|
|
Gol
| Corbii nu coboară... |
|
|
|
|
|
Publicat Marţi, 23 Aprilie 2002, ora 10:05
Corbii nu coboară. Strada e pustie, nici un fulg nu mai cade. Nimeni si nimic nu se încumetă.
Zăpada buretoasă luminează rece golul.
Păsesc prin ea sub amurgul static, si-mi rememorez conditia.
Cum viata s-a strâns si i-a scuipat pe toti afară.
Prin aerul fosnitor, fără fulgi, văd o lumânare la o fereastră, consumându-se ca un ultim semn. Nu s-a topit încă si stiu că nu se va topi niciodată. A rămas acolo, lângă cartea pe care Ionescu o citea atunci. Acum trei zile, după socotelile mele. Zile aproximative, fără dimineată, seară, fără noapte, fără ceasuri. Zile înghetate în iarna perpetuă.
Atunci când îl luaseră era linistit, nepăsător. A tipat. Singurul care a tipat.
Alături a murit cocioaba Vasilestilor. Sau a Marinestilor, nu mai stiu. Marinestii au fost primii. Acum mult timp, când totul a început să nu se mai termine. Nu mai tin minte.
Mă duc, resemnat, către capătul străzii. Poate că sper să găsesc pe cineva, poate că sper să găsesc o iesire. Poate că încerc să-mi omor timpul.
Timpul rămas. Căci stiu că vor veni să mă ia si pe mine. E tot ce vreau.
Să nu rămân aici.
Să nu rămân singurul.
© Copyright Bogdan Gheorghiu
Nu există nici un comentariu |
|
|
Comentează articolul
|
Spune-ţi părerea
|
|
|
Toate câmpurile sunt obligatorii. Comentariul nu poate include link-uri. Dacă sunteţi logat, numele şi emailul se autocompletează. Comentariile sunt moderate şi vor apărea pe site numai după aprobare.
|
|
|
|
|
|
|