evomag.ro
    science-fiction fantasy poezie eseu arte vizuale
Caută :  
Resurse Contact
Război total  -  Concurenţă neleală  -  Triunghiul roşu  -  Zei şi oameni  -  Oglinda îngerilor  -  Cyborg story  -  Trenul  -  Aventurile Poetului Rătăcitor : (I) Prinţul Canalelor  -  Coşmar  -  Poveste de mahala IV : A înnebunit lupul!  -  Războiul lumilor  -  Eu, Singularul Absolut  -  În umbra sorţii  -  Uezen  -  Luminile oraşului III  -  Vizita  -  Mergem acasă  -  Călătorii cu îngeri  -  Program de criză  -  Tocăniţa de ciuperci  -  Frumuseţea numărului unsprezece  -  Zombi  -  Licuricioaia  -  Clocitorul Josh  -  Petrecerea  -  Starea de trecere  -  Meduza (V)  -  Răspuns fără întrebare  -  Supravieţuitorul  -  Luminile oraşului XI  -  În noapte  -  StarCraft : Musafiri nepoftiţi  -  Meduza (VIII)  -  Mămica şi El Diablo  -  Corabia nebunilor  -  Joia neagră  -  Pânza de păianjen  -  Australia, ca o felie de pâine  -  Avocatul celui care a vrut să mă omoare  -  Sindrom de plecare sau Povestiri dintr-o cârciumă de la marginea galaxiei  -  Arătarea  -  Plastic  -  Între „Ei” şi noi, Pământul! (I)  -  Amintiri trecute şi viitoare  -  Luminile oraşului 2 (III)  -  Almateea  -  Efect de înflorire (Napoca)  -  Halta părăsită  -  Experimentul  -  Ignis


Echilibrul

George Ceauşu



Publicat Marţi, 26 Octombrie 2004, ora 10:05

      În biroul meu, pe masa de scris, se afla o racheta intercontinentala.

     

      Suportul pentru creioane se afla la douazeci de centimetri departare de ea. Racheta pare un creion metalic, ceva mai mare. Totusi, este o arma nucleara iar încarcatura ei este destinata unei metropole de pe alt continent.

     

      Asa cum sta acum, aici, racheta este inofensiva. S-ar putea doar ca grilajul de otel care o înconjoara sa fie racordat la retea iar tensiunea curentului sa fie mortala. În rest, totul ofera siguranta. Masa mea este forarte stabila; nu are pe ea un cristal, ci o lespede de granit. Picioarele ei, din titan, sînt implantate într-un postament de beton. În rest, nimic obisnuit. Covorul e gros de opt centimetri si înabusa orice vibratie. M-am obisnuit sa pasesc pe el cu prudenta, fara sa-mi tîrasc picioarele. De obicei, vorbesc în soapta cu ceilalti, desi pe peretele dintre hol si camera mea se întinde o iedera deasa care îmi asigura o protectie sonora adecvata. Si, de altfel, toti peretii sînt captusiti cu placi fonoabsorbante. Ma pot aseza oricînd la masa de scris, cu conditia sa ma las în fotoliul meu încet, foarte încet. Tastele computerului sînt vatuite. O miscare mai brusca poate trezi din somn vreun senzor ascuns. Nu ma deranjeaza lumina galbuie care scalda încaperea zi si noapte. La ferestre atîrna perdele de catifea neagra, care împiedica patrunderea fluxului solar de afara; n-ar fi exclus ca declansatorul vectorului nuclear sa fie cuplat si cu vreun dispozitiv fotoelectric.

     

      Nu ma deranjeaza nici androidul care pazeste racheta. E un soldat al uneia dintre Marile Puteri. Cureaua diagonala îi trece peste umar si teava armei-laser îi ajunge la piept. A încremenit în pozitie de drepti. Va sta asa pîna la venirea schimbului; un schimb dureaza sase ore, iar garzile se succed cu o exactitate matematica. Datorita soldatului, am învatat, în ultima vreme, sa nu mai fiu atît de neglijent.Cînd sînt racit, se mai întîmpla sa ma asez la calculator, sa scriu, desi un stranut ar putea avea efecte catastrofale. Prevazator, cînd simte ca respiratia mea este mai precipitata ca de obicei, soldatul scoate imediat din geanta de la sold o masca de gaze cu antistranutator, pe care mi-o ofera plin de solicitudine.

     

      În casa e liniste. Manînc în liniste, cu înghitituri adînci. Lucrez în liniste, lovindu-ma de cîte o placuta pe care scrie: NU ATINGE! Ceilalti locatari ai casei sînt cei mai fricosi. Uneori, chiar se ating unul de altul si atunci se opresc înspaimîntati, pîndind; asteapta parca sa se întîmple ceva neobisnuit, apoi se întorc la treburile lor. Alteori, cînd le scapa cîte un cuvînt sau cîte o expresie mai tare, îsi apuca, instantaneu, buzele cu degetele si le tin asa, ramînînd crispati, ca si cum ar fi apasat din greseala pe un tragaci. Uneori, asa cum ma misc prin casa, usor, ma simt ca un fel de animal împaiat.

     

      Avertizorul luminos al videofonului ma trezeste din reverie. E... pentru mine. Ea îmi vorbeste în soapta, ca de obicei. Si în locuinta ei este amplasata, de asemenea, o racheta intercontinentala.

     

      Ma îmbrac si am senzatia ca ma cufund într-o apa; costumul mi se muleaza pe trup. Ajung în strada si ma amestec printre trecatori. Ma întîlnesc cu ea într-un parc. O patrula se învîrte prin apropiere - oare i s-o fi parînd ceva neregulamentar?... Dau mîna în mod civilizat cu prietena mea si vorbim potolit. Patrula ramîne în urma iar noi hoinarim pe strazi. Ea vrea sa intram la un film. Efectele de pirotehnie si dialogurile ne asurzesc. Iesim dupa un sfert de ora si o invit, ca de obicei, la mine.

     

      La intrarea în apartament, scot din buzunar o cartela, o introduc în fanta si usa culiseaza lent. Cu infinite precautii ne strecuram în locuinta.

     

      - Bine ati venit acasa!, ma întîmpina plantonul rachetei.

     

      Intram în camera mea. Ne sarutam si ne îmbratisam, încercînd sa ne tinem respiratiile. Nu stiu cum, dar oricum în liniste, ajunge în patul meu, aproape goala. Îi mîngîi sînii, îi iau în palma. Buzele ni se apropie, respiratiile ne devin suieratoare... Nu e bine! Nu e bine deloc... Senzorii...!

     

      - Ce-i cu tine, tremuri?, ma întreaba ea soptit si, ca o sopîrla, ma atinge din nou. Pentru o clipa, am impresia ca pielea îi e scorojita iar sînul flasc. O clipa numai si mi se face frig. Ea se cuibareste la pieptul meu. Patul e îngust si dormim strîns îmbratisati. Ca de obicei, stau la margine, caci ea vrea mereu la perete. În cosmarurile mele ma vad lunecînd si cazînd gramada pe jos, ceea ce ar însemna, cu o probabilitate de 99%, începutul celui de-Al Treilea Razboi Mondial...

     

      E un necunoscut. Îl invit în fotoliul din fata biroului. Îsi aprinde o tigara cu un mic dispozitiv declansator, facîndu-ma sa tresar de groaza. Zîmbind, se prezinta imediat: este un tehnician venit sa instaleze în jurul rachetei un cîmp protector de forte. Se apuca imediat de lucru.

     

      - De azi înainte o sa puteti vorbi cu voce tare, o sa puteti urla, daca vreti. Vibratiile provocate de zgomote nu vor mai ajunge pîna la racheta. Acest cîmp protector este chiar "ultimul racnet" al stiintei!...

     

      Operatiunea nu dureaza mult. La sfîrsitul ei, ma reped la fereastra si dau deoparte perdelele de camuflaj. Lumina navaleste în camera si sunetul sirenei de alarma îmi sfredeleste urechile. Ma reped din nou la perdele si le las sa cada.

     

      - N-am spus nimic de lumina!, se stropseste tehnicianul. M-am referit doar la protectia fata de vibratii... Adica numai fata de zgomote, precizeaza el. Dar fiti fara grija, stiinta va gasi în curînd si un remediu împotriva luminii intense.

     

      Se retrage pe hol, desfacînd o cutie cu aparatura topografica.

     

      Ma asez la masa de scris. O miscare brusca si ma lovesc de invizibilul zid de forte. Si atunci ma trezesc urlînd; urlînd cu adevarat.

     

      - Ati vazut ca nu s-a întîmplat nimic? ma face atent tehnicianul. Îl simt jubilînd. Se reîntoarce la munca lui de pe hol. Trece toate dimensiunile pe o plansa întesata de puncte si linii, masurînd continuu segmente imaginare sau reale.

     

      Se face seara; apoi noapte si paza la racheta se schimba. Stau înca la masa de scris, dar ochii mi se închid fara voie, capul se opreste într-o pozitie de fals echilibru, gîtul îmi ramîne strîmb, de parca ar atîrna într-un streang. Tresar. Asezat în fotoliu, chiar în fata mea, tehnicianul fumeaza în tacere.

     

      - Sa va explic despre ce e vorba, îmi spune el, destins. La antipozi

      s-a mai instalat o racheta intercontinentala în aria afectata rachetei dumneavoastra si...

     

      - Si ce-i cu asta? îl întrerup. Simt ca ma ia un frison. Sau poate e Parkinsonul meu, ceva mai discret.

     

      - ...si echilibrul de forte dintre noi si ei a fost distrus. Asa încît, saptamîna viitoare, instalam înca o misila nucleara si în holul de la intrare. E bine, sa stiti, totul e "beton".

     

      - Da, da; înteleg, echilibrul...

     

© Copyright George Ceauşu
Sursa :   Imaginar.TK
Nu există nici un comentariu  
Comentează articolul  Spune-ţi părerea

    Toate câmpurile sunt obligatorii.
    Comentariul nu poate include link-uri.
    Dacă sunteţi logat, numele şi emailul se autocompletează.
    Comentariile sunt moderate şi vor apărea pe site numai după aprobare.

Nume :
Email (nu va fi afişat) :
Comentariu :


   SFera Online v.3 Final Edition - arte vizuale şi literatură de anticipaţie
      Toate drepturile rezervate. Copyright © 2001 - 2011 SFera Online | © 2011 - 2015 Arhiva SFera Online