evomag.ro
    science-fiction fantasy poezie eseu arte vizuale
Caută :  
Resurse Contact
Luminile oraşului XVII  -  Piese de muzeu  -  Dona  -  Drum fără întoarcere  -  "ªi caii se împuşcă, nu-i aşa ?"  -  Luminile oraşului XXX  -  Pure Evil  -  Interviul  -  Alertă !  -  Flida Flado  -  Invizibilul  -  Concurenţă neleală  -  Panica  -  Limoniu  -  Fereastra din spate  -  Între ziduri  -  La lumina...  -  O nouă zi  -  Copilul Visător cu Mâinile de Aur  -  Robotul  -  StarCraft : Musafiri nepoftiţi  -  Feţele dragostei  -  Peştele albastru  -  Dialog cu Ion Luca Caragiale  -  Răscrucea  -  Drumul spre (II)  -  Meduza (II)  -  Vid imprevizibil  -  Jocul Zeilor (V)  -  Războiul lumilor  -  Hora Ielelor, Pensiune III  -  Tarsius  -  Vikingul  -  Pierderea  -  Cel care nu mai e  -  Re-insecţie  -  Călătoria  -  Luminile oraşului XV  -  Zei şi oameni  -  Acolo sus, vulbul  -  Servisul Auto  -  Luminile oraşului XI  -  Stiinta si tehnica  -  Brăduţul  -  Valea însângerată  -  Regele animalelor  -  Big Bang Boo  -  Luminile oraşului III  -  Gândacul  -  Uezen. Echilibrul lumilor


Pierderea

Andreea Popa-Merticaru



Publicat Duminică, 20 Septembrie 2009, ora 11:24

      Inima facea o zarva ingrozitoare. “Ai sa vezi ca o sa fie bine”.
      Intinsa pe pat. “Relaxeaza-te, numara in gind 1,2,3,4, asa..”
      O intepatura. “O nimica toata.”
      Un val greoi, dens, isi raspindea masa in toate venele ei. “O sa treaca si asta.”
      Era din ce in ce mai greu sa respire. “Aerul este format din sapte gaze.”
      Tavanul se ridica la cer. “Nici un obiect mai greu decit aerul nu poate zbura de la sine.”
      Nu se mai auzea nimic, nimic.
     
      1. Durerea
      Isi umfla pieptul cu aerul tare al pamintului. Frigul usor al zorilor o facu sa isi traga pelerina peste umeri. Cit vedeai cu ochii era doar o imensitate verde care se inchidea cu un cer albastru. In mijlocul acestei cochilii, era miezul, un trandafir zvelt, cu o singura floare, perfecta, cu petale intredeschise, sarutate doar de roua. Intinse mina si floarea i se culca in palma.
      Infinti in carne , spinii chemau a durere. Ii scoase unul cite unul, 1, 2, 3…33…si isi trecu floarea rosie pe dupa ureche.
     
      2. Nelinistea
      Mergea pe un drum de tara, prafuit.
      Soarele era deja sus si isi trimitea toata dragostea sufocanta asupra pamintului. Ea isi ridica gluga peste cap, sa se apere de arsita.
      Intii auzi zgomot de roti, apoi in fata ii aparu o caruta plina ochi cu iarba, trasa de un cal roib care necheza brusc si se ridica pe picioarele dinapoi, mai-mai sa rastoarne caruta.
      Taranul smuci friiele si injura neinteligibil.
      Un val de transpiratie ii urca inima in cerul gurii si i s-a parut o vesnicie pina picioarele au ascultat-o si au tras-o spre marginea drumului. Ca prin vis a vazut caruta trecind pe linga ea, ridicindu-i pelerina lunga intr-un colb de praf, totul fara ca taranul de pe capra sa ii fi dat cea mai mica atentie.
      S-a urnit cu greu din loc, intepenita in neintelegere si stupoare. Nu se poate sa nu o fi vazut, doar era cit pe ce sa treaca peste ea!.
      Era si un semn bun in intilnirea asta fiindca un sat cu oamenii lui trebuie sa fi fost aproape.
      Si a mers, a tot mers pina soarele a coborit in spatele dealului din fata si nici urma de sat.
     
      3. Disperarea
      La rascruce a ajuns-o o oboseala cumplita, mii de inpunsaturi pareau ca ii strapung corpul.
      S-a asezat de-a dreptul in praf, mantia incolacita ca un boa dresat in jurul ei.
      Uscaciunea punea stapinire pe ea si, desi setea ii ardea gitul, palmele pe care si le trecea mereu peste frunte erau reci ca gheata.
      Soarele se scalda intr-o mare purpurie, incendiind valea cu valurile ei fierbinti.
      Deslusi zumzetul unor voci venind dinspre dreapta. Trei siluete despicau marea purpurie: una firava, una puernica si alta cocarjata. Trei femei rosii la fata: una o copila, cealalta tanara mergeau umar langa umar cu o alta mai in varsta, pas langa pas ca imagini ale uneia si aceleiasi fapturi.
      Au ajuns aproape, in dreptul ei, au trecut lasand in urma miros de iarba, fin si praf.
      Mana ei intinsa a cazut, nebagata in seama iar gura a facut un efort sa ingane:”Apa”.
     
      4. Groaza
      S-a ridicat, hotarata sa se tina dupa femei si desi I se parea ca fuge, poala mantiei lasa in urma-I o dara de melc.
      In umbra inserarii a deslusit conturul unei cumpene. O fantana. Iar mainile se intindeau, mai departe decat o ducea picioarele.
      Cand a apucat citura si a lasat cumpana spre ochiul de apa, un strigat s-a ridicat din toata fiinta ei, prin gatul uscat, infiorand linistea.
      Petale rosii de trandafir se scuturau pe oglinda ochiului de apa care nu arata nimic, nimic.
     

© Copyright Andreea Popa-Merticaru
Nu există nici un comentariu  
Comentează articolul  Spune-ţi părerea

    Toate câmpurile sunt obligatorii.
    Comentariul nu poate include link-uri.
    Dacă sunteţi logat, numele şi emailul se autocompletează.
    Comentariile sunt moderate şi vor apărea pe site numai după aprobare.

Nume :
Email (nu va fi afişat) :
Comentariu :


   SFera Online v.3 Final Edition - arte vizuale şi literatură de anticipaţie
      Toate drepturile rezervate. Copyright © 2001 - 2011 SFera Online | © 2011 - 2015 Arhiva SFera Online