evomag.ro
    science-fiction fantasy poezie eseu arte vizuale
Caută :  
Resurse Contact
La vânatoare da "Eilian"  -  Drum bun  -  În tren  -  Luminile oraşului XXXIV  -  Ion cel fericit  -  Război total  -  Tânăr si încă nescris  -  Iubirea de pe Venus  -  Licuricioaia  -  StarCraft : Musafiri nepoftiţi  -  În căutarea zborului  -  Muza  -  Catedrala  -  ªi atunci...  -  Imdiola  -  Povestea gândacilor  -  Cadou pentru regele Isrunului  -  Lunea Maniacilor  -  Cine sunteţi?  -  Jurământul  -  Drumul spre (II)  -  Sub nori  -  Luminile oraşului XX  -  O faptă eroică fără de ecou  -  Luminile oraşului XIX  -  O viaţă fără început şi fără sfârşit  -  Nebunul  -  Contrapaganda  -  Principiul alibiului  -  Nevastă rea  -  Darul divin  -  John-486  -  Aer  -  "Coincidenţă !" au strigat  -  Arma secretă  -  Războiul lumilor  -  Cadoul  -  Luminile oraşului XXX  -  Gondolierul  -  La copcă  -  Feţele dragostei  -  Babylon Five: Mercenarii  -  Plastic  -  Recreaţia  -  Jocul  -  Fata morgana  -  Universul lent  -  Bodaproste  -  Tata, ceasul şi căpşunile  -  Îndelunga aşteptare


Acolo sus, vulbul

Cătălin Sandu



Publicat Joi, 28 Octombrie 2004, ora 10:07

      ...sus, în patratul invizibil sau subînteles, ochii sai urmareau curiosi ori poate plictisiti miscarea haotica a sferelor albe, stralucitoare, luminînd încaperea. Alergau fara noima, culoare orbitoare, lux ce atingea extravaganta, sareau peste lucrurile si colturile cabinei, uite cum ricosau, tac-tac, în frontiera sigura a patratului ala, geometrie, precizie, tac-tac...

     

      Apelul îl trezi din visare, casca ochii larg, privirea buimaca i se lipi de usa. La naiba, ce ti-e si cu astea, calatoriile, acum, cînd nu mai avea nava lui, trebuise sa-si ia un bilet pe o nava de pasageri, alaturi de altii, la naiba, îsi zise, dar imaginea uimita a unui tînc cu aer curios, parul în vînt, cazînd în valuri, îl potoli, na, merita sa-l vad pe nepotu-meu, chiar si asa...

     

      Cel de dincolo insista, iar batrînul anula deschiderea suparat, permitîndu-i strainului, slab, sa intre si sa-si potriveasca un zîmbet larg, comercial, vizibil.

     

      - Spatiu întins, formula el o amabilitate, apoi se arunca într-o parte, verificînd reflexele navei, care scoase de dedesubt o bancheta ce i se mula pe corp.

     

      Batrînul astepta.

     

      - Am... aa... eu sunt Rano, sari celalalt. Comerciant.

     

      Omul în vîrsta clipi interesat. Deci asa, asa arata un comerciant acum? La naiba, stele împutite, dar nu e, nu arata. Se foi nelinistit în fotoliul ce se chinuia sa se lipeasca usor de trupul sau aproape scheletic. Oricum, se resemna, timpurile alearga, ar putea fi ce zice. Ar putea fi orice.

     

      - Am... as avea o afacere.

     

      - Da-i drumul, tinere.

     

      - E... e vorba de vulb. Marele Vulb.

     

      - Ah, da.

     

      Neinteresant, închise ochii batrînul. Vulb, pufni el în sine. Sus, în patratul uitat, sferele luminoase îsi aratara prezenta. Tac-tac...

     

      - Da, vulbul, se avînta strainul. E o afacere grozava, dumneavoastra sigur o sa...

     

      - N-are sare, taie scurt mosul. Apoi întîlni trasaturile abstracte ale omului din fata si-si dadu seama ca pîna si argoul se schimbase, asa ca traduse: Nu ma intereseaza, tinere. La ce-ti trebuie sa ma deranjezi, la dracu-, vezi-ti de chestiile tale. Comerciant! Sa vii peste mine cu asta?!

     

      - Bine, dar stati asa, nu e ce credeti. E vulbul, stiti, începu sa gesticuleze Rano. E mai mult decît atît...

     

      Sferele albe, tac-tac...

     

      - Probabil stiti cum a început, acum doi ani, teoria aia smechera, materia dubioasa, adica... aa... ce va spun asta, e cunoscut.

     

      ... patratul precis, geometrie...

     

      Rano tusi.

     

      - Stiti ca materia cuprinde în ea tot, aici e buba aia mare, întelegeti, nu stiu cum au gasit faza asta, dar, la naiba, la vremea ei a fost o lovitura, va dati seama, sa afli tot, tot! asa cum a fost, dar chestia era putreda, vedeti, se apleca Rano cu linia sprîncenelor unite în unghi, nu stiau cum sa scoata istoria din pietre, din lemne, hîrtie, ca, vedeti, tot ce-i materie, retineti, particula mica, oricît de mica, pastreaza dracului toata nebunia...

     

      ... tac-tac, fugeau bilele fara odihna, iar lumina lor blînda...

     

      - Asta-i tot, a fost doar o teorie pe hîrtie... Permiteti? îsi lua avînt Rano, se ridica, agata un pahar din barul din perete, turna din sticla cu plesom si sorbi excitat. A naibii, astia, stiintificii.

     

      - Stii ce, tinere, mai las-o balta cu asta, cunosc mai bine ca tine cum sta lucrurile, ha, ha, auzi ce zice, de parca ar fi o noutate! Tu ai spus-o, îs vechi de doi ani astea, cum sa nu aflu? Da- uite ce nu îti trece prin bibilica, pustiule, ai sa zici ca e o nebunie, da- las-, c-o sa te lamuresc eu, eh? Chestia-i cu legenda, auzi aici?, legenda, o poveste din Desistar, poate nici n-ai auzit de partea asta a problemei, poate nici planeta nu ti-e cunoscuta. Apropo, Desistar e o planeta, he, stiai?

     

      Nu baga de seama ca-l jignise pe Rano si continua:

     

      - P-acolo, zice, mitul spune ca tacerea lumii e scrisa în pietre, ha, pricepi filozofia, tinere? N-ai cum, bombani batrînul, n-ai minte pentru asta. Si mai zice, continua el, ca daca gasesti trupul ce înghite lumea faci tacerea sa vorbeasca, nici p-asta n-ai cum s-o prinzi, ti-am

      spus-o, n-ai materie în craniu, negustorule.

     

      Rano, poate iritat, se aruncase pe spate, iar picatura din podea îsi facu datoria si-l îmbratisa.

     

      - Nu face mutra asta, oricum, tot ignorant esti. Fizicienii aia, de se zice ca stie tot, au scotocit în asta, în legenda, si ce-au gîndit, ei, mai sa fie, e o idee aici, na, hai s-o taiem si sa vedem ce-i în ea.

      Au sucit-o si-au cautat înauntru pîna cînd unul, Brunto parca-i spune - nici p-asta nu-l stii, hm? -, a gasit ecuatia aia nenorocita, a luat si premiul Flato, ce mai, s-a ajuns, si s-a culcat pe lauri, vezi ca nici unul nu-i bun de nimic, vin, te zgîltîna, si hop, dispar, zic ca e destepti cu asta.

     

      Batrînul se aprinse, se ridica înspre barul din perete si-si turna un pahar cu trot, bautura ce-i placea. Poftim, asta-i trebuia, sa se întretina cu un pusti, sa-i suporte fata negricioasa; da- uite, uite, l-am pus la punct, he, he, îs tare, zîmbi el pentru sine.

     

      - Mai e vulbul, sopti Rano, de parca îsi aduse aminte de existenta sa.

     

      - Vulbul, da. Asta n-au priceput ei atunci, n-au prins toata ideea, au gaurit-o si-au golit-o, dar au aruncat coaja. Pe urma au zis: hop, mai, ce-i asta, tre- sa mai fie ceva, s-au întors si iar au taiat prin legenda aia, chiar asa, aia din Desistar au fost cei mai cautati atunci, he, parca erau buricul universului. Au sfîsiat povestile de-acolo pîna au gasit fiara ce înfuleca lumea, stii, ti-am spus. Adica, facu batrînul ca pentru un copil, iar Rano se foi nelinistit în fotoliul ergonomic, adica al- de digera materia, înghite tot, pietre si d-astea, de elibereaza imaginea lumii, he, he, hai c-am spus-o, nu? Cum se zice, fiecare particula retine din momentul în care exista toata istoria, pricepi?, pricepi, ca de, la naiba, esti oarecum cu capul pe umeri, deci toata istoria prin care trece, un fel de holoviziune, daca vrei. Vulbul asta e-n stare sa elibereze vibratiile...

     

      - ... vibratiile pe lungimea de unda g-trym, proiectînd imagini tridimensionale care...

     

      - Ho, ho, ho, ca nu ma lua asa tare.

     

      Fu un moment de pauza, batrînul arunca o privire pe hublou, dar peisajul familiar al stelelor refuza sa se arate, aici, în hiperspatiu, nimic nu e prietenos, gîndi batrînul.

     

      ...tac-tac, sferele de aur...

     

      - Prin urmare, relua, tu vii acum, auzi ce tîmpenie, vii sa-mi oferi un vulb, ha, ce dracie, sa-mi dai un vulb, cînd pot sa-mi iau unul chiar si de la capitanul navei, la pret galactic, ca au pe nava asta de toate. Stii doar ca animalul ala a fost luat de toti, planeta unde traia a fost golita, vulbul se pare ca a disparut de acolo, sarmanul, si nebunii acum se excita îndopîndu-l sa obtina ce? Excremente din imagini fara importanta, depinde de unde naiba aduc pietrele scrîntitii aia, ha, ha, au facut chiar si spiritisme, îsi vedeau mortii fugind de-aiurea, chiar si chestii istorice minore, numai ce-i frumos nu privesc ei, uite, stelele...

     

      Batrînul închise ochii, dar îsi reveni îndata:

     

      - Nove nenorocite, un vulb din asta are si nepotu-meu, un vulb, dar nu-i decît un animal inofensiv, sarmanul.

     

      - Tocmai asta e, sari cu speranta tînarul. Uite, sa zicem, eu nu va ofer un vulb, adica... aa... va dau un altfel de vulb. Marele Vulb. Moartea lui.

     

      - Ce?

     

      Fusese mai degraba o soapta. Batrînul se întoarse, întîlni privirea lui Rano, se agata de solutia oferita de pusti.

     

      - Ce spui?

     

      La naiba, trebuia sa ma gîndesc, cum, cum de n-am facut legatura? Doamne, visul, Visul Marelui Vulb, Visul etern! Doamne, cei din Desistar sînt grozavi, au avut totul pe tava si nimeni nu s-a gîndit la asta, Doamne, e Visul... Dar, îsi reveni, de unde stie asta de... Ce vrea sa spuna?

     

      - Moartea, da, e moartea ce va ofer, se avînta Rano, încurajat de tacerea mosului. Am, e... am facut ceva cercetari... am întrebat biologi... Viata unui vulb dureaza cîtiva ani în captivitate, însa am fost acolo de unde vin ei, în casa lor, acolo l-am gasit pe Marele Vulb în salbaticie. Mi-am dat seama ca e pe moarte, dar cred ca am reusit sa-i grabesc, sa zic asa, moartea. Am plasat o mica pastila radioactiva acolo, lînga pestera lui, de altfel el nu misca deloc, sta ca un prost si geme din cînd în cînd, asa ca stiu cu precizie cînd o sa moara, de cînd am pus-o pastila a dat atîta otrava afara, încît orice animal o sa moara, si eu stiu precis cînd... Asta ofer eu... Se zice ca, atunci cînd moare cineva, îsi aminteste viata din nou, iar vulbul, Marele Vulb, se zice, îsi va trai materia înca o data, un adevarat spectacol unic, moartea Marelui...

     

      Visul, continua batrînul în sine. Sarmanul, nu stie, un asemenea animal nu poate fi omorît asa, nu cînd hrana lui e însasi energia, materia... Totusi, merita... cine stie... Si apoi, daca e asa, ramîne visul, Visul Vulbului, stelele, mii de sori...

     

      - Am retinut o staza temporala la plecare, îngaima Rano, privindu-l pe sub sprîncene (ciudat, gîndi omul în vîrsta, unghiul asta al ochilor, ciudat). Putem s-o folosim chiar acum în schimbul a o suta de mii de credite. Oricum, ce ofer eu..., îsi trezi el spiritul de negutator. Coordonatele le cunosc de la un prieten, a lucrat la un proiect acum doi ani...

     

      - De ce ai venit la mine? facu batrînul.

     

      - Am... am fost pe toata nava. Am propus la multi, dar n-au vrut. Ziceau unii ca nu e interesant, altii îsi aveau vulbul lor acasa, prostii... Oricum, daca nu gaseam pe nimeni, as fi holografiat moartea si as fi vîndut-o ulterior...

     

      Da, sunt prosti, gîndi mosul. Nu stiu, Visul celor din Desistar, au pierdut Visul Vulbului. O sa am ce-i povesti nepotului meu, la naiba, e o chestie...

     

      ...tac-tac, în tavan, doua sfere se alergau într-un dans bezmetic...

     

      - Merg, anunta, apoi îsi îndrepta întreaga silueta spre Rano, care zîmbi usor, comercial, larg, vizibil.

     

     

     



     

     

      Stînci se întindeau în sus, se uneau, ca apoi sa se încolaceasca una în alta, într-o lumina verde, irezistibila, chemînd parca universul. Alaturi, peste pietrele albe, o stralucire curgea ca un rîu, trecînd printre mici cratere si stîlpi mici, neobisnuit de drepti.

     

      Îngenunchiara în fata peisajului, batrînul, uimit, casca ochii, apoi, din dreapta, o lumina izbucni, îngrozitor de naturala, sau poate fantastica, izbi o formatiune cristalina, care se risipi în vînt, dezintegrîndu-se. Doamne, asta e, a început...

     

      - A început, striga de alaturi Rano, e delirul, mai adauga inutil, iar batrînul îl privi absent, îi observa aura stazei temporale protejîndu-l si estompîndu-l putin.

     

      Un zgomot, la început încet si brutal, apoi din ce în ce mai armonios, crescu peste ei, peste trupurile lor. Vîntul sari prin ei, apoi îngheta nestiut, materializat nefiresc într-o stînca în forma unor valuri de sticla opaca, verde, care exploda la atingerea a nu-stiu-ce ivit din neant. Realul se schimba, tacerea fu vizibil transformata, alte imagini luara locul stîncilor semete, în acelasi peisaj întins, o mare se nascu fara spuma în vîrful valurilor rotunde, erau pe un tarm de liniste.

     

      - Pentru Dumnezeu, înregistreaza, înregistreaza, îsi reveni de alaturi mosul. Unde e?

     

      O clipa, Rano scotoci prin costumul sau, salopeta ciudat de îngrijita, scoase sfera holografica si o porni, ca abia apoi sa prinda întrebarea si, nedumerit un timp, îl privi pe omul de lînga el, aplecat deasupra unui curcubeu în miniatura, serpuind printre pietricele cu straluciri de diamant. Întelese într-un tîrziu si indica vag, cu un brat:

     

      - Acolo e. Acolo, sus, e vulbul. Marele Vulb.

     

      Abia acum îsi dadura seama ca, într-adevar, vulbul nu putea fi decît Marele Vulb, unicul. Stelele formara deasupra capului un cortegiu, un loc de pelerinaj se nascu precum o pata undeva la orizont, iar sirul de sori, supus, se îndrepta de la sine într-acolo. Lumina îsi schimba periodic starea, acum galbena, acum albastra, uneori cu vagi senzatii de materialitate, sageti zburau fragmentar pe deasupra. Era Visul.

     

      Se ridicara cu greu, încercara sa urce undeva, spre pestera Vulbului salbatic, pe un teren schimbator, din ce în ce mai imprecis, fantastic. Pe lînga ei, pasari de foc.

     

      - Doamne, reusi Rano, agatat de o stînca ce se transforma rapid în lumina, o lumina stranie, solida, Doamne, asta... asa sa fi fost acum un milion, un miliard de ani, asa de frumos, de...

     

      - Prostule, facu batrînul, sprijinit de stralucirile unor roci, prostule, asta-i Visul, întelegi? Numai oamenii au dreptul sa viseze? Lasa-i si pe altii s-o faca. Cine esti tu, de încerci sa-i furi acest dar unei minuni?

     

      Si atunci, nestiuta, durerea. La început ace pe corpurile lor, ca o clipa mai tîrziu spatiul sa dispara de sub Rano, care cazu, cazu, o prapastie neagra, uitata. Batrînul nu apuca sa-l prinda, doar vîntul, vîntul îl gasi pe tînar, îl ridica, apoi îl prinse într-o sulita de piatra, înalta. Nu mai era.

     

      Dumnezeule, facu batrînul, omul uitat de timp, si-si activa la maximum staza temporala. Ce-i asta? Ce se întîmpla, de ce? - ca apoi sa gaseasca, da, e firesc, Vulbul nu mai e, acolo sus nu mai e nici un animal, totul din jur este el, El, e moartea sa, e Visul, si e firesc - de ce firesc, acum, cînd...? - e firesc sa se apere, si totusi, cine ar putea sa-l vatame, sau, se înfiora el, ce apara? Oricum, trebuie sa plec, însa, pîna la urma, e Visul!

     

      Se înalta, îsi ridica staza deasupra planetei. Dedesubt spectacolul continua, un vîrtej fulgera peste hauri, cortegiul de stele se schimba într-o funie de nori azurii, înconjurînd ca o frînghie astrul. Doamne! striga batrînul, iar planeta exploda, sareau bucati din ea în jur, apoi, o clipa mai tîrziu, se aduna la loc, se înveli într-o stralucire abstracta, ciudat de stabila, iar omul îsi dadu seama ca minunea se terminase, si totusi, sub lumina se banuia în curînd o urmare. Staza îl protejase, mai ales ca fusese departe, dar fantasticul îl vazuse, era, fusese acolo. Si astepta. Astepta continuarea.

     

      Fu rasplatit în curînd, lumina se retrase, iar acolo, acolo, în locul stralucirii, un ou, infinit, un început, elipsa precisa a unui ou imens ocupa vederea, era important. Visul se împlinise. Vulbul îsi crease o noua zi, murind, nascîndu-se acolo, în ou, sîmburele altui Vis, peste milenii, generatii.

     

      Acolo, sus, pe cer, Vulbul astepta. Batrînul închise ochii, da, asta era, asta de fapt e totul, si totusi mai mult decît atît... Nepotul meu o sa afle, îsi reaminti el, da, o sa afle aceasta. Legenda din Desistar a avut dreptate... -cu visul lumii va începe timpul...-

     

      Tacut, apasa la centura pelicula de întoarcere, iar omul disparu undeva departe, în cautarea universului sau, sau a unei noi clipe.

© Copyright Cătălin Sandu
Sursa :   Imaginar.TK
Nu există nici un comentariu  
Comentează articolul  Spune-ţi părerea

    Toate câmpurile sunt obligatorii.
    Comentariul nu poate include link-uri.
    Dacă sunteţi logat, numele şi emailul se autocompletează.
    Comentariile sunt moderate şi vor apărea pe site numai după aprobare.

Nume :
Email (nu va fi afişat) :
Comentariu :


   SFera Online v.3 Final Edition - arte vizuale şi literatură de anticipaţie
      Toate drepturile rezervate. Copyright © 2001 - 2011 SFera Online | © 2011 - 2015 Arhiva SFera Online