evomag.ro
    science-fiction fantasy poezie eseu arte vizuale
Caută :  
Resurse Contact
Experienţă pecuniară  -  Înger în oglindă  -  Luminile oraşului 2 (I)  -  În umbra deasă a realităţii  -  Casa nebunilor  -  Cum le văd "ei" pe "ele" în Galeria de artă "Trei Salcâmi"  -  Un singur trup, un singur suflet  -  Casa de la marginea pădurii  -  Cerc la persoana întâi  -  “Virusul”  -  Cuantum sincronicity - formula nemuririi  -  El cu durerile şi greşelile lor  -  ...ªi la sfârşit a mai rămas coşmarul  -  Solilocviu  -  Descoperirea  -  Macii  -  Pierderea  -  Meduza (V)  -  A Doua Epocă Întunecată  -  Psihopatul  -  "Coincidenţă !" au strigat  -  Al nouălea iad  -  Lumea lui Ingo  -  Corabia nebunilor  -  Cunoaştere  -  Gender X  -  System Error  -  Novo Homo Sapiens  -  Răspuns fără întrebare  -  Transplant de suflete...  -  Drumul spre  -  Praf minune  -  Jocul Zeilor (V)  -  Hora Ielelor, Pensiune  -  Coana mare se mărită  -  Călătorii cu îngeri  -  Visul demiurgului  -  Povestea knorgului care îşi caută mama  -  Experimentul  -  Orb  -  Liber arbitru  -  Înălţarea  -  Depozit.03  -  Ziua în care a dispărut Mircea  -  Străinul  -  Corespondenţă literară  -  Trenul  -  Luminile oraşului 2 (II)  -  Castravetele  -  Bodaproste


Meduza (VII)

Ovidiu Bufnilă
ovidiubufnila.ning.com



Publicat Sâmbătă, 6 Februarie 2010, ora 20:25

       Madamula Modorab, hangiul, mi-a trimis vorbă printr-un fafalor despre uneltirile baronului Buklagabo. Fafalorul era peltic şi avea un picior de lemn. Auzise ceva despre maiestuosul orgasm cosmic şi mi-a împuiat urechile cu tot felul de baliverne. Luptase în războaiele semantice din Bel Cantor, cu două secole în urmă şi credea că le ştie pe toate. Avea urechi clăpăuge şi o trompă sidefie şi se tot bătea pe burdihan cu tentaculele-i portocalii. Slobozea câte un norişor trandafiriu şi se tutuia cu oricine îi ieşea în cale. Oamenii împăratului Owagama au pus mâna pe el şi l-au omorât în chinuri groaznice pentru că n-a vrut să le vândă secretele tăcuţilor electrici de la Marea Marola, unduitoarea tenebroasă a sudicelor.

      Ambalaia, prinţesa din Badobadorabad, m-a aşteptat într-o noapte pe ţărmul Mării Marola ca să-mi şoptească tot felul de năstruşnicii despre republicanii care se regrupaseră la nord de Tambo Tamboree.

      Am luat forma unui albatros imperial şi am însoţit-o pe prinţesa în plimbarea ei printre stâncile de sidaref. Guvernatorul din Bel Cantor se pregătea să-i trădeze pe republicani pentru că împăratul Owagama îi promisese o mică împărăţie în Gomeran, singura condiţie fiind zdrobirea societăţilor secrete acvatice care conspirau de mai bine de o mie de ani împotriva imperialelor.

      Padola Padol din Gabuza s-a arătat gata să-i vândă pe republicani şi să transmită împăratului Owagama planurile lor de luptă. Marile care de asalt şi fuzeele s-ar fi aflat ascunse în îndepărtata cuantică Gabazar iar grosul trupelor ar fi fost masate dincolo de Werago. Coprilatorii din Gastrias care se închinau zeilor Grunwi aveau de gând să le ofere ajutor logistic iar matramitii din Bolo Gabo puneau la cale revolte şi revoluţii în întreg universul acvatic.

      Imbolbina, ajunsă în Gazaala, l-a invocat pe moreaugarinul ei. Îi era teamă să nu fie executată de gărzile imperiale. Imbolbina simţise miasmele revoluţiilor. Se şi vedea pe baricade. Se şi zarea luptând cot la cot cu comunarzii, cu carbonarii, cu frondistii, sandiniştii, trotkistii, escubadorii şi baricotarzii în Tambo Tamboree, Ghemba, Matapahapamar, Bulbona, Ogabonda, Tazamo, Bankusai, Tulubras, Gaian, Wenda, Gutumbe, Halafaas, Hostina, Mataras, Bungburg, Tahomm, Wahstand, Burbaansk, Cammelor, Rafadda, Massa Gome, Kalodda, Gaspirias, Tulbonna, Has Masan, Gabelo, Tando, Jaw Kadab, Kantom Pingall, Guasalaa, Pano Gabal, Batoa Butuba, Qintatocoatl, Hazean, Masam La, Wetobanian, Kokusai, Kankaro, Cretona, Gavaonia Gao, Adavilla Villada, Quadaoda, Qualimbo, Gutumbe, Kamelar, Ositias, Gazaala, Quamtomatar, Mitombe, Bel Cantor, Zagadar, Ehurean, Beauburg, Badobadorabad, Lamboda, Gavaonia Gao, Kumbali, Nulome, Gugumbe, Kalamatahar, Kumbra Kumbrali, Gontaro, Paragas, Boble, Saon, Ghema, Bomblas, Zaraban, Prudella Qonto, Kankaro, Watanga, Melisador şi ameţitoarea şi fantastica Watalaa Wangam, înjghebarea citadina a viselor de dimineaţă!

      Dar Imbolbina avea nevoie de protecţie, parşivă!

      M-am învoit. M-am strecurat pe sub arcadele de oţel din Gazaala şi m-am prelins pe sub porţile grele din lemn de şansa până când am ajuns în iatacul Imbolbinei, nebună.

      Imbolbina mi-a spus, ştii că sunt aleasa.

      Ştiam. Spermatozoidul virtual avea s-o fecundeze într-o noapte fără lună pentru ca aşa hotărâseră furtunile oceanice.

      Făcliile din iatac s-au stins. S-a auzit zvon în curte. Gărzile au larmuit. Prin faţa ferestrelor a trecut un uriaş liliac şi un vampir din Lerina s-a întrupat din cenuşa focului din cămin.

      Imbolbina începu să ţipe speriată. Am simultaneizat-o cu toate imbolbinele istoriei sale şi vampirul s-a sfâşiat singur, fiind cuprins de îndoială, împroşcându-ne cu şuvoaie de sânge şi vălătuci de pucioasă trandafirie.

      Locotenenţii împăratului Owagama au urcat spre iatac luându-mi urma şi strigând Imbolbinei să se dezică de mine. Împăratul întunericului s-a prelins peste barajele oceanice ridicându-se din catacombe. Gata, gata să pătrundă trupul Imbolbinei şi să mă ademenească perversul cu tot felul de vorbe meşteşugite.

      I-am făcut pe toţi să audă glasul fermecător al Zbântuitelor Surâzătoare din Nottanghuam şi m-am pierdut într-un nor trandafiriu zburând către Tambo Tamboree.

      În anul 5987 Vaceslaw Walkauskaas a trimis o scrisoare acvatica unui urmaş al martorilor guamoburori invitându-l să vină la craterele vulcanilor noroioşi pentru a-i povesti istoria mea. Nu împăratul întunericului încercase să mă prindă în iatacul Imbolbinei ci făptura fabuloasa care semăna leit cu sfioasa armelina din comitatul Exxom şi pe care baronul Buklagabo o dăruise împăratului Owagama.

      În preajma craterelor s-au adunat mai mulţi scurgându-se din găurile de vierme deschise de unduirile Valului Malaya. Au ciocnit cupe de şampanie şi s-au întrecut în tot felul de istorisiri despre aventurile moreaugarinului. Au râs cu pofta unii de alţii, şi-au bătut joc de cei care încă mai credeau în axă timpul acvatic şi în continuu şi în existenţa navigatorului secretului. Spre dimineaţă s-au certat rău de tot revendicându-şi fiecare ideea de a inventa un moreaugarin pe seama căruia să pună tot felul de poveşti pentru a se distra şi pentru a pune imperialele pe jeratic.

      Inexistenta mea e aievea. Aşa cum nici găurile de vierme nu sunt existente. Pitoşkin mi-a vorbit despre asta

      În 1997, la sfârşitul verii, pe când Pitoşkin lucra, chipurile, la serviciile secrete din Quamtomatar a fost desemnat să finalizeze raportul ferestrelor deschise folosind ultimele descoperiri legate de găurile de vierme şi de strategicile acvatice ale furtunilor oceanice.

      El a lucrat sub acoperire ca jurnalist la agenţia de ştiri KGG şi timp de un an de zile a cules date despre magistralele informaţionale, despre fractali, despre entropie şi despre manifestările ei în mediul social. În tot acest timp a intervievat o seamă de personalităţi ale lumii ştiinţifice, spărgători de coduri din lumea virtuală, profesori universitari, oameni simpli, militari, oameni politici şi oameni de afaceri.

      Pitoşkin a muncit zile şi nopţi la raportul sau şi a învăţat pe de rost o mulţime de teorii ştiinţifice despre natura timpului acvatic, despre pliurile spaţiului şi despre curburile fluxurilor spaţiale de fotoni. Travaliul sau singuratec a fost finanţat din fonduri publice printr-un sistem destul de stufos astfel încât nimeni, niciodată nu a putut descoperi nimic. Nici nu s-a gândit nimeni că este unul dintre cei peste 250 de milioane de ameridores pe cale să pună la punct una din cele mai ciudate operaţiuni din istoria serviciilor secrete, operaţiune care avea să poarte numele de cod ferestre deschise. Nebunia e ca Pitoşkin s-a folosit de metoda joc deschis cu casă deschisă, joc amuzant pe care orice novice în arta spionajului îl deprinde încă din primele ore de pregătire în cadrul serviciilor secrete

      Ca urmare, Pitoşkin a lansat întregul său proiect în reţeaua digitală acvatică, mii de oameni de ştiinţă şi de adolescenţi împătimiţi de fiorul navigării digitale cu zeci şi sute de noduri pe ora adăugând cu un simplu click o informaţie la structura arborescenta a raportului secret.

      Nici baronii magistralelor informaţionale nu au bănuit nimic, ei fiind hărţuiţi de justiţia ameridorului gata să-i lase lefteri şi de guvernanţă oceanica supărată că, într-un anume fel, pervers dar scânteietor, pierduse controlul şi monopolul asupra ficţiunii generalizate şi generalizante.

      În 2007, Pitoşkin s-a aflat în apropierea punctului culminant al efortului sau aspirând în sinea sa la statutul de cel mai teribil spion al tuturor timpurilor. În luna iulie el a simţit o dorinţă irepresibila de a se confesă şi chiar şi-a îndreptat paşii către o mănăstire din Cammelor. La jumătatea drumului a intrat într-un bar şi a băut o bere şi s-a uitat la televizor. Televizorul sau era un hârb nenorocit, produs în Mitombe iar barmanul era un biomecanic din prima generaţie, imperfect şi limbut.

      Pânzele de păianjen şi chioşcurile de sub masă de biliard, coşcovita şi crăpata, l-au făcut pe Pitoşkin să ia act pentru prima oară în viaţa lui de zădărnicia lumilor.

      A ieşit afară şi s-a aşezat pe o piatră arsă de soare şi şi-a aprins un trabuc.

      Nebunia căreia i se dăruise cu fervoare timp de atâţia ani i s-a relevat în toată splendoarea şi i-a relevat spiritul oceanic. Avea în minte cheia operaţiunii ferestre deschise care ar fi asigurat celor din Quamtomatar nu supremaţia asupra unei lumi sfâşiate ci accesul la cea mai incredibilă posibilitate de a controla şi manipula specia umană şi universul acvatic.

      Stând pe piatra încinsă, Pitoşkin a izbucnit într-un hohot de râs. Ros de curiozitate, biomecanicul a năvălit după el gâfâind şi plin de sudoare.

      În creierul biomecanicului se formase instantaneu ideea ca Pitoşkin era cel mai neobişnuit ameridor pe care-l văzuse în viaţa lui şi ca, în mod sigur, omul avea de făcut o treabă nemaipomenită şi extraordinar de periculoasă.

      Între cei doi a avut loc un schimb de replici care l-ar fi făcut invidios pâna şi pe cel mai bun scenarist, Hole Geremain, care tocmai semna în acea clipă un contract fabulos cu studiourile Zone. Pitoşkin a vizualizat biroul în care se petrecea întâmplarea şi i-a spus biomecanicului să se uite şi el. Barmanul a tras un fluierat straşnic şi i-a cerut lui Pitoşkin să vizualizeze întâlnirea rozei imperiale de la Tambo Tamboree, negocierile secrete cu gherilele pataggoneze de la Ygonaa şi execuţia lui Bahal Ab Imar la Watanga.

      Aşa se face că nu vicepreşedintele a fost primul căruia i-a fost prezentată operaţiunea ferestre deschise. Biomecanicul a adus un butoi cu bere iar Pitoşkin i-a cerut să-şi decupleze terminalul.

      Ca vrăjit, grasul a luat un topor şi-a hăcuit cablurile gata, gata să se transforme într-o torţă vie. Vreme de câteva ceasuri, vizualizarile s-au ţinut lanţ. Cei doi, din ce în ce mai frenetici, au penetrat toate câmpurile informaţionale strategice fără deosebire.

      Deşi decuplat, terminalul lucra ca o oală sub presiune. Pitoşkin i-a spus biomecanicului ca totul e cât se poate de real şi, înjurându-l copios, l-a sfătuit să-şi aducă şi carabina cu repetiţie primită în dar de la un tip care luptase în Mabuu.

      Biomecanicul s-a codit o vreme apoi şi-a ales o ţintă. În Piaţa Trandafirie din Bankusai, Vladimir Alexievici s-a prăbuşit pe caldarâm într-o baltă de sânge. Pitoşkin l-a lăsat pe biomecanic să-şi savureze lovitură mortală apoi a schimbat frecventele câmpului informational remanent şi l-a reînviat pe Vladimir Alexievici, un vestit profesor de balet şi un împătimit colecţionar de sticle de bere.

      Biomecanicul a tras o înjurătură, a dat ochii peste cap şi a început să turuie despre a doua venire a piraţilor de dincolo de orizontul vizibil, despre fenomenul Tangros, despre războiul Golfului şi despre Skambulala, imperială subterană.

      Pitoşkin s-a simţit ofensat şi a fost pe punctul de a se deconspira. Cum lucrurile păreau să ia o întorsătură urâta l-a dezactivat pe biomecanic lăsându-l dezarticulat lângă butoiul gol de bere.

      O vreme s-a plimbat nervos încoace şi-n colo dominat de sentimente contradictorii. I-a trecut prin minte un gând nebunesc despre adevărata natură şi structură a universului acvatic şi s-a hotărât să mă întâlnească pentru a schimba întreaga realitate. A trimis un milion şi ceva de instrucţiuni în reţeaua digitală acvatica şi a procedat la schimbarea structurilor informaţionale proiectând în oceanul virtual bătălia de la Tambo Tamboree, Ovaloo şi Ziua Cea Mai Lungă după care, nebunul, şi-a tras un glonţ în cap.

      Glonţul se afla prins într-o buclă virtuala şi potrivit strategicile acvatice ale furtunilor oceanice se va transforma într-o ucigătoare raza verde la momentul potrivit, hotărât de moreaugarini.

      Gramtocador din Guaribo şi-a imaginat o asemenea posibilitate de manipulare a universului acvatic dar a fost crucificat. Estambo din Quantile a încercat să scrie despre lipsirea de existenţa dar gărzile imperiale i-au tăiat mâinile cu săbii de bambus.

      Travotta von Stauber din Guale şi-a pierdut zulufii şi viaţa pe un rug unde au târât-o hopatorii faraonului Hamuran pentru că a îndrăznit să se îndoiască de materialitatea universului de universuri.

      Lumi întregi s-au năruit sub greutatea prejudecăţilor şi a preceptelor desuete, mii de fiinţe s-au sfârşit ucise de ignoranţa, de ura şi de mediocrii.

      Dar toate aceste lucruri nu s-au întâmplat.

      Pentru ca acest moment este iluzoriu şi nici nu poate fi acceptat şi interpretat ca o banală existenta. Pentru ca acest moment nu este al lecturii despre navigatorul secretului. Pentru că este momentul maiestuosului orgasm al universului acvatic.

      Pentru că este momentul-idee şi nu doar o înşiruire de semne care, traduse în camboleeana sau zaparda sau gomanaona, nu ar avea nici o noimă.

      Patingo Patingalli din districtul 57, aflat dincolo de Valul Malaya, a detectat prin pase acvatice urmele moreaugarinului şi l-a definit ca fiind un ubicuu de prim rang. Esmacolatorii sintetici de pe Guramboo s-au luat la harţă cu pseudoporii din Blasfomma din pricina asta. Octatoporii de pe Katalaan şi-au restrâns pungile de spaţiu şi au golit de particule virtuale un fiind aflat în imediata vecinătate a intersecţiei Banta Gole, acolo unde universul acvatic face o cută spaţială care fracturează continuumul şi produce inexistente rotitoare.

      Moreaugarinul era şi este o matrice care virusase furtunile oceanice bulversându-le, schimbându-le funcţiile matematice şi locaţiile. Trontorii termici de pe Jagababal şi-au schimbat regimul staţionar transformându-se în vibraţii în timp ce frasalii din îndepărtata gateluna Auguban s-au transformat în atomi de heliu punând la cale schimbarea constantelor Garsai Nerumb.

      Lungimile de undă ale samelorilor din Plisadda s-au scurtat iar curburile informaţionale din Kom Komaa şi-au modificat panta obligând aparenta să producă structuri organice dinamice care au populat universul acvatic doar pentru o fascinantă fracţiune de secundă.

      Eu sunt matricea călătoare.

      Eu sunt construcţia identităţii navigatorului secretului.

      Eu sunt structura informaţionala care simultaneizeaza temperaturile şi locaţiile aparent temporale ale acţiunilor aiuritoare ale furtunilor oceanice.

      Plutesc prin universul acvatic restructurând aparenta, unduind suprafaţa continuumului care, inexistent fiind, poate lua înfăţişări diverse pentru fiinţele fabuloase care îl compun.

      Particule virtuale ţâşnesc din marile jgheaburi spaţiale în care se prăbuşesc evenimente, particule reale şi mai toate diamantele de lumina veche.

      În sublumile acvatice Karsias, ramadorii virtuali se leagănă alene torpilând evenimentele care, având structuri labile, se sfârşesc înainte de a fi concepute. Bliberii scânteietori de dincolo de Kantom Pingall produc evenimente pe care le înşiruie în ubicuitatile aflate în degringolada acvatică. Evenimentele au corpuri mari şi sunt compuse dintr-un diamant de lumina veche ce are o poziţie egală fata de toate subdiviziunile informaţionale din sistemul lor. Orice fiinţă fabuloasă, fie ea aparenta sau virtuală, are doar o fantă minimala în locaţia sa astfel încât complexitatea evenimentelor se reduce la o singură dimensiune.

      Cilii acvatici de pe Fintola Fanţi caută urmele moreaugarinului pentru a-i copia evenimentele conexe astfel încât să se poate întrupa în forme aparente pentru simpla plăcere de a naviga prin structuri semantice primitive, prin limbaje şi stări gramaticale. Cilii învaţa printr-un palpit intens să construiască pseudointrigi cu ajutorul cărora viruseaza evenimentele mari construite de trimblii săritori din quadrantul Ponterrar. Astfel de pseudointrigi se unesc prin inele rotitoare de heliu şi construiesc vremelnice momente de graţie.

      Privind prin fantele lor strâmte astfel de obiecte supercosmice, fiinţele fabuloase deosebesc doar strălucirea unor explozii înşelătoare sau construiesc în pripă câte o metaforă. Dar metafora e doar aparenta limbajelor grele cu care lucrează paricordibonii din lumile acvatice Gala Gablo şi care se întrec în a învălui evenimentele mari în centuri de atomi grei tocmai pentru a le guverna.

      Tot mai multe matrice informaţionale din universul acvatic se întrec unele pe altele în a guverna evenimente mari aceasta fiind tendinţa actuală a universului acvatic în momentul maiestuosului orgasm care se petrece şi care s-a petrecut de fapt.

      Orice fiinţă fabuloasa care, folosind un limbaj primitiv, îşi imaginează că descifrează această grilă de lectură se afla într-o eroare remarcabilă.

      A citi despre Zbântuitele Surâzătoare din Nottanghuam nu este ca şi cum o biată fiinţa fabuloasă, construită de propriul ei aparent, ar descifra o înşiruire de evenimente mici care pot fi deosebite cu gramatici primitive. Masele de aer implicate, cuantele şi particulele virtuale construiesc o grilă iluzorie. Tocmai de aceea lectura nu este decât doar o legătură precara cu evenimentele mări a căror suprafaţă aparenta se poate revendica a fi un ficţiunea generalizată şi generalizanta, un tablou, un val de sunete, un spot de lumină, un material definit.

      Corporalitatea este ea însăşi un iluzoriu cuprinzător.

      Care ar fi noima? Care ar fi complexitatea? Care ar fi răspunsul?

      Construindu-ma ca fiinţa fabuloasă, construindu-mi o identitate iluzorie, pot accepta să fiu un moreaugarin de un rang oarecare.

      Când am atacat marile matrice informaţionale din Glebaa Glabaa, am construit un moreaugarin multifuncţional, un multiplicant, un proteic. Am procedat la nivelarea corporalităţilor intermediare şi am pus la cale stadii evolutive deşi, la drept vorbind, evoluţia este şi ea o iluzie.

      Acţiunile mele au fost criticate vehement de globurile virtuale Tongo Tangolo care doreau să menţină un anumit echilibru gramatical intre structurile narative ale universului acvatic tocmai pentru a guverna printr-un limbaj unic. Chiar au încercat globalizări virtuale cărora le-am găsit însă o rezolvare elegantă. Globurile virtuale nu erau destul de rapide, sfericitatea lor obosindu-le şi nepermiţându-le să lupte cu multiplicările şi intrigile puse la cale de moreaugarinul meu pervers.

      Perversitatea este cea mai fascinantă construcţie gramaticala potrivit căreia lucrează şi exolomonitii din Guna Pora şi quatrimolii din Restaque şi clipotimii din lumile acvatice Bangola Bonge şi însuşi universul acvatic.

      Gramaticile evenimentelor mari s-au dovedit însă neputincioase în fata construcţiilor mele iluzorii. Pungile acvatice Bandarro s-au lăsat amăgite de ţesăturile mele şi au pornit un război neinspirat împotriva fiinţelor fabuloase din Guaribo. Mari dungi luminoase şi cutremure straşnice au năruit imperialele din Guaribo şi au înmormântat republicanii veroşi din cartierele nordice.

      Iar toate aceste aparente construite de moreaugarinii mei au rătăcit pungile acvatice în virtualităţile amăgitoare ale universului acvatic.

      Am simţit cum această structură gigantică, acest aparent pervers, încearcă să mă excludă, să mă marginalizeze, să-mi inducă vecinătăţi acvatice rotitoare care să mă destructureze. Universul acvatic nu este nimic altceva decât un fiind plin de sine care-şi construieşte propriile jgheaburi, propriile găuri de vierme, propriile depozite de virtualitate folosindu-se de fiinţele fabuloase ale lumilor sale ca de nişte iluzorii puncte energetice.

      Dar matricea informaţionala care sunt nu se lăsa înşelată. Senzorii mei îmi dau de veste că universul acvatic este un construct fals care se foloseşte de Valul Malaya în mod grosolan. Nu sunt structurile lui. Le-a furat cum s-ar spune şi le foloseşte neîncetat. Dar tocmai invaluitorul acesta impresionant m-a atras din aparentele perverse din care m-am extras odată cu un set de gramatici şi limbaje care, iată, îmi sunt de ajutor în această călătorie fascinantă.

      Cum e să fii un fiind?

      Martorii guamoburori vorbesc adeseori în şoaptă despre darul ubicuităţii pe care l-ar avea navigatorul secretului. Ei privesc în mod corect lucrurile dar nu pot pătrunde natura călătoriei confundând-o cu un maiestuos orgasm.

      Arhivarii din Adavilla Villada vorbesc despre haos şi ordine dar nu pot vedea dincolo de fractalizarile de ordin virtual.

      Dar oare ghindomii din Guasalaa, farongarii din Plesbo, cuatrilorii din Hadesmas pot gândi aparenta ca pe ceva care nu este? Sunt de ajuns gramaticile lor pentru acest teribil efort de interpretare?

      Chiar şi moreaugarinul meu vorbeşte despre aparenţa de parcă ar accepta un martor. În lipsa unui martor ar putea fi aparentă? Un eveniment mare, ar spune rătăciţii din Bulbona, ar necesita cu obstinaţie cel puţin un martor pentru a fi categorisit ca eveniment mare.

      Dar dacă martorul nu are competenta gramaticala potrivită?

      Moreaugarinul meu mă lasa să înţeleg că în lumile acvatice de dincolo de Valul Malaya, martorii selectaţi prin strategicile furtunilor oceanice nu au o competenţă gramaticala potrivită.

      Dar ale cui sunt aceste fiinţe fabuloase?

      Cine le revendica?

      Imaginarul absorbant din Prudella Qonto nu vrea să ştie de aceste fiinţe fabuloase el având o admiraţie nemărginită faţă de universul acvatic care îl acceptă în corpul sau din raţiuni care scapa globurilor virtuale.

      Depozitele imaginare din Watalaa Wangam nu vor să rişte. Nici ele nu revendica fiinţele fabuloase şi nici nu vor să ştie de gramaticile şi limbajele de fantă îngustă folosite dincolo de Valul Malaya. Nu sunt indicii ca pliurile imaginare din îndepărtatele arhipelaguri virtuale Kombabo şi-ar revendica fiinţele fabuloase.

      E o tăcere suspecta în acesta privinţă.

      Pitoşkin e bulversat!

      Înfăşurările aparente ale universului acvatic sunt pline de capcane gramaticale şi tocmai de aceea îmi devine din ce în ce mai clar ca universul acvatic foloseşte găurile de vierme şi găurile negre pentru a împiedica exerciţiul gramatical al oricărei structuri narative fie ea fabuloasa sau virtuală.

      Călătorind în ubicuul meu înţeleg însă că sunt gramatici pe care universul acvatic le accepta din motive de neînţeles. Poate că asta îl ajuta să supravieţuiască sau să se ascundă deşi în ubicuitatile sale nu am descoperit un urmăritor.

      Globurile virtuale au habar de urmăritori. Ele spun pline de maliţie, când catadicsesc să ia forme fabuloase, ca urmăritorii sunt nişte structuri informaţionale vagaboande dar ar fi prea puţin, prea banal în raport cu tulburătoarea existenţa a aparenţelor. Mi-am exprimat şi eu dezacordul. Ar fi inoperant să reducem universul acvatic la un submodel.

      Membranele acvatice ar putea dovedi că înfăşurările exemplare sunt de trebuinţă gramaticilor de profunzime care sporesc exerciţiul la nivelele de energie acvatica joasă.

      Pritoritii din Kankaro s-au gândit cândva ca moreaugarinul ar putea fi o astfel de membrană care, ruptă de ubicuul ei, umbla de colo, colo căutându-şi un suport acceptabil pentru a putea preschimba ficţiunile.

      Pentru ideile lor au fost ucişi cu pietre de popoarele acvatice digitalizate şi fragmentate furibunde din Tambo Tamboree iar fungiborii din hăurile acvatice Rataparan i-au resetat.

      Nu m-am lăsat păcălit pentru ca şi alte structuri narative ale universului acvatic resetează fiinţe fabuloase sau evenimente mari trăind cu speranţa că ar putea detecta defectele de structura ale universului acvatic.

      Asta nu înseamnă că asemenea acte sunt echivalente cu revendicarea paternităţii acestor fiinţe fabuloase.

      Înfăşurarea membranelor acvatice după strategici ale secretului nu o pun pe seama universului acvatic deşi el încearcă adeseori să mă convingă de acest lucru. Se pare că s-a resemnat şi că e de acord să mă accepte în corpul sau pregătindu-mi un pliu acvatic drept suport şi învăluitor.

      Evenimentele mari ale navigaţiei îşi doresc însă câte un moreaugarin astfel ca ubicuitatea mea pare să fie de bun augur pentru universul acvatic care vede în această o posibilitate destul de comodă de a-şi domoli entropiile.

      Membranele lui de profunzime, acele mari structuri virtuale care organizează aparenta, fluidifica întreg imaginarul dând posibilitatea particulelor virtuale să se ordoneze în aparentele care structurează evenimentele mari.

      Mă întreb dacă pot considera că membranele sunt de fapt nişte valuri uriaşe care se prăbuşesc în corporalitatea universului acvatic asigurându-i o mişcare aparenta sau o vibraţie necesară maiestuosului orgasm.

      Moreaugarinul meu construieşte în lumile acvatice, cu minuţie, legende, minuni şi secrete care definesc inteligent corpul structurilor narative transformate în fiinţe fabuloase în Matapahapamar, în Gumabumbesau Tambo Tamboree.

      Imbolbina intuieşte mişcările aparentei şi tocmai de aceea micile păcate lumeşti o lasă rece deşi toată floarea masculină din Bulbona, Batoa Butuba şi Tulubras o crede o destrăbălată şi o voluptuoasă.

      În unele nopţi, Imbolbina încearcă să intre în legătură mentală cu moreaugarinul meu dar gramatica ei este un ficţiunea generalizată şi generalizanta restrâns care nu o poate ajuta prea mult. Hazardul îi joacă adesea feste de neimaginat dar Imbolbina nu dezarmează.

      Ar putea fi o încercare perversă a universului acvatic de a mă prinde într-un pliu acvatic înainte de a mă hotărî dacă voi părăsi sau nu corporalitatea lui.

      Universul acvatic e din ce în ce mai convins că-i sunt de trebuinţă meduzeee şi din felul său de a se magnetiza periodic înţeleg că nu acceptă o instanţă superioară care să-i sugereze astfel de opţiuni.

      Nici nu gândeşte în astfel de termeni şi tocmai de aceea mă întreb dacă nu am de-a face cu o structură narativa primitivă care nici măcar nu se cauta pe sine ci vrea doar să se conserve în formă ei actuală.

      Poate ca amestecându-mă printre formele acvatice care-l iau cu asalt sau care doar se dedau, molatec, unor acte de gândire fără finalitate, m-aş putea pierde în tocmai imaginarul lui. La ce mi-ar fi de folos? Ar trebui să-l părăsesc dar nu ştiu de ce trăiesc cu convingerea că avem nevoie unul de altul, că nu ne putem despărţi!

      Suntem un dublu.

      Dar de cine se teme universul acvatic şi în ce fel e construită teama lui tainica şi atotcuprinzătoare? Are un duşman? Şi în ce fel poate fi duşmănită o asemenea structură dinamica supusa entropiei şi strategicilor furtunilor oceanice?

      Identific în lipsirea de timp şi temporalitate o serie de Pitoşkini stranii care frânează aparenta expansiune a universului de universuri. Să fie momente digitale asemenea celui desfăşurat atât de aiuritor în inima circului de ape aflat în apropiere de mândrul Beauburg? După fiecare moment de expansiune se adauga momente de recontractie astfel încât universul acvatic câştiga în sfârşit un nou pachet informational pe care îl stochează în memoria sa.

      Fie că se pregăteşte pentru maiestuosul orgasm, fie că pune la cale Pitoşkini pentru a putea controla furtunile oceanice, universul acvatic se mişca odată cu aparentă sa către un sens ultim pe care nu-l bănuiesc încă.

      Să se teamă de un astfel de eveniment?

      Poate tocmai de aceea îl trimite pe nebunul de Pitoşkin să ne înlănţuim în câte un ficţional pervers aşa cum a fost povestea aiurită de pe Quambobabora.

      Ne prabusisem lângă un crater de lumina veche de pe Quambobabora, Pitoşkin jucând rolul unui astronaut aşa cum jucase o mulţime de alte roluri.

      Pitoşkin se arunca asupra mea cu pumnii strânşi. Am avut timp să mă feresc.

      M-am rostogolit pe colina. Pitoşkin căzuse în genunchi, era furios şi striga la mine plin de furie:

      - Ai spus că nava asta blestemată o să ne ducă până pe Vargavavo. Ştii cumva unde ne aflăm? O să crăpam în deşertul ăsta până va binevoi să ne caute cineva! O să crăpam ca nişte proşti! Întâi o să ni se facă sete, apoi vom începe să râdem, nu te uita aşa la mine, o să auzim o muzică stranie şi o să dansăm aşa cum n-am făcut-o niciodată în viaţa noastră! Uite, vezi peştii aceia care zboară prin văzduhul ăsta trandafiriu? Nu sunt altceva decât gândurile noastre rătăcite! Auzi valurile oceanului trandafiriu? Nu sunt decât gândurile noastre rataciteeeee1 Şi apoi, vine moartea!

      - Ţi-e frică de ea? L-am întrebat calm încercând să-l temperez.

      Pitoşkin a izbucni:

      - Nu fi prost şi ţie ţi-e frică şi nu atât de ea, ci de felul în care vei muri. Nu crezi că ar fi mai bine ca lucrul acesta să se întâmple într-un pat şi la o vârstă destul de înaintată, după vreo mie de ani de-acum încolo?!

      - Să mai căutam, poate găsim apa, am îngăimat eu fără prea multă convingere.

      Apa am găsit, într-adevăr, când nu ne aşteptam, când eram prea obosiţi să ne mai luptăm între noi. Apoi s-a pus problema unui adăpost. Nu puteam să dormim sub cerul liber, tânjind după norii trandafirii de dincolo de orizontul vizibil.

      - Să ne facem o casă, acolo, între stânci, i-am sugerat lui Pitoşkin.

      - Ideea nu e rea dar eu zic să ridicăm o fortăreaţă.

      Nu l-am înţeles bine.

      - Bine, dar nu ne luptam cu nimeni! I-am replicat.

      - Şi dacă totuşi ne atacă cineva? Se încăpăţâna Pitoşkin.

      - În puştiul ăsta?

      Pitoşkin nu mi-a răspuns. Zilele şi nopţile treceau cu repeziciune. În unele momente ale zilei pietrele se mişcau singure prin văzduh. Câteodată auzeam voci şi râsete dar desigur nu erau decât nişte amăgiri, nişte construcţii ficţionale puse la cale de universul acvatic. Fortăreaţa odată terminată, ni s-a părut magnifică. Am pătruns înăuntru şi am închis poarta cu grijă.

      - Acum suntem apăraţi, spuse cu mândrie Pitoşkin.

      Un şuierat asurzitor urmat de o explozie puternica sparse liniştea deşertului.

      Proiectilul trecu chiar pe deasupra capetelor noastre. Am alergat sus pe baraje şi am privit în jur. La vreo două sute de metri în faţa noastră plutea un nor de fum trandafiriu. Când s-a împrăştiat, am văzut un tun de piatra uriaş şi lângă el doi oameni care se chinuiau să-l încarce. Unul din ei era Pitoşkin iar celălalt eram eu.

      Pitoşkinii stranii încetinesc tendinţele universului acvatic făcând astfel să se manifeste adeseori efectul de oglindă.

      Nu par să fie obiecte proprii atotcuprinzători prin care navighez. Sunt fie resturi ale unor alte universuri, fie artefacte implantate în vârtejurile virtuale în scopul de a controla starea haotica a universului acvatic.

      Se teme el de aceşti Pitoşkini? Are nevoie de moreaugarinii mei pentru a-i anihila dintr-o singură mişcare?

      Îl întreb. Încerc să-l întreb.

      Comunicam prin evenimente mari pe care, fiecare la rândul său, le decodifica şi le interpretează după propriile sale gramatici.

      Îmi răspunde.

      Structurile lui narative sunt pe deplin bulversate. Se schimba între ele sau se fragmentează recompunându-se după principii tainice. Le interpretez.

      Lumile acvatice ale universului acvatic sunt cuprinse de febrilitate.

      Se pregătesc pentru miracol. Iau cu asalt fortăreţele virtuale care sunt presărate fie pe Quambobabora, fie pe drumul care duce către maiestuosul orgasm, lansând amăgitoare chemări de dragoste.

      În quadrantul Gaspoias femelele de bramba îşi agita uriaşele trompe măslinii şi le ascund sub mormane de diamante de lumina veche inelând întreg spaţiul cosmic cu chemări de dragoste. În cuantele Ogabonda şi Tazamo masculii de perad se întrec care mai de care să-şi arate pedunculii coloraţi curcubeic iar în arhipelagurile asteroidale Makaras, populaţiile de magarini se unesc în rotitoare dansuri nupţiale vreme de câteva secole născând hăuri acvatice care înghit câmpurile de real guvernate de imperiile Bada'n Bukkador.

      Baronii sinilii de pe Tulbonna vor să împiedice freneziile sexuale dar nesănătoasa lor hotărâre îi duce la pierzanie. Le urmează regenţii molateci din buclele Gaian şi imperatorii milenari din Has Masan.

      Vânzolesc legendarele mele construcţii acvatice meduzee transmiţând acordul meu universului acvatic. Multiplicitatea îmi joacă feste însă derivându-mi structurile narative şi obturându-mi canalele de comunicare oceanice.

      Universul acvatic pare guvernat de aceasta multiplicitate pe care o descopăr a fi extrem de violenţă.

      Înţeleg că multiplicitatea mi-a violat gramaticile reducându-mi evenimentele mari la simple nume care se perinda prin inelarile mele spaţiale.

      Ce ar putea să fie oare toate aceste nume: Tambo Tamboree, Ghemba, Matapahapamar, Bulbona, Ogabonda, Tazamo, Bankusai, Tulubras, Gaian, Wenda, Gutumbe, Halafaas, Hostina, Mataras, Bungburg, Tahomm, Wahstand, Burbaansk, Cammelor, Rafadda, Massa Gome, Kalodda, Gaspirias, Tulbonna, Has Masan, Gabelo, Tando, Jaw Kadab, Kantom Pingall, Guasalaa, Pano Gabal, Batoa Butuba, Qintatocoatl, Hazean, Masam La, Wetobanian, Kokusai, Kankaro, Cretona, Gavaonia Gao, Adavilla Villada, Quadaoda, Qualimbo, Gutumbe, Kamelar, Ositias, Gazaala, Quamtomatar, Mitombe, Bel Cantor, Zagadar, Ehurean, Beauburg, Badobadorabad, Lamboda, Gavaonia Gao, Kumbali, Nulome, Gugumbe, Kalamatahar, Kumbra Kumbrali, Gontaro, Paragas, Boble, Saon, Ghema, Bomblas, Zaraban, Prudella Qonto, Kankaro, Watanga, Melisador, Watalaa Wangam, Orcheström, Burgund, Ovaloo, Stantivorej, Magribar, Kolsupe, Dadao, Kimballa, Lateea Gome, Ormooz, Galabraa, Fontas, Ascondia, Tato Malo, Worsko, Bashaala, Combeta, Efadalor, Pompaton, Wescutas, Vitalon, Bumbela, Combatador, Foretta Vion, Yagoo, El Satador, Efar, Kamer, Gobed, Ygonaa, Baradazar, Gompanion, Foragan, Alpetta, Musao, Salvedar, Ganta Baray, Toame, Meto, Agya, Era Ena, Ela, Salomar, Potocapetlan, Gruwald, Hadoma, Casonawa, Chemes, Zilla, Dera Do, Fulsa, Rakada, Kasma, Pame One, Gikka, Asola, Potal Pao, Casemar, Gambria, Havo Mabuu, Pletora, Arbanian, Offa, Salsaa, Belodar, Mamola, Qungo, Patoree, Osibirias, Mazango, Basko Tan, Halveda, Deboo, Jian Hoa, Asembo, Runamar, Montella, Ebao, Timbo, Asudaan, Muna, Yatoo, Vinna, Qutomo, Aselan, Paserar, Wasso, Bonna, Kantom Pingall, Finotola Fanţi, Bohle, sclipicioasă Forgossa şi neîndurătorul şi autoritarul Atamaran şi multe altele?

      E un şir aleatoriu? Sau sunt coduri ascunse? Sunt secrete straşnic păzite de gramaticile universului acvatic?

      Kalamatahar, calcinatul?

      Cum ar putea fi citit şi interpretat?

      O vreme m-am învârtit pe sub barajele lui groase bine date cu văr, bine luminate de torţe de himbal şi bine păzite de fioroşii trandafirii soldaţi ai imperatorului Abrutamorf din tenebrosul Sasmasaaram.

      Imperatorul şi-a râs de mine. M-a ameninţat în fel şi chip. M-a implorat. Mi-a promis marea cu sarea. M-a ademenit. Mi-a promis că mi-l va da pe nebunul de Pitoşkin drept sclav ficţional.

      Tânjea după sărutul pervers al Zbântuitelor Surâzătoare din Nottanghuam.

      Fiinţa pluricelulara, imperatorul din Sasmasaaram avea de gând să se giugiulească simultan cu femeile inventate de mine, să se substituie lor, să încerce senzaţii necunoscute. Ca şi cum s-ar fi pătruns de ultimul sens.

      I-am cercetat nopţi în şir veziculele pline de fosforescente şi m-am întrebat de ce universul acvatic construise o fiinţă atât de complexă.

      La ce-ar fi servit ea?

      Doar să reproducă la nesfârşit o matrice informaţionala sublunara? Era lipsit de sens. La ce bun saurienii fantasmagorici din îndepărtatele roiuri Klippo? La ce bun viermicularele rubiconde care trăiau în comunităţi bine organizate pe fundul oceanelor sulfuroase şi clorhidrice de pe Zigadan, Etumbo şi Passai? La ce bun ocultele acvatice rotitoare din Gomanao? La ce bun vârtejurile virtuale din Makabo?

      Ce noima aveau toate acele încercări?

      Erau asemenea aventurii pe care o trăisem împreună cu nebunul de Pitoşkin în inelul magic din Gomanao?

      Erau etapele unei iniţieri? Universul acvatic este la rândul lui o forma-in-fiintare pe care un atotcuprinzător îl va transforma într-un fiind?

      Pitoşkin mă aiurise cu idei de felul ăsta. M-a provocat într-o bună zi.

      Să răspunzi unei invitaţii făcute de el era ca şi cum te-ai fi dus la război gol-puşcă. M-am îndreptat totuşi către cafeneaua despre care îmi vorbise de atâtea ori.

      Era un anotimp incert. Mă întorsesem din Kimballa unde încercasem să pătrund sensul lucrurilor fiind convins că mai toţi kimballanienii erau doar construcţii matematice puse la cale de academicianul desuet Elialoal Baloaloal din Ehurean. O provocare pentru navigatorul secretului, desigur.

      M-am ubicuizat tunelând întregul Adavilla Villada. M-am aşezat la o masă lângă fereastra şi am desfăşurat un continuu subtil pe care l-am animat.

      Pitoşkin a intrat agitat în cafenea şi mi-a spus că tocmai întâlnise Zbântuitele Surâzătoare din Nottanghuam la un cenaclu din Gastrobaas.

      Mincinosul!

      Un împătimit al cenaclurilor literare din Gontuga, Fabo şi Watto, Pitoşkin!

      Parcă-l aud. Parcă-l văd ţinând câte un discurs memorabil despre ficţiunea pură, despre corpul rigid al ficţiunii. Pitoşkin adora forma fixa, imuabilă. Pitoşkin se dădea în vânt după romanul science fiction ca opera închisă. Strigă de nebun ca moreaugarinii distrug ideea de ordine, ca poartă sâmbetele ficţiunii tradiţionale.

      Grăbiţi-vă!

      Adunaţi-vă, rotiţi-vă în jurul mesei pline de cărnuri sângerânde, hăcuiţi ficţiunile, porniţi războaiele semantice în Glibo, Bago Dago şi Mataran!

      Cenaclul de literatură science fiction pervertita de malagambistii literari?

      Trivialitatea imaginarului în toată splendoarea sa! Năvălesc prin uşile zgribulite tot felul de scriitoraşi care vor să cucerească lumile acvatice de la un capăt la altul, să zdrobească proletariatul acvatic şi să facă harcea-parcea burghezia oceanica oricare ar fi ea!

      Cenaclul malagambiştilor science fiction? Construcţie burlesca!

      Să formezi spirite! Ce minciună gogonată! Vin tinerii timizi sau năvalnici să afle ce vor să zică despre ficţiunile lor tot felul de shizo, de pară, de refuzaţi ai lumii strânşi de prin catacombele din Butta, Avvon, Ero şi Makuba.

      Criticii molcomi şi îngâmfaţi stau şi-şi tocesc mucurile de ţigară intre buzele cărnoase şi emit adevăruri îngrozitoare şi definiţii bombastice şi pe deplin tâmpite despre literatura science fiction.

      Aspiranţii la gloria literară din Gomanao, Botamo şi Alcuza aşteaptă cu sufletul la gura să fie traşi în ţeapă de tot felul de diletanţi care, mai apoi, la o bere, ridică osanale nimicului oceanic. Lume acvatica perversă şi ticăloasa, cenaclul e un balamuc literar în care se macina spiritele nobile de către tot felul de rătăciţi. Rătăciţii ăştia cred că împart bruma de talent după criterii de valoare dar de fapt îşi odihnesc ochişorii intre voluptoasele forme ale unei fantome literare.

      Cenaclul e şcoala literară? Ce superba nerozie!

      Pitoşkin, te înşeli!

      Cenaclul e un spital de campanie în care vin răniţi de toate neamurile, din toate lumile acvatice şi sublunare, din Popentlon, Gameran, Masak, Compitador şi Trebaro.

      Felcerii acvatici sar pe ei şi-i tot hacuie cu bisturiul sau cu drujbele care sunt învelite în foiţe de nemurire glorioasă. Noii veniţi cad ca muştele pe lampă în capcanele ticăloşilor care debitează toate prostiile posibile. Nu e decât oroare şi tâmpeală şi viaţa cenacliera de săriţi de pe fix.

      Cenaclurile science fiction din Obun, Banai Sa şi Hamnomian sunt lagăre de concentrare în care adevăraţii scriitori sunt gazaţi de nişte inşi care se defulează şi care-şi fecundează orgoliul bolnav luând în tărbacă spiritele nobile, nevinovate şi plin de naivitate. Cenaclul este stricăciune pentru spiritul liber, trivialitatea imaginarului găsindu-şi în această structură defuncta plăcerea morbida de a se deda perversiunii vulgului pornit să maculeze superbia şi punând la cale construcţia liniaritatii.

      Liniaritatea?

      Cum mai mintea Pitoşkin!

      Fără îndoială că cei doi golumeri sosiţi de pe Gavaonia Gao l-au multiplicat pentru a se folosi de ideile lui aiuritoare şi pentru a controla cenaclurile literare din Mitombe, Korin şi Matapahapamar. Erau tocmiti de oamenii împăratului Owagama care se temea că ideile culturalilor ar putea înflori în întreg universul acvatic punând imperialele în pericol. Imbolbina din Golimbo i-a avertizat pe mesagerii din Tulubras iar prinţesa din Badobadorabad a trecut de partea cenaclurilor literare pentru că versurile ei leşinate şi vulgare şi fără sare şi piper fuseseră bine primite în Gandayo, Arumbaa şi Perola.

      Misterioşii din Kalabra l-au căutat pe moreaugarin vrând să-l atragă de partea lor şi a celor care doreau răsturnarea puterii şi întemeierea unor republici dincoace de Valul Malaya. Călugării din Kontaraoeea, din Tulubras şi Gomanao au tras şi ei nişte sfori pentru că erau foarte supăraţi pe imperialele Tooba care le luaseră pământurile îndată ce se sfârşiseră războaiele semantice. Li s-au alăturat mulţi jucători de hodda şi chiar lesbienele din Adavilla Villada care încă mai recitau la petrecerile lor în pielea goală versurile inspiratului Dovido Giorgiandayo.

      Dovido Giorgiandayo i s-a plâns regentului Balgaborano, la una din întâlnirile lor de la norii trandafiriidin Tambo Tamboree ca Pitoşkin intrase pe sub pielea moreaugarinului tocmai pentru a-i momi pe cei doi golumeri să-l multiplice.

      Cine controla cenaclurile literare science fiction putea pune la cale noi războaie semantice devastatoare şi se pare că Pitoşkin tocmai asta urmarea!

      Iar literatura science fiction era cheia de boltă a unei noi religii universale!

      Îngânduraţii din Bulbona s-au arătat neîncrezători însă şi s-au străduit să-i convingă pe cei adunaţi lângă craterele vulcanilor ca Pitoşkin era un iluzoriu construit de universul acvatic pentru a schimba istoriile.

      Iminenta schimbare a istoriilor a pus pe gânduri gânditorii din lumile acvatice şi sublunare şi a fost subiectul unor controverse şi polemici violente şi chiar au stârnit mişcări de strada extrem de sângeroase.

      Barabo din Kuantile s-a amestecat şi el în toată tărăşenia vrând să obţină un ce profit iar martorii guamoburori s-au străduit să obţină supremaţia nu numai în arta perversă a sondajelor de opinie dar şi în artele magice ale predicţiei şi navigaţiei.

      După arhivarii din Adavilla Villada, se pare că însuşi înaltul patriarh din Gomanao l-ar fi căutat iar pe moreaugarin vrând să negocieze cu el rolul bisericii sale după iminenta schimbare a istoriilor.

      Roza imperialelor, fondată de Bada'n Bukkador, a hotărât în taina să-i măcelărească pe martorii guamoburori şi pe arhivarii din Adavilla Villada pentru că războaiele semantice să se desfăşoare după un scenariu gândit de Elialoal Baloaloal şi Paletra Patrelatoias care nu voiau cu nici un preţ ca navigatorii să conducă lumea după iminenta schimbare a istoriilor. Ei erau convinşi că academicienii trebuiau să hotărască asupra treburilor guvernării şi tocmai de aceea s-au hotărât în taina să facă jocul rozei imperialelor în toate lumile acvatice şi sublunare.

      Flotele reunite s-au îndreptat către punctul de convergenţă acvatica Ganduu, acolo unde se spunea că se adunaseră în mare secret mercenarii tocmiti de cenaclurile literare din Gunno, Adostra, Taundo, Matapahapamar, Gomanao, Tulubras şi aşa mai departe în inima universului acvatic.

      Mercenarii erau aduşi din minele de xanol de pe Tooba, din craterele virtualelor de pe Banzee şi din oceanele cărămizii de pe Dano Badar.

      În timpul acvatic luptelor, soldăţoii deblorului de pe Tooba i-au decorporat pe ofiţerii împăratului Owagama lăsându-le matricele să plutească dincolo de orizontul vizibil purtate de briza Valului Malaya. Deblorul şi-a umplut pungile cărnoase cu heliu şi a cântat ore în şir ceva ce semăna cu Minunata Sonata.

      Acordurile au fost auzite de Imbolbina care i-a şoptit la ureche prinţesei din Badobadorabad vestea primei victorii a mercenarilor. Prinţesa şi-a desfăcut aripile şi a plutit în corpul moale al vântului solar din Gaspeea.

      Gontila Kale, încântătoarea sirena din Batoa Butuba a zărit-o şi a chemat-o pe ţărmul oceanului Aloal să flecărească despre una, despre alta. Martorii guamoburori spun că din vorbele celor două s-au născut temuţii gostribadores, soldaţii vântului şi ai apei care i-au măcelărit pe cavaleristii rozei imperiale pe câmpurile de bătălie din Quamtomatar.

      Satile din Montamorté le-a închinat un marş digitalizat cum era iar Abuuk Katar a compus un tuberoz nemaipomenit de îndrăcit pe care au dansat mai toate populaţiile din arhipelagurile Rudda, Balean şi Oparo.

      Sunetele s-au izbit de Valul Malaya şi-au dezvăluit pentru o clipă provenienţa fermecătoarelor obiecte cosmice.

      Universul acvatic le furase unor călători virtuali care se întrupaseră dintr-o cascadă de evenimente mari pregătind naşterea roiului de universuri Tiangole ce tunelase membranele acvatice în căutarea unui nou desfăşurător de istorii.

      Fabuloasa din Brudella a povestit ceva despre nebunia asta împăratului Owagama iar căpitănia din Batoa Butuba a dat publicităţii o hartă a întregului eveniment cosmic pentru a fi de folos noilor navigatori.

      Şi arhivarii din Adamiville s-au grăbit să publice o desfăşurare a ficţiunii generalizate şi generalizante pentru a nu fi mai prejos şi pentru a încerca să câştige supremaţia în actele predicţiei şi navigaţiei pe marea înspumata.

      - Iminenta schimbare a istoriilor se va fi produs, se produce sau se va produce, spune Ganto, gânditorul din Tambo Tamboree, dezvoltând ideea tragica potrivit căreia nimeni nu poate deţine secretul unei predicţii.

      Am construit un frondist, un anume Rabo Magoban, care a atacat violent academicienii desueţi şi care a pus sub semnul întrebării existenta universităţilor.

      Ganto a cerut ajutorul gărzilor imperiale dar moreaugarinul meu a scăpat ca printr-o minune preschimbându-se în Imbolbina. Fantoma fostului împărat Hataral a bântuit o vreme universităţile aiurind tinerii cu ideile lui Rabo Magoban iar nimfele din Bulbona au pregătit fiinţele apelor pentru iminenta schimbare a istoriilor acvatice.

      Fiinţele apelor sunt forme fantomatice pâlpâitoare în real. Le întrevăd fulgurând, trandafirii, gălbui, moi sau acide, zgomotoase sau fierbinţi.

      Oponentele dispar în timp ce universul acvatic se prăbuşeşte în cascadă în fiindul meu oceanic. Aş putea număra planetele, aş putea enumera figurile politice, aş putea inventaria literaturile, aş putea hotărî stilurile, modă, tendinţele.

      Oare tendinţele să fie acele obiecte cosmice dinamice care dau îndreptări asupra iminentei schimbări a istoriilor?

      Plutesc în incertitudine.

      Aerul se prelinge pe întreg matricealul meu formând mici picuri de rouă sau sfârâind, zgomotosul. Picurii se preschimbă în bule de sticlă.

      Aerul? Ce construcţie delicată!

      E respirul fiinţelor fabuloase din Gudabo, Mamba şi Opafos, felul lor de a fi, sensul şi nebunia lor. Fiinţele de aer se sufoca dincolo de Valul Malaya. Nici nu ştiu, sărmanele ce le aşteaptă. Dar ele nu întrevăd până acolo. Nici nu-şi cultiva un clarvăzător, nu au nevoie. Ele se înlănţuie în roiuri care se rotesc ameţitor în bătaia Lunii, adăugându-se unul altuia, larmuitor, în drum tainic înspre inelul magic aflat în apropierea mândrului Beauburg.

      Cuprind timpul acvatic. Nu e timp. Nu e curgere. În aparenţă nimic nu curge.

      Altele sunt transformările. Şi nici nu mă văd inainte-mi. Şi nici nu mă aud venind de dinainte. Şi nici nu mă ghicesc mărşăluind prin ceţurile zilei de mâine.

      Timpul acvatic înscris e un alt semn al moreaugarinului. Lucrurile s-au petrecut, se petrec, se vor petrece. Formele atotcuprinzătorului se întorc către moreaugarinul lor, molatece.

      Pitoşkin m-a simţit.

      A întors privirea către mine întrebător dar l-a luat vântul şi l-a purtat dincolo de mare. Imbolbina m-a simţit dar a luat-o lumina unei stele şi a dus-o dincolo de orizontul vizibil. Vaceslaw Walkauskaas m-a simţit. A dispărut şi el.

      Întâlnind moreaugarinul, formele se metamorfozează, tuneleaza spaţiul şi se prăbuşesc lipsindu-se de timpul acvatic cel iluzoriu. Pun la cale lucrul cel nou.

      Dezvăluie noua întemeiere de taină. Cunosc aerul.

      Eşti fiinţă de aer, tu cel care vii din Adavilla Villada, din Tambo Tamboree, din Gastobias sau Tulubras pe drum de seara hoinărind prin corpul moreaugarinului?

      Care e relaţia ta intimă cu aerul? Imaginea ta prinde consistenta în lumile acvatice de aer? Lumile acvatice de aer sunt lumi ale libertăţii şi zborului. Când îţi construieşti imaginea despre universul acvatic trebuie să ţii cont de aer. El te ajuta să pluteşti sau, dimpotrivă, îţi este balast.

      Într-un război semantic, când vrei să-ţi cumperi un nou fiind, la o negociere, într-un conflict în Gomanao, Agamos sau Candreea, aerul poate deveni balast.

      Încearcă se te înveţi cu aerul. Nu eşti un corp rigid mărginit de margini de aer.

      Nu eşti sub presiunea aerului pentru simplul motiv ca aerul se întrepătrunde cu ţesuturile şi celulele tale. Învăţându-te cu aerul înveţi să-ţi creşti suprafaţa informaţională a propriilor tale celule, spun misterioşii din Kalabra pătrunzând în fiindul meu, rotindu-se ameţitor prin imaginarul meu.

      Învaţa să construieşti fiinţe fabuloase asemenea Zbântuitelor Surâzătoare din Nottanghuam modelând aerul, dându-i forme tainice.

      Aerul e tot ceea ce te cuprinde şi te susţine. Aerul te poate oglindi. Aerul te protejează. Aerul te circumscrie miracolului.

      Dacă ţi-e frică de întuneric, lasa aerul să te dreneze şi odată cu el se vor drena temerile şi fantasmele, spun tainicii din Owromgaram.

      Oricum ar fi lucrurile, eşti fiinţă de aer. Nu acumula aer în imaginarul tău.

      Încearcă să împrospătezi aerul în fiecare clipă. Pentru buna ta imagine aerul poate fi o armă. Nu-l arunca în lupta dintr-odată. Păstrează în imaginarul tău aerul.

      Nu-l cheltui pe incidente sau relaţii accidentale.

      Aerul e comoara ta, e singura ta comoara.

      Bineînţeles însă că eşti şi fiinţa de apă, tu cel care vii sau vei veni dinspre Tambo Tamboree, hoinărind pe deplin tulburat prin corpul moreaugarinului.

      Nu pe potriva zodiacului ci pe potriva matricei tale energetice. Din acest punct de vedere, dacă aerul e spaţiul, apa e oglinda. Porţi în imaginarul tău oglindirea.

      Tocmai de aceea imaginea ta despre tine şi imaginea ta în lume sunt chestiuni ale oglindirii. Ai grijă, călătorule! E atât de uşor să te pierzi intre oglinzi prin aiuritele Gumbala, Hatoba sau Rabona!

      Obişnuieşte-te cu apa. Când te speli poţi descoperi pulsaţia ei aşa cum sfioasa armelina din comitatul Exxom descoperă la fiecare îmbăiere un nou fior. Îmbăierea înseamnă să intri într-o relaţie tainica. Nu pătrunzi taină pentru că taina e între om şi divinitate. Poţi pătrunde divinitatea? E doar răspunsul tău la mijloc fără mijlocirea consilierului tău de imagine sau fără ajutorul moreaugarinului tău.

      Învaţa să descoperi căile de apă. Nu te avânta într-o corabie pentru a te proteja.

      Corabia imaginară nu e calea către Tambo Tamboree.

      Învaţa ritmul cascadei. A înţelege apa este ca şi cum te-ai multiplica. Învaţă să te multiplici pe potriva matricei energetice a apei.

      Uneori, singurătatea e cea mai cumplita închisoare sau corvadă. Învaţa curgerile. Ascultă ritmul apei. Vei învăţa să umpli spaţiul. Vei cunoaşte aerul pentru a putea să-ţi construieşti imaginea despre universul acvatic.

      În perversitatea lor, constructorii de imagini şi navigatorii din Gomanao, Matapahapamar şi Quanque Aban au pervertit actele cuvântului. Au conspirat intru legitimare. Spre fascinaţia popoarelor acvatice din Nulome, Gastrobias şi Bulbona.

      Metabolismul popoarelor acvatice are nevoie de imagini spre a se hrăni. Vedem aici fiinţele umane ca un tot, fiinţe inseparabile chiar dacă repetabile. Imaginea ta este aparţinătoare artelor cuvântului, afirmă filozofii din Korin potrivit cărora trecerea Zbântuitelor Surâzătoare din Nottanghuam ar fi de fapt un act iniţiatic, o străluminare şi care spun că fabuloasele poarta cu ele o utopică în care se vorbeşte chiar despre sfârşitul universului acvatic

      Chiar dacă eşti băiat de cartier sau vreun spilcuit de la ministerul finanţelor sau vreun om politic dedat idealului iluzoriu, artele cuvântului te ţin înlănţuite în propoziţii minore cu înţelesuri majore.

      Eşti construit prin cuvânt şi nu iluzoriu, prin orgasm. În fond, orgasmul pare a fi un big bang al fiinţei aflate în corpul fiindului.

      Tocmai de aceea eşti ficţiunea generalizată şi generalizanta-in-desfasurarea-lui gata, gata să umple întregul spaţiu sau corpurile totalităţilor şi, în final, momentul acvatic pe care îl numesc tot.

      Corpul tău construieşte efectul de orizont iar tu te misti-in-lume potrivit unor instrucţiuni aflate în marele ficţiunea generalizată şi generalizanta scris în Cartea de la Gamedolor în care se afla secretul vulcanilor noroioşi de lângă Tambo Tamboree şi, se pare, se găseşte şi dezlegarea minunii de la Watima şi a misterului din Gambee, fericită cetate a hermafroditilor temba tembali.

      Schema ta imaginară este a profunzimii şi tocmai de aceea s-ar putea să nu o recunoşti, s-ar putea să o confunzi. Aşa s-ar putea să-ţi construieşti propriul tău Pitoşkin, personaj fabulos şi periculos pentru spiritele moi şi molatece.

      Fie că eşti sclavul zodiacului sau al meditaţiei libere, adept al descătuşării sau gastrobianismului sau ecologist înlănţuit de carnea bombei atomice, te exprimi şi eşti înţeles prin cuvânt, aşa cum declară Obba Godobba din Matapahapamar.

      Ascultă-ţi moreaugarinul. El îţi va spune că eşti codat şi ca, supus unei analize atente, eşti extrem de vulnerabil prin instrucţiunile de ficţiunea generalizată şi generalizanta ce te însoţesc pas cu pas prin crunta realitate.

      Învaţa să disimulezi pentru a supravieţui.

      Imaginea ta despre sau în universul acvatic este o armă extrem de periculoasă pe care trebuie să înveţi să o mânuieşti.

      Toată lumea se înghesuie, să te înveţe să faci frumos în fata şefilor, a dictatorilor, să le întemeiezi imaginea în propriul tău subconştient.

      Să zâmbeşti chiar dacă te doare burta. Să fii pozitiv chiar dacă te doare-n cot de tot felul de aiureli paranormale. Tu trăieşti în prezent. Eşti un tip pe bune. Eşti un tip în carne şi oase. La ce oare ţi-ar ajuta teoriile freudiene sau bulboniene despre oamenii perverşi sau prea puţin sănătoşi la cap? Să devii unul dintre milioanele de prizonieri ai unor mituri răsuflate vândute pe la tarabele din Quanta, Mago sau Patrotas sau Batoa Butuba?

      Ei se lăuda că l-au ucis pe Dumnezeu pentru ca mai apoi să se destrabaleze.

      Dar dacă exista totuşi un Dumnezeu?

      Poate unul al informaţiei?

      Poate unul al imaginii!

      Poate unul al marelui ficţiunea generalizată şi generalizanta!

      Iar tu?

      Eşti gata să descarci la groapa de gunoi a istoriei gogoriţele care au pus pe jeratic generaţiile de sacrificiu din Wangaala. Vrei să aştepţi? Vrei să treacă şi peste tine tăvălugul istoriei? Vrei să intri în corpul lui Pitoşkin?

      Sau vrei pur şi simplu să supravieţuieşti şi, mai mult decât atât, să-ţi controlezi imaginea singur?

      Ne putem întreba dacă imaginile sunt aflate sub controlul augustei oficiale din Guaribo, Galeba sau Gutumbe. Universul acvatic geme de imagini tragice astăzi iar mâine îţi vor spune că au fost trucate.

      Poimâine afli că un scenariu periculos fusese pus la cale. În plus, vin navigatorii marilor scene ale lumii şi-ţi spun că eşti manipulat fără doar şi poate şi că n-ai scăpare decât în realitatea virtuală!

      Dar tu, care eşti un navigator adevărat, poţi înghiţi toate gogoriţele?

      Tu, navigatorule, ai ochiul format. Nu eşti o moluscă ce vine pas cu pas din trecutul plin de prejudecăţi şi de judecăţi de valoare falsificate de care mustesc saloanele literare din Gubanna, Hamola şi Teniga!

      Tu vrei să joci alt joc!

      Pentru tine, cunoscător al filozofiei imaginii în universul acvatic, nu pare a fi un pericol că piloţii ce luptau în Gomanao îşi resetau calculatoarele ca să prindă ştirile pentru a putea vedea ţintele sau pentru a urmări filme porno.

      Tu eşti o altă lume!

      Iar dacă oamenii în negru din Ogado, Gambo şi Batubias fac greşeli copilăreşti atunci tu o să râzi în hohote! Cine se teme oare de aşa-zisul control al imaginilor?

      Generaţiile vechi se tem.

      Generaţiile vechi vor să te înveţe câte-n luna şi-n stele!

      Dar ce, te-ai întrebat?

      Ce te-ar putea învăţa elitele răsuflate din Matapahapamar, din Beauburg şi Adavilla Villada?

      Ce te-ar putea învăţa Pitoşkin?

      Tu eşti luptătorul informational de mâine! Şi oare dansul nebun al imaginilor, fie ele şi trucate, nu e tocmai poligonul pe care ţi-l doreşti?

      Corporalitatea imaginilor e poligonul!

      Iată corpul, doamnelor şi domnilor. Corpul este însufleţit. O lume mică. În căutare de sens. Corporalitatea prilejuieşte un regal al imaginii.

      Corporalitatea ca norma. Corpul ocupă spaţiul de putere. Se răsuceşte. Devine bidimensional. Se arunca în lume. Masele largi sub forma de numere mari sunt tot atâtea corpuri care ocupă spaţiul de putere în Gabo, Nata şi Etope.

      Imaginea corpului e totală. Dictatorul înglobează numerele mari. Aidoma lui, imperialele. Democraţia le mărunţeşte în strategii cochete. Corporalitatea noastră distruge limita. Imaginea nu se mai explica prin limita, ci prin vecinătăţi.

      Vecinătăţile corpului sunt adeseori monstruoase. În regimul democratic, fie el şi superficial sau trucat, corpul reuneşte periferia cu centrul.

      Corpul se afla. Periferia ar vrea să fie aflată.

      A porni dinspre centru împotriva periferiei e ca şi cum ai institui dictatura corpului asupra marginilor din Adavilla Villada, Beauburg şi Tambo Tamboree. În cele din urmă, periferia va înghiţi centrul, potrivit unor gramatici ale miracolului şi ale virtualităţii. Pitoşkin se dădea în vânt după realitatea virtuală! El visa revoluţia virtuală! Pe cuvânt dacă mint!

     

     

      Să-ţi cumperi o tara virtualaaaaa! Ce vis frumos, ha, ha, ha!

      Dar să ai un imperiu oceanic?! Oho!

      Asta da, achiziţie. Dar lui Pitoşkin îi lipseau vreo câteva milioane bune.

      Aşa că se duse pe strada 42, la Frotex Ltd. Şi-şi cumpăra o ţărişoară virtuala pe nume Massa Gome.

      Cine mai era ca el? Pe străduţa lui? Nimeni. Por Mador baga haşiş în el cu kilogramul. Imbolbina făcea trotuarul de pe când avea nouă ani. Zul Pazul îi aştepta pe spionii de dincolo de orizontul vizibil şi mai toată ziua cânta la chitară de mama focului. Avea nişte cântecele cam deşuchiate. Într-unul îşi bătea joc de guvernanţă oceanică. Poliţia îl amendase de două ori. O dată la sfârşitul primăverii electrice şi a doua oară la începutul iernii nostalgice. În inima Imagikoonului.

      Dar Pitoşkin era acum cineva! El şi numai el. Să-i fi văzut pe toţi ceilalţi cum s-au strâns în jurul lui când s-a întors de pe strada 42. L-au descusut. L-au invidiat pe fată. Au tras de el. I-au promis câte-n luna şi-n stele.

      Pitoşkin le-a râs în nas. Când avea să se sature de acea nebună Massa Gome virtuala a lui, poate, avea să le-o împrumute pentru câte o oră, două, acolo.

      - Şi cum e Massa Gome asta a ta? A vrut să ştie Imbolbina, trăgându-se de sfârcurile ţaţelor şi frecându-se între picioare, neruşinata!

      - E o tara ploioasă sau nesuferit de caldă? A întrebat Zul Pazul tot zdranganind din chitara lui de malagambist.

      Por Mador i-a oferit lui Pitoşkin capul mumificat al unui contrabandist de haşiş şi trompa formolizata a unui elefant bengaualez. Dar Pitoşkin nici n-a vrut s-audă de oferta lui.

      S-a încuiat în casa şi i-a trimis dracului pe toţi şi i-a spurcat în fel şi chip şi şi-a pus pe cap casca de cristal şi-a butonat maşinăria virtuală, şi-a băgat Massa Gome în program şi şi-a tras o maşină ca lumea şi-a pornit hai-hui prin ţarişoara lui, ca un adevărat barosan care, chipurile, era.

      Mişto Massa Gome aia a lui! Fermecătoare.

      Şi prin câte aventuri n-a trecut Pitoşkin!

      Şi-a desfăcut o şampanie, şi-a oprit maşinăria virtuala şi le-a strigat malagambiştilor de pe străduţa lui tot felul de porcării. Stătea cocoţat pe fereastra şi-i luă pe toţi peste picior. Adică, mă înţelegi, era acum avut, avea şi el o ţărişoară.

      Zul Pazul i-a spus răspicat că e un căcănar şi jumătate.

      Por Mador l-a ameninţat:

      - O să-ţi fierb ousoarele în spirt!

      Imbolbina i-a făcut semne obscene şi-a aruncat cu pietre în cutia lui de scrisori. Pitoşkin s-a mai înjurat cu ei o vreme. Le-a mai zis nu ştiu ce.

      Spre după-amiaza însă a tăcut dintr-o dată. S-a frecat la ochi. Şi-a controlat maşinăria virtuală. Era scoasă din priză. Şi totuşi, pe deasupra casei lui se învârtea un vultur uriaş, pe care îl puteai vedea doar în munţii virtuali. Vulturul a înşfăcat-o pe Imbolbina şi-a dus-o pe un acoperiş şi i-a înfulecat ochii. Por Mador a chemat poliţia iar Zul Pazul le-a povestit toată tărăşenia suspectând o scurgere de informaţii din maşinăria virtuala a lui Atipal. Comisarul şef i-a împuşcat în cap pe amândoi.

      Apoi a făcut stânga-mprejur şi a strigat după Pitoşkin.

      - Hai, domnule preşedinte, nu va mai ascundeţi! A zis el cu o voce spartă, lustruindu-şi insigna de comisar şef pataggonez.

      Pe mine nici nu m-au zărit, tâmpiţii! Pe mine mă doare-n cur de toţi virtualii, să ştiţi, navigatorilor! Mie mi-ar fi plăcut să zbor asemenea vulturului acela uriaş.

      Şapte ceasuri m-am zgâit la vulturul acela cum îi halea pe şmecherii de vecini virtuali ai lui Pitoşkin. A fost o chestie tare mişto! Bineînţeles că i-am reactivat în alte structuri narativeeeeeee! Chestie de gramatici virtuale! Chestii moreaugariniceeee!

      Despre gramatici? Să vedem.

      Eu, moreaugarinul, meduzez tunelând corporalitatea universului acvatic în căutarea ultimului sens studiez de mii de ani, lipsindu-ma de timp şi temporalitate, instrucţiunile a ceea ce numim real-realitate-realism.

      Dincolo de familia de cuvinte, de exerciţiul morfologic, sintactic şi conceptual pare că mai este ceva. Probabil că ne înşelăm în foarte multe privinţe pentru că suntem cuprinşi în acest atotcuprinzător despre care Tamidias din Guaribo vorbeşte cu înfiorare în versetele lui.

      Ca să fiu mai clar, numesc atotcuprinzător, întregul. Întregul care conţine spaţiul, timpul acvatic, obiectele cosmice, fiinţele, fenomenele şi evenimentele, istoriile, ştiinţele şi câmpurile mari de virtualitate, conţinându-se pe sine ca relaţie!

      Atotcuprinzătorul. Un regal al relaţiilor care produc aparentă.

      Sigur, termenii sunt insuficienţi dar asta avem pe moment, un moreaugarin exemplar, un aproximativ miraculos.

      Ne aflam în imposibilitatea remarcabilă de a defini atotcuprinzătorul neputându-ne situa în afara lui, nefiind într-un raport de adevăr cu acest atotcuprinzător, cum îl numesc eu. Neavând un asemenea raport nu ne rămâne decât să acceptăm un raport de incertitudine cu acest întreg, oricare ar fi el, oricum ar fi conceput, oricare ar fi instrucţiunile sale de fond.

      Pornind de aici multe dintre teorii stau sub semnul suspiciunii sau a confuziei deşi pare că, în linii mari, ştiinţele fundamentale au stabilit de comun acord principii şi legităţi ale universului acvatic în funcţionarea sau fiinţarea sa.

      Avem şase numere fundamentale a căror valoare este interpretată ca fiind cea care este tocmai pentru a justifica apariţia vieţii, apariţia fiinţei.

      E un punct de vedere unanim acceptat în Katala, în Humabo şi Rato şi trebuie să ţinem cumva cont de el.

      Aceste numere definesc raportul de adevăr stabilit de ştiinţe de comun acord şi pe care îl folosim ca sistem de referinţă.

      Putem să fim acoperiţi în incertitudinile noastre de faptul că, ştiinţa având un aparent caracter evolutiv poate descoperi precaritatea Principiilor din Tambo Tamboree şi a legităţilor pe baza dezvoltării tehnologiei şi a cunoaşterii ştiinţifice?

      Aici, ascuns cu perversitate, sta principiul evoluţiei care anulează teoretic revelaţia, iluminarea, drumul scurt, intuiţia şi aşa mai departe, dând câştig de cauza experienţei şi experimentului.

      Atotcuprinzătorul nu poate funcţiona însă în lipsa unor miracole, atotcuprinzătorul fiind chiar el limbajul fundamental. Astfel că ajungem la gramaticile fundamentale care nu sunt aidoma gramaticilor limbilor vorbite în Gomanao, Tambo Tamboree şi Bulbona de Pitoşkinii perverşi.

      Nu sunt nici aidoma limbajelor matematicii deşi matematicienii din Gumma, Akordenon şi Burbansk se străduiesc să demonstreze că matematică ar fi limbajul fundamental al universului acvatic. Limbajele matematice sunt inerte şi nefolositoare atunci când trebuie să descifreze intenţionalitatea unui sistem.

      Intenţionalitatea ar putea fi semnul unei stări dinamice care ar instrumenta fiinţarea sau funcţionarea viului făcându-l să palpite în miliarde de forme în lumile acvatice şi sublunare ale universului acvatic.

      Intenţionalitatea nu poate fi detectată, pusă în lumină, înţeleasă şi interpretata în lipsa unui atotcuprinzător, în lipsa unor gramatici fundamentale.

      Reflectând de-a lungul a mii de ani la astfel de lucruri stranii am ajuns să am nişte bănuieli care s-au transformat în încercări atât în corporalitatea ficţiunii generalizate şi generalizante cât şi în experienţe legate de haosul informaţional, de instrucţiuni de hazard, de anomalii gramaticale.

      Limbajele fiinţei sunt un material interesant de studiu dar şi celelalte limbaje naturale sau artificiale secreta instrucţiuni ale miracolului.

      Anomaliile gramaticale sunt ale gramaticilor fundamentale.

      De exemplu, e suspectă imaginaţia pe care o putem considera o anomalie gramaticala.

      De ce?

      Pare simplu la prima vedere. E straniu ca un Pitoşkin să-şi poată imagina altceva decât propria lui realitate. Nu mă amuză şi nici nu sunt exaltat de extraordinară capacitate de a-şi imagina a fiinţei, nu am o viziune triumfalistă asupra acestei capacităţi.

      Nu cred nici în dihotomia idee-corp, acesta din urmă fiind atribut al materialităţii. Imaginaţia este proprie întregului viu.

      E demonstrabil?

      Bineînţeles, imaginaţia e graduala în funcţie de sistemul viu respectiv dar funcţionează sau fiinţează. Sunt infinite exemple de la unităţile viului la organismele complexe. Interesant şi terifiant şi suspect este nelimitarea imaginaţiei în conformitate cu sistemul viu supus interpretării. Nelimitarea este un raport de adevăr al fiinţei sau al speciei sau al întregului univers plin de universuri.

      Tocmai de aceea, nesfârşita imaginaţie umană, din acest punct de vedere, este aproximativ un finit în corpul fiindului. Problema finitudinii, a limitei este suspect de prost interpretata în diverse lucrări, în sisteme filozofice, în diverse sisteme matriceale care umplu până la refuz bibliotecile din Gastobias, Aranka, Gadda şi Poten.

      Un sistem matriceal poate fi o cultură sau un serviciu secret sau o structură informaţionala mare cum ar fi o naţiune sau un imperiu oceanic sau o planetă care nu este decât o suprafaţă plană care generează un corp.

      Citirea tuturor acestor sisteme informaţionale nu se poate face fără a apela la gramatici fundamentale care sunt instrucţiuni ale atotcuprinzătorului.

      Nu este aici un cerc vicios cum încearcă să sugereze secretoşii din Mastrokas, nefericiţii din Bulbona şi simpaticii din Gomanao.

      Cercul vicios este un argument insolent care face ravagii în cultura fiinţelor din lumile acvatice pe care imperialele le învăluiesc în minciună sfruntată.

      Ce ar putea fi dincolo de efectul-oglinda prezent în morala, în credinţă, în politica şi aşa mai departe?

      O cunoaştere intimă a gramaticilor fundamentale poate că ne-ar putea ajuta.

      Construcţia atotcuprinzătorului este mai mult decât un efect-oglinda, este mai mult decât stânga-dreapta, materie-antimaterie, sus-jos, aici-acolo şi aşa mai departe.

      Tocmai de aceea, în urmă cu mii de ani, am bănuit că, fiind suspecte imaginaţia, apariţia lui Pitoşkin, miracolul din Guamboan şi înţelegerile de pace mincinoase din Tambo Tamboree, Ghemba, Matapahapamar, Bulbona, Ogabonda, Tazamo, Bankusai, Tulubras, Gaian, Wenda, Gutumbe, Halafaas, Hostina, Mataras, Bungburg, Tahomm, Wahstand, Burbaansk, Cammelor, Rafadda, Massa Gome, Kalodda, Gaspirias, Tulbonna, Has Masan, Gabelo, Tando, Jaw Kadab, Kantom Pingall, Guasalaa, Pano Gabal, Batoa Butuba, Qintatocoatl, Hazean, Masam La, Wetobanian, Kokusai, Kankaro, Cretona, Gavaonia Gao, Adavilla Villada, Quadaoda, Qualimbo, Gutumbe, Kamelar, Ositias, Gazaala, Quamtomatar, Mitombe, Bel Cantor, Zagadar, Ehurean, Beauburg, Badobadorabad, Lamboda, Gavaonia Gao, Kumbali, Nulome, Gugumbe, Kalamatahar, Kumbra Kumbrali, Gontaro, Paragas, Boble, Saon, Ghema, Bomblas, Zaraban, Prudella Qonto, Kankaro, Watanga, Melisador, Watalaa Wangam, Orcheström, Burgund, Ovaloo, Stantivorej, Magribar şi hulpavnicul Kolsupe căci ele nu pot explica atotcuprinzătorul.

      La urma urmei, ce-mi imaginez?

      Şi de ce e importantă dinamica imaginaţiei?

      Problema ţine de viteză?

      Un ficţional de proporţii reduse aşa cum este Pitoşkin are totuşi o viteză uluitoare, trebuie să recunoaştem. Potrivit gramaticilor fundamentale, un ficţional de proporţii reduse conţine lumi înfăşurate. O infinitate de lumi înfăşurate. O pâlnie de evenimente. Un ocean semantic.

      Pitoşkin e o astfel de pâlnie de evenimente. El prilejuieşte fiinţarea sau funcţionarea atâtor personaje fabuloase de la Zbântuitele Surâzătoare la împăratul Owagama şi Imbolbina!

      Nefiind în imaginarul fiindului meu, am fost interesat de acest Pitoşkin, acest corp al ficţiunii generalizate şi generalizante care poate genera nu doar o nuveletă sau un roman science fiction sau un scenariu şi nu doar bănuite efecte de lectură.

      Lumea e ficţiunea generalizată şi generalizanta, iată un truism.

      Numai că interpretarea acesteia e adeseori greşită. Lumea e ficţiunea generalizată şi generalizanta în felul în care folosim gramaticile fundamentale.

      O facem conform instrucţiunilor unui plan ascuns.

      Folosim gramaticile fundamentale pentru ca aşa prevăd aceste gramatici.

      Nu putem vorbi despre aceste gramatici ca fiind un dat sau ca fiind descoperite prin experienţa. Trebuie să depăşim acest nivel de interpretare.

      E suspect că ne aflam într-o fundătură. Sistemele filozofice, ştiinţele, politica nu reuşesc decât să găsească două trei rezolvări de genul creaţie sau autoorganizare.

      Dacă introducem problematica unui Pitoşkin în filozofie, în politica sau în religie, s-ar putea modifica total interpretările noastre.

      Dar este Pitoşkin un finit sau un fiind?

      Şi care ar fi funcţiile lui? Din nefericire, îl tratam Pitoşkin ca fiind obiect al turbulenţei sau obiect metaforic.

      Din nefericire, prea puţin vorbim în sistemele matriceale culturale din Gubla, Hator sau Amagam despre astfel de chestiuni. Dar să nu-l reducem pe Pitoşkin la un corp rigid, să nu-l izolam. Masă întunecată aflată dincolo de orizontul vizibil ar putea fi un Pitoşkin aşa cum imaginaţia ar putea fi un Pitoşkin straniu.

      Imaginaţia nefiind o funcţie ci un obiect gramatical fundamental sau, de ce nu, un deficit al atotcuprinzătorului.

      Să revenim la viteză.

      Proză scurtă, frazele muzicale ale lui Abuuk Katara, poemele lui Dovido Giorgiandayo, rapoartele colonelului Slatt din Bankusai sau discursul vicepreşedintelui Wurmamotanomar, ficţiunea generalizată şi generalizanta, în speţă, au o viteză ameţitoare de desfăşurare inclusă. Este o integrală de instrucţiuni ale atotcuprinzătorului care sunt înfăşurate.

      Exemple clasice: Dumnezeu. Aici. Întreg.

      De mii de ani, lipsindu-ma de timp acvatic şi temporalitate, analizez funcţiile acestui obiect gramatical fundamental care este ficţiunea generalizată şi generalizanta.

      Nu sunt interesat de literaturizarea lui ci de funcţionalitatea lui.

      La prima vedere, un astfel de obiect nu creează corpuri materiale dar le defineşte, le include, le secretizeaza. Putem folosi un vehicul de genul inainte-inapoi prin care să desfăşurăm ficţiunea generalizată şi generalizanta minimala sau să o înfăşurăm. Viteză uluitoare fiind un inclus al acestui obiect gramatical fundamental se exprima prin verb sau, mai mult, prin imaginaţie. Viul nu se poate lipsi de imaginaţie, el fiind construit ca un obiect gramatical fundamental minimal.

      Dinozaurii ca şi fiinţele fabuloase din circul de ape din apropierea mândrului Beauburg sunt extrase de Pitoşkin din ficţiunea generalizată şi generalizanta.

      Hazardul intervine, desigur, propunând instrucţiuni perverse gen suprarealism, supranatura, etc. Experienţa spune astfel ca lumină este o fundamentală gramaticala dar se pare că e o eroare la mijloc.

      Ce ar fi atunci definitoriu pentru atotcuprinzătorul pus în discuţie, atotcuprinzător care mă instructioneaza în acest moment să scriu ceea ce scriu şi tocmai aşa şi nu altfel? Mă îndoiesc foarte tare asupra tuturor aşa-ziselor adevăruri care structurează crunta realitate, mă îndoiesc asupra felului în care interpretam acest atotcuprinzător.

      Lipsirea de lumină nu produce lipsirea de viu, zicea Pitoşkin.

      Iar corporalitatea mea ţine de viteze şi de fenomene cuantice.

      Cum să înghit milioanele de nerozii despre creaţie şi autoorganizare, despre materialitate şi despre spirit, despre soliditatea teoriilor noastre ştiinţifice când eu însumi, moreaugarinul, sunt o aparentă?

      Poate ca găsim aici un raport de adevăr care, privit de dincolo, ne apare ca un corect raport de incertitudine.

      În raport cu ce sunt un fenomen cuantic? Şi de vreme ce sunt un fenomen cuantic cum pot crede sau instrumenta ca fiind corecte aporiile despre limita?

      Toate nu sunt decât nişte mici îndreptări asupra nimicului. Limita acvaticului nici nu există ea aparţinând lucrării aparentelor oceanice care, fiind aparente, nici nu sunt într-un raport de adevăr propriu cu atotcuprinzătorul.

      Tot ceea ce scriu aici nu e reductibil la lucrarea spiritului, aceste rânduri nefiind un construct science fiction în dauna materialităţii ci în dauna spiritului şi a materialităţii. Tocmai de aceea, dacă am fi corecţi, am vorbi de preistorie, cel mult.

      Modernitatea, arestată de filozof cu eleganţă şi perversitate, este un construct iluzoriu. Această afirmaţie nu diminuează construcţia filozofului, desigur.

      Iar ce afirm eu aici nu aduce o proastă luminare asupra filozofiilor şi politicilor şi ştiinţelor. O problemă care ar putea fi rezolvată de gramaticile fundamentale ar fi cea a propriei mele greutăţi.

      Cât de greu sunt? Ce greutate are Pitoşkin?

      Sunt real în raport cu ce? Pitoşkin e adevărat în raport cu ce, la rândul său?

      Aş putea să mă consider imaginarul unui ficţiuni generalizate şi generalizante care se desfăşoară inainte-inapoi, producţia fiind această cantitate de ficţiune generalizată şi generalizanta pe care o mitraliez aiurea prin lumile acvatice din Buradaa, din Gastogas, din Kamela şi Balongo?

      Sau aş putea să mă consider parte a lui Pitoşkin sau unui eveniment de anvergura: iminenta desecretizare care e specifica nu doar ocultelor, serviciilor secrete sau proceselor corporalităţii sau conflictelor armate sau politicilor ci şi ştiinţelor.

      Dar ce ascunde de fapt aceasta iminenta desecretizare?

      Oferta de imagine, în cascadă, în preajma iminentei desecretizari, atinge cote inflaţioniste într-o ipostază dinamica susceptibila să scape observaţiei comune.

      Pitoşkinul, construit în maniera tradiţională, va cădea uşor în capcana erorilor de interpretare în timp ce moreaugarinul va da măsura tendinţei pe care o urmează hoinărind prin imaginarul insurgentei.

      Dincolo de clasicul dicton, miracolul se releva a fi un obiect complex, un câmp informaţional în care se exercita diverse forţe de la politic la social, de la ocult la serviciile secrete şi la meduzele din Tambo Tamboree, Gumabumbe şi Matapahapamar.

     

     

      - va urma -

© Copyright Ovidiu Bufnilă
Nu există nici un comentariu  
Comentează articolul  Spune-ţi părerea

    Toate câmpurile sunt obligatorii.
    Comentariul nu poate include link-uri.
    Dacă sunteţi logat, numele şi emailul se autocompletează.
    Comentariile sunt moderate şi vor apărea pe site numai după aprobare.

Nume :
Email (nu va fi afişat) :
Comentariu :


   SFera Online v.3 Final Edition - arte vizuale şi literatură de anticipaţie
      Toate drepturile rezervate. Copyright © 2001 - 2011 SFera Online | © 2011 - 2015 Arhiva SFera Online