evomag.ro
    science-fiction fantasy poezie eseu arte vizuale
Caută :  
Resurse Contact
Epsilon  -  Fortul  -  Copilul Visător cu Mâinile de Aur  -  La frontieră  -  Claviaturi  -  Răscrucea  -  O Poveste (?) modernă  -  Supravieţuitorul  -  Decablat  -  Un pahar de vin  -  Pendulul municipal. "La dolce vita"  -  Dumnezeul unei lumi mărunte  -  Străinul  -  Experimentul  -  Pacientul  -  Robotul  -  Legendele Căutării  -  Melcul  -  Submarinul Roşu  -  Zodia de apă - Niagara poetry  -  Lumina neagră  -  Vatmanul - Anton şi Marcel  -  Luminile oraşului XXXIV  -  Cincizeci  -  Ion cel fericit  -  Nu este prima dată  -  Tolaie  -  Mămica şi El Diablo  -  Fântâna de iasomie  -  Luminile oraşului III  -  Gustul libertăţii  -  Păsări de pradă  -  Jocul meu pentru Dumnezeu şi ai lui  -  Fata mării, Poliana  -  Capsula  -  Feţele dragostei  -  Muzeu Apocaliptic  -  Dincolo de evoluţie  -  Himera  -  Paradox  -  Peştera II  -  Floarea de loldilal  -  Oglinda îngerilor  -  Luminile oraşului XIX  -  Tranzit  -  ªarpele de aramă (I)  -  Către a opta zi  -  Fata din vis  -  "Coincidenţă !" au strigat  -  O noapte într-un ceas


Meduza (II)

Ovidiu Bufnilă
ovidiubufnila.ning.com



Publicat Duminică, 29 Noiembrie 2009, ora 10:12

       Timonierii vorbareţi din Melisador, Watalaa Wangam, Orcheström, Burgund, Ovaloo, Stantivorej, Magribar, Kolsupe, Dadao, Kimballa, Lateea Gome, Ormooz, Galabraa, Fontas, Ascondia, Tato Malo, Worsko, Bashaala, Combeta, Efadalor, Pompaton, Wescutas, Vitalon, Bumbela, Combatador, Foretta Vion, Yagoo, El Satador, Efar, Kamer, Gobed, Ygonaa, Baradazar, Gompanion, Foragan, Alpetta, Musao, Salvedar, Ganta Baray, Toame, Meto şi nesupusa Agya povestiră că avuseseră un coşmar şi că era posibil ca întreg universul acvatic să fie înfăşurat într-o mantie de ape de neştiuţii navigatori ai secretului.

      Despre ei se spunea că ar fi navigat pe coama valului înspumat care a spălat zile în şir insulele nordicelor şi că şi-ar fi dat cuvântul de onoare că văzuseră pentru prima oară în viaţa lor un diamant de lumina veche în plasele unui pescar din Gambole, oraşul turnurilor de sticlă şi nu în propriul lor ochi ficţional.

      Docherii nordicelor ii căutară pe timonieri vrând să-i răpească pentru că aveau de gând să atace sudicele şi să devină nemuritori. Pescarii orientalelor puseră la cale o ambuscadă în care ar fi vrut să-i atragă pe pescuitorii de perle iar forţele de ordine încercară să împrăştie cei zece mii de scafandri care aveau de gând să dea o lovitură mortală guvernantei naţionale şi să-i aresteze pe ofiţerii regelui marii.

      Navigatorii secretului s-au preschimbat în circul de ape şi au animat fabuloasele căutând cu înfrigurare ultimul sens înainte ca marele nimic, hulpavul, să înghită întreaga materie.

      Ce povesti uluitoare mai ştiau fabuloasele!

      Uite-aşa se dădeau în stambă fiinţele fabuloase, dragele de ele! Aflase nu ştiu care că fuseseră aduse acolo ca să caşte gura la un mare spectacol de circ ca să-şi piardă suflul, energia şi bruma informaţionala. Altele ziceau c-o să fie doar un simulacru de concurs. În acelaşi scop. Să li se înmoaie oasele. Să le treacă cheful de-a încerca să găsească teribilul adevăr al tuturor lumilor.

      Unele ziceau, pline de aplomb, ca demonul apelor însuşi se pregătea să le joace o festă de proporţii. Era hotărât să le supună la torturi înfricoşătoare să mărturisească vreuna dintre ele cum de au ieşit din oceanul universului acvatic. Ca demonul apelor avea de gând să le arunce în groapa istoriei şi să le ţină acolo până-n anul de graţie 0101001, să poată lua atotcuprinzătorul cel miraculos în deplină stăpânire de-a lungul întregului Imagikoon!

      Altele ţipau că totu-i o mascaradă pusă la cale de spionii de dincolo de orizontul vizibil. Spionii ţâşneau de fapt dintr-un univers cu peste o mie de dimensiuni şi se pricepeau de minune să manipuleze câmpurile informaţionale. Ei ar fi fost inversul informaţional al marelui nimic!

      Şi tot felul de bazaconii!

      Atmosfera era pestriţă. Sufocantă. Îmbâcsita. Ca mai întotdeauna la astfel de adunări. Spoită cu înfiorare de doi bani. Îmbibata cu sudoare. Împănata cu bârfe de tot felul. Garnisita cu gargara savanta. Umplută cu înjurături. Cu sudalme viu colorate, cu panaramă şi scatolceala. Cu ameninţări. Atmosfera de-a dreptul periculoasă. Ocultata.

      Şi, fără îndoială, dirijată!

      Dar navigatorii dirijau fiinţarea şi funcţionarea furtunilor oceanice!

      Imbolbina mi-a spus-o!

      Despărţindu-mă de inspiratul poet Dovido Giorgiandayo, am dat nas în nas în docuri cu Imbolbina care a şi pus repede mâna pe mine.

      O nebună! O cunoscusem în bazarul de reptile de pe Yagomanator, asteroidul imperialelor trandafirii care tânjeau să conducă lumile acvatice prin lovituri de palat, prin crime şi intrigi fără de sfârşit.

      Făcea vrăji, Imbolbina. Se visă regina!

      O ştiam eu, nu putea să mă ducă cu zăhărelul. M-a chemat în grădina ei de sticlă, într-un inel rotitor aflat la periferia ceţosului Tagula Manokaan.

      Pusese la cale un mic eveniment monden, chipurile. M-a servit cu şampanie făcută de şamanii din Bankusai. Am savurat şampania cu un soi de evlavie. Sigur că m-am bucurat să fiu invitat la o asemenea întâlnire mondenă!

      Imbolbina m-a prezentat tuturor, arborând o expresie uşor maliţioasă.

      Dar invitaţii ei parcă nu auziseră de mine!

      Nu citiseră scrierile mele despre miracol şi magie. Nu savurasera romanele mele science fiction pline de chei ale secretului din inima universului acvatic!

      Faptul m-a enervat, pe moment. Apoi însă, o tartină cu caviar mi-a redat buna dispoziţie. În fond, de ce-ar fi trebuit oare să mă cunoască bătrâna vrăjitoare care ţinea în braţe un vârcolac fălcos, stacojiu şi urâcios? De ce ar fi trebuit să audă de mine cyborgul plin de coşuri care golea pahar după pahar, ascuns după un stâlp împodobit cu ghirlande de flori exotice? Şi totuşi, ar fi trebuit să mă ştie!

      Eu, meduza eram, eu eram moreaugarinul care mâncase şaisprezece cupe de cristal în mai puţin de un minut făcând trei pase acvatice, la concursul mâncăcioşilor organizat de consiliul municipal din Waganto Tongawa.

      Eu eram moreaugarinul care stătuse sub apă mai bine de cinci ceasuri fără oxigen modificându-mi din trei în trei minute matricea informaţionala primara prin incantaţii şamanice şi răsucirea degetului inelar în sensul acelor de ceasornic.

      Eu meduza eram, eu eram moreaugarinul care se căţărase pe hotelul Ritz levitând şi tot eu dădusem gata un tort de ciocolată de peste o sută de kilograme făcându-l invizibil prin invocarea spiritului metaforic ce salăşluia pe vârfurile îngheţate ale nordicelor.

      Eram un adevărat magician, nu-i aşa?!

      Meduza ficţională generalizată şi generalizantaaaaaaaaaaaaa!

      Dar nu păreau să mă cunoască. Nu ştiau să mă meduzeze, fictionalii fabuloşi!

      Invitaţii înfulecau cu toţii fără să mă ia în seamă, meduza nevăzută, râdeau, îşi dădeau coate, vorbeau în gura mare, se clătinau ameţiţi, se ciocneau unii de alţii.

      În mod curios, vorbeau plini de însufleţire despre primul război semantic mondial, despre motorul cu aburi şi despre prima călătorie în Lună.

      La început, n-am îndrăznit să o trag de limba pe Imbolbina. Dar, în cele din urmă, am prins-o în bucătărie între două cafele. Am somat-o. Am ameninţat-o. Ea m-a bătut uşurel pe obraz.

      - Prostuţule, n-ai înţeles încă ce se întâmpla? Te rog, moreaugarinule, să nu-i spui lui Pitoşkin, nu-i aşa,?! Pitoşkin e un sifon nenorocit! E informatorul imperialelor! Ia seamă la el, stai cu ochii minţii pe matricea lui informaţionala! Ai grijă! O să-ţi facă de petrecanie! I-ai pus pe gânduri pe marii părinţi ai imperialelor şi pe generalii marilor armade! L-au trimis pe Pitoşkin să-ţi ia urma, să te tragă de limba, să te digitalizeze! În sfârşit, eu am vrut să-ţi fac o surpriză pentru că eşti iubitor de miracol şi pentru că eşti unul dintre navigatorii secretului!

      Şi a scos dintr-un sertar secret un album de fotografii jerpelit şi învelit într-o frunză îngălbenită de bagdaian. Fotografiile erau şi ele, toate, îngălbenite.

      Am rămas cu gura căscată, mi s-a tăiat răsuflarea.

      - E o ocazie unică, scumpule! Mi-a şoptit Imbolbina surâzând. Oamenii ăştia au înviat doar pentru câteva ceasuri, mi-a şoptit Imbolbina aruncând bucatele de santal într-un bol de sticlă. Nu e nemaipomenit?! Iar tu eşti martorul meu principal.

      Şi s-a dus în sufragerie să împartă cafeaua şi să flecărească, nebună, cu personajele pe care le resuscitase înmuind fotografiile lor în sânge de bibaresa şi în infuzie de trandafiri de gheaţă.

      Aş fi putut chemă gărzile imperiale. Aş fi putut anunţa acvatica oficială cea trandafirie. Aş fi putut să-mi folosesc însuşirile magice şi învăţăturile primite de la ghildă focului şi de la ghildă navigatorilor. Se întâmpla ceva cumplit de periculos.

      Mi-am înfrânat pornirea fiind cumplit de curios să văd ce se poate întâmpla.

      I-am recunoscut cu uşurinţă pe toţi invitaţii Imbolbinei în fotografiile din album. Un astrolog din Tambo Tamboree. Un filozof melancolic din Haboda. O actriţă de la teatrul de revistă din Qomomamor. Un astronaut nefericit de pe Gamhoban. Un tenor zăpăcit din Bankusai. Un comerciant tare vorbareţ de matrice informaţionale. Un vânător de balene de sticla cumplit de îngâmfat. Un călugăr misterios din Toptamoga. Un cruciat fioros şi răcit. Şi nişte fiinţe fabuloase.

      Şi chiar o doamnă electrică despre care se vorbea că ar fi înrudită cu familia regală din inima orientalelor!

      Eram ameţit. Dintr-o dată, iată, oamenii altor vremuri stăteau la taclale în grădina de sticlă a nebunei de Imbolbina. Oh, dacă ar fi aflat gărzile imperiale, sigur i-ar fi tăiat capul cât ai clipi! Mda, nu puteam să-i fac chiar eu una ca asta. Dar ea, Imbolbina, cum de se gândise să modifice întregul corp gramatical al lumilor acvatice ferestruind temporalitatea fără să-i pese de principiile fundamentale ale ficţiunii generalizate şi generalizante?

      M-am dus după ea să-i spun că ne aflam în mare pericol.

      - Păreţi cam singur, mi-a spus la ureche astronautul nefericit taindu-mi calea şi suflându-mi în nas un abur trandafiriu. N-o cunoaşteţi cumva pe domnişoara aceea atât de delicata care tocmai soarbe din cafeluţa lângă chiparosul de sticlă de colo? E atât de adorabilă!

      - Ce părere aveţi despre înţelegerile de pace? Mi-a trântit drept în faţă, luându-mă cu asalt, vânătorul de balene de sticlă. Nu v-am mai văzut prin orăşelul nostru. Să nu-mi spuneţi că sunteţi vreun războinic stelar care hoinăreşte prin lumile acvatice sau vreun fan al literaturii science fiction science fiction! Am auzit că e la modă turismul science fiction, schimbarea Principiilor din Tambo Tamboree şi critica criticii noului spirit critic. Trebuie să fie mare plictiseala în crunta realitate!

      - Va confund sau sunteţi cu adevărat fratele moreaugarinului din Bankusai, vestitul magician?! Oh, îmi pare tare bine să vă cunosc! Nu negaţi! V-am recunoscut! Mi-a strigat cyborgul, împroşcându-mă cu salivă. Domnule, îmi scot pălăria! Dacă n-aş fi pierdut pachetele de energie remanenta într-o foarte proastă afacere cu nişte traficanţi de diamante de lumina veche, anul trecut, în roiul de stele Xamaxamanar, mi-aş fi făcut şi eu de cap cu vreo magie, ceva. Pe onoarea mea!

      - Domnule, Pitoşkinismul e în contra culturii! M-a atacat frontal filozoful melancolic din Haboda. Spune şi dumneata! Eu, care să ştiţi, nu sunt un tradiţionalist sadea, nu sunt un împătimit al noilor filozofii, nu pot să nu critic acest curent care anunţa stricarea lumii!

      Am dat să urc scările, ameţit. Pitoşkin ventilase timpurile temporalităţii acvatice, ce să mai vorbim! Se infiltrase. Îşi lăsase urma trandafirie peste tot.

      Imbolbina m-a prins de mânecă, m-a tras în bibliotecă. Mi-a turnat şampanie, aiurită. Ne-am certat la cuţite. I-am spus pe şleau că nu-mi pasa de vrăjile ei. Ce-ar fi vrut?! Să fac o punte magica intre multiplicantii lui Pitoşkin, să dau peste cap toate înjghebările matriceale ale istoriei?

      Imbolbina avea de gând să participe la conferinţele decembrice cu numărul ei aiuritor de vrăjitorie trandafirie.

      - Trebuie să recunoşti, moreaugarinule, că e una din vrăjitoriile mele cele mai teribile. O să iau cel mai mare premiu. Voi fi primită în consiliul secret al rozei imperiale. Iar tu eşti martorul meu. Tu eşti calea mea către miracolul oceanului!

      Tare naivă mai era Imbolbina! Chiar credea ce spunea?! Cum se mai chinuise să-i aducă din morţi pe cei care râdeau în hohote în sufragerie! Ce nebună!

      Atmosfera era pestriţă. Sufocantă. Îmbâcsita. Ca mai întotdeauna la astfel de adunări. Spoită cu înfiorare de doi bani. Îmbibata cu sudoare. Împănata cu bârfe de tot felul. Garnisita cu gargara savanta. Umplută cu înjurături. Cu sudalme viu colorate, cu panaramă şi scatolceala. Cu ameninţări.

      Atmosfera de-a dreptul periculoasă. Ocultata.

      Şi, fără îndoială, dirijată!

      Imbolbina o dirija, nebună!

      Îşi pierduse zeci de nopţi amestecând zemuri în amforele ei şi bolborosind tot felul de incantaţii şamanice.

      Şi pentru ce?! Oh, trebuia să-mi fi dat seama de mult timp.

      Imbolbina visa să conducă lumea.

      - E un guvern secret care guvernează întregul ocean virtual, să ştii! Sunt doar şapte oameni cu joben care conduc treburile lumilor acvatice, moreaugarinule. Sunt şapte înfăţişări enigmatice care diriguiesc aparentă!

      - Ei şi?! Nu-mi pasa. Nici că oceanul ar fi gol pe dinăuntru. Nici ca Luna ar fi un satelit artificial. Nici ca insectele vin de pe planeta Gamoma. Nici ca Gingullo Baloas poate citi gândurile unui medium aflat la o mie de kilometri distanţă. Nici că e programată dinainte supraexcitarea câmpurilor informaţionale remanente ale tuturor fiinţelor fabuloase din circul de ape. Nici că-i o genă specială care comanda chestia asta. Nu-mi pasă că gena ar fi străină de codul genetic primar. Nici ca toate-s nişte tâmpenii, nici ca periferiile au arestat centrul şi ca atotcuprinzătorul a fost îngurgitat de marele nimic, hulpavul. Nici ca de fapt o vrăjitoare din Burgula şi-a băgat coada de la matura şi-a încurcat borcanele rau de tot. Nici că-s cu toatele, fabuloasele, pe deplin satanizate şi că nu s-ar putea să fie altfel de vreme ce trebuie să plătească toate păcatele universului acvatic şi nici ca, potrivit unui martor din Tulubabo, Pitoşkin poate influenţa câmpul acvatic al unui crucişător.

      - Dar insectele?! Ploaia de dincolo de orizontul vizibil le-a adus! Fără îndoială, extraterestre! Umblă peste tot, insectele. Sapa galerii de mii de kilometri. E putreda întreaga lume acvaticaaaa, moreaugarinule!

      Imbolbina se plângea mai tot timpul din cauza insectelor.

      Făcuse sute de petiţii, reclamaţii şi cereri. Până la urma folosise otrava pe care o presarase cu grijă prin toate cotloanele de sticlă. Degeaba.

      Insectele rezistau. Nu cedau nici la cea mai neagră vrăjitorie! Poate că nu erau insecte ci însăşi stricarea atotcuprinzătorului, o altă fată a marelui nimic, hulpavnicul!

      - Insectele? M-a întrebat astronautul nefericit. Ce ştiţi despre subiectul ăsta, moreugarinuleeee! Acvatica oficială cea trandafirie nu vorbeşte despre ele dar, în mod sigur, ştie care este modul lor de funcţionare! Nu sunt fiinţe, sunt nişte artefacte imposibile şi extrem de periculoase. Sunt sigur, se pregăteşte o invazie de proporţii!

      - Nu pot fi o problemă insectele astea, mi-a şoptit o fabuloasă sclifosindu-se şi dându-şi ochişorii peste cap. Vă faceţi griji în mod inutil. Mai bine-mi spuneţi cum îmi stă cu acest colier pe care mi l-a dăruit Pitoşkin! Îmi face ochi dulci de la o vreme, se da în vânt după versurile mele! Mi-a spus că sunt o a doua Quambo Bamquabo a lumilor acvaticeeee! Un Omar Khalam feminin! Ce drăguţ e acest Pitoşkin! Îl cunoaşteţi cumva pe acest om incântatoooor? Am auzit că e ori un mare savant ori un mare scriitor în travesti! Semănaţi de minune cu el! M-a invitat într-o călătorie iniţiatica prin corporalitatea universului acvatic. Voi cunoaşte în sfârşit marele orgasm acvatic! Şi apoi Pitoşkin vrea să ne petrecem toată vară pe marile orientalelor într-o croazieră nebuna, nebunaaaaa!

      - Nu înţeleg de ce nu chemaţi gărzile imperiale! S-a răstit la mine călugărul din Toptamoga. Ar putea rezolva chestiunea în doi timpi şi trei mişcări. Insectele nu mi se par totuşi atât de periculoase. Şi nu cred că pun în pericol civilizaţia noastră. Am avut în biblioteca manăstirii din San Gastrobal un muşuroi de insecte. Au distrus doar cărţile scrise de demonul al apelor, cărţi de care şobolanii nici s-au atins! Da, da, şobolanii nu s-au sinchisit şi asta spune foarte mult, da, da, şobolanii pot deveni o problemă în doar câteva clipe! Dar insectele?! Un moment, aş mai vrea un pahar de şampanie. Doriţi?!

      Era morţi dar erau vii! Căutau plăceri vinovate, aveau tot felul de gânduri despre marile adevăruri ale lumii. Fuseseră smulşi din curgerea temporalităţii acvatice de vrăjile nebunei de Imbolbina dar parcă nu le pasa.

      Se mişcau asemenea mie. Asudau că altceva. Chicoteau. Se certau cu adevărul lumii. Erau cuprinşi de febrilitate. Strigau:

      - Vine ploaia informationalaaa! A spus la radio!

      - O fărâmă din soare se va prăbuşi peste noi!

      - Au fost măsluite rezultatele alegerilor de la Academie!

      - Canalele noastre puţ, domnilor! O să izbucnească ciuma!

      - Este tot mai clar că spionii veniţi de dincolo de orizontul vizibil îşi vor lua revanşa şi că vor schimba istoriile lumilor acvatice!

      - Ultimul tango din Bankusai a rupt gura emigranţilor Eutopolisului!

      - Cred că dacă o ţinem tot aşa ne vom rupe gâtul din cauza tehnologiei acvatice furate de spionii noştri din Bankusai!

      - Magnetismul e la modă!

      - Vă înşelaţi, domnule! Furtunile oceanice guvernează ficţiunile noastre!

      - Noi suntem esenţa ficţiunilor!

      Şi cum oare aş fi putut eu convinge consiliul secret al rozei imperiale ca Imbolbina făcuse într-adevăr acea nemaipomenită vrăjitorie?!

      Imperialele mă luaseră la ochi. Eu, moreaugarinul, vorbisem prima oară despre schimbarea spiritului critic şi despre revoluţia noilor forţe de creştere!

      Poate ca imperialele aveau să mă supună unor teste acvatice. Mai mult ca sigur aşa aveau să facă. Auzisem eu câte ceva. Şi ce torturi! Te puneau să mergi pe jeratic în timp ce-ţi plezneau matricea informaţionala cu un bici electric. Te puneau să înghiţi săbii de foc. Te puneau să te lupţi cu demoni aduşi din inima nordicelor. Te puneau să schimbi codurile secrete ale unui scorpion imperial dintr-o singură mişcare gândită într-o miime de secundă. Te puneau să te iei la trântă cu oamenii-lilieci din îndepărtata cuantică Wanwaloda. Şi câte şi mai câte.

      Bun, dar ce aveam eu de câştigat?! Ah, poate ca Imbolbina era hotărâtă să mă scutească de chirie pentru un an de zile. Voia să locuiesc la ea o vreme, aiurită! Dar mi-am făcut eu nişte socoteli. Mi se părea cam puţin. Trebuia să mai fac nazuri. Sau să-i stric petrecerea. S-o am la mână cu ceva. Dar de ce ea şi nu eu?! S-o ucid?! S-o îngrop apoi în pivniţă? Doar să aflu tot ceea ce mă interesa despre conferinţele decembrice şi apoi, hârşti! Dar cum s-o omor? Ce oroare! Mi s-a făcut greaţa! Am înfulecat un fruct de agabe. M-am blestemat. Mi-am făcut cruce. I-am cerut iertare spiritului şamanilor care tocmai plutea peste grădina de sticlă.

      - Nu vi se pare că s-a lăsat frigul? M-a întrebat o fabuloasă zgribulindu-se pe lângă mine şi frecându-şi cu putere nasul trandafiriu.

      - Ningeeee! Urla astronautul nefericit. Ba nu, uite, plouaaaa! E ploaia informaţionala venită de dincolo de orizontul vizibil!

      - Ce fenomen! Se mira Imbolbina.

      Ah, ipocrită!

      Încurcase instrucţiunile registrului de navigaţie. Încurcase vrăjile.

      Hei, ce avea de gând? Se auzi o bubuitură îngrozitoare. La vreo patru case mai încolo izbucni un incendiu. Cerul se crapa. Se auzi şuierând un proiectil. O pasăre gigantică trecu fantomatic peste inelul rotitor. Răsari Luna.

      - E sfârşitul lumii! Vine revolutiaaaa oceanicaaaa! Izbucniră cu toţii în plâns.

      - Ne bate Dumnezeu de păcătoşi ce suntem şi nerecunoscători, şopti călugărul făcându-şi repede semnul crucii.

      - Imbolbina, Imbolbina! Am strigat-o pe nebuna, pe un ton poruncitor.

      Am tras-o după mine în biblioteca ei de sticlă.

      - Du-i înapoi, fă ceva! Opreşte vraja, gata, nu ţi-a ieşit. O să întorci lumea pe dos. O să se întâmple o nenorocire. Îi dai apa la moară lui Pitoşkin, o să vezi!

      Ea, Imbolbina, n-a vrut în ruptul capului. A scos din congelator nişte sticle de şampanie brumate. A tăiat felii de pâine, a pus nişte carne de bagadal la grătar. M-a trimis după murături, m-a trimis după gogoşari.

      - N-ai tu treaba, moreaugarinule, mi-a şoptit Imbolbina. Uneori se întâmpla să se deregleze furtunile oceanice. Apar nişte vârtejuri virtuale. Ficţiunea o ia razna, să ştii! Mai greşeşti o formulă, acolo, încurci uneori versurile incantaţiilor şamanice! Tortul! Ai grijă de tort! Să nu uiţi să pui frişca! Aşa! Nu te mai gândi la vraja asta! O scot eu la capăt! Uite cuţitul ăsta! Aşa! Vezi? Tai frumos tortul felie cu felie, aşa. Vezi să ajungă la toată lumea. Nu mă pot opri tocmai acum, trebuie să-i ţin până dimineaţă, aşa e regulă! Altfel nu-mi omologhează vrăjitoria. Înţelegi?! Fii cuminte şi ascultă-mă. N-ai de ce să te temi. Asupra ta nu are efect vraja. Poartă-te ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Ninsoarea se va potoli imediat. Ploaia informaţionala venită de dincolo de orizontul vizibil o să treacă. O să iasă soarele. Ai să vezi imediat. Stai locului! Nu te prosti. Vezi să nu-ţi dai în petec. Nu le povesti baliverne de-ale tale! Nu-i interesează extratereştrii, rachetele şi furtunile oceanice şi cunoaşterea ştiinţifică! Nu au habar de lasere şi de ficţiunea generalizată şi generalizanta! Lasă-i!

      - Mi s-a desprins un deget! Urla dintr-odată astronautul nefericit lăsând o baltă sânge pe o canapea de sticlă.

      - Îmi crapa pielea! Începu să răcnească bietul cruciat, încercând să se bandajeze cu o fâşie ruptă din rochia doamnei electrice care ţipă ca din gura de şarpe.

      - Nu mai văd! Nu mai văd! Nu va mai vaaaad! Tipa cyborgul.

      - Imbolbina, nebuno! Se descompun! Uită-te la ei!

      Mureau a doua oară. Nu-i puteam ajuta. I-am întins pe rând, pe o sofa ori în câte un fotoliu de sticlă. Le curgea sânge pe nas, pe gura, din urechi. Imbolbina se tot ascundea pe după mobilele de sticla nevrând să mai dea ochii cu mine.

      - Opreşte vraja, nebuno!

      Nu voia. Plângea în hohote. Pereţii de sticlă se umpluseră de nori trandafirii iar ploaia informaţionala venită de dincolo de orizontul vizibil bătea cu furie modificând plină de perversitate crunta realitate.

      Lumânările se sfârşiseră.

      - Să ieşim! Veniiiiti cu noooooi! Pe aici!

      - Să scăpăm! Suntem încercuiţi într-un inel magiiic!

      - Unde e uşa? Cine a zidit usaaa?

      - Am fost închişi! Am fost ferecaţi prin pase acvaticeee!

      - În lături! La o parteeee! Feriţi!

      - Pe fereastră! Prin zid, să trecem prin zid!

      - Aer! Nu mai avem aer! L-au supt spionii de dincolo de orizontul vizibil cu tulumbele lor de heliuuu!

      - Nu va mai mişcaţi! Să nu care cumva să ieşim din matricea noastră informationalaaa! Totul e o aparentaaa!

      - Să spargem barajele! Să ne dezvrajiiiim!

      - Atenţie! S-a oprit ninsoarea! S-a oprit ploaia de dincolo de orizontul vizibil!

      - Uite Lunaaaaa!

      - Ai vedenii, e un felinar! Ba nu, e focul deschis de armada imperială!

      - Se aud tunurile din Bankusai!

      - Prostule, acum e pace! S-au sfârşit războaiele semanticee!

      - Da, da, e vuiet de luptă! Sunt diviziile imperiale ale lui Owagamaaa!

      - Imbolbina, adu şampanie!

      Erau prizonieri. Şampanie nu mai era.

      Se apropiau luminile zodiacale. Fabuloasele fiinţe erau gata, gata să se întoarcă în marele nimic. Erau gata, gata să reintre în fotografiile îngălbenite din care Imbolbina ii scosese pe toţi cu descântecele ei nebuneşti.

      Aproape că am răsuflat uşurat.

      Am auzit-o pe Imbolbina strigându-mă speriată.

      - Astronautul vrea să iasă!

      Se moşmondea la porţile de sticlă, astronautul. Dibuise codul de ieşire. I se zbârlise mustaţa, i se înroşise nasul. Lovea cu carâmbul cizmei în lemnul înmuiat în sânge. Era plin de hotărâre, astronautul. Strigă înverşunat:

      - O să ies! Vreau să ies! Acum am înţeles cum stau lucrurile! Imbolbina asta ne-a dus de nas tot timpul acvatic! Ne-a tras clapa! Ne-a minţit tot timpul! Suntem prinşi într-un acvariuuuu! Trebuia să-mi fi dat seamaaaa!

      Cum să-l las să dea planul peste cap?! Cum să-i dau drumul în lumea noastră, să-i fac pe plac lui Pitoşkin?! Îl aştepta un calvar pe bietul astronaut! Mass media, parşivă! Poliţia, ticăloasă! Serviciile secrete, perversele! Fiscul, hulpavnicul! Oamenii de ştiinţă, mincinoşii! Opinia publică, smintită! Gata să-i sară cu toţii în cârcă! Să-l scaneze din cap şi până-n picioare! Să-l măsoare, să-l cântărească! Să-i ia probe de sânge, de spermă, de piele şi de urinaaaa! Să-l pună să povestească! Să-l întoarcă pe toate fetele! Să-l folosească în campania electorală! Să-l folosească în campaniile militare ale imperialelor! Să-l bage în formol! Să-l congeleze! Să-l facă harcea-parcea! Să-l digitalizeze! Să-l virtualizeze şi alta nu!

      Buuuuuuuuum!

      Miros greu, de praf de puşcă. Ceafa astronautului se înroşi brusc. Bietul de el bătu aerul trandafiriu cu mâinile. Se prăbuşi pe treptele de sticlă, lovindu-se de un ghiveci de ipsos plin de muşcate trandafirii. Era acum doar un corp dezarticulat, lipsit de corporalitate, lipsit de istorie.

      Era un inert. Era un sfârşit. Era un inanimat. Era lipsit de propria sa ficţionalitate. O flacără trandafirie izbucni de sub tunică de mătase. Şi, în doar câteva clipe, cadavrul se transforma într-un vârtej virtual.

      - L-ai ucis! I-am şuierat printre dinţi nebunei de Imbolbina.

      Nu ştia ce să facă cu puşca. Mă privi speriată. Era aproape ziua. Unul câte unul, invitaţii ei de dincolo de moarte s-au preschimbat într-un abur trandafiriu.

      - L-ai ucis!

      Ce să spună? Ar fi ajuns în strada astronautul. Ar fi rămas în viaţă. Ar fi început nebunia. De unde? Cine? Când? Cum? De ce?

      - Plec! I-am zis scurt tunelând zidurile de sticlă.

     

      Peste vreun ceas am ajuns la gara fluviala. Debarcaderul era pustiu. Soarele, bolnav, trăgea să moară printre turlele bisericii din spatele gării.

      Şeful de gara mi-a cerut o ţigară. Am scos din valiza o sticlă de şampanie pe care o furasem în timpul nopţii. Am băut-o împreună. Şeful de gara a strivit o insectă, cu gheaţa lui murdara de păcură. A zis aşa, într-o doară:

      - Te duci în Beauburg?

      - Întocmai.

      - Îl cauţi pe şmecherul de Pitoşkin, nu?

      - Întocmai.

      - Imbolbina a dat-o în bară, nu?

      - Întocmai.

      - Şi acum se vor schimba ficţiunile?

      - Întocmai.

      - Atunci n-o să vină vaporul. O să vină un dirijabil.

      - Întocmai.

      - Ştii, de multe ori mă gândesc, domnule dragă, ca insectele astea, care vin din alte lumi, ne vor supravieţui!

      - Dar fabuloasele prinse în circul de ape aflat în apropierea mândrului Beauburg către care m-am îndreptat pentru a-l înfrunta pe Pitoşkin? Ne vor supravieţui şi ele? Ce zici domnule şef de gară?

      Un vârtej virtual iscat dintre sinele ruginite ale gării au aruncat dirijabilul drept în inima inelului magic aflat în apropierea mândrului Beauburg.

      În circul de ape fiinţele fabuloase se agitau, dracoasele. Prinseră aşa, din zbor, c-o să fie până la urmă un concurs. Ca demonul apelor sau ce-or fi fost norii trandafirii se pregătea să le apară sub mai multe înfăţişări. Ca o să le pună la încercare. Ba, mai mult, se zvoni că se va da cel mai mare premiu fabuloasei care-ar îndrăzni să-i ţină piept.

      Dar cine să aibă curajul acesta nebun?! Cine să se-aseze acolo, în mijlocul arenei circului de ape, în bătaia reflectoarelor?!

      Reflectoare? Radare erau! Sateliţi secreţi! Rachete atomiceeee!

      Cum să stai cu fanfara în cârcă? Cum să stai cu fabuloasele în cârcă? Cum să stai cu întreg universul acela oceanic în cârcă! Cine să îndrăznească să se confrunte cu arătarea ieşită din inima lui?! Ei, care se oferea voluntar?!

      Fiinţele fabuloase erau de toate felurile. Midinete zvăpăiate şi cochete, filozofi buboşi şi unsuroşi. Jurnalişti îngâmfaţi şi pedanţi. Conţopişti fardaţi şi împopoţonaţi, fochişti îngălbeniţi şi cuminţi. Gospodine cândva virgine. Politicieni năsoşi şi gomoşi, babete simandicoase şi secretoase. Matrozi şi pescari flecari.

      Erau şi literaţi inelaţi. Acvatici hieratici. Acvarieni totalirieni. Funcţionari publici bizari. Afacerişti veroşi şi alunecoşi. Artişti veseli, trişti. Antreprenori boccii şi zambilii. Virtuali sau digitali fenomenali.

      Erau şi scafandri tandri. Timonieri şi frizeri. Motorişti şi navetişti. Fabuloase drăcoase şi foarte mincinoaseeee!

      Cine să le reprezinte în greaua încercare?! Şi dă-i iar cearta. Şi-apoi o clipă de tăcere. În care se recunoscură unele pe altele. Şi se-mbratisara cu putere împroşcându-se cu o grămadă de sânge, cerneluri şi vârtejuri virtuale. Talazuri, pe cuvânt!

      Cum să te aperi de aşa talazuri? Nu era nevoie oare de un baraj? De două? De zece? De o sută de baraje? De o mieeeee!

      Barajele au pus întreaga lume acvatica pe jeratic şi au pornit dihonia în sânul imperialelor, a democraţiilor şi a dictaturilor acvatice de toate felurile.

      Marele baraj al nordicelor deveni obiect de dispută între ambasadorii orientalelor şi occidentalelor iar noi, navigatorii secretului, ne cuibariram într-un nor trandafiriu pregătindu-ne să cercetăm primele picături de ploaie şi să dăm de veste despre esenţa principiului lui unu care se multiplică.

      Ploaia venea spre noi de mai bine de o mie de ani fără ca măcar s-o bănuim şi fără că meteorologii inspiraţi să-i descopere prezenta periculoasă în spuza stelelor pe care le cercetau cu atâta vioiciune de dimineaţă şi până seara.

      Zburând pe deasupra munţilor, către Beauburg, de vreme ce vaporul meu se preschimbase într-un dirijabil, am zărit spionii care veneau şi ei de dincolo de orizontul vizibil vrând să se purifice în rafalele ploii. Se hârjoneau în largul mării înspumate. Se strigau unii pe alţii. Se stropeau. Se preschimbau în lei de mare sau în corali sau în fregate argintii care tăiau văzduhul cu graţie. Nici nu le trecea prin gând ca, în curând, noi, moreaugarinii, vom secretiza întregul univers plin de universuri.

      În zare, dincolo de inelul magic deschis peste mândrul Beauburg, se desfăşura dansul norilor trandafirii iar forţele maritime ale regatelor loiale occidentalelor produceau primele vârtejuri înspumate în carnea oceanului care spăla Ascondia, Tato Malo, Worsko, Bashaala, Combeta, Efadalor, Pompaton, Wescutas, Vitalon, Bumbela, Combatador, Foretta Vion, Yagoo, El Satador, Efar, Kamer, Gobed, Ygonaa, Baradazar, Gompanion, Foragan, Alpetta, Musao, Salvedar, Ganta Baray, Toame, Meto, Agya, Era Ena, Ela, Salomar, Potocapetlan, Gruwald, Hadoma, Casonawa, Chemes, Zilla, Dera Do, Fulsa, Rakada, Kasma, Pame One, Gikka, Asola şi desuchiatul Potal Pao. Cerul se înroşise de-a binelea şi se auzea bubuitul tunurilor navale şi şuieratura torpilelor atât de periculoase.

      Nici vorbă despre înţelegerile de pace de o mie de ani din Potocapetlan, Gruwald, Hadoma, Casonawa, Chemes, Zilla, Dera Do, Fulsa, Rakada, Kasma, Pame One, Gikka, Asola, Potal Pao, Casemar, Gambria, Havo Mabuu, Pletora, Arbanian, Offa, Salsaa, Belodar, Mamola, Qungo, Patoree, Osibirias, Mazango, Basko Tan, Halveda, Deboo, Jian Hoa, Asembo, Runamar, Montella, Ebao, Timbo, Asudaan, Muna, Yatoo, Vinna, Qutomo, Aselan, Paserar, Wasso, Bonna, Kantom Pingall, Finotola Fanţi, Bohle, Forgossa, Atamaran, Gureba, Fantasa, Idilo şi certăreţul, ah certăreţul Hudacar!

      Nici vorbă de Pitoşkin!

      Îmi era din ce în ce mai clar că ignoranţa şi prostia guvernantei oceanice ar putea duce la pierzanie navigatorii şi că minunată artă a navigaţiei se apropia de sfârşit de vreme ce inventaseră cu toţii un personaj ca Pitoşkin.

      Să fi fost oare acest moment un act de descurajare strategică pus la cale de spionii din alte lumi? Circul de ape avea o intriga dinainte stabilită? Să fi fost o intriga ţesuta de un rebel din interiorul registrului nostru de navigaţie? Să fi fost o conspiraţie pusă la cale de acvatica oficială cea trandafirie aflată mână-n mână cu norii trandafirii veniţi de dincolo de orizontul vizibil?

      Erau oare norii nişte fiinţe fabuloase pe care universul acvatic le construise sau le născuse în dauna noastră? Eram oare, noi înşine, navigatori ai secretului traversând stări subtile de perplexitate?

      Oare structurile narative şi descriptive ale registrului de navigaţie fuseseră virusate pâna în adâncuri? Să fi fost o stare de insurgenta a structurilor imaginare acvatice libere pe care le-am descoperit în călătoria aparenta către sensul ultim, dincolo de fascinantul inel magic pe care îl caută cu înfrigurare Gingullo Baloas şi despre care Pitoşkin îmi vorbise de nenumărate ori?

      Stârnit de Fantafanora Fufelador, prinţesa peştilor din Bulbona, Batoa Butuba, Qintatocoatl, Hazean, Masam La, Wetobanian, Kokusai, Kankaro, Cretona, Gavaonia Gao, Adavilla Villada, Quadaoda, Qualimbo, Gutumbe, Kamelar, Ositias, Gazaala, Quamtomatar, Mitombe, Bel Cantor, Zagadar, Ehurean, Beauburg, Badobadorabad, Lamboda, Gavaonia Gao, Kumbali, Nulome, Gugumbe, Kalamatahar şi aiuritoarea Kumbra Kumbrali, misteriosul Gingullo Baloas, secretarul lui Mataloman, profetul din Gamboa, a descoperit un uluitor înscris despre secretul nemuririi în bibliotecă din San Gastrobal, afirmă martorii guamoburori în culegerile lor despre sărbătorile de iarnă pe care le-au publicat sub diverse titluri în Adavilla Villada, Beauburg şi Tagula Manokaan pentru a păcăli acvatica oficială cea trandafirie care nu vedea cu ochi buni păstrarea tradiţiei.

      Numele din această frază ar conţine o mulţime de chei secrete despre care arhivarii din Adavilla Villada spun că ar fi ţinute bine ascunse de ghildă zăpezilor sau de adepţii noului materialism sau de faunul Eblaskobiris din Aktheena.

      Se spune că la ultimele conferinţe decembrice nişte călugări din Kontir ar fi cerut un preţ piperat pe una dintre ele.

      Conferinţele decembrice l-au purtat pe Mataloman, profetul din Gamboa, către vestitul oraş care a ţinut piept sarazinilor vreme de o sută de zile şi care a cunoscut revelaţia luminilor răspândite de diamantele de lumina veche în 1675 îndată ce Cristophan Calumbus din Hatayo a debarcat nu departe de locul în care se afla astăzi mândrul Washawashingaon şi unde amiralul Obion Obao şi-a pierdut viaţa tunelând cu mentalul sau o grozavă furtuna de nisip care-şi făcea mendrele în golful Magona spre necazul norilor de zăpadă trandafirii din Gomanaozan şi spre bucuria lui Pitoşkin.

      Toate astea s-au întâmplat cu puţin timp înainte de noaptea de crăciun, cu puţin înainte de trecerea miraculoasa prin văzduh a fulgilor de nea din castelul îngheţat al norilor de zăpadă.

      Mataloman, profetul din Gamboa, avea peste o mie de ani şi reprezentase ghilda zăpezilor la negocierile de pace din Matapahapamar, odată încheiate primele războaiele semantice puse la cale de acvatica oficială cea trandafirie şi custodele marilor expoziţii de sculpturi în gheaţă din Bankusai şi Gogaiawa.

      Arhivarii din Adavilla Villada îl descriu pe Mataloman, profetul din Gamboa, cu multă acurateţe dând desluşiri şi asupra caracterului său ferm şi asupra inteligenţei sale ieşite din comun precum şi asupra miraculoaselor sale însuşiri.

      Se spune că i-ar fi plăcut foarte mult vinurile din însoritele insule Kamtai şi carnea de bibaresa înăbuşită şi stropită din belşug cu sos de migole peste care se presara fulgi de nea din belşug.

      În nopţile cu lună plină, Mataloman, profetul din Gamboa, ar fi putut într-adevăr levita pe deasupra coşurilor de fum aducând copiilor daruri nepreţuite iar în zilele ceţoase se spune că ar fi putut tunela universul acvatic trecând dincolo de cortina înstelată şi transformându-se într-o fiinţă fabuloasa cu o mie de dimensiuni sau într-un brad uriaş, pe deplin fractalizat.

      Gingullo Baloas s-a plimbat o vreme prin San Gastrobal lăsând în urma lui nori de nea şi rememorând bătălii şi consspionii şi convingându-se cu proprii lui ochi ca oamenii din oraş erau aceiaşi din 1487. Purtau vestitele blănuri de Maceatka, beau vin de Molera şi se dădeau pe patine şi jucau jocuri de iarna cu o minge din piele de ţigher care ţopăia caraghioasă printre troiene de mai mare dragul.

      Templierii din Arkona i-au desluşit aceasta la o halbă de bere dar Gingullo Baloas nu le-a dat crezare pentru că nu-şi putea imagina că nemurirea fusese descoperită cu mult înainte de anul 010010 când fuseseră găsite marile vase stelare de la Tamaroban pe care Mataloman, profetul din Gamboa, le adusese cu mare greutate de dincolo de orizontul vizibil.

      Paginile cărţilor şi înscrisurile aveau patina vremii şi fuseseră citite de îndrăzneţii din Haloha, de tainuitorii din Massala, de zburdălnicii din Kontaraoeea şi de Yusuf din Quaribo care se vânzolisera timp de câteva sute de ani prin bibliotecă din San Gastrobal, precum şi de oamenii de zăpadă din Matapahapamar.

      Oamenii de zăpadă pregăteau o conspiraţie de mari proporţii pentru că aveau de gând să-l inscauneze pe Mataloman, profetul din Gamboa, drept împărat al lumii îndată ce Amerila prindea Chignao în cleşte iar Makatanar ocupa vremelnic Bankusai.

      Secretarul Gingullo Baloas a citit însemnările din pergamentul virtual al oaspeţilor şi apoi s-a pregătit să afle şi el cutremurătorul adevăr despre soarta lumilor urmărit cu grijă de Pitoşkin prin intermediul unor agenţi secreţi care lucrau pentru împăratul Owagama interesat şi el de secretul nemuririi.

      Soarele se ridicase de două suliţe pe cer şi nimic nu anunţa straşnică furtuna de zăpadă ce avea să măture cartierele semeţe din San Gastrobal. Un zburător plana maiestuos stârnind nămeţii uliţelor iar nişte păsărari ridicau un mic teatru de umbre lângă catedrala cavalerilor de sticlă din Kuatoson acolo unde, doar în câteva ceasuri, dulgherii din Gombao aveau să aducă cel mai semeţ brad de crăciun din câţi s-au văzut vreodată în lumile acvatice.

      Gingullo Baloas şi-a umezit buzele şi şi-a pus ochelarii cu ramă de os de balenă albastră şi a închis uşa cu cheia nevrând să fie deranjat în biblioteca de vreun vizitator nepoftit. Era un fel de religiozitate în toate mişcările lui, un mod propriu de a folosi aerul care-l cuprindea şi-l pipăia plin de senzualitate.

      Semnul schimbării a fost o nevolnică picătura de sânge care i s-a prelins din nasul borcănat. Urechile i s-au crăpat iar pântecele a început să-i tresalte.

      Gingullo Baloas ştia că în mai puţin de un minut avea să se transforme într-o fiinţă fabuloasa care sosise în lumile acvatice venind tocmai din inima îngheţată a universului acvatic.

      De peste zece ani era locuit dar Gingullo Baloas nu suflase vreo vorbă cuiva temându-se ca lumea va râde de el sau, mai rău, că va fi răpit de serviciile secrete din inima nordicelor şi că va fi supus unor experimente ştiinţifice îngrozitoare.

      Învăţase însă să convieţuiască cu fiinţa fabuloasă.

      Învăţase să respire ca în lumile acvatice din marea întunecime cum denumea el materia neagră de dincolo de orizontul vizibil pe care savanţii încă nu reuşiseră să o cunoască încă în vreun fel.

      Zece mii de ochi hulpavi au străpuns cu lumina lor semiobscuritatea încăperii aruncându-se hulpavi asupra teribilei cărţi. Exact în acea clipă norii de zăpadă din Gomanaozan au răsărit de nu se ştie unde şi s-a pornit furtuna.

      Geamurile se zgâlţâiră. Barajele vibrară. O flacără argintie izbucni de sub talpa acoperişului cărămiziu sub care se adăpostea vestitul Politikon, protocolul tuturor politicienilor lumilor acvatice.

      Se auziră surlele apocalipsei. Surle şi tobe.

      Pe stradă mare din Gumabumbe făceau tumbe tot felul de mascaţi în timp ce în Adavilla Villada, în Gatoya şi Cambarra femeile se culcau cu cine apucau prin nămeţi cuprinse de un soi de nebunie care i-a tulburat pâna şi pe navigatorii secretului.

      Martorii guamoburori afirma că un oarecare circar, Agatayo din Nulombe, s-ar fi atârnat de un nor trandafiriu de zăpadă şi că ar fi făcut tot felul de acrobaţii sfidând furtuna şi sfârşitul lumii pentru că tocmai se pregătea să participe la carnavalul fulgilor de zăpadă din Rio Ganode.

      Curajul lui nesăbuit se spune că ar fi impresionat forţele tainice ale furtunii de zăpadă astfel că a ieşit soarele iar fiinţa fabuloasa venită în lumile acvatice tocmai de dincolo de orizontul vizibil ar fi aflat adevărul ultim într-o clipă de neuitat şi l-ar fi eliberat pe Gingullo Baloas de povara corporalităţii ei lăsându-l însă fără suflare în sala friguroasă a bibliotecii.

      Imbolbina nu credea povestea asta şi chiar era cuprinsă de furie atunci când i-o spuneam şi când ţineam mortis ca, potrivit lui Pitoşkin, trecutul, prezentul şi viitorul se afla în acelaşi plan astfel încât noaptea de crăciun şi timpul acvatic al lecturii unui roman science fiction se confunda ca temporalitate şi desfăşurare.

      Imbolbina voia să-mi demonstreze că ea a făcut prima acrobaţie din lume atârnând de nori şi ca noaptea de crăciun nici nu a avut loc această fiind doar o invenţie de-a mea. O minciună gogonată, vezi bine!

      Eu o tachinam. Ne întâlneam la o cârciumioară din docurile din Batoa Butuba şi ne băteam cu zăpadă trandafirie şi depănam tot felul de amintiri de pe vremea când lucrăm împreună la circul Globus din Gatoba şi eu o prindeam de mână şi îi sopteam încet, în urechiusa-i trandafirie, avertizând-o:

      - Uite-l pe vânturatorul arlechin cum aleargă într-un suflet vrând să scape de turbionul trandafiriu pentru a se ridica în slavă cerului! Uite acolo, în norul acela de zăpadă, vezi? În el e ascuns Mataloman, profetul din Gamboa! Şi uite-l pe Pitoskiiiin, îl vezi!? S-a tupilat în penele acelei gâşte salbaticeeee care vine tocmai din Bankusai!

      - Cine te crede, moreaugarinuleee! Strigă Imbolbina, nesuferită.

      Imbolbina se îmbujoră şi îmi spunea de la obraz că sunt un mincinos şi jumătate şi uneori îmi venea să-i dau crezare. Dar ştiu că ţinea morţiş să-i aduc un brad şi să-l aduc şi pe Mataloman, profetul din Gamboa, să-i dăruiască cele mai plăcute şi mai aiuritoare parfumuri din lume.

      La urma urmei de ce să amestec eu timpurile ficţionale şi de ce să stârnesc mânia înfăţişărilor atotcuprinzătorului care dorm frumos una peste alta în pliurile virtuale ale furtunilor oceanice peste care ninge neîncetat?

      Şi de ce oare l-am refuzat pe Mataloman, profetul din Gamboa, când puteam foarte bine să-mi pun magia la încercare şi să hotărăsc schimbarea împărăţiilor, să stârnesc noile războaie semantice şi să pun la cale revoluţia sau căderea în penumbra lunii spre deliciul lui Pitoşkin?!

      Mataloman, profetul din Gamboa, m-a căutat de câteva ori vrând să-mi propună se devin secretarul lui de vreme ce aveam experienţa în relaţiile cu imperială trandafirie din Chintao Sao. Nu ştiu cine i-a spus că în tinereţe fusesem secretarul unui demnitar chintonez şi ca mijlocisem câteva runde de negocieri intre Chintao Sao şi Basaala în timpul acvatic al războaielor atmosferice care au măcinat atâtea imperiale timp de o mie de ani şi mai bine.

      Dar dacă nici povestea asta nu e adevărată atunci poate ca furtuna de zăpadă din San Gastrobal nu s-a sfârşit întocmai? Poate că stă să înceapă iar eu poate că nici nu m-am născut, aceste propoziţii fiind înlănţuirea unei matrice libere care umbla hai hui prin universul acvatic în căutarea unei corporalităţi potrivite.

      Să fie chiar matricea nopţii de crăciun? Să fie noaptea de crăciun o fiinţă fabuloasa care se poate metamorfoza? Să fie ploaia de dincolo de orizontul vizibil?

      Şi dacă nimic din ceea pare că ce este se dovedeşte a nu fi nimic, atunci norii de zăpadă din Gomanaozan să fie doar pricina unui zvon din Gutumbe, o imagine pierduta dintr-un film publicitar din Batoa Butuba sau poate doar apa îngheţată din scăldătoarea sfioasei armeline din Exxom?

      Contabulul de Bitombe a vrut să ştie dacă mă hotărâsem cumva să lucrez pentru Mataloman, profetul din Gamboa. Mi-a dat întâlnire în rotondă îngerilor din Guamobono. Mi-a spus că se pregătea o invazie extraterestră şi că după toate indiciile pe care le aveau militarii, lumile acvatice aveau să fie distruse în doar câteva ceasuri.

      N-aş putea spune cu exactitate dacă în clipa aceea contabulul era locuit de fiinţa fabuloasa venita tocmai de dincolo de orizontul vizibil. Dar ştiu sigur că minţea.

      Imbolbina m-a strigat de pe celălalt trotuar şi mi-a făcut semne vesele cu mâna. Voia să ştie, nebună, dacă i-am pregătit bradul şi dacă voi fi în stare să aduc zăpada prin pase acvatice susţinute şi incantaţii magice.

      Imbolbina era zveltă. Era roşcată. Avea buze senzuale. Semăna izbitor cu pisicuţa galeşa din Bankusai! Tunelase momentul digital şi avea de gând să-mi joace o festă. Sau poate că încerca să mă pună în gardă?

      Contabulul a surâs cu subînţeles şi s-a retras într-un nor de zăpadă vorbitor care se târa alene către Gomanaozan. Nu l-am mai văzut de atunci.

      Martorii guamoburori spun că această întâlnire nu ar fi avut loc şi că de fapt eu am stat de vorbă cu Elialoal Baloaloal din Ehurean care tocmai descoperise că teoria evoluţionistă era doar o bagatelă duminicala şi ca în noaptea de crăciun erau conţinute instrucţiunile dintr-un plan ascuns al lumii potrivit căruia aveau să se desfăşoare şi celelalte dimensiuni ale universului acvatic pentru ca acesta să poată trece cu bine printr-o grozavă furtuna virtuală.

      Elialoal Baloaloal era foarte nervos. Mă adusese în proximitatea lui rupând în două un turture magic pierdut de Mataloman, profetul din Gamboa, în Tutumbe, acum vreo cinci sute de ani.

      Bietul Elialoal Baloaloal trăgea vârtos din pipă.

      Mi-a spus pe şleau:

      - Moreaugarinule, vor să mă ucidă. Gabaderii din Beauburg, efaridorii din Gatanga, grupurile qiunto din Tagula Manokaan şi acvatica oficială cea trandafirie şi Pitoşkin au de gând să mă ardă pe rug pentru că le-am vorbit copiilor din Massaala despre Mataloman, profetul din Gamboa.

      Juca teatru. Îşi dăduse ochii peste cap. Voia să mă impresioneze. Ar fi vrut să afle teribilul adevăr al tuturor lumilor chiar din gura lui Pitoşkin. Era gata, gata să-şi vândă şi sufletul pentru asta. Ar fi acceptat fără să crâcnească să-l transform într-un ren şi să-l înham la sania cu zurgălăi a lui Mataloman, profetul din Gamboa,.

      Imbolbina l-a pus pe fugă pe Elialoal Baloaloal rotind un inel magic prin vârtejurile virtuale şi ameninţându-l în fel şi chip. Mi-a spus de la obraz că teoria evoluţionistă nici măcar nu a fost descoperită şi ca Elialoal Baloaloal era un agent secret infiltrat de augusta oficială cea trandafirie în structurile noastre narative.

      Despre evoluţie aveam şi eu unele opinii. Dar multă vreme nu am îndrăznit să particip la conferinţele decembrice acolo unde se confruntau martorii guamoburori, arhivarii din Adavilla Villada, savanţii desueţi din Gazaio, îndrăzneţii din Haloha, tainuitorii din Massala, de zburdălnicii din Kontaraoeea, Yusuf din Quaribo, filozofii petrecăreţi din Akaala, oamenii de zăpadă din Matapahapamar şi mulţi alţii ca ei, toţi nişte aiuriţi şi nişte spirite nostalgice.

      Nostalgia cred, bântuia sufletele oamenilor în acea vreme de iarnă, în acea mie de ani care se înfăşură în corporalitatea Imagikonului, imperialul care reunea casele imaginarului din inima universului acvatic.

      Weibada, un astronom din Katowite, citise câte ceva despre asta în stelele pitice care se zbântuiau în inima universului acvatic şi descoperise locaţiile lui Mataloman, profetul din Gamboa, dincolo de orizontul vizibil. Weibada avea o barbă cât toate zilele şi când alerga semăna cu un urs polar uriaş. Se dădea în vânt după bătăile cu frişcă şi cu bulgări de zăpadă şi mânca întotdeauna seara o porţie straşnică de căpşuni aduse din serele friguroasei Hanâmă. Bineînţeles că era amestecat până-n vârful urechilor în tot soiul de consspionii şi lovituri de teatru care ţineau lumea politică din Bankusai, Amatagao şi Bulbona cu sufletul la gură în preajma sărbătorilor de iarnă. Era prieten cu Pitoşkin. Pe cuvânt dacă mint!

      Imbolbina mi-a spus că ar fi avut o aventură cu Weibada într-un inel magic dar cum putea s-o cred pe mincinoasă?

      Ea mi-a şoptit la ureche că astronomul găsise unele ficţiuni vechi despre Mataloman, profetul din Gamboa, bine ascunse în strategicile furtunilor oceanice de fostul lui secretar Gingullo Baloas. Dar martorii guamoburori afirma că era vorba de nişte nori de zăpadă în care ar fi fost înregistrată întreaga poveste a lui Mataloman, profetul din Gamboa,.

      Burticile fulgilor de nea erau doldora de imagini din toate nopţile de crăciun şi, pe seara, dacă ai fi privit norii de zăpadă cu un ochean bine reglat, ai fi putut zări chipul lui Mataloman, profetul din Gamboa, multiplicat de o mie şi ceva de ori.

      Imbolbina m-a bătut la cap să ne urcăm pe muntele Aramat să vedem norii de zăpadă din Gomanaozan când trec prin vârtejurile virtuale dar eu nu am avut chef pentru ca aşteptam un mesaj secret de la Mataloman, profetul din Gamboa, despre care ea nici nu avea habar cumva.

      Apolidor din Gumabumbe m-a pus pe jeratic dându-mi de veste că l-ar fi văzut viu şi nevătămat pe Gingullo Baloas preumblându-se prin însoritul Tagula Manokaan şi m-a chemat să tainuim.

      - Moreaugarinule, ne apropiem de o schimbare periculoasă.

      Aşa mi-a şoptit Apolidor din Gumabumbe invitându-mă să mă aşez într-un balansoar de bambus care trona în mijlocul grădinii sale. Am băut samsala de bagane şi am flecarit despre Mataloman, profetul din Gamboa,.

      Era tot mai clar ca manipulatorii abili ai furtunilor oceanice ne construiseră aidoma chipului lor şi că ne manevrau spre deliciul lor. Lucru de neînţeles de vreme ce universul acvatic nu părea până la urmă să aibă un sens propriu şi nici vreo sarcină de urmat. Eram forme şi personaje într-un univers plin de inele magice care căpătau substanţa datorită vibraţiilor intime ale furtunilor oceanice.

      În mod clar, schimbarea atotcuprinzătorului nu avea să ne aducă nimic bun iar moartea lui Mataloman, profetul din Gamboa, pusă la cale de vânătorii de capete tocmiti de acvatica oficială cea trandafirie, avea să bulverseze popoarele acvatice digitalizate şi fragmentate făcându-le să-şi piardă încrederea în miracolul nemuririi de la San Gastrobal.

      Urmau ani de deruta filozofica iar economiile păreau deja să gâfâie. Ne aşteptau vremuri sângeroase şi ticăloase.

      Apolidor bănuia că mişcarea norilor de zăpadă produce decăderi haotice şi că marile structuri informaţionale acvatice ale universului acvatic erau pe deplin în pericol. Avea unele informaţii potrivit căror matagonii din Guasbos ar fi putut produce concentraţii noroase fierbinţi şi grele în orice loc din lumile acvatice putând tunela universul acvatic pe o rază de peste un milion de ani lumină şi topi toate gheţurile de la polii trandafirii.

      - Moreaugarinule, pare să fie o armă de temut pe care o vor folosi împotriva lui Mataloman, profetul din Gamboa şi cred că serviciile secrete din Obadă, Famado şi Betono vor pune la cale tot felul de lovituri pentru a pune mâna pe ea. În noaptea când va începe noua eră a Imagikonului, norii de zăpadă din Gomanaozan se vor prăbuşi în braţele moi ale furtunilor oceanice dând de veste despre războaiele semantice de o mie de ani şi punând astfel pe jeratic însângeratele carnuri ale ficţiunii generalizate şi generalizante care ne ajuta să navigăm către sensul ultim, mi-a şoptit Apolidor bulbucandu-şi ochişorii de crab electric.

      Şi norii de zăpadă, vorbind prin vocea lui Apolidor, au arătat în acest fel atotcuprinzătorului că se hotărâseră să se metamorfozeze în fiinţele fabuloase despre care cucernicii din Gastrobias spuseseră în urmă cu o mie de ani că vor prăbuşi universul acvatic în propriul său imaginar.

      Un trompet din Matapahapamar a sunat adunarea virtualiilor în inima Imagikonului, femei nebune şi fără de trup care bântuie bolnav în întunecimile exemplare ale fiinţei la vreme de iarna oriunde s-ar afla ea, chemându-le să lupte împotriva perversului de Pitoşkin.

      Ghilda zăpezilor s-a jurat că va pune la cale răsturnarea împărăţiilor în timp ce docherii din Tulubras, zvapaiatii, s-au vorbit pe ascuns să pună pe fugă acvatica oficială cea trandafirie şi să instaureze un regim popular.

      Fafalorii din Pesaso au ţinut sfat de taină cu gând să preschimbe constantele universale iar Quinto Quintotora din Eguammo a promis tuturor un număr de iluzionism care avea să-i facă să dispară în marele nimic în timpul acvatic al fermecătoarei şi fascinantei nopţi de crăciun.

      Martorii guamoburori afirma că în acea noapte s-au auzit cele douăsprezece bătăi ale bătrânului orologiu din Batoa Butuba dar arhivarii din Adavilla Villada i-au contrazis cu vehemenţă fiind convinşi că doar sunetul primar a măturat întinderile înzăpezite ale universului acvatic în căutarea unui orgasm cosmic.

      În noaptea de crăciun în care se spune că fulgii de nea din castelul îngheţat al norilor de zăpadă l-ar fi acoperit pe respectabilul şi venerabilul Patapoparovsky, fabricantul de lumânărele de crăciun, norii de zăpadă din Tagula Manokaan au vorbit pentru întâia oară după o tăcere de peste două mii de ani anunţând noua era nebună, nebună a Imagikoonului.

      În tot acest timp, eu m-am vânturat prin cenaclurile de science fiction din Kalamatahar, Kumbra Kumbrali, Gontaro, Paragas, Boble, Saon, Ghema, Bomblas, Zaraban, Prudella Qonto, Kankaro, Watanga, Melisador, Watalaa Wangam, Orcheström, Burgund, Ovaloo, Stantivorej, Magribar, Kolsupe, Dadao, Kimballa, Lateea Gome, Ormooz, Galabraa, Fontas, Ascondia, Tato Malo, Worsko, Bashaala, Combeta, Efadalor, Pompaton, Wescutas, Vitalon, Bumbela, Combatador, Foretta Vion, Yagoo, El Satador, Efar, Kamer, Gobed, Ygonaa, Baradazar, Gompanion, Foragan, Alpetta, Musao, Salvedar, Ganta Baray şi încercănatul Toame, vorbind despre noul spirit critic şi despre schimbarea ficţiunilor afirmând că Patapoparovsky este fără îndoială o instrucţiune enciclopedica dintr-o altă structură narativa al cărui mentor rămâne să fie aflat de lectorii din Tulubras după iminenta schimbare a istoriilor sau după iminenta desecretizare a ficţiunilor lumilor acvatice.

      Era unul gras, chel şi tare pofticios, Patapoparovsky. Înfuleca raci de sticla dolofani pescuiţi de morocănoşii de pe fluviul de argint care îmbrăţişa molatec împrejurimile rotitoare albite de nea ale semeţei Gomanao.

      Tammo Tammigal, naratorul din Gomanao, ar fi vorbit pentru întâia oară despre Patapoparovsky şi despre lectorii din Tulubras dar nu se ştie dacă nu cumva Imbolbina, un animat al moreaugarinilor, ar fi făcut-o înaintea lui încercând să manipuleze obiectele şi formele fabuloase ale atotcuprinzătorului care guvernează universul acvatic circumscris acestei structuri narative aflate în plină desfăşurare aiuritoare într-un prezent incert.

      Lectorii din Tulubras dispar însă într-un vârtej virtual de zăpadă pentru a lăsa loc arhivarilor din Adavilla Villada sau martorilor guamoburori care sunt fiinţe fabuloase superioare lor, cu un energetic mult mai bine construit şi cu o retorică mult mai perversă, demnă de toată invidia.

      Mataloman, profetul din Gamboa, le-a recunoscut meritele de nenumărate ori şi chiar a jinduit în taina să ajungă egalul lor pentru a pătrunde tainele iminentelor, utopicelor sau eroticelor care veghează funcţionarea aparentei.

      Dar schimbarea structurilor narative şi a informaţionalelor sta sub semnul miracolului iar fiinţe fabuloase pot spera doar să amâne ceea ce e hotărât intre pliurile furtunilor oceanice care palpita în corporalitatea fascinantă a universului acvatic.

      Onomatopeele îngereşti ale norilor de zăpadă din Tagula Manokaan, născuţi din palpitul ploii informaţionale venită de dincolo de orizontul nostru vizibil, s-au auzit până în perversă Bulbona, până în dezmăţata Cretona şi giumbuslucara Matapahapamar iar norii de zăpadă din Gomanao au transmis mai departe vibraţiile lor căzând în mrejele perverselor furtuni oceanice.

      Construcţiile de nea din Gavaonia Gao s-au prăbuşit sub valurile sonore iar lesbienele din Adavilla Villada au şoptit tuturor la urechiuşă ca într-un vis erotic bezmetic li se arătase nu târfa universala ci un om de zăpadă pe nume Pitoşkin.

      Bineînţeles că am luat urma lesbienelor vrând să le trag de limba şi să dau de urma lui Pitoşkin care, iată, se juca de-a v-aţi ascunselea cu mine.

      Marile antene din Quadaoda s-au topit iar fuzeele pregătite de lansare în Qualimbo şi-au ratat ţintele plecând aiurea prin cosmos. Căpitanul Compramadores s-a spânzurat de ruşine iar soldaţii lui s-au împrăştiat în cele patru vânturi de zăpadă hoinărind prin lumile acvatice şi sublunare în căutarea fulgilor de nea din castelul îngheţat al norilor de zăpadă despre care se spunea că ar fi preotesele lui Mataloman, profetul din Gamboa şi că ar fi ştiut desfăşurările secrete ale schimbării istoriilor.

      Subritii din îndepărtata cuantică Ago s-au trezit ferestruiti de un vârtej virtual ţâşnit din inima norilor de zăpadă iar dorobitii râzăreţi din arhipelagul stelar Gamo au fost transformaţi în protuberanţe de zăpezile aruncate la mari depărtări de un inel magic rătăcit în inima universului acvatic.

      Zăpada scânteia atât de ticălos pe buza norilor trandafirii încât mulţi au crezut că e nea aurifera şi şi-au pierdut viaţa încercând să se îmbogăţească. Gazele lăsate de norii de zăpadă i-au umflat peste măsura forţându-i să zboare prin văzduh asemenea unor uriaşe baloane de săpun. Unii şi-au umplut măruntaiele cu bulgări de zăpadă încercând să dosească aşchii preţioase iar alţii au concesionat unor creduli zeci şi zeci de nămeţi care s-au dovedit doar jalnice înjghebări ficţionale.

      Argamangalos Glibodiadis din Gumabumbea a făcut o avere fabuloasa iar Alehandra Barkina din Kamelar a intrat în graţiile sultanului din Takomei Komatai pentru că ştia să folosească bulgării de zăpadă spre alungarea duhurile rele din inimile cătrănite şi zbuciumate ale navigatorilor.

      Francarone Carlone din Ositias a citit evenimentele viitoare într-unul dintre nori anunţând reîntoarcerea lui Gingullo Baloas iar Casapela Capella din Gutibias a recitat zile în şir pe o estradă ridicată de nişte felceri acvatici în imediata apropiere a norilor de zăpadă. Felcerii acvatici i-au eviscerat în cele din urmă pe cei doi în uralele şi aplauzele mulţimii şi au decretat săptămâna decorporarii pentru a obişnui muritorii cu schimbarea istoriilor.

      Lipsirea de corp era pe măsura mea dar trecerea prin foc sau tranşarea spre deliciul poporului acvatic nu erau nicidecum drumul către adevărul întreg al atotcuprinzătorului. Am aţinut calea felcerilor zanateci în fuga lor către Gomanao şi i-am rătăcit printre zăpezi până când soarele i-a golit de zemuri dezvăluindu-le misterele deşertului îngheţat. Drept recompensă pentru supliciul îngrozitor i-am făcut să se bucure în ultimele lor clipe de cântecele fulgilor de nea din castelul îngheţat al norilor de zăpadă animaţi dintr-un nor trandafiriu şi burtos care se târa somnoros înspre Tagula Manokaan pentru a schimba ficţiunile.

      Soldăţoii Gavaoniei Gao au dus povestea asta cu ei în campaniile militare de pe Bangaa şi au făcut schimb cu războinicii din Madro Madaor. Războinicii erau multiplicanti energetici şi înroşeau orizontul cu armurile lor şi ştiau pe de rost tot felul de legende despre fulgii de nea din castelul îngheţat al norilor de zăpadă sau despre nimfele din Hataza Go sau despre minunatele perverse din Wengolita Wengola sau despre sania cu zurgălăi de argint a lui Mataloman, profetul din Gamboa.

      Legiunile gamedorului din Gavaonia Gao, pornite şi ele pline de speranţă şi pofte neruşinate către Tagula Manokaan, în căutarea vestitelor zăpezi, s-au înecat în troiene iar pe la sfârşitul primăverii verusiace, când apele râului Beeka s-au întrupat în zburători, norii de zăpadă au transmis primul lor mesaj cifrat către constelaţiile vecine anunţându-le că sunt pe cale de a se animă şi a deveni fiinţe fabuloase.

      Întregul univers acvatic palpita pregătindu-se de iminenta schimbare a istoriilor care se anunţă prin reorganizarea structurilor narative şi prin acţiunea forţelor de creştere chiar în inima atotcuprinzătorului punând la cale apariţia lui Mataloman, profetul din Gamboa.

      Pierderea sinelui şi a identităţilor lasa haosul să se manifeste tumultuos iar prăbuşirea ştiinţelor produce un val uriaş de zăpadă în lumile acvatice şi sublunare.

      Elialoal Baloaloal din Ehurean găsi de cuviinţă să dea publicităţii un eseu despre Noii navigatori, eseu pe care îl copiase cu neruşinare dintr-un ficţional pus la cale de un moreaugarin încumetat asupra furtunilor oceanice.

      Noii navigatori, furtunile oceanice şi cruciada noului spirit critic au înflăcărat imaginaţia tuturor iar Elialoal Baloaloal a fost desemnat ca prim eseist al imperialei din Gomanao. El a încercat să tragă şi alte foloase nemeritate modificând ficţiunea generalizată şi generalizanta dar suflul acvatic a protejat nu se ştie cum primele înţelesuri ale lumilor acvatice.

      Imbolbina l-a făcut cu ou şi cu oţet la o sindrofie şi l-a acuzat public pentru uneltirile lui împotriva lui Mataloman, profetul din Gamboa.

      În 2969, Matapalo Mapatol, vestitul poet torinez, crezând că a descifrat mesajul moreaugarinului adresat forţelor de creştere, a scris Fanteziile de Zăpadă, inspirat de fulgii de nea care ţâşneau veseli prin văzduh, fapt pentru care lesbienele din Adavilla Villada l-au ridicat la rangul de fermecător şi l-au invitat la una din petrecerile lor în pielea goală la minus treizeci de grade în grădinile de gheaţă ale Siliei, prinţesa bulgarilor de zăpadă.

      Un secol mai târziu, urmărind fulgii de nea prelingându-se pe buza norilor, în noaptea de crăciun, Abuuk Katara a compus Minunata Sonata de Crăciun. Sonata a făcut înconjurul lumii fascinând-o în cele din urmă pe Ambalaia, prinţesa din Badobadorabad pe care o sfătuia Imbolbina în intrigi de curte.

      Acordurile sonatei au aruncat-o în braţele unui pirat din Quamtomatar care a iubit-o pe zăpada preţ de o mie de zile spre încântarea şi pizma femeilor din Bel Cantor, patria feministelor, povesteşte egulabul de Mitombe în cele trei cărţi ale sale despre sex, miracol, magnetism şi sărbători de iarnă.

      - Gingullo Baloas, Gingullo Baloas! I-a strigat cu multă vreme în urma beltonianul Trabo Treborabota regentului Balgaborano, întâlnindu-se aceştia doi pe buza unui nor de zăpadă ce semăna de minune cu muntele lui Venus pe care-l ascundea sub valuri grele ruşinoasă şi sfioasă armelina din comitatul Exxom.

      Beltonianul avea o barbută trandafirie, trandafirie, era plin de nea şi-şi tot păcănea aripile de staniol în timp ce regentul Balgaborano, morocănosul, şfichiuia văzduhul îngheţat cu tentaculele sale lipicioase şi urzicătoare.

      Balgaborano ar fi spus vorbe de ocară despre îngerul de fata din comitatul Exxom îndoindu-se de frăgezimea coapselor ei şi bâiguind nu ştiu ce despre locul de taină în care s-ar fi născut exprimându-şi temerea că ar fi fost iubita secretarului Gingullo Baloas întors din moarte datorită unui moreaugarin.

      Ar fi zis cum că armelina ar fi venit de pe Gavaonia Gao unde ar fi fost bucătăreasa la curtea gamedorului sau chiar ţiitoare la una din cârciumile de pe ţărmul marelui ocean îngheţat, iubiţică vânătorilor de bozalari, preacautatele balene albastre vorbitoare care ştiau pe de rost istoria întregului univers plin de universuri şi o sumedenie de cântecele de crăciun pe care le duceau cu ele din port în port.

      Potrivit unor scribi ai faraonului Kuamo Raba Ramabukamo, Vaceslaw Walkauskaas l-ar fi descapatânat pe beltonian pentru îndrăzneală să şi i-ar fi băut sângele într-o noapte cu lună plină sperând în sinea lui că va putea cuceri inima armelinei şi ca o va putea avea la pat în mai puţin de şapte zile acvatice.

      Unii istorici din Bel Cantor afirma că Vaceslaw Walkauskaas pornise de fapt în căutarea fulgilor de nea din castelul îngheţat al norilor de zăpadă şi că furase din bazarul aranian o amuletă magică care l-ar fi ajutat să întrevadă viitorul şi să ajungă nestingherit, cât ai clipi, în locul în care Mataloman, profetul din Gamboa, ţinea ascunse toate darurile pentru copiii lumilor acvatice.

      Beltonianul Trabo Treborabota ar mai fi ştiut şi o incantaţie balvioniana cu pretenţii afrodisiace şi un cântec de leagăn despre pitulici mătăsoase şi pofticioase.

      O vrăjitoare din Zagadar l-ar fi învăţat unele trucuri, poezii vesele de iarnă şi chiar unele secrete ale universului acvatic deşi Imbolbina se îndoia de aceasta..

      E drept ca şi gramaticul din Badobadorabad s-a lăudat că are un pergament în care zăceau scrise cu sânge de taur narvalian nişte adevăruri cutremurătoare.

      Adevărurile acelea ar fi putut împinge mai mult de jumătate din popoarele acvatice digitalizate şi fragmentate la sinucidere dar Efrausas, filozoful din Bankusai, s-a arătat foarte, foarte sceptic în această privinţă.

      Nemurirea fulgilor de nea din castelul îngheţat al norilor de zăpadă ar fi fost înscrisă pe pergamentul atât de preţios de un intrigant necunoscut, a fost de părere colonelul Sahraunashar din Ehurean.

      - Matrula barula, eselfador? L-ar fi întrebat bibaresa din Beauburg pe Abuuk Katar vrând să afle dacă aprigul beduin baradez luase cumva urma gramaticului din Badobadorabad sau avea cunoştinţă de locurile pe unde hoinărea Pitoşkin.

      După arhivarii din Quamtomatar asta ar fi însemnat ca şi bibaresa s-ar fi interesat de povestea fulgilor de nea din castelul îngheţat al norilor de zăpadă sau de ploaia informaţionala venită de dincolo de orizontul vizibil, poate din aceleaşi pricini, sex nebun şi nemurire, superba nemurire.

      Fanteziile de Zăpadă au înmuiat inima bibaresei şi ea a renunţat să-şi folosească electricitatea mortală împotriva beduinului baradez pe care tocmai îl cauta un trimis al prinţesei Ambalaia din Badobadorabad.

      Matapalo Mapatol ar fi descoperit, după unii martori guamoburori, în Cântările Anului Nou, mici bijuterii ficţionale printre care şi povestea nopţii de crăciun de care ar fi legat secretul nemuririi.

      Se spune că, umblând prin Bel Cantor, el ar fi spus câte ceva regentului Balgaborano care s-ar fi jurat însă ca o întâlnise pe stima nebuna hălăduind prin Adavilla Villada în căutarea fulgilor de nea din castelul îngheţat al norilor de zăpadă.

      Un oarecare hangiu, Madamula Modorab, brigand de noapte şi mare jucător de hodda, a tras cu urechea la poveştile spuse de torinez şi s-a grăbit să-l înştiinţeze pe guvernatorul din Bel Cantor. Guvernatorul pusese cel mai mare mare premiu la bătaie pentru cel care avea să-i aducă o buclă din părul fulgilor de nea din castelul îngheţat al norilor de zăpadă ca să-l convingă în sfârşit ca Mataloman, profetul din Gamboa, ar există cu adevărat.

      Guvernatorul se dădea în vânt după tot felul de cărticele deocheate şi organiza petreceri în pielea goală la care aducea şi măgari regali şi urangutani şi ursi polari.

      Unele doamne respectabile din Beauburg au scris o scrisoare lui Mataloman, profetul din Gamboa, dar guvernatorul s-a apărat acuzându-le în faţa unui trimis imperial că ar practica orgasmul acvatic în nopţile înzăpezite fără lună.

      Trimisul imperial le-a dezbrăcat pe respectabilele doamne, le-a admirat bogăţiile secrete şi le-a sărutat pulpele plin de înfiorare. S-a jucat cu pitulicea lor sfioasa imbiind-o cu mângâieri neruşinate şi muşcând-o cu delicateţe.

      Nimic din nebunia orgasmului acvatic.

      - Gingule baals, gingule baals?

      - Ce zici?

      - Gingule baals, gingule baals?

      - Cum zici?

      - Gingule baals, gingule baals? Repeta Abuuk Katar iţindu-se de după un nor de zăpadă din Tagula Manokaan care semăna de minune cu muntele lui Venus pe care-l ascundea sub valuri grele ruşinoasă şi sfioasă armelina din comitatul Exxom.

      - Ai vrea tu obraznicule! Strigă una dintre lesbienele din Adavilla Villada frecându-şi sfârcurile cu gesturi molatece.

      Au stat de vorbă până noaptea târziu când au sosit Matapalo Mapatol, beltonianul, Ambalaia, prinţesa din Badobadorabad şi mulţi alţii. Unii au fost de părere că Pitoşkin, moreaugarinii, Imbolbina şi Mataloman, profetul din Gamboa, trebuiau şterşi definitiv din structurile narative alţii ca, dimpotrivă, trebuiau repuşi în drepturile lor depline de vreme ce erau osatura întregului ficţional al universului acvatic şi poate cheia ultimului sens.

      După unii arhivari conservatori din Adavilla Villada, întâlnirea aceea nici nu ar fi avut loc vreodată. Potrivit însă martorilor guamoburori, în inima norilor de zăpadă din Tagula Manokaan se întâlnesc o sumedenie de personaje fabuloase o dată la o sută de ani şi pun la cale tot felul de intrigi şi de aventuri şi de ficţiuni zăpăcite cu ocazia sărbătorilor de iarnă.

      Arhivarii i-au atacat în public pe martorii guamoburori organizând vestitele şi fermecătoarele conferinţe decembrice. Ei au emis încântătoarea bula fantasmagorica potrivit căreia noaptea de crăciun ar fi o conjuncţie misterioasa pusă la cale de Pitoşkin, asupra ei netrebuind manifestate îndoieli şi asupra căreia nu trebuiau pornite căutări febrile de nici un fel.

      În sfârşit, unul dintre gramaticii din Badobadorabad s-a lăudat că are într-unul dintre sipetele sale o scrisoare semnată de însuşi Patapoparovsky care ar fi mărturisit arhiducelui de Mantualoma ca fulgii de nea din castelul îngheţat al norilor de zăpadă l-ar fi făcut să ejaculeze de peste cincizeci de ori în mai puţin de un sfert de oră.

      Scrisoarea, potrivit unui moreaugarin, ar fi circulat prin saloanele mondene din Tagula Manokaan stârnind fie invidia fie oroarea.

      Scrisoarea era scrisă cu cerneală de Lamboda şi începea să cânte de cum era deschisă şi pusă în bătaia unei făclii din seu de bozalari.

      Trabo Treborabotaar ar fi încercat să îndrepte lucrurile povestind plin de însufleţire despre clepsidrele din vremea lui Patapoparovsky care ar fi măsurat zile şi nu clipe de plăcere. Auzind această, Vaceslaw Walkauskaas s-a căinat că nu l-a scurtat de cap pe beltonian aşa cum se zvonise. Iată că acum nemernicul se tot căznea să ia în derâdere misterioasele şi fascinantele fapte sexuale ale fulgilor de nea din castelul îngheţat al norilor de zăpadă.

      Ca fulgii de nea ar fi fost de fapt preotese ale unui ordin secret sau pasionate jucătoare de hodda încă nu se putuse afla. Se pare încă ca un moreaugarin i-ar fi scris faraonului Kuamo Raba Ramabukamo despre un secret al vieţii şi al universului acvatic care s-ar fi aflat tatuat pe pitulicea unuia dintre fulgii de nea din castelul îngheţat al norilor de zăpadă.

      Tocmai de aceea armata faraonului mărşălui prin pădurile normandile gâfâind către castelul îngheţat al norilor de zăpadă într-un anotimp incert.

      În drumul lor, generalii faraonului întâlniră feluriţi piraţi care s-au lăudat că i-ar putea resuscita pe fulgii de nea cu pene de gâsca sălbatecă înmuiate în sânge de bibaresa. Sfătuiţi la ceas de noapte de un moreaugarin, generalii nu le-au dat crezare şi i-au scurtat de cap numaidecât.

      Arhivarii cerură încetarea marşului asupra adevărului interzis şi orice conspiraţie împotriva lui Mataloman, profetul din Gamboa, şoptiră între ei Vaceslaw Walkauskaas şi ducele de Mantualoma plimbându-se agale printre craterele fumegânde din Tagula Manokaan în căutarea lui Pitoşkin.

      - Numai un orgasm maiestuos ar mai putea salva universul acvatic care e pe moarte, domnii mei! Nu mai speraţi în van căci ceea ce e ascuns de valurile grele ale sfioasei armeline din comitatul Exxon e semnul izbăvirii, şopti un trubadur pe nume Facicalto al cărui chip se pierdu însă după o perdea de fum.

     

     

      - va continua -

     

© Copyright Ovidiu Bufnilă
Nu există nici un comentariu  
Comentează articolul  Spune-ţi părerea

    Toate câmpurile sunt obligatorii.
    Comentariul nu poate include link-uri.
    Dacă sunteţi logat, numele şi emailul se autocompletează.
    Comentariile sunt moderate şi vor apărea pe site numai după aprobare.

Nume :
Email (nu va fi afişat) :
Comentariu :


   SFera Online v.3 Final Edition - arte vizuale şi literatură de anticipaţie
      Toate drepturile rezervate. Copyright © 2001 - 2011 SFera Online | © 2011 - 2015 Arhiva SFera Online