evomag.ro
    science-fiction fantasy poezie eseu arte vizuale
Caută :  
Resurse Contact
Puroi I  -  Povestea trenului  -  Clocitorul Josh  -  Corespondenţă literară  -  Corabiile lungi  -  Coşmar  -  Pierduţi în ceaţă  -  Ultima eclipsă (II)  -  Între două lumi  -  Aedes  -  Pendulul municipal. "La dolce vita"  -  Experienţă pecuniară  -  Amintirile unei lumi departe, departe de tot  -  Proces neverbal  -  Solilocviu  -  Lala  -  Paradox  -  Umbrele nopţii  -  Diamantul  -  Întâlnirea  -  Aici şi acum  -  Amintiri trecute şi viitoare  -  Toate celelalte popoare  -  Sfântul  -  Cel care nu mai e  -  La vânatoare da "Eilian"  -  Liniştea  -  Orb  -  Muzeu Apocaliptic  -  Reactorul  -  Nopţi albe, zile negre  -  Sedrina  -  Melcul  -  John-486  -  Cerc la persoana întâi  -  O şansă pentru câţiva  -  Bella. Moartea unui body-guard  -  "ªi caii se împuşcă, nu-i aşa ?"  -  Luminile oraşului VI  -  Ziua a şaptea  -  Lacul negru  -  Soldatul  -  Concurenţă neleală  -  Fereastra din spate  -  Coconul  -  Curcubeul  -  Luminile oraşului  -  Fortul  -  Zei şi oameni  -  Cunoaştere


Meduza (III)

Ovidiu Bufnilă
ovidiubufnila.ning.com



Publicat Duminică, 6 Decembrie 2009, ora 10:04

       După şapte ani, în 1675, egulabul de Mitombe l-a descoperit pe trubadurul Facicalto cântând prin ninsoare sub fereastra Imbolbinei şi l-a descapatânat cu o lovitură de sabie plină de măiestrie.

      Facicalto povestise tuturor ca o văzuse la rău pe sfioasa armelina şi ca nici vorbă de vreun semn magic sau de vreo efigie bine ascunsă sau despre înţelesurile atotcuprinzătorului. Atotcuprinzătorul nu este un finit deşi formele lui îşi doresc finitul care poate reprezenta ecuaţia unică, dezvăluirea lui unu, adevărul întreg.

      Ţeasta trubadurului s-a rostogolit într-un canal îngheţat în care tocmai poposiseră doi golumeri sosiţi de pe Gavaonia Gao, dintr-un univers paralel.

      Golumerii au animat capul care a bântuit vreme de un secol castelele de pe văile înzăpezite ale râului Tobo aducând castelanilor venituri frumuşele şi o faimă de neînchipuit în toate lumile acvatice.

      Sabia a fost găsită în bazarul de gheaţă din Kumbali de Joshua din Cosaro pe la jumătatea anului 1889. Lama l-a atras ca un magnet şi el a mărturisit această ducelui de Mantualoma care, văzând-o, a simţit vibraţiile transmise de egulabul de Mitombe influenţat pe cât se pare de perversul de Pitoşkin.

      Desfăcându-şi corsetul şi pregătindu-se de baie, Mathala, expiruleta de Nulome, i-a cerut ducelui să-şi ia gândul de la acea sabie şi s-o dezmierde aşa cum se cuvine. Muşcându-i sfârcurile, ducele s-a lăsat vrăjit de Mathala şi i-a promis un frumos brad de crăciun dar, spre seară, i-a făcut o vizită lui Joshua vrând să-i ofere o mie de guldeni pentru frumoasă sabie.

      Martorii guamoburori vorbesc despre o răpire sau chiar despre un asasinat dar îl scot din calcule pe ducele de Mantualoma care, spun ei, a ajuns la palatul gabierului după ce acesta fusese măcelărit de trei oameni îmbrăcaţi în trandafiriu.

      Să fi fost mâna lui Pitoşkin?

      Prinţesa din Badobadorabad ar fi cerut gărzilor sale să-l aresteze pe duce dar cercetările ostaşilor s-au soldat cu un eşec.

      Norii de zăpadă, care s-au plimbat de colo, colo prin cer vreme de un ceas, i-au împiedicat să-şi ducă la bun sfârşit misiunea.

      Unii istorici din Bel Cantor au afirmat anul trecut la întâlnirile din Tagula Manokaan că e vorba doar de o poveste cusută cu aţă albă de către şeful gărzilor şi că norii de zăpadă nu ar fi fost decât o pură invenţie pusă la cale de ticălosul de Pitoşkin care acţiona la ordinele imperialelor.

      Un oarecare epidem din Gugumbe însă le-a replicat că deţine destule dovezi cu ajutorul cărora putea să demonstreze că luminile nopţii de crăciun plutiseră prin văzduh cu mult înainte de soroc fiind puse la cale de nebunul de Pitoşkin.

      Ce să înţelegem? Ca, de bună seamă, Pitoşkin se multiplică după dorinţa în lumile acvatice de la un capăt la altul!

      Mulţi dintre cei prezenţi în sala l-au huiduit dar epidemul nu s-a lăsat intimidat. Şi-a mângâiat trompa argintie, a slobozit un nor trandafiriu şi şi-a desfăcut servieta cafenie scoţând din ea un vraf de documente şi fotografii.

      Aveau toate sigiliul egulabului de Mitombe şi pentru mulţi deveni dintr-odată foarte clar ca acel personaj atât de controversat deţinea secretul călătoriilor temporale şi al înscăunării lui Mataloman, profetul din Gamboa, ca împărat al lumii şi al întregii ficţiuni generalizate şi generalizante.

      Imbolbina din Golimbo a şoptit unei prietene din Sasmasaaram ca mesagerii din Tulubras spuneau într-unul din dintre versetele lor ca luminile nopţii de crăciun apăreau odată cu trecerea fulgilor de nea din castelul îngheţat al norilor de zăpadă.

      Nimeni nu ştia însă dacă era vorba doar de o metaforă sau doar de un eveniment real. Dar ce e realitatea?

      Filozofii din Korin spuneau că trecerea fulgilor de nea din castelul îngheţat al norilor de zăpadă era de fapt un act iniţiatic, o străluminare şi ca fabuloasele fiinţe aduse de ploaia informaţionala venită de dincolo de orizontul vizibil purtau cu ele o utopică în care se vorbea despre sfârşitul universului acvatic.

      Imbolbina ştia chiar lucruri de taină. Spuse cu voce înceată, într-un cerc de prieteni, ca un oarecare Pitoşkin inventase păţania lui Patapoparovsky şi ca în realitate era vorba de regentul Matayo din Badobadorabad care se jurase de câteva ori că stătuse personal de vorbă cu Mataloman, profetul din Gamboa.

      Despre regentul Matayo au circulat o vreme tot felul de povestioare care mai de care mai deocheate. Fericiţii din Matapahapamar se jurau că l-ar fi văzut iubindu-se cu foc, printre troiene şi ţurţuri, cu stimă apelor din Batoa Butuba iar îngânduraţii din Bulbona se lăudau că-l gazduisera pe regent într-una dintre nopţile de crăciun şi că acesta adusese cu el o mie de dansatoare din arhipelagul Kun So şi că le iubise pe rând, sub bradul încărcat cu daruri de preţ, până la cântatul cocoşilor.

      Nimeni nu era sigur însă ca regentul ar fi avut vreo aventură cu fulgii de nea din castelul îngheţat al norilor de zăpadă şi dacă nu cumva toată tărăşenia ascundea o adevărată conspiraţie îndreptată împotriva lui Mataloman, profetul din Gamboa.

      Toată tevatura asta s-a pierdut însă într-un straşnic nor de zăpadă îndată ce am dibuit urma lui Pitoşkin.

      Soprana Amalida Amoleda din Bankusai mi-a scris un bileţel lăudându-se că ştie pe unde s-ar ascunde nebunul de Pitoşkin.

      Despre Amalida Amoleda s-ar fi putut spune o mulţime de lucruri ticăloase dar numai că nu ar fi avut o voce cristalina nu.

      Bergodis Bergodiadis, bancherul din Trento, îşi făcuse un obicei din a frecventa seratele unde cântă Amalida Amoleda. O dezbrăcă din priviri. Ochii lui însângeraţi alergau de-a lungul bretelelor de argint. Le smulgeau de pe umeri. Făceau rochia ferfeniţa. Se strecurau prin poarta dorinţelor şi apoi alergau de-a lungul pulpelor care palpitau.

      Într-o noapte fără lună, Bergodiadis a fost găsit ciopârţit în plină strada şi plin de arsuri. Poliţia a făcut felurite investigaţii arestând peste o mie de suspecţi pentru că tocmai se apropiau alegerile generale. Inspectorul Horace, siniliu şi rotofei, cu o carcasă ochioasă, a dat tot felul de interviuri la televiziunea mobila dar lumea nu l-a luat în serios iar unii chiar l-au huiduit prin reţeaua digitală.

      Inspectorul a fost nevoit să-şi închidă şapte canale informaţionale ca să nu i se ardă bobinele şi să se mulţumească doar cu imaginea dinamică a Amalidei care îl bântuia în clipa în care se lega la reţea

      L-au chemat până şi pe Calombo şi pe tipul de la Milenius dar nici ei n-au reuşit să-l afle pe criminal. Calombo s-a iubit cu fantoma Amalidei. Neţinând cont de avertismentul dat de poliţişti, Ferman Ferminov, căpitanul submarinului trandafiriu care se odihnea în apele golfului Scania, s-a ţinut şi el după Amalida Amoleda umplându-i calea cu buchete uriaşe de trandafiri şi brinole.

      Urban Urbanor, trezorierul partidului democrat, Gudzil Gudzilian, regele pantofarilor, Karabundo Karbo, împăratul cerşetorilor din Luşa, Gustav La Bondie, navigatorul, Komarov Komarowski, ataşatul polonez şi mulţi alţii i-au cerut mâna frumoasei femei şi au fost, rând pe rând găsiţi hăcuiţi şi arşi în plină strada. Un cofetar se pare că a fost singurul martor atunci când a fost ucis Urban Urbanor.

      Cofetarul, mai mult mort decât viu, a povestit că din senin au apărut o mie de războinici înarmaţi cu halebarde care l-au măcelărit pe trezorierul partidului democrat.

      Preşedintele partidului a dat un comunicat în care a apreciat că bietului cofetar i-ar face bine un tratament la psihiatrie şi că toată tevatura arunca o umbră de nedorit asupra formaţiunii sale politice.

      Preşedintele era bine bărbierit şi avea un costum din păr de cămilă cumpărat de la Ulao Butoa. Eu am cunoscut-o pe şefa lui de cabinet care aducea un pic cu Amalida Amoleda. Am sunat-o şi Ingmar, amabila ca întotdeauna, a acceptat să ia masa împreună cu mine la Lido. La Lido era o atmosferă plăcuta şi nimeni nu vorbea despre căderea bursei sau despre caracatiţele care atacaseră baza noastră militară aflată în largul oceanului de pe asteroidul Naro Natro.

      Ingmar era îmbrăcată cu o rochie de voal.

      Avea nişte sâni mari. I se zăreau sfârcurile.

      Din când în când Ingmar îşi umezea degetul strângându-l uşor între dinţi şi apoi şi-l trecea prin poarta dorinţelor provocându-mă.. Avea o privire languroasa.

      Ne-am petrecut noaptea împreună dar n-am reuşit s-o conving să-mi vândă matricea informaţionala în care era înregistrata strategia electorală a partidului democrat şi care îmi era de trebuinţă pentru a sfârşi un roman science fiction politic.

      În zori am pornit hai-hui pe străzi plin de dezamăgire.

      Am băut o cafea pe bulevard şi m-am plimbat cu un elicopter până la cataractele înspumate. M-am dus să admir cascada Colombres şi să beau o bere rece lângă Monumentul Primului Lunar.

      O ceată argintie urca din văile plângătoare. Nişte barbuni zburau în cercuri lărgi pe deasupra norilor. Cum îi priveam, l-am zărit pe Alonso, omul-liliac.

      Se pregătea să facă un triplu salt pentru nişte turişti japoleri. Turiştii făceau multă gălăgie şi-şi dădeau ochii peste cap. Alonso şi-a calculat greşit saltul şi s-a prăbuşit chiar la picioarele mele. Aripile îi erau ferfeniţa dar omul-liliac râdea în hohote de se prăpădea. L-am ajutat să se ridice. Nici nu i-a păsat că turiştii au alergat s-o vadă pe Brunhilda, femeia-peste care cobora chicotind prin cataracte călărind, focoasa, un căpitan de cavalerie care rămăsese fără cizme şi care se fălea cu tunul sau care se înroşise şi care era gata, gata s-o împroaşte pe Brunhilda.

      Alonso mi-a făcut cinste cu o halbă de bere şi mi-a povestit tot felul de năstruşnicii de pe vremea când făcea armata în Tagula Manokaan şi auzise despre acrobaţiile mele de la circul Globus din Gatoba.

      - Făpturile cerului, mi-a spus el, sunt extrem de ciudate. Unele dintre ele sunt peste măsură de vanitoase şi de voluptuoase. Se strecoară în corpuri făcându-le să vibreze. Furtuna marină, de exemplu!

      Am vrut să-l întreb dacă nu cumva furtuna marină se îndrăgostise de vocea Amalida Amoleda dar a început să plouă şi a trebuit să ne despărţim în mare grabă.

      Două zile mai târziu, poliţia l-a găsit pe Alonso măcelărit şi ars în plină strada.

      Apoi a murit şi Elcomarian, proprietarul pensiunii unde locuiam.

      Eu nici n-am luat în seama bileţelul amoros pătat cu ruj pe care mi l-a trimis Amalida Amoleda printr-o oacheşă care a încercat să-mi desfaca prohabul şi să-mi soarbă sufletul. Amalida Amoleda nici nu avea habar de Pitoşkin!

      Mânat de unele treburi literare m-am îmbarcat pe pachebotul care făcea curse regulate spre Eutopa. Treizeci de zile însorite am petrecut pe ocean.

      Pe punte, nişte femei îşi cremuiau sfârcurile înroşite şi se lăsau gâdilate de soarele sfârşitului de august şi-mi tot strigau tot felul de porcarele, neruşinatele.

      În ultima zi, un vârtej virtual s-a iscat din valurile înspumate şi m-a aruncat din nou drept în inima circului de ape din Beauburg.

      Pitoşkin mi-a făcut-o! Folosise scutul unui satelit spion ca să focalizeze o rază transportatoare care avea codificată matricea mea informaţionala.

      Fabuloasele răcneau. Ţipau de nebune.

      Umpleau întregul circ de ape cu strigătele lor sidefii. Erau atât de aiuriteee!

      - Pisică de mare din inima sudicelor?! Tu eşti iubito?! Urla nestăpânit delfinul cicălitor, agitându-se în barca lui proaspăt calafatuita.

      - Vai, ce te-ai schimbat, dragă! Ştii că-s cu toţii aici?! Uite-o şi pe ştiuca electrică sau mai bine zis vampa eterică! Uite-l şi pe păianjenul oceanului! Uite-l şi pe moreaugariiiiiinul literaaaat! Tipa pisică de mare din inima sudicelor sărind de gâtul meu şi mozolindu-ma foarte tare şi trăgându-mă în fel şi chip de nas.

      - Moreaugarinuleee, de când nu ne-am mai văzut! O mie de războaie semantice s-au stins de când n-am mai stat să flecărim, să bârfim, să-i luăm în unghii pe barosanii lumii, pe şmecherii din cenaclurile science fiction din Hadoma, Casonawa, Chemes, Zilla, Dera Do, Fulsa, Rakada, Kasma, Pame One, Gikka, Asola, Potal Pao, Casemar, Gambria, Havo Mabuu, Pletora, Arbanian, Offa, Salsaa, Belodar, Mamola, Qungo, Patoree, Osibirias, Mazango, Basko Tan, Halveda, Deboo, Jian Hoa şi din ţăcănitul de Asembo, să facem un pic de bârfa politica, să infulecam nişte alge crocante şi să înjuram de mama focului pe principesa coralilor, ăia care s-a destrăbălat cu contraamiralul nordicelor şi care a furat un diamant de lumina veche din magazinul virtual deschis pe magistrala sudicelor îndată ce a trecut cometa acvarienilor! Strigă sepia orientalelor aruncând un val de cerneală în jur.

      - De ce n-ai mai înotat până la noi, moreaugarinule? De ce nu ne-am mai scris? De ce ne-am îndepărtat unii de alţii? Pe vremuri eram împreună mai tot timpul acvatic! Nu noi puneam la cale tot felul sotii, nu ne pasă de nimic, nu eram noi egali, nu ne iubeam noi aşa cum nu se iubea nimeni, nu ne ajutăm între noi şi ne stătea cineva în cale? Întreba niţel supărată piatra de mare din largul occidentalelor.

      - Cum să mai înot până la voi, prieteni? M-am prostit eu intrând în jocul pervers al lui Pitoşkin. N-au pus demonii laba pe mine în noaptea aceea de pomină, în noaptea în care s-au dezlănţuit războaiele semantice intre centru îngâmfat şi periferiile acvatice?! Nu m-au prins ficţiunile în corpul lor pervers?

      - Ei, cum ne mai rafistolează soarta! Uite-aşa ne-arunca de acolo, acolo! Te naşti fără să te întrebe careva dacă vrei! Mori când ţi-e lumea mai dragă! Şi te trezeşti înviat când te aştepţi mai puţin! Răcni comis-voiajorul caşaloţilor umflându-şi peste măsura burduful trandafiriu.

      - Cum vorbiţi, domnule? Daţi bir cu fugiţii? Depuneţi armele? Vă lăsaţi manipulaţi? Gata, aţi urcat de bună voie pe eşafod? Dar eu ce să mai zic?! Mă strâng pantofii ăştia de nu mai pot! Se răsti pisică de mare din inima sudicelor desprinzându-şi o bucată de piele arsă de pe fată.

      - Nu se poate! De unde ai pantofii? Tocmai dumneata! Ţi-au modificat norii trandafirii codul genetic? Da, da, e o schimbare la mijloc, un fractal, un Pitoşkin! Ai pantofi! Asta e! Ai într-adevăr pantofi! Dar spune-mi, nu-s pantofi din aia de carton făcuţi pentru morţi?! Întreba delfinul cicălitor.

      Îşi strângeau aripioarele. Se pipăiau cu cioturile însângerate. Flecăreau despre câte-n luna şi-n stele tot foindu-se în bărcile proaspăt calafatuite. Râdeau. Chihaiau, vorbeau în gura mare. Făceau gălăgie. Animau atmosfera.

      Nu le pasa că atotcuprinzătorul stătea gata, gata să se înfiripe, să îngheţe în nesfârşita ei corporalitate întregul univers plin de universuri şi să lase marele nimic să facă de petrecanie întregii materii vizibile şi invizibile.

      - Domnule, dar ştiu că i-au făcut bucata demonului apelor norii trandafirii de dincolo de orizontul vizibil! Ce fenomen! E teribil! Norii ăştia trandafirii schimba structurile gramaticale! Pun în pericol structurile descriptive şi răsucesc pe toate părţile structurile narative ale tuturor lumilor acvatice! O să ne rupem gâtul, parcă văd, parcă văd! Individualităţile vor fi făcute praf! Se duce dracului ideea de identitate! Ne înfuleca oceanul anonimilooooooor! Rânji păianjenul oceanului.

      - Aşa-i, aşa-i! Eu am fost martor! Norii ăştia de puncte or să ne facă bucată, ascultaţi bine ce vă spun! Or să pună sub semnul întrebării imperialele, democraticele şi dictatorialele! O să fie o groaznică tevaturaaaaaa! Strigă melcul cu cochilie de lumina veche cuprins nu se ştie cum de un ciudat entuziasm.

      - Auzi, mi se pare mie sau eşti cam prospeţel? Ia dă-te mai aproape să te văd mai bine, băiete! Eşti abia ieşit din ou? De când te-ai înţelepţit? Era în structura ta genetică vreo instrucţiune specială? Eşti filozof sadea! Eşti cumva şi profet? Zi, vezi cumva viitorul? Sau trecutul, prezentul şi viitorul fiind în acelaşi plan construiesc instantaneul acvatic? Întreba delfinul cicălitor.

      - Îhî, îhî! Se hlizi melcul cu cochilie de lumina veche fudulindu-se foarte tare, fericit că a fost şi el luat în seamă. Doar ce-am crăpat de jumătate de ora şi-am şi înviat! Norii trandafirii mi-au schimbat instrucţiunile narative cât ai clipi! Cred că într-un alt univers, înmugurit din marele nimic, am fost o fiinţă fabuloasa plurigramaticalaaa!

      - Ei, atunci, tacă-ţi fleanca! Nu te mai băga-n vorba cu noi, ăştia vechi! Şi nu ne mai turnă tot felul de bazaconii că nu suntem noi chiar atât de naivi şi de proşti să luăm de bun tot ce spui! Se burzului pisică de mare din inima sudicelor. Ia vezi, că-ţi trag o poşetă peste cap!

      Şi-ncepura iar cu toatele, fabuloasele, să-şi dea cu presupusul.

      Cine oare le aruncase în circul de ape părăsit. Că dacă demonul apelor era chiar demon al apelor. Şi care o fi fost timpul acvatic real al celor întâmplate.

      Dacă nu cumva navigatorii secretului erau tot una cu spionii aceia misterioşi veniţi de dincolo de orizontul vizibil!

      Nu cumva totul era o burlescă!?

      Sau poate o pompadura! Sau poate o saturnalie! Sau poate un bal mascat, ceva! Sau o geostrategică perversă potrivit căreia nordicele voiau să schimbe locaţia geografica cu orientalele în dauna occidentalelor şi spre invidia sudicelor! Sau poate era o sindrofie cu lume bună! Sau poate era doar sceneta lacrimogenă jucată de-adevăratelea drept la casa de nebuni!

      Ha, ha, ha!

      Murena indigo, maliţioasa şi ţâfnoasă, ţipă înfuriată:

      - Nu-i demon al apelor! Sunt navigatorii secretului. Serviciile secrete din întreaga lume i-au pus sub observaţie încă de acum o sută de ani! Astea sunt cele mai groaznice, cele mai teribile războaie semantice din toate timpurileeeee! Acum se decide soarta universului acvatic! Vor fi aruncate în lupta gramaticile perverse ascunse în inelul magic din Beauburg! Confuzia va fi arma de temut în timpurile viitoare! Dezinformatorii de toate speciile şi din toate lumile acvatice se vor bate pe viaţă şi pe moarte! Nimic nu mai e sigur! Nici eu nu mai sunt sigură că aş fi murena indigo cea maliţioasa şi ţâfnoasa şi tocmai de aceea puţin îmi pasa dacă îmi daţi crezare sau nu! Puţin îmi pasa dacă astea sunt bărci proaspăt calafatuite sau, dimpotrivă, bănci proaspăt geluite! Teribilul adevăr al tuturor lumilor ramâne teribil adevăr al tuturor lumilor indiferent de formele sau fiinţele în care se întrupează norii de puncte sau punctul primordial! Marele nimic e pe cale să ne înfulece pentru că se teme straşnic să nu ajungem cumva la ultimul sens! Navigatorii secretului sunt cei care construiesc marele nimic din propria lor corporalitate! Am citit eu într-o revistă de popularizare a ştiinţei!

      - Am auzit şi eu despre navigatorii secretului! Se lauda piatra de mare din largul occidentalelor. Cică pot manipula orice câmp informaţional. Ba mai mult, încearcă din răsputeri să obţină rangul prim şi să atingă sensul ultim! Şi-atunci or să se numere printre fiinţele care pot controla marele joc digital al tuturor universurilor pline de universuri!

      - Asta-i o idioţenie! Râse sepia orientalelor. Cine poate crede că universurile pline de universuri sunt ceea ce am putea numi corporalitatea unui calculator?! Ce gugumanie! V-aţi lăsat înşelaţi, doamnelor şi domnilor! Zău aşa! Credeţi că totul e scenariu?! Credeţi cumva că e plan ascuns? Aiurea! Haosul e stăpân peste toate şi spiritul oceanic e dovada indubitabila ca viul e viu! Se duce totul de râpă în câţiva ani de ficţiune! O să vedeţi! Lună o se prăbuşească în oceanul digital! Oceanul digital o să fie înghiţit de oceanul virtual! Lumile acvatice or să cadă-n Soare! Universul acvatic se va strânge ghem! Nu încape nici o îndoială!

      - Şi eu sunt de părere că universul acvatic e doar apa, foc şi gaze! Se prosti comis-voiajorul caşaloţilor. A şi mai sunt vreo câteva molecule organice, acolo, sprintareleeeee! Apărute la-ntâmplare! Din bulionul primordial!

      Pisică de mare din inima sudicelor le spuse fabuloaselor, de la obraz, că sunt toate nişte aiurite şi nişte ignorante şi că habar n-aveau de cuceririle ştiinţei. Ca de fapt au nimerit într-un univers acvatic lent în care timpul acvatic se scurge în mod sigur în sens invers. Ca dualitatea atât de dragă filozofiilor desuete guvernează percepţiile tuturor fiinţelor din universul acvatic. Ca aparenţă trebuie să aibă un fundal virtual aşa cum afirmau matematicienii nordicelor într-o vestită bula matematică ce făcuse repede înconjurul lumilor acvatice.

      Contele bureţilor de mare o apostrofă plin de furie. Pisică de mare din inima sudicelor bătea câmpii rau de tot! Asta e, îşi dădea cu presupusul. Ceea ce se întâmpla era mai degrabă un caz de trăire paradoxala.

      - Aiurea! Se îţi ştiuca electrică sau mai bine zis vampa eterică. Asta trebuie să fie moartea fără de sfârşit! Aşa să ştiţi, netrebnicelor. Puneţi-vă poftă-n cui! N-o să pupaţi în veci reînvierea! Şi nici nemurireaaaa! Aia-i pentru cei care-au trăit în abstinenta şi-n credinţa! Nu pentru nişte destrăbălate ca voi şi nişte nesimţite! Lasă că vă cunosc eu! Am eu habar de ce vă poate pielicica!

      Fiinţele fabuloase se suparara şi-i întoarseră spatele şi se foiră neliniştite în bărcile proaspăt calafatuite. Uite-aşa îşi pierdeau vremea flecărind. Erau sau nu vii?!

      Şi-apoi ce era cu concursul?!

      - Hai, cine se oferă voluntar?! Cine se jertfeşte pentru noi? Curaj! Îl vom imbarbataaaa! Vom fi de partea lui! Îi ţinem pumnii! Iar dacă o fi să piardă îi vom ridica un monument şi vom bate medalii cu fetişoara lui, ha, ha, ha! Strigă scoică de aur încercând să-şi prindă în umăr pedunculul care-i căzuse printre bărci.

      - Care se duce, domnule?! Hai, nu va mai codiţi! E uşor de tot, floare la ureche, nu e mare scofală, nu se vede? Întreba delfinul cicălitor scalâmbaindu-se şi bătând din buzele-i putrede.

      Şi-ncepura să strige cu toatele, înfierbântate de-a binelea:

      - Să se tragă la sorţi! Să fim adică imparţiali!

      - Să completăm un chestionar pe puncteeeeee să crape de ciudă înfăţişările astea demonice ale apelor care se tot moşmondesc pe după cortină înstelată!

      - Să se dea un concurs de preselecţie!

      - Să fim testaţi în ordine alfabetică!

      - Să-şi prezinte fiecare dosarul!

      - Şi referinţele!

      - Să spunem câte o poezie!

      - Să povestim cea mai frumoasă întâmplare din excursia de vară din clasele primareeeeeeee!

      - Şi să prezentăm şi scrisoarea de recomandare!

      - Şi notele informative!

      - Şi aia care au turnat ca nişte nesimţiţi la toate politiile secrete din toate lumile acvatice să iasă afară din rând! Să le vedem mutrisoaraaaaaa!

      - Să dăm cu banul! Se sclifosi melcul cu cochilie de lumina veche foindu-se şi el în barca-i proaspăt calafatuita.

      Dar de unde să aducă referinţele?! De unde să ia scrisori de recomandare?! De prin ce cotloane mucezite să scoată dosarele? Păi ce, mai rămăsese vreunul întreg?!

      Oare erau dosarele cele adevărate?! Sau se ocupase poliţia secretă de ele pe ascuns?! Să le joace un renghi! Să le ameţească! Să le şantajeze! Să le folosească în scopuri murdare! Să le arunce pe frontul invizibil să-şi piardă reputaţia, viaţa şi locul pregătit în planul ascuns al universului acvatic! Să le manipuleze cum ştie ea mai bine! Cum o făceau toate serviciile secrete de o mie de ani încoace!

      - Domnuleee! Aici, în circul de ape se afla tipa aia care a făcut deliciul concursurilor televizate acum o mie de ani! Să se ducă ea să dea piept cu arătarea, draga de ea! Ea e cea mai bunaaaaaaa! Urla guvernatorul aricilor de mare ca un disperat scalâmbaindu-se în barca lui proaspăt calafatuita.

      Ce uşurare! Ce nebunie! Fiinţele fabuloase aplaudară îndelung. Doamne, scăpaseră de corvadă! Scăpaseră de tevatura aia nasoală de tot. Ochişorii lor aburiţi se rotiră ca nişte faruri de automobil. Unde era tipa, dom'le?! Uite-o acolo, cerule, ce apariţie de milioane! Hei, ce înger! Ce bucaticaaaaaaa!

      - Ce ţâţe! Ce fese! Ce coapse! Ce privire!

      - Să coboare-n arena! Ea e eroina noastră! Ea e salvatoarea! Foca de sticlă din largul nordicelooooor! Răcni păianjenul oceanului gata, gata să cadă din barca-i proaspăt calafatuita.

      - Hai, fata! Ia-i dragă-n unghii pe şmecherii ăştia care ne-au umplut de pucioasă! Aud că te pricepi la treburi dintr-astea! Îţi vin ca o mănuşă! Nu cumva ai lucrat în serviciile secret cum aud că au lucrat cam toate fabuloasele? Strigă pisică de mare din inima sudicelor ridicându-se prin văzduhul trandafiriu şi făcând doua, trei piruete foarte periculoase dar şi foarte frumoase.

      - Foca de sticlă din largul nordicelor porneşte la ataaaac! Răcni comis-voiajorul caşaloţilor ud leoarcă şi plin de entuziasm.

      - Foca de sticlă din largul nordicelor ieşi în arenaaaaaa! Strigă un vierme oceanic rătăcit din întâmplare în inima inelului magic.

      - Foca de sticlă din largul nordicelor, intra în luptaaaaa! Urla întreaga asistenţă dezlănţuită şi plină de draci, veselă, nebună şi foarte pusă pe soţii.

      Foca de sticlă din largul nordicelor coborî încet de la galerie. Se opri uşor înfiorată. Privi emotionata-n jur. Ce buze senzuale avea! Şi ce privire! Îi tresăltau ţâţele. I se zăreau sfârcurile tari împungându-i bluză argintie. Doamne! Parcă foca aia de sticlă din largul nordicelor nu fusese moartă niciodată! Poate doar adormită. Aşa, pentru o vreme incertă. Într-o raclă de cleştar.

      Fiinţele fabuloase o atinseră cu cioturile lor însângerate. Cu evlavie. Spunând rugăciuni fierbinţi. Bolborosind cântecele magice. Şuierând incantaţii compuse cu o mie de ani în urmă de şamanii sudicelor. Scoţând strigăte de uimire. Ca ce fată! Ca ce minune! Ce miracol! Ca Dumnezeu le ascultă ruga! Că nu erau chiar atât de păcătoase cum încercau unii navigatori ai secretului să le facă să creadă strecurându-se, parşivii, printre gândurile lor.

      Iar cel care spusese că ele trebuie să plătească păcatele universului acvatic era un dezinformator mârşav şi tembel.

      - Haide, foca de sticlă din largul nordicelor! Ia fă-i tu praf pe scamatorii ăştia cu circul de ape că şi-au luat-o în cap şi sunt în cârdăşie cu norii trandafirii care nici nu sunt nori trandafirii sunt nişte piraţi periculoşi sosiţi de dincolo de orizontul vizibil să pregătească marea invazie a insectelor! Ai în mâna biletul nostru către lumea celor vii, eşti salvatoarea noastră, nu mai încape vorbă! Răcni dragonul marilor liliachii dându-şi ochişorii peste cap.

      - Uraa! Izbucni din zeci de piepturi putrezite.

      - Hai, hai, ce mai stai?!

      - Dă-le la moacă!

      - Rupe-le gâtul, fataaaaa! Să le treacă cheful să ne mai ia la mişto! Să nu le mai dea mâna să ne extragă din oceanul digital pe nepusă masă!

      - Din oceanul virtual, vrei să spui?

      - Tot ăia, tot un drac!

      - Eaaaaa!

      Aşa urlau cu toatele, fiinţele fabuloasele. Se scalambaiau. Îşi dezbumbau sufletele acoperite de nori trandafirii, adică. Gândurile lor parşive pluteau acum la suprafaţa tăind uşor valurile înspumate. Cleap. Cleap. Cleap.

      Iar în adâncul adâncurilor?! Ce mai rămăsese oare?! Ce fiinţe ciudate înotau prin umorile nevăzute amuşinând lumina soarelui?! Ce lupi de mare îşi săpau bârlogul prin măruntaie?! Ce vietăţi ancestrale orbecaiau în profunzimile materiei organice?!

      Marele interes?! Marile afaceri?! Marea revelaţie?!

      Ai putea oare să le ocoleşti, să eviţi influenţa lor asupra mişcării tale haotice prin crunta realitate, prin oceanul virtual sau prin înspumatul ocean digital?

      Dar noi, moreaugarinii literaturii science fiction, de ce nu am evitat oare ploaia? Dintr-o pornire perversă?

      De ce ne-am lăsat atraşi de rotirea norilor trandafirii neluând în seama mulţimea de celule care ţâşneau din vârtejurile virtuale căutându-şi fie o pereche, fie un punct de echilibru din care să pornească în marea şi nemaipomenita lor călătorie prin universul acvatic? De ce oare am preferat abisul de ape unei stări de aparenta acalmie informaţionala?

      Traversam oare o puternică criză de identitate?

      Ne-am aruncat prin rafalele de ploaie ţopăind şi strigând în fel şi chip bucurându-ne vremelnic de plăcerile cărnii. Am tăiat valurile încoace şi-ncolo şi ne-am scufundat la mare adâncime admirând sclipirea diamantelor de lumina veche căzute din conul de fotoni al cruntei realităţi. Am intrat în corpul vântului de seara jucându-ne cu norii trandafirii pe care i-am aruncat de colo, colo pe cerul fierbinte al nordicelor şi sudicelor.

      Reinterpretând structurile narative şi descriptive ne-am obligat să reorganizam instrucţiunile conţinute în registrul nostru de navigaţie. Privind prin lentila de nori trandafirii, lumile acvatice ale nordicelor şi sudicelor ne apar ca fiind neorânduite, actele economice, religioase, militare, culturale şi de orice altă natură fiind adesea fără de înţelesuri. Neorânduiala oceanului virtual nu este însă ţelul nostru ultim aşa cum spionii de dincolo de orizontul vizibil nu sunt adevăraţii noştri duşmani. Poate doar miraculosul nostru invers informaţional.

      Ficţiunea generalizată şi generalizanta pusă la cale de piraţi ne-a ajutat, asemenea unui far în furtună, să descoperim proprietăţile uluitoare ale orizontalităţii construite în corpul ficţiunii.

      Am reuşit astfel să intuim strategicile acvatice ale furtunilor oceanice şi am înţeles ca alcătuirea lumilor acvatice înspumate se revendică a fi a hărţilor maritime desenate spre deliciul interpretării, valurile universului acvatic fiind chiar suprafaţa lui informaţionala.

      - Am aflat că ambiţia sau curajul navigatorului care se avânta în larg sunt adeseori dovezi sigure de vulnerabilitate. Savanţii desueţi au preamărit tradiţia şi au luat cu asalt întemeierile noilor navigatori lucrând în dauna lor şi spre binele şi liniştea spiritului conservator. Profeţii au ieşit în ploaie şi au spus că norii trandafirii sunt chiar uriaşul creier care dirija funcţiile întregului universul acvatic plin de universul acvatic. Ghilda naufragiaţilor a conspirat spre arestarea şi arderea noastră pe rug în timp ce arhivarii nordicelor s-au jurat ca noi, navigatorii secretului, am fi chiar spiritele celor înghiţiţi de ape de-a lungul veacurilor, şopti o tentaculata inelându-se în proximitatea înspumată a păianjenului oceanului, gata, gata să-l sugrume cu o îmbrăţişare tandră.

      - Malagambistii navigaţiei din inima occidentalelor au ţinut prelegeri şi conferinţe despre marele nimic năucind popoarele acvatice digitalizate şi fragmentate digitalizate şi fragmentate şi vestind o ultimă apocalipsa acvatica pentru a fi pe placul acvaticei oficiale, spuse un câine de mare ascunzându-se ruşinat printre alge.

      Neţinând seama de toate acestea, cocoţată într-una din bărcile proaspăt calafatuite, mătuşa focii îşi baga degetele descarnate-n gura şi fluieră de mama focului de se cutremura întregul circ de ape.

      Era una mare şi grasă, peştoaica peştoaicelor. Cine oare n-o ştia?! Bătea şi ea din antenele de sidef de nebună. Îi făcuse al dracului de bine ploaia venită de dincolo de orizontul vizibil. O trezise de-a binelea din somnul cel fără de sfârşit.

      Gureşa nevoie mare, peştoaica peştoaicelor. Uite-aşa se tot înfoia! Îşi rotea privirile ca un rechin în căutarea prăzii. Se credea pe baricade. Gata de luptă. Să ia cu asalt întreg universul acvatic şi moartea şi minciuna şi marele interes.

      Şi-acum, peştoaica peştoaicelor o încuraja pe nepoată-sa, du-te, scoate untul din înfăţişările astea demonice ale apelor! Aşa. Să le treacă cheful malagambiştilor sau care or fi fost ei să le mai tortureze pe bietele fiinţe fabuloase. Să nu care cumva să le mai canonească în circul acela de ape. Să nu le mai omoare de încă şapte ori aşa cum se zvonea că aveau de gând!

      Peştoaica peştoaicelor privea de jur împrejur furioasă, gata să-şi scoată ghearele şi să zgârie pe careva. Sigur c-avea emoţii. Era şi ea o fabuloasă care se pregătea să reînvie. Stătea ca pe ghimpi. Îi era teamă să nu cumva să-i vină cuiva vreo idee parşivă. Să scornească, aşa, pe nepusă masă, vreo porcărie despre nepoată-sa.

      Oricând se găseşte câte unul invidios. Câte un ticălos gata să-ţi fabrice o biografie aşa şi pe dincolo. În toate timpurile şi-au făcut de cap asemenea bonjurişti!

      Unii sunt ahtiaţi. Sunt căzuţi în gât după putere. După averi neştiute. După câte-un locşor călduţ. Ce, nu s-ar fi găsit vreo lepădătură să zică despre foca de sticlă din largul nordicelor tot felul de mascării?! Că ar fi ştirba şi proastă, de exemplu. Că ar avea un copil din flori. Că ar fi fost amanta vreunui contraamiral. Sau, mai ştii?! Că e nebună de legat. Ca a participat la un atac armat împotriva unei garnizoane militare de la marginea oraşului. Că ar fi membră în secta piraţilor de dincolo de orizontul vizibil. Că e unul din capii conspiraţiei orientalelor. Şi câte şi mai câte.

      E uşor să confecţionezi o viaţă. S-o impanezi cu amănunte suculente. Cu detalii cutremurătoare. Să o legi de marile afaceri. E simplu să-l burdusesti pe câte unul în gropile marine ale istoriei. Să nu mai iasa-n veci de-acolo!

      Nu-ţi trebuie prea mult, nu-i aşa?

      Visa cu ochii deschişi peştoaica peştoaicelor. I se prelingea sângele pe bărbie în timp ce răsufla întretăiat. Stătea aşa, cocoţată pe banca proaspăt calafatuita şi privea, undeva, în gol. Dincolo de cupolă circului de ape. Îşi imagina viitorul.

      Ce viaţa!

      Undeva, pe-un ţărm însorit. Pe-o terasă discretă. Tolănită la soare. Gata în orice clipă să strige după valetul ei. Să-i aducă o cafea. Un ţigaret. O îngheţată de fructe de mare. Gata să-l pună să-şi dea pantalonii jos şi s-o rastoarne-ntre fotoliile de răchită şi să-i facă felul. Ca în vremurile bune de altădată. Şi ea să se hârjonească de nebună cu bărbăţia lui, ha, ha, ha!

      Asta viata! Iaht nichelat ancorat la debarcader. Paiete! Smaralde! Chiloţei roz!

      Peştoaica peştoaicelor bătu cu aripioarele-i descărnate peste copastie şi trase un chiot asurzitoooor. Dar ce credeau fiinţele alea fabuloase?! Ca ea glumea cumva?!

      Poate că-şi închipuiau că or să-şi bage labele însângerate până la cot în grămadă ei de bani!

      Nici un sfant n-avea de gând să le dea! Iar dacă-i mai rămânea vreo părăluţă în finalul întregii tevaturi, avea să-i cumpere focii un inel de tinichea!

      - Toată această tevatură ne-a convins să pornim în căutarea miracolului şi a fundamentat ceea ce numim adeseori arta navigaţiei, mărturisi un rechin.

      - Experienţa însoţeşte sensul ascuns al misiunii noastre şi ne îndreptăţeşte să credem că, de cele mai multe ori, ignoranţa şi prostia sunt instituţionalizate cu bună ştiinţă în lumile acvatice ale registrului de navigaţie. Ele sunt susţinute fie de propagandă în dauna binelui public, fie de monopolul pus pe nemurire, fie de lumina farului arestuita de acvatica oficială cu multă perversitate! Spuse delfinul cicălitor umflându-se plin de aplomb, dându-şi importanţă şi el.

      - Ignoranţa şi prostia au un efect devastator stârnind vârtejuri înspumate şi producând revoluţii pe care savanţii desueţi le confunda cu câte o schimbare exemplară, tânjind de fapt după un eveniment cu efecte devastatoare! Şopti peştoaica peştoaicelor nedezlipindu-şi ochii de cortina înstelată.

      - Aşa stând lucrurile, nedesăvârşirea nu vorbeşte despre sfârşitul istoriei dar ar putea da semn asupra nimicului. Luptele dintre periferie şi centru, dintre suprafaţa şi adânc, dintre cald şi rece ascund alte înţelesuri decât cele oficiale şi pun istoria sub semnul întrebării, adaugă comis-voiajorul caşaloţilor.

      - Cinismul ucide elanul critic iar critica devine inutilă într-o lume în care corpul ucide privirea, în care valurile înspumate dizolva identitatea lui unu lipsind lumea de sens. Noi însă, navigatorii secretului, am pornit însă în căutarea sensului ultim convinşi că, deşi pare finita, existenta este o construcţie fără de capăt. Suntem prizonieri ai unor matrice fundamentale dar încercăm din răsputeri să construim ceea ce pare de neconstruit, spuse un peste-arlechin tusind un pic.

      - În aparenţă noastră călătorie prin universul acvatic, descoperim că sensurile înţepenite în stereotipii sunt mai mortale decât proiectilele sau forţele telurice sau valurile zbuciumatului ocean virtual, adaugă un burete de mare.

      Cu toate astea, noi, navigatorii secretului, animam plini de candoare şi febrilitate toate aceste forme surprinzătoare deşi nu ştim ce suntem şi nu vom şti niciodată cu adevărat.

      Poate că suntem doar nişte principii în formă pură. Poate că suntem doar stări de perplexitate. Poate că suntem o metamorfoză a norilor trandafirii.

      Ce altceva am putea fi decât nori de puncte, punctul fiind întruchiparea nimicului, miracol al celui care lipseşte?

      Conspiratorii plini de tenacitate cauta în profunzimile registrului de navigaţie formulă magică prin care ar putea stăpâni miracolul şi mişcările acvatice şi vorbesc încifrat despre lipsirea de secret, taina şi mister.

      Iminenta desecretizare arde fluidele şi produce evenimente în cascadă punând profeţiile în mare dificultate şi bagatelizând acţiunile secretoşilor din inima nordicelor. Evaporarea secretului nu este însă şi decăderea secretului. Războaiele semantice ne dezvăluie că evoluţia este a limitei iar organizarea superioară a oceanului virtual se exprima prin catastrofe şi misterioase vecinătăţi.

      - Domnilor, doamnelor, fabuloaseloooor, lăsaţi naibii filozoficile şi utopicile şi gramaticile şi strategicileeeeee! Mai bine spuneţi ce facem când o să ne întoarcem în crunta realitate?! Răcni contele bureţilor de mare privind pofticios după foca de sticlă din largul nordicelor.

      - Ce întrebare e asta? Strigă delfinul cicălitor. Bineînţeles c-o să tragem o beţie straşnică de să ni se ducă buhul! Aşa să ştiţi! O să se cutremure crunta realitate, săraca, din temelii! Nici nu mai încape indoialaaaa!

      - Ah, ce-mi place! Tare îmi placeeee! Se prosti melcul cu cochilie de lumina veche plescăind din buzele-i vineţii. O ne betivanim. Da, domnule, asta zic şi eu viaţa, iuhuuuu! E viaţa viataaaaa!

      - S-o credeţi voi! Tipa pisică de mare din inima sudicelor cuprinsă de înverşunare. Eu mă gândesc cu groază la clipa în care o să ne întoarcem. Cine suntem noi?! Puteţi să-mi spuneţi? Suntem noi navigatorii secretului? Suntem spionii veniţi de dincolo de orizontul vizibil? Suntem gândurile parşive ale universului acvatic care conspira în dauna noastră? Suntem cele şapte înfăţişări ale demonului apelor sau suntem cumva chiar norii trandafirii sau chiar ficţiunea generalizată şi generalizanta în toată splendoarea ei, în toată perversitatea ei?

      - Vai, vai, ce chestie! Se fandosi melcul cu cochilie de lumina veche.

      - Lasă, lasă că te cotonogesc eu, nesimtituleeee! Îl ameninţă pisică de mare din inima sudicelor. Credeţi c-o să ne aştepte careva cu braţele deschise, că mor să ne vadă?! O să le cadă greu când or să ne facem apariţia plini de bube, de puroi şi de sânge ieşind din valurile înspumate!

      - Fata asta s-ar putea să aibă dreptate! Chiar foarte mare dreptate, draga de ea, dragutaaa! Spuse sepia orientalelor. Gândiţi-vă numai că nu vom mai avea locaţiile geografice primordiale! Ploaia de dincolo de orizontul vizibil a schimbat locul nordicelor cu cel al orientalelor iar sudicele s-au scufundat pentru o mie de ani în adâncul oceanului virtual!

      - Moştenitorii, hrăpăreţii, ne-au vândut locaţiile digitale, nu încape nici o îndoială! Spuse delfinul cicălitor. Doamne! Aveam un acvariu uriaş lângă grădina publică din Bankusai. Ce gradinaaaa! Toată era plină de trandafiri de sticla aduşi din inima orientalelor, de la curtea prinţului stâncilor înspumate. Vai! Să ştiţi că ticăloşii au scos-o la licitaţie, să mor dacă mint eu cumvaaaa! Au vândut-o la bucataaaaa!

      - Chestiunea pare destul de serioasă! Zise guvernatorul aricilor de mare scărpinându-se după ceafa-i sângerie.

      - Nu ştiu de ce vă faceţi atâtea probleme, se bagă în vorbă comis-voiajorul caşaloţilor. O să ne adresăm acvaticei oficiale. Ne va rezolva cererile într-un timp record, fără îndoială!

      - Aiurea, ce naiv eşti! Strigă piatra de mare din largul occidentalelor. Ne-au îngropat în memoria colectivă, ne-au scufundat în imaginar? Adio! Adio! Ne-au şters din catastif. Credeţi cumva ca cineva dintre cei vii s-a gândit vreodată că s-ar putea trezi acasă, într-o duminică, cu o fabuloasă tâsnita pe nepusă masă din vârtejurile virtuale supraexcitate de norii cei trandafirii?!

      - Hei! Strigă speriat melcul cu cochilie de lumina veche. Eu ce mă fac? N-am pe nimeni! Sunt un accident genetic! Sunt o picătură trandafirie rătăcită! Sunt aşa ca un bin bang naufragiat de la începutul lumilor în oceanul virtual!

      - Tacă-ţi gura, derbedeuleeee! Se burzului la el dragonul marilor liliachii, răsturnându-şi barca proaspăt calafatuita. Dezbatem chestiuni arzătoare aici! Îţi arde de glume?! Eşti unicat? Te-ai dus pe copcă! Cum ajungi în crunta realitate or să te pună frumuşel în formol şi-ar să te studieze la microscop! Or să te taie felii, felii, o să vezi! Te presează, te ard într-un creuzet, mama, mamăăăă!

      - Lasă-l, domnule! Zise scoică de aur.

      Tăcură cu toţii încurcaţi. Se adunau nori negri la orizont. Nici nu le trecuse prin cap c-o să le fie mult mai greu să se reîntoarcă în crunta realitate decât să stea aşa prinşi în vârtejurile virtuale care dădeau piept în piept cu valurile digitale.

      În primul rând o mie de jurnalişti aveau să se ţină de capul lor. Să le întrebe ce şi cum. Să le ia câte-un interviu de pomină. Poate chiar să le zorească să-şi scrie fiecare memoriile. Să le tragă bine de limbă.

      Şi-apoi, cu toţii la poliţie. La interogatoriu. Cum de-au făcut de-au reînviat. În ce scop. Cine le-a ajutat. Dacă nu sunt implicate forţe ostile acvaticei oficiale.

      Dacă nu-i vorba de vreo cacealma sau poate de vreo conspiraţie internaţionala sau chiar universalaaaaa. Şi ce au de gând în continuare. Ce pretenţii au. Dacă nu cumva sunt contaminate cu un virus spaţial, dacă nu cumva sunt capul de pod al unei invazii extraterestre.

      Şi apoi le vor pune să semneze şi-un angajament de bună purtare!

      - Sigur or să ne bage în nişte laboratoare secrete să facă experienţe cu noi! Strigă ştiuca electrică sau mai bine zis vampa eterică. Or să ne iradieze! Ce calvar!

      - Vor înfiinţa asociaţii civice care vor lupta împotriva noastră şi ne vor arunca în cârca întreaga societate civilaaaaa! Răcni comis-voiajorul caşaloţilor.

      - Da, da, or să ne taie felii, felii şi-or să ne studieze la microscop! Se văicări păianjenul oceanului.

      - Şi guvernanta oceanica o să le ţină hangul! Aşa s-a întâmplat întotdeauna, în toate timpurile, în toate lumile acvatice, acvatice! Răcni sepia orientalelor.

      - Huoooo! Strigară cu toţii, de-a valma.

      Cum s-ar spune, se dădeau de ceasul naufragiaţii, fiinţele fabuloase. Parcă nu le mai plăcea ca inviasera aşa, dintr-odată. Cum să cadă pe capul acvaticei oficiale aşa din senin?! Cum să tulbure bunul mers al lumii?! Cum să-i pună pe cei vii fata în faţă cu marea revelaţie?!

      - Formele fluide pornite spre sensul ultim al lucrurilor îşi pierd astfel, de cele mai multe ori, supleţea genetică şi simţul interpretării prin interogaţie deşartă, zise mârâind un rechin zburător zburătăcind peste circul de ape.

      - Tocmai de aceea luptam cu fervoare în războaiele semantice urmărind transformările neaşteptate ale fluidelor. Probabilitatea existenţei unei bifurcaţii în proximitatea noastră ne-a făcut să iniţiem procedurile de secretizare a universului acvatic şi să luăm aminte la sfârşitul naţiunilor, la sfârşitul imperiilor şi la vulgarizarea istoriei. Ameninţarea ploii venită de dincolo de orizontul nostru vizibil şi naşterea imperiului oceanic ar putea fi schimbarea. Iar pirateria ar putea ascunde profunzimile formelor aduse de dincolo de orizontul vizibil de spionii registrelor de navigaţie pe care nu le-am supus interpretării, i-am şoptit.

      Construită cu perversitate, pirateria e refuzul celuilalt. E hăul de apă în care se pierde identitatea. În aparenţă, pirateria asigura prezenta diriguitoare. E prezentă duşmanului. Prezenta malefică. Ea nu anunţa noile războaie ci epoca imperială.

      Care va fi imperiul oceanic? Nu care va fi ci cum va funcţiona imperiul oceanic e important de ştiut. Aflându-ne în zona predicţiei sau a profeţiei, ne putem înşela asupra termenilor, cum ne mai putem înşela!.

      - Dar nu o fac oare insspionii atunci când duc spre eşafod femeile slute? Şi apoi, nedesăvârşirea nu e tocmai superbia gândirii? Strigă comis-voiajorul caşaloţilor.

      Cum coborî spre arenă, foca de sticlă din largul nordicelor se scufunda în valuri, cât pe-aici să cada-ntre bănci, semn ca nedesăvârşirea dădea târcoale circului de ape. Săriră însă nişte golani acvatici să o sprijine. Să o ajute, dragii de ei. Să o mângâie pe tâte. Să-i pipăie pitulicea cea pufoasă şi zemoasa, neruşinaţii!!

      Golani acvatici, ce să le faci?!

      Plini de zdrăngănele, lanţuri, cercei de argint, cizme cu pinteni de oţel.

      Fuseseră ucişi într-o ambuscadă organizată de poliţia secretă. Fuseseră cu toţii harponati. Ştiau ei multe despre norii trandafirii. Nu-i mai ducea nimeni cu zăhărelul, nu-i mai păcălea nimeni. Încercară s-o convingă pe foca de sticlă din largul nordicelor să vină cu ei. S-o stearga-n lumea mare.

      - Gagico, unde te duci?! Ia seama!

      - Chiar ai de gând să crezi toate balivernele astea despre vampiri...

      -... demon al apelor...

      -... piraţi...

      - gramatici perverse...

      - structuri narative nebuneee...

      -... şi câmpuri informaţionale?!

      - Trebuie să fie o treabă murdară la mijloc! Şi-au băgat nasul amiralii!

      - Şi serviciile secrete ale nordicelor!

      - E-o operaţiune de mare anvergură! Hai s-o tulim până nu se nasoleşte chestia! Până nu pun înfăţişările astea demonice al apelor laba pe noi să ne facă de petrecanie, să ne schimbe dintr-o ficţiune într-alta!

      - Nu te mai codi! Crede-ne pe cuvânt!

      - Ne uschim în doi timpi şi trei mişcări! E uşor de tot! Hai, ce mai aştepţi?

      - Vrei să te digitalizeze, să te înregistreze, să te marcheze cu carbon radioactiv?!

      - Avem experienţa! Şi încă ce experientaaaa!

      - Pe vremuri ne-au păcălit ca o să fim liberi!

      - Ca o să avem parte de nemurire!

      - Ca o să avem un loc în planul ascuns al lumii!

      - Ne-am ales c-un glonţ...

      -... drept în cap!

      - Habar n-ai, gagico! Sunt adevăraţi profesionişti! Nici nu ştii că trec pe lângă tine în fiecare zi prin docuri. Nici nu-ţi închipui! Îi vezi cetăţeni respectabili! Doamne, gagico, pe ce lume ai trăit?!

      - Când profesioniştii primesc mesajul...

      -... coboara-n adâncuri şi-şi scot arsenalul!

      - Sunt lunetişti de mâna-ntâia!

      - Pe alese! Îţi împuşca un preşedinte sau o gaşcă de golani! Ca exemplu!

      - Am păţit-o şi noi, gagico! Hai s-o ştergem cât mai avem vreme. Lasă-i pe tâmpiţii ăştia! Ce-şi imaginează ei?! Ca cei vii or să-i primească cu braţele deschise?!

      - Se-nsealaaa!

      - Hai! O să ne pilim ca lumea cu multă şampanie adusă din Bankusai!

      - Tragem un tabacioc!

      - Prizam niţică heroina!

      - Ce rost are să te prinzi în jocul ăsta prostesc?!

      - Nu vezi că totu-i o straşnică abureală?! Dac-ar fi fost să fie demonul apelor era mişto! Era ca lumeaaaaa!

      - Ne-am fi distrat un pic! Miroase a altceva, gagico!

      N-au apucat golanii acvatici să mai scoată o vorbă. S-a luat de ei un matroz răsărit ca din pământ. Avea un nas borcănat, matrozul.

      Obrajii îi erau trandafirii, trandafirii. Purta salvari portocalii. Avea bereta de mătase galbenă. Putea cumplit a catran. Faţa-i era parcă de sidef.

      Matrozul făcu o tumbă prin aer. Desenă un galion prin văzduh. Galionul prinse viaţă sub presiunea norilor trandafirii. Tunurile de la babord bubuiră asurzitor.

      Matrozul căzu intre golani. Îşi scoase bereta cu panglici tricolore. Le striga golanilor acvatici pe-un ton ameninţător:

      - Parşivilor! Marş la locul vostru! O să vă înrolez în forţele navaleeeeeee imperialeeee! O să vă arunc în încleştări sângeroase şi pline de tragic! O să vă rup gâtul! Şi nu mai mestecaţi guma! Şi nu mai scuipaţi pe jos tabacioc! Nătărăilor! De-abia au maturat arena valurile inspumateeeee!

      Ăsta e.

     

     

     

      III

     

      - Lipsirea de mari forţe navale aflate în încleştări sângeroase şi pline de tragic şi grandoare anunţa un construct imperial. Diferenţa este pregătită. Scafandrii imperialelor îşi înmoaie harponul în sângele barbarilor. Dar barbarii nu sunt oare fiinţe fermecătoare în volutele planului ascuns al lumii? Nu se dezgolesc prin ploaia venită de dincolo de orizontul vizibil plamadind noi zei? Nu sunt barbarii cei care desluşesc mai bine adevărul norilor trandafirii decât savanţii desueţi care nu văd metafizica în superbia ei ci doar îngrămădirea nevolnica a unor picături de apă? Se întreba cu voce tare peştoaica peştoaicelor.

      - Artele navigaţiei se desfăşoară pline de perversitate. Imperiul oceanic se întinde etern, jinduind după starea sa imaginară. Imperiul oceanic pare a fi sensul ultim, ultima instrucţiune a registrului de navigaţie noastre. Imperiul oceanic e sfârşitul democraţiei. Ea sucomba, se sufoca sub elanul popoarelor acvatice al căror metabolism trebuie să funcţioneze continuu îngurgitând falşii eroi. Falşii eroi sunt construiţi cu abilitate sau din greşeală! Explica o anemonă trandafirie rotindu-se ghiduşa printre bărcile proaspăt calafatuite şi trimiţând bezele fabuloaselor care o priveau de-a dreptul chiorâş.

      - Exerciţiul lor stă fie sub semnul conspiraţiei, fie sub semnul rebeliunii, insurgenta nefiind invocata. Starea de insurgenta, aducătoare de sens, este înlocuită în epoca imperială cu starea de beligeranta continua. Vor fi avut loc toate războaiele semantice posibile. Au fost scufundate corăbiile, au fost pierdute comorile, cetăţile mândre s-au prăbuşit una câte una în valurile înspumate. Celălalt ar putea fi eternul duşman în timp ce marile armade se preschimbă în gărzi imperiale specializate şi înarmate până-n dinţi. Ele sunt aduse în arenă circului de ape să restabilească ordinea prin edict imperial şi prin manipulări. Ele sunt trimise, mesianic, în arenă lumii, să aducă fie pacea, fie sabia popoarelor acvatice care se vânzolesc în vecinătatea oraşelor rotitoare aflate în inima sudicelor, zise un şarpe oceanic inelându-se printre valurile înspumate.

      Plăcut înfiorată, foca de sticlă din largul nordicelor se grăbi spre arenă. I se zbătea inimioară, ochii îi alergau jucăuşi încoace şi-n colo.

      Îşi săltă corporalitatea aparenta peste parapetul îmbrăcat în catifea trandafirie şi se pregăti să înfrunte arătările diavoleşti. I se zăriră pulpele sidefii. Rochita-i se roti prin aerul încins. Pitulicea-i pufoasă, zemoasa şi trandafirie căsca gura la lumea aceea bizară şi gălăgioasă.

      Hop. Hop. Hopaaaa!

      Foca de sticlă din largul nordicelor făcu vreo doi, trei paşi de vals şi se trezi drept în mijlocul arenei, scăldată în conurile de lumină ale reflectoarelor trandafirii, portocalii, indigo. Îmbujorată toată. Parcă n-ar fi ieşit din corabia naufragiată. Parcă nu ar fi zăcut atâta amar de vreme scufundata la mare adâncime în oceanul virtual.

      Doamne!

      Parcă nu mai avea aer. Îi tremurau genunchii de-atâta emoţie. I se zbătea o pleoapă. Îi tiuia urechiuşă stânga, îi vibra tare, tare de tot matricea informaţionala.

      Lumina descrescu. Se-auzi un răpăit de tobe. Cupola circului de ape se umfla, panglici de mătase şerpuiră prin văzduhul trandafiriu. Începu să ningă cu bănuţi de-argint uşori ca fulgul. Plouă cu brotăcei. Un vulcan marin se ridica din talasul umed, crateru-i uriaş bolborosi. O grămadă de bolovani încinşi fura azvârliţi prin aer îngrozind biele fiinţe fabuloase. Arenă se cutremura. Începu să curgă lavă. O mare de alge inunda circul de ape. Izbucniră focuri de artificii. Norii trandafirii se preschimbară în albatroşi, în fregate argintii şi în rândunele albe ca zăpada. Foca de sticlă din largul nordicelor bătu amuzată din aripioare. Scântei trandafirii îi căzură pe rochie sfârâind. Urma o clipă de tăcere.

      Şi-apoi, din lavă incandescentă se intrupara nişte monştrii marini. Aveau nişte scăfârlii ţuguiate. Cu câte zece tentacule lipicioase. Chicoteau. Săreau într-un picior.

      Cârâind şi croncănind. Lătrând.

      Vulcanul dispăru.

      Arătările îşi desfăcură pieptul şi scoaseră dinăuntru nişte trompete argintii. Se strânseră la un loc formând o piramidă şi suflară cu putere în trompete. Piramida se metamorfoză într-o corabie maiestuoasă. Foca de sticlă din largul nordicelor o privi plină de emoţie. Una dintre arătări se rostogoli înspre ea şi, făcând o piruetă ameţitoare, se transforma într-un trandafir. O voce o îmbie pe foca de sticlă din largul nordicelor să culeagă o floare. Foca de sticlă din largul nordicelor rupse o floare. Se-auzi un pocnet asurzitor şi trandafirul şi arătările dispărură.

      Norii trandafirii explodară risipindu-se în jerbe multicolore. Talasul arenei se învolbura, preschimbându-se într-o armadă lucitoare. Valurile înspumate năvăliră de nicăieri pleznind bărcile proaspăt calafatuite.

      Apăru o procesiune. Cortegiu tăcut. O mulţime de matrozi născuţi din aşchiile aurii de lemn ale bărcilor se înghesuiau unii într-alţii. Unii plângeau. Alţii îşi smulgeau părul din cap. Alţii ameninţau în stânga şi-n dreapta cu puşcoace pline ochi cu plumbi grei, trandafirii. Stindarde navale fluturau fantomatic. Din marele nimic ţâşni un distrugător înarmat până-n dinţi. Îl duceau pe umeri o mie de matrozi voinici care cântau de mama focului. Prin văzduh plutiră albatroşi trandafirii de mucava purtând în cioc ramuri de măslin trandafiriu. În jurul cortegiului alergau nişte sirene dezgolite care purtau talere în care ardeau lumânări de răşină.

      Răşina era, cum altfel, trandafirieeee!

      Foca de sticlă din largul nordicelor se întristă. Oare ce înţelesuri aveau toate acele înfăţişări? Ce trebuia ea să înţeleagă?! Cine-i trimitea acele mesaje?! Era cumva un celălalt neştiut, un invers informational care le transmitea un mesaj cifrat?

      - Celălalt este diabolizat, nu-i aşa? El va fi nu ars pe rug sau ucis în bătălie ci va fi pulverizat semantic în încâlcite procese pierdute în noianul ştirilor ameţitoare fie anulat prin acte diplomatice de miniştrii de externe ai orientalelor şi occidentalelor, îşi dădu cu părerea comis-voiajorul caşaloţilor.

      - Artele navigaţiei se nutresc din aceleaşi fundamente autoritare ale registrului de navigaţie. Ele metabolizează bibliografia. Ele controlează centrul şi periferia dând viata fantasmelor care cutreieră prin minţile naivilor sau îndrăgostiţilor şi care rătăcesc navigatorii pe marea înspumata. Noul imperiu oceanic nu este din acest punct de vedere un pas înainte. Structurile narative şi descriptive intra într-o eră plină de convulsii care nu anunţa o renaştere ci o decădere în celălalt. Nu ţărmul este căutat prin ceţurile marii ci şinele, spuse plin de hotărâre un coral desprins de familia lui de furia valurilor înspumate.

      - Este în fapt, toată această epocă imperială oceanică, o utopică de rangul I sau, mai mult, o imposibilitate strategică, un finit al exerciţiului de putere. Vorbind despre aceasta, nu vom şti niciodată dacă deciziile noastre au fost corecte sau nu, am adăugat eu plin de aplomb.

      - Nu vom şti niciodată dacă structurile narative şi descriptive pe care le folosim sunt posibile potrivit noilor instrucţiuni ale atotcuprinzătorului sau au fost alterate de ploaia informaţionala venită de dincolo de orizontul vizibil, zise o pisică de mare trandafirie.

      Mareea trandafirilor, extazul popoarelor acvatice, dimineaţa vâslaşilor, diamantele de lumina veche sunt construcţii imaginare sau urma lăsată de structurile turbulente specifice complexităţilor acvatice?

      Naufragiile, procesiunile, serbările, focurile de pe mare, monştrii marini, hula, tangajul şi fiinţele fabuloase nu sunt oare născociri ale navigatorilor secretului? Nu construiesc ei oare o altă realitate tocmai pentru a o stăpâni mai bine pe cea pe care o bănuiesc a nu fi aievea deşi le este dată spre folosinţa încă de când au deschis ochii pentru prima oară? Nu sunt cumva hărţile maritime, obiecte cosmice manipulate de noi, navigatorii secretului, fără vrerea noastră, noi nefiind fiinţe şi nici măcar un invers informaţional al acestora?

      Vom descoperi oare ca, de fapt, complexităţile acvatice sunt expresia dinamicii furtunilor oceanice care guvernează artele navigaţiei?

      - Trăim într-o superbie a îndoielii! Strigă un vierme de mare înmărmurind.

      În bărcile proaspăt calafatuite, fiinţele fabuloase şi ele, inmarmurira. Nu era de joacă. O băgaseră pe mânecă. Cine era oare misteriosul celălalt?!

      Din văzduhul trandafiriu se născură şapte monştrii marini care cărau în cârca câte o unitate computerizată. Se apropiară de etravă distrugătorului şi insurubara câte-o fisa metalică în locaşuri parcă pregătite dinainte pentru asta. Foca de sticlă din largul nordicelor salta de pe un picior pe altul nerăbdătoare. Cei şapte se depărtară de bărcile proaspăt calafatuite şi începură să lucreze pe tastaturile pe care le aveau fixate pe platoşa solzoasa. Circul de ape se zgudui. Fu învăluit de mii de cercuri luminoase. Se-auzi zumzetul unor fire de telegraf. Apoi zgomotul unui tren. Apoi bâzâitul unui fax şi şuieratul unor proiectile imaginare. Şi vuietul unor rachete.

      Urma o explozie de lumină, jerbe de foc, o ploaie de petale de staniol, trandafirii, trandafirii. Şi totul dispăru ca prin farmec. De parcă nici n-ar fi fost.

      - Huoooo! Strigă contele bureţilor de mare pierzându-şi răbdarea.

      - Hai, domnule nu ne mai aburiţi! Ne-am prins! Răcni comis-voiajorul caşaloţilor smulgându-şi din nas un vierme trandafiriu. Adică e vorba de câmpul informational remanent al unui vârtej virtual! Unul din alea din care au ieşit norii trandafirii şi ploaia asta nebună sosita chiar acum de dincolo de orizontul vizibil şi care o să ne facă de petrecanie în cele din urmaaaaa! Ce să mai vorbim!

      - Cred şi eu! Se strâmba guvernatorul aricilor de mare. Adică nu ştiu care forţa acvatica extrem de periculoasă din universul acvatic lucrează cu matricele noastre informationaleeeee!

      - Chiar şi când crăpam! Ha, ha, ha! Râse pisică de mare din inima sudicelor.

      - Când suntem morti-copti! Se prosti piatra de mare din largul occidentalelor.

      - Astea-s baliverne, domnule! Zise oţărât dragonul marilor liliachii frecându-şi fruntea însângerată. Numai bune de adormit copii! Noi să ne ducem acasă c-am cam pierdut vremea! Hai, hai, ce mai stai!

      - Totuşi care oare se joacă aşa, de nebun?! Întreba pisică de mare din inima sudicelor. N-ar trebui să aflăm?!

      - Oricine-ar fi, e un nesimţit, un măgar şi-un nepoliticos! Zise păianjenul oceanului. Putea măcar să se prezinte. Putea să vină frumos în arenă şi să zică, măi, oameni buni, băă, fiinţe fabuloaselor, doamnelor şi domnilor, eu sunt cutare şi-am de gând să fac cutare chestie!

      - O să vină până la urmă, nu vă pierdeţi răbdarea! Tipa ştiuca electrică sau mai bine zis vampa eterica râcâindu-şi rana de la gât. După toată tevatura asta o să vină el, nu vă faceţi griji! Simt prin toţi porii! Are ceva de gând!

      - Să se grăbească, pramatia de demon al apelor! Se burzului melcul cu cochilie de lumina veche. N-am un sfanţ în buzunar! Şi azi era sărbătoare! În astfel de ocazii lumea-i miloasă! Se câştigă bine din cerşit! Aş fi putut să mă îmbogăţesc! Ieşisem la soare într-un canal din apropierea catedralei sudicelooooor!

      - Tacă-ţi fleanca, golanule! Îl lua la rost pisică de mare din inima sudicelor. Nu ţi-e ruşine?! Suntem într-o aşa situaţie dificilă şi ţi-e gândul la proştii?!

      - Situaţia nu e chiar atât de dificilă dacă stăm şi ne gândim că-i totuşi vorba de un caz de trăire paradoxala! Zise contele bureţilor de mare masându-şi gâtul în locul în care-şi înfipse colţii vampirul lacurilor care se roteau în inima nordicelor la trecerea dintre ani, îndată după noaptea de crăciun.

      - Aiurea! Totul e o tâmpenie! O bazaconie! Urla scoică de aur. Zi şi tu, draga moreaugarinule, dacă n-am dreptate!

      - Sigur că ai, dragă! Îi răspunse murena indigo, maliţioasa şi ţâfnoasa. Stăm ca nişte proşti în bărcile astea proaspăt calafatuite şi căscam gura la tot felul de baliverne! Şi ne lăsăm duşi de nas!

      - Linisteeee! Linisteeeee! Linisteee! Tipa delfinul cicălitor.

      Dar cum să tacă aşa, dintr-o dată, atâta amar de mulţime? Atâtea şi atâtea sute de fiinţe fabuloase proaspăt ieşite din adâncurile oceanului virtual.

      Cum să le faci să stea liniştite?! Să nu se mai foiască? Să nu mai bârfească? Să nu-şi mai împroaşte vecinii cu sânge! Cum să faci să tacă atâtea fabuloase gata, gata să se-ntoarcă în inima cruntei realităţi?! Cum să le ceri să-şi ţină gura după ce-au stat ca mutele atâta vreme într-o corabie naufragiată?

      Au ascultat răbdătoare an de an cum cădeau picuri de ploaie peste valurile înspumate. Au auzit de-atâtea ori cum zburătăceau albatroşii trandafirii peste hăurile de apă, peste vârtejurile virtuale.

      Voiau să spună şi ele despre miracol. Să povestească cum s-au canonit în iernile cumplite sub stratul gros de zăpadă şi gheaţă. Să spună câte-un gând înfiorat care le trecuse prin câmpul informational remanent şi rămăsese agăţat de inimioara lor putredă.

      Doamne, frumos ţi-e gândul!

      - Linisteeee! Uite că apare fanfara navalaaaa! Urlă din nou delfinul cicălitor dând ca un bezmetic din cioturile însângerate.

      Rânjeau periculos fanfaragii. Se itisera de după cortină înspumata aduşi de ropotul ploii venită de dincolo de orizontul vizibil. Trăgeau cu ochiul lor sticlos la fabuloasele înfierbântate. Mustăceau. Parcă s-ar fi codit să apară aşa, deodată, în conurile de lumină ale reflectoarelor, hahalerele! Aruncau nori de spumă pe gură. Şi ce colţi aveau! Şi ce buze, trandafirii, trandafirii!

      Se încolonară în fata cortinei, făcură o plecăciune, dădură un ocol arenei, se oprira-n mijloc şi strigară la unison:

      Ura! Ura! Uraaaaa!

      Fiinţele fabuloase tăceau chitic. Ce să mai zică?! Foca de sticlă din largul nordicelor oftă. Scoase limba la fanfaragii, să vadă ei, ticăloşii, că nu se sperie cu una cu două. Nici că aveau colţi tăioşi. Nici ca în privirile lor se oglindeau măceluri îngrozitoare. Şi nici ca ascundeau sub mantiile negre, lucitoare, unduitoare, puternice aripi de vampir!

      Noi, navigatorii secretului, ascunşi în mantiile noastre negre, lucitoare, căpătam forma şi pătrundem în miezul evenimentelor fiind chiar esenţa lor. Nu ştim sigur dacă fiinţăm sau ne aflam doar în funcţiune după un plan ascuns ale cărui instrucţiuni nu le deţinem. Plutim într-un ocean de ambiguitate. Suntem meduză, fie un unu, fie un multiplu de unu. Eu sunt de fapt fiinţarea a sute şi mii de moreaugarini în corporalitatea misterioasa a unei meduze. Sau sunt toţi atâţia moreaugarini aflaţi în funcţiune într-un singur ficţional.

      - Dar ştim că minunată artă a navigaţiei ne-a desluşit că dacă barajul nordicelor sau oricare alt baraj ar fi limită absolută atunci nu ar mai fi nimic, vru să se ştie un melc în care staturam pitiţi vreo câteva clipe nebune.

      Formele acvatice ale registrului de navigaţie s-au vânzolit după venirea ploii şi sub presiunea furtunilor oceanice am intrat într-o instantaneu acvatic de rangul I restrângând domeniul imaginarului.

      Prezentul, trecutul şi viitorul s-au regăsit în acelaşi plan şi pentru o milionime de secundă ne-am privit pe noi înşine. Nu eram interesaţi de rebeli, de revoluţionari, de conspiratori, de vizionări, de intriganţi şi de inocenţi.

      Eu, moreaugarinul, amestecând ficţiunile, am construit o aparentă.

      - Secretizând universul acvatic, am ocupat întregul concept spaţio-temporal al registrului de navigaţie, zise peştoaica peştoaicelor mirându-se şi ea de ce bazaconii era în stare să zică.

      Haosul deveni o construcţie simbolică iar timpul acvatic se pulveriza în inelul magic aflat dincolo de periferiile nordicelor. Lipsirea de istorie şi lipsirea de timp prin deconstrucţie a normei şi reevaluarea atitudinala într-un iluzoriu continuum par a fi tendinţa către sensul ultim în lumile acvatice. Şi locuirea celuilalt.

      Fragmentarea şi simultaneizarea centru-periferie arestează elanul omului de ştiinţă care decade din dreptul său natural devenind încet, încet un Pitoşkin.

      Marile acvarii publice şi hărţile maritime nu vor fi ale sensului ultim iar navigatorul nu va mai fi navigatorul ideal.

      Dar nu vedem în această moartea navigaţiei ci o metamorfoză, o schimbare de ritm în lumile acvatice ale atotcuprinzătorului.

      Imaginea celuilalt nu va mai fi obiect de studiu şi nici eveniment al stării civile, el nemaifiind al grupului acvatic ci al lui însuşi. Eul multiplicant, multiplicat în serii de comportamente şi atitudini, îl face pe navigatorul conservator şi lipsit de orizont să creadă că faptele navigaţiei nu vor mai fi, nivelarea fiind prin multiplicare.

      Societăţile acvatice nefiind pe moarte ci într-un vârtej informaţional, structurile lor semantice se vor prăbuşi în ele însele fie prin regim inflaţionist fie prin constrângere la comportament copiat sau indus.

      Marele orgasm al universului acvatic va pustii registrele de navigaţie şi va exploda asurzitor stabilind tendinţa în mai toate lumile acvatice.

      - Bunăăă searaaaa! Bună seara, fabuloaselor, dragelor! Strigă tambur-majorul fanfarei navale ţâşnind dintr-un fulger globular pornit din inima norilor trandafirii, semn ca marele orgasm era pe cale să se producaaaaaaaaa!

      - Huoooo! Urla nestăpânita sepia orientalelor.

      - Huoooo! Îi ţinu hangul comis-voiajorul caşaloţilor scuipând un vierme marin trandafiriu, mare şi gras.

      - Doamnelor şi domnilor, sunt sigur că doriţi să începem cu marşul acvatic vechi de o mie de ani! Răcni tambur-majorul fanfarei fără să ia în seama urletele.

      - Marşul acvatic! Marşul acvatic! Marşul acvatic! Strigară fiinţele fabuloase cu toatele, cucerite parcă, pe dată, de noul personaj.

      - Marşul acvatic ăla feroce?!

      - Ăla! Ăla! Ăla! Urlară fiinţele fabuloase în delir.

      - Marşul acvatic cel bubuitor? Răcni tambur-majorul ridicând bastonul cu măciulie de argint prin văzduhul trandafiriu.

      - Da, domnule! Îi striga guvernatorul aricilor de mare. Să ni se încreţească pielicica asta putredă, ha, ha, ha!

      Tambur-majorul se îndrepta către fanfară. Dum. Dum. Dum. Cel mai tare din parcare, se vedea de la o poştă. Fanfaragiii îl primiră cu toţii în poziţie de drepţi.

      Nici nu clipeau, hahalerele! Tocmai îşi lustruisera bine, bine, de tot instrumentele. Nu suflau. N-aruncau pe gura nori de spumă trandafirie. Nu-şi dădeau coate. Nu rânjeau. Nu hahaleau.

      Unul nu mai mişca!

      - Băieţi! Baietiiiiiii! Strigă tambur-majorul. Ascultaţi comanda la mineee!

      Bum. Bum. Blap. Blap. Trom. Trom. Fing. Fing. Marşul acvatic vechi de o mie de ani bubui maiestuos sub cupola circului de ape făcând să trozneasca bărcile proaspăt calafatuite. Ce grozăvie!

      Fiinţele fabuloase băteau tactul. Ce le mai plăcea! Pocneau din aripioare, fluierau ca nişte apucate. Una dintre ele, nestăpânită, striga ducându-şi aripioarele descărnate pâlnie la gură:

      - Curaj, curaj, foca de sticlă din largul nordiceloooor! Dă-le la moaca, fă-i praf! Toaca-i, bine de tot, până la atom! Nu te lăsa! Ia-i în unghii, fată dragă! Înhaţă paşaportul nostru pentru crunta realitate! Sunt gata să-ţi vin în ajutor! Hei, hei, foca de sticlă din largul nordicelooor, mă vezi?! Aici, sus, la galerie! Pe rândul cincisprezece, aici, aici! Eu sunt, poetul mării din inima occidentaleloooor!

      Boaf!

      Poetul mării se dezechilibră şi se prăbuşi printre bărci. Fabuloasele se repeziră să vadă întreaga comedie.

      - Să crape bonjuristul! Strigară pline de încrâncenare fabuloasele de jos, de lângă arena măturată de valuri înspumate.

      - Ăsta-i tipul care mâzgaleste tot felul de porcarele pe hârtie!

      - Şi le mai şi publică!

      - Domnule, eu ştiam că e o fabuloasă respectabilă!

      - Las-o moartă! Să-l tragem în ţeapă!

      - Să-l bumbacim!

      - Asta-i ăla care face scenarii! E în cârdăşie cu guvernanta oceanicaaaa!

      - La care guvernanta te referi?

      - Mă gândesc la toate guvernantele din toate timpurile şi din toate lumile acvatice! Şi din toate universurile pline de universuri!

      - E un barosan, atunci!

      - Aiurea! Un ticălos!

      - Scriitoraş!

      - Lasă că ştim noi ce ştim!

      - Aşa e! Ne-a sucit minţile cu poveştile lui fără cap şi coadă!

      - Încriptat!

      - Misterios!

      - Mincinos!

      - Un neînţeles!

      - Cică trage semnalul de alarmă! Ne avertizează!

      - Cum aşa, domnule?! Păi nu s-au luat după scrierile lui şi ne-au tras-o la moaca atâta amar de vreme?!

      - Nu vorbi, dragă!

      - Dar ce credeai?! Pe ăştia de la guvernanta oceanica nu-i prea duce capul!

      - Fac şi ei pe nebunii! Dar să-i vezi cum răsfoiesc o mie de cărţi să găsească vreo chestie care să le convină!

      - Zău?!

      - Dar ce credeai, dragă, ca ei conduc aşa, după ureche?!

      - Şi zici că scriitorasul acesta e cu ei?!

      - Vezi bine! Lucrează mâna în mâna!

      - Să-l dăm la groapa cu insecte!

      - Să-l împroşcăm cu vitriol!

      - Să-i tăiem ousoarele!

      - Să-l facem tăiţei!

      - Să-i bem sângele, mama lui de scribalau!

      Şi tot aşa până curva aia de pisică de mare din inima sudicelor începu să-i pocnească pe toţi cu poşeta după scăfârlie şi să-i împungă cu umbreluta-i rozalie, cam ferfeniţa, ce-i drept.

      - Măgarilor! Ageamiilor! Malagambiştilor! Vă legaţi de unul de-ai noştri tocmai acum când Demonul apelor sau ce-o fi arătarea aia vrea să ne facă felul?! Lasă că v-am însemnat eu pe vreo câţiva! Habar n-aveţi ca domnul scriitor aici de faţă a fost primul care a avut curajul să zică, nu-i aşa, ca totul e o ficţiune exemplară!

      - Nu vorbi, dragă! Strigă contele bureţilor de mare frecându-şi un cucui răsărit în creştetul însângerat.

      - Să vă spun eu, porcovanilor! Poetul mării din inima sudicelor a spus că iar au început să fabuleze guvernantele oceaniceeeee! Ca în fiecare zi ne afundăm fără doar şi poate în imaginarul colectiv! Ca imaginarul ăsta e alimentat de maeştrii ficţiunii generalizate şi generalizante!

      - Care-or fi aia? Întrebă plin de curiozitate guvernatorul aricilor de mare.

      - Păi cine să fie?! Activiştii năimiţi ai tuturor ismelor care controlează inteligenta lumilor acvatice şi care umbla şi cu lumânarea după copii supradotaţi! Şi care smulg matricea informaţionala tuturor celor care nu sunt pe linieeeeeee!

      - Şi ce-i rău în asta?!

      - Activiştii ăştia ai tuturor ismelor le pregătesc tuturor un viitor sumbru! Îi vor înrobi! Or să-i pună să lucreze în contul unor forţe oculte!

      - Ne pui pe jeratic!

      - Staţi că nu-i totul! Printre maeştrii ficţiunii generalizate şi generalizante se număra mai-marii televiziunii, presei şi radioului şi ai tuturor digitalelooooor!

      - Aia pe care-i vedem toată ziua leorpaind pe micul ecran!? Întreba dragonul marilor liliachii tremurând tot de furie.

      - Nicidecum! Sunt unii pe care nu-i vede nimeni! Şi-apoi vin la rând cei care trag sforile politicii şi unii de prin serviciile secrete.

      - Auzi, drăguţă! Răcni comis-voiajorul caşaloţilor strivindu-şi sub pleoapa un vierme marin trandafiriu. Am mai auzit noi chestii dintr-astea! Nu-i nimic nou. Hai, nu te mai prosti! Zi mai degrabă că ţi-a căzut cu tronc scriitorasul şi că ai vrea să te dragalasti cu el şi să-ţi schimbi credinţa acvaticaaaa! Ha, ha, ha! Ai de gând să te lepezi de sentimentul tău religios primaaaar!

      Dar oare schimbarea sentimentului religios atât prin schimbarea obiectului cât şi prin reciclarea subiectului nu da îndreptări asupra tendinţelor?

      Cardinalii trandafirii ai occidentalelor, călugării orientalelor şi molahul orientalelor îndepărtate şi multe alte feţe bisericeşti s-au întâlnit în acele zile departe de ochii lumii încercând să găsească o limbă comuna într-o lume acvatica a diversităţii şi a nebuniei oceanice.

      - Unitatea diversităţii şi descoperirea limbilor sunt însă iluzorii, unitatea nefiind căci autoritatea se deconstruieste construindu-se, aflându-se în plin proces de eroziune a relaţiilor care, numai ele, definesc aparentă. Aceasta fiind dinamica haosului, credem noi, navigatorii secretului.

      Căci eroul, fermentul navigaţiei, catalizatorul istoriei, fie erou exemplar prin comportament exemplar, fie erou al actelor sociale şi al prospectării navigaţiei prin legătura şi atitudine, prin concept şi tendinţa, se prăbuşeşte în el însuşi.

      Nu reţeaua îl egalizează cu el însuşi ci multiplicarea celuilalt. Celălalt nu mai admite eroul ca funcţie socială negându-i funcţia. Societăţile oceanice din lumile acvatice nu mai pot fi categorisite şi inventariate, numite şi definite.

      Instrucţiunile registrului de navigaţie sunt pe deplin secretizate.

      - Valurile nu sunt aşa cum nu sunt nici limitele navigaţiei ea nemaifiind ştiinţa ce poarta structura aparţinătoare magicului, spuse un batracian de sticla băgându-se şi el ceva mai în fata să-l vadă lumea ce deştept mai era şi el.

      - Noile comportamente, noile manifestări ale spiritului religios, actele habitatului şi ploile acide construiesc chipul celuilalt, se prosti un vierme marin.

      Navigatorul nu va mai fi în opoziţie. El nu va mai fi martorul. Rămânând martor el se va sfârşi. Dăruindu-se acţiunii, el va fi eroul. Eroul şi celălalt, iată norma admisă. Călătoria viitorului, în submarinul galben, nu este a obiectelor moarte sau simplă citire a scării valorice şi a hărţilor maritime, valoarea nemaifiind un construct static, amorf.

      Valoarea nu este un asumat şi nici un dăruit aşa cum călătoria nu este periferic, ea fiind corpul împotriva corporalităţii ca şi stigmat social.

      Mesajul acvatic este aici şi acum.

      Oare nu o fi cumva şi asta o gogoriţă a filozofilor desueţi din Tambo Tamboree, Ghemba, Matapahapamar, Bulbona, Ogabonda, Tazamo, Bankusai, Tulubras, Gaian, Wenda, Gutumbe, Halafaas, Hostina, Mataras, Bungburg, Tahomm, Wahstand, Burbaansk, Cammelor, Rafadda, Massa Gome, Kalodda, Gaspirias, Tulbonna, Has Masan, Gabelo, Tando, Jaw Kadab, Kantom Pingall, Guasalaa, Pano Gabal, Batoa Butuba, Qintatocoatl, Hazean, Masam La, Wetobanian, Kokusai, Kankaro, Cretona, Gavaonia Gao, Adavilla Villada, Quadaoda, Qualimbo, Gutumbe, Kamelar, Ositias, Gazaala, Quamtomatar, Mitombe, Bel Cantor, Zagadar, Ehurean, Beauburg, Badobadorabad, Lamboda, Gavaonia Gao, Kumbali, Nulome, Gugumbe, Kalamatahar, Kumbra Kumbrali şi luminosul Gontaro?

      Haosul oceanic este mesajul iar nu componentele lui, nu statisticile, nu anchetele, nu sondajele şi nu actul politic. Instantaneul acvatic este cheia de boltă a noilor navigatori care nu vor fi ai proximităţii, ai alăturării sau ai limitei autorităţii ci vor fi, deconstruindu-se autoritatea, chiar acestea.

      Navigatorul va fi un celălalt construindu-se pe sine şi subminând autoritatea, evenimentul, aici şi acum, fiind al întregului.

      - Matricele societăţilor vor fi ale navigaţiei şi ale sfârşirii limitei, complexitatea fiind mai mult decât structura complexă sau dinamică a obiectului social, obiectul social nemaifiind. Marea construcţie, prin deconstrucţia autorităţii, nu înseamnă disoluţia acvatica ci e calea către instantaneu acvatic şi lipsire de opoziţie, matricele societăţilor construindu-se odată cu analiza navigatorului, iluzorie fiind graniţa dintre observaţie şi construcţie şi interpretare, se prosti o stea de mare vorbind cu vocile noastre deodată, zise Vaceslaw Walkauskaas ieşit ca prin minune dintr-un vârtej virtual care se rotea chiar pe deasupra circului de ape.

      Moartea autorităţii nu este nimic altceva decât moartea discursului autoritar şi conservator şi moartea pasivităţii. Ţâşnit de sub conul de lumină al academicului subordonat ministerialului prin fonduri şi simpozion şi medalii ale conjuncturii şi funestului carnaval al autorităţii închistate, actul navigatorului va fi al războinicului acvatic demiurg care distruge pentru a construi.

      Când spun aceasta îmi aduc bine aminte că, într-o bună zi, urcând prin ceţuri, Argomanian din Bankusai zări venind pe luciul apei o corabie pântecoasă.

      Făcu semne cu bereta, săracul. Brollo, gabierul, îl zări şi-l împuşca drept în inima. Azario Makeba din Galeea păţi acelaşi lucru, la fel şi gheridonul din Togai.

      Căpitanul Frankustan îşi lauda gabierul guvernatorului din Nulome dând semn despre iminenta moarte a autorităţii.

      Guvernatorul păru doritor să-l cunoască pe Brollo şi chiar pregăti un ospăţ în cinstea vajnicului gabier. Alseda Mantali, sosita din Tauwa Cetao îşi încolăci cele şapte tâte în jurul guvernatorului şi-l ceru pe Brollo numai pentru ea. Gărzile imperiale au năvălit însă în Nulome şi i-au trecut pe toţi prin foc şi sabie. Corabia zace acum în golful Bengali. Erzamo Marachet s-a jurat ieri dimineaţa că l-a zărit pe Pitoşkin pe puntea corabiei dar nu e nimic sigur. Şi Ramika Lambanga s-a lăudat că a văzut şi el pe cineva, persoană importantă.

      Clonele lui Gian Bazem s-au certat din pricina asta vreo trei zile. Zece dintre ele afirmau că l-au văzut pe nebunul de Pitoşkin, celelalte cincizeci s-au lăudat că l-au zărit pe Weng Shu, şeful serviciilor secrete din Kumpala.

      Ne-am dus şi noi, moreaugarinii, într-o dimineaţă să căscam gura la epava ca nişte aiuriţi care eram. Nişte crabi gabrioles râcâiau coca iar nişte albatroşi ne-au înjurat cu vârf şi îndesat crezând că vrem să le furăm peştele de lumina veche ascuns în cala de nişte piraţi.

      Pe plajă se tot rostogolea un butoiaş cu rom. Wangala a zis să tragem o duşcă doua să ne mai dezmorţim oasele. Am cântat cântecele porcoase pâna noapte târziu.

      În zori, a ieşit din cambuză matricea remanenta a ticălosului de gabier şi ne-a plumbuit fugărindu-ne pe plajă.

      Cum altfel când era cât pe-aci să zadarnicim întâlnirea unor barosani de la Vest şi de la Est care se pregăteau să mute lumile acvatice de pe orbită!?

     

     

      - VA URMA -

© Copyright Ovidiu Bufnilă
Nu există nici un comentariu  
Comentează articolul  Spune-ţi părerea

    Toate câmpurile sunt obligatorii.
    Comentariul nu poate include link-uri.
    Dacă sunteţi logat, numele şi emailul se autocompletează.
    Comentariile sunt moderate şi vor apărea pe site numai după aprobare.

Nume :
Email (nu va fi afişat) :
Comentariu :


   SFera Online v.3 Final Edition - arte vizuale şi literatură de anticipaţie
      Toate drepturile rezervate. Copyright © 2001 - 2011 SFera Online | © 2011 - 2015 Arhiva SFera Online