evomag.ro
    science-fiction fantasy poezie eseu arte vizuale
Caută :  
Resurse Contact
Follow-Me  -  Cojocul (Cujuh)  -  Liber arbitru  -  Comando Fox  -  Povestire  -  Cum le văd "ei" pe "ele" în Galeria de artă "Trei Salcâmi"  -  ªarpele de aramă (I)  -  Fata morgana  -  Visând cu ochiul deschis  -  Poporul perfect  -  Antarctic City  -  Uitare  -  Omul-care-stătea-cu-nasul-în-flori  -  Robotul  -  Umbrele nopţii  -  Meduza (V)  -  Marea Neagră. Iulie  -  Resacul Timpului  -  Ziua în care pământul s-a oprit  -  Secretul  -  Peştera II  -  Îmbrățișare  -  Zori  -  Andru  -  Puterea pereche  -  Punct. ªi atât  -  Jocul Zeilor (IV)  -  Stăpânul - Volumul I : Răpirea zeilor  -  Scrisoare din Hipercubul 13  -  Pasul craiului de munte  -  Invizibilul  -  Mărturisirea lui Abel  -  Ultima frunză  -  Nopţi albe, zile negre  -  Rapsodia  -  !NFERNUL (fragment): Autistul  -  Jocul  -  Paradox  -  Hora Ielelor, Pensiune II  -  Fie-mi apa uşoară !  -  Război total  -  Penato e căutat de prieteni  -  Muza  -  Îngerul cenuşiu - Gabrielle  -  Chat Room  -  Sexibon  -  Geneza  -  Trãind în cercul vostru strâmt, vã credeţi genii  -  Novo Homo Sapiens  -  Hora Ielelor, Pensiune


Experienţă pecuniară

Experienţă pecuniară
  Mihai Pricop
Cerc la persoana întâi
Metastază
Damnarea numelui
varianta print

Mihai Pricop



Publicat Marţi, 26 Octombrie 2004, ora 10:05

      Zet nu era omul care sa creada în bazaconii. Tînar student la matematica, îi placeau ecuatiile abstracte si speculatiile, însa nu era genul mistic. Vazut rar pe la cursuri, dar greu de pus în dificultate la examene, îl puteai întîlni aproape zilnic în cantina de lînga Universitate, mozolind o bere alaturi de cîtiva prieteni. Trei la numar, parca legati de el cu o sfoara invizibila.

     

      Zacea cu chirie - fiindca nu putea spune ca locuia - într-o garsoniera cu iz de cimitir, departe de toti cunoscutii. Îsi mai ducea acolo, din cînd în cînd, cîte o pseudo-prietena, pe care o tolanea printre hîrtiile, cutiile de bere si hainele împrastiate prin toata casa. Iar printre escapadele cu bere si printre amorurile sporadice protejate, îsi mai gasea întotdeauna timp sa citeasca ceva ori sa mîzgaleasca ceva pe hîrtie.

     

      Desi împrastiat, boem si putin neglijent, Zet nu era un tip neobisnuit. Si, cu toate ca nu avusese o viata lipsita de satisfactii si realizari, nu putea spune ca traise vreodata revelatii sau experiente ascetice.

     

      Si foarte important: ura ziua de luni.

     

     



     

      -Mda, e una dintre zilele acelea-, gîndi Zet amuzat, amintindu-si de reclama aceea stupida la nu-stiu-ce soi de tampoane. Da, era luni, si ca de obicei îsi tîra plictisit trupul spre cantina, gata sa reintre în atmosfera de crîsma ce domnea acolo. Trecu prin fata cladirii Universitatii fara sa arunce nici macar o privire asupra ei. Ocoli apoi marfa ofilita a doua florarese care-si etalau buchetele în plin trotuar, cît mai suparator în calea trecatorilor. Scapat neatins de sub tirul intens de coji de seminte, scuipat cu îndîrjire de -gurile de foc- ale celor doua comerciante, coti la stînga pe aleea spre cantina studenteasca. Abia ce facu doi pasi, cînd de lînga magazinul din colt se desprinse ca un spectru un mosneag rapanos. Printre firele de par slinoase îi luceau doi ochi animalici, iar buzele i se întrezareau îngropate în barba zbîrlita.

     

      Zet ramase pironit locului. Batrînul se îndrepta glont catre el, cu o sprinteneala total nepotrivita vîrstei.

     

      -La naiba, abia ce ne-a scapat politia de hoti, ca ne-am pricopsit cu cersetori!-

     

      - Tinere, da-mi cinci mii de lei, de-o pîine!

     

      - Al dracului mai esti, mai omule. Îmi spui direct si cît sa-ti dau. Cincizeci de mii nu vrei? facu Zet revoltat.

     

      - Nu zbiera la mine, te rog. Nu te supara. Bani de-o pîine vreau. Atît.

     

      Figura omului se metamorfozase dintr-o data, inspirînd mila dumnezeiasca, iar privirea, brusc umanizata, radia o lumina blînda, aproape parentala. Tînarul se simti deodata vinovat, de parca i-ar fi adus un afront grav persoanei care-l abordase atît de surprinzator. Pentru cîteva clipe chiar se uita în jur, cu teama sa nu fi vazut vreun cunoscut scena precedenta. Se scormoni apoi prin buzunare si scoase cu mîini tremurînde cîteva monede, pe care le scapa fara vlaga în palma cersetorului. Si imediat simti cum instinctul îl îndeamna sa plece, sa se îndeparteze de omul acela. Asa ca porni deodata spre cantina, cu pasi grabiti si cu o senzatie inexplicabila de frica.

     

      - Mi-ai dat cinci sute de lei în plus, tinere. Ia-i înapoi!

     

      Un nod dureros îi strînse lui Zet gîtul ca un lat. Se întoarse spre mosneag fara a-l putea privi în ochi si abia îngaima, cu vocea stinsa:

     

      - Lasa, lasa asa.

     

      -Auzi la el, cinci sute de lei!-, îsi mai spuse el în gînd, teribil de exasperat, si pleca din nou, grabit.

     

      - Hei, tinere, esti sigur...

     

      Zet îsi accelera cursa spre cladirea cantinei, pîna la limita de rupere a muschilor. Îsi simtea pulsul bubuindu-i în creier.

     

      - Esti sigur ca nu-i vrei înapoi? se mai auzi înca o data, asemenea unui ecou.

     

      Tînarul ajunse în sfîrsit la destinatie. Urca în fuga treptele scarii de la intrare si aproape ca navali înauntru. Dînd cu ochii de atmosfera familiara se mai linisti. Parca se întorsese dintr-o calatorie într-o alta lume. În cantina doar cîtiva urcau la etaj sa manînce. Majoritatea îsi pierdeau vremea la mesele din salonul de la parter, umflîndu-se cu bere. Facu ochii roata, cautîndu-i din priviri pe vechii sai prieteni. Nu era nici unul dintre ei. Probabil nu îsi revenisera înca din mahmureala de serviciu de dupa fiecare zi de duminica, zi în care le soseau de acasa mîncarea, banii si, mai ales, bidonasele pline cu... de toate cele ce pot curge pe gîtul unui om tînar si sanatos. Ocupa o masa libera si astepta cîteva clipe asezat pe scaun, pîna i se mai potoli ritmul cardiac. Nu întelegea defel de ce îi indusese cersetorul starea aceea de neliniste. Parca o luase razna deodata. În cele din urma se ridica si se duse la bar sa-si comande o bere. Cautînd banii raspînditi prin toate buzunarele, scoase la iveala patru bancnote - ultimii patruzeci de mii. Oricum avea sa-si ridice bursa a doua zi, asa ca nu mai ramase pe gînduri prea mult:

     

      - O bere Ursus Pils, va rog, rosti el scurt si întinse doua bancnote de zece mii de lei.

     

      - Doi's'pe mii cinci sute, se auzi vocea sparta a chelneritei. Aveti cumva cinci sute?... Vaiii, nu aveti?! Dar nici eu nu am, ca sa va dau rest complet. Îmi pare rau...

     

      - Lasati, lasati, îi arunca Zet plictisit, îndreptîndu-se catre masa cu berea în mîna.

     

      Se aseza din nou si începu sa bea cu înghitituri mari, atragînd privirile în parte admirative, în rest invidioase, ale unui grup de burtosi de la o masa învecinata, care numai a studenti nu aratau. Îsi cauta apoi tigarile. Mai avea cinci. Îi ajungeau pret de-o bere. Zabovi aproape un ceas în fata regelui berii din România, dar nu aparu nici un cunoscut. La doua mese mai încolo, o trupa de viitori intelectuali hohotea zgomotos printre rafale de rîgîieli si înjuraturi. Unul dintre ei tot gîdila o fetiscana care-si etala în gura mare vocabularul de douazeci de cuvinte, dintre care unul, foarte des uzitat, vadea deosebitul interes al persoanei fata de partea barbateasca. Cîteva persoane mai în vîrsta, în drumul spre cantina profesorilor, reusira sa mai schimbe starea de spirit, trecerea lor aducînd la vedere o padure de degete mijlocii cît se poate de ferme. Cîtiva studenti coborîra din sala de mese aparent satui, suduindu-se amical cu unii cunoscuti zaboviti la bere. Un tablou obisnuit, cu mici variatiuni pe aceeasi tema de la o zi la alta.

     

      Zet se hotarî sa renunte la tigari pe ziua aceea si sa mai bea o bere în asteptarea prietenilor sai. La bar, o alta chelnerita.

     

      - Un Ursus pils, comanda Zet pe acelasi ton ca si întîia oara, si întinse cincispreze mii de lei.

     

      - Îmi puteti da cinci sute de lei? Nu am nici o moneda de cinci sute.

     

      - Nu am nici eu, don'soara. Dar i-am platit colegei dumneavoastra ceva mai devreme exact cu cinci sute mai mult, asa ca puteti sa-mi dati rest la doi's'pe mii.

     

      - Da' ce treaba am eu cu ce i-ai platit colegei mele, dom'le? se ratoi individa, întepata. Ia vezi-ti de treaba.

     

      - Adica sa înteleg ca voi puteti sa-mi luati de cîte ori vreti cinci sute, sub pretextul ca nu aveti rest. Sa faceti bine sa aveti rest. E obligatia voastra!

     

      - Nu-ti convine, du-te si ia-ti berea din alta parte, îi replica impertinenta chelnerita si-i arunca banii peste tejghea.

     

      Zet ramase consternat. Si mai rau era ca se lasase atras în polemica asta penibila. Parca i-ar fi luat cineva mintile. Simtea privirile celorlalti arzîndu-l, desi nu el era cel vinovat. Stînjenit, îsi lua banii si pleca, fara a avea curajul sa se uite în jurul sau. Toate mergeau anapoda, chiar mai prost decît orice alta zi de luni. Parca de la scena cu cersetorul acela straniu i se întorsesera toate împotriva. De teama unei întîlniri cu batrînul rufos, ocoli prin spatele universitatii, ajungînd în fata Academiei. Cum nu mai cheltuise banii pe a doua sticla de bere, se hotarî sa-si ia tigari si traversa strada, oprindu-se la primul chiosc. Cu gesturi masinale întinse douazeci si cinci de mii de lei, cerînd marca dorita.

     

      - Nu va suparati, domnule, nu aveti cumva cinci sute? se auzi vocea sparta si impersonala a vînzatorului. N-am sa va dau rest. }igarile dumneavoastra s-au scumpit, sînt doua'j'doua cinci sute acum.

     

      Zet îl privi cu ochi mariti si pesemne extrem de stranii, încît chioscarul îl întreba pe un ton aproape speriat:

     

      - S-a întîmplat ceva, domnule? Va simtiti bine?

     

      - Mda, mormai scrînsnind din dinti.

     

      Si, luîndu-si banii, se îndrepta cu pasi apasati, de adevarat cowboy al lumii asfaltiere, spre primul magazin alimentar. Intra si scoase o moneda de o mie, pe care o fixa pe tejghea cu gesturi lente, parca studiate îndelung.

     

      - Schimbati-mi, va rog, moneda asta în doua de cinci sute.

     

      Vînzatoarea zîmbi larg si îl privi lung, cu o mina amuzata, asteptînd parca sa i se spuna ca este surprinsa cu camera ascunsa.

     

      - Ce se întîmpla? întreba Zet iritat. Nu-s buni banii mei? Sau nu aveti cinci sute? Am spus ca vreau sa-mi schimbati mia în doua de cinci sute.

     

      - Asculta, domnule, esti de-a dreptul obraznic, replica pe un ton aspru femeia, brusc metamorfozata. Ia-ti mia înapoi si iesi imediat afara din magazin, ca acum îl chem pe Griguta, s-apoi cînd o pune laba pe...

     

      Tînarul nu mai asteapta continuarea si se conforma rusinat. Ajuns afara, trase adînc aer în piept si încerca sa-si revina din starea aceea straniu combinata de nervi si uluiala. Îi mergea mai prost ca oricînd, iar el se comporta de asemenea mai tîmpeste ca oricînd. Ramase cîteva clipe locului, straduindu-se sa se calmeze, apoi se reîntoarse la chiosc:

     

      - Dati-mi pachetul ala de tigari. Si lasati problema restului. Cît aveti, atît îmi dati.

     

      Vînzatorul îl servi, continuînd sa-l priveasca îndoielnic. Zet primi de la el doua mii de lei pe care îi arunca în buzunar fara a-i numara. Apoi îsi aprinse o tigara, trase primul fum cu nesat si astepta o clipa, parca solicitînd ideea salutara de la doza de nicotina: -Hotarît lucru, trebuie sa pun capat zilei, si asta cît mai repede-. Cu decizia proaspat luata, se îndrepta sigur de el spre statia de troleibuz, cu gînd sa ajunga iute acasa, unde sa se arunce într-un somn profund. Era satul de lume, de oras, de universitate, de absolut tot ce vedea în jur. Mai satul decît fusese vreodata, în vreo alta zi de luni.

     

      Se arunca în primul toleibuz, printre coate, suturi si lupte aprige pentru scaunele libere, apoi reusi sa-si elibereze o mîna din strînsoarea îmbulzelii si numara patru mii de lei. Ultimii bani.

     

      - Mai dati-mi... cinci sute. S-au scumpit biletele luate de la sofer. N-ati citit afisul de pe geam?

     

      Zet îl privi dezorientat pe individul din dreapta soferului, care-i vorbise mai devreme mai mult din nas, fiindca gura îi era prea plina cu gîtul unei sticle de bere. Simtea ca cerul cu toti astrii se prabusise pe el. Aproape ca se sufoca.

     

      - Nu... îmi pare rau... n-am stiut. Da', stiti, nu mai am alti bani. Daca se poate...

     

      - Nu se poate, interveni si soferul, retezîndu-i-o.

     

      - Domnule, insista Zet, adresîndu-i-se complice, stiu ca mai aveti bilete de-alea de-ale dumneavoastra... compostate, mai iefti...

     

      - Tu-s- ceara ma-tii de nenorocit, ma acuzi pe mine ca fur de la firma? Da-te jos, hotu' naibii. Ia uite, al dracului, ce-l învata pe el la facultate... Zet se repezi coplesit afara, naucit de droaia de injurii ce i se aruncau în spate: -...studentii care ne manînca pîinea... betivanii dracului...-.

     

      Era deja prea mult. Se uita cu coada ochiului în jur si avu impresia ca toata lumea îl priveste cu dusmanie ori cu dispret. Parca nici nu mai erau oameni. Încet-încet, o lua la pas spre casa, abia asteptînd sa se înfunde în garsoniera lui cenusie, departe de nebunia orasului.

     

     


     

      Luni de zile dupa aceea, nu l-a mai vazut pe cersetor. Pîna ieri. Iesise din cantina si se ducea la un seminar, cînd l-a zarit. Era acolo, lînga magazinul din coltul aleii. A fost aproape sa o ia la sanatoasa, însa pîna la urma s-a hotarît sa-si pastreze capul pe umeri si sa mearga mai departe, în drumul sau. În definitiv, ce legatura putea avea sarmanul mosneag cu toata povestea din lunea aceea blestemata? Era o prostie.

     

      Brusc, din magazin a iesit o femeie la vreo douazeci si cinci de ani, împopotonata si machiata cu toate culorile curcubeului. Într-o mîna tinea un morman de bancnote si monede, pe care se straduia cu miscari ridicole sa le îndese într-un portofel. Un zgomot metalic s-a auzit chiar cînd Zet era la doi-trei pasi de ea. Batrînul cersetor s-a aplecat, culegînd de pe caldarîm o moneda:

     

      - Hei, don'soara, ati scapat un banut! E de cinci sute!

     

      Tînara se întoarse catre cersetor cu o înfatisare dezgustata si facu un gest a lehamite:

     

      - Ia-l matale!

     

      - Esti sigura? îi arunca mosneagul o ultima întrebare, iar Zet surprinse din mers pe fata batrînului jegos un rînjet larg, aproape malefic, care dezvaluia un sir de dinti perfecti, de un alb ireal.

© Copyright Mihai Pricop
Sursa :   Imaginar.TK
Nu există nici un comentariu  
Comentează articolul  Spune-ţi părerea

    Toate câmpurile sunt obligatorii.
    Comentariul nu poate include link-uri.
    Dacă sunteţi logat, numele şi emailul se autocompletează.
    Comentariile sunt moderate şi vor apărea pe site numai după aprobare.

Nume :
Email (nu va fi afişat) :
Comentariu :


   SFera Online v.3 Final Edition - arte vizuale şi literatură de anticipaţie
      Toate drepturile rezervate. Copyright © 2001 - 2011 SFera Online | © 2011 - 2015 Arhiva SFera Online