după aprobare.

Nume :
Email (nu va fi afişat) :
Comentariu :


   SFera Online v.3 Final Edition - arte vizuale şi literatură de anticipaţie
      Toate drepturile rezervate. Copyright © 2001 - 2011 SFera Online | © 2011 - 2015 Arhiva SFera Online