evomag.ro
    science-fiction fantasy poezie eseu arte vizuale
Caută :  
Resurse Contact
Unde dai şi unde crapă!  -  Îndelunga aşteptare  -  Luminile oraşului XXXIV  -  Cadoul  -  Andru  -  Submarinul Roşu  -  Dl. Ics  -  Meduza (II)  -  La vânatoare da "Eilian"  -  Uezen  -  Aether pro narcosi  -  Fiii lui Rawser  -  Lunga vară  -  Meduza meduzelor are dreptate !  -  Experimentul  -  Floarea de loldilal  -  Un moment nou sau Cădere în cap spre cerul liber  -  Luminile oraşului XIII  -  Planeta Fantomă  -  Plasa pe jăratic  -  Turnul de calcar  -  10 minute pâna la explozie  -  Outland  -  Avocatul celui care a vrut să mă omoare  -  Nu vreau să fiu un erou !  -  Conştiinţa lui Uezen  -  Avatarul  -  Praf minune (III)  -  Acolo unde s-a oprit metroul  -  Povestea (?) Pensionarului Incredul  -  Jocul Zeilor (I)  -  ªi atunci...  -  Povestea knorgului care îşi caută mama  -  Muzica  -  Proprietate cu casă şi pădure  -  Între „Ei” şi noi, Pământul! (II)  -  Pacientul  -  Uezen. Echilibrul lumilor  -  Conştiinţa împăcată  -  Geneza  -  Visând cu ochiul deschis  -  Muzeu Apocaliptic  -  Conştientizarea  -  Puroi III  -  Luminile oraşului XIV  -  Colecţionarul  -  Destin  -  Ultima ispitire a sfântului Anton  -  Pulbere de stele  -  Luminile oraşului VIII


2 fast 4 you

2 fast 4 you
  Gabriel Leonard Sîrbu
Satiră robotică
varianta print

Gabriel Leonard Sîrbu



Publicat Joi, 28 Octombrie 2004, ora 10:05

      Culoarele se intersectara brusc lasând doar literele sângerii care prezentau meniul jocului. Selecta «Exit» si totul disparu într-o secunda. Câteva clipe se simti ametit, dupa care totul reveni la normal. Se decupla de la terminal si, cu pasi usor ezitanti, se deplasa pâna la bucatarie. Intodeauna, orele petrecute în simulatorul virtual îi provocau o foame dureroasa, care se manifesta mai ales prin crampe ce continuau sa zvâcneasca pâna când le potolea cu câtiva dumicati de pâine. Bineînteles ca aceste sâcâitoare crampe nu isi faceau simtite prezenta în mediul virtual. Nu! Acolo nevoile corpului nu mai erau deloc prioritare. Ba chiar, se poate spune ca dispareau. Nu întelesese niciodata foarte clar cum functiona treaba asta si prin ce proces miraculos, masinaria putea sa inhibe nevoile organice, suprapunând peste ele alte senzatii, alte perceptii, alte reprezentari.

      Terminalul era în asa fel conceput încât, dupa conectare, creierul sa întrerupa orice legatura cu lumea reala, lasând loc doar simularii. Odata facuse prostia de a uita sa programeze jocul pentru închidere automata. Se trezise dupa doua zile, slabit peste masura si mirosind a urina, acolo, în fata terminalului. El scapase înca bine. Unul dintre vecinii lui de scara o patise rau de tot. Ca si el, netinând seama de avertismentele de pe prospectul de utilizare, facuse aceeasi greaeala si nu programase jocul pentru decuplare automata.

      Partea proasta este ca, în timp ce era conectat la alta realitate, creierul percepuse timpul diferit ai, astfel, orele s-au transformat în zile pâna când, lipsit de apa, mâncare si odihna, corpul a murit. Pur si simplu. Fara tipete, fara icnete, fara lacrimi. In liniste. Politistii abia au putut patrunde în apartament din cauza mirosului care a persistat înca vreo doua saptamâni dupa aceea. Cineva spunea ca tipul era deja pe jumatate mâncat de viermi când l-au gasit si ca, probabil, doar moartea continua sa se joace nestingherita pe terminalul lui. Victima hi-tech. Asa a concluzionat politia.

      Adevarul este ca "2 fast 4 you" era un joc care pur si simplu te prindea si niciodata nu iti puteai da seama când trecea timpul. Pentru siguranta, stabilize un program strict de joaca, asa ca niciodata nu depasea 3 ore si nu mai mult de 3 reprize pe zi. Câteodata, atunci când profesorul care transmitea cine stie ce lectie plicticoasa, reusea sa se deconecteze de la sistemul educational si sa treaca direct la "2 fast 4 you". Un coleg se lauda ca a reuait sa faca în asa fel încât sa fie conectat la acoala ai, în acelasi timp sa se si joace. Bineînteles ca asta inpunea neaparat doua conexiuni ai, cumva, trecerea sa fie facuta astfel încât profesorul sa aiba inpresia ca elevul este înca online. Probabil folosea vreo imagine virtuala sau asa ceva, dar, oricum, asta era mult peste posibilitatile sale financiare. Ideea era de a termina primul jocul.

      Umbla vorba prin acoala ca, cica, înca nu a terminat nimeni jocul, si din câte a vorbit pe listele de discutii din retea, nimeni nu s-ar fi laudat cu asa ceva. Site-ul de prezentare spunea ca programul a fost astfel construit încât sa evolueze singur pentru a face nivelurile din ce în ce mai grele si mai dificile de trecut. E adevarat ca la primul nivel monstrii erau mai mult niate idioti inarmati care parca te rugau sa îi lovesti cu vreun glonte. Dar acest lucru se schimba la nivelele urmatoare. De la nivelul 20 lucrurile luau chiar o întorsatura urâta, uneori monatrii nu numai ca nu erau usor de ucis dar mai aI trisau, profitând de diferitele avantaje pe care jocul le creea: scuturi din ce în ce mai performante sau arme care se aflau mereu la îndemana. La îndemâna monatrilor. Ca el trebuia sa alerge printr-un labirint întreg pâna sa puna mâna pe o arma mai acatarii. Cu toate astea, reuaise cumva sa ajunga deja la nivelul 82 unde se cam blocase. Aici avea de-a face cu un singur adversar, însa destul de bine dotat. Avea un ditamai scutul anti-damage, platoae translucide si armuri dintre cele mai sofisticate. Asta, desigur, nu îl facea invincibil, dar era foarte foarte greu de ucis. Si sa aduni 20 de fraguri la rând nu era chiar usor. Avea deja 5 zile de când tot încerca sa îl învinga. Reusise sa faca chiar 18 fraguri, dar, pâna la urma, tot pierdea în fata lui Luthor sau cum dracu îl chema. Oricum azi va încerca ceva nou pentru ca altfel risca sa fie întrecut de ceilalti. E adevarat, pâna acum avea un avantaj destul de consistent pentru ca cel mai avansat, din câte auzise, era un pusti de cu 65 de nivele la activ, dar, oricum, asta nu însemna ca se va opri acolo. Ideea era aceea de a trisa daca se poate spune asa. Avea de gând sa-si creeze o clona virtuala astfel încât adversarul sa fie cel putin confuz si astfel sa-si creeze ocazia favorabila sa îl învinga.

      Pentru marea încercare avea de gând sa renunte chiar si la ore astazi pentru ca oricum nu era cine stie ce curs interesant. Mai lua o gustare si se conecta din nou. Meniul cu litere sângerii ii invada din nou câmpul vizual. "Resume game" si totul lua din nou nastere exact acolo unde ramase. Urma o batalie asa cum nu mai vazuse niciodata. Adevarul e ca Luthor nu era usor de învins oricâte clone isi plasa el pe harta. Dar, aproape incredibil, în cele din urma reusi. Totul în jurul sau îngheta , lucru destul de comun la trecerea la alt nivel.

      - Felicitari! Ati ajuns la nivelul 83! rasuna vocea feminina care îl însotise de-a lungul jocului.

      Selecta informatii suplimentare despre locul unde urma sa se desfasoare urmatorul nivel.

      - Statia orbitala 6, dezafectata în timpul razboiului rece de acum 10 ani. Pericolele pândesc peste tot din cauza lipsei scutului gravitational, astfel încât jucatorii pot foarte usor sa se prabuseasca în gol pierzând astfel câte un frag.

      "Cam naspa", îngâna el mai mult pentru sine si accesa link-ul catre obiective

      - Principalul obiectiv este mentinerea pentru o durata cât mai lunga a statiei în asa fel încât nici un adversar sa nu o poata controla.

      - Asta este bine, isi zise, încercând sa înteleaga ceva din harta ce licarea undeva, în stînga.

      Accesa meniul "Adversari", dar spre uimirea sa, rubrica era goala. La început crezu ca era o greaeala de programare dar dupa ce facu câteva ture ale statiei unde nu domnea decât o venerabila liniate, întelese ca, de fapt, nu era nici un bug în joc, ci, pur si simplu, nu avea adversar. Incerca sa accesese un timp limita, însa nici aici nu avu mai mult succes. Derutat, bâjbâi dupa meniu, dar spre ghinionul sau aparu urmatoarea inscriptie: "Puteti parasi jocul doar daca îndepliniti misiunea". Brusc, amintirea descrierii jocului îi revenii în minte, în special partea în care se mentiona ca programul evolueaza în functie de jucator, de caracterul acestuia, astfel încât, la fiecare nivel, sa îi pregateasca un inamic mai greu de învins. Se pare ca reuaise. Jocul gasise adversarul perfect. Si acela era TIMPUL.

     

© Copyright Gabriel Leonard Sîrbu
Comentarii (1)  
dumitru emilia gabriela
Joi, 17 Decembrie 2009, ora 18:43

o creatie potrivita site-ului... E interesanta ultima idee: timpul=adversar...

Comentează articolul  Spune-ţi părerea

    Toate câmpurile sunt obligatorii.
    Comentariul nu poate include link-uri.
    Dacă sunteţi logat, numele şi emailul se autocompletează.
    Comentariile sunt moderate şi vor apărea pe site numai după aprobare.

Nume :
Email (nu va fi afişat) :
Comentariu :


   SFera Online v.3 Final Edition - arte vizuale şi literatură de anticipaţie
      Toate drepturile rezervate. Copyright © 2001 - 2011 SFera Online | © 2011 - 2015 Arhiva SFera Online