evomag.ro
    science-fiction fantasy poezie eseu arte vizuale
Caută :  
Resurse Contact
Criminali Umanitari  -  Proces neverbal  -  Între ziduri  -  Experienţă pecuniară  -  Secretul  -  Luminile oraşului XX  -  Sedrina  -  Capsula  -  Omul cu păsări  -  Taina norilor  -  Big Bang Boo  -  Mergem acasă  -  Vatmanul - Reacţiile, Epilog  -  Conştientizarea  -  Poveste de viaţă  -  Enigma de cristal  -  Luminile oraşului VII  -  Mamal - Oraşul  -  Ambiguitate clinică  -  Arma secretă  -  O nouă zi  -  Către a opta zi  -  Arătarea  -  Jocul  -  Luminile oraşului VI  -  Ulysse şi Hector  -  Soldatul  -  Uezen. Echilibrul lumilor  -  Mesajul  -  Jocul Zeilor (I)  -  La chambre quotidienne (fr)  -  Dumnezeul unei lumi mărunte  -  Calul cruciatului  -  Între „Ei” şi noi, Pământul! (II)  -  Casa libertăţii  -  X Factor  -  Lecţie de Umanitate !?  -  Nevastă rea  -  Natură moartă, cu portret  -  Mamă de duminică  -  Înălţarea  -  Drumul spre  -  Je t'aime mélancolie  -  Experimentul  -  Luminile oraşului  -  Decablat  -  Învingătorul ia totul  -  Café du Marcel  -  Universul lent  -  Oglinda


Coconul

Coconul
  Călin Kruse
Conştiinţa împăcată
Muza
Proză absurdă
varianta print

Călin Kruse



Publicat Luni, 17 Iunie 2002, ora 10:05

      Ea avea opt ani cînd iesi din cocon.Parul îi era negru si ud, lung pâna la talie, ochii închisi si pielea vinetie.

      Coconul zacea pe un petec de iarba din padure, lânga un drum de tara.Era un rod al pamântului. Crescuse dintr-o radacina oarecare, ca orice planta, si la început avea culoarea galbuie.Când ajunse la marimea unei roti de tractor radacina se usca, deveni tot mai mica si se topi în cocon. Coaja se întari, astfel încât sa reziste ploii si grindinei, si deveni alba.Era umeda-cleioasa, acoperita cu fire lungi si albe, care nu aveau nici o functie. Era un ceva, fara nici o forma, caruia nimeni nu i-ar fi dat un nume.

      In primul an nu se întâmpla nimic.Se afundase putin în pamânt din cauza greutatii - caci era inimaginabil de greu - si muschii de pamânt îl acoperisera pe alocuri.Pasarile îsi construisera cuiburi din firele lui, astfel încât în scurt timp coconul devenise doar o masa informa si tare, aproape fara fire.In coaja groasa îsi facusera cuib mii de viermi si gândaci care, la rândul lor, erau prada pentru pasarile mai mici.Coconul devenise un fel de centru al padurii, în care fiecare cauta sa-si asigure existenta.Vara îsi schimba culoarea în maroniu, pentru ca masa cleioasa de pe el se uscase în timpul unei arsite.La prima ploaie însa, cleiul se înmuie si se scurse pe pamânt în jurul lui, astfel încât coaja coconului putu sa produca o noua masa umeda, care îi dadu culoarea obisnuita.Era bine ascuns; nici un om nu-l observase, în ciuda faptului ca se afla lânga drumul de tara.Tufisuri de zmeura si mure îl acopereau.In al doilea an, coconul reîncepu sa creasca.Dar nu pe dinafara, ci pe dinauntru.In interiorul lui plin cu un lichid incolor si gros începu sa se formeze ceva ce la început semana mult cu o radacina, prinsa cu un fir subtire de partea de jos a coconului.Plutea în lichid si se dezvolta încet, foarte încet; nu treptat, ca si celelalte organisme, ci brusc.

      Odata la câteva saptamâni se auzea o pocnitura scurta, si atunci radacina se lungea cu câtiva milimetri, de parca pâna atunci ceva ar fi împiedicat-o sa creasca treptat, si acea pocnitura ar fi fost o lovitura de eliberare din propriu-si corp.Lichidul îsi schimba culoarea si consistenta în functie de vreme, ceea ce influenta si cresterea radacinii.Astfel, în zilele fierbinti de vara lichidul devenea maroniu si urât mirositor; radacina însa crestea mult mai rapid în acest mediu.Dimpotriva, iarna, în zilele cu ger, lichidul devenea verzui si subtire, iar radacina crestea încet.Majoritatea zilelot însa temperatura de afara pastra lichidul în forma lui normala, gros si incolor, si acesta era cel mai propice mediu pentru o dezvoltare armonioasa.Pentru ca radacina se dezvolta. In al patrulea an se petrecura doua transformari importante. Radacina înceta sa mai existe sau, mai bine spus, se transfigura într-o forma omeneasca.Ramurile ei se transformara în brate si picioare, iar firul cu care era legata de partea inferioara a coconului într-un fel de cordon ombilical, doar mult mai subtire si mai scurt.Transformarea fusese lenta, nu brusca, ca toate celelalte anterioare, si extrem de rapida.Aceasta era a doua mare schimbare. Incepând cu acest stadiu, fiecare transformare avea sa fie lenta, iar cresterea embrionului nu se va deosebi prea mult de cea a membrionilor ce cresc în pântecele mamelor.Chiar si culoarea fatului era de un roz deschis, iar prin pielea subtire se vedeau venele cu sânge. Embrionul crestea.In cocon era cald, indiferent de temperatura de afara; doar lichidul îsi schimba culoarea si consistenta.Desi în cocon era mult, foarte mult loc, embrionul nu putea sa se miste din cauza cordonului ombilical mult prea scurt. Plutea doar, si câteodata îsi misca mâinile si picioarele.Traia în lumea lui de vis.

      Ochii i se formasera si în curând avea sa-i deschida.In câteva luni ajunse la marimea unui nou-nascut, dar nu era nimeni care sa-l scoata afara, iar el nu avea putere sa se elibereze.Embrionul devenise o fata, care continua sa traiasca într-un cocon aproape îngropat în pamânt, la marginea unui drum de tara.Si crestea.Era vara afara.

      La vârsta de doi ani deschise gura si scoase câteva sunete, care se pierdura în lichidul din jurul ei. Coaja coconului era prea groasa pentru ca sunetele sa pot razbate pâna afara.Si reciproc, nici un sunet de afara nu patrundea pâna la ea. Auzea doar gândacii care rodeau în coaja, dar ei nu o puteau ajuta.Izbii de câteva ori cu picioarele în perete, dar picioarele ei erau prea slabite pentru a-l zgâria macar.Când calcâiele începura sa-i sângereze se opri.Durerea o opri, si nu întelegerea faptului ca nu are nici o sansa.Era înca prea mica pentru a realiza asta.Asa ca încerca iar si iar, neobosita, si se oprea doar când simtea durerea. Atunci începea sa plânga isteric, nu de durere, ci de ciuda ca din nou nu reusise. Sângele zgârieturilor ei se amesteca cu lichidul si îi intra în plamâni, caci lichidul era cel din care ea respira si se hranea.Ranile se vindecau de la sine, incredibil de repede si fara sa lase urme.Când parul îi ajunse la umeri, îsi rupse cordonul ombilical.Pur si simplu prinse cu mâinile de el si trase,pâna când fibrele elastice plesnira.Nu simti nimic, nici o durere.Si apoi, cordonul nu-i era de folos, pentru ca prin el curgea acelasi lichid gros care era în întreg coconul.O tintuise doar într-un loc si o împiedicase sa se miste.Acum putea sa înoate în cocon, cercetându-i peretii si antrenându-si bratele, care din cauza nemiscarii erau înca nedezvoltate.Dupa câteva luni în libertatea închisorii ei corpul i se formase, proportiile se armonizasera perfect; avea trasaturi frumoase, desi nu stia sa zâmbeasca.Iarna îi era mai greu sa înoate, pentru ca lichidul se subtia si ea cadea la fund.In acesti ani crescuse îndeajuns de mult pentru a ajunge la partea superioara a coconului stând în picioare, astfel încât iernile îsi petrecea timpul zgâriind în peretele coconului cu unghiile, oprindu-le în felul acesta sa creasca.Inca mai spera ca exista ceva în afara locuintei ei si ca va putea sa iasa în acest ceva.

      Când împlini sase ani, fata fu cuprinsa de sentimentul de rusine. Descoperi ca este goala si, desi nu cunostea un alt fel de viata decât al ei, ar fi vrut ca viata ei sa se schimbe.Ar fi vrut ceva cu care sa se îmbrace - nu pentru ca i-ar fi fost frig, caci lichidul din cocon îi tinea de cald - si ar fi vrut sa iasa din închisoarea ei, sa vada ce este dincolo de coaja.Ii era si teama de necunoscut, bineînteles, dar curiozitatea era mai mare.Plictiseala era, de asemenea, de nesuportat în cocon.Nu putea decât sa înoate de la un capat la altul toata ziua si sa asculte cum micile vietati îsi rodeau locuinta în coaja.Observase ca exista o zi si o noapte, caci lumina razbatea prin masa tare si alba, si asta facea ca nerabdarea ei sa creasca. In afara de asta ea crestea, iar coconul începu sa devina prea mic pentru ea.Asa ca într-o zi, cu putin înainte de al saptelea an de viata, începu sa scobeasca cu îndârjire în partea superioara a coconului.Nu facea asta numai în timpul iernii, ci în fiecare zi, fara pauza.Noaptea dormea si ziua lucra.Ii era greu, mai ales ca acum nu mai putea sta în picioare; coconul era turtit, si avea loc sa se întinda doar în lungul lui, astfel încât picioarele ei îsi pierdura din nou puterea si o dureau în pozitia incomoda în care era nevoita sa stea.Munca era obositoare, însa dupa câteva luni de zile pe fundul coconului zacea un strat gros de resturi din coaja lui, ceea ce îi dadea curaj sa continuie.

      Marele eveniment avu loc într-o zi de vara.Mai avuse câtiva milimetri pâna la suprafata, si putea sa auda zgomotele padurii.Acum, doua zile mai târziu, avea o gaura destul de mare pentru a iesi din cocon.Intinse bratul drept prin scobitura si rupse pelicula cleioasa de pe coaja coconului, apoi întinse si celalalt brat si iesi pâna la jumatate afara.Si atunci se petrecu nenorocirea: nu putea sa respire. Plamânii îi erau plini de lichid, iar aerul o îneca.Incerca disperata sa intre în cocon, dar în panica ei uita ca scobitura era prea mica pentru a intra cu bratele de-a lungul trupului.Când realiza asta si vru sa-si ridice bratele în sus era prea târziu.Puterile o lasara, pielea îi deveni albastra- vinetie, închise ochii si se prabusi pe coaja coconului.Corpul tânar zvâcni de câteva ori necontrolat, si putine secunde dupa aceea muri asfixiata.

      Inlauntrul coconului se forma din nimic o presiune ce arunca trupul fara viata în întregime afara, care cazu moale la radacina unuia dintre copacii care încadrau coconul.Coaja acestuia începu încet sa se regenereze, iar restul cordonului ombilical ce înca mai plutea în partea inferioara a coconului se transforma într-un fir subtire, din care dupa putin timp începu sa creasca o noua radacina.

     

© Copyright Călin Kruse
Nu există nici un comentariu  
Comentează articolul  Spune-ţi părerea

    Toate câmpurile sunt obligatorii.
    Comentariul nu poate include link-uri.
    Dacă sunteţi logat, numele şi emailul se autocompletează.
    Comentariile sunt moderate şi vor apărea pe site numai după aprobare.

Nume :
Email (nu va fi afişat) :
Comentariu :


   SFera Online v.3 Final Edition - arte vizuale şi literatură de anticipaţie
      Toate drepturile rezervate. Copyright © 2001 - 2011 SFera Online | © 2011 - 2015 Arhiva SFera Online