evomag.ro
    science-fiction fantasy poezie eseu arte vizuale
Caută :  
Resurse Contact
Amintirile unei lumi departe, departe de tot  -  Corabia nebunilor  -  Flida Flado  -  Chat Room  -  Felix II  -  Invizibilul  -  Vrăjitoarea  -  Vânătoarea  -  Visul  -  Dacă ar fi fost să alegi altceva  -  Dona  -  Decablat  -  Nu deschideţi uşa  -  Hora Ielelor, Pensiune  -  Cerşetorul  -  Alertă !  -  Moştenire de familie  -  Luminile oraşului VI  -  Războiul - fără - cap - şi - fără - coadă  -  Regele animalelor  -  Înainte ca toate imaginile să dispară...  -  Bodaproste  -  Psihopatul  -  StarCraft : Musafiri nepoftiţi  -  Luminile oraşului XXXII  -  Aici şi acum  -  Variaţiuni pe o temă mai veche  -  ªahul de duminică  -  Fanfara municipală  -  Tocăniţa de ciuperci  -  Mamă de duminică  -  Stăpânul - Volumul I : Răpirea zeilor  -  Către a opta zi  -  Caiet de regie  -  Anul 10000  -  Poveste cu un cui  -  Himera  -  Melcul  -  Necunoscutul intrigant  -  De o sută de ori Adrian  -  Petrecerea  -  O scânteie într-un ocean de linişte  -  Feţele dragostei  -  Pânza de păianjen  -  Lunea Maniacilor  -  Sindrom de plecare sau Povestiri dintr-o cârciumă de la marginea galaxiei  -  Eu, Singularul Absolut  -  Groparii  -  Jeopardy  -  Luminile oraşului XX


Meduza (VI)

Ovidiu Bufnilă
ovidiubufnila.ning.com



Publicat Sâmbătă, 16 Ianuarie 2010, ora 19:30

       Câmpul de imagine fragmentat de politici şi de tratate încălcate sau ultrasecrete se revendică a fi marele univers semantic, marele năvod care scapa interpretării vulgului şi vulgarizatorilor. Aşa cum dominaţia asupra câmpului petrolier scapa savantului desuet pornit să-şi adjudece ficţiunea în dauna spiritelor ingenue.

      Să fie un plan ascuns?

      Lume de carnaval. Oratorii se întrec în a asasina bietul spirit de navigaţie sau se fac luntre şi punte să demonstreze teorii aiurite. Malagambistii literari îşi toarnă soclu iar derbedei travestiţi în întemeietori de lumi acvatice îşi violează nemurirea dând numele lor împrejurimilor în viata încă fiind. Elita roboteşte cu sârg punând sub lupa norii trandafirii şi căutând în inima lor teribilul adevăr al tuturor lumilor acvatice gata, gata s-o ia de la capăt de la începutul începuturilor.

      - Sunteţi gata s-o luăm de la capăt?! Întreba oftând Pitoşkin.

      - Huoooo! Răcni guvernatorul aricilor de mare. Cum s-o luăm de capăt, nemernicule?! Să-ţi fie rusineeee!

      - Păi...

      - Lasă, lasă că ne-ntoarcem noi acasă! Ameninţă pisică de mare din inima sudicelor frecându-şi cu grijă o insignă prinsă-n piept.

      - De unde-o ai, dragă?! Se interesa plină de curiozitate ştiuca electrică sau mai bine zis vampa eterică.

      - De la un concert de rock din Beauburg! Se lauda pisică de mare din inima sudicelor. Uite, vezi, sunt cu toţii! Toţi rockeristii nebuni, nebuni de legat din toate lumile acvatice, acvaticeeeee! Ăştia, dragă, au fost cei mai mari, cei mai talentaţi, cei mai inspiraaati! Aveau vâna! Şi ce orchestraţie aveau! Ce contrapunct, ce ritm, ce suneeeet! Plângeai şi mureai la concertele lor!

      - Nu mai spune! Se mira ştiuca electrică sau mai bine zis vampa eterică.

      - S-au dus vremurile alea! Oftă pisică de mare din inima sudicelor.

      - Vremurile le regreţi!? Se răsti peştoaica peştoaicelor.

      - Nu, dragă, muzica tipilor! Spuse pisică de mare din inima sudicelor. Dacă vreau să mai trăiesc e pentru că am de gând să-i mai ascult cântând...

      - De ce nu spui aşa! Strigă Pitoşkin. Îţi pot îndeplini îndată dorinţa!

      - Porculeeee! Strigă înfuriata pisică de mare din inima sudicelor. Să nu te prind că te legi de singurul şi adevăratul simbol al generaţiei mele că-ţi rup gâtul!

      Asta-i, demonul apelor ar fi vrut să le facă în vreun fel pe plac. Să se pună bine cu expresiile vii ale imaginarului oceanic din mai toată corporalitatea universului acvatic. Câtă dăruire! Nu prea mirosea a bine. Ce fel de demon al apelor era?! Se cam dezumflase. Uite-l cum sorbea şoaptele şi gândurile fiinţe fabuloaselor. Doar, doar prindea ceva din zbor. Să facă frumos. Să-i încânte. Ce urmărea de fapt?!

      - Ce vrei, domnule demon al apelor! Întreba delfinul cicălitor.

      - Vreau sufletele voastre! Eaaaa! Se prosti Pitoşkin. Gagiilor, un tango!

      Fanfaragii-i făcură pe plac. Atacară un tango îndrăcit. O demenţă. Învolburare de paşi, note-n cascada. Pitoşkin o invita pe foca de sticlă din largul nordicelor.

      Dansară aşa preţ de câteva clipe pierzându-se-n vâltori luminoase, într-o mare de flăcări, în jerbe strălucitoare, învârtindu-se şi învârtindu-se ameţitor.

      Ce creatură! Gata. Le servise bomba. Zâmbea, parşivul, le-o trântise-n nas. Nu era spectacol. Nu era circareala. Nu era concurs. Nu era distracţie.

      Nici nu se punea problema reîntoarcerii lor printre cei vii. Era tot mai clar, se vedea de la o poştă. Ploaia de dincolo de orizontul vizibil fusese comandată. Totul era un truc subtil. O nebunie demonicaaaaa.

      Da, da! Demonul apelor se plictisea de moarte şi pusese la cale o cacealma.

      Spionii stăteau de mii de ani cu ochii pe noi. Făceau valuri către noi de la mare distanţă. Prin influenţa acvatică. Poate că ne guvernau în secret. La stângaaa. La dreaptaaaa. Nu era loc de întors. Ne impresionează prin disciplina şi prin exerciţiu susţinut. Mimează patriotismul, spionii. Până şi patriotismul sănătos şi ingenuu e dat cu vopsea. Eram guvernaţi fără s-o ştim. În contra voinţei noastre.

      Aşa cum miliţiile nordicelor sunt gata, gata să facă harcea-parcea liniştea popoarelor acvatice. Tunurile cu apa domolesc elanul şi fac bine puseurilor mistice, filozofice sau anarhiste. Acvatica oficială nu are a se teme. Se fardează în faţa oglinzii şi se masturbează cu hotărâre ţipând de plăcere. Se dezbat lucruri grele în consiliile ei, nu ne îndoim. Despre catastrofe şi naufragii, morţi şi răniţi şi mari pagube materiale.

      Toţi se pricep la toate iar marii filozofi au dat verdictul. E fixare în planul ascuns. E criptoplan. Bine pus la butoniera. Secret acvatic cu beteala. Ne încălzim cu maxime şi cu o copioasă bibliografie oceanica obligatorie. Navigăm în ape tulburi şi ne îndoim că am fi altceva decât o palidă aparenta printre valurile înspumate ale universului acvatic.

      Oglinda ofilita a norilor trandafirii!

      Trăim în mit oceanic. Suntem cuprinsul unei metafore acvatice. Asta ar fi inima credinţei noastre. Credinţa? Nu am vorbit încă despre ea?

      Cardinalii acvaticelor se reunesc din când în când în rotondă îngerilor din inima nordicelor timp de trei zile pentru a dezbate viitorul spiritului religios şi pentru a combate ideea unui plan ascuns. Unii cardinali au cerut ca bisericile locale să primească noi libertăţi în conducerea bisericii în inima universului acvatic criticând autoritarismul centrului. Supusa vârtejului schimbării care soarbe întreaga lume, biserica doreşte o nouă repozitionare, doreşte ieşirea din conservatorism şi închistare, vrea un suflu nou, căută o nouă direcţie.

      Complexitatea e o provocare dificilă pentru o instituţie care are încă avantajul secretului bine păzit şi al unui număr impresionant de adepţi în toate lumile acvatice.

      Legat solid de marile descoperiri geografice, de cruciade, de revoluţii şi schimbări spectaculoase în politica modernă, spiritul religios din rotonda îngerilor are în faţă o problemă ştiinţifică.

      - Un model simplificat îi va ajuta să găsească politici inspirate pentru ca biserica să poată rezista unui mileniu care se anunţa plin de războaie semantice devastatoare, spuse un vierme marin trandafiriu arătând că e pe deplin familiarizat cu problemele spinoase ale bisericii în plină era nebună a Imagikoonului.

      - Şi acum să reînceapă concursuuuu'! Strigă Pitoşkin desprinzându-se nerăbdător din braţele focii de sticlă. Pam! Pam! Pam!

      - Pam, pam, pam, pam! Strigară fiinţele fabuloase înviorate bătând din antenele de sidef şi aplaudând cu frenezie.

      - Şi-acum o să vinaaaa...

      - O să vinaaaa!

      - Doctorul acvatic! Strigă Pitoşkin dând din braţe ca un apucat.

      Cortina fremătă. Stelele de staniol sclipiră spăimoase. Bubui tunul de mucava.

      Panglicile de mătase se unduiră prin aerul încins. Fiinţele fabuloase stăteau cu sufletul la gură. Pisică de mare din inima sudicelor îşi dădu cu presupusul:

      - Dragă, am auzit eu ceva de tipul ăsta! Nu-mi miroase a bine chestia! Din câte ştiu eu, ar cam fi făcut experienţe în corpul imaginarului. Undeva, pe o insulă în largul nordicelor, pe cuvânt dacă mint.

      - A zis ceva la radio, ţin şi eu minte! Şopti murena indigo, maliţioasa şi ţâfnoasa. S-a dus un vas de război să-l scoată de-acolo şi el l-a făcut praf cu o rază verde! L-a făcut praf, praf, pricepeţi?

      - Aiurea! Strigă ştiuca electrică sau mai bine zis vampa eterică. Ăla cu raza era tiparul electric din inima orientalelor. Săracul! Era sărit de pe fix!

      - Lăsaţi flecăreală! Zise sepia orientalelor. Ce-i cu doctorul ăsta?!

      - Cine ştie? Nu vezi c-aici e ca la casa de nebuni? Zise disperat păianjenul oceanului bâţâindu-se ca un apucat.

      Doctorul acvatic ţâşni ca o rachetă de după cortină înstelată. Avea o goarnă-n mâna dreaptă. Slobozi nişte sunete asurzitoare apoi scoase din buzunar un pistol cu apa şi răcni ca un smintit ce era:

      - Cine mişca, mişcă mooort!

      Cum să te mai bătăi?! Cum să mai baţi din aripioare? Cum să te mai hlizeşti dacă-ţi cade câte-un nebun, aşa, pe cap?!

      - Doamnelor şi domnilor, bună seara! Zise doctorul acvatic. Am informaţii sigure ca cineva încearcă să descopere frecventa optimă a câmpurilor informaţionale aflate-n joc! Acel cineva e aici, în circul de ape! O să-l dau la groapa cu furnici! Ha, ha, ha! O să-l fac harcea-parceaaa!

      Hait, înfăţişarea acvatica mirosise ea ceva, ceva.

      Prinsese de veste că dragonul marilor liliachii făcuse armata la forţele speciale şi se arata gata, gata să le facă praf pe fiinţele fabuloase care complotau împotriva demonului apelor sau ce naiba o fi fost arătarea aceea de Pitoşkin, mama lui de Pitoşkin pervers!

      Era un moment de tensiune maximă.

      Nu te pui cu nebunii că eşti mai nebun decât ei.

      Să le joci în strună?! Altfel cum?

      - Doamnelor şi domnilor! Vă avertizez că orice manipulare a câmpurilor informaţionale în scopuri...

      - Scopuri! Scopuri! Scopuri! Se prostira fiinţele fabuloase vrând să-i ţină hangul nebunului de doctor.

      - Linisteeeee! Urla doctorul acvatic făcându-se foc şi pară. Vă avertizez că orice cucerire a ştiinţei poate fi folosită în mod...

      - Intenţionat! Intenţionat! Intenţionat!

      - Tacereeee! Mă adresez pe această cale tuturor naţiunilor şi guvernelor acvatice! Să se semneze un tratat...

      - Tratat! Tratat! Tratat!

      - Să nu se folosească aceste câmpuri informaţionale în scopuri pasniceee!

      Da, era nebun de legat. I se umflară obrajii. Gata să-i sară ochii din cap.

      Un zărghit. Plin de intenţii belicoase.

      - Câmpurile informaţionale pot aduce succese remarcabile în lupta împotriva...

      -... războaielor semantice şi matricealeeeeeee! Strigară fiinţele fabuloase cu jumătate de gură, scuipând sânge şi aruncând artificii trandafirii.

      - Împotriva paciii! Urla doctorul acvatic agitându-şi pistolul cu apa. Război şi iar război! Anarhie! Panaramă! Experienţe negative!

      - Tâmpituleeee! Răcni comis-voiajorul caşaloţilor strivind un vierme marin trandafiriu intre colţii lui pe deplin cariaţi.

      Doctorul acvatic nu-l lua în seamă. Suflă-n goarna. Alerga de jur împrejurul arenei. O privi pe foca de sticlă din largul nordicelor drept în ochi. Rânji la ea. Îi scoase limba. Croncăni:

      - Aşteptaţi intrrrrebarea, stimată domnisoaraaa?!

      Foca de sticlă din largul nordicelor-l privi dezgustată.

      Undeva, sus, în apropierea catargului, în barca-i proaspăt calafatuita, mătuşă-sa, peştoaica peştoaicelor, se dădea de ceasul naufragiaţii, îşi frângea aripioarele, aproape plângea de ciudă. Dacă-i descapatânau nepoata?! Doamne, ce ticăloşie! Şi ce de remuşcări avea că fusese atât de hulpavnica şi de naivă!

      Doamne, ce se mai dispreţuia!

      - Doctore, ne cam duci cu vorba! Strigă supărat păianjenul oceanului.

      Hei, ce curaj!

      Fiinţele fabuloase-şi dădură coate. Se priviră pe sub sprâncene. Ei, doctorul acvatic nu părea chiar atât de fioros! Ia să-l fierbem niţel, să-i iasă mustul!

      - Huoooo! Răcni scoică de aur trăgând un fluierat straşnic.

      - Măăă! Tipa melcul cu cochilie de lumina veche înfigându-se şi el ceva mai în faţă, mai plin de curaj.

      - Pe bune, domnule, trage de timp! Strigă pisică de mare din inima sudicelor.

      - Lasă-l dragă, or să-i taie capul! Parcă văd! Murmură ştiuca electrică sau mai bine zis vampa eterică.

      - Domnule doctor acvatic, hai că-i târziu! Iaca, e noapte şi trebuie să ne cărăbănim! Ce tot te codeşti? Pune bubuitoarea întrebare.

      - Nu ne mai aburi atâta! Zise mârâind guvernatorul aricilor de mare.

      - Cine miscaaaa, mişcă mooort! Îi ameninţa doctorul acvatic agitându-şi pistolul cu apa.

      - Auzi, domnule, taică-tău ştie că umbli cu arme de foc? Îl lua peste picior pisică de mare din inima sudicelor.

      Dar cine să fi fost taică-său?! Ştiuca electrică sau mai bine zis vampa eterica zise c-a auzit ea la radio c-ar fi Pitoşkin însuşi.

      Da, da, nu era nici o îndoială. Peştoaica peştoaicelor încerca s-o contrazică dar se lasa păgubaşa. Se ducea pe apa sâmbetei cel mai mare premiu.

      - Tacereeee! Urla doctorul acvatic. Am de gând să vă disec să văd cei înlăuntrul vostru! O să vă tai felii, felii! O să mă uit prin măruntaiele voastre! N-aveţi scăpare! Poate găsesc vreun virusel, ceva! Ha, ha, ha! Ia uită-te la ei cum mai tremura! Păi nu v-a zis dragul de Pitoşkin să vă lepădaţi de suflete? N-aţi vrut?! Aţi intrat pe mâna mea! O să vă transform în crocodili, în gândaci de bucătărie, în melci de mare, în caracatiteeee digitaleee! Ce-mi plac mie grădinile zoologice! Le adorrrr, zău aşa, fabuloaselor! O să vă transform în colibri sau în veveriţe! O să-mi mâncaţi din palmă, pot să jur!

      - Domnule doctor, ce rău v-am făcut?! Întreba melcul cu cochilie de lumina veche dând semne reale de nervozitate.

      - Sunteţi nerecunoscătoare, fabuloaselor! Urla doctorul acvatic. Sunteţi obraznice! E scandalos, de-a dreptul scandalos! Faceţi atâta gălăgie! O să vă injectez un ser, să nu va mai prostiţi în halul ăsta! Cercetarea ştiinţifică are nevoie de disciplină! E nevoie de ordine în gândire! Ce fel de cobai sunteţi?!

      - Domnule doctor, chiar vreţi să ne tăiaţi în două? Întreba melcul cu cochilie de lumina veche începând să tremure de frică.

      - Dar ce credeai, melcule cu cochilie de lumina vechee?! O să-ţi fac urechiusele tăiţei! Le toc până ajung la celula! La atom! La quarc! La ultima ficţiune!

      - La ce? Întreba pisică de mare din inima sudicelor.

      - La quarc, dragă, şopti peştoaica peştoaicelor. E-o particulă de materie foarte, foarte mică. Chiar foarte micaaa!

      - Aşa, ca un spermatozoid?! Întreba pisică de mare din inima sudicelor sclifosindu-se şi zâmbind subţire.

      - Curva tot curva! La ce să se gândească ea?! Oftă cu obida peştoaica peştoaicelor pleznind din aripioare.

      Doctorul acvatic făcu câţiva paşi de dans dându-le cu tifla fabuloaselor.

      O băgaseră pe mâneca, fabuloasele.

      Până la urma comis-voiajorul caşaloţilor zise pe deplin sigur pe el:

      - Auzi, doctore, crezi că noi nu ştim ce-ţi poate pielea? Am auzit noi ceva, ceva despre succesele tale! Vrei să ne transformi în animale digitale?! Cât am trăit am mai înghiţit noi hapul ăsta! Acum însă, gata! Nu mai merge figura! Auzi, de ce nu termini dumneata cu prostiile?! Crezi că eşti un adversar extrem de pervers? Câştiga-ţi existenta în mod cinstit! Fă-te cârnăţar!

      Pitoşkin pare să fie însă un adversar extrem de pervers, unul dintre câmpurile sale de bătălie preferat fiind imaginarul colectiv.

      Metabolismul lui are nevoie de noi. Ce mai carnavaaaal!

      Lume de carnaval. Să fie mişcare.

      Spionii de dincolo de orizontul vizibil stau cu ochii pe noi. Poate că au intenţii lăudabile. Poate că au fost trimişi în scopuri paşnice iar registrele de navigaţie aflate în profunzimile universului acvatic au de gând să invite propria noastră matrice informaţionala la un balet oceanic.

      Suntem gata să ajutăm pe oricine. Numai să fim de ajutor. Bocitoarele de serviciu valsează cu bascaliosii de serviciu. Saritii de pe fix iau istoria la refec şi o siluiesc şi toată lumea se prăpădeşte de râs. Derbedeii acvatici nu mai vor să moară şi-şi ţintuiesc petecul de nume în imaginarul colectiv sau comunitar după cum e cazul.

      Elita oceanica se face că nu vede fapta aşteptând o micşorare de impozit. Când nordicele sunt în pericol de a fi înghiţite de ploaia venită de dincolo de orizontul vizibil, ne adunăm cu toţii pentru nişte vorbe.

      Vin apoi nişte artişti care fie se dau în stambă, fie pun la cale gazete ochioase unde se sulemenesc spiritele desuete punând metafizica să facă pipi la oliţă.

      - I-ai tras-o, casalotuleeee, baiatuleeeee! Strigă contele bureţilor de mare izbucnind într-un straşnic hohot de râs. Să-l vedem mai departe! Care-i întrebarea aia bubuitoare, doctoreeee?! Ei, care e?

      Doctorul acvatic se apropie de focă de sticlă din largul nordicelor. Făcu o reverenţă-n fata ei şi-i sărută mâna. Îşi trecu degetele trandafirii peste chelia lucioasă.

      Rânji. Acu' i-acu', fată dragă. Nebunul o să-ncerce să te pună-n dificultate. O să vrea să pună mâna pe pachetul tău informaţional.

      - Hai că trece timpu' regulamentar! Strigă melcul cu cochilie de lumina veche.

      Doctorul acvatic se întoarse spre el şi-i zâmbi:

      - Melcule cu cochilie de lumina vecheeeeee, melculeeee, te joci cu imaginarul tău! Eu am făcut experienţe şi cu scurgerea timpul acvatic! Am îmbătrânit nişte tipi aşa, ca tine, tare vorbareţi... În numai două minute i-am îmbătrânit... Şi pe urmă i-am transformat în nişte lipitori bătrâne, bătrâne de tot... Vrei să-ţi araaat?! Te codeşti, melcusoruleeee?

      - Domnule, nu ne mai speria de pomană! Noi ştim că eşti una dintre înfăţişări demonului apelor! Ştim că sub chipul tău se ascunde Pitoşkin iar sub chipul lui se ascund fanfaragii şi matrozii şi tambur-majorul. Ştim că la capătul capătului e un demon al apelor, ce să mai vorbim. Iar sub chipul lui se ascunde piratul piraţilor! Strigă contele bureţilor de mare lovindu-se cu aripioarele peste genunchi.

      - Nici măcar! Zâmbi galeş doctorul acvatic.

      - Ai dreptate! Îi răspunse gâfâind sepia orientalelor. Sub chipul tău se ascunde profesorul acvatic!

      Asta-i. Era un talmeş-balmeş în capul tuturor fabuloaselor. Când albă, când neagră. Nu mai ştiau nici ele. Poate ca nebunul de doctor voia să le taie într-adevăr felii, felii. Dar poate că le voia şi el sufletele! Sau avea de gând să pornească vreo cruciadă... Ce tâmpenie! În ce cruciada ar fi putut porni fiinţele fabuloase?!

      - Cruciada?! Dumneata, de colo, te-ai gândit la cruciada! Strigă doctorul acvatic arătând cu degetul către delfinul cicălitor. Da, dragele mele fiinţe fabuloase, iubiteloooor! Ar trebui să pornim o cruciadă! Să eliberăm sufletul ficţional! Să-l descătuşăm! Să-l salvăm din imperiul oceanic al binelui! Să-l scoatem din ţara milei, eaaaaaaa! Da, visez ticăloşii fără de seamăn! Da, visez mizeriaaaa oceanică! Da, visez gloria şi numai gloriaaaa! Da, visez puterea asupra întregii lumi acvaticeee! Vom lua bubele, rahatul, scuipatul, vânturile, rănile şi naufragiile şi le vom aruncă într-un mojar şi le vom pisa, le vom pisaaaa...

      Ştiuca electrică sau mai bine zis vampa eterica o întreba pe peştoaica peştoaicelor, în şoaptă, dacă doctorul acvatic avea într-adevăr vreo legătură cu Pitoşkin, perversul şi nebunul ficţional.

      Peştoaica peştoaicelor bâigui ceva, ca doar ea, ştiuca electrică sau mai bine zis vampa eterică, se lăudase c-auzise ceva, ceva la radio. Era o confuzie totală. Oricum, doctorul era nebun de legat. Îi sperie şi mai tare:

      - Politicienii au făcut presiuni asupra mea! Am o listă întreagă de nume! Le va veni rândul! Le vom tăia limba să nu ne mai prostească aşa, la tribunaaa! Şi nu voi ceda! Şi nici voi, dragii mei fiinţe fabuloase să n-o faceţi vreodată!

      - Nu cedăm! Nu cedăm! Nu cedăm! Strigară cu toţii doar, doar o să treacă mai repede timpul acvatic regulamentar şi-o să rămână sadicul fără de cap.

      - Niciodată?! Întrebă el c-un glas suav.

      - Niciodată! Niciodată! Niciodată!

      - Îmi sunteţi dragi! Vă iubesc! Va ador! Dezbrăcarea! Vom face o experienţă epocalaaa! O să vă transform în râmeeeeee, în viermii de mareeee! Urla doctorul acvatic suflând în goarna.

      Şi-ncepu vânzoleala. Foca de sticlă din largul nordicelor bătu din picior stârnind talasul umed al arenei. Ştiuca electrică sau mai bine zis vampa eterica striga după Pitoşkin făcându-l cu ou şi cu oţet.

      Pisică de mare din inima sudicelor sari de pe locul ei şi se repezi la tambur-majorul fanfarei altoindu-l din toate puterile. Contele bureţilor de mare îl pocni între ochi pe un matroz trandafiriu de săriră scântei trandafirii din el. Rechinul melancolic puse mâna pe un retevei şi-l croi pe cel mai apropiat fanfaragiu, un trombonist mare şi gras care sufla tot timpul nori trandafirii.

      Comis-voiajorul caşaloţilor sări-n gâtul lui doctorul acvatic dezarmându-l.

      Ceilalţi fiinţe fabuloase se aruncară asupra restului fanfaragiilor aproape călcându-i în picioare.

      Numai melcul cu cochilie de lumina veche rămăsese cuminte în barca-i proaspăt calafatuita şi nu făcu nici o mişcare. Contele bureţilor de mare se opri şi-i strigă gâfâind, asudat tot:

      - Băiete, faci opinie separataaa?!

      - Domnule conte, îmi pare rău! Eu sunt lefter, lefter. N-am nici un bănuţ măcar. Şi-am auzit c-o să se dea cel mai mic premiu pentru spectatorul care-o să fie cel mai disciplinat!

      Şi dă-i şi dă-i. Înjurături. Aripioare rupte. Pumni stâlciti foarte tare. Antenele de sidef-n fund. Icnete. Ţipete.

      Câte-un oftat. Câte-o lacrima. Câte-un chip mirat.

      Pitoşkin era de negăsit! Se-ascunsese pramatia. O tulise, scâncea pe undeva.

      Delfinul cicălitor scotoci pretutindeni căutându-l plin de înverşunare. Nu era şi nu era. Se repezi la cortina dar nu reuşi să treacă de ea. Se lovi de un baraj nevăzut.

      - Lasă-te păgubaş! Îi striga dragonul marilor liliachii. Eu care-am făcut armata la forţele speciale am habar de bazaconia asta! E-un câmp foarte puternic! Inelar! E ca un inel magic ce înconjoară circul de ape ca cercurile unui butoi. Nu intra nimeni. Nu iese nimeni. Nu te mai sfortaaaa!

      - Şi Pitoşkin?! Unde-i ticălosul? Urla delfinul cicălitor, trandafiriu de mânie şi pus pe lucruri foarte rele. Vreau să-i pocesc mutra! Iar dacă o fi demonul apelor în persoana am chef să-l trag de coadaaa!

      Poate că se făcuse invizibil. Poate stătea tupilat după vreo barcă proaspăt calafatuita. Poate se transformase-ntr-un trombon, într-o aşchie din talasul arenei, în vreo panglică de mătase, în vreun matroz trandafiriu sau în vreo stea de staniol. Mai ştii de ce era-n stare?! Mai ştii ce-i putea pielicica de drac?!

      Lovindu-l furioasă pe doctorul acvatic, peştoaica peştoaicelor îşi lua inima-n dinţi şi îi ţinu un mic discurs:

      - Adică dumneata, doctore, nu-i aşa, ai stricat bunătatea de concurs, ne-ai dus cu vorba, ne-ai vrăjit, ai promis că pui bubuitoarea întrebare, nu-i aşa, iar noi, fără îndoială, o să-i cerem lui Pitoşkin să-ţi taie capul, da, da, să te lipsească de chelia asta lucitoare, ruşine să-ţi fie, baţi câmpii, ne iei de proşti, vii şi faci reverenţe şi ne ameninţi cu pistolul şi te crezi la balamuc, ne spui vorbe mari, te cam prosteşti, doctore, uită-te la dumneata, eşti om bătrân, te cauta moartea pe-acasă, ce, n-auzi, unde te uiţi, măgarule, o să-ţi scot ochii cu unghiile, aşa m-ai enervat de tare, ştii c-aproape am pierdut premiul, scăpăm şi eu de sărăcie, mă duceam pe coasta de azur şi să-ntrebi de ce, toată lumea de în lumile acvatice visează să petreacă o vacanţă acolo, să se balaceasca-n oceanul universului acvatic, să se ducă la cabaret, să se-mbrace sic, să stea tolăniţi la soare printre barosanii lumii, să fumeze câte-un trabuc şi să se uite după câte-o fustă, să facă dragoste neruşinata cu detectivii hotelului ritz, iar dumneata vii aici şi ne vorbeşti şi ne spui tot felul de gugumanii, eşti un pericol pentru întreaga omenire, ar trebui să te pună-n furci, să te tintuiasca-n scaunul electric, să-ţi bage gâtu' sub ghilotina, oh, dar ce spun eu, ar trebui să te dezbrace-n pielea goală şi să te ungă cu marmeladă şi să te poarte de colo, colo şi să te lase-n desertul Tahorara să te pape scorpionii, zău dacă nu, să nu ţii acu' vreo prelegere tâmpita despre cele şapte spatii, să nu ne spui că spaţiul tridimensional e de-abia al treilea şi ca celelalte spatii ne sunt inaccesibile, poate că trăim în ele şi nu ne dăm seama, acum s-ar putea să fie un vis urât sau o trăire paradoxala, poate-o fi casa de nebuni, totul mi se incurca-n minte doctore, nu e frumos să-ţi baţi joc de nişte oameni care s-au reîntors din moarte, nici nu vrei să pui bubuitoarea întrebare, eşti un suflet de singuratec. Demonul apelor e singur şi piratul piraţilor e singur şi tocmai de ăia noi suntem fericiţi, stăm aici, împreună, ne prostim cum spui, facem gălăgie, fluierăm ca nişte bezmetici şi asta, doctore acvatic, e semnul că suntem antifiinte fabuloase, înţelegi, e semnul că suntem vii, chiar foarte vii!

      Asta e.

      Antilumile acvatice şi antifiintele sunt şi ele bune de ceva. Noi le ştim pe toate. Noi le-am făcut pe toate. Luam palme sau câte un pumn drept în nas.

      Spionii de dincolo de orizontul vizibil se pricep.

      Bocitoarele scot repede ficţiunea generalizată şi generalizanta cu pricina iar marii filozofi arata cu degetul la malagambistii politicii şi îi ceartă la televizor sau în grupurile de discuţie savanta din nodurile semantice. Să se îngraşe sărăcimea şi snobimea de atâta râs. Gazetele sunt pline de suşe cu matuse. Pagina de garda e cocoşată de câte-un fragment din gândirea profundă a vreunui Pitoşkin de familie bună. Pitoşkinul zice nişte chestii acolo să se mire poporanul în gura mare ca ce mintoşi mai au sudicele la cârma corăbiilor lor.

      Naţia, nu naţiunea! Naţia e bolnavă, zic feluriţi gabieri prostindu-se în fel şi chip în susul catargului slab luminat.

      Naţia? O păzesc nişte majuri, o tot mângâie pe pulpe, o trag de ţâţe, o îmbie într-un gang să se giugiulească puţin cu ea, biata de ea, naivă de ea, săraca de ea.

      Majurii au nasul trandafiriu. Midinetele au nasul trandafiriu. Spoitorii de chipuri electorale au nasul trandafiriu. Filozofii desueţi au nasul trandafiriu.

      Scriitorii de science fiction cumpăraţi de acvatica oficială cea trandafirie au nasul trandafiriu. Şi poliţiştii au nasul trandafiriu.

      Care poliţişti? Cum care poliţişti?

      Poliţiştii care îi articulează pe manifestanţii acvatici cu câte-o hulă straşnică, cu bulane de cauciuc, trandafirii şi ele şi tunurile cu apă la fel şi uniformele şi procesele verbaleeee şi fiolele.

      Nordicele gem de vorbe de duh şi de atâta carnaval. Şi sudicele la fel. Şi occidentalele. Şi orientalele.

      Literaţii desueţi se păruiesc punând generaţiile să tropăie una împotriva celeilalte încercând să facă parte dreapta din nişte biete fonduri din care cultură nu se poate face ci doar tevatură. Spiritul de navigaţie e sfârtecat. Metafizica e sfârtecată şi ea, săraca. Toţi se dezbraca în pielea goală descoperind cu mirare tembelă ca femeile au cur şi ţâţe iar bărbaţii sunt şi mai şi. Bălăcăreala!

      Doctorul acvatic se smulse din învălmăşeală. Îşi descheie fracul şi scoase la iveală o tastatură. Fiinţele fabuloase se opriră privindu-l speriaţi.

      Nebunul de doctor acvatic răcni:

      - Sunteţi vii, sunteţi antifiinte fabuloaseee?! Ha, ha, ha! Nici cei vii nu sunt cu adevărat vii, naivelor! O să vă arăt numaidecât. O să vă învăţ ce înseamnă cunoaşterea stiintificaaaaaa! Vă arăt eu ce înseamnă să fii înşelat de simţuri, de prejudecăţi, de tradiţie, de tot felul de bârfeeeee!

      - Vorbeşti despre ficţiunea generalizată şi generalizantaaaa?! Întreba tremurând de spaima pisică de mare din inima sudicelor.

      - Putem să-i spunem şi-aşa! Rânji doctorul acvatic. O să vă arăt acum o altă realitate. O să vă trimit într-un ocean virtual. Dar atât de real!

      - Vorbeşti prostii, doctore! Strigă sepia orientalelor. Eşti gata să-ţi pierzi capul, uită-te la tine! Pune bubuitoarea întrebare! Sau fă un miracol, ceva! Adu-le aici pe nebunele alea de surâzătoare din Nottanghuam!

      - Oh, nu. Încercarea asta e prea puţin importantă! Trebuie să vă arăt cum se navighează prin oceanul virtuaaaal! Strigă doctorul acvatic şi degetele-i descărnate alergară pe tastatura în grabă.

      Un vârtej virtual stârnit din inima oceanului digital absorbi inelul magic făcând să dispară pentru o vreme incerta fabuloasele şi circul de ape.

      Pitoşkin se întrecea cu gluma!

      Toate manevrele navale ale piraţilor de dincolo de orizontul vizibil în inelul magic din apropierea mândrului Beauburg arătau ca ei nu se grăbeau să ajungă în starea de război naval declarat. Nu păreau să dorească o confruntare hotărâtoare dar am bănuit că ei au pus la cale întreaga intriga aiuritoare din circul de ape.

      Poate că vasele lor nu erau încă pregătite pentru invazie sau poate că încercau doar să ne distragă atenţia sau aşteptau intrarea în scenă a unui Pitoşkin, cel care le dicta tactica şi care stabilise obiectivele strategice.

      Acceptând un pe Pitoşkin ca măsură a ficţiunii generalizante şi generalizate, mă aflam în faţa unor opţiuni tactice diverse. Fiind iniţiat de moreaugarini în artele navigaţiei puteam să construiesc un ubicuu exemplar.

      Moreaugarinii?

      Îmi aduc aminte totul despre ei. Trăiam în Guantambaroo. Într-o noapte fără lună am rămas fără chip. Eram în mijlocul verii. În mod paradoxal însă puteam să bem şi să mâncăm. Chiar ne puteam plimba pe stradă. Iar unii dintre noi făceau chiar şi dragoste de două ori pe săptămâna.

      Într-o dimineaţă mi-am spus că totul trebuie să fie din pricina unor bulversări acvatice. Nu ştiu care a zis că, în mod foarte clar, câmpurile noastre informaţionale fuseseră schimbate de către universul acvatic. Asta ar fi însemnat ca toate codurile secrete fuseseră aruncate la coşul de gunoi.

      Apoi n-au mai sunat telefoanele. Nici n-a mai plouat, iar furtuna de august s-a lăsat aşteptată. Apoi au dispărut câţiva. N-aş putea spune cu exactitate care dintre noi.

      Apoi s-a iscat un zvon. Anume ca noi nici n-am fi existat şi că fusesem doar aşa, o părere. Ţin minte ca guvernanta oceanica nu a luat nici o măsura. Parlamentul a fost dizolvat şi s-a spus că o să înceapă revoluţia.

      Ţin minte ca mie nici nu-mi pasă şi că le-am promis tuturor ca, atunci când o să aud zarvă-n piaţa, o să mă închid frumuşel în casa şi-o să dorm dus.

      Apoi, într-o bună zi, au venit moreaugarinii. Nu erau fiinţe, erau abur.

      Moreaugarinii erau însăşi corporalitatea aburului primordial.

      O vreme s-au prelins pe după pereţii caselor încercând să ne spioneze. Se furişau pe înserat şi trăgeau cu urechea. Puteau lua diverse forme. Umblau nişte zvonuri. Cineva mi-a zis c-au ieşit din minele vechi, altcineva spuse că, dimpotrivă, ar fi venit tocmai din Lună. Imbolbina s-a lăudat că a aflat ea de nu ştiu unde ca moreaugarinii erau de fapt nişte monştrii marini care aveau să ne facă felul.

      Unul dintre moreaugarini m-a oprit pe stradă.

      Mi-a spus:

      - Meduza dragă, ai văzut inelul magic din inima nordicelor, nu-i aşa?!

      - L-am văzut! M-am lăudat eu, naivă de mine.

      - Eşti singura care l-ai văzut, nu-i aşa?!

      - Aşa cum zici! M-am fudulit eu.

      Şi mi-a pus pe umeri o mantie grea, înstelată. Şi mi-a lăsat o carte plină de coduri secrete. Vei fi stăpână inelului, mi-a zis moreaugarinul şi s-a făcut pierdut într-un nor trandafiriu.

      Asta s-a întâmplat acum o mie de ani şi eu încă nu mi-am revenit din surpriză.

      Eu, meduză, multiplicantul moreaugarinului, aş fi putut duce un război de uzură împotriva unei forţe semantice multiple sau aş fi putut iniţia negocieri separate cu spionii veniţi de dincolo de orizontul vizibil doar desfasurându-mi mantia înstelată.

      Dacă acest Pitoşkin are un ascendent asupra piraţilor de dincolo de orizontul vizibil, mi-am spus râzând, noi, moreaugarinii, putem folosi relaţia de subordonare pentru a pune la cale o revoltă sau o rebeliune împotriva centrului informaţional, manipulând periferia care dormea pe plajă la soare.

      Dacă Pitoşkinul a plănuit atacul împotriva noastră sau spionii veniţi de dincolo de orizontul vizibil, mişcându-se aparent în proximitatea noastră informaţionala, ne-au definit ca potenţiali adversari, nu era iarăşi lipsit de importantă.

      Pitoşkin?

      Blip, blop. Pitoşkin rearanja secvenţele ficţionale vrând să mă impresioneze.

      Fiinţele fabuloase se treziră din nou în circul de ape. Fanfaragiii atacară un marş funebru bubuitor. Matrozii făcură tumbe. Panglicile de mătase se unduiră aidoma unor sirene. Fulgere globulare căzură de nicăieri arzând aerul sălciu ca şi cum crunta realitate ar fi fost un Pitoşkin omogen.

      Era o oglindă de ape?

      O masă oceanica invizibilă? Un univers plin de universuri informaţional? O limită maritimă? E cumva un baraj nesfârşit? Un ultim către care tinde întreg universul acvatic? E chiar acolo? Aici şi acum? Suntem cuprinşi de fascinaţie. E chiar acolo şi nu l-am intuit? Iar noi suntem o mulţime de puncte mişcându-se aparent prin universul acvatic? Iar aceste puncte de vibraţie tunelând schimbările exemplare definesc un eu discontinuu dar tinzând spre infinit?

      E sensul ultim? Aici şi acum să fie sfârşitul? Acesta e ultimul act, ultima noastră călătorie? E un adevăr? Decorporarea registrelor de navigaţie să fie de fapt sensul ultim al universului acvatic? Tăcere. Noi alcătuim tăcerea. Iar tăcerea se revendică a fi însăşi atotcuprinzătorul. Lumina putina.

      În întuneric sclipesc nişte diamante de lumina veche. Am învechit lumina decorporându-ne registrul de navigaţie. În jur e cenuşa. Şuieră fragmentele unor structuri narative acvatice evaporându-se. Ultimele.

      Piraţi şi misionari ai nimicului? Asta suntem noi, navigatorii secretului?

      Căci marele nimic pare să ne fi însoţit în drumurile noastre. El înghite registrele de navigaţie decorporate de noi.

      Marele nimic împinge registrele de navigaţie sub invaluitoarea noastră mantie unde se afla teribilul adevăr al tuturor lumilor. Marele nimic înghite materia, nesfârşita materie, pentru ca mai apoi să înmugurească, înşelător, în corpul pervers al altor universuri.

      Întâlnindu-l pe Nicaor din Adavilla Villada la conferinţele decembrice având ca tema marele nimic, trubadurul Facicalto i-ar fi mărturisit notarului că va fi descapatânat de egulabul din Mitombe în toamna următoare şi ca regentul Matayo ar fi ştiut secretul Zbântuitele Surâzătoare din Nottanghuam şi că l-ar fi aflat de la un unchi de-al său care luptase în războaiele semantice împotriva unor armate de Pitoşkini. Mărturisirea aceasta se afla consemnată într-unul din jurnalele pe care notarul le ţinea zi de zi cu sfinţenie şi pe care le dosea de frica slugilor în spatele latrinei din curtea lui cu arbori de vânt.

      Jurnalele au încăput pe mâna unui zurbagiu de moştenitor care nu le-a dat prea mare importanţă pierzându-le de altfel la un joc de hodda în Batoa Butuba. Noul lor stăpân, un zerac din Tulubras, nu şi-a bătut capul cu ele şi s-a învoit să le vândă unui emisar al ducelui de Mantualoma pentru doar o pungă de gologani.

      Emisarul s-a cherchelit straşnic însă la un birt de pe coastă şi nişte piraţi din Insula Testobulei Bastoa l-au uşurat de jurnale şi de restul de galbeni pe care îi mai avea asupra lui. Imbolbinaa fost de faţă când unul dintre piraţi a fost spânzurat şi a reuşit să smulgă o foaie dintr-unul din jurnale în timpul acvatic busculadei iscate de un funcţionar care s-a trezit vorbind în mulţime despre fabuloasa comoara pe care ar fi cărat-o în sipete către curtea regelui.

      Timp de şapte zile şi şapte nopţi s-au străduit misterioşii din Kalabra să descifreze scrisul notarului şi desenele pe care le făcuse cu atât migală.

      Unul dintre ei i-a trimis o depeşă aritolitului din Keramo cu gând să-l convingă să li se alăture. Aritolitul avea un al treilea ochi cu care putea descifra cele mai bine păzite secrete citind în Cărţile Timpului Acvatic.

      Cărţile Timpului Acvatic se aflau nu departe de norii trandafirii din Tambo Tamboree şi erau păzite de un vârcolac travestit în furtuna de primăvară. Vârcolacul o zbughea o dată pe an în Insula Testobulei Bastoa unde se afla un ochi de apă din care, dacă sorbea pe îndelete vreme de patruzeci de zile, un vârcolac putea să-şi recapete întreaga putere malefică pentru încă un an înainte.

      Un moreaugarin ar fi vândut vârcolacul gărzilor imperiale dar nu este nimic sigur pentru că cel care a povestit acest lucru, Barabo din Kuantile, era peste măsură de mincinos şi fusese bine scărmănat de câteva ori din pricina asta de oamenii împăratului Owagama.

      Chiar şi Ambalaia, prinţesa din Badobadorabad, s-a lăsat păcălită de Barabo drept care a cumpărat o împărăţie pe luna neştiind că luna fusese concensionata unor piraţi veniţi de dincolo de orizontul vizibil.

      Vestea despre sosirea lor s-a răspândit ca fulgerul în timpul acvatic războaielor semantice când emotionatii din Kumbra Kumbrali i-au atacat pe comenitii din Kaloha iar făţarnicii din Kono i-au măcelărit într-o singură noapte pe emeritii care-şi duceau veacul la periferia mândrei Cretona. Adevărul e ca nimeni nu ştie cu exactitate de ce au izbucnit războaiele semantice desii unii îndrăznesc să spună că totul a pornit din cauza unor elemente de retorică folosite de şcolile intrate în lupta.

      Trubadurul Facicalto ar fi strecurat câte ceva în baladele compuse de către el fapt remarcat de unii dintre inchizitorii imperiali care l-au luat la ochi de câteva ori.

      Se spune că ar fi fost dat chiar un edict imperial asupra retoricelor deşi e greu de crezut că împăratul s-ar fi amestecat în vâltoarea disputelor dintre şcoli.

      Martorii guamoburori nu se feresc să afirme că Zbântuitele Surâzătoare din Nottanghuam ar fi avut dezlegare imperială şi că pe baza acelui document secret ele ar fi devenit foarte influente. Aceasta ar fi stârnit îngrijorarea şi chiar ura unor înalte feţe bisericeşti care ar fi refuzat să dea crezare zvonurilor legate de Zbântuitele Surâzătoare din Nottanghuam.

      La urechile inaltului patriarh ajunseseră tot felul povesti cutremurătoare potrivit cărora nu ar fi fost vorba nici pe departe de preotese ale unui ordin secret şi nici măcar de pasionate jucătoare de hodda şi nici de nişte lesbiene pistoskinizate în mare secret de spionii sosiţi de dincolo de orizontul vizibil.

      Sub acel nume plin de frivolitate, de nesăbuinţa şi de batjocură s-ar fi ascuns nişte cumpliţi luptători veniţi din adâncurile universului acvatic.

      Călugării din Kontaraoeea, din Gomanao şi Tulubras nu reuşiseră să se dumirească dacă luptătorii erau ai lumii sau ai întunericului şi nu reuşiseră să afle care ar fi fost adevărata lor misiune.

      Unii vorbeau despre o iminenta revoluţie acvatică, alţii despre un măcel groaznic, alţii despre schimbarea Principiilor din Tambo Tamboree şi despre decăderea Canonului de la Salorna şi despre reinterpretarea ficţiunilor.

      La mijlocul anului de graţie 011001, abaţiile au fost în mare fierbere pentru ca un moreaugarin a învrăjbit călugării, aceştia împărţindu-se în mai multe tabere.

      Moderaţii cereau inaltului patriarh să pună la cale o întâlnire de taină intre împăratul Owagama şi luptătorii veniţi din adâncurile universului acvatic.

      Reformatorii considerau ca a venit vremea ca biserica să renunţe la unele ritualuri desuete în timp ce conservatorii cereau ca luptătorii să fie atraşi într-o ambuscadă de către gărzile imperiale şi să fie apoi cu toţii arşi pe rug.

      Nu se ştie dacă reformatorii ar fi fost de acord cu decăderea Canonului de la Salorna sau cu schimbarea deplină a Principiilor din Tambo Tamboree.

      După arhivarii din Adavilla Villada se pare că însuşi înaltul patriarh ar fi apelat la serviciile moreaugarinului pentru a stârni vrajba în sânul abaţiilor şi pentru a-i îndepărta pe călugări de marile adevăruri acvatice.

      Martorii guamoburori sunt de părere că anturajul împăratului ar fi fost interesat ca înaltul patriarh să fie izolat şi lipsit de puterea abaţiilor. În Katoma s-a vorbit chiar de nişte morţi suspecte, o mulţime de călugări fiind daţi dispăruţi în urma unei furtuni electrice sau în timpul răsuflării de aer care a precedat conferinţele decembrice cu o mie de ani.

      Preacucernicul Athanasie Şcolitul ar fi povestit unei doamne electrice de la curtea ducelui de Mantualoma ca, după ce se destrabalase cu respectabilele din Beauburg, trimisul imperial s-ar fi întâlnit cu emisari ai taberei conservatoare şi ar fi pus la punct un plan monstruos. Planul urmarea uciderea tuturor acelora care ar fi încercat să-l determine pe împărat să negocieze cu luptătorii veniţi din adâncurile universului acvatic. Martorii guamoburori nu au reuşit să descopere în documentele lor dacă moreaugarinul ar fi fost una şi aceeaşi persoană cu trimisul imperial sau dacă cumva între aceştia doi a avut loc vreo întâlnire secretă.

      Tantore Carato, unchiul vestitului Dovido Giorgiandayo, răsucindu-şi mustaţa uriaşa, i-a şoptit egulabului de Mitombe ca moreaugarinul despre care vorbea toată lumea de câteva secole încoace avea darul de a lua chipul oamenilor ba, mai mult, putea lua înfăţişarea animalelor şi păsărilor umblând astfel nestingherit prin lume şi desfăcând şi făcând istoria după bunul lui plac.

      Kuamo Raba Ramabukamo l-a chemat pe Tantore Carato pe malul drept al fluviul Nole pentru a se consultă cu el iar Vaceslaw Walkauskaas i-a trimis o depeşă secreta rugându-l să se întâlnească pe o insulă din Marea Maliterana.

      Piratul din Quamtomatar s-a făcut luntre şi punte ca să-l discrediteze pe unchiul preabunului Dovido Giorgiandayo şi a împrăştiat un zvon potrivit căruia moreaugarinul nu ar fi fost altul decât regentul Matayo care ar fi umblat în travesti prin oraşele calcinate de soare pentru că iubea aventura şi pentru că se dădea în vânt după fantome, spiriduşi şi animale fabuloase.

      Piratul avea ochi de sticlă şi putea ghici arborele genealogic, numărul cuantic şi amprenta genetică doar pipăindu-ţi daravela.

      O mulţime de războinici kuturu l-au plătit cu bani grei ca să afle cine au fost înaintaşii lor iar egulabul de Mitombe i-a dăruit în acelaşi scop un taur din aur.

      Taurul era furat din staulul martorilor guamoburori de un brigand zapard care făcuse o grămadă de matrapazlâcuri cu arme şi iarba demonica împreună cu Micii Călugări din Sasmasaaram şi cu lesbienele din Adavilla Villada.

      Brigandul o iubea pe Taluba Tubela din Qulombe. Taluba Tubela avea păr de oţel, mânca de dimineaţă şi până seara cuburi de gheaţa aduse din regatul nordicelor şi se giugiulea cu toţi grăjdarii şi birjarii de la curtea temutului Caligarri.

      Caligarri avea o voce aspră şi biciuia servitorii cu o plăcere demonică.

      Scornea minciuni sfruntate şi nu respecta nici cea mai mică înţelegere. Visa să zboare în luna cu un car tras de lebede begale din Delta Evrorului şi ţinea morţiş să devină nemuritor. Însoţit de Taluba Tubela, temutul Caligarri a pus la cale o expediţie la norii trandafirii din Tambo Tamboree cu gând să dea de urma Zbântuitelor Surâzătoare din Nottanghuam.

      Caligarri mi-a vorbit despre pentru prima oară despre nebunul de Pitoşkin nebănuind că stă la taclale cu navigatorul secretului.

      Pitoşkin e şi el o instrucţiune enciclopedica de trebuinţă scenariilor mele!

      În pădurile de carton din ţinutul Pozabaa, oamenii temutului Caligarri au auzit pentru prima oară acordurile Minunatei Sonate pe care o interpretă un cvartet care hoinărea prin lume răspândind filozofia muzicală a lui Abuuk Katar.

      Taluba Tubela s-a lăsat şi ea fermecata şi chiar a cerut să cânte la clavecin, la liră şi timpane deodată, folosindu-şi cu multă agilitate tentaculele fosforescente.

      Cavalerii înzăuaţi au aplaudat-o clipe în şir iar un trubadur a compus câteva versuri anume pentru ea.

      - Gia giam, gia giam! Le-a strigat tuturor Trabo Treborabota iţindu-se de după un crater vulcanic ce semăna de minune cu muntele lui Venus pe care-l ascundea sub valuri grele ruşinoasă şi sfioasă armelina din comitatul Exxom.

      Temutul Caligarri, frecându-şi platoşa osoasă cu praf de puşcă şi zeama acrişoară de goripal, întreba unde le putea găsi pe vestitele Zbântuite Surâzătoare din Nottanghuam pentru că avea chef de zbânţuială şi de giugiuleala aşa cum nu avusese niciodată pe această planetă.

      Unii istorici afirma că nu Trabo Treborabotale ar fi apărut dinainte cavalerilor înzăuaţi ci chiar moreaugarinul purtând chipul celui mai sus pomenit. Un comerciant de pânzeturi rare, pe nume Bastolador, ar fi fost martor la eveniment, spun unele cronici din Batoa Butuba, Qintatocoatl, Hazean, Masam La şi din Wetobanian.

      Bastolador e imortalizat într-un tablou din colecţia Francassali. Tabloul reprezintă o scenă din Târgul Obişnuinţei care se ţinea o dată la cinci ani în Tambo Tamboree şi care strângea peste zece milioane de suflete.

      Târgul gemea de lume, de saltimbanci şi de soldăţoi chercheliţi. Ici, colo, câte un pâlc de iscoade imperiale, tocmiti ai confreriilor din ţinutul sudicelor, spioni năimiţi, colportori angajaţi de prinţesa din Badobadorabad, urechisti plătiţi cu ziua de egulabul de Mitombe.

      Tarabele erau pline cu fructe roşiatice de gayobal, de peşti albastrii prinşi cu plase de oţel în marile nordicelor, de găini dandare care făceau ouă de argint, de multiplicanti şi de proteici care jucau feste nătângilor transformându-se în pitari de aur cu chipul faraonului Kuamo Raba Ramabukamo, de fuzee ruginite şi de arme de foc de tot felul şi de decorpolizatoare ultimul răcnet şi de combinezoane care te făceau invizibil cât numărai turlele fortăreţei Burgund.

      Martorii guamoburori nu sunt de acord cu această variantă pentru ca, spun ei, la acea vreme, moreaugarinul s-ar fi aflat pe o corabie care se îndrepta către Insula Testotobulei Bastoa şi nu avea cum să poarte chipul beltonianului Arbuzov, inventatorul decorporalizatorului atomic, ei neavând habar despre ubicuitatile navigatorului secretului.

      Potrivit unor scribi din Kalamatahar, moreaugarinul ar fi ţinut morţiş să-l întâlnească pe aritolitul din Keramo căruia avea de gând să-i dea o misiune secretă în ţinutul orientalelor, în inima vestitelor oraşe Kumbra Kumbrali, Gontaro, Paragas, Boble, Saon, Ghema, Bomblas, Zaraban, Prudella Qonto, Kankaro, Watanga, Melisador, Watalaa Wangam, Orcheström, Burgund, Ovaloo, Stantivorej, Magribar, Kolsupe, Dadao şi noroasa Kimballa.

      Imbolbina spune într-unul dintre cântecele ei de noapte bună că s-ar fi îndrăgostit nebuneşte de moreaugarinul ei şi chiar că s-ar fi iubit cu el într-o noapte fără lună pe corabia olandezilor din Orcheström.

      Ce minciună sfruntată!

      Căpitănia din Orcheström tine în registrele ei tot felul de însemnări secrete pe care le poţi consulta doar dacă obţii o aprobare de la ducesa Hafaana.

      Am animat-o de câteva ori pe ducesa Hafaana, ultima dată fiind în anul în care a trecut marele dirijabil trandafiriu pe cerul azuriu din Tambo Tamboree.

      Filozofii au deschis atunci cărţile vechi vrând să afle dacă va urma deschiderea mormintelor sau dacă va ploua cu smoală şi cu lăcuste sau dacă lumile acvatice vor fi pistokinizate de imperialele aflate în mare dengringolada.

      Arepetrina din Tagombe a râs de filozofi şi din această pricină oamenii împăratului Owagama au pus să fie jupuită de vie. În urletele ei, am descoperit înţelesurile tainice ale secretului universului acvatic şi am întrezărit evenimente viitoare tragice şi superbe.

      Plecarea regimentului de mitraliori marini din Tambo Tamboree către tranşeele războiului din Bankusai a marcat sfârşitul adolescenţei pentru mulţi dintre cei care fuseseră îndrăgostiţi de Zbântuitele Surâzătoare din Nottanghuam. Nici unul dintre mitraliori nu s-a mai întors iar martorii guamoburori se contrazic şi astăzi cu răbdătorii din Balboa care afirmă că Mandhala, oraşul plutitor, i-ar fi înghiţit pe mitraliori într-o noapte fără lună.

      Dovido Giorgiandayo a vrut să le închine o melopee dar coramitii din Gaspeea i-au luat-o înainte punând la cale mici spectacole de umbre în aer liber.

      Într-o bună zi, de pe pânzele mişcătoare ale Valului Malaya au coborât legiunile gamedorului din Gavaonia Gao umplând străzile de zăpadă norilor trandafirii din Tambo Tamboree şi aducând vestea unui maiestuos orgasm universal.

      Gontila Kale, sirena din Batoa Butuba, a dus vestea în cele patru zări, martorii guamoburori jurându-se că ar fi văzut-o chiar şi de ziua îngerilor în Matapahapamar.

      Potrivit lui Belbo Belbone, Gontila Kale ar fi făcut o mie de giumbuşlucuri cu guvernatorul din Togai şi cu principesa din Gomanao, uimindu-i pe cavalerii trişti din Walhaala cu dansul apei pe care îl învăţase de la o fabuloasă din Brudella.

      Fabuloasa din Brudella avusese o aventură nebuna cu Abuuk Katar şi îl făcuse să adoarmă pe vestitul pirat din Quamtomatar numai privindu-l preţ de o clipă.

      O mulţime de oameni din Bulbona, Cretona şi Gastreea se duceau la ea s-o întrebe asupra dragostei, câştigurilor şi războaielor. Chiar şi împăratul Owagama ii călcase pragul într-o noapte fără lună când marele dirijabil trandafiriu a bombardat Gomanao, Batoa Butuba şi Daro Badar.

      Abuuk Katara scăpat din ultimul bombardament ca prin urechile acului dar asta nu m-a împiedicat să urzesc nişte intrigi cărora le-a căzut pradă, naivul.

      Kaleea Kalem i-a mărturisit dragostea ei păcălindu-l straşnic. Şi astăzi Abuuk Katar e convins că îngerească stima din Patom ar fi fost una dintre novicele Zbântuitelor Surâzătoare din Nottanghuam. Kaleea Kalem l-a lăsat însă de izbelişte de cum a auzit motoarele marilor vase stelare care au plecat acum un secol către adâncurile universului acvatic.

      Bineînţeles că sub chipul ei se afla moreaugarinul căruia îi pria de minune o călătorie cu submarinul galben dincolo de orizontul vizibil mai ales că se zvonise că maiestuosul orgasm nu putea fi zărit din Calea Lactee şi nici cu ajutorul găurilor de vierme care traversau împrejurimile în lung şi-n lat.

      Pieirea timpului acvatic a fost tema uneia dintre polemicele care au zguduit din temelii armonia echipajelor şi care au dus la izbucnirea războaiele semantice stelare care au culminat cu marea bătălie din preajma punctului de radiaţie ultima numit Ramaraan Kason. Kaleea Kalem nu a reuşit să-i convingă pe cucernicii filozofi din Cretona ca timpul acvatic este o măsura iluzorie aşa ca moreaugarinul a făcut-o pierdută printre deşeurile pe care vasele stelare le lăsau în urmă în fiecare constelaţie.

      Apariţia nu se ştie cum şi nu se ştie de unde a unui anume Kale Kaleean, iscusit mânuitor al retoricii şi bun cunoscător al cărţilor vechi, a înfierbântat dezbaterile şi i-a pus pe jar pe călugării sclivisiţi din Matapahapamar care pilotau un mare vas stelar trandafiriu. Au crezut cu toţii că ar fi la mijloc uneltirile lui Pitoşkin.

      Nici stoicii burgunzi nu au rămas impasibili şi s-au aruncat în focul luptei cu toată ardoarea. Kale Kaleean i-a zdrobit în câteva rânduri şi se pare că gamelorul de Baleba a tocmit nişte briganzi să-l uşureze de notiţele atât de valoroase şi chiar să-l scurteze de cap, săracul.

      Planurile ucigaşe au fost dejucate de nişte femei nebune despre care martorii guamoburori afirma că ar fi fost chiar Zbântuitele Surâzătoare din Nottanghuam.

      Farmecelor nebunelor le-au căzut pradă mai toţi căpitanii stelari aşa că ordinea marilor vase a fost schimbată atât de des încât regulile şi manualele de disciplina au fost ignorate în scurt timp. Mulţi dintre navigatori şi chiar mulţi dintre soldaţi se întrebau din ce în ce mai des, cu voce tare, care era misiunea acestei teribile expediţii şi chiar începuseră să cârtească împotriva superiorilor.

      Împătimitul Salgazabar, căpitanul vasului stelar plecat din Gomanao, a pus capăt revoltelor şi a înfrânt rezistenţa corimorilor care veneau din Tulubras.

      Salgazabar avea o barbă portocalie şi purta un cercel de argint în urechea dreaptă. El s-a lăudat că ar putea prinde moreaugarinul şi a pus tot felul de capcane şi a tocmit ucigaşi care s-au vânzolit o vreme de colo, colo scotocind marile vase stelare bucăţică cu bucăţică.

      Nimănui nu i-a dat prin minte să cerceteze însă galeriile ce brăzdau asteroidul Komba care însoţea cargourile pline ochi cu provizii şi cu arme şi care era folosit de serviciile de informaţii ca baza logistică. Undeva, în inima asteroidului, se găseau mormane de diamante de lumina veche care nu păreau să fie de trebuinţă cuiva.

      Povestea lor fusese uitată şi doar asteloritul din Gumabo ar mai fi putut spune câte ceva despre ele. El luptase prin anul 00110010 împotriva moreaugarinului alături de Plotor, gastrobanianul de sticlă, de Barbosa, burgandaiul de Firossa şi de Gunatobanon, halebardierul din Grisa. Moreaugarinul era matricea unui magician despre care martorii guamoburori afirma adeseori în cărţile lor că ar fi chiar celebrul şi enigmaticul navigator al secretului care se putea multiplica în orice clipă.

      Dar asteloritul umbla beat mai tot timpul acvatic prin cârciumile marilor vase stelare şi se îndatora la vânătorii de capete aşa că nimeni n-a putu afla de la el toată tărăşenia cu diamantele de lumina veche.

      Şira Serano, din Guadal, a vândut în cele din urmă diamantele de lumina veche unor mineri din constelaţia Gao neştiind că printre pietre se găsea şi matricea informaţională a navigatorului secretului.

      Minerii au vândut la rândul lor diamantele unui regent de pe Lamator care le-a pierdut într-o bătălie cu zburătorii de pe Burusco.

      O vreme, matricea informaţională a moreaugarinului a zăcut într-o cavernă printre cadavre de sticlă şi instrumente vechi. Când s-a scurs vântul de noapte din Kasaital într-o scoică virbaneza, moreaugarinul s-a reîncarnat punând la cale noi aventuri cutremurătoare şi luând forme fantomatice.

      Lumile acvatice din constelaţia Tagator au fost zguduite astfel de reîntoarcerea fantomei pe care toată lumea o credea prinsă într-un vârtej virtual dincolo de centura de asteroizi. Fantoma fostului împărat Hataral a bântuit vreme de câteva decade decorporând naivii sau neştiutorii.

      Potrivit martorilor guamoburori, Dovido Giorgiandayo ar fi compus un poem dedicat împăratului dar secretoşii din Batoa Butuba afirma contrariul.

      Secretoşii aveau informaţii din lumile acvatice aflate dincolo de orizontul vizibil şi asta a dat de gândit oamenilor faraonului Kuamo Raba Ramabukamo care i-au arestat ducându-i în exil în nisipurile albastre din Kuamtacean.

      Faraonul se temea ca cei din Batoa Butuba erau urmaşii unei rase stelare care avea de gând să cucerească planeta şi care, asemenea insectelor care-i făceau zile fripte nebunei de Imbolbina, se aflau într-un stadiu intermediar al evoluţiei lor.

      Pe coridoarele palatului din Gotabor, oamenii faraonului vorbeau pe şoptite despre scuturi acvatice, despre ubicuitate şi despre resuscitarea matricelor informaţionale, toate aflate în puterea fioroşilor secretoşi.

      Dar toate lucrurile acestea au fost uitate pentru ca fantomă fostului împărat Hataral se pripăşi în palatul faraonului proiectând scene de bătălie pe barajele pline de fumul torţelor de bagadal, câte un regicid sau pur şi simplu înfiorătoarea apocalipsa.

      Paletra Patrelatoias din Ehurean a fost chemat să alunge fantoma dar a căzut în mrejele Zbântuitelor Surâzătoare din Nottanghuam despre care arhivarii din Adavilla Villada afirma că şi-ar fi făcut mendrele prin iatacul faraonului.

      Printre cercetătorii care au încercat în timp să desluşească secretul meu se numără şi Bursal Bursalor, un văr îndepărtat al împăratului Owagama, care s-a înfiinţat într-o bună zi în fata faraonului promiţându-i marea cu sarea.

      Bursal Bursalor venea din ţinutul nordicelor şi ascundea sub înfăţişarea sa un dragon hymbalaian. Dragonul fusese trimis de împăratul întunericului să afle secretul Zbântuitelor Surâzătoare din Nottanghuam cu orice preţ. El a pus l-a cale o înfruntare între forţele luminii şi întunericului în care artele marţiale au fost la loc de cinste.

      Călugării din Glibona s-au amestecat şi ei vrând să pună mâna pe dragon pentru ca acestea avea un şir genetic cu ajutorul căruia putea fi descifrata Cartea de la Gamedolor, vestita carte scrisă de Lopa da Rudă.

      În Cartea de la Gamedolor se afla secretul norilor trandafirii de lângă Tambo Tamboree şi, se pare, se găsea şi dezlegarea minunii de la Watima şi a misterului din Gambee, fericită cetate a hermafroditilor temba.

      Îmi aduc aminte că l-am momit pe unul dintre călugări şi l-am făcut să vadă minunea de la Watima. I-am arătat Virgina iar Virgina i-a vorbit cu glas molatec despre ultimul orgasm al universului acvatic şi despre intrigile care aveau să ducă la sfârşitul împărăţiilor.

      Călugărul a dus vestea în toate lumile acvatice şi şi-a ales loc de linişte şi de meditaţie în îndepărtata Ramoa Zamba.

      În 3478, dincolo de cercul de foc al Petulelor, un harikozan din Tolupe, miraculoasa lume a margaritului, l-a visat pe călugăr şi i-a ascultat povestea. A fost atât de impresionat încât a doua zi şi-a îmbrăcat armura de sidaref şi s-a îmbarcat pe un crucişător stelar pornind în căutarea frumoasei Virgină.

      Decăderea timpului acvatic i-a făcut pe arhivarii din Adavilla Villada să accepte o întâlnire cu martorii guamoburori astfel ca harikozanul din Tolupe a hoinărit multă vreme fără folos prin lumile acvatice concentrice de la marginea universului acvatic fără să mai cunoască trecerea timpului.

      Se spune că ar fi întâlnit-o pe sfioasa armelina din comitatul Exxom şi că s-ar fi certat cu Paletra Patrelatoias din pricina unor adevăruri interzise. Însăşi împăratul întunericului ar fi pornit pe urmele harikozanului pentru că unul dintre dragonii sai i-a raportat ca luptătorul din Tolupe deţinea secretul picatorilor din Gomanao.

      Picătorii puteau folosi furtunile oceanice ale universului acvatic după voia lor şi moşteneau incantaţii magice de la moreaugarinul care se folosise de ei şi de Efrona Rimina, o vestită cititoare în stele din Batoa Butuba, pentru a pune la cale minunea mununatiilor de la Watima.

      Efrona Rimina, cititoare în stele din Batoa Butuba, a fost digitalizata de un tribunal din Matapahapamar şi aruncată la întâmplare dincolo de periferiile calcinate de la Watima. Un zburător a găsit din întâmplare digitalul şi l-a dus unui bijutier argobirad vrând să afle cam ce preţ ar putea lua pe el. Nişte briganizi din Vespina i-au furat digitalul în înghesuiala din piaţa de peşte şi l-au vândut unui căpitan stelar care a plecat în aceeaşi zi către Porţile din Yaqutan.

      Am făcut în aşa fel încât Efrona Rimina să se arate celor din Watima şi să le povestească despre Zbântuitele Surâzătoare din Nottanghuam şi chiar să le arate dansul lor de noapte. Popoarele acvatice digitalizate şi fragmentau au înnebunit de plăcere şi multe fiinţe fabuloase au renunţat la cultul Virginei pe care îl inventase harikozanul din Tolupe.

      Cultul Virginei a dat de veste elitelor acvatice că venise vremea aporiilor şi a zicerilor mătăsoase şi de prisos despre universul acvatic.

      Unii au căzut în capcanele mele virtuale pe deplin meduzate şi s-au grăbit să decreteze moartea universului acvatic afirmând că întregul vizibil nu era decât un creier imens aflat în deplina funcţiune. În ce fel era alimentată o asemenea monstruozitate nu s-a obosit nimeni să spună, desigur.

      Nişte gamelori din Pontik au zis că întregul creier universal avea o seamă de funcţii cuantice spre îndeplinirea unei misiuni tainice dar nu s-au străduit să demonstreze aceasta în mod ştiinţific.

      Educatorii din Gozabaa au decretat sie ei tot felul de adevăruri aiuritoare până când escapotirii din Hrabo Gheran i-au crucificat denunţând deşertăciunea educaţiei şi degringolada literaturii science fiction care încerca să supravieţuiască după războaiele semantice din Quatropiror ameţind popoarele acvatice.

      Măcelul din Gosa Bossa a ţinut capul de afiş în acea vreme aşa ca escapotirii din Hrabo Gheran au fost uitaţi. Cadavrele hartanite de fiinţe fabuloase şi nevăzute au stat zile în şir pe străzi pentru ca un necunoscut intrigant lansase zvonuri înfiorătoare.

      Pe scurt, cine ridica naufragiaţii avea să le împărtăşească soarta peste noapte.

     

     

      Exodul din Gosa Bossa a fost subiectul fierbinte al acelei veri sângeroase şi o mulţime de sociologi din Lopada, Vaspurias şi Ravao s-au întrecut să-l interpreteze în fel şi chip în timp ce astrologii din Kipurapur au dat ca sigur sfârşitul lumii prin bulversare acvatica şi incandescenţa.

      Limba donei Saula Gome s-a umflat peste măsura din pricina ştirilor alarmante iar regentul Komidar, soţul şi tatăl ei, a descapatânat o mie de savanţi şi toţi atâţia vraci într-o singură dimineaţă trandafirie.

      În drum spre norii trandafirii din Tambo Tamboree, răbdătorii din Balboa au zărit trupurile sfârtecate şi crucificate ale nefericiţilor şi au invocat matricele de taină care se aflau ferecate în inima muntelui Gurbundayo. Din matrice s-au întrupat fioroşii luptători trandafirii Gula Bodo care au spulberat armatele regentului Komidar.

      Un călugăr din Lopada ar fi cântat această victorie în câteva versete pentru care a fost ars pe rug iar o mişcare feminista din Gosa Bossa a fost interzisă prin ordonanţa guvernamentală pentru că încercase să vândă pe ascuns câteva grame din sperma luptătorilor.

      Când vântul de Bankusai a spulberat armurile şi armele pline de sânge de pe câmpurile de luptă, răbdătorii din Balboa au găsit-o pe Kaleea Kalem în deşeurile marilor vase stelare. Kaleea Kalem le-a făcut tot felul de vrăji şi le-a vorbit cu patimă despre grozăviile puse la cale de-a lungul vremurilor de navigatorul secretului.

      Răbdătorii l-au trimis pe omul din frunte să iscodească împrejurimile iar ei au stat la taclale cu femeiuşca pâna în zori de zi când dinspre Gomanao s-a arătat Vaceslaw Walkauskaas conducând o cabrioletă înzorzonata cu clopoţei de vânt şi beţişoare parfumate a căror arome le puteai simţi de la o poştă.

      Martorii guamoburori sunt de părere că Vaceslaw Walkauskaas conducea o tanchetă şi că s-a întâlnit de fapt cu storiotii din constelaţia Gamaraz care căutau întreg adevărul universului acvatic. Ei desenaseră hărţile universale şi hărţile virtuale ale digitalelor aflate dincolo de orizontul vizibil şi aveau de gând să părăsească universul acvatic vrând să navigheze departe de maiestuosul orgasm cosmic.

      Vaceslaw Walkauskaas ar fi fost convins de faptul că orgasmul era sfârşitul lumilor şi că după acest grandios eveniment tot ceea ce fusese avea să nu mai fie.

      Călătoriile storiotilor sunt confirmate şi de societăţile acvatice secrete din Gomeran, din Guantaro şi Bolo Gabo. Cruciaţii delicioşi din Jahaw al Manir i-au urmărit multă vreme pe storioti şi au ajuns până departe, în inima vârtejurilor virtuale din îndepărtata cuantică Gabazar.

      Trabo Treborabota s-a lăudat de multe ori că ajunsese şi el în îndepărtata cuantică Gabazar pe vremea când era un accesoriu organic oarecare al unei matrice de taină aflată în caseta de bijuterii a sfioasei armeline din comitatul Exxom. Asta nu era însă decât o minciună sfruntată şi Padola Padol din Gabuza i-a spus-o de nenumărate ori. Padola Padol avea o stea în frunte care strălucea fie noapte, fie zi şi care se hrănea cu steluţele de fontă incandescente pe care le scuipau furnalele din Trobador.

      Întâiul fochist din Trobador o iubea nebuneşte şi tocmai de aceea i-a tras câte o bătaie straşnică în numeroase rânduri guralivului şi lăudărosului beltonian.

      Martorii guamoburori afirma că moreaugarinul l-ar fi salvat pe un oarecare Arbuzov din raţiuni obscure care ar fi ţinut de apropiatul orgasm universal. Potrivit unor surse care doresc să-şi păstreze anonimatul, zvonurile care au circulat în Tambo Tamboree pe seama moreaugarinului erau legate de intenţiile împăratului Owagama de a împiedica maiestuosul fenomen.

      Mai mult decât atât, încruntându-şi sprâncenele viorii, argobitabul de Kamilla, Sayon, i-ar fi şoptit regentului Balgaborano, într-o noapte fără lună, ca faraonul Kuamo Raba Ramabukamo şi împăraţii din constelaţiile Barador, Werago, Pasator, Gastrias şi Hulomba puseseră la cale un plan secret în acelaşi scop.

      Sayon avea o reţea de informatori împânziţi în toate insulele virtuale de dincolo de Valul Malaya care ascundeau privirii întregul univers plin de universuri ce se întindea dincolo de orizontul vizibil. Informatorii fuseseră crescuţi în alveole de sipidal de mama Bo care servise în armata ţarului Mensinevski mai mulţi ani batorani.

      Ţarul şi-a amintit de câteva ori de bucătăreasa lui şi de mâncărurile ei gustoase laudând-o storiotilor şi multor altor călători care ţineau morţiş să o şteargă din universul acvatic.

      Alveolele fuseseră secretate de o nimfă din Bulbona şi aduse într-un ciclu genetic ascuns în propria lor matrice informaţională de gamelorii din Cretona odată cu vântul din Bankusai.

      De ce s-ar fi împotrivit împăraţii?

      Se zvonise că se va naşte un imperiu oceanic digital care avea să înghită toate imperialele universului acvatic.

      Prinţesa din Badobadorabad a pus un pariu cu Abuuk Katar fiind convinsă că moreaugarinul ar fi manevrat lucrurile din umbra doar pentru a se amuza.

      Abuuk Katar i-a spus însă ca moreaugarinul era prea inteligent pentru a opune unui maiestuos fenomen cosmic armatele imperiale din întreg universul. Era greu de imaginat că sperma a milioane şi milioane de soldaţi ar fi putut inunda hăul acvatic înainte ca spermatozoidul virtual ieşit din vârtejurile virtuale ale universului acvatic sa fecundeze atotcuprinzătorul.

      M-am dus totuşi în Tambo Tamboree să văd frumoasele erupţii ale vulcanilor noroioşi. Imbolbina mi-a spus că intrigile mele erau încununate de succes şi că mai toată lumea se dădea în vânt după Zbântuitele Surâzătoare din Nottanghuam.

      Imbolbina m-a aşteptat într-o noapte indigo sub arcadele palatului domilor din Matapahapamar luând forma unei pietre de sacrificiu rămasă acolo de pe vremea jertfelor închinate zeilor Grunwi.

      Frumoasă femeie a prins viaţă îndată ce am intrat pe alee învolburându-mă dintr-o pală de vânt culeasă din Batoa Butuba. M-a privit drept în ochi. Mi-a spus, moreaugarinule, ai pornit de unul singur în această încercare. Eu sunt un unu, i-am răspuns închizându-i ochii şi strecurându-i matricea informaţionala intre petalele unui trandafir pe care l-am aruncat în apele moi ale râului Tibra.

      Cufundându-se în apele râului pentru a citi viitorul, imperialele universului acvatic au hotărât într-o noapte fără lună să lupte împotriva magicienilor şi să-şi bată joc de miracol. Şi-au strâns armatele la punctul de convergenţă acvatica Sinapamidor din constelaţia D'nai şi şi-au chemat inginerii să construiască un jgheab uriaş prin care să se scurgă sperma milioanelor de soldaţi către hăul acvatic.

      Zakor Magaror, întâiul inginer al mândrei Bulbona, a scris o scrisoare imperialelor avertizându-le asupra unui plan secret pus la cale de republicani.

      Magaror şi-a arătat îndoiala asupra uriaşului jgheab şi a pus pe seama moreaugarinului acea misiune nebunească. Inginerul era convins că republicanii voiau să dea o lovitură mortală imperiilor tocmai pentru a instaura marele imperiu oceanic, un imperiu oceanic unic ce avea să se întindă în întreg corpul universului acvatic şi poate dincolo de el.

      Imbolbina l-a ucis strecurându-i otrava în pocalul cu vin de migole. Imbolbina fusese pescuita de nişte pescari saridori care umblau după scrumbii în susul râului Tibra. Ei au vândut matricea Imbolbinei unui caledopal din Guaziraa care a resuscitat-o cu o pană de gâsca sălbatecă înmuiată în sânge de bibaresa.

      Şira Serano, din Guadal, mi-a povestit toată tărăşenia încercând să scoată de la mine câţiva arginţi şi vreo două, trei informaţii pentru a mă vinde mai uşor imperialelor aflate la o întâlnire de taină în apropierea punctului de convergenţă acvatică, Boola Tibur.

      Împăratul Owagama i-a invitat personal pe baronii marilor case din constelaţia Habla în timp ce faraonul Kuamo Raba Ramabukamo i-a chemat prin emisari secreţi pe împăraţii din sistemele acvatice Valpazo, Vanga Cale şi Vetrador.

      Au venit regenţii din Jaha Al Zabal, viceregii din Lunador, împăraţii împătimiţi din Ghibla Motta, prinţul Respigor din Beauburg, împărateasa Clamarar din Gastrobinar, împăratul moluştelor de pe Titanao, prinţesa Meriam de pe Hontaa şi aşa mai departe.

      Dona Saula Gome a înfierbântat atmosfera certându-se la cuţite cu fabuloasa din Brudella chemata acolo să citească viitorul. Vaceslaw Walkauskaas a păcălit câţiva imperiali lăudându-se că ar avea cu sine matricea Zbântuitelor Surâzătoare din Nottanghuam iar Dovido Giorgiandayo s-a ales cu o frumoasă cicatrice de pe urma unei căzături la un turnir unde încercase să strunească un saurian adus de pe Kombra.

      În arene s-au perindat luptătorii de fube, bătăioşii din Komintai, puşcaşii de pe Lazoo şi cavalerii din Isamor inventaţi de Pitoşkin, perversul.

      Talasul arenelor s-a umplut de sânge în mai puţin de-un ceas. S-au sfărâmat o mulţime de armuri iar poporul acvatic digitalizat şi fragmentat, nebun şi zăpăcit, umplu văzduhul înfierbântat de strigăte şi urlete, de aplauze şi de sudoare.

      Împăratul Owagama îi şopti baronului Buklagabo ca a sosit vremea ca imperialele să se unească şi să dea o lovitură mortală miracolului înlocuind construcţiile furtunilor oceanice cu alte edificii proiectate de ingineri bine plătiţi prin mijlocirea perversului de Pitoşkin.

      Baronul Buklagabo s-a arătat pe deplin entuziasmat şi i-a dăruit împăratului o făptură fabuloasa care semăna leit cu sfioasa armelina din comitatul Exxom. Făptura era născută din sângele felcerilor goliţi de zemuri în drumul lor către Gomanao. O vrăjitoare din Zagadar a pus la cale grozăvia asta fiind stârnită de Vaceslaw Walkauskaas care ţinea morţiş să-mi facă de petrecanie.

     

     

      - va urma -

© Copyright Ovidiu Bufnilă
Nu există nici un comentariu  
Comentează articolul  Spune-ţi părerea

    Toate câmpurile sunt obligatorii.
    Comentariul nu poate include link-uri.
    Dacă sunteţi logat, numele şi emailul se autocompletează.
    Comentariile sunt moderate şi vor apărea pe site numai după aprobare.

Nume :
Email (nu va fi afişat) :
Comentariu :


   SFera Online v.3 Final Edition - arte vizuale şi literatură de anticipaţie
      Toate drepturile rezervate. Copyright © 2001 - 2011 SFera Online | © 2011 - 2015 Arhiva SFera Online