evomag.ro
    science-fiction fantasy poezie eseu arte vizuale
Caută :  
Resurse Contact
Capsula  -  Taxi  -  Tahiji  -  Ceasul voinicului  -  Hora Ielelor, Pensiune II  -  Mamal - Despărţirea  -  Strada Cosmos  -  Cojocul (Cujuh)  -  Un moment nou sau Cădere în cap spre cerul liber  -  Luminile oraşului IX  -  Circ  -  Sender: High_Orbit_God  -  Gânduri  -  Înainte ca toate imaginile să dispară...  -  Jocul Zeilor (III)  -  Arta fugii în cinci acte  -  Colecţionarul de îngeri  -  Sedrina  -  Proiecţionistul  -  Luminile oraşului VII  -  Peştera II  -  Liber arbitru  -  Casa de la marginea pădurii  -  Meduza (XII)  -  Istoria spirilor de la începuturi până la trecerea munţilor  -  Zombi  -  Vise în adâncuri de stâncă  -  Luminile oraşului XXIII  -  Fata mării, Poliana  -  Pasul craiului de munte  -  Tocăniţa de ciuperci  -  Planeta ascunsă  -  Feţele dragostei  -  Dependent TV  -  Lacul negru  -  Tentaţia continuă  -  Disertaţie despre diferitele moduri de apreciere a inteligenţei  -  Metastază  -  Vinerea Rozinelor Timpurii  -  Coconul  -  Nebunii lui Arrianus  -  Antarctic City  -  Întunericul vieţii  -  Frumuseţea numărului unsprezece  -  Fie-mi apa uşoară !  -  10 minute pâna la explozie  -  Poveste de mahala IV : A înnebunit lupul!  -  Stâlpnicul  -  Text experimental  -  Muza


Răspuns fără întrebare

Răspuns fără întrebare
  Andreea Popa-Merticaru
Pierderea
Simbioza
Călătorii cu îngeri
Tata, ceasul şi căpşunile
Lumea lui Ingo
varianta print

Andreea Popa-Merticaru



Publicat Sâmbătă, 16 Ianuarie 2010, ora 20:29

      -Nu mai spun nimic, gata!
      M-am lasat pe spate cu scaunul privind tavanul si asteptand un protest cat de mic din partea cealalta dar se pare ca aveam de asteptat mult si bine.
      -Bun, deci asa vrei… sa ne infruntam. Tu ai vrut-o!
      Si chiar am tacut. Mi-am gasit altceva de facut. Am aspirat, am curatat, am sters praful din toate cotloanele camerei, am dat peste amintiri de care nici nu imi aminteam sa se fi petrecut vreodata. Am dat peste pozele unui bebelus tinut in brate de mama si tata tineri. Am gasit caiete vechi in care scriam poezii si inventam povesti. M-am gasit emotionata, revoltata, indragostita, dezamagita, trista, vesela, exaltata.
      Intr-o seara aparent banala am pus pe masa o cutie cu bomboane, cele mai bune bomboane care imi placeau atat de mult incat sa platesc un pret exorbitant pe ele. Am desfacut cutia si mirosul de cacao si trufe a umplut aerul. Le-am impins spre central mesei cu varfurile degetelor de la mana dreapta.
      -Imi spui acum?
      Aerul din jurul nostru s-a umplut de explicatii, motivatii, eschivari, reprosuri, toate bazaind ca o ploaie de sageti.
      Poate ca nu exista raspuns la intrebarea mea.
     
      Am bagat o bomboana in gura, intai potrivind-o intre dinti ca sa nu se sparga din prima apasare ci sa isi lase sucurile treptat ca o otrava a simturilor.
      Am capitulat cu sentimentul ca am avut victoria mea secreta impotriva tacerii.
      Poate ca nu meritam nici un raspuns.
      S-a facut dimineata, zi , seara, noapte si iar dimineata, zi, seara, noapte. Am mers la servici si am venit acasa. Am gatit, am mancat ce am gatit si m-am culcat. Am uitat, mi-am amintit si am uitat din nou.
      Am asteptat natura. Semnul ei. Incet incet semnul a aparut, intai timid apoi curajos, apoi impetuos, ametitor. Natura se trezea la viata pentru mine, norii se miscau pe cer intr-un spectacol de dans facut numai pentru ochii mei, florile colorau pamantul, pasari fantastice cu penaj stralucitor si cozi cantau pe fiecare ramura. M-am simtit din nou puternica, am simtit ca am dreptul sa ma tot ce am si emotionata de atata splendoare am soptit:
      -Poti sa imi spui acum?Te rog…
      Sigur, numai tu poti fi asa de si de si nu-mai-stiu-cum.
      Poate ca intrebarea era foarte grea, greu de inteles, greu de raspuns, ori poate ca…poate ca… dar nu, poate ca nimic, nu se poate. Am scuturat din cap spunandu-mi ca trebuie sa fie altceva, dar ce?
      M-am imbracat frumos, m-am aranjat cat am putut de bine, eram multumita de mine, am aruncat o privire peste umar, in directia oglinzii si ea mi-a raspuns cu un zambet sagalnic. Am intrebat cu o voce sigura:
      -Stiu ca ai ceva sa imi spui,nu-I asa?Te simt. Nu te poti ascunde de mine.
      Am inghitit in sec si mi-am tinut respiratia asteptand ca aerul din jurul meu sa explodeze cu confetti, balonase, fluturasi, panglici…dar nu s-a intamplat nimic din toate astea.
      Poate ca raspunsul ma dezamagea.
      De atunci copacii infrunziti pentru mine s-au dezfrunzit, culorile florilor au coborat pe pamant, cozile pasarilor maiestre au ramas spanzurate in copaci, iarba a inverzit si s-a tras, fluturii au obosit si s-au dus la culcare.
      Si a mai fost o zi si o noapte si din ce in ce mai mult noapte.
      Poate ca nu am pus nici o intrebare.
      Cand m-am trezit din motaiala care pusese stapanire pe mine, o intrebarea mi-a scapat de pe buze odata cu expiratia intregului vis.
      -Oare este o intrebare atit de importanta?
      Poate ca intrebarea nu conta.
     

© Copyright Andreea Popa-Merticaru
Nu există nici un comentariu  
Comentează articolul  Spune-ţi părerea

    Toate câmpurile sunt obligatorii.
    Comentariul nu poate include link-uri.
    Dacă sunteţi logat, numele şi emailul se autocompletează.
    Comentariile sunt moderate şi vor apărea pe site numai după aprobare.

Nume :
Email (nu va fi afişat) :
Comentariu :


   SFera Online v.3 Final Edition - arte vizuale şi literatură de anticipaţie
      Toate drepturile rezervate. Copyright © 2001 - 2011 SFera Online | © 2011 - 2015 Arhiva SFera Online