evomag.ro
    science-fiction fantasy poezie eseu arte vizuale
Caută :  
Resurse Contact
Acolo sus, vulbul  -  Sentofagia  -  Pasul craiului de munte  -  Penato e căutat de prieteni  -  Fluturi  -  Puroi III  -  Proză absurdă  -  ªahul de duminică  -  BO  -  Lumina neagră  -  Boaba de spumă  -  Re-insecţie  -  Valea blestemată  -  Printre oameni  -  Jocul Zeilor (V)  -  Luminile oraşului XXX  -  Nu vreau să fiu un erou !  -  "Coincidenţă !" au strigat  -  Meduza (V)  -  Închis  -  Detenţie  -  De aici, de sus...  -  Gol  -  Frumuseţea numărului unsprezece  -  Somnul uitării  -  ...ªi la sfârşit a mai rămas coşmarul  -  Locul pierdut  -  Stiinta si tehnica  -  Bătălia pentru supravieţuire  -  Pasomii  -  Luminile oraşului 2 (III)  -  Casa de la marginea pădurii  -  Visând cu ochiul deschis  -  Arta de a purta un război  -  Atingeri sensibile  -  Călătoria unui artist...  -  Sinucigaş plătit  -  Licuricioaia  -  Salvatorul  -  Vid imprevizibil  -  Ceasul voinicului  -  Inelul de platină  -  Casa nebunilor  -  ªi vremea vine ca să plângi  -  Răspuns fără întrebare  -  Himera  -  Casa galbenă  -  Pescăruşul  -  Coconul  -  Text experimental


Călătoria unui artist...

Călătoria unui artist...
  A.T. Tezeu
Oraşul
Mocirla
Femeilor...
Eu şi Cu Mine
Blasfemii : Globul de Crăciun
varianta print

A.T. Tezeu



Publicat Duminică, 12 Octombrie 2003, ora 10:05

      Camera prezenta o temperatura scazuta, intrând din caldura elocventa de afara, te izbea un fel de zid inghetat. Richard Mars intra totusi cu expresia fetei neschimbata: aceeasi barba taiata scurt, ce alaturta unor ochelari mici si rotunzi, forma o fata studioasa, severa, ba poate un pic caraghioasa pentru acele vremuri.

      Gasi în camera un birou mic la care statea asezat unul din cei mai mari psihologi a acelor timpuri: Mihai Aren. O fata palida se prezenta, dincolo de un cap chel, cu niste ochi mici, verzui ce produceau o privire, gânditore dar caraghioasa. Aren nu se uita la viitorul sau pacient, desi remarcase prezenta sa în camera, nici nu-si ridica privirea, nici nu-i oferii acestuia un loc. Îl lasa în piciore, pentru câteva secunde stânjenitoare. Scria- lucru mult prea important pentru a fi întrerupt. Parca, totusi aducându-si aminte de Mars, Dr. Aren ridica privirea si-l observa...:

      -Luati loc domule Mars... ati întârziat, urât, mai ales pentru unul din mari scriitori în viata...

      -A fost trafic - încerca sa se scuze Mars.

      -Dar întotdeauna timpul nu e pretios artistilor! - continua Dr. Aren nebagând în seama scuza lui Mars - ma scuzati... luati loc.

      -Multumesc...

      Mars se aseza pe scaunul din fata biroului. I se parea confortabil, ba chiar prea confortabil, mai ales ca se scufundase pentru vreo secunda in el.

      -Da domule Mars... din ce i-ati explicat asistentei mele suferiti de simtomele -visului la indigo-...Deci ?

      -Daca numele îi da în totalitate însemnatatea... pai da.

      -Toti aveti aceleasi tâmpenii ? - întreba Dr. Aren ca pentru el - Acum vreo doua saptamâi a venit la mine Amtre Mihailovici, stiti, marele dramaturg, spunea ca viseza toata noaptea ca se desparte de sotie si se casatoreste cu o femeie mai în vârsta ca sa-i ia banii- I-am spus sa nu mai scrie nimic doua saptamâni... A venit ieri... nu mai visa nimic. De ce va bagati toate tâmpeniile pe care le scrieti în cap ?? Eu când scriu ceva nu înebunesc-

      -Da Dr. Aren, dar eu nu am auzit de nici o carte de-a dumneavoastra...- spuse Mars sarcastic.

      -Da... - râse scurt Dr. Aren. Oricum, povestiti-mi visul- pe larg, cu toate detaliile.

      -Pai ma culc noaptea ca orce alt om si dupa ce îmi închid ochii totul se întuneca, dar un întuneric de nepatruns. Apoi începe sa adie un fel de vânt rece, dar asa de rece încât pielea mi se zbârleste, si apoi apar în fata mea trei usi. Trei usi de aceeasi culoare, aceeasi forma, cu acelas gen de geamuri. Doar privelistile, difera. Dincolo de geamul primei usi apare o priveliste splendida de munte, dincolo de gemaul celei de-a doua usi apare un rasarit de soare de pe o plaja, iar dincolo de geamul celei de-a treia usi este... întuneric.

      Totdeauna însa deschid ce-a de-a treia usa. Nu stiu exact de ce... probabil pentru ca nu vad ce e dincolo si... sunt curios. Orcum, ma îndrept spre usa încet... înunericul pe care pasesc scârtâie nefiresc, iar celelalte doua usi dispar. Pun mâna pe clanta destul de rece si apas pe mânerul care se actioneaza destul de usor. Usa se da în laturi cu un sunet, strident, metalic iar dincolo de ea este... întuneric. - Mars se opri un pic pentru a-si trage respiratia. Pasesc totusi dincolo de prag, iar atunci decorul se schimba, apare o camera, cu patru pereti, un tavan si o podea, totul vopsit intr-un maroniu rosiatic, dar peste tot, numai pete de sânge si noroi. Raceala de dinainte se transforma intr-o raceala umeda, ca si cum ar fi plouat. În mijlocul camerei se afla un scaun metalic, care straluceste sub o lumina venita de... nu stiu... de undeva, pentru ca becuri sau frestre nu exista. Iar pe scaun este un om, un om în zdrente, cu parul ce-i ajunge la umeri, dar sta cu fata la mine si tot repeta -Mai departe nu mai este... Mai departe nu mai este...-. Si eu îmi pierd cumpatul, toate sentimentele din sufletul meu devin un amalgam de ura si nebunie, ma apropii de om nu cu dorinta de a-l ruga sa se opreasca, ci pentru a-l sugruma, a-l omorâ, încerc sa-l prind de gât, când, deodata ma trezesc pe tavan, sau el e pe tavan, deoarece e deasupra mea, dar pletele nu îi cad în jos, nu repecta legile gravitatiei, sau eu nu le respec. Dar repeta, în continuare -Mai departe nu mai este-- si-si îndreapta privirea spre mine, si parca, ochii lui erau sursa luminii... Si apoi ma trezec...

      Fata lui Mars parea tumefiata dupa relatarea care lasase rece privirea Dr. Aren. Acesta termina de scris în caietelul sau cu notite, lasând pacientului sau timp pentru a se calma dupa povestirea pe care parca o traise.

      -Domule Mars...cine era ?

      -Cine era cine- Dr. Aren ??

      -Haideti nu mai faceti pe prosul cu mine, Domnule Mars, cine era individul de pe scaun ??

      -Pai... eu. Mars redeveni crispat. Nu stiu daca întelegeti Dr. Aren, sunt scriitor de romane horror, nouazeci la suta din povestile scrise de mine au fost visate, închipuite înainte de a fi scrise, sunt un om care se sperie foarte greu, când mai citesc câte ceva scris de mine, considerat înfricosator, îmi vine sa râd, filmele ecranizate dupa romanele mele ma plictisesc, ma enerveaza, iar altii nu dorm cu noptile din cauza lor. Totusi acest vis ma cotrobaie pâna în maruntaie, ma sperie, ma îngrozeste, dar înca nu am scris despre el, nu am avut curajul...

      -Domule Mars, eu va sfatuiesc sa va luati un concediu, un concediu de la stilou si foaie sa nu va mai gânditi, mergeti la munte... la mare... - Dr. Aren chicoti - sa va destindeti, dormiti, sau mai bine nu dormiti- V-as obliga daca as avea puterea, dar nu o am, asa ca va rog.

      Câteva zile trecusera de la mica discutie a Dr. Aren cu Dl. Mars. Doctorul statea la biroul sau mic, scriind pe acelas caiet. Telefonul mobil ce statea pe birou, începu sa cânte o melodie stridenta. Dr. Aren se sperie un pic, si trase din greseala o dunga peste notitele recente. Lua telefonul cu moleseala în gesturi si raspunse:

      -Alo ?! Doctorul Aren Mihai la telefon...

      -Doctore Aren- sunt- sunt- Elenia Mars, sotia lui Richard Mars... a suferit ceva... va rog sa veniti ... sa veniti la spitalul Sfântul Pavel... va rog.

      -Calmati-va doamna ajung cât de repede pot.

      Dr. Aren deveni deodata vioi, vocea grabita si speriata a D-nei Mars îl mobiliza, îsi puse cu repezeala mobilul în buzunar, si-si lua cheile de pe sifonier. Iesi afara în strada aglomerata, si foarte calduroasa fata de frigul din biroul sau. Merse la parcare si se urca in -Marinerul- sau negru. Nu trecusera zece minute de la discutia de la telefon si Dr. Aren mergea grabit alauri de D-na Mars pe coridorul vopsit în alb al spitalului de psihiatrie Sf. Pavel.

      D-Doctore, s-a sculat azinopate si mi?a spus ca va scrie capodopera vietii sale, s-a asezat la masa si când a început sa scrie pur si simplu a ramas acolo, si tot repeta ceva... A fost pacientul dumneavoastra, vedeti ce are. Va Rog...

      -Doamna, intru sa vad ce are, eu cred ca a facut un atac de panica, atâta tot... i-am spus sa nu mai scrie si sa se duca în concediu- - spuse Dr. Aren ca pentru el.

      Usa camerei se deschise usor, dar cu un mic sunet metalic, pe care Dr. Aren îl baga vag în seama. Pasi pe podeaua moale cu parchet din salcâm dar care scârtâii un pic sub greutatea doctorului. Mars statea, cu spatele la Dr. Aren, cu ochii la fereastra privind fix, privelistea verde de afara, de pe un scaun metalic. Dr. Aren seaseza pe pervazul geamului si se uita atent, studios, la pacientul sau.

      -Domnule Mars... ?! Domule Mars-?! - încerca doctorul sa-i atraga atentia de la micul parc din fata ferestrei, dar Mars, spunea ceva forte încet ca pentru el, atât de încet încât Dr. Aren fu nevoit sa-si apropie urechea de buzele pacientului:

      -Mai departe nu mai este... Mai departe nu mai este... - repeta Mars la nesfârsit.

      Dr. Aren facu o fata uimita, surprinsa, începu sa zîmbeasca, si se aseza pe patul moale din camera. Privirea risipita a lui Mars îl urma. Dr. Aren se uita atent în ochii pacientului sau...

      -Domnule Mars... ati ales tot usa întunecata ?? - zâmbetul de pe fata Dr. Aren se largi.

     

© Copyright A.T. Tezeu
Sursa :   Avangarda
Nu există nici un comentariu  
Comentează articolul  Spune-ţi părerea

    Toate câmpurile sunt obligatorii.
    Comentariul nu poate include link-uri.
    Dacă sunteţi logat, numele şi emailul se autocompletează.
    Comentariile sunt moderate şi vor apărea pe site numai după aprobare.

Nume :
Email (nu va fi afişat) :
Comentariu :


   SFera Online v.3 Final Edition - arte vizuale şi literatură de anticipaţie
      Toate drepturile rezervate. Copyright © 2001 - 2011 SFera Online | © 2011 - 2015 Arhiva SFera Online