evomag.ro
    science-fiction fantasy poezie eseu arte vizuale
Caută :  
Resurse Contact
Himera  -  Cioara  -  Variaţiuni pe o temă mai veche  -  Omul - cu - sacul, Timpul şi... Eu !  -  Experimentul  -  Înălţarea  -  Aseară...  -  Luminile oraşului III  -  Război obişnuit  -  O lumânare pentru mama !  -  Între „Ei” şi noi, Pământul! (V)  -  Proces neverbal  -  Cursa  -  Vatmanul - Mass Media  -  Drumul spre  -  Pasomii  -  Corabiile lungi  -  Jocul libertăţii  -  Arătarea  -  Coana mare se mărită  -  Visând cu ochiul deschis  -  Nopţi albe, zile negre  -  Avocatul celui care a vrut să mă omoare  -  Îngerul cenuşiu - Angela  -  La copcă  -  Caiet de regie  -  Veşnic orizont  -  În tren  -  Catedrala  -  Enigma de cristal  -  Imdiola  -  Lumea de sus  -  Norma  -  În noapte  -  Stăpânul - Volumul I : Răpirea zeilor  -  Poetul cerşetor  -  La lumina...  -  Boaba de spumă  -  Taina leului  -  Natură moartă, cu portret  -  Sub nori  -  ROV-27  -  Perdeaua lui Simon  -  Vrăjitoarea  -  Pescarul la apus  -  Umbra  -  Cercul  -  Emoţia reîntoarcerii  -  Babylon Five: Mercenarii  -  Dansând pe sârmă


Somnul

Sorin Coadă



Publicat Duminică, 22 Februarie 2009, ora 10:22

      Cândva, ne petreceam nopţile în insomnii. Bântuiam străzile pustii ale oraşului, adăugam frontoane şi capiteluri închipuite clădirilor lipsite de personalitate, dărâmam cu privirea cartiere întregi de blocuri, aşa cum nici cel mai puternic cutremur de care ştiam nu reuşise. Ridicam parcuri în care să ne plimbăm cu barca contemplându-ne chipurile îngemănate în oglinda lunii. Ne jucam în şuvoiul monoton al fântânilor arteziene cu apa colorată de raze ascunse, proiectate de undeva din adânc. Ne promiteam o iubire veşnică precum aceste insomnii fără sfârşit.

      În scurtele reprize de somn, pe care libertatea noastră ni le permitea şi ziua eram îmbrăţişaţi şi savuram, parcă legaţi printr-un cordon ectoplasmatic aceleaşi minuni ale lumii tinereţii.

      Ne împărtăşeam fiecare gând, fiecare instinct pornit inconştient din partea neînţeleasă a creierului şi resimţit cu fiori de celălalt.

      Eram narcisiaci faţă de lumea prea anostă pentru imaginaţia noastră, admirându-ne superbele flori în ochii plini de admiraţie a perechii.

      Viaţa avea alt ritm în iubirea noastră şi nu ne agăţam încrâncenaţi de ea, o lăsam să curgă lin, bucurându-ne de voluptatea insomniei, până când ea s-a îmbolnăvit de somn.

      Mai întâi, n-a venit la obişnuita noastră întâlnire nocturnă, lăsându-mă pradă geloziei, făcându-mă să mă zbat cu ochii deschişi în coşmaruri ce mi-au tulburat pentru prima oară apele inocenţii.

      „Am dormit”, a fost explicaţia simplă şi naivă sub care bănuiam doar prefăcătorie.

      Nopţile ei de „somn” au continuat neabătut. I-am urmărit fereastra cu îndârjire nopţi la rând. Singură în cameră, în pijamaua cuminte, îşi pieptăna absent părul în care, altădată, îmi scăldam mâinile lacome în unduirea lui mătăsoasă. Îşi spunea în picioare rugăciunea şi se culca, aşa cum n-aş fi crezut vreodată că un om poate să-şi petreacă jumătate din existenţă.

      Dragostea noastră şi-a urmat cursul firesc, ea îşi dormea cuminte nopţile, eu număram ca turbat secundele până la răsăritul care o trezea, leneş întârziind să mi-o aducă.

      Când am împărţit acelaşi pat, somnul ei a început să se prelungească. Era un duşman pe care îl acceptam ca pe o boală incurabilă, ca pe o monedă de schimb, ca pe o întrerupere a vieţii de o comă prelungtă.

      Dar, nu-i puteam accepta visurile, mai cu seamă pe cele şăgalnice în care apăream drept personaj de-a dreptul sinistru, sau cele despre morţi cerându-i habotniciei ei plicticoase pomană. Mă feream să-i stimulez în vreun fel imaginaţia, să-i dau prilej de excitare a dorinţelor comune, pentru a se închide în visul ei şi a-şi oferi ce nu putea obţine în realitate.

      Temerile mele se dovedeau neîntemeiate. Visurile nu ieşeau la suprafaţă. Privindu-se în oglindă, când îşi pieptăna părul, uita totul. Pentru scurtă vreme era a mea până ce începu să utilizeze ca medicament pentru durerile de cap reprize mari de odihnă, fără ca acestea să-i afecteze cumva noaptea.

      Neîmpăcat, am început să spionez acest duşman tăcut. În lumina slabă a veiozei, încercam să descifrez furnicarul de imagini perindându-se pe sub pleoapele închise, tresăream la fiece zgomot provocat de avatarurile acestei relaţii primejdioase sau încercam să-mi îngemănez somnul meu agitat cu visurile ei calme şi neştiute, aşa cum ne uneam insomniile în nopţile de feerie.

      Zadarnic, chiar şi dormind lângă ea nu-i puteam prinde nimic din candoarea şi imaginaţia care îmi marcase dragostea pentru ea.

      Nu-mi rămânea decât să folosesc trupul ei gol drept masă de scris, să-mi înmoi foile toamnei veştede în transpiraţia ei fină, să caut modele pentru personajele fără suflare în chipul ei veşnic imobil.

      Somnul ei mi-a devenit personaj. Trecutul nostru s-a scurs ca cerneala proastă pe câteva pagini pierdute prin mormane de hârţoage, iar ea a continuat să doarmă tot mai mult ca o crisalidă înaintea marii renaşteri. Mai aştept încă acea trezire lângă trupul ei gol, dar zorii şi sfârşitul insomniei mele nu sunt motive pentru a-şi întrerupe visurile neştiute.

     

© Copyright Sorin Coadă
Nu există nici un comentariu  
Comentează articolul  Spune-ţi părerea

    Toate câmpurile sunt obligatorii.
    Comentariul nu poate include link-uri.
    Dacă sunteţi logat, numele şi emailul se autocompletează.
    Comentariile sunt moderate şi vor apărea pe site numai după aprobare.

Nume :
Email (nu va fi afişat) :
Comentariu :


   SFera Online v.3 Final Edition - arte vizuale şi literatură de anticipaţie
      Toate drepturile rezervate. Copyright © 2001 - 2011 SFera Online | © 2011 - 2015 Arhiva SFera Online