evomag.ro
    science-fiction fantasy poezie eseu arte vizuale
Caută :  
Resurse Contact
Imperiul Marţian contraatacă  -  Hoţul de timp  -  Cum le văd "ei" pe "ele" în Galeria de artă "Trei Salcâmi"  -  Poveste de mahala I : Meciul  -  Program de criză  -  Sentofagia  -  Supravieţuitorul  -  Molecula Vieţii de Apoi  -  O Poveste (?) modernă  -  Uezen  -  Theron Girradus  -  Războiul  -  Pacientul  -  Cincizeci  -  Timpuri Noi  -  Ceaţa  -  Ceasul ispitirii  -  Atalia  -  Uitarea  -  Emoţia reîntoarcerii  -  Lumină dublă  -  Hora Ielelor, Pensiune  -  Mărire şi decădere  -  Luminile oraşului X  -  În umbra deasă a realităţii  -  Catedrala  -  Dialog cu Ion Luca Caragiale  -  Vikingul  -  Meduza (IX)  -  Chipul de pe Marte  -  Omul cu păsări  -  Rapsodia  -  StarCraft : Musafiri nepoftiţi  -  Gol  -  Exterminatorul  -  Noapte bună, Andrei  -  Fata mării, Poliana  -  Luminile oraşului XXX  -  Stâlpnicul  -  Către a opta zi  -  ªi atunci...  -  Starea de trecere  -  Eu sunt viu, voi sunteţi morţi !  -  Cartea cu autor necunoscut  -  Re-insecţie  -  Big Bang Boo  -  Cristerra  -  Submarinul Roşu  -  Fragile  -  Jocul Zeilor (IV)


Meduza (IV)

Ovidiu Bufnilă
ovidiubufnila.ning.com



Publicat Duminică, 13 Decembrie 2009, ora 10:21

       Acvatica oficială va sucomba prin astfel de încercări. Punând în lumina matricele acvatica şi structurile dinamice ale lumilor acvatice, navigatorul va fi în noul său drept natural să recompună partitura acvatica nu pe potriva mesajului său împotriva lui, nu pe potriva instrumentarului şi dicţionarului.

      El va fi acela care va schimba aici şi acum instrucţiunile acvatice reunind sentimentul religios cu opinia publică. Şi va construi astfel noul mesaj, nouă structură care vor fi supuse derizoriului şi sfârşirii într-o lume a vecinătăţilor şi nu a limitelor iluzorii şi apocaliptice.

      Registrul de navigaţie conţine actele navigaţiei şi le instrumentează cu perversitate lucrând asupra navigatorilor secretului.

      Noi, navigatorii secretului lucram asupra verdictului învăluind şi aruncând valul şi năvodul asupra lumii.

      Formele cuprinse în atotcuprinzător sunt prinse în conflicte navale imaginare pe care le comentează adeseori cu însufleţire. Ele nu se afla în căutarea adevărului ci doresc să explice fiinţarea prin propoziţii simple constrângând conceptul şi arestând miturile şi istorisirile în structuri precare punând sub semnul întrebării acvatica oficială din toate timpurile temporalităţii acvatice.

      Acvatica oficială polemizează cu detractorii guvernării punând la cale spectacole acvatice de strada ieftine. Din pricina asta, într-o zi de septembrie, când ceaţa s-a ridicat dintre case, ne-am trezit în fata primăriei cu un elefant roz.

      Bagdosabor de la Arsenal a leşinat de emoţie. În cădere, frumoasa lui pipa s-a zdrobit de caldarâm. Lubomir, directorul băncii comerciale, a izbucnit în plâns din pricina asta. Umerii îi tresăltau. Peruca i se strâmbase.

      Reverul hainei sale cadrilate s-a pleostit de atâtea lacrimi. Imbolbina a încercat să-l liniştească. Dar Lubomir a continuat să plângă în hohote după pipa pe care o râvnise atâta vreme şi pe care Bagdosabor refuzase să i-o vândă. Pitoşkin s-a repezit şi el să-l împace pe bietul director asigurându-l că la întoarcerea sa din Kumbra Kumbrali îi va aduce un set de pipe agasiniene. Lui Pitoşkin i se zbătea o pleoapă şi avea un oarecare vertij din cauza fenomenului.

      El s-a întors către Bhartola Bharola, asistenta medicală de la spitalul municipal şi i-a cerut un calmant. Bhartola Bharola căsca gura la uriaşul elefant roz şi nici nu-i pasa de ce se petrece în jur. În viaţa ei nu văzuse o grădină zoologică şi nici măcar un spectacol de circ. Avea o bonetă alba bine scrobita pe cap şi purta un halat scurt care-i lăsa picioarele în văzul lumii în toată splendoarea lor.

      Ţin minte ca Bagdosabor se bătuse pe viaţă şi pe moarte cu spiţerul Fabian din cauza ei. Amândoi o iubisera nebuneşte în urmă cu câţiva ani. În cele din urmă, comisarul Agamemnon s-a văzut nevoit să-i aresteze pe amândoi şi să-i pună la popreală timp de o săptămână pentru tulburarea ordinii publice. Bagdosabor a încercat să evadeze într-o noapte fără lună.

      Unii spun că Imbolbina i-ar fi strecurat o pilă la vorbitor şi că ar fi tocmit un taximetrist să-l aştepte pe Bagdosabor în spatele închisorii. Primarul Bonifaciu a muşamalizat întreaga situaţie încercând astfel să mai câştige un pic de capital electoral. Bhartola Bharola a refuzat însă mâna întinsă de primar şi nici n-a vrut să audă de o împăcare. Ea s-a considerat ofensată multă vreme şi nici nu s-a mai salutat cu cei doi bătăuşi. Imbolbina i-a spus de la obraz că nu se cade aşa ceva şi ca, dimpotrivă, ar fi trebuit să fie mândră că doi bărbaţi bine s-au luptat s-o cucerească.

      Între noi fie vorba, Bagdosabor era un pirpiriu.

      N-ar fi fost în stare să alerge o sută de metri fără să-şi dea duhul. Iar spiţerul Fabian, rotofei şi bucălat, abia reuşea să urce scările primăriei când avea de adus câte o reţetă vreunui consilier. Dacă nu mă înşel, Pitoşkin l-a luat cândva peste picior. A fost tevatura mare. Spiţerul s-a plâns primarului şi a ameninţat că-l va da pe în judecată pe Pitoşkin pentru insulta. Asta ne-a însufleţit pe toţi. De-abia aşteptam un eveniment care să ne pună pe jeratic şi să ne dea subiect de bârfa. De ce să nu recunosc, am pus cu toţii paie pe foc. Imbolbina însă a reuşit să-i împace pe cei doi.

      Ba chiar au fost la terasa la Egozaonasis şi au petrecut o seară întreagă. Au mâncat nisetru, pui de baltă, supa de broască ţestoasă, omleta din ouă de struţ şi câte şi mai câte. Gurile rele au spus că ar fi băut peste douăzeci de sticle de şampanie franţuzeasca dar eu n-am crezut niciodată.

      Nici Lubomir n-ar fi fost în stare să bea atât cu toate că era câştigatorul tuturor concursurilor din timpul acvatic sărbătoririi vinurilor. Să-l fi văzut numai cum golea cana după cană fără să dea ochii peste cap, fără să gâfâie, fără să cadă-n nas. Primarul Bonifaciu i-a aninat de fiecare dată câte o medalie de aur de reverul hainei şi l-a pupat pe amândoi obrajii.

      Ştiam cu toţii de ce o făcea cu atâta frenezie. Lubomir îi promisese că-i va transfera contul în Elveta. Asta ar fi fost o ilegalitate strigătoare la cer dar comisarul Agamemnon nici nu s-ar fi sinchisit.

      Imbolbina l-a avertizat de vreo câteva ori, ba chiar a ameninţat că vă suna la centru sau că se va adresa unor foruri internaţionale. Eu i-am spus Imbolbinei să se liniştească pentru că avea să-şi atragă ura lui Bonifaciu şi avea să piardă garsoniera închiriată de la primărie. Imbolbina era însă o mare luptătoare pentru adevăr.

      O organizaţie neguvernamentala care-şi avea sediul la Wahstand îi trimisese o diplomă de merit iar o revistă din Qualimbo ii publicase fotografia pe prima pagină.

      Sigur că ar fi trebuit să fim mândri ca Imbolbina ne reprezentase peste hotare.

      Mulţi dintre noi însă nu vedeau cu ochi buni acţiunile ei şi o considerau o usurateca şi o înfumurată. Probabil că la asta au contribuit şi toaletele ei extravagante şi limbajul ei cam fără perdea.

      Imbolbina nu se sfia să înjure copios şi pot să spun că o făcea mai bine decât şoferii de pe camioanele de la fabrica de sticlă sau decât hamalii din port.

      Andreas, directorul exploatările miniere subacvaticei de sticlă, a cerut-o în căsătorie de vreo câteva ori dar fără succes. Imbolbina avea de gând să-şi închine viata salvării oamenilor şi luptei împotriva răului din toate lumile acvatice.

      Bătălia dintre bine şi rău era unul dintre subiectele ei preferate. Andreas n-a reuşit însă niciodată să-i ţină piept. Lui îi plăceau mai mult pescuitul şi berea neagră.

      Uneori, vara, pierdea nopţi în şir pe mare împreună cu Lubomir încercând să prindă în cârligele lor de oţel ceva câini de mare. În zori se întorceau lalaind de mama focului. Se împleticeau până la bodega La delfinu' şi acolo se îmbătau turtă. Acolo au pus pariu cu un harponier de pe o balenieră din Bankusai că or să prindă într-o lună cea mai grozavă balena din lume, marea balena albastră. Harponierul i-a luat peste picior dar le-a făcut hatârul. A pus la bătaie un harpon de argint pe care îl primise în dar chiar de la împăratul Owagama în persoană.

      Noi ne-am amuzat foarte tare şi am aşteptat să treacă luna. S-au ţinut de cuvânt. Au adus în port cea mai mare balena pe care am văzut-o vreodată. Memoria s-ar putea să mă înşele şi toată tărăşenia asta să se fi întâmplat după ce elefantul roz a apărut din ceaţă în fata primăriei.

      Despre soarta lui n-aş putea să spun mare lucru pentru ca în acele zile am plecat cu nişte treburi la Forgossa. Imbolbina mi-a trimis o scrisoare din care însă n-am înţeles mare lucru. Imbolbina avea un scris tare ciudat şi dezordonat.

      Stând într-unul din balcoanele hotelului meu, în bătaia soarelui, în faţa unei cafele, am încercat să descifrez mesajul primit. M-am încurcat de vreo câteva ori.

      Când i-am dat cât de cât de capăt, am fost sunat de la recepţie şi rugat să cobor pentru că izbucnise un incendiu la un etaj inferior. Am ajuns cu greu în stradă.

      Hainele-mi erau boţite iar părul vâlvoi. Un poliţist m-a întrebat politicos dacă am nevoie de asistenţă medicală. I-am mulţumit grăbit şi am intrat în cafeneaua de peste drum. Barmanul mi-a spus că nu mai erau locuri libere, lucru pe care însă îl constatasem şi eu cu destulă uşurinţă.

      M-a invitat însă la bar să-mi facă cinste cu un păhărel aşa, din partea casei.

      Era un bărbat înalt, voinic, tuciuriu. Avea o cicatrice care-i brăzda faţa până sub lobul urechii stângi. Am stat la taclale. A fost curios să ştie dacă mi-a fost frică în timp ce coborâm prin infernul acela. Mi-a mărturisit că, deşi făcuse lupte în tinereţe, nu reuşise niciodată să-şi stăpânească frica.

      Aproape orice îl îngrozea. Un incendiu, de pildă. Sau sirenele poliţiei. Sau spectrul negru al şomajului. Într-un târziu mi-a spus că are un unchi suspus care ar putea să mă ajute să obţin cetăţenie în doar câteva luni şi care îmi aprecia romanele science fiction pe care le citise din scoarţă-n scoarţă.

      Ideea mi-a surâs şi peste câteva zile m-am dus cu el şi l-am rugat foarte frumos să-mi fixeze o întâlnire cu unchiul său cu care speram să discut o mulţime de lucruri interesante despre literatură.

      Literatura science fiction virusata de malagambistii literari vine să sprijine retorica găunoasa înlocuind spiritul de navigaţie şi preschimbând constructul filozofic într-o nesfârşită logoree. Fiinţele acvatice se revendică a fi ale autorităţii fără de margini şi emit sentinţe pline de dezinvoltura şi perversitate. Din această perspectivă, limbajul sentenţios, dincolo de autoironia pură, nu se vrea cuprins confuziei el nefiind predicţie şi nici măcar profeţie.

      - Limbajul sentenţios pare mai mult o prăbuşire a semnului sprijinind eretica interpretare a simultaneităţii, zise tambur-majorul fanfarei navale semn ca şi el e animat de către noi, navigatorii secretului porniţi în căutarea ultimului sens.

      Nesfârşitele polemici dintre centrul şi periferiile acvatice ne pun de multe ori în pericol în călătoria noastră aparenta prin universul acvatic. Ne orizontalizam însă în cascadă în plină corporalitate perversă a valurilor. Trecem razant pe lângă o groapă marina ivita în urma unor furtuni oceanice şi a ploii ascunse în corporalitatea norilor trandafirii. Punem capcane semantice în inelele magice pentru spionii veniţi de dincolo de orizontul vizibil.

      La sfârşitul lui august, întregul Adamville a pornit în căutarea piraţilor.

      Unii spuneau că e vorba de încarnarea universului acvatic, alţii ca cel care adusese ploaia de dincolo de orizontul vizibil nici nu şi-ar fi avut sălaşul în lumile acvatice. Unii vorbeau despre nişte navigatori suspecţi.

      Madam Zenobia era cât pe-aci să mă dibuie, dar i-am făcut două, trei pase acvatice şi şi-a mutat gândul de la mine.

      Klaps, antrenorul de fug-gi, m-a oprit într-o bună zi pe stradă şi mi-a spus că-mi face cinste cu o halbă, două. Mi s-a plâns în fel şi chip ca universul acvatic refuza să i se arate în toată splendoarea lui, deşi ţinuse dieta şi respectase codul Wudo cu cea mai mare sfinţenie.

      - Crezi că o să mi se arate într-o formă oarecare? Zi, moreaugarinule, se va întâmpla această minune?!

      I-am cântat în strună. De bună seamă că universul acvatic, sub a cărui vraja trăiau cu toţii, avea să-l aleagă. Şi de ce nu, la urma urmei?!

      - Crezi că o să am norocul ăsta? Să pun mâna pe cel mai mare mare premiu?!

      Alergau cu toţii după milioanele puse la bătaie de nu ştiu cine, un pervers care pusese lumea pe jeratic, lăsând că indiciu doar numărul unei căsuţe poştale.

      Pitoşkin trebuia să fie, nebunul!

      Pâna şi Imbolbina umblă să afle ultimul sens al universului acvatic, vrând să-i pună câteva întrebări despre structura intimă a oceanului virtual şi despre mersul ascuns al lumilor la sfârşit de mileniu. Imbolbina mi-a telefonat într-o seară cu gânduri neruşinate.

      Nu mai ţin minte ce scuză am invocat. Nu m-am întâlnit cu ea şi nici n-am căutat-o. Nu e oare dragostea una din căile sigure către atotcuprinzător?!

      În sfârşit, până şi garda civilă a început să umble după universul acvatic, vrând să-l someze în numele republicii sa dezvrajeasca oraşul.

      Uneori, seară îi aud pe gardieni tropăind pe trotuar, gata, gata să-l burduşească pe cel care s-ar prezenţa a fi universul acvatic în duba lor argintie.

      Am o oarecare simpatie pentru aceşti vajnici apărători ai ordinii publice.

      Deschid fereastra şi îi îmbărbătez. Ei mă salută cu mâna la chipiu, pocnind din călcâie. După ce se pierd prin aburul inserării, eu mă privesc îndelung în oglinda şi-i fac cu ochiul moreaugarinului meu ştiind că personajele mele erau cât pe-aci să se răzvrătească, să ia cu asalt ultimul sens.

      Formele registrului de navigaţie, fabuloasele, se răzvrătesc uneori cuprinse de fervoarea cunoaşterii ştiinţifice. Vor să arunce în aer circul de ape nevăzând taina lucrării noastre acvatice. Regele marilor vrea să se preschimbe într-un albatros imperial. Contraamiralii vor să se metamorfozeze într-un apus de soare pe mare.

      Meduzele, multiplicantele mele, vor să ajungă preotese.

      Împăratul norilor ia legătura cu spionii şi le promite un diamant de lumina veche cerându-le în schimb să-l transforme în sunetul primordial pentru a gâdila urechiusele unei contese suave.

      Delfinul cicălitor tuneleaza crunta realitate preschimbându-se din când în când în peştoaica peştoaicelor.

      Pisică de mare din inima sudicelor se metamorfozează şi ea. E fie punct, fie principiu sau gramatica perversă a universului acvatic.

      Circul de ape e fie un unu care se multiplică, fie nor trandafiriu fie doar punct ce va intra în vibraţie miraculoasă în clipele imediat următoare iar eu pendulez intre prezent, trecut şi viitor fiind un punct aflat în vibraţie.

      Corpurile sunt în derivă. Celulele se hârjonesc prin valurile înspumate chemându-se unele pe altele. Infinite sunt mişcările corpului urmând credinţa. Cercul magic al mişcării apelor conţine o infinitate de coduri. Dacă axa longitudinala se sfârşeşte la mijlocul bolţii cereşti, imaginarul e asemenea unui turbion.

      - Ne vom lupta pe potriva cu nimicnicia şi ipocrizia, spuse o broască ţestoasă ieşind cumva la liman dintr-una din bătăliile războaielor semantice. Dacă axa transversala e prea rigidă, atunci vom fi sortiţi slugărniciei şi doar revelaţia ne-ar putea sustrage violent nemerniciei şi compromisului! Poate că momentul naşterii nu e guvernabil şi imaginarul, conţinându-se, are o târzie descoperire a sa. Axele imaginii sunt conţinute în numerele fiinţei şi în van am încerca să le schimbăm!

      Dragonul marilor liliachii zise, ca, după părerea lui, pisică de mare din inima sudicelor avea dreptate să-l apere pe poetul mării de vreme ce axele imaginii sale nu putea fi schimbate una cu două. Caracatiţa portocalie striga ca şi ea e de partea literatului şi că simţise şi ea, din plin, cum ficţiunea generalizată şi generalizanta otrăvea bogăţia de minuni a lumii. Rechinul melancolic nega orice amestec în chestii ficţionale. Peştoaica peştoaicelor mărturisi că amiralul ei bâiguise ceva despre o posibilă ficţiune atunci când se afla pe patul de moarte.

      Ştiuca electrică sau mai bine zis vampa eterica râse în hohote şi spuse ca-n singurătate văzuse totul foarte clar.

      - Ce-ai văzut, dragă? Întreba Murena indigo, maliţioasa şi ţâfnoasa.

      - N-ai auzit? Se strâmba ştiuca electrică sau mai bine zis vampa eterică. Am văzut tot ce era de văzut. Într-o clipă! Stăteam întinsă-n pat şi mă uitam în tavan. Mă dureau ochii de-atâta alb.

      - Şi?! Întreba delfinul cicălitor tremurând foarte tare de emoţie.

      - Şi cum stăteam aşa am văzut totul.

      - Şi? Strigă neliniştita sepia orientalelor.

      - Şi m-am dus în bucătărie şi-am luat un cuţitoi şi mi-am tăiat gâtul!

      - E clar! Oracolul tău ţi-a jucat o festaaaaa nasoală de tot!

      - Împăratul Owagama ar plăti bani grei oracolului nordicelor ca să afle care numere îi anunţa un destin implacabil. Regele marilor are o numărătoare magica adusă din inima orientalelor iar savanţii desueţi vorbesc uneori despre numerele tainice care guvernează corporalitatea în artele navigaţiei, am zis eu cu aplomb căutându-l din ochi pe nebunul de Pitoşkin.

      Mişcările corpului în imensitatea oceanului fie digital, fie virtual sunt pecetluite de axe determinate. Iar codurile sunt definiţia şi, avându-le, putem reinterpreta imperfecţiunea. Insurgenta este explicitarea forţei imaginarului. Iar forţa imaginarului este împotriva dictatului şi autorităţii colectiviste.

      Comunităţile acvatice şi nu colectivităţile sunt ţinta piraţilor veniţi de dincolo de orizontul vizibil.

      Spionii produc fenomene stranii. Pitoşkin a trăit asemenea momente construind o altă realitate din povestirile science fiction scornite de mine.

      Pe când lucra în Tambo Tamboree şi se întorcea de la muncă, de la exploatările marine de diamante de lumina veche, Pitoşkin deschidea reţeaua digitală, se bagă sub duş, îşi făcea nişte cartofi prăjiţi, golea în grabă o sticlă de sirop de trandafiri şi apoi îşi lipea urechea de perete. Se întâmplau lucruri ciudate dincolo, în corporalitatea ficţională a casei în care locuia cu chirie, se auzeau scârţâituri, gemete, râsete, un şuierat la fiecare jumătate de oră, trosnete, de parcă o uriaşă corabie ar fi intrat într-un recif de corali zdrobindu-se. Văzuse şi auzise lucrul acesta într-un film bestial cu piraţi despre care îmi povestise de nenumărate ori.

      Apoi totul se liniştea şi rămânea doar un fâsâit. Atunci Pitoşkin îşi dezlipea urechea de perete, se apropia de fereastră, îşi aprindea o ţigară, se gândea, făcea tot felul de calcule. Uneori, vara, pereţii se răceau pe neaşteptate, se lasa frigul, cu toate că afară era un soare uriaş.

      Ar fi dorit s-o întrebe pe proprietăreasa cine locuieşte alături de el, dar teama de a nu cădea în ridicol îl reţinea. Continua să asculte zile întregi cu urechea lipită de perete. Căuta să-şi imagineze ce se întâmplă dincolo. Cred că se gândea că locuiesc foarte aproape de el, că îl urmăream.

      Într-o noapte, îl trezi un vuiet, sări din pat speriat, casa se cutremură din toate încheieturile, odată, sub vânt, batiscaful pe care lucra se cutremurase la fel, îşi trase pantalonii la repezeală, vuietul creştea, ceasul de pe noptiera suna într-un mod ciudat, ceasul de la mâna se încălzi brusc, încât fu nevoit să-l scoată, cel de pe noptiera începu să se topească încet, ieşi pe palier, se îndrepta spre uşa aceea care îl atrăgea de mai bine de un an de zile, izbi în ea până când ceda, sari în lături, explozia de lumină îl orbi, nava piraţilor se desprinse şuierând, lăsând în urmă un gol, lumina o clipă cerul întunecat, se pierdu în adâncimea lui stârnind o grozavă furtuna acvatica în largul oceanului virtual.

      Pitoşkin privi mirat golul acela unde nu existase vreodată o cameră, ci doar cealaltă faţă a peretelui lui, străveziu acum, atât de străveziu încât putea desluşi patul, aragazul, mica lui bibliotecă, ceasul de pe noptieră, topit, de parcă cineva, de altundeva, ar fi vrut să-i soarbă mişcarea, răsuflarea, orele şi toate celelalte lucruri.

      Se pare că furtunile acvatice din largul oceanului şi din inima norilor trandafirii sunt provocate de spionii de dincolo de orizontul vizibil prin tehnici extrem de subtile. Formele noastre acvatice se multiplică sub presiunea câmpurilor şi pornesc pline de elan să înfăptuiască neinfaptuitul.

      Fiinţe tragice ale colectivităţii, ele par a se deosebi prin maniera şi exerciţiu monden de fiinţele comunităţilor aflate întreţesute în structurile narative de profunzime ale registrului de navigaţie. Dar nu mondenitatea le diferenţiază ci insurgenta. Bănuim că reţelele noastre au fost deja virusate şi că spionii încearcă să pulverizeze orizontalitatea noastră prin centre şi periferii virtuale.

      Vârtejurile virtuale mă smulseră din trecut aruncându-mă din nou în inima circului de ape din apropiere mândrului Bankusai.

      Vânzoleala scăzuse. Fiinţele fabuloase tăcuseră cu toatele. Păreau nişte melcusori marini somnoroşi şi foarte moi.

      Fanfaragii rupeau bucăţi din ele cu marşurile lor funebre bubuitoare.

      Fiinţele fabuloase se bâţâiau. Îşi trăgeau mucii sângerii pe tăcute. Priveau pe sub sprâncenele albite de valurile înspumate.

      Ca nişte mironosiţe!

      - Alo! Alo! Când începe circareala?! Strigă dintr-odată comis-voiajorul caşaloţilor, strivind un alt vierme marin trandafiriu ce i se zvârcolea-n urechea stângă enervându-l foarte tare. Hai că mor de nerăbdare! Zău că-mi dau duhul! Dacă o fi demonul apelor în cauză, abia aştept să-l trag de corniţe! Dacă o fi vreo fiinţă venită din spaţiu o pun eu cu botul pe labe! Iar dacă-i vreun experiment pus la cale de oamenii guvernantei naţionale atunci să mă pupaţi cu toţii în cur!

      Cum se mai prostea comis-voiajorul caşaloţilor!

      Se cocosea, nevoie mare. Că e cel mai tare din parcare! Îşi umfla pieptul putrezit şi bătea cu piciorul de lemn în podeaua proaspăt calafatuita. Îşi închipuia că poate să-i facă praf pe agresori. Asta erau, fără îndoială!

      Nenumiti. Nevăzuţi. Necunoscuţi.

      Şi ce chestii ieftine folosiseră! Se vedea de la o poştă! Holografie, jocuri de oglinzi, hipnoză! Ha, ha, ha!

      Şi când te gândeşti ca vreo câţiva fiinţe fabuloase chiar crezuseră. Hapaisera pe nemestecate haleala aia puturoasă! Uite-aşa mai cade câte unu-n lat, gândi comis-voiajorul caşaloţilor. Cine o păţeşte? Naivul. Prostul. Cel cu capul în nori.

      Îndrăgostitul. Da, asemenea oameni sunt foarte vulnerabili. Chiar şi împătimiţii cad uşor în lat. Ca fluturii pe lampă. Le iau foc încălţările şi inimioarele.

      Le arde sufleţelul. Şi ce de lacrimi, ce de remuşcări, ce de scâncete! Şi-o grămada de regrete! Dar n-ai ce face! Marile afaceri nu ţin seama de sentimentul fluturelui gingaş. Ele se-ncheie în umbră. Dospesc în măruntaiele unor pungaşi. N-au ele treaba cu sensibilitatea naivului. Praf îl fac. Îl scot la mezat. Îl licitează. Îl vând ca pe nimica, pe cuvânt dacă mint!

      Vânzători? Vai, găseşti cu sutele, gândi întristat comis-voiajorul caşaloţilor.

      Ştia el ce ştia! Văzuse o grămadă din ăştia. Interesaţi, mârşavi, fără de scrupule, ticăloşiţi. Îi agăţau pe naivi cu una cu două. Le turnau în urechi şi-n suflet tot felul de baliverne. Îi amăgeau. Ca ce frumoşi erau. Ce deştepţi. Că erau de viitor, oameni pe care se putea conta. Îi convingeau aşa, la minut, ca albul e negru şi negrul e alb. Nu, n-aveau scăpare naivii, prostii şi îndrăgostiţii.

      Uşor de dus cu vorba. Uşor de păcălit. De mici o iau ăştia peste cap şi nu se-nvata niciodată minte. Nu se lecuiesc. Ei, unora le place, zău! Să-i gâdili. Să le umfli amorul propriu cu pompa. Să le poleiesti orgoliul! Ce le mai creşte inima! Aia care-o să putrezească cât ai zice peşte după moarte!

      Asta-i, gândi comis-voiajorul caşaloţilor oftând. Nici nu deschizi bine ochii la lume ca mârşavii hop, în cârca ta. Să-ţi înmoaie oasele. Să-ţi fure bruma de linişte. Să-ţi facă praf pojghiţa de înfiorare. Să-ţi înfulece averea. Sănătatea.

      - Astia-ţi sug pâna şi măduva oaselor. Te-nghesuie într-un colţ şi-ţi cara pumni în stomac pâna zici şi faci ca ei. Nu se-ncurca, mârşavii! Răcni un rechin melancolic.

      - Nişte căcănari, spuse comis-voiajorul caşaloţilor. Să le rupi gâtul?! Să-i treci prin foc?! Să le smulgi limba?! Să le tai aripioarele?! Să-i jupoi de vii?! Să le scoţi ochii?! Ha, ha, ha! O mie vor răsări în loc. Mârşavii sunt ca microbii. Se-nmultesc cu milioanele. Pe tăcute. Dintr-odată răsar. Din pământ din iarbă verde. În zdrenţe sau în frac, tot mârşavi se cheamă că sunt. Vin puhoi! La grămada le merge lor bine, ticăloşii. Tropăie prin lume. Doar, doar or găsi ceva de ronţăit. Vreun locşor unde să fitileze. Să tragă sfori. Să omoare cu bună ştiinţă!

      - Ochesc câte un zevzec şi se-arunca asupra lui, hulpavii! Păi aşa-i trebuie zevzecului dacă n-a învăţat lecţia vieţii! Strigă o tentaculata plângăcioasă.

      - Alo, băieţii! Răcni comis-voiajorul caşaloţilor scuipând un alt vierme marin trandafiriu mare şi gras şi smulgându-se dintre gândurile lui parşive. N-aveţi de gând să ne lămuriţi? E circareala?! E concurs? E vis? Sau e Sfârşitul Lumii?!

      - De ce te grăbeşti aşa, iubiţel? Ce nu-ţi place?! Pari nefericit? Îi şopti la ureche rechinul melancolic. Nu te mai zbate, îţi pierzi frăgezimea coapselor, ţi se lasa fesele, dragule! N-ai auzit că de-abia când atotcuprinzătorul va fi principiul unificator se va sfârşi marele joc al universului acvatic? De-abia atunci va fi rechemat universul acvatic în marea memorie! De-abia atunci se va schimba programul! Dar zău, avem atâta timp să ne destrăbălăm! Ce zici?! Vrei să te înfulec un pic? Doar un pic?

      - Ia vezi! Ia vezi! Se înfurie comis-voiajorul caşaloţilor. Ia vezi că-ţi frig spinarea! Ce tot sperii lumea de pomană?! O să trecem de mascarada asta, aşa, fluierând! Pe cât punem pariu?!

      - Bravoooooo! Strigă melcul cu cochilie de lumina veche.

      - Dă-i înainte, domnule! Să se-nvete minte haimanaua asta de rechin melancolic! Răcni sepia orientalelor.

      - Foarte frumos! Strigă ştiuca electrică sau mai bine zis vampa eterică. Ce tot sperie fabuloasele cu dinţii lui ca nişte spăngi?!

      - Ar trebui să-i tragem o bătaie soră cu moarteaaaaa! Propuse dragonul marilor liliachii pus rau de tot pe scatolceala.

      - O merită cu prisosinţă! Ha, ha, ha! Râse piatra de mare din largul occidentalelor.

      - Huoooo, rechiniiiiiiii! Urla păianjenul oceanului.

      - Domnilor, puţină decenţă! Spuse guvernatorul aricilor de mare. Deocamdată, dânsul are aceleaşi drepturi cu noi! E o fiinţă fabuloasa ca şi noi, una gata, gata să se-ntoarcă printre cei vii, în crunta realitate! Atunci o să vedem. Dar acum?

      - De ce s-aşteptăm atâta? N-ar trebui să clarificăm lucrurile pe loc? Întreba scoică de aur holbându-şi ochii de jur împrejur. De asta am dat greş de-atâtea ori în întreaga noastră istorie acvaticaaaa! Pentru că am lalait-o!

      - Sanchi! Oftă sepia orientalelor. De lălăit văd ca lălaie fanfaragii ăştia. Uită-te la ei! Cânta anapoda! Băă, ţineţi ritmul!

      - Huoooo! Răcni delfinul cicălitor tuşind în draci şi împroşcându-i cu sânge pe toţi cei din fata lui.

      - Domnule, când începe circareala?! Când schimbam în sfârşit structurile narative şi descriptiveeeeee? Vru să ştie din nou comis-voiajorul caşaloţilor. Când o să descifrăm mesajului primit de la norii trandafirii?

      Noi, navigatorii secretului, interceptăm mesajele. Zgomotul de fond al universului acvatic e încărcat de amprente. Interpretarea mesajelor schimbate intre piraţi ne duce la o concluzie stranie. În rândurile inamicilor noştri aparenţi se cuibăreşte confuzia. Sunt tot mai fascinaţi de acurateţea secretizarii universului acvatic. Sunt cuprinşi de perplexitate. Tind să devină inversul nostru informaţional.

      Ca şi cum ar vrea să ne legăm prin curenţi de apa secreţi.

      Ca şi cum ar vrea să fim pereche în călătoria noastră aparenta, să ne confundam, să fim unul şi acelaşi Pitoşkin aflat în funcţiune sau fiinţând pervers în corporalitatea acvatica a universului acvatic.

      Unii piraţi veniţi de dincolo de orizontul vizibil porniră în căutarea propriei lor identităţi, se chemară unii pe alţii, se tatonara, încheiară câte un armistiţiu.

      Alţii încercară să descopere gramatici operaţionale şi grile de lectura hoinărind prin instrucţiunile registrului de navigaţie vrând să dea de urma noastră.

      Dar grilele de lectura sunt secrete. Aidoma nopţilor acvatice. În faldurile lor se ascund felurite întâmplări al căror înţeles scapa fiinţelor fabuloase arestate chiar în acest moment digital în inima inelului magic. Asta s-a întâmplat cu puţin timp înainte că domeniul cruntei realităţi să explodeze aplatizându-ne şi transformându-ne creierul în curenţi de apa de gradul unu tocmai pentru a înţelege cu mai mare uşurinţă artele navigaţiei în universul acvatic.

      Dar ce ar putea fi arta navigaţiei? O secreta aşezare a punctelor într-o grilă imaginară care poate fi tratată drept fundal? O urmă de melc, o aparenţă şi ea, un semn al planului ascuns al lumii?

      Cine să înţeleagă oare planul ascuns?

      Poate noi, navigatorii secretului. Noi suntem fiinţele fabuloase. Noi, cei care ne intrupam în subdomenii care pot părea reale unor fiinţe bidimensionale aşa cum am fost odinioară, în vremurile primordiale.

      Sub presiunea furtunilor oceanice, universul acvatic se umfla sau se dezumflă.

      Curenţii de apa semantici sunt elastici. Şi ei navighează. În nodurile lor digitale se găsesc urme de lumina veche, materie stelară de la începuturi, matrice informaţionale care au fost aruncate de program şi aşa mai departe.

      Se petrec apoi tot felul de fenomene.

      Viaţa nu este decât o reflecţie. O aparentă. Materialitatea se deduce din viteza picăturilor de apă. Viteza este foarte importantă. Mai apoi, materia invizibilă. Acolo unde curenţii de apa semantici se fac ghem reţinând lumina.

      Lumina însă scapa de foarte multe ori datorită furtunilor oceanice care se ascund în corporalitatea valurilor înspumate. Şi atunci apare circul de ape în care tot felul de fenomene sunt posibile dar de nemărturisit.

      - Nemărturisirea grilei e primul act al iniţiatului! Răcni peştoaica peştoaicelor având dintr-odată o teribilă revelaţie asupra lumii.

      - Descoperirea grilei e actul subtil al celui trecut de utopice. Doar savantul desuet considera grila un moft, o construcţie iluzorie. Iniţiatul lecturează registrul de navigaţie cu ajutorul grilei dar nu o face pentru a proslăvi predicţia sau profeţia, aşa să ştiţi, fabuloaselor! Adaugă comis-voiajorul caşaloţilor semn că a mirosit el ceva, ceva despre întreaga intriga din corporalitatea circului de ape.

      Fanfara o lua de la capăt. Atacă un marş la modă.

      Toboşarul bătu în tobe ca un apucat. Trompetistii aruncară nori trandafirii până-n cupola circului de ape, trombonistii umflară în valuri, valuri înspumate, cortina înstelată. Tambur-majorul îşi agită bastonul cu măciulie de argint şi-şi umfla burdihanul încins cu o cingătoare de argint, primită în dar de la regele mării.

      Foca de sticlă din largul nordicelor bătea tactul cu pantoful ei de lac. Părea amuzată de toată tevatură. Lumea era a ei! Nu-i pasa că trece timpul acvatic cu repeziciune, nu se întreba dacă e o înscenare sau nu. Stătea aşa, în mijlocul arenei acvatice, plină de înfiorare. Mai făcea câte-o piruetă, mai scotea limba la fanfaragii. I se umflaseră nările delicate. Venea un damf de bălegar dinspre menajerie.

      Doamne?! Erau oare animale adevărate? Lei, tigri, elefanţi, urşi polari, vulpi argintii, câini, iepuri, foci, delfini, porci mistreţi şi capre?! Nu cumva era o păcăleală?! Poate că acolo, în beznă, erau frumos rânduite o mulţime de cazane cu smoală fierbinte! Poate că nişte demoni ai apelor, mici şi trandafirii, cu corniţe ascuţite, le păzeau şi-aveau grijă să nu se stingă focurile, mama lor de ofticoşi!

      Aşteptau, ticăloşii. Să calce pe bec vreo fiinţă fabuloasă. S-o scrântească. Să-şi dea în petic rau de tot. Şi-apoi? Hop cu obrăznicătură-n cazan!

      Doamne, poate că era totuşi doar un caz clasic de trăire paradoxala!

     

      - Instantaneul acvatic face însă inutila raportarea la trăiri paradoxale dând posibilitatea de a face interpretări prin lipsire de timp. Timpul acvatic e un construct căutat de spionii veniţi de dincolo de orizontul vizibil. Regimul lor imaginar acvatic e bântuit de fantasme. Din când în când, găsim în ochii fiinţelor fabuloase vârtejuri înspumate generate de afluxul de informaţii de dincolo de orizontul vizibil. Vârtejurile norilor trandafirii se cuplează la matricele informaţionale ale fabuloaselor conţinute în registrul nostru de navigaţie, intra în rezonanţă anunţând cu mare pompă nesfârşitele războaie matriceale, zise peştoaica peştoaicelor fiind animată cu grijă, din umbră, de navigatorii secretului.

      Dar vârtejul nu e grila.

      Structurile imaginare libere şi matricele virtuale ale artefactelor acvatice păreau a le fi de trebuinţă pentru un plan ascuns. Organizarea superioară prin catastrofe dezvăluie fiintarea-functionarea artefactului în structuri imaginare libere, morfologia lui aparţinând simultaneităţii şi fiindului. Numai din punctul nostru de vedere exista efectul de orizont al continuumului acvatic şi de aici iluzia evoluţiei tehnologice în domeniile acvatice.

      Fiind instantaneu acvatic şi nu adăugare, fiind desfăşurare deodată şi nu construcţie şi nici evoluţie, artefactul este o preexistenţă aparţinând unui plan ascuns pe care îl cercetează absorbiţi desuetii astronomi şi gabierii tuturor mărilor şi oceanelor lumilor acvatice. În mod fals, spun eu, artefactul aparţine istoriei iar ficţiunea generalizată şi generalizanta aparţine furtunii sau adâncurilor sau naufragiilor.

      Peştoaica peştoaicelor se fandosea şi ea. Avea şi ea o umbreluţă, un artefact, acolo, de vreme rea. Una portocalie. Mâncată bine de molii. I-o lăsase moştenire un rechin din marile sudicelor.

      Să-i ţină de ploaie şi de vânt! Şi de vârtejuri virtualeeeee!

      O tot cicălea peştoaica peştoaicelor pe de pisica aia de mare din inima sudicelor şi o tot dăscălea în fel şi chip.

      - Ascultă-mă, dragă, să ştii, praf îi face nepoată-mea pe ăştia cu demonul lor cu tot, cu circul de ape, cu norii trandafirii, cu schimbarea structurilor narative şi cu cioarsă aia de registru de navigatieeeee!

      - Nu spune, dragă, chiar aşa?! Mă dai gata! Praf mă faci! Şopti pisică de mare din inima sudicelor dând ochişorii peste cap.

      - Ce crezi că demonul apelor e-un tip atât de bazat?! Aud c-ar fi de fapt o fiinţă extraterestră ceva mai evoluată ca noi. Iar dacă nu e demon al apelor şi e vorba de piraţi atunci să ştii că ăştia nu au sex! Sunt ca îngerii!

      - Oare cum se înmulţesc ăştia, dragă? Gânguri pisică de mare din inima sudicelor ştergându-şi puroiul de pe faţa-i arsă.

      - Curva tot curva! La ce să se gândească ea?! Se înfurie peştoaica peştoaicelor agitându-şi umbreluţa mâncată de molii. Ascultă aici, dragă. Am auzit spionii încearcă să obţină un rang superior. Ca s-ajungă printre cei care stăpânesc marele joc al universului acvatic şi să se poată bucura de marele orgasm! Şi asta e o chestiune care ţine de metafizică, de filozofie şi de principiul lui unu care se multiplică pentru că tot ceea ce este nu poate fi aşa decât dacă acceptăm ca aparenţă e aparenta prin puncte aflate în mişcare haoticaaaa!

      - Mă dai gata, dragă! Cât de multe mai ştii! Totul sună foarte complicat!

      - Ei, nu prea cred. Trebuie să fie o ecuaţie unică! Înţelegi?

      - Bine, bine, mai vedem noi! Mă năuceşti de cap iar ăştia, nu vezi, ăştia se mocăiesc cu circul de ape ceva de speriat?! Alo, alo! Directiuneaaaaaaaa!

      Peştoaica peştoaicelor îşi băga şi ea aripioarele în bot şi trase-un fluierat straşnic de se cutremurară bărcile proaspăt calafatuite.

      Fiinţele fabuloase se luară după ea şi începură să dea din antenele de sidef şi să bată furioase din aripioare. Răcniră cu toatele ca nişte apucate.

      - Hei, câcâitilor! Ce ne tot aburiţi!?

      - Foaie verde, foi de ceapă, hai mai repede să-nceapă!

      - Unde sunteţi creaturi demonice?! Ce puneţi la cale? Hai că trece timpul acvatic regulamentar!

      - Iuhuuu! Dracusorilooor! Matrozii sataaaaaaanici!

      - Ah, Doamne, unde-s demonii ăia să le bem noi sângele?!

      - Ziceau c-o să fie un concurs şi că pe urmă o să plecăm cu toţii acasă!

      - Mincinoşii! Mincinoşii! Mincinoşii!

      - Lasă-i domnule, nu vezi că suntem luaţi la mişto?! Au încălzit deja cazanele cu smoală şi vor să ne fiarbă pe îndelete!

      - Ce să-i laşi?! A dat norocul peste noi şi ne-am trezit fiinţe fabuloase din cauza acelei teribile ploi venite de dincolo de orizontul vizibil şi acum vin spionii ăştia să ne facă bucata?!

      - Aşa-i! Vor să ne treacă printr-o grămadă de chinuri! Dar în timpul acvatic vieţii nu ne-am rupt noi în cur pentru tot felul de prostii?! Nu ne-am dat noi, fabuloasele, de ceasul naufragiaţii după glorie, după bani şi după curvistine?!

      - Domnule, cică ăştia au fugit cu sufletele noastre cu tot şi ne-au lăsat aici cu buză umflată!

      - Vrei să spui c-au şters-o cu matricele noastre informaţionale sau cu câmpurile noastre informaţionale remanente?!

      - Tot ăia!

      - Auzi! Auzi cum vorbesteeeee!

      - Prea-i linişte!

      - Adică să fi crăpat demonul apelor?!

      - O fi murit domnule, prea a fost grozavă ploaia aia informaţionala venită de dincolo de orizontul vizibil!

      - Taci! Nu moare asta cu una cu două! Are tot felul de tehnologii acvatice de ultima oră, e bine pregătit, e bine pus la punct!

      - Tehnologia acvatica este o stare a lumilor fiind a structurilor imaginare libere care nu au a-şi căuta vreun suport, ele nefiind în funcţiune. Artefactul şi tehnologia nu sunt importante prin funcţiile lor care ar fi spre buna funcţionare a registrului de navigaţie! Răcni comis-voiajorul caşaloţilor făcând pe interesantul.

      Artefactul şi tehnologia acvaticului aparţin structurilor ascunse ale universului acvatic, registrul de navigaţie revendicând artefactul spre folosinţa lui.

      Noi, navigatorii secretului, nu facem o delimitare intre fiinţă şi artefact, ele fiind unul şi acelaşi obiect al viului acvatic şi, în ultimă instanţă, a ultimului sens, fiind al profunzimii fundamentale care se revendică a fi ocean digital sau, după caz, ocean virtual. Arestarea artefactului, proastă lui folosire şi greşită interpretare a funcţiilor sale, reduc fiinţa fabuloasa la acte vulgare, la un pragmatism minor şi la sfârşitul istoriei ca desfăşurare iluzorie pe marea înspumata.

      Motorul unei fregate va fi strivit de gravitaţie în timp ce un motor virtual va scapă controlului, el manifestându-se nu atât liber cât condus de forte subtile către executarea unor sarcini cuprinse în registrul de navigaţie.

      Toate acestea nu pot împiedica revoluţia tehnologică acvatica să se desfăşoare în mod aparent către un ultim sens. Fiind acesta sfârşitul registrului de navigaţie sau desecretizarea universului acvatic.

      Problema ar fi destul de simplă în lipsa unor structuri imaginare libere, a unui act de reflecţie susţinut într-un univers plin de universuri lipsit de fiind.

      - Haosul oceanic nu ar putea fi însă eveniment nefiind construit după instrucţiunile unor structuri imaginare libere astfel ca însuşi haosul oceanic este dovada funcţionarii unor astfel de structuri care reclamă, în bifurcaţii, dezvoltarea tehnologiei şi tehnicii, se grăbi să adauge delfinul cicălitor vrând să arate tuturor că putea citi gândurile navigatorilor secretului fără prea mult efort.

      - Atenţie, doamnelor şi domnilor! Adineauri am tras o raită pe la cabine! Răcni melcul cu cochilie de lumina veche dându-şi importanţă. Mă jur pe crucea mea, l-am zărit pe demon al apelor! Am deschis o uşă din întâmplare! Şi, ce să vezi?! Era acolo, pocitania, se moşmondea! L-am cercetat din cap până-n antenele de sidef! Era ca un lujer luminos! Mişto mai strălucea! Aerul trandafiriu era tare îndesat în jurul său! Şi tipul se tot juca cu o tastaturaaaaaa!

      - Cântă la pian?!

      - Tastatura nu tastatura, am spus! Domnule, eu cred că erau nişte calculatoare, matrice bâzâitoareeee! În mod sigur, calculatoare!

      - Poate era o fantomă şi nu te-ai uitat tu bine!

      - Aiurea! N-am orbul găinilor! Strigă melcul cu cochilie de lumina veche simţindu-se pe deplin jignit. Tastaturile erau ale dracului de barosane! Să mor dacă mint! E clar că ni se pregăteşte cevaaaaa!

      - Ia dă-i în mă-sa! Fac pe nebunii! Şi demonul apelor şi fanfaragii şi matrozii şi spionii veniţi de dincolo de orizontul vizibil şi care-or mai fi! Ne-au carat până aici şi-or să ne taie gâtul şi cu asta basta!

      - Huoooo!

      - Or să ne toace ca pe altceva!

      - Ce vorbeşti, domnule? Ce să mai toace? Nu vezi ce descărnaţi suntem?!

      - Ciuciu!

      - Ia vezi! Ia vezi! Fii cuviincios!

      - Nu mai ţipaţi! Uite, se mişca ceva acolo, după cortină!

      Aşa-i la îmbulzeala.

      Fiinţele fabuloase-şi cereau dreptul de-a fi luate în seamă. Urlau. Răcneau de mama focului. Îşi fluturau cioturile însângerate. Se burzuluiau. Îşi dădeau cu presupusul. Ardeau de nerăbdare să înceapă circareala. Voiau să afle dacă-i albă sau neagră. Ce să se mai perpelească atâta?! Unele strigară pline de înverşunare celor din fata tot felul de mascări.

      - Staţi, ba, jos, că nu se filmează!

      - Nu vezi că aduc o maşinărie? Uite-o acolo! Are şi ecrane!

      - Proştilor! Acela e un generator de câmp oceanic. Nimeni n-o să se mişte de-aici! Ne ţin ostateci! S-a dus libertatea noastră!

      - Nu-i generator! E un automat de cafea! S-au gândit să ne omenească!

      - Să ne demonizeze, vrei să spui?!

      - Ia, tăceţi, e un detector de minciuni! Or să ne ia pe fiecare-n parte. Să spunem ce porcării am mai făcut în amarul de vreme de când am stat scufundaţi bine de tot în oceanul virtual!

      - În oceanul digital, vrei să zici?

      - Tot ăia!

      - Ce tâmpenie! Am stat o mie de ani înghesuită în corabia aia naufragiată! Mai rău ca o sardea!

      - Dar ce domnule?! N-au avut rudele bani să-ţi cumpere o naufragiată ca lumea?! Nu s-au îngrijit de tine?

      - Dracul să-i ia de zgârciobi! Toată viaţa au cumpărat artefacte de la second hand! Nişte marţafoi!

      - Un artefact aidoma lui Pitoşkin nu s-ar putea produce fără o matrice virtuală care să-l organizeze şi care să se afle înaintea lui în existenta-functionare, se prosti rechinul melancolic făcând şi el pe interesantul.

      Intuiţia, descoperirea, proiectarea şi experimentul nu sunt decât exerciţii minore care pun în lumina matricea virtuala acvatica desecretizând-o fără a cunoaşte sarcina de profunzime şi săgeata catastrofei prime şi fără a da indicaţii sigure asupra artefactului oceanic.

      Scepticii sau academicianul desuet ar întreba cu maliţie la ce i-ar trebui universului acvatic o ancoră sau un manometru sau un telescop sau pânze de corabie iar filozoful arogant ar spune că universul acvatic ar încerca să se cunoască privindu-se prin uriaşa lentilă acţionată de un motoraş pus în mişcare de puterea vântului.

      Nici una nici alta.

      Trebuinţa nu este o funcţie a universului acvatic şi nu este o fundamentală unui artefact. Viitorul, conţinut în instantaneul acvatic, ar putea dezvălui martorului ultim adevărata natură a artefactului şi tehnologiei acvatice.

      Problema dacă acest martor va fi un artefact aflat în funcţiune sau nu este fundamentală. Dacă s-ar afla în funcţiune, structurile imaginare ar fi nesfârşite şi ar pregăti o nouă stare de intenţionalitate, intenţionalitatea fiind starea supremă a universului acvatic.

      - Dacă nu s-ar afla în funcţiune, artefactul-martor ar fi un pasiv al inventarului pe care matricea virtuala îl va fi părăsit întorcându-se în instrucţiunile atotcuprinzătorului, moreaugarinuleee! Răcni peştoaica peştoaicelor.

      - Aceasta fiind o lipsă exemplară, spionii pun la cale un atac pe un front de adâncime. Ar putea fi doar o simulare, zise grăbit comis-voiajorul caşaloţilor.

      - Suntem pregătiţi pentru atac şi contraatac! Se lauda un şarpe de mare care dormita sub carena un barci proaspăt calafatuite.

      - Potrivit unor responsabili de ordin superior, viruşii produşi de piraţi ar putea induce centre şi periferii în profunzimile noastre acvatice. Dar noi suntem esenţa structurilor narative şi descriptive. Noi suntem picurii de ceaţă, noi suntem vântul de seară, noi suntem vârtejul ameţitor al norilor trandafirii! Răcni dragonul marilor liliachii vrând să arate că el a înţeles deja care ar fi sensul ultim.

      Asta-i! Făceau mare caz de inteligenţa lor. Se cocosau.

      Îşi dădeau ochişorii peste cap, ce să mai vorbim.

      Le ştiau ele pe toate.

      Cârâiau. Guiţau. Mârâiau. Chitcaiau. Macaiau. Doar, doar le lua în seama cineva. Vorbeau în dodii. Cică norii trandafirii erau de fapt agenţi secreţi ai unor alte lumi. Şi cu asta, basta. Fiinţele fabuloase nu mai aveau scăpare. Spionii din străfundurile universului acvatic le aduseseră din nou la viaţa. Şi-acum se pregăteau să experimenteze nişte gaze toxice de luptă.

      Unele fiinţe fabuloase îşi exprimară opinia potrivit căreia era vorba de o bombă nemaipomenit de periculoasă. Altele spuseră că de fapt se experimentau nişte furtuni oceanice folosite drept armă de luptă.

      Câteva fiinţe fabuloase afirmară ca lucrurile erau mai teribile. Că aveau ele informaţii sigure. Anume că au fost transformate din mici vârtejuri virtuale în fiinţe fabuloase pentru a fi retuşate structurile descriptive ale tuturor lumilor acvatice.

      Pentru ca formele viului să poată primi alte chipuri şi alte identităţi. În mod sigur ale unor politicieni de marca din corporalitatea întregului univers plin de universuri. Urma apoi ca originalele să fie ucise şi înlocuite cu copiile lor.

      Conspiraţie oceanica în toată regula! Ce să mai vorbim!

      Rechinul melancolic se prosti şi el. Zise că vor fi pregătite cu toatele pentru un lung zbor interplanetar. Că vor fi trimise într-o expediţie către sensul ultim. Şi ca, odată ajunse acolo, o vor lua de la capăt. Cu sârg şi spor. Plini de avânt. Şi că vor construi o lume mai bună şi mai dreaptă!

      Sigur că la grămada puteau vorbi vrute şi nevrute. Nu era pentru careva vreun pericol. Nu le bagă nimeni în seamă, nu le lua nimeni la ochi. Puteau să se prostească foarte bine. Fiecare putea flecari liniştită pentru ca mai erau o mie în jurul ei.

      Puteau să-i dea înainte. Cu toată viteza!

      - Domnule, ne prinde anul 0101001! Strigă dragonul marilor liliachii dând ca un smintit din antenele de sidef. Hai că de-abia aştept să o şterg de-aici şi să dau ochii cu ceea ce numiţi voi crunta realitate!

      - Lasa dragă, zise ştiuca electrică sau mai bine zis vampa eterică. Până ajungi tu să te întorci în crunta realitate or să ne sugă noua sângele şmecherii ăştia care pun la cale întreaga intriga din circul de ape! Nu vezi ce fioroşi sunt cu toţii?!

      - Prostii! Făcu neîncrezător păianjenul oceanului.

      - Ehei! Zise comis-voiajorul caşaloţilor. Chiar aşa o să fie!

      - Cum adică? Se sperie păianjenul oceanului.

      - Păi chiar acum au descărcat un lot proaspăt de vampiri în spatele menajeriei!

      - Vorbeşti serios? Întreba păianjenul oceanului.

      - Îhî. Acuşica or să ne sară în cârcă! Rânji comis-voiajorul caşaloţilor.

      - Măgarule! Răcni piatra de mare din largul occidentalelor.

      O uriaşă balena albastră se arătă în şi flecari despre câte-n luna şi-n stele cu unii şi alţii, malagambisti literari, scriitori ai mării. Povesti cum îl înghiţise pe nebunul de Pitoşkin confundându-l cu o anemonă. Amiralitatea îşi trimise scafandrii să afle ce şi cum în circul de ape iar împăratul norilor porni un război pe viaţă şi pe moarte cu regele mărilor. Prinţesa lacurilor trimise matrozilor un mesaj secret prin care îi avertiză asupra unui posibil atentat, regele marilor ceru vânătorilor sai pielea balenei albastre iar contraamiralul sudicelor îşi duse crucişătorul portocaliu în apropiere de norii trandafirii pentru un bombardament de seara.

      Contraamiralul nordicelor se grăbi să încheie o alianţă secretă cu acvatica oficială iar femeile orientalelor îşi făcură apariţia pentru prima oară pe creasta munţilor pregătindu-se să se preschimbe în nori trandafirii. Dansatoarele de la periferia occidentalelor povestiră ca noi, navigatorii secretului, am anima uriaşa balena albastră şi că forţe tainice puneau la cale schimbarea lumii odată cu venirea ploii de dincolo de orizontul vizibil în inelul magic.

      Fanfara navală, animată de o asemenea veste nebuna, începu un marş vesel ca să mai îndulcească atmosfera. Se-aprinsera în cupola stele trandafirii. Mantia înstelata se undui. De nicăieri se stârni vântul.

      Bum. Bum. Bum. Bătu toba mare. Tu, tu, tu, anunţară trompetii, glumeţii, trumbt, trumb, trumb, adăugară trombonistii într-o notă gravă.

      În sfârşit îşi făcu apariţia prezentatorul!

      Intră-n arenă în pas săltat. Mustăcind. Cercetând plin de şiretenie chipurile fiinţe fabuloaselor. Se opri. Făcu o plecăciune. Le trimise câte-un pupic neruşinat. Îi salută din vârful buzelor bâţâindu-se.

      Parcă-l ştiam eu pe ticălos!

      - Doamnelor şi domnilor, bine v-am găsit!

      - Tâmpituleeeee! Strigă comis-voiajorul caşaloţilor scuipând un ghem de viermi trandafirii drept în scăfârlia rechinului melancolic.

      - Pardon? Făcu mirat prezentatorul trăgându-se de reverul fracului sau negru.

      - Trebuia să zici... începu comis-voiajorul caşaloţilor.

      -... rău v-am găsit! Îl completă delfinul cicălitor.

      - Chiar aşa, domnule! Rău ne-ai mai găsit. Nu vezi că suntem în plin proces de putrefacţie?! Nu vezi, oareeee?

      - Trebuie să ieşim la suprafaţă! Trebuie să ne eliberăm din această aparentă!

      - Să ne revigorăm!

      - Dar dumneata, prezentatorule, nu vrei, nu-i aşa?! Eşti mână-n mână cu arătarea aia! Demon al apelor o fi? Sau inversul informaţional al piraţilor veniţi de dincolo de orizontul vizibil?! Dar ce ne pasă?! Trebuie să ieşim la aer curat! E o putoare cumplita aici! Ne-am câştigat dreptul de a ne reîntoarce printre cei vii, în inima cruntei realităţi!

      - Nu faci bine că te împotriveşti!

      - S-ar putea să-ţi pară rău!

      - S-ar putea să-ţi pară chiar foarte rău! Strigă delfinul cicălitor.

      - Doamnelor şi domnilor, această fiinţă fabuloasa minte, minte de-ngheata apeleeee! Strigă prezentatorul aruncând pe gură un nor trandafiriu. Arăt eu ca unul care va vrea răul?!

      - Huooooo! Tipa pisică de mare din inima sudicelor.

      - Vă rog, puţină disciplina! Ceru prezentatorul. Nu-mi faceţi probleme. O să terminăm foarte repede! Vă promit! Vă rog să daţi dovadă de responsabilitateeeee!

      - Ingâmfatuleee! Tipa piatra de mare din largul occidentalelor.

      - Cacanaruleee! Răcni ştiuca electrică sau mai bine zis vampa eterica râcâindu-şi rana de la gât.

      - Jos bonjuristii! Strigară la unison contele bureţilor de mare şi melcul cu cochilie de lumina veche.

      - Afară din circul de ape cu mitocănii! Se grăbi să adauge scoică de aur.

      - Ia mai tăceţi! Se burzului păianjenul oceanului. Să ne spună cine este. Să ştim şi noi cu cine stăm de vorbă!

      - Să ştim pe cine înjuram, ha, ha, ha! Râse guvernatorul aricilor de mare.

      Prezentatorul îşi scoase jobenul trandafiriu. Făcu o reverenţă. Se scotoci prin buzunare. Dădu la iveală o tastatură. Apăsă repede pe taste. Instantaneu, începu să plouă cu brotăcei. Apoi începu să ningă cu bănuţi de-argint uşori ca fulgul. Şi, la urmă de tot, răsări în talasul umed o corabie uriaşă din care matrozii aruncară zeci şi sute de cărţi şi de manuscrise vechi.

      - Eu sunt Pitoskiiiiiin! Răcni prezentatorul făcând o nouă reverenţă.

      - Bravo, domnule! Aşa mai vii de-acasă! Spuse mulţumit păianjenul oceanului.

      - Şi dacă tot cine eşti... începu sepia orientalelor.

      -... să ne pupi în cur, Pitoskiiiiin! Se prosti melcul cu cochilie de lumina veche fudulindu-se, cocoşându-se şi dându-şi ochişorii peste cap plin de arogantă şi trufie.

      Asta e. Perversul de Pitoşkin era. Scamatorul!

      Voia el să se fudulească. Să-mi arate cum putea să ia în stăpânire realul. Să dea ştiinţele cu cracii în sus. Să pună la cale un act de magie susţinut, vezi bine, de un riguros experiment ştiinţific. Să supună aparenta universului acvatic la tot felul de perversiuni intelectuale.

      Fudulia, arogantă, lipsa de program intelectual, iluzoria glorie, nemoartea prin act literar, falsa retorica despre moartea romanului science fiction, subretele sau malagambistii literari care trec drept critici cu ştaif sunt doar câteva dintre elementele unui carnaval nebun şi periculos al imaginarului pus la cale de Pitoşkin.

      Plăcerea lui Pitoşkin, nărăvit şi insuficient, maestru declarat al referinţei, pare să fie doar execuţia în piaţa publică a moreaugarinului care, chipurile, ar trebui să îndeplinească un ritual al scrisului.

      Moreaugarinul meduzei ar trebui să facă orice numai să încapă în meschinele canoane şi regulamente instituite de acvatica oficiala, oricare ar fi ea, sau în molatecele sau vulgarele harţi maritime, chipurile critice, vânzolite prin lumile acvatice ale sudicelor, nordicelor, orientalelor şi occidentalelor. Moreaugarinul ar trebui să fie o trompetă inspirată a vremurilor ce vin, este salvatorul şi învăţătorul.

      Malagambistii literari considera chiar ca moreaugarinul e un căpitan de vas gata, gata să bată în clopotul de punte spre vestirea apocalipsei acvatice.

      Pitoşkin se hrăneşte din vechile canoane critice împărţind cu mânie sau dispreţ bonuri valorice de glorie sau de prosperitate literară.

      Spiritul de navigaţie e mort şi îngropat în timp ce popoarele acvatice digitalizate şi fragmentate digitalizate şi fragmentate sunt guvernate de mituri desuete şi nefuncţionale care smintesc imaginarul colectiv.

      - Popoarele acvatice digitalizate şi fragmentate trăiesc moartea propriului lor imaginar dănţuind fantomatic, îngurgitând evenimentul, dănţuind pe plajă, tăind valurile vitejeşte, neştiind că sistemele liniare sunt defuncte, moarte, moarte şi că secretul navigaţiei este de fapt o complexitate! Răcni comis-voiajorul caşaloţilor gata, gata să-l ia în fălci pe Pitoşkin, să-l facă harcea-parcea în fata fabuloaselor.

      Mare tevatură. Acum că aveau şi prezentator. Adică lucrurile se complicau, aveau un adversar. Era puternic, oare?! Ce forţe oculte îl manipulau?! Care oare îl adusese în faţa lor, în mijlocul arenei?! Sau era chiar artizanul întregului spectacol?!

      Uite-l cum se juca nemernicul cu tastaturile alea! Putea oare să construiască tot felul de lumi din marele nimic?! Să facă să crească un univers plin de universuri fără de sfârşit dintr-un degetar de materie?!

      Pitoşkin părea stăpân pe sine. Prezentator?! Demonul apelor deghizat. Pirat pervers. O mască, ce mai încoace şi-ncolo! O amăgire. Aparentă.

      Oare nu cumva şi arătarea asta de Pitoşkin era în plină trăire paradoxala?!

      Avea frac trandafiriu. Avea joben trandafiriu. Avea un surâs subţire şi el, surâsul, trandafiriu. Avea o mie de înfăţişări. Avea degete ca nişte şerpi de mare.

      Avea nas acvilin şi urechi ca nişte frunze de lotus.

      Oare ce ascundea prin buzunarele lui ca nişte găuri de vierme, obiecte cosmice imposibile şi foarte periculoase?! Ce coridoare subterane? Ce comori? Ce animale acvatice de pradă?! Sau poate se găseau acolo marele interes, marile afaceri, întregul atotcuprinzatoooor! Doamne, dar se părea ca prezentatorul acesta părea să fie mai sus şi de marele interes şi de marile afaceri.

      Poate chiar şi de marea revelaţie.

      - Hai, domnule Pitoşkin, zi-ne care-i treaba cu concursul! Şi nu ne mai perpeli atâta că nu e frumos deloc! Strigă ştiuca electrică sau mai bine zis vampa eterică.

      - Ai vreun regulament, ceva? Se interesa peştoaica peştoaicelor sperând în sinea ei ca lucrurile se vor aranja în favoarea ei.

      - Am înţeles ca foca de sticlă din largul nordicelor vă va reprezenta, că va lupta pe câmpul de luptă al circului de apeeeee! Strigă Pitoşkin.

      - Da, da, da, de trei ori da! Strigară în cor fiinţele fabuloase bătând nervoase din antenele de sidef şi bâţâindu-se foarte tare în bărcile proaspăt calafatuite.

      - Ea va trebui să înfrunte cele şapte înfăţişări ale norilor trandafirii!

      - Huoooo! Urla guvernatorul aricilor de mare.

      - Tradareeeee! Se prosti piatra de mare din largul occidentalelor.

      - Raportul de forte e inegal! Strigă mânios dragonul marilor liliachii.

      Pitoşkin clipi repede. Zâmbi strâmb. Fiinţa marina perversă şi fără de leac.

      Oftă. Ridică o aripioară cerând să se facă linişte. Li se adresa cu o voce când cavernoasă, când duioasa.

      - Aşa-i regulamentul. Fiţi atente acum! După câteva minute vor veni cele şapte înfăţişări ale norilor trandafirii!

      - Huoooo! Răcni guvernatorul aricilor de mare. Să vă fie ruşine! Rusineee!

      - Cele şapte înfăţişări vor pune focii câte o întrebare! Continua Pitoşkin arătând că nu se pierde el cu una cu două.

      - Huooooooooo!

      - Dacă domnişoara vă răspunde corect, le vom tăia capul. Dacă nu, atunci foca de sticlă din largul nordicelor va fi descapatânata iar voi n-o să vă mai întoarceţi printre cei vii, în inima cruntei realităţi! Asta e!

      - Asasinilooooor!

      - Piratiloooooor!

      Altfel cum?! Nu era oare diavolul cel mai de temut şi cel mai nemilos pirat al tuturor timpurilor?! Nu era el chiar lipsirea de spirit de navigaţie?

      - Spiritul de navigaţie este văduvit de ani de zile de vigoare şi eficacitate. În schimb, noul val de navigatori este etichetat, încondeiat sau tratat paternalist de criticii desueţi pentru care istoria s-a oprit de mult din mersul ei maiestuos şi tragic, şopti comis-voiajorul caşaloţilor.

      Spiritul de navigaţie e mort şi îngropat dar criticii desueţi se întrec în catalogări gomoase şi sentinţe arogante. Spiritul de navigaţie are nevoie de nerv.

      Spiritul de navigaţie are nevoie de noii navigatori care se afla sub semnul disoluţiei nu prin lipsa de asociere vremelnica ci prin lipsa unui discurs viril şi devastator. De ani de zile penibilele bârfoteci insulare sau literare, în marginea infantilismului, ţin loc, anecdotic, spiritului polemic cuceritor, sănătos. Nişte nimenea se bat cu palma pe burdihan pleznind cu metafore stricate şi acreala intelectuala nodurile acvatice semantice.

      - E libertate dar nu e spirit de navigaţie revoluţionar în lumile acvatice. E libertate dar nu e curaj în inima orientalelor. E momentul istoric al individualităţilor puternice, obsesii mortale pentru spiritul colectivist. Neaveniţii şi impostorii s-au aciuat la sânul spiritului de navigaţie gâdilându-l şi tembelizându-l prin act aşa-zis critic paternalist, prin construcţii acvatice hilare, prin structuri narative vulgare, şopti păianjenul oceanului.

     

     

     

      - VA URMA -

© Copyright Ovidiu Bufnilă
Nu există nici un comentariu  
Comentează articolul  Spune-ţi părerea

    Toate câmpurile sunt obligatorii.
    Comentariul nu poate include link-uri.
    Dacă sunteţi logat, numele şi emailul se autocompletează.
    Comentariile sunt moderate şi vor apărea pe site numai după aprobare.

Nume :
Email (nu va fi afişat) :
Comentariu :


   SFera Online v.3 Final Edition - arte vizuale şi literatură de anticipaţie
      Toate drepturile rezervate. Copyright © 2001 - 2011 SFera Online | © 2011 - 2015 Arhiva SFera Online