evomag.ro
    science-fiction fantasy poezie eseu arte vizuale
Caută :  
Resurse Contact
Jocul  -  Cum să te fereşti de urs  -  Lumină dublă  -  Meduza (VI)  -  Delir  -  Vid imprevizibil  -  Soldatul  -  Cyborg story  -  Psihopatul  -  Tranzit  -  Stiinta si tehnica  -  10 minute pâna la explozie  -  Groparii  -  StarCraft : Musafiri nepoftiţi  -  Jocul  -  Starea de trecere  -  Luminile oraşului VIII  -  În căutarea lacrimilor pierdute  -  Un bilet de plecare de pe Soregaard  -  Elixirul vieţii  -  Toate filmele româneşti au un final trist  -  Povestea knorgului care îşi caută mama  -  Vatmanul - O pasiune  -  Fortul  -  O noapte într-un ceas  -  Ceaţa  -  Chipul de pe Marte  -  Marea Neagră. Iulie  -  Secretul  -  Închis  -  În vizită la psihiatru  -  La vânatoare da "Eilian"  -  Brăduţul  -  Furnizorul de vise  -  Visul  -  Striptease  -  Gânduri  -  Lala  -  Luminile oraşului XXV  -  Legenda "OMU"-rilor  -  Meduza (IX)  -  Lumea prin ţeava puştii  -  Clocitorul Josh  -  Fragile  -  Mutare disciplinară  -  De profundis  -  Strada Cosmos  -  Peştera I  -  Café du Marcel  -  Australia, ca o felie de pâine


Meduza (V)

Ovidiu Bufnilă
ovidiubufnila.ning.com



Publicat Duminică, 20 Decembrie 2009, ora 13:33

       O grămadă de fiinţe fabuloase se furisara pe sub bărcile proaspăt calafatuite, gata să comploteze. Să se organizeze. Să tragă sforicele. Puse pe fapte mari. Viaţă sau moartea! Nu se-mpacau cu cele spuse de Pitoşkin.

      Un asasin, tipul! Un pirat.

      Cum să o descapatâneze pe foca de sticlă din largul nordicelor?! Cum să le împiedice să se reîntoarcă în crunta realitate?!

      Totul era cusut cu aţă albă. Poate ca arătarea nici nu era atât de puternică pe cât îşi imaginaseră fiinţele fabuloase. Avea ea un punct vulnerabil!

      Fabuloasele se tupilara pe sub carena bărcilor proaspăt calafatuite. Vorbiră în şoaptă. Puseră santinele pe flancuri, tocmira iscoade acvatice în corporalitatea valurilor înspumate care măturau arena neîncetat. Discutară aprins de tot. Cum să se organizeze? Într-o mare armată sau în grupe de gherilă? Să dea un atac frontal sau să pună la cale sabotaje şi ambuscade, sau să confecţioneze o disidenţă?! Mai mulţi fiinţe fabuloase protestara. Disidenta însemna o superbie a valorii intelectuale. Iar valoarea intelectuala nu mai putea fi confecţionata pur şi simplu. Aşa cum ai pocni din deget.

      Unele fabuloase, care muriseră cu vreo două sute de ani înainte într-un mare naufragiu virtual, îşi manifestară nedumerirea. Ar fi vrut să lupte făţiş, unu la unu, punct la punct, mulţime de puncte împotriva unei alte mulţimi de puncte.

      Atac la baionetă!

      Doamne, dar regulile s-au schimbat. În lumea modernă sunt altfel de strategii.

      Sigur că au apărut tensiuni. Unele fabuloase au ameninţat că lasa totul baltă.

      De-a lungul istoriei, în lumile acvatice, au fost disidenţi într-adevăr fabricaţi de poliţia secretă. Ca să adoarmă spiritele cu adevărat libere. Poate libertine, au opinat unii fiinţe fabuloase. Nu, domnule, au încercat să facă fabuloasele o rectificare esenţiala, nu domnule, spirite cu adevărat libere.

      Spirite libere şi nu altcumva. Disidentul, au spus ele, rămâne disident pe veci.

      Nu-l confundaţi cu un oportunist.

      Da, dar viaţa e făcută din nuanţe, au zis câteva fabuloase.

      - Prostii, aşa rămânem în zona literaturii science fiction. A ficţiunii pure, aprecie pisică de mare din inima sudicelor.

      Doamne, curva aia să intre aşa, triumfal, în imperiu oceanic al literaturii science fiction?! Câteva fiinţe fabuloase s-au agitat, s-au înfuriat, au dat să se retragă în bărcile lor proaspăt calafatuite, îmbufnate şi pline de acreala intelectuală.

      - Revoluţie! Să facem o nouă revolutieeeee! Strigă o fabuloasă împătimita.

      - Dar ce schimbam?! Întreba rechinul melancolic tremurând de frică.

      - Asta-i întrebarea?! Se burzului contele bureţilor de mare stând ciucit în barca lui proaspăt calafatuita să nu-l zărească cumva Pitoşkin. Schimbăm vechea ordine, gata, o aruncăm la groapa de gunoi a istoriei!

      - Cum aşa?! Întreba guvernatorul aricilor de mare.

      - Formăm o reţea! Ne organizam ca un nor de puncte vibratoriiii! Îşi dădu cu presupusul păianjenul oceanului. Asta-i singura soluţie! Moarte piramidei! Moarte geometriei! Moarte euclidianismuluuuui!

      - Domnule, fii mai explicit! Se ruga ştiuca electrică sau mai bine zis vampa eterica care tocmai îşi băgase capul printre bărci. Ce vrei să zici?!

      - Ploaia de dincolo de orizontul vizibil a anunţat în mod evident că s-a sfârşit cu ierarhiile! Aceste este mesajul ei! Răcni rechinul melancolic încălcând în mod evident regulile activităţii conspirative.

      - Prostii! Făcu neîncrezătoare ştiuca electrică sau mai bine zis vampa eterică.

      - Adică dumneata vrei să luptăm în contra vârfurilor administraţiei acvatice, draga de ea?! Păi nu ele duc lumea înainte? Nu ele dau forma marilor idealuri?! Nu mă prosti de la obraz că nu se cade!

      - Să luptăm pe fată! Propuse delfinul cicălitor. Şi-atunci se vor alege eroii!

      - Ce zici? Întreba scoică de aur.

      - Lasă, doamnă! Important e să câştigăm! Răsufla înciudat delfinul cicălitor.

      Dar cum?! Arme n-aveau. Unul zise să folosească catargele circului de ape ca pe-un berbec. Trebuiau să spargă câmpul informational care strângea ca într-o menghină inelul magic al nordicelor.

      Rechinul melancolic se lauda ca-n timpul vieţii fusese expert în arme parapsihologice. Că dacă s-ar concentra, ar putea penetra norii trandafirii făcându-i praf pentru totdeauna. Păianjenul oceanului zise că singura modalitate era lupta corp la corp cu Pitoşkin, cu spionii şi cu alţii asemenea lor. Să le rupă gâtul. Să le facă praf matricea informationalaaaa! Şi altceva nu, zău aşa!

      - Îl luăm ostatic pe Pitoşkin! Gânguri murena indigo, maliţioasa şi ţâfnoasa vrând să-şi dea şi ea cu părerea asupra cazului.

      - Fără prizonieri! Fără prizonieri! Fără prizonieri! Urla înverşunata o fabuloasă agitându-şi antenele de sidef gata, gata nebună să încalece acordurile de război din inima occidentalelor.

      - Doamnelor şi domnilor, onorată asistentă, singura noastră şansă e o acţiune de dezinformare pe un front larg! Îşi dădu cu părerea comis-voiajorul caşaloţilor scuipând un ghem de viermi trandafirii.

      - Zvonistică! Înspăimântare! Dezinformare generalizată şi generalizanta!

      Iar zvonuri?! Dar nu se hrăniseră lumile acvatice în draci cu mii şi mii de zvonuri în toate războaiele semantice şi în toate perioadele de pace?! Nu spuneau unele fabuloase ca totul e o înscenare? Guvernanta oceanică, în disperare de cauză, avea de gând să folosească reînvierea lor?! Să o treacă în contul ei?! Să folosească ca întotdeauna cuceririle ştiinţei împotriva popoarelor acvatice! Savanţii desueţi făcuseră cercetări în secret asupra evoluţiei. Evoluţia era o bagatelă duminicala! Şi-acum erau acum scoase la lumina secrete înfiorătoare! Ce tevatură! Păi, sigur! Nu scria în toate jurnalele ca cei mai vestiţi revoluţionari ai lumii fuseseră de fapt agenţi secreţi infiltraţi?! Să te-apuce frigul, tremuriciul!

      Rescrieti istoria!

      Acesta era cuvântul de ordine în toate cancelariile lumii! Au înviat fiinţele fabuloase?! Scrieţi că era prevăzut. Scrieţi ca filozofii, poeţii şi pictorii fideli acvaticei oficiale au prevăzut acest adorabil fenomen.

      Adorabil? Ha, ha, ha! Ce nostimadă!

      - Eu votez pentru gherilă! Zise sepia orientalelor.

      - Întâi să ne lămurim! Strigă delfinul cicălitor. E vorba de demonul apelor în persoană sau de spionii veniţi de dincolo de orizontul vizibil!?

      - Poate-i un experiment pus la cale de guvernanţă oceanicaaaa, se grăbi să bage un fitil păianjenul oceanului.

      Şi iar se puseră pe scandal. Şi dă-i cearta. Şi suduieli. Şi înjurături. Şi panaramă. Unele fabuloase vor să folosească, bineînţeles, furtunile oceanice în lupta.

      Altele aveau de gând să scoată catargul din punte la înaintare. Iar unele voiau să lupte chiar cu aripioarele goale. Pe viaţă şi pe moarte.

      - O să-i infingem lui Pitoşkin catargul drept în piept! O să crape într-o mare de flăcări! Urla comis-voiajorul caşaloţilor.

      - O să piară când îi vom penetra câmpul informaţional! Se lauda guvernatorul aricilor de mare.

      Contele bureţilor de mare înjură cu năduf. Cum să vorbeşti de noua ordine a lumii dacă n-ai un plan ascuns?! Cum să te razboiesti dacă nu ai o strategie?! Dacă nu faci parte din noile forţe de navigaţie! Şi cum să te razboiesti cu demonul apelor sau ce-o fi fost el fără să promiţi combatanţilor câte ceva?! Trebuia să promiţi un post înalt, un sac de bani, o proprietate, un pumn de diamante de lumina veche, cel mai mare mare premiu sau, de ce nu, gloria şi numai gloria?!

      Să vorbeşti despre un plan? Sau poate despre un plan ascuns? Să nu te umfli de râs când vezi cum mai chinuie nişte nimenea referentialitatea de parcă adevăraţii navigatori ai secretului ar fi nişte sugari? Dar aceşti critici prăfuiţi pun, chipurile, talpă-n gât, vrând să-i înveţe pe noii matrozi cam ce va să zică navigaţia.

      - Noii navigatori au poate o ultimă şansă de a revoluţiona spiritul de navigaţie! Răcni păianjenul oceanului.

      - Noii navigatori au o ultimă şansă de a porni nouă cruciadă a imaginarului spre deruta piraţilor de dincolo de orizontul vizibil. Sta în savoarea lor, în libertatea lor de expresie, în superbia fiinţării lor să înceapă cât mai grabnic revoluţia imaginarului. Altfel, toţi aceşti minunaţi matrozi, se vor bucura de o scurtă notă în pagina istoriei universului acvatic! Strigă rechinul melancolic.

      - Fervoarea lor, prospeţimea şi curajul de a sparge vechiul far şi de a arde falsul spirit de navigaţie care-i guvernează penibil sau gomos, în prefaţa cărţilor sau în punctele de tranzit, sunt atât de preţioase în această minunată cruciada. Li se vor opune unii, prin diverse mijloace, prin spirit de gâscă sau prin act arogant, paternalist şi leşinat în pieţele publice! Strigă un vierme marin.

      Ei şi?

      Cântecele de sirenă, perverse şi înşelătoare, ideologiile prăfuite şi tămâierea ar putea fi oare pericole pentru noile forţe de navigaţie?

      Fervoarea cruciadei acvatice le va arde căci organizarea superioară a registrelor de navigaţie se face prin fracturi şi bifurcaţii în timp ce sentimentalismul şi dulceaţă criticului desuet sunt ale evoluţiei şi ale deşertăciunii care duc sublimul şi spiritul de navigaţie în pustiu în inima de ape a Imagikoonului plin de miracole.

      Sus, în bărcile proaspăt calafatuite, fiinţele fabuloase erau în delir.

      Erau pe deplin zăpăcite de lumină orbitoare a reflectoarelor. Erau asurzite de-a binelea de răpăitul tobelor. Băteau din aripioare. Îşi ridicau antenele de sidef-n valuri şi ţipau în toate felurile. Nici nu băgară de seamă când se întoarseră complotiştii, când se aciuara în bărcile lor proaspăt calafatuite, aruncând priviri furişe, gata, gata, să sară în gâtul lui Pitoşkin.

      Pitoşkin ţipa ca un apucat:

      - Incepeeem?!

      - Eaaaaaaaa! Strigara-n cor fiinţele fabuloase.

      - Sunteţi gataaaa?!

      - Da! Da! Da!

      - Aveţi încredere-n mineee? Întreba Pitoşkin dând din aripioare ca un bezmetic ce era şi un bonjurist şi un malagambist al ficţiunii.

      - Nu! Nu! Nu! Nicidecum! Nu suntem gata acum! Răcniră fiinţele fabuloase dând şi ele din aripioare.

      - De ce oare, dragi surioareeeeeeee?!

      - Eşti un gargaragiu! Strigă pisică de mare din inima sudicelor.

      - Doamnelor şi domnilor, dezmint această afirmaţie! Nu sunt gargaragiu dar timid, da, da, da!

      - Da! Da! Da! Ha, ha, ha! Se hlizira fiinţele fabuloase fluturând din aripioare şi bătând din antenele de sidef.

      Ce le mai plăcea. Hărmălaie. Scandal. Babardeala.

      Le era dragă anarhia. Păi, nu?! După atâta amar de vreme în care fuseseră obligate să stea în poziţie de drepţi, frumos rânduite în corabiee!

      Nimeni nu le întrebase dacă n-ar vrea să fie înmormântate în mormântul de ape confortabil, cumva. Poate cu aripioarele duse pâlnie la gură. Poate ţinând un discurs de pe un pachebot. Poate şezând într-o gabie comod şi scriindu-şi memoriile acvatice şi scandaloase. Poate cu nasu-n periscop studiind milioanele de microbi ce-şi fac mendrele în lumea nebună, nebună a tuturor oceanelor lumii.

      Halal!

      - Îi dăm drumuuuul?! Întreba Pitoşkin, gata, gata să se joace cu tastatura computerului său.

      - Hai, hai, ce mai stai! Îl încuraja delfinul cicălitor.

      - Şi-acum or să vină...

      - Or să vinaaaaa! Răcniră fiinţele fabuloase moarte de nerăbdare.

      - Cei şapte...

      -... magnifici!

      - Cei şapte... reluă Pitoşkin netulburat.

      -... samurai!

      - Cei şapte...

      -... pitici şi Albă-ca-Zăpada!

      - Cei şapte... se încăpăţâna Pitoşkin.

      -... fantastici! Răcniră fiinţele fabuloase plini de înverşunare.

      - Cei şapte...

      -... negri mititei! Răbufniră fiinţele fabuloase.

      - Erau zece! Le contrazise Pitoşkin râzând în hohote. Or să vină cei şapte...

      -... muschetari!

      - Erau doar trei!

      - Patru! Răcniră fiinţele fabuloase pline de necaz.

      - Or să vină cei şapte ninjaaa!

      - Erau patru!

      - Or să vină cei şapte luciferi care-s cele şapte înfăţişări ale...

      - Huoooooo! Urla sepia orientalelor.

      - Nu-i mai vreeeem! Tipa peştoaica peştoaicelor fluierând de mama focului, de ciudă că totul părea să fie o nemaipomenită cacealma.

      - Vă rog! Spuse Pitoşkin pe-un ton blând. Vă rog să aveţi încredere-n mine. O clipă, doar. Vă rog, faceţi linişte. Am uitat să vă spun un lucru important. Dacă foca de sticlă din largul nordicelor ghiceşte răspunsul corect vă primi un pachet informational care...

      - Mincinoşii! Mincinoşii! Mincinoşii!

      - Pachetul informational va putea fi folosit...

      - Huoooo!

      -... să vă reîntoarceţi printre cei vii!

      - Mizerabilule!

      - Malagambistule!

      - Mitocanule! Mitocondrieeeee!

      - Adică ne abureşti?! Ne duci de nas? Noi suntem vii chiar dacă suntem fiinţe fabuloase! O datoram ploii informaţionale de dincolo de orizontul vizibiiiiil, domnule Pitoskiiiiin! Strigă ofensat păianjenul oceanului.

      - Săriţi pe el! Urla pisică de mare din inima sudicelor agitându-şi umbreluţă.

      - Nu-i momentul! Încercă s-o liniştească dragonul marilor liliachii. Eu am făcut armata la forţele speciale şi m-am antrenat în manipularea virtual a furtunilor oceanice. Vă spun că încă nu-i momentu' să acţionăm. Lăsaţi-mă să găsesc frecventa optima şi-l facem praf pe nesimţitul ăsta!

      - Să nu-i mai cheme pe cei şapte luciferi! Ceru în gura mare piatra de mare din largul occidentalelor. Cine ştie ce bazaconii ne mai îndruga şi tâmpiţii ăia!

      - Nu se poate! Spuse Pitoşkin. Aşa-i regulamentul!

      - Suntem manipulaţi! Zise grăbit guvernatorul aricilor de mare.

      - Suntem foarte manipulaţi! Răcni şarpele oceanic.

      - Am fost, suntem şi vom fi! Strigară fiinţele fabuloase-n cor.

      - Aţi fost, sunteţi şi veţi fi! Urla tambur-majorul fanfarei navale ca să se afle şi el cumva în treabă.

      Miraculosul Imagikoon pune într-o altă lumină manipularea poporului acvatic fragmentat şi digitalizat şi relaţia ei cu furtunile oceanice.

      Fie aceasta o metaforă care desemnează câmpul atotcuprinzătorului oceanic aflat în proximitatea privitorului, lector ideal.

      Câmpurile acvatice ale atotcuprinzătorului pe care le analizăm noi, navigatorii secretului, sunt cele care formează şi susţin imaginarul iar noii navigatori ar putea porni o cruciadă pentru recuperarea registrului de navigaţie.

      Registrul de navigaţie nu este o sumă dar conţine un inventar pe care noii navigatori l-ar putea intui. Ar putea porni cu ambiţie în căutarea lui. Sigur că l-ar putea inventa inventariind instrucţiunile registrului de navigaţie.

      Ar lupta pentru distrugerea lui, pentru subminarea unei perfecţiuni semantice prăfuite pregătind răsturnarea puterii vechiului imaginar şi metamorfozându-se apoi în noii navigatori în toate instrucţiunile registrului de navigaţie.

      Noii navigatori şi-ar putea construi timonieri, şi-ar putea hotărî eroii bătăliilor navale într-o lume a complexităţilor.

      - Noii navigatori trebuie să navigheze într-o lume perversă şi să pună la cale noi instrucţiuni ale registrului de navigaţie. Cruciada noilor navigatori ar putea fi nu doar revoluţie a spiritului de navigaţie. Cine se teme de vârtejurile semantice ale registrului de navigaţie aflate în mişcare haotica se va ţine cu dinţii de un iluzoriu promontoriu conceptual! Răcni un vierme de mare.

      Aşa cum, prăbuşindu-se în gol de la peste două mii de metri înălţime, regele vântului încerca să se agaţe de o bucată de nor trandafiriu venit înspre Beauburg de dincolo de orizontul nostru vizibil ca să vadă mai bine toată intriga din circul de ape şi să înţeleagă ce punea la cale Pitoşkin.

      S-ar fi aruncat cu totii-n cârca lui Pitoşkin. Să-i care pumni în ceafă. Să-i spargă nasul acvilin. Să-l sature de luciferita.

      Asta era boala de care suferea pramatia de prezentator!

      - Nu vi se pare că-s cel mai simpatic, cel mai elegant, cel mai deştept, cel mai frumos, cel mai drăgăstos, cel mai bun prezentator al tuturor timpurilor?!

      - Huoooo!

      - Vă mulţumesc! Sunteţi atât de generoşi! Zâmbi Pitoşkin făcând o reverenţă şi-aruncand bezele în stânga şi-n dreapta. Şi-acum îşi va face aparitia-n arena pentru dumneavoastraaa vestitul profesor acvaaaaatic!

      Cupola circului de ape se despica în două. Acolo sus, printre norii trandafirii, izbucniră fulgere trandafirii. Se lăsară valuri de ceata trandafirie.

      Şuvoaie de apa sulfuroasă căzură de nicăieri. Se-auzira râsete. Fâlfâit de aripi de staniol. Scripeţi scârţâind. O flacără vâjâind.

      Se zări o umbră uriaşă care plutea fantomatic pe-o rază de lună plină.

      - Ce să fie, domnule?!

      - Care-i acolo?!

      - Băă, vine monstrul peste noi!

      - O fi împăratul norilor cu satelitul!

      - Poate că-i spionul spionilor cu hidroavionul atomic!

      - Asta-i poetesa sudicelor! E Quambo Bamquaboaaaaa!

      - N-are cum, n-a murit în cartierul nostru!

      - O fi un pterodactil!

      - Nu domnule, aceasta-i în mod clar sfârşitul lumilor acvaticeee!

      - Ia mai tăceţi! Se-aude-un vâjâit!

      - E răsuflarea uriaşului vulcan din inelul magic al orientalelor!

      - V-aţi prostit?! E vorba de-un desant lansat de contraamiralul occidentalelor care s-o fi rătăcit prin timp!

      - Uite-l baaa!

      - Ce mare e!

      - Păzea!

      - O să-i strivească pe nebunii ăia care stau pe parapet!

      - Foca de sticlă din largul nordicelooooooor! Atentieeeeee, atenţie, fataaaa draaaagaaaa! Strigă speriată peştoaica peştoaicelor.

      Fiinţele fabuloase scoaseră un oftat de uşurare. Era doar un aerostat plin de orhidee, de colţi de elefant şi nuci de cocos.

      Nacela cobori în arenă. Buf. Trosc. Pârr. Zdum. Prin aer plutiră fulgi de nea, pene de papagal, frunze lucioase de palmier.

      - Cine-i ăsta, dragă? Întreba ştiuca electrică sau mai bine zis vampa eterica pufnind în râs. Vai, ce caraghios e!

      - Mai că l-am ghicit! Strigă pisică de mare din inima sudicelor. Acesta-i omul acvaticei oficiale din inima nordicelor! Îl ştiu eu! Am citit toate cărţile alea magice nemaipomenite despre inelele aflate în vibraţie în corpul universului acvatic. Din scoarţă-n scoarţă! Îl ştiu bine pe profesor!

      - Baţi câmpii! Strigă peştoaica peştoaicelor.

      Profesorul acvatic sări sprinten în arenă. Făcu o plecăciune. Zâmbi galeş. Tuşi uşor. Aruncă un nor trandafiriu. Îşi scoase jobenul trandafiriu, trandafiriu. Salută întregul public plin de încântare.

      Ochii-i erau apăraţi de ochelarii de motorist de pe vedetele torpiloare. Avea un nas subţire. O barbie ascuţită, foarte ascutitaaaaa!

      - Bine v-am găsit şi toate cele bune, navigatorilooooor! Bine v-am găsit soldaţi ai nenorocului din cele mai sângeroase bătălii navaleeeee! Insurgentilooooooor, va adooooor! A venit vremea jertfei pe altarul stiinteeeei!

      - Poate că vom explicita într-o bună zi propoziţia simultaneităţii care cuprinde atât predicţia cât şi profeţia care guvernează apariţiile subtile ale formelor noastre tunelând structurile narative şi descriptive. A lupta în bătăliile navale înseamnă a te pregăti fie pentru deziluzie, fie pentru jertfă, mârâi un câine de mare.

      - A fi insurgent înseamnă a refuza, a stârni haosul pentru a-l guverna aşa cum se cuvineeee! Insurgenta este o stare fundamentală a viului în exerciţiul sau sub presiunea furtunilor oceanice. Insurgenta e cuprinzătorul iar spiritul e necuprinsul tentat de a cuprinde, zise tambur-majorul fanfarei acvatice.

      - Noii navigatori vor descoperi ei singuri frumuseţea oceanului şi noile harţi maritime. Altfel vor sfârşi în vulgaritate şi micime fiind în cele din urmă înghiţiţi de hulpava aparenta care, metamorfozata în furtuni oceanice, ţinteşte către desfăşurarea ei ca şi câmp material care asigura suportul interpretării, adaugă un monstru marin neluându-şi ochii de la noul personaj.

      - Artele navigaţiei sunt ale insurgentei şi premerg interpretării şi descoperirii, adaug eu, moreaugarinul aiurit, prins în scamatoria lui Pitoşkin.

      Noii navigatori pot interpreta altfel registrul de navigaţie provocându-i schimbarea şi deconstruindu-l pentru a-l stăpâni vremelnic.

      În aceasta constă taina. Iar adevăratul drum de ape, care duce de cele mai multe ori în pustiu, e drumul către miracol. Noii navigatori ar putea înfăptui miracolul noului registru de navigaţie chiar dacă aceasta ar fi superba lor jertfă şi un act aparent minor în imensitatea acvatica a universului acvatic.

      Dar iată că spionii iniţiază haoticele de rangul doi vrând să preia controlul informational asupra circului de ape rotit de furtunile oceanice în apropiere de Beauburg spre deliciul lui Pitoşkin.

      - Avem însă ştiinţa turbulenţelor. Ştim foarte bine ca periferiile oceanice îşi conţin centrul aşa cum democraticele din structurile noastre descriptive îşi conţin dictatura acvaticaaa. Dominaţia centrului asupra periferiilor acvatice nu este o problemă de geometrie în domeniul imaginar. E mai mult o chestiune de relativitate, pe cuvânt dacă mint Regele marilor i-a scris cândva unui astrofizician invitându-l la curte sa conferenţieze despre centre şi periferii. Astrofizicianul a refuzat dar a folosit un nod informational acvatic pentru a păstra legătura cu împăratul norilor. Regele marilor a crezut că are complexul centrului, povesti un cefalopod acordându-şi ţambalul gelatinos după vibraţiile oceanice.

      Fiinţele fabuloase susotira-ntre ele speriate. Se zvoni în ultima clipă ca demonul apelor şi-ar fi schimbat scenariul. Se spunea că spionii ar trebui să fie de fapt un alter ego satanic iar Pitoşkin însufleţirea unui catren de Omar Khalam.

      Mai mult, se părea ca marele interes, trăirea paradoxala, marile afaceri şi ficţiunea generalizata ar fi fost doar nişte vorbe goale.

      Era tot mai clar ca doar marea revelaţie părea să fie cheia întregii tevaturi.

      - Cică nu-i profesorul acvatic, şopti pisică de mare din inima inimii sudicelor dezamăgita de-a dreptul.

      - Parcă poţi să mai ştii, dragă? Suspină peştoaica peştoaicelor. L-or fi schimbat în culise. Acolo se-ntâmpla tot felul de porcării. Or fi pus pe unul mai drăcos. O să ne ducă cu vorba şi-o să ne taie gâtlejul. N-ai văzut, n-are cumva un gater în nacela?!

      - O fi măcelarul occidentalelor, îşi dădu cu presupusul păianjenul oceanului scobindu-se în nas. N-aţi auzit de maniacul acela?! A tăiat o mie de tipi într-o singură noapte sticloasă, sticloasaaa.

      - E-un laborant de la arsenalul nordiceloooor! Ăla care a fugit cu douăzeci de grame de uraniu şi-a ameninţat c-o s-arunce-n aer jumate din imperiale! Cârâi delfinul cicălitor dându-se foarte bine informat.

      - Ba-i cofetar! Îl contrazise ştiuca electrică sau mai bine zis vampa eterică. Mă jur că-i aşa. M-am îndrăgostit de el într-o altă viataaaaa!

      - Nu se poateeee, madam! E popotarul vestitului amiral al nordicelor! Şopti peştoaica peştoaicelor.

      - Bucătar e sigur! Spuse comis-voiajorul caşaloţilor. Ia uitaţi-vă ce bătături are în aripioare! De la făcăleţ le are!

      - Poate s-aibă bătăturile alea şi de la frecuuuus, frecuş! Zâmbi subţire guvernatorul aricilor de mare.

      - Nesimţitule! Îţi trag o poşetă peste cap de nu te vezi! Îi striga ştiuca electrică sau mai bine zis vampa eterica pe-un ton înţepat şi foarte acid.

      - Dacă-i un ciricliu fugit de la ospiciu?! Întreba temător melcul cu cochilie de lumina veche. Asta ne face bucata cât ai zice peşte. Nu mai pupam noi a doua viaţă, fabuloaselor, dragelor! Fiţi cu ochii pe el!

      - Şi el e cu ochii pe noi! Rânji dragonul marilor liliachii. Lasă ca descopăr eu frecventa optima şi-i dau gata pe netrebnicii ăştia...

      - Vrei să zici, panglicari, nu-i aşa?! Întrebă pe şoptite murena indigo, maliţioasa şi ţâfnoasa.

      - Te pomeneşti c-are dinamita în nacela şi ne-o pune sub cur, exact în centrul nostru de greutate narativa să ne dea cu cracii-n sus! Urla contele bureţilor de mare fâţâindu-se neliniştit în barca-i proaspăt calafatuita.

      Centrul de greutate narativa?

      Dar noi, navigatorii secretului? Ce ştim despre aceasta?

      Noi nu avem complexul centrului susţinând astfel că libertatea noastră nu are nimic în comun cu defuncta geometrie euclidiană.

      Noi nu ne organizam reţelele acvatice asemenea unor cercuri concentrice deşi uneori lăsam spionii veniţi de dincolo de orizontul vizibil să interpreteze astfel mişcările noastre pline de subtilitate.

      Astfel de figuri reprezintă un model limitat al lumilor acvatice. Trasate în iureşul bătăliilor navale şi al rebeliunilor stârnite pentru supremaţia centrului, cercurile marine împresoară centrul ca nişte baraje de necucerit. Îl limitează. Îl definesc. Ca şi cum ar fi o instantaneu acvatic. Cercurile marine produc fie insolentă şi arogantă, fie imbecilizarea şi lipsa de credinţă a locuitorilor oceanului. În mod pervers, unii dintre aceştia lansează semnale de dragoste perversă periferiilor înspumate. Le preamăresc plini de ticăloşie. Le adorm simţurile. Se arata gata de a pune la cale proiecte grandioase. Luptă chiar pentru eliberarea lor iluzorie. Cheamă guvernanta oceanica în ajutorul periferiilor. Îi cer să emită legi şi decrete şi ordonanţe inspirate. Politicienii, oamenii de afaceri şi vizionarii desueţi curtează periferiile, valsează cu ele, le trimit scrisori parfumate sau armade înarmate până-n dinţi sau alimente şi medicamente şi un salut frăţesc, toţi oameni respectabili.

      În construcţiile noastre simbolice, structurile descriptive se confunda unele cu altele, se lupta astfel pentru supremaţie, construiesc oameni respectabili instituind o normă imaginară care funcţionează la periferie şi la centru deopotrivă.

      Unele periferii acvatice au vocaţia centrului prin mijlocirea valurilor înspumate. Altele aspira la universul acvatic. Conspira unele împotriva altora. Se revoltă. Fac revoluţie. Îşi trimit armadele neregulate şi spionii să jefuiască cetăţile sau oraşele plutitoare sau nodurile semantice. Văzduhul e plin de praf de puşcă. Reţelele virtuale pâlpâie fantomatic, trag să moară bine împănate de viermi informatici, spălate neîncetat de valurile înspumate.

      Dar profesorul acvatic nici nu a luat seamă la ce spuneam noi despre periferii.

      Era pus pe fapte mari. Scotea el din papuci fabuloasele, le fierbea el în suc propriu, le arata el lor. Acum era însă preocupat de siguranţa aerostatului sau.

      Sau submarin era?

      Verifica ancora mare. O cerceta pe cea mică. Trase-un pumn unui sac cu balast. Cerceta arzătorul. Aruncă o privire pe fundul nacelei. Ciupi parâmele. Verifică bine de tot periscopul argintiu care sâsâia ca un şarpe cu clopoţei.

      Îi zâmbi focii apreciind că, dintre toate fiinţele fabuloase, ea părea cea mai angelica, cea mai răbdătoare. Dar găsea el o întrebare grea, grea să-i ia capul, să-i umfle pachetul informaţional, numa', numa'!

      Îi făcu un semn discret tambur-majorului.

      Îl chema pe Pitoşkin. Să înceapă circareala.

      Fanfaragii porniră un marş în cel mai straşnic ritm. Pitoşkin înota în mijlocul arenei. Dădu din aripioare emoţionat. Strigă:

      - Doamnelor şi domnilor am plăcerea să vi-l prezint pe vestitul profesor acvatic, în carne şi oase şi matrice informationalaaaa!

      - Ura! Ura! Ura! Se dezlănţuiră fiinţele fabuloase ridicându-se în valuri şi aplaudând frenetic ca nişte nebune ficţionale ce erau.

      Şi-ncepura cu întrebările.

      Pisică de mare din inima sudicelor încerca să afle dacă profesorul acvatic avea vreo legătură ocultă, vreuna sentimentală sau poate una de afaceri cu acvatica oficială din inima nordicelor. Şi dacă era sau nu, împreună cu Pitoşkin, cu fanfaragii, cu matrozii şi cu oamenii de ordine o altă manifestare a navigatorilor secretului.

      Şi dacă era, atunci ce rost avea toată mascaradaaaaa?!

      Guvernatorul aricilor de mare vru să ştie dacă profesorul se ocupase în studenţie de cazuri celebre de demonizare. Dacă avea habar care era teoria cea mai la modă în privinţa asta. Dacă avusese ocazia să studieze vreodată ţesuturile organice ale unui demon marin. Şi dacă era în măsură să susţină o prelegere lămuritoare asupra acestui subiect atât de controversat.

      Comis-voiajorul caşaloţilor întreba dacă profesorul acvatic descoperise în călătoriile lui ca şi alte fiinţe fabuloase erau atacate de viermi marini trandafirii.

      Spuse că în trupul său, şi-aşa putred, viermii săpaseră adevărate galerii şi ca reuşiseră să-i bulverseze chiar şi câmpul informational remanent.

      Păianjenul oceanic îl trase de mânecă pe vestitul profesor propunându-i să-i fie asistent la toate experimentele ştiinţifice. Făcuse dragul de el o grămadă de meserii la viaţa lui. Fusese cârmaci pe-un velier din inima orientalelor. Fusese timonier şi vânător de balene de sticlă în inima nordicelor. Poate ca profesorul acvatic avea nevoie de un om iscusit şi de încredere în lungile sale călătorii.

      Ştiuca electrică sau mai bine zis vampa eterica se interesa dacă profesorul ajunsese la vreun adevăr fundamental legat de călătoria către ultimul sens prin universul acvatic şi dacă-l putea comunica tuturor pentru ca toţi cei de-acolo aveau nevoie de o asemenea certitudine.

      Rechinul melancolic dori să ştie dacă înghiţind din nou un pumn de stele pitice ar fi trăit aceleaşi simptome şi-ar fi urmat aceeaşi traiectorie spre moarte, asta demonstrând că forma câmpului informaţional al universului acvatic ar fi fost aidoma circului de ape din apropierea mândrului Beauburg.

      Contele bureţilor de mare îl întreba aşa, de la obraz, pe vestitul profesorul acvatic dacă nu cumva are apucături de vampir.

      - Nici măcar! Spuse profesorul acvatic fără să clipească.

      - Atunci de ce mama dracului te-ai mai pornit încoace, domnule? Strigă peştoaica peştoaicelor moartă de curiozitate.

      - Am auzit că-i rost de-un pacheţel informaţional. Am nevoie de unul pentru lucrările mele stiintificeeeee!

      - Nu zău?! Strigă pisică de mare din inima sudicelor. Dar dacă tot eşti un invers informaţional al navigatorilor secretului atunci de ce mama naibii se mai dau ei de ceasul morţii şi tot mint lumea cum că, în imensitatea lui acvatică, universul acvatic ar fi omogeeeeen!

      Dacă universul acvatic ar fi omogen, insurgenta din structurile sale narative ar fi un paradox. Sau poate ar fi dovada sigură a atacurilor piraţilor de dincolo de orizontul vizibil. Neuniformitatea acvatica a universului acvatic ar pune sub semnul întrebării unele instrucţiuni ale registrelor de navigaţie. Ne-ar transforma într-un caz particular de organizare informaţionala acvatică.

      Am putea fi un singular. Un finit. Nicidecum un fiind care trebuie să fie o structură oceanica deschisă, încântătoare, nesfârşită şi, fără îndoială, pe deplin haotică.

      Problema e ce înţelesuri dăm omogenităţii. Fiindul ar putea fi vârtejul dansatoarelor din insulele nordicelor, picăturile de ploaie de pe câmpiile occidentalelor, spumă zilelor din inima sudicelor.

      Îndoiala agita spiritele. Ne lăsăm pradă îndoielii. Ai spune că suntem masochişti, că suntem navigatori de apă dulce şi, pe deplin suficienţi.

      Fiecare îndoială, adăugându-se una alteia în cascadă, produc momente de genialitate la periferie şi momente academice la centru. Produc vulgaritate la periferie şi atitudini arogante şi gomoase la centru.

      Spiritele înfierbântate îşi exprima aceste îndoieli atunci când îşi dau întâlnire la vestitele conferinţe decembrice pentru a se confruntă, pentru a rostui asupra adevărurilor cutremurătoare ale lumilor acvatice.

      Conferinţele au loc în fiecare an la observatorul astronomic al nordicelor.

      Acvatica oficială e invitata adeseori să ţină şi ea câte o cuvântare.

      Acvatica oficială împarte fondurile, are în grija bugetul şi medaliile. Nu are habar de neuniformitate acvatică. Nici nu-i pasa.

      Dar noi, navigatorii secretului? Credem că neuniformitatea acvatica ar da lovituri mortale imaginarului. Imperiile oceanice s-ar dovedi astfel de neconceput.

      La fel şi revoluţiile. Nici n-ar mai fi fiinţe acvatice. Poate doar forme hilare sau groteşti. Poate doar un ochi de apa primitiv. Din care ar lipsi sclipirea licuricilor, răsăritul învăpăiat, jocul stelelor.

      Stelele? Oceanele? Sunt tainice instrucţiuni ale registrului de navigaţie. Închid în ele structuri narative de profunzime. Gata să ardă esenţa.

      Dar suntem feriţi de pericol.

      Trecerea de la periferie la centrul oceanic se face prin faptele de arme în corporalitatea vecinătăţilor şi nu prin vulgara insurgenta preschimbată-n banal vârf de lance îndreptat împotriva limitei.

      Profesorul acvatic oftă. Zâmbi plin de tandreţe. Ne îmbrăţişa pe toţi cu o privire caldă, de-a dreptul dragastuoasa.

      Ne spuse că-i în pragul unor descoperiri epocale. Descoperirile sale vor pune pe jeratic întreaga lume ştiinţifică din toate lumile acvatice.

      - Stai, dom'le, nu ne aiuri! Strigă păianjenul oceanului. De ce ne vorbeşti de aşa de parcă ai fi de altundevaaa! Nu eşti pământean?!

      Profesorul se bâlbâi. Se făcu trandafiriu. Mai trandafiriu decât jobenul sau cel trandafiriu. Zise că s-a încurcat. Zise că lucrează la optimizarea fiinţei din orice ficţiune generalizată şi generalizanta. Zise că-i aproape gata. Se lăuda că a găsit calea, ca a găsit formula. Ca a găsit leacul. O să modifice codul genetic al imaginarului. O să elimine sistemul digestiv al fiecărei ficţiuni din universul acvatic.

      Nu era nemaipomenit?

      - Nici măcar! Se bosumflă pisică de mare din inima sudicelor. Eu sunt moartă, moartă după prăjiturile cu ciocolata. Ce-o să mă fac?!

      Profesorul acvatic râse. Stomacul ducea imaginarul de râpă. Fără el, dispărea poluarea. Fără el, minţile se eliberau. Fără stomac, după-amiezile aveau să fie mult mai frumoase. Fără stomac. Era hotărât.

      - Domnule, mă impresionează până la lacrimi! Eşti romantic! Se înfurie comis-voiajorul caşaloţilor. Despre ce vorbeşti?! Vrei să dai o lovitură mortală imaginarului din corporalitatea universului acvatic?! Vrei să testezi opinia publică? Sau deja ai pus în practica planul ăsta monstruos?!

      Se cam încurcă profesorul. Se cam fâstâci. Fiinţele fabuloase se burzuluira foarte tare. Huiduiau acum cu toatele, nestăpânitele. Băteau din antenele de sidef, nebunele. Aruncau cu ghemotoace de staniol, cu pantofii de carton mucegăiţi şi cu brotăcei piscuitori şi alunecoşi. Scuipau. Făceau valuri.

      Cum să fie scos din funcţie stomacul tocmai acum? Tocmai acum când se reîntorceau printre cei vii! Tocmai acum când, după atâta amar de vreme în care rabdasera de foame, se pregăteau să chefuiască pe ruptelea! Tocmai acum când aveau de gând să înfulece fiecare câte o mie de purcei de lapte, câte o mie de curcani bine fripţi şi câte o mie de pâini!

      Tocmai acum când nu mai aveau limiteeee!

      Limită e nefiindul. Nici nu există cu adevărat. Ar putea fi o convenţie stabilită de răzvrătiţii din lumile acvatice. Răzvrătiţii oceanului vor să arunce în aer academiile şi universul acvatic. Au virusat nodurile semantice acvatice. Se pregătesc să ia cu asalt câmpul informational universal.

      Le domolim elanul acţionând prin catastrofe maritime pe care le păstrăm intacte de la începutul tuturor lumilor acvatice. Iniţiem noi catastrofe maritime sau câte o informare în cascadă. Artele navigaţiei ne dezvăluie noi profunzimi. Reorganizând structurile narative nu e ca şi cum ai pleca cu vaporul dintr-un centru către nord, către sud, către est sau către vest. Noi nu explicam periferia acvatica în raport cu centrul prin puncte cardinale. Noi lucrăm cu îndoială.

      Lucram cu haotice şi cu utopice. Din când în când, inspiraţi de totalitaristi sau de scrierile conservatorilor Tambo Tamboree, Ghemba, Matapahapamar, Bulbona, Ogabonda, Tazamo, Bankusai, Tulubras, Gaian, Wenda, Gutumbe, Halafaas, Hostina, Mataras, Bungburg, Tahomm, Wahstand, Burbaansk, Cammelor, Rafadda, Massa Gome, Kalodda, Gaspirias, Tulbonna, Has Masan, Gabelo, Tando, Jaw Kadab, Kantom Pingall, Guasalaa, Pano Gabal, Batoa Butuba, Qintatocoatl, Hazean, Masam La, Wetobanian, Kokusai, Kankaro, Cretona, Gavaonia Gao, Adavilla Villada, Quadaoda, Qualimbo, Gutumbe, Kamelar, Ositias, Gazaala, Quamtomatar, Mitombe, Bel Cantor, Zagadar, Ehurean, Beauburg, Badobadorabad şi din inspirată Lamboda, folosim haosul oceanic pentru a construi un model esenţial.

      Îndoiala e esenţa.

      Vulgarizând, lumile acvatice sunt nişte biete înjghebări în raport cu un centru oceanic de putere iar acesta, la rândul lui, e o biată mărgica în spumă universului acvatic. Bineînţeles că minunată artă a navigaţiei ar fi ridicolă dacă lucrurile ar fi chiar atât de simple. Iar noi, navigatorii secretului, am cădea în desuetudine.

      Nu suntem orgolioşi. Ne deosebim de savanţii şi scriitorii desueţi, copii imperfecte ale perversului de Pitoşkin. Bietele lor orgolii sucomba prin vulgarizare.

      Ele aspira a fi ale centrului oceanic sau de a fi chiar centrul în timp ce ei ar fi autoritatea. Nordicele, sudicele, occidentalele şi orientalele ar fi expresia lor. Ei sunt cuprinzătorul iar structurile descriptive sunt ceea ce cuprind.

      De aici încolo încep speculaţiile. Începe necuprinsul, absurdul, absolutul, începe să intre în scena atotcuprinzătorul sub toate formele lui perverse. Spre a fi descifrat, chipurile.

      Dar fiinţa fabuloasa nu vrea schimbare de semne.

      Ea e limitată.

      Existenţa ei în atotcuprinzător pare fără de sens, pare lipsită de un plan ascuns.

      La ce bun? La ce i-ar fi trebuit atotcuprinzătorului atâta amar de specii acvaticeeeee?! Să le aprecieze frumuseţea, culoarea, ingeniozitatea?!

      Un atotcuprinzător plictisit în întregul lui poate fi o catastrofă. Un atotcuprinzător insurgent produce cutremure şi bulversează bursele oceanice.

      Bulversarea e chiar schimbarea!

      Incontrolabilă, gigantică, perversă şi rea şi invidioasă şi intriganta. Sau poate infimă, ca o boare de primăvară, dată spre citire elitelor şi popoarelor acvatice. Să fie atinsă cu înfiorare, cu evlavie. Să fie imaginata sau inventată.

      - Atenţiune! Atenţiune! Strigă profesorul acvatic.

      - Ce-i? Tipa peştoaica peştoaicelor. Era să-mi sară inima din piept!

      - Nu mai mişcă nimeni. Unul să nu mai sufle! Zise profesorul. Înregistrez o stranie deformare temporală!

      - O ce, domnule? Întreba delfinul cicălitor.

      - Timpu-i bulversat! Explică profesorul acvatic bombandu-şi pieptul.

      - Bulversat! Bulversat! Bulversat! Strigară fiinţele fabuloase bucuroase ca se-apropia în sfârşit o mare aventură.

      - În mod normal n-ar trebui să se întâmple aşa ceva, şopti profesorul acvatic punându-şi ochelarii de motorist de pe vedetele torpiloare. Vă rog frumos, controlaţi-vă ceasurile, să vedem ce nu e în regulaaaa!

      - Care are! Spuse guvernatorul aricilor de mare. Pe-al meu l-au furat fabuloasele oceanului chiar în clipa-n care-mi prindeau în piept, la o paradă militară, medalia acvatica clasa a mai unaaaaaaaaaaaa!

      - Atenţie! Cât să fie ceasurile, doamnelor şi domnilor? Întrebă profesorul acvatic dând vădite semne de nervozitate.

      Comis-voiajorul caşaloţilor zise că după ornicul sau ar trebui să fie patru dimineaţa. Pisică de mare din inima sudicelor îl contrazise şi glumi pe seama lui. Era chiar nouă seara, spuse ea cu aplomb. Rechinul melancolic râse şi el. Era ora prânzului. Nu se înşela de fel.

      - E chiar miezul nopţii! Strigă peştoaica peştoaicelor.

      - Ora pofticelelor! Se prosti pisică de mare din inima sudicelor.

      - Curva tot curva! La ce să se gândească ea?! Mormăi peştoaica peştoaicelor.

      Pitoşkin se plânse că nu ştiu care-i şterpelise ceasul electronic. Fiinţe fabuloase, fiinţe fabuloase dar hoaţe!

      - V-am spus eu? Zâmbi parşiv profesorul acvatic. Timpul acvatic a fost dat peste cap, a fost bulversat! Cine bănuieşte de ce?! Ia să vedem?

      Ticălosul! Ne-ntindea o cursă.

     

     

      Se vedea însă de la o poştă, ca fabuloasele nu erau ele atât de uşor de prostit.

      Foca de sticlă din largul nordicelor tăcea însă chitic. Îi plăcea, se simţea bine în mijlocul arenei! Iar fabuloasele se dădeau de ceasul naufragiaţii!

      Ce voia profesorul acvatic?! Poate ca ploaia de dincolo de orizontul vizibil bulversase scurgerea timpului acvatic. Sau poate că era tocmai invers.

      Ce factor perturbator să fi fost?!

      Nimeni nu găsea vreunul!

      Poate că toate întâmplările de până atunci aveau un înţeles. Poate că circul de ape în cuprinzătorul lui era cheia întregii tevaturi.

      Sau poate culorile?! Sau focul?! Sau norii trandafirii?! Nu, era prea evident, prea uşoare păreau lucrurile! Îţi rupi gâtul taman când crezi că totu-i simplu!

      Ce se ascundea-n ploaia cu brotăcei?! Ce era maşinăria din fata cortinei?! Ce era cu aerostatul? Cine era Pitoşkin?

      Şi de ce întotdeauna timpul acvatic trebuie să fie bulversat?!

      Şi fiinţele fabuloase-şi priviră vecinii aşezaţi lângă ele în bărcile proaspăt calafatuite. Chipuri descărnate. Pline de bube şi puroi. Cioturi însângerate. Nu, nimic nu se schimbase! Şi-atunci? Cum de o luaseră razna ceasurile?! Cum de nu se mai înţelegeau asupra orei exacte?!

      - Ei, nu-mi spune nimeni de ce-a fost timpul acvatic bulversat? Întrebă din nou profesorul acvatic zâmbind subţire.

      - De chichi! Strigă melcul cu cochilie de lumina veche încercând, săracul, să scoată lumea din impas.

      - Extraordinaaaar! Urla profesorul acvatic. Ăsta-i răspunsul! Doamnelor şi domnilor să-l aplaudăm pe acest om!

      Profesorul acvatic nu era în toate minţile! Cum să se prostitueze fiinţele fabuloase-n halul ăsta?! Cum puteau să aplaude impostura şi mediocritateaaa?!

      Ele aşteptau marea revelaţie.

      Ei bine şi?! Acum să aprobe impostura?! Nu, hotărât, nu. Destul ca impostorii îşi făcuseră loc pretutindeni şi-n toate timpurile. Să fi fost vreunul printre ei?! Poate.

      Şi dacă profesorul acvatic le ceruse să aplaude impostura atunci, fără îndoială, demonul apelor era şi el un impostor.

      Atotcuprinzătorul accepta astfel o serie de poziţionări şi chiar de atitudini, de stări confuze şi contradictorii. Spre oponenta să fie ficţiunea generalizată şi generalizanta-in-oglinda?!

      Dar nu ar fi de neiertat să vorbim despre antiatotcuprinzator de vreme ce atotcuprinzătorul este unul lipsind limitele acvatice absolute? Şi nici aceasta propoziţie nu pare a fi valabilă de vreme ce atotcuprinzătorul impune nemăsura şi nemasurarea ca nefiind cantitate, corporalitate.

      Iar corporalitatea este expresia schimbării nebănuite. Valurile înspumate în toată splendoarea lor. Schimbarea de ape. Lipsirea de celule marine prin tunelare aparţine ştiinţei, ea instituind instrucţiunea filozofica a registrului de navigaţie, spre recunoaşterea atotcuprinzătorului.

      Atotcuprinzătorul pare a fi o calitate a autorităţii. Când cititorul de hărţi maritime, arogant, vrea să explice întregul, ficţiunea generalizată şi generalizanta, fie nuveleta său roman sau furtună pe mare, nimereşte în deşertul de ape. Îngrijindu-se de metoda să, de registrul sau de navigaţie, de inventarul sau, cititorul de hărţi maritime nu admite oponentă. El deţine secretul şi direcţionează.

      Cu mâna întinsă spre apus sau spre răsărit, să afle direcţia vântului, cititorul de hărţi maritime cade în desuetudine pe măsură ce ficţiunea generalizată şi generalizanta se desfăşoară. El nu admite nedesăvârşirea şi striga aceasta în timp ce se scufunda în istoria acvatică.

      Istoria acvatica nu pare a se desăvârşi atâta vreme cât numerele critice şi dimensiunile critice ale fiinţei guvernează elanul oceanic sau plictisul cotidian.

      - Alo, direcţiunea! Strigă sepia orientalelor ca o disperată. A trecut timpul acvatic regulamentar, gata, gata, vă iau cu lopataaaa! Reprezentantul vostru, ha, ha, ha, n-a pus bubuitoarea întrebare!

      - Aşa-i! Sări ca arsă pisică de mare din inima sudicelor. N-a pus întrebarea, gata, a rămas fără cap!

      - Păi?! Nu aşa scrie-n regulament?! Cotcodăci sprinţară ştiuca electrică sau mai bine zis vampa eterică.

      - Foca de sticlă din largul nordicelor are dreptul la primul pachet informaţional! Strigă înverşunat dragonul marilor liliachii.

      Apoi se întoarse către peştoaica peştoaicelor şi-i şopti că dacă nepoată-sa mai punea mâna pe un pachet informational atunci îi va fi mai uşor să descopere frecventa optima şi să-l facă harcea-parcea pe demonul apelor.

      - Piratul piraţilor, vrei să zici? Şopti peştoaica peştoaicelor.

      Pitoşkin zâmbi strâmb. Bătu din buze. Îl cam prinsesera-n corzi fiinţele fabuloase alea neobrăzate. Îşi trânti jobenul în talasul umed şi-l calca nervos, nervos în picioare. Urla ca un disperat:

      - Ce va pasaaaa?! Ştiţi voi oare cât costă toată circareala asta?! Cât mă costă informaţia?! Sunteţi cele mai scumpe fabuloase din toate ficţiunile posibileeee!

      - Pupa-ne-n cur! Strigă înţepat pisică de mare din inima sudicelor.

      - Atâta ştiţi! Urla Pitoşkin. Faceţi scandal! Va zgaibarati, va cocositi! În van, dragele mele dragi! Soarta voastră e pecetluită! V-o spun aşa, de la obraz, sunteţi nişte hahalereeeeeeeeeeeeee!

      - Ce-a spus, dragă? Se răsti ştiuca electrică sau mai bine zis vampa eterică.

      - Cică suntem nişte hahalere! Răbufni sepia orientalelor.

      - Asta-i culmea! Răcni delfinul cicălitor.

      - Domnule, ce înseamnă asta?! Întreba melcul cu cochilie de lumina veche ridicându-se în antenele de sidef.

      - Nu ştiu, dădu din umeri murena indigo, maliţioasa şi ţâfnoasa. Întreabă-l, dragă, pe poetul tău mariiiin!

      - Dar unde-i? Întreba scoică de aur. Nu l-am mai văzut de-o bucată de vreme.

      Fiinţele fabuloase se uitară chiorâş în stânga şi-n dreapta.

      Unde era, domnule, scriitorasul?! Stătea ascuns?! Sau, cine ştie?! Poate că-şi scria memoriile din moartea fără de sfârşit care nu e altceva decât aparenta universului acvatic. Să facă şi el un bănuţ, acolo, când s-o întoarce printre cei vii. Să-i facă praf pe toţi. Să le spună adevărul şi numai adevărul. Despre singurătatea fiinţelor fabuloase, despre umezeala din fundul oceanului şi despre tâmpeniile pe care le spunea lumea pornita-n croaziera pe marea înspumata din inima orientalelor.

      Oho! Cum se mai dădeau în stambă unii. Cum mai jucau teatru!

      Sigur că se vedea de la o poştă! Fiinţele fabuloase au un al şaselea simţ, doar!

      Şi-o gura, mama, mama!

      - Hai, Pitoskiiiin, care-i treaba?! Îi dai pachetul informational fetei sau nu?!

      - Ha, ha, ha! Nu te mai codi! Ai pierdut primul tur!

      - Capul lu' profesoru' acvatic vrem!

      - Gata, domnule, v-aţi făcut de băcănie!

      - Huoooo!

      - Malagambistuleeee!

      - Eşti un impostor!

      - Mai fură taică-tău găini?!

      - Bonjuristuleee!

      - Domnule, dar nu eşti chiar aşa de fioros cum te dădeai! Ţi-a pierit glăsciorul, bibiculeeee, ha, ha, ha?!

      - Măăă, jobenistuleeee!

      - Pitoşkin! Pitoşkin! Pitoşkin!

      - Mart l-am făcut, doamnelor şi domnilor, ha, ha, ha! Râse pisică de mare din inima sudicelor agitându-şi umbreluta-i ferfeniţa.

      - E gata, gagiul! Să-l dăm la groapa cu furnici!

      - Să-l punem la stâlpul infamiei!

      - Magaresculeeee!

      - Te-ai dus pe copcă, ba!

      Şi-alte înjurături. Miştocăreli dintr-astea. Vorbe de ocară. C-o fi, c-o păţi. Că habar n-avea de nimica. Era un conţopist adică. Un moftangiu. Un coate-goale. Un terchea-berchea. Un fanfaron. Jobenist murat. Rahat cu ochi. Două oase şi-un zâmbet, bou cu ţâţe. Panglicar. Palmagiu notoriu. Păcălici.

      Ce să mai vorbim.

      O mulţime de fiinţe la un loc.

      Înmulţirea fiinţelor la nesfârşit tine de o economie a simţului acvatic dar şi de filozofia ficţiunii, ficţionalul fiind constructul fundamental.

      Poate că autoritatea este neutră, pe fond. Poate ca atotcuprinzătorul nu exista ca stare şi atunci nu exista un univers semantic prestabilit. Nu exista nimic. Totul nu e decât o fulguraţie iar atotcuprinzătorul o aparentă.

      Pentru noi ea pare însă pe deplin consistentă, corpul dăruit perversităţii. De la început şi până la sfârşit încercam să descifrăm. Lectura plictisită sau insurgenta.

      Aşa par a fi lucrurile. În lipsa metodei şi a registrului de navigaţie, orice spirit aparţinător universului semantic fundamental poate oferi diverse interpretări, diverse soluţii. Ele nu sunt utile atotcuprinzătorului în nici un fel. Umplu doar singurătatea fiinţei. Altminteri, singurătatea fiinţei e luată cu asalt de psihanalişti, de hermeneuţi şi de navigatori şi de piraţi.

      Singurătatea cititorului de hărţi maritime, aflat într-o călătorie aparenta prin universul acvatic, este violentata fără odihnă. Iar atotcuprinzătorul îl amăgeşte folosindu-l cu cinism, nemilos. Atribuindu-i acestea, încercam s-o personificam, s-o decuantificam, s-o explicam.

      Pitoşkin bombăni în barbia-i ascuţită. Era clar. Murea de ciudă. Nu putea să-mi ţină piept. Experimentul ştiinţific se sufoca în puterea magiei mele.

      Era gata, gata să-şi muşte aripioarele osoase, Pitoşkin. De fraier ce era!

      Striga după călău. Chemă nişte matrozi să strângă aerostatul să-l dea prin razătoare. Păi ce altceva să fi fost maşinăria adusa-n fata cortinei?! Matrozii, iuţi.

      Alergară iute să îndeplinească porunca lui Pitoşkin. Nu le mai venea să scoată limba la fiinţe fabuloase, să le strâmbe-n fel şi chip. Marş la treabă, derbedeilor!

      Fanfaragii stăteau şi ei cu ochii pe Pitoşkin, gata, gata s-o ia la sănătoasa dacă s-ar fi zborsit la ei cumva. Cântau de mama focului. Un marş tembel, zaharisit. De prin anii '30. Unul din acelea care puteau fi auzite prin tranşeele primului război semantic mondial. Bum. Bum. Tarâm. Tarâm. Ring! Cling!

      Cortina se dădu în lături şi-aparu călăul. Unul plin de muşchi. Fornaitor.

      Monstru marin fioros şi firoscos. C-o gluga trandafirie trasa bine pe cap, cu pieptar trandafiriu, trandafiriu. Numai ochişorii i se zăreau. Lasere, altceva nu.

      Fiinţele fabuloase-şi pipăiră gâtul, pline de înfiorare. Ştiuca electrică sau mai bine zis vampa eterica râse mânzeşte. Ştia ea figura asta! Mare scofală.

      Icnesti puţin, te zbaţi. Şi gata. Te-ai dus pe copcă. Se duc dracului marile afaceri, marele interes. Se-nchide fereastra spre lume. Zdrang. Pun fabuloasele oceanului nişte scoici pe tine să nu-ţi fie frig. Vin să te bocească unii, alţii o vreme.

      Apoi te uita.

      Trec pe la debarcader din când în când şi-aprind o lumânare.

      Să le ierte Cel de Sus păcatele.

      Profesorul acvatic o vorbă nu mai scotea. Tremura ca varga. I se scurgeau lacrimi trandafirii pe obrazul scofâlcit. Cum se mai prefăcea dihania! Doar era un alter ego al lui Pitoşkin care, la rândul său, era un alter ego al demonului apelor.

      Sau al acelui pirat al piraţilor care, iaca, nu prea avea imaginaţie. O cam daduse-n bară. Aşa şuşoteau fiinţele fabuloase dându-şi coate.

      Se cam sleise circareala. Nu mai avea haz. Ar fi trebuit să se care de-acolo, să-i dea cu tifla bonjuristului. Ca şi călăul părea să fie tot din mucava. Avea guturai, îşi tot trăgea mucii. Securea-i tot scăpa din mână. Iar sângele-nchegat de pe lama, era, fără îndoială, cerneala trandafirie, vopsea ori poate creta din aia de doi bani!

      Pitoşkin citi un cap de acuzaţie. Fanfaragii îşi holbară ochişorii.

      Matrozii făcură cerc în mijlocul arenei. Unul aduse o buturugă şi un coş în care urma să se rostogolească, vezi bine, scăfârlia condamnatului la moarte.

      Scena ieftină, şuşotiră fiinţele fabuloase. Nu le impresiona în mod deosebit.

      Unele traseră nişte huiduieli. Altele lâncezeau. Priveau aiurea-n sus cum se umflă şi se dezumflă cupola circului de ape. Flum, flum.

      Călăul îl împinse pe profesor în fata buturugii şi-l puse în genunchi. Întreba c-un glas sleit dacă avea vreo ultimă dorinţă. Nici măcar. Securea şuieră prin aer.

      Hârşti.

      Din trupul care se zvârcolea-n talaş tâsnira-n arena eprubete viu colorate, computere, cabluri de forţă, un mojar, o lupă, un craniu gălbejit, un generator de câmp, nişte tabele logaritmice, un ecran de plumb, o diplomă de onoare, o lavalieră, tuburi de cauciuc, un balon meteorologic, benzi acvatice, viruşi împachetaţi cu grijă-n celofan, o mantie-nstelata, o mască de gaze, un ciclotron, un ghem de aminoacizi, o sută de grame de apă grea, un telescop, un ierbar, nişte pigmenţi, o droaie de cobai, un deşert pentru experimente nucleare, tuburi de oxigen, nişte seringi de unică folosinţă, o balanţă electronică, câteva oglinzi concave, un binoclu, o legitimaţie a clubului oamenilor de ştiinţa populari din Beauburg, hărţi astrale, un rastel cu microbi, cromozomi congelaţi, statistici, un anuar din anul 010100011, o pensetă şi-o pereche de papuci, o timonă ruptă şi-un periscop ruginit.

      Matrozii culeseră cadavrul, capul, comoara profesorului şi le dădură prin razatoarea cea periculoasă. Vuia maşinăria că altceva. Şi prin tulumbele ei arunca o grămadă de fulgi de nea trandafiri din castelul îngheţat al norilor de zăpadă.

      Aşa, pentru impresia artistică.

      Era indiscutabil ca un celălalt râdea de noi, ne lua peste picior.

      Noi nu vedeam parcă această şi continuam să luăm lucrurile în serios. Tocmai de aceea, insurgenta noastră în vecinătatea universului semantic este de-a dreptul comică. Ne luam însă în serios atunci când analizam starea de spirit a piraţilor veniţi de dincolo de orizontul vizibil, de exemplu.

      Potrivit ultimelor informaţii, spionii întârziau preschimbarea în forme pentru a-şi feri ficţiunile de un posibil atac de substituire din partea noastră.

      Noi, navigatorii secretului, avem însă ştiinţa secretă a formelor acvatice şi putem lua înfăţişări diverse potrivit instrucţiunilor cuprinse în registrele de navigaţie care se rotesc aparent, undeva, în profunzimile universului acvatic.

      Tocmai de aceea mişcările piraţilor ne apăreau ca fiind contradictorii, ei încercând probabil să ne inducă în eroare. Acesta e un indiciu sigur că deţineau informaţii despre capacităţile noastre de luptă.

      Să fi fost oare semnul unei culturi superioare, să fi fost semnul că sunt organizaţi după un plan ascuns? Dar cum de nu ni s-a relevat?

      - De ce nu am descoperit instrucţiunile lui acvatice, sarcinile lui strategice, săgeata lui informaţionala? Era un plan anterior operaţiunilor de secretizare a universului acvatic? Orizontalitatea noastră oceanica e vizibilă oare de la mari depărtări? Ce artefact miraculos a cercetat profunzimile descoperind activităţile noastre subversive? Ce structura vie a tunelat domeniul imaginarului punând în evidenţă uniformitatea noastră acvatică? Sunt total nemultumitaaaaaaaaaa! Strigă nervoasă peştoaica peştoaicelor.

      Dar ce să le mai mulţumească pe bietele fiinţe fabuloase?!

      Un cadril? Un turnir?

      Nimic senzaţional. Nimic deosebit. Să te cocoşeşti acum când nu mai erau în stare s-o facă? Să verşi tone de cerneala ca să ce?! Să tragi un semnal de alarmă?! Ce nerozie! Milioane de fiinţe acvatice crapasera în gropile marine ale istoriei.

      Ce alt semnal de alarma mai trebuie tras? Şi care era impostorul care voia sa se-mpauneze c-o atât de iluzorie fapta?!

      Să nu mai fie adus nimeni. Nici măcar figura de ceară a vreunuia. Nici măcar.

      Iar dacă era vreo operaţiune secreta n-aveau decât!

      Vulgarizatorii ideilor din Tambo Tamboree, Ghemba, Matapahapamar, Bulbona, Ogabonda, Tazamo, Bankusai, Tulubras, Gaian, Wenda, Gutumbe, Halafaas, Hostina, Mataras, Bungburg, Tahomm, Wahstand, Burbaansk, Cammelor, Rafadda, Massa Gome, Kalodda, Gaspirias, Tulbonna, Has Masan, Gabelo, Tando, Jaw Kadab, Kantom Pingall, Guasalaa, Pano Gabal, Batoa Butuba, Qintatocoatl, Hazean, Masam La, Wetobanian, Kokusai, Kankaro, Cretona, Gavaonia Gao, Adavilla Villada, Quadaoda, Qualimbo, Gutumbe, Kamelar, Ositias, Gazaala, Quamtomatar, Mitombe, Bel Cantor, Zagadar, Ehurean, Beauburg, Badobadorabad, Lamboda, Gavaonia Gao, Kumbali, Nulome, Gugumbe, Kalamatahar, Kumbra Kumbrali, Gontaro, Paragas, Boble, Saon, Ghema, Bomblas, Zaraban, Prudella Qonto, Kankaro, Watanga şi războinicul Melisador, vorbesc despre operaţiuni secrete de semnalizare puse la cale de necunoscuţi conspiratori. Sau poate chiar de spionii de dincolo de orizontul vizibil. Nici rechinii n-ar fi străini de astfel de încercări. Şi nici caracatiţele şi nici monştrii marini care conspira în gropile abisale.

      Contraamiralul nordicelor îl acuză pe regele insulelor de corali iar amiralul orientalelor arata un deget acuzator spre regele mărilor. Starostele bureţilor de mare avea şi el un cuvânt de spus. Petrolul ii invrajbeste pe toţi şi îi atâta să decorporeze imaginarul populând oraşele acvatice cu fantasme şi cu poveşti cutremurătoare despre piraţi şi despre războaie matriceale în inima inimii oceanelor.

     

     

      - VA URMA -

     

© Copyright Ovidiu Bufnilă
Nu există nici un comentariu  
Comentează articolul  Spune-ţi părerea

    Toate câmpurile sunt obligatorii.
    Comentariul nu poate include link-uri.
    Dacă sunteţi logat, numele şi emailul se autocompletează.
    Comentariile sunt moderate şi vor apărea pe site numai după aprobare.

Nume :
Email (nu va fi afişat) :
Comentariu :


   SFera Online v.3 Final Edition - arte vizuale şi literatură de anticipaţie
      Toate drepturile rezervate. Copyright © 2001 - 2011 SFera Online | © 2011 - 2015 Arhiva SFera Online