c. Nu plecam sã mai iau aer, încremeneam acolo pe carte, pentru cã îmi fugeau ideile şi le pierdeam, mã enervam cã trebuia sã o iau de la capãt şi mai bine stãteam acolo.
Într-o zi m-am proţãpit în sala bibliotecii de dimineaţã de la ora opt. Am fost foarte revoltatã când am vãzut cã biblotecara întarzâie, şi tot trece, şi tot trece, ba un sfert de orã, ba un alt sfert de orã pânã însfârşit a venit la opt şi treizeci şi cinci. Mi-am luat cartea cu filosoful meu preferat şi m-am aşezat acolo fãrã sã mã mai ridic.
Am facut doar câteva pauze întreaga zi şi spre searã, aproape de ora opt am ignorat faptul cã cea care statea la ghişeu dãdu strigarea de plecare, nu am fost atentã la cele ce se petreceau în jur şi cum în bibliotecã totul rãmânea cu lumina aprinsã m-am trezit pe la ora nouã seara cã sunt încuiatã înãuntru şi nu mai pot sã ies.
Am rãms acolo cu Immanuel Kant sub nas. Brusc mi s-a fãcut foame, ce sã mãnâc, nu aveam ce, de ieşit nu puteam, cã erau gratii, la baie sã mã duc, am rãsuflat uşuratã când am vãzut cã e deschisã şi am bãut nişte apã ca sã mi se mai potoleascã foamea. Am gãsit un covrig uscat prin ruksac şi la-m ronţãit. Mã sãturasem de citit, tot confortul mi-a dispãrut brusc şi nu mai aveam nici un chef sã citesc, la gândul cã o sã stau o noapte întreagã sã dorm în bibliotecã. Era vara , cald, prin mai la sfârşit, dar totuşi sã dorm acolo pe bãncile acelea de scândurã nu prea îmi dãdea mana. Am început sã mã plimb de colo, colo ca un leu într-o cuşcã. Când îmi arunc ochii pe un ziar ce vãd, o revistã uitatã de un student sau aruncatã, sau poate lãsatã acolo cu bunã intenţie, era Echinox. O citise şi o aruncase. Aşa cã am luat-o, parcã eram un deţinut în celula care pune mâna pe un elixir. Era îndoitã de la mijloc, aşa cã am aşezat-o de la început ca sã o pot citi. Când mã uit, pe prima paginã ce vãd. O figurã a unui individ, slab, deformat, cu nişte ochelari negri pe nas de îi acoprea toţi ochii, cu rama neagrã şi latã aşa cum se purtau pe vreamea impuşcatului ca sã arãţi cã eşti rasat, acest individ era pozat cu un cap al lui mare, în spatele unor gratii de geam nu de puşcãrie, cu o gramadã mare de cãrţi care se rãsturnau peste el, iar dedesubt era scris mare cu negru sub ochii holbaţi ai individului: ” trãind în cercul vostru strâmt, vã credeţi genii”.
Când am vãzut o asemenea arãtare, am început sã râd de mã ţineam cu mâna de burtã.
- Bã, eu semãn cu ãsta, ha ha ha ha
Era imaginea mea în oglindã, o imagine care se uita batjocoritor la mine. Tipul care pozase era nespus de frumos de dupã ochelari, dar cu figurile bicicletelor mari, negre si urâte care se uitau strâmbându-se la mine, avea o figurã aşa de pocitã şi de haioasã, de strâmbatã de îţi venea sã râzi la fiecare cinci minute.
Am aruncat ziarul cât colo, râdeam şi iar mã uitam la el. M-am dus la baie, m-am spãlat pe faţã ca sã îmi treacã somnul şi enervarea, plus cã aveam o uşoarã senzaţie de nãduşealã cã nu mai erau geamurile şi uşile deschsie, parcã nu aveam aer şi trebuia sã mã duc sã mã rãcoresc. M-am mai învârtit pe ici pe colo, m-am mai uitat pe geam la oamenii care treceau grãbiţi , la troleibuzele care mergeau aşa de lin agãţate de sârme, la tramvaiele care huruiau de se cutremura pãmântul, mã uitam aşa la toate care treceau pe sub ochii mei, eu care eram cocoţatã aşa de sus pe geam, vedeam totul de la distanţã fãrã sã fiu vãzutã.
Dupã care mi-am zis în gând
-Deci aşa dom’le, “trãind în cercul vostru strâmt, vã credeţi genii”, ha ha ha ha nostimã treabã…ha ha ha ha..deştept care a fãcut asta.
Uitându-mã la ziarul acela mi-a venit din nou pofta de Kant, mã calmasem, am mai citi o bucatã de timp, dupã care m-am întins pe masa de lemn, mi-am pus nişte scaune şi m-am culcat.
A a doua zi m-am sculat devreme, pentru cã dormisem destul de greu pe scândurile acelea, am pândit când a venit bibliotecara, de data asta nu a mai întârziat, m-am ascuns la baie cu cãrţi cut tot, sã nu mã vadã şi sã mã dibuiascã, dormisem în spaţiu interzis, am ieşit tiptil de acolo, şi m-am dus în camin unde am tras un pui de somn ca la mama acasã, la ţarã, în satul meu, vara, cu ferestrele deschise, şi cu miros de copac, grãdinã şi iarbã intrându-mi pe geam.
© Copyright Victoriţa Duţu
Comentarii (1) |
|
ionut caragea
Luni, 27 Iulie 2009, ora 14:57
Immanuel Kant - cu doi de m peste tot
|
|
|
|
|
Comentează articolul
|
Spune-ţi părerea
|
|
|
Toate câmpurile sunt obligatorii. Comentariul nu poate include link-uri. Dacă sunteţi logat, numele şi emailul se autocompletează. Comentariile sunt moderate şi vor apărea pe site numai după aprobare.
|
|
|
|
|