evomag.ro
    science-fiction fantasy poezie eseu arte vizuale
Caută :  
Resurse Contact
Delir  -  Mamă de duminică  -  Planeta ascunsă  -  Cyborg story  -  Omul invizibil  -  Praf minune (III)  -  Talent  -  Povestea ţării Nucalanoi  -  Interviul  -  Meduza (VII)  -  Dansând pe sârmă  -  Ignis  -  Oglinda îngerilor  -  Arta fugii în cinci acte  -  Cioara  -  Felix II  -  Ciorna  -  Cursa  -  Acolo sus, vulbul  -  Secretul  -  Jocul Zeilor (I)  -  Jocul libertăţii  -  Archeopterix  -  Vatmanul - O pasiune  -  Reactorul  -  Cosas de la vita  -  Nevastă rea  -  Gender X  -  Lecţie de Umanitate !?  -  În beci  -  Vânzătorul de ghilotine  -  Kamikaze  -  Nouăsprezece zile (II)  -  Stăpânul - Volumul I : Răpirea zeilor  -  Tranzit  -  Lacrimi de stea  -  Rapsodia  -  Jocul Zeilor (VII)  -  Labirintul de gheaţă  -  Casa libertăţii  -  Bătălia pentru supravieţuire  -  Imdiola  -  Camera de la capătul holului  -  Vară cu ciocănitori  -  Ziua a şaptea  -  Citadela Asociaţiei  -  Meduza (IX)  -  Marea Neagră. Iulie  -  Moştenire de familie  -  Praf minune


Masa de duminică

Anda Moculescu



Publicat Vineri, 10 Octombrie 2003, ora 10:05

      Vh. Fish zîmbi iar, aratîndu-si dintii lungi catre Amarana. Fusese o dragoste la prima vedere, în sensul ca îl placuse aproape tot atît de mult pe cît îi displacuse matusii ei. "Si nu pentru ca ar avea trei picioare", se grabea sa adauge dînsa ori de cîte ori simtea nevoia sa îsi spuna parerea în privinta acestei alegeri. Lucru care se întîmpla foarte des, oricum mai des decît ar fi dorit Amarana. Iar fratiorul ei îl poreclise "vh-the-fish" ceea ce nu contribuise deloc la îmbunatatirea relatiilor evident subrezite de diferenta mare de ani dintre cei doi. "Fratele meu e cel mai cel" individ pe care l-am cunoscut vreodata, declara ea cui se nimerea, neprecizînd termenul pe care îl pastra în minte. Dar nimeni n-o întreba, din fericire, la ce se gîndeste în acele momente de reala si realista sinceritate. Nu erau întru totul familia perfecta- stiau singuri aceasta- desi se fereau sa o recunoasca în public. Probabil, dintr-un exces de sensibilitate. Matusa ei suferea foarte tare din cauza singuratatii însa era constienta ca pretul cel mai scump îl platea mica Matilda, soricarul abandonat de cînd fata îl cunoscuse pe Vh.

      "Am impresia ca Vh. a devenit companionul ei preferat", se destainuia la cîte o cafea (numai filtru), prietenelor avide de noutati. Cîte cafele atîtea prietene, cîte prietene atîtea pareri. Un numitor comun exista totusi: Vh. se potrivea, poate, cu Amarana dar în nici un caz cu familia ei. Daca ar fi fost ceva mai mic l-ar fi adoptat eventual, "cineva" -suspinau ele- care sa îl creasca asa cum se cuvine dar la vîrsta lui, douazeci si noua de ani împliniti, nu se mai putea face, desigur, nimic. -Nu ca n-as fi fost destul de îngaduitoare dar situatia asta risca sa se perpetueze la infinit!-, graseia dumneaei, delicat, umplînd cescutele din portelan alb, cu fir auriu. Cînd pronunta -perpetueze- matusa lor se înrosea de fiecare data fiindca era o persoana pudica dar, în acelasi timp, cuvîntul acesta o facea parca, sa vibreze ca si cum ar fi rasucit un resort launtric. În acele clipe parea mult mai tînara si, categoric, mai fericita decît era în realitate.

      -Ai un profil de faianta- îi spunea Martin, vesnic îndragostit de ea. Îl respinsese mereu, înca din adolescenta ceea ce facuse relatia lor extrem de durabila, în special în pauzele dintre cele trei sotii ale lui si cei doi soti ai ei. Dar, dincolo de toate aceste circumstante lipsite de importanta, realitatea este ca matusa Amaranei fusese si era înca o femeie cocheta, care stia sa deschida o usa cu gratie. Chiar atunci, ventilatorul îi deznoda panglica galbena de la palaria de pai -mauve- iar gestul cu care si-o azvîrli pe podea stîrni chiote de admiratie din partea celor din jur. -Mereu seducatoarre, drraga mea-, surîse galant, Martin si-i saruta mîna. -Mi s-a mai întîmplat odata-, suspina ea, -în prezenta unui actor--. -Si îti placea mai mult?- întreba Martin, fara sa îsi ascunda gelozia crescînda.

      -Nu îmi placea el, îmi placea situatia, recunoscu, iar apoi, remarcînd ca raspunsul nu îl satisfacea, continua simplu: -aveam prea putine lucruri în comun; nu-i cazul nostru!-

      Dupa înca o clipa de gîndire adauga: -Nu-mi place nici legatura Amaranei cu Vh. Fish dar o suport. Cred ca asa trebuie sa procedeze o ruda buna.- Martin zîmbi iar ochii lui devenira brusc mai umezi si stralucitori: -Esti prea buna pentru lumea asta!-. La protestele ei, insista: -nu, nu, asa e, draga mea, ar trebui sa îti fie recunoscatoare pentru tot ce-ai facut pentru ea dar nu va fi, o stiu, ca întotdeauna-- Matusa se simti oarecum flatata, oscilînd între dorinta fireasca de a accepta complimentul si datoria de ruda pe care deja o invocase. În cele din urma zise cu jumatate din vocea ei naturala: -N-ar fi frumos sa vorbim astfel despre nepoata mea-- Dar trebui sa se întrerupa fiindca tocmai atunci intra Amarana, cu Vh. Fish de mîna.

      -Detest cîntecele triste, începu fata si toti se ferira sa o priveasca dezaprobînd situatia aceasta compromitatoare în care se încapatîna sa ramîna în ciuda sfaturilor bune primite de pretutindeni. Ca de obicei, ea nu se lasa descurajata: -Îmi plac versurile triste dar cîntecele triste nu pot sa le sufar. Mi-e groaza de ele. Cred ca, undeva, îmi lipseste un punct de sprijin, o motivatie, ceva concret, o- radacina! Da, cred ca îmi lipsesc radacinile!-

      -Cum poti sa afirmi asemenea lucruri de fata cu noi?! o mustra aspru Martin.

      Glasul lui capatase o vigoare neobisnuita pentru acea parte a anului. De obicei, iarna, mai mult dormita pe fotoliul de lînga calorifer, ca o mîta batrîna si jerpelita. De aceea haina lui de velur maro era plina de scame mai mari sau mai mici, în culorile tapiteriei. Matusa i-o peria la plecare, cînd îsi încheia vizita saptamînala, desi stia ca se oboseste zadarnic. Nici o perie, nici o mîna oricît de priceputa n-ar fi putut sa le adune pe toate.

      -Mai ales, continua el la fel de aprig, cum îti permiti de fata cu matusa ta?

      Amarana întelese provocarea dar nu îi raspunse fiindca rontaia un fursec de pe masa. În schimb, se strîmba graitor catre Vh. Fish care o privi melancolic în vreme ce îsi stergea fruntea acoperita de o sudoare absolut nepotrivita cu anotimpul.

      -Ne ramîne numai visul si abisul- si abisul, spuse el, în final, strîngînd cu o mîna, servetelul albastru de nylon. Cu mîna cealalta îi înconjura delicat, talia. Matusa surîse cu duiosie pentru ca adora scenele de dragoste, în special pe acelea de la televizor. În plus, i se parea ca Vh. seamana din profil, cu -Jose Armando-. Avea ochii lui-

      -Cînd vad cît va iubiti, ofta admirîndu-i, aproape ca îmi vine greu sa va mai despart!

      -Dar trebuie sa tinem seama de consecinte! interveni energic, Martin. Nu ne putem permite o asemenea greseala! Ce-ar deveni nepotii nostri, de exemplu? Niste aratari cu trei picioare-

      -Pardon! sari speriata, matusa Amaranei. Acesta e un mic amanunt nesemnificativ-

      -Aiurea, nesemnificativ!

      Fata era de-a dreptul furioasa. Asa cum nu o mai vazusera niciodata, cu ochi atît de fierbinti ca ar fi reusit sa faca sa explodeze un sloi de gheata. Vh. o urmarea pierdut, din coltul unde se retrasese discret de cînd prevazuse o cearta. Ai ei taceau stînjeniti, presimtind ca va fi cazul sa ia o hotarîre. Poate chiar aceea finala.

      Din fericire, cineva trînti usa. De afara se auzeau zgomote tot mai salbatice iar în camera navali fratele Amaranei, urmat de prietenii lui. Fiecare ducea cîte o sticla de bere, neînceputa, iar doi carau chiar o lada întreaga.

      -Filmul! strigara ei, în cor. Am venit sa vedem filmul de duminica! Ne mai tineti mult?

      -Asa e, filmul- sopti matusa, trezita parca, dintr-un vis si respira adînc. Odata cu ea respirara si ceilalti. Cu miscari blînde, aproape automate, merse spre video. Alese o caseta pe eticheta careia nu scria nimic. Dupa o secunda de incertitudine, din aparat se revarsa plutind peste capetele tuturor, ca o iluminare, -Oda bucuriei-.

      - Sunt fericita, sunt fericita! striga Amarana, strîngînd-o în brate, plina de entuziasm. N-am crezut niciodata ca putem fi o familie! Te rog, las-o sa cînte, insista ea, iar baietii o aprobara batînd din mîini si din picioare si fluierînd cît îi tineau plamînii. Fiecare sarea sa îl îmbratiseze pe celalalt.

      În harmalaia generala, nimeni nu observa ca Vh. Fish disparuse. Tîrziu de tot, fratele Amaranei simti curentul si o întreba cine a lasat usa deschisa.

      -Nu stiu, spuse fata si se duse repede sa o închida.

     

© Copyright Anda Moculescu
Nu există nici un comentariu  
Comentează articolul  Spune-ţi părerea

    Toate câmpurile sunt obligatorii.
    Comentariul nu poate include link-uri.
    Dacă sunteţi logat, numele şi emailul se autocompletează.
    Comentariile sunt moderate şi vor apărea pe site numai după aprobare.

Nume :
Email (nu va fi afişat) :
Comentariu :


   SFera Online v.3 Final Edition - arte vizuale şi literatură de anticipaţie
      Toate drepturile rezervate. Copyright © 2001 - 2011 SFera Online | © 2011 - 2015 Arhiva SFera Online