evomag.ro
    science-fiction fantasy poezie eseu arte vizuale
Caută :  
Resurse Contact
"Coincidenţă !" au strigat  -  Gheşeft  -  Soldatul  -  La frontieră  -  Casa de la marginea pădurii  -  Străinul  -  Corabiile lungi  -  Corabia nebunilor  -  Macii  -  Al nouălea iad  -  Din vitrină  -  Lumină dublă  -  Robotul  -  Darul divin  -  Mesajul  -  Necunoscutul intrigant  -  Ulysse şi Hector  -  Feţele dragostei  -  Arta de a purta un război  -  Partida de bridge  -  Fluturi  -  Luminile oraşului XXIII  -  Tata, ceasul şi căpşunile  -  Timpul  -  Călătorie la Muzeul Quale  -  Tahiji  -  Piese de muzeu  -  Nu vreau să fiu un erou !  -  Triunghiul roşu  -  Luminile oraşului XXIX  -  Povestea unui suflet  -  Texte.01  -  Între „Ei” şi noi, Pământul! (II)  -  Avatarul  -  A şaptea faţă a tăcerii  -  Omu' nostru de "sus"  -  Molecula Vieţii de Apoi  -  Închis  -  Epsilon  -  Nu ne vom mai întâlni în toamnă, domnule profesor !  -  Engel  -  Emoţia reîntoarcerii  -  Experimentul  -  Povestea (?) Pensionarului Incredul  -  Luminile oraşului XXXIV  -  Bella. Moartea unui body-guard  -  Improvizaţie (teatru burlesc)  -  Războiul  -  Lecţie de Umanitate !?  -  Om vs. cyborg


Meduza (XI)

Ovidiu Bufnilă
ovidiubufnila.ning.com



Publicat Sâmbătă, 15 Mai 2010, ora 18:29

       Să-l descoperim!

      Aceasta să fie misiunea noastră secretă? Ar fi ca şi cum am încerca să punem mâna pe forţele telurice substituindu-ne furtunilor oceanice! Ar fi ca şi cum noi ne-am preschimbă în nesfârşitul ocean. Nu e oare zadarnic? Nu e oare calvar în timp ce mileniul se prăbuşeşte fără milă peste structurile noastre narative şi descriptive?

      Pisică de mare din inima sudicelor încăpu pe mâna unor dezertori din rândurile scafandrilor imperiali care tocmai lua o cafteală babană de tot în inima sudicelor.

      Dezertorii erau nebărbieriţi de vreo patru zile. Furaseră un jeep al armatei. Îl burdusira cu conserve şi ciocolată, canistre cu benzina şi cutii cu cartuşe şi grenade.

      Umblau teleleu prin deşert. Băuseră zdravăn de tot şi puţin le pasa de Hatler şi de bătălia de la Gutumbe. Fumau trabuc şi lălăiau o grămadă de cântece porcoase.

      Sigur c-au crezut că le-a pus Dumnezeu mâna-n cap în clipa în care au zărit-o pe pisică de mare din inima sudicelor târându-se cu greu printre dune.

      Rochia-i era ferfeniţa. Era plină de sudoare. Faţa-i era arsă de soare. Păru-i despletit i se lipise de ceafă.

      Nu-nţelegea unde-o aruncase nemernicul de doctorul acvatic şi bombănea şi înjura ca la uşa cortului. Când a văzut jeep-ul şi-a închipuit că-i salvată.

      Pramatiile de dezertori au hăulit şi-au fluierat-o îndelung. Au sărit iute-ntre dune şi i-au sărutat mâna. Au imbiat-o cu coniac francori şi cu ciocolata făcută la o fabrică din Tlumbe.

      Pisică de mare din inima sudicelor s-a lăsat înşelată cu uşurinţă în pofida experienţei sale în privinţa bărbaţilor. S-a trezit răsturnată-n nisip. Un soldăţoi i-a sfâşiat rochia şi i-a rupt sutienul apucându-se să-i maseze ţaţele în draci. Pisică de mare din inima sudicelor s-a zbătut, a scăpat, a luat-o la fuga printre dune. Dezertorii s-au luat după ea. Au tras câteva focuri în vânt s-o sperie. S-au jucat cu ea de-a v-aţi ascunselea, de-a hoţii şi vardiştii şi de-a şoarecele şi pisica. În cele din urmă au prins-o, au trântit-o cu brutalitate şi i-au desfăcut picioarele. Unul dintre soldăţoi şi-a scos bricheta şi-a început s-o chinuie pe pisică de mare din inima sudicelor gemând de plăcere. Cum să rezişti când flacăra unei brichete îţi arde tălpile, şoldurile, coapsele şi lobul urechilor?!

      În inima mileniului, iraţionalul bântuie minţile fiinţelor explicitând căderile şi schimbările instantaneului acvatic. Fluidele smuncesc fiinţa încoace şi-ncolo iar fiinţa se deda la acte violente şi fără de sens. A fi iraţional e ca şi cum ai fi dincolo de fiinţa, spun unii. Ar fi delăsarea de corp.

      Nu elanul antimateriei ci inversul informaţional al materiei care e cu totul altceva aşa cum antioceanul e un celălalt care se revendică a fi, în continuitate, ocean.

      E o explicitare perversă a grilei de lectura de rangul întâi pe care noi, navigatorii secretului, o folosim în războaiele matriceale. Pe măsură ce înaintăm spre aparenta punere în lumina a planului, ne îndepărtăm de el.

      Vulgarizatorii ideilor, hrăniţi până la saţietate la tarabele semantice păzite cu străşnicie de acvatica oficiala, vorbesc sus şi tare despre o anunţată schimbare a planului ascuns. Acvatica oficiala, pe care o găsim pretutindeni în structurile noastre narative, le ţine hangul pe fată.

      Buni oratori, vulgarizatorii imaginarului deţin secrete maritime cutremurătoare şi trebuincioase conspiratorilor şi perverşilor. Ei organizează ultimul miting al apocalipsei şi cer guvernantei naţionale un salariu pe măsură pentru profeţiile lor.

      Mistificatorii!

      Ei nu vor a şti despre planul ascuns al lumii pentru a se jertfi în mod exemplar sau pentru a aduce salvarea. Ei sunt farul!

      Încercarea lor e supusă anecdoticului. Parveniţi sau nebuni, inocenţi sau ticăloşi de profesie, ei îmbrăţişează secretele, tainele şi misterele propavaduind orgasmul universul acvatical. Ceva adevăr totuşi în vorbele lor! Convinşi ei înşişi de menirea lor, hoinăresc de colo, colo pe marea înspumata confundând lumina cu catacomba şi misiunea cu plăcerile vulgare. Ridică gherete în plină strada pentru a înrola întreaga suflare a lumii în cruciade iluzorii.

      Delfinul cicălitor se trezi şi el aruncat undeva în inima sudicelor. Nu departe de munţii înzăpeziţi. O vreme hoinări prin ierburile savanei străduindu-se să se ţină cât mai departe de leii şi hienele care mişunau peste tot. Era furios. Îl înghiontea foamea. Îi era sete. Soarele-i ardea scăfârlia. Nu-ntelesese prea mare lucru din tot ce spusese nebunul ăla de doctor. Ce mama dracului voia să le demonstreze?! Că totul e ficţiune şi, în acelaşi timp, realitate cutremurătoare?! Ca imaginarul şi realul erau polii unei structuri spaţio-temporale?! La naiba! Toate visurile sale erau spulberate! În adâncul sufletului spera ca doctorul acvatic o să-l readucă la circ. În fond, Pitoşkin era vinovat de toată tevatură! Ticălosul ii aburise. Voia să le ia sufletul în custodie. Avea nevoie de matricea lor informaţionala.

      Pitoşkin fugise însă cine ştie unde. Sigur că era un talmeş-balmeş în capul delfinului cicălitor. Nu-şi închipuise vreodată că-i atât de complicat să te reîntorci printre cei vii, în crunta realitate.

      Aşa, un pic, parc-ar fi vrut să moară. Să stea acolo-n fosa lui marină, uitat de lume, uitat de Creator. Să nu-i pese de frig. De sete. De foame. Să nu-i pese de arşiţă soarelui sau de bârfele rudelor şi prietenilor. Să n-aibă de-a face cu tot felul de idioţi şi ticăloşi gata, gata să-i sară-n cârca şi să-i sugă sângele. Să-l lase fără parale. Să-l trimită cu surle şi tobe la azilul săracilor sau la casa de nebuni.

      Era bună moartea la ceva!

      Nici n-apuca să-ntoarcă privirea. Auzi doar un duduit înfiorător, cerul se întuneca şi-o turma de balene albastre trecu peste el strivindu-l. Soarele se crapă-n doua aruncând şuvoaie de lava la milioane şi milioane de kilometri depărtare.

      Oceanul lua foc. Cerul exploda. Dându-şi sufletul, delfinul cicălitor zări cum totul în jurul lui începu să curgă aidoma unei creme de ciocolată.

      Nu mai avu timp să-şi spună că doctorul acvatic greşise programul, că habar n-avea să se descurce cu tastatura şi ca, fără doar şi poate, era un tâmpit iremediabil.

      Era expresia stricării lumii.

      Stricarea lumii e târfă. Sau meditaţia bolnavă. Sau frumuseţea angelica, după caz. Totul e bun pentru asta. Ocultele de mucava, revoluţiile şi secretomania ridicată la politica de stat, execuţiile, parada fiinţe fabuloaselor, dansul norilor trandafirii, balul vampirilor, plimbarea osemintelor sacre, conferinţele aprilice, universul acvatic, mişcările populare, ritualul apei şi sărbătorile muntelui şi ale marii învolburate.

      Iluzorie încercare!

      Planul ascuns al lumii nu este. El se releva. El nu se afla ci trebuie aflat.

      Aceasta ar fi misiunea secretă a constantei noastre semantice. Dar poate că nu exista nici un plan. Poate că e numai o bagatelă. Doar o vulgară cădere în penumbra Lunii. E praful cosmic aşternut prin cancelarii spre calvarul femeilor de serviciu, baliverne duminicale, băşcălie naţională şi internaţională şi intergalactică.

      Poate că sunt numai planuri ale fiinţelor şi personajelor fabulatorii care bântuie structurile noastre narative. Caracatiţele, meduzele şi rechinii nostalgici aspira, conspirativ, la un statut oceanic de sorginte cosmică. Aspiră la o altfel de cucerire a universului acvatic. Pe furiş. Prin fraudă. E o construcţie de trebuinţă elitelor sau o baricadă iluzorie pe care lupta scriitorii şi savanţii desueţi, conservatori şi potrivnici reinventarii lumilor acvatice.

      Poate că noi înşine suntem planul.

      Noi suntem poziţiile lui. Noi suntem instrucţiunile lui, noi suntem informaţia în stare pură. Noi suntem entropia şi matricea ultima. Noi suntem viruşii informaţionali. Noi suntem spionii veniţi de dincolo de orizontul vizibil în căutarea actelor noastre, intru aflarea urmelor noastre. Noi suntem valurile şi norii trandafirii şi ploaia care spăla structurile narative schimbându-le neîncetat.

      Circul de ape se preschimba sub stropii trandafirii ai ploii venită de dincolo de orizontul vizibil. Realitatea virtuală programată de doctorul acvatic se umplu de o mulţime de clivaje şi de fose marine. Se aşternu întunericul.

      Brusc, izbucni o mare de voci.

      - Atenţie la planul unu!

      - Planul trebuie să fie cuprinzătorul iar noi, fiinţele fabuloase din circul de ape ar trebui să ne regăsim înăuntrul lui.

      - Sau poate că nici nu cuprinde uniformitate acvaticaa noastră informaţionala.

      - Asta ar însemna cumva că am fi nişte reziduuri? Poate secreţia misterioaselor strategici ale furtunilor oceanice în mişcarea lor aparenta prin universul acvatic?

      - Baaaa! Doctorul acvatic ne pune capacul la toţi!

      - Proştilor, căutaţi tastaturaaaaa!

      - Spionii pun la cale un plan de invazieeeee!

      - Spionii lasa urme în proximitatea noastră acvatica fiind de bună seamă secreţii ale imaginarului lor sau dovada folosirii unor tehnologii? Ne întrebam dacă nu cumva imaginarul entităţilor care suntem secreta fluide nebănuite care ar putea indica mişcarea noastră aparentă. Să se fi cuplat intim aceste structuri imaginare fără ştirea dar în dauna noastră?

      - Atenţiune! Doctorul acvatic a fost înghiţit de realitatea virtuală!

      - Vă rog, verificaţi orice informaţie! Cineva cred că încearcă să ne inducă în eroare! Are de gând să ne schimbe stările fictionaleeeee!

      - Domnule, vor să ne manipuleze!

      - Aţi găsit tastatura?!

      - Suntem porniţi în căutarea ei!

      - Aici planul doi! Ce se întâmpla cu tine, plan trei?!

      - Vă treziţi pe front?! Terminat.

      - Recepţie. Folosiţi codul zero-doi-zero! E o frecvenţă acceptabilă!

      - Demonul apelor sau ce naiba o fi arătarea aia e cu ochii pe noi, fără îndoială!

      - Aici planul trei! Realitatea virtuală e-n deriva. Încercaţi să găsiţi tastatura!

      - Suntem în pericol de-a ne pierde în marele nimic!

      - Auziţi! Auziţi! Să ştiţi că după părerea mea marele interes, ficţiunea generalizată, trăirea paradoxala, marile afaceri, adevărul absolut şi marele joc al universului acvatic şi marele nimic sunt nişte invenţii ale lui Pitoskiiiin! Sunt doar nişte cuvinte goale de conţinut!

      - S-a mai vorbit despre asta! Să nu pierdem acum vremea, puneţi mâna pe tastatura aia că suntem cu toţii în derivă!

      - Recepţionat. Către planul patru! Se înregistrează un turbion! În direcţia nord-vest! Terminat.

      - Aici planul unu. Cred că aveţi orbu' găinilor, gagiilor, turbionul vine dinspre sud-est! Terminat.

      - Domnule, unde-i Pitoşkin?!

      - Circulă un zvon că ar hoinari de nebun, vezi bine, prin Tambo Tamboree, Ghemba, Matapahapamar, Bulbona, Ogabonda, Tazamo, Bankusai, Tulubras, Gaian, Wenda, Gutumbe, Halafaas, Hostina, Mataras, Bungburg, Tahomm, Wahstand, Burbaansk, Cammelor, Rafadda, Massa Gome, Kalodda, Gaspirias, Tulbonna, Has Masan, Gabelo, Tando, Jaw Kadab, Kantom Pingall, Guasalaa, Pano Gabal, Batoa Butuba, Qintatocoatl, Hazean, Masam La, Wetobanian, Kokusai, Kankaro, Cretona, Gavaonia Gao, Adavilla Villada, Quadaoda, Qualimbo, Gutumbe, Kamelar, Ositias, Gazaala, Quamtomatar şi prin năzdrăvanul Mitombe!

      - Se pare că-i plecat să colecteze o nouă transa de fiinţe fabuloase care-au înviat astă-noapte în timpul acvatic al furtunii oceaniceeeeeee!

      - Nu sta degeaba, pramatia demonicaaa!

      - O fi sau nu?!

      - Misiunile noastre diverse să fi generat un imaginar rebel, gata să lupte împotriva noastră zadarnicind îndeplinirea misiunii? Ar trebui să admitem că răpirile, filajul, interogatoriile, asasinatele, ascultarea telefoanelor, furtul de documente, contactul de influenţa, şantajul şi orchestratele noastre operaţiuni de dezinformare, bătăliile navale imaginare puse la cale spre deliciul popoarelor acvatice au pregătit ploaia de sensuri tainice pornită de dincolo de orizontul nostru vizibil sub presiunea furtunilor oceanice?

      - Să ne îndreptam către această posibilă ploaie informaţionala trecând printr-un instantaneu acvatic? Să fim chiar noi instantaneul acvatic, esenţa lui şi nu suprafaţa oceanică? Să luăm în calcul posibilitatea ca piratiisa fie un produs al acestei structuri imaginare care ar putea conspira împotriva noastră, care ar putea încerca să penetreze reţelele noastre modificându-ne structurile narative şi descriptive.

      - Planul cinci cheamă planul doi! Recepţie!

      - Hei, câte planuri are oceanul ăsta virtual?! Doar n-or fi chiar şapte?!

      - Ai ghicit! Terminat.

      - Cine-i terminat, dragă?! Cine are nesimţirea asta?! Cum să zică una ca asta când codul genetic reprezintă o infinitate de posibilităţi de supravieţuire?!

      - Codul genetic?!

      - Doar nu vrei să-mi spui că oxigenul şi hidrogenul şi carbonul s-au lovit bura-n burta şi-a apărut minunea asta de cod?! Trebuie să fie un scenariu pe undeva! Uite şi cu circul acesta de ape! Şi cu furtuna cosmică! Zi-mi, te rog, care-o fi adevărata noastră identitate?!

      - Atenţiune! Atenţiune! Atenţiune! S-au găsit urme care...

      - Aici planul şapte! Realitatea virtuală se apropie de sfârşit.

      - Ce vrei să spui? Terminat.

      - Aici planul unu. Aţi ieşit din raza mea informaţionala, vă prind din ce în ce mai greu! Terminat.

      - Aţi găsit tastatura?

      - Cine întreabă? Aveţi grijă, ar putea exista o mulţime de provocatori chiar şi pe această frecvenţă optimă!

      - Nici o problemă. Au fost întotdeauna acolo!

      - Cinci, aici planul trei! Recepţie. În ce cod lucraţi?!

      - Ştiuca electrică sau mai bine zis vampa eterica e sigur în preajma planului patru! Vă rog să încercaţi să o racordaţi la câmpul nostru informaţional! Recepţie.

      - Comis-voiajorul caşaloţilor a fost recuperat?! Terminat.

      - Confirmăm recuperarea. Pisică de mare din inima sudicelor e în zona inelului magic. A fost salvată de rechinul melancolic.

      - Recepţie! A fost găsit şi delfinul cicălitor!

      - În zona munţilor înzăpeziţi?! Terminat.

      - Repet, confirmăm!

      - Ce se aude cu tastatura?! Recepţie.

      - Există urme în zona planului şapte! Terminat.

      - Se pare că avem de-a face cu o bulversare informaţionala! Atenţie la vântul solar! Terminat. Repet, am terminat.

      - Ne putem întoarce în circul de ape?! Recepţie.

      - Numai dacă punem mâna pe tastatură. Dragonul marilor liliachii ne-a confirmat adineaori că e punctul de a descoperi frecventa optimă! Recepţie.

      - Pierd planul trei! Sunt planul şapte!

      - Ce părere aveţi, ploaia de dincolo de orizontul vizibil a fost programată?!

      - Încă nu-i nimic sigur. După unele informaţii, se pare că da. Demonul apelor sau ce-o fi arătarea aia lucrează cu câmpurile acvatice de mai multă vreme. Am o deschidere către anul 001001110. M-am racordat la reţeaua digitală.

      - Până acum n-am auzit de aşa ceva! Recepţie!

      - Nu excludem o a doua variantă potrivit căreia imaginarul produs de misiunile noastre a fost capturat de spionii veniţi de dincolo de orizontul vizibilde acelaşi rang cu noi. Ei vor încerca să ne atragă într-o capcană de ape folosindu-se de aparentele noastre stări de îndoială. Spionii elaborează un nou set de mesaje. Destinatarul rămâne necunoscut. Nu identificam turbulente acvatice dar totuşi mesajele au fost trimise către un port anume.

      - Agitaţiile belicoase ale începutului de mileniu clarifica sau, dimpotrivă, învăluiesc tendinţa beligeranta şi turbulenţele acvatice. Fiinţele se afla în plin război nu ele între ele ci cu acel ceva nenumit, bănuit, hidos sau angelic.

      - El poate fi identificat. Poate fi construit. S-ar putea să fie chiar un Pitoşkin.

      - Navigatorii noştri neexperimentaţi îşi pierd însă armele în confruntări deschise şi nu reuşesc să se infiltreze în structurile narative ale piraţilor de dincolo de orizontul vizibil fiind, rând pe rând, radiaţi din registrul nostru de navigaţie. Este o măsură de prevedere extrema dar trebuie să ţinem cont de faptul că ar fi putut fi transformaţi în structuri imaginare libere sau în vârtejuri înspumate care ar putea produce reverberaţii mortale în uniformitatea noastră acvatica împingând lumile acvatice să se transforme într-un invers informaţional.

      - Nu reuşim să localizăm destinatarul noului set de mesaje şi nici să stabilim natura şi funcţiile lui în această fază pregătitoare a războiului naval total. Se naşte întrebarea chinuitoare dar îndrăzneaţa dacă nu cumva trebuie să fim convinşi de existenţa unui Pitoşkin.

      - Între spionii veniţi de dincolo de orizontul vizibil, în corpul norilor trandafirii, este o coordonare tacita, în sensul că nu exista o comunicare directă între ei şi că se afla chiar la distanţe foarte mari sau că, din cauza presiunii furtunilor oceanice, formaţiunea sau conglomeratul lor se descompune pentru a se reface din nou evenimentul scăpând interpretării noastre. Problema Pitoşkinului nu e neimportantă pentru noi şi trebuie să o tratăm, repet, să o tratăm, în prima fază, ca pe o propoziţie admisibila dintr-un fişier anume.

      - E ultra-secret! E un fişier pus la punct de vârfurile serviciilor secrete din toate lumile acvaticeee!

      - Care dintre ele, vă rog?

      - Toate.

      - Asta e o tâmpenie! Din datele pe care le deţinem, au fost rivale în ultimul timp al temporalităţilor acvaticeeeee!

      - Astea sunt datele din reţeaua digitală. Terminat.

      - Cer lămuriri!

      - Fişierul nu se găseşte realitatea tridimensională.

      - Aici planul şapte! Nu înţeleg! Fii mai explicit. Terminat.

      - Încă de acum o mie de ani serviciile secrete au avut acces la acest fişier. În interiorul lui sunt înmagazinate informaţii ultra-secrete legate de ultimul sens şi formarea ficţiunilor în corporalitatea universului acvatic!

      - Spui nişte tâmpenii, dragaaaa!

      - N-aveţi decât să nu mă credeţi. Reînvierea a fost comandată prin acest fişier.

      - Confuzia-i totală. Recepţie.

      - Toată tevatura are legătură cu instantaneul acvatic, cu nemaipomenita călătorie cu submarinul galben şi cu ameninţarea marelui nimic!

      - Nu înţeleg! Timpul acvatic nu e liniar.

      - Tocmai de aceea. Se aşteaptă ca cineva din viitor să acţioneze în prezent.

      - Asta-i o cacealma!

      - Nici măcar!

      - E sigur o chestiune de puncte aflate în vibraţie!

      - Norii trandafirii sunt nori de puncte a căror mişcare haotica este guvernată intim de strategicile acvatice ale furtunilor oceaniceeeee!

      - Demonul apelor e demon al apelor sau nu?!

      - Exista o structură ficţională mult mai complexă în care şi el şi spionii şi fiinţele fabuloase se combina neîncetat!

      - E mult prea complicat! Recepţie.

      - Aici planul doi! A fost găsită tastatura!

      - Atenţiune! Rămâneţi în raza câmpului informaţional al realităţii virtuale!

      - Atenţie! Încercam să reintrăm în program!

      - Procedăm la o verificare finală!

      - Avem coordonatele circului de ape?!

      - În regulă.

      - Potriviţi-vă ceasurile! Vă rog să cooperaţi cu toţii! Atentiuneeee! Vom încerca o sincronizare cu acţiunile piraţilor!

      - Voiai să spui demon al apelor? Recepţionat.

      - Nu mai contează! Atenţiune!

      - Motor!

      - Toate manevrele navale ale piraţilor de dincolo de orizontul vizibil par să indice ca ei nu se grăbesc să ajungă în starea de război declarat. Nu se arata interesaţi de un război-fulger pe care să-l câştige detaşat dar bănuim că ei au instructionat intriga din circul de ape. Poate că vasele lor nu sunt încă pregătite pentru invazie sau poate că încearcă doar să ne distragă atenţia sau aşteaptă intrarea în scenă a unei a treia forţe care le dictează tacticile şi care a stabilit obiectivele strategice.

      - Acceptând un Pitoşkin, ne aflam în faţa unor multiplie opţiuni tactice. Am putea duce un război de uzură împotriva unei forţe semantice multiple sau am putea iniţia negocieri separate cu spionii veniţi de dincolo de orizontul vizibil.

      - Dacă acest Pitoşkin are un ascendent asupra piraţilor de dincolo de orizontul vizibil, putem folosi relaţia de subordonare pentru a pune la cale o revoltă sau o rebeliune împotriva centrului informaţional, manipulând periferia. Dacă e o relaţie de cooperare, ne putem substitui uneia dintre părţi cerând schimbarea protocolului şi introducând amendamente favorabile noua prin exerciţiu. Dacă Pitoşkinul a plănuit atacul împotriva noastră sau spionii veniţi de dincolo de orizontul vizibil, mişcându-se aparent în proximitatea noastră informaţionala, ne-au definit ca potenţiali adversari, nu e iarăşi lipsit de importantă.

      Blip, blop.

      Fiinţele fabuloase se treziră din nou în circul de ape. Fanfaragiii atacară un marş funebru bubuitor. Matrozii făcură tumbe. Panglicile de mătase se unduiră aidoma unor sirene. Fulgere globulare căzură de nicăieri arzând aerul sălciu şi reconstruind anecdota circului de ape.

      Plăcerea anecdoticului nu anulează problema care ne da foarte mult de gândit.

      Ne întrebăm de ce ar risca un Pitoşkin să intre în pâlnia ploii spre care, potrivit zvonurilor, ne-am fi îndreptat de peste o mie de ani. Are o altă viziune asupra literaturii science fiction, a ajuns la un adevăr fundamental, are ştiinţa despre tot şi poate controla atotcuprinzătorul în mişcarea lui aparenta prin universul acvatic modificându-l după bunul plac?

      Înţelegerea ploii venite de dincolo de orizontul vizibil ar fi aidoma unui orgasm al universului acvatic? O iniţiere în structurile narative ultime?

      Aflându-se într-o stare conflictuala cu noi, Pitoşkinul ar fi atras în ploaia de dincolo de orizontul vizibil fără a-şi mai putea recăpătă echilibrul informaţional?

      E un Pitoşkin sinucigaş? Un Pitoşkin aflat în căutarea unei tragice acordări a fantasmelor şi vârtejurilor virtuale la vulgaritatea unei idei cum e cea a fiinţelor fabuloase totale? Să fie un Pitoşkin paradoxal? Sau e o construcţie acvatica imaginară liberă, un cumul de perversităţi care iau forme în registrele de navigaţie pe care le viruseaza cu ajutorul piraţilor de dincolo de orizontul vizibil care ne urmăresc de la începutul acestui ficţional?

      Dar poate ca Pitoşkin a reconstruit întregul eveniment. Şi în acest caz uniformitatea noastră acvatica e importantă pentru el prin ea însăşi sau prin registrul de navigaţie care o protejează.

      Sunt unele idei potrivit cărora Pitoşkinul ar putea fi un navigator care vrea să ne fixeze într-o ficţiune sau într-un metacod acvatic pentru a deschide sau pentru a fauri o lume acvatica având acordul tacit al norilor trandafirii care sunt interesaţi să capete forma în corporalitatea ficţiunilor noastre.

      Luam în calcul şi această variantă. Şi noi folosim structuri semantice pentru a reinventa lumile cuprinse în registrul nostru de navigaţie.

      Consultam registrul de navigaţie cuprinşi de febrilitate.

      Punem la cale conflicte între sintaxe şi semne, metacoduri, aparente contradicţii şi incertitudini. Caracatiţele, meduzele, rechinii, femeile de serviciu, academiile, supremă contabilă, docherii, îngerii de dimineaţă şi mareea trandafirilor, vânătorii de balene, sticlării şi savanţii desueţi, guvernanta oceanică, malagambistii literari, furtunile pe mare sunt tot atâtea construcţii simbolice cu care alcătuim noi structuri narative aflate într-o mişcare aparenta care compun la rândul lor uniformitatea noastră acvatică.

      Sigur că pisică de mare din inima sudicelor, comis-voiajorul caşaloţilor, păianjenul oceanului, sepia orientalelor, delfinul cicălitor, dragonul marilor liliachii, vidanjorul şef, melcul cu cochilie de lumina veche, ştiuca electrică sau mai bine zis vampa eterică, foca de sticlă din largul nordicelor şi mătuşă-sa, peştoaica peştoaicelor, murena indigo, maliţioasa şi ţâfnoasă, scoică de aur, guvernatorul aricilor de mare, caracatiţă portocalie şi toate celelalte fiinţe fabuloase nu priviră cu ochi buni evenimentele din circul de ape.

      Moartea glaciara e regina în universul acvatic?

      Colapsul Pitoşkinului şi al avangardei sale semantice ne-ar putea afecta structurile profunde, construcţiile noastre simbolice suferind modificări notabile. Am putea descoperi că în urma desfăşurărilor conflictuale, bobolinele noastre au trei sâni în loc de doi, ca regele marilor se transforma noaptea într-un trandafir, ca amiralul orientalelor e de fapt o caracatiţă în travesti iar amfibiul galben al sudicelor e o piatră vorbitoare care flecăreşte cu marea balena albastră şi cu timonierul vorbareţ din insulele occidentalelor şi cu prinţesa lacurilor şi cu vreo doi, trei piraţi veniţi de dincolo de orizontul vizibil.

      Potrivit ultimilor informaţii, nu exista decât un singur Pitoşkin.

      Atunci să avem de-a face cu un Pitoşkin straniu care modifică strategicile acvatice ale furtunilor oceanice prin bifurcaţii şi catastrofe? O sumă de coduri care nu conţin teme ci sunt simple înşiruiri întâmplătoare producătoare de posibile sensuri prin exerciţiul probabilistic nefiind conforme unor tactici şi strategii? E un eveniment codat aidoma celui petrecut în inima norilor trandafirii la sfârşitul lui septembrie când o întreagă stea s-a topit în picăturile ploii venită de dincolo de orizontul nostru vizibil?

      Atunci, într-o noapte, când se auzi cea de-a douăsprezecea bătaie din turnul primăriei, limbile bătrânului orologiu se topira-n picuri strălucitori. Figurinele mecanice, care anunţau ora exactă cu lovituri de baros, se prabusira-n gol sfărâmându-se în docurile umede. Amiralul orientalelor simţi o arsură în inima iar regele marilor îşi consultă înfrigurat gabierul.

      Instantaneul acvatic ne joacă feste. Straniul Pitoşkin pare a fi pereche cu Pitoşkinul a cărei prezenţă o bănuim în proximitatea omogenităţii noastre acvatice.

      Ar fi ridicol să ne fi construit propriul Pitoşkin. Ar fi tragic să fi conspirat împotriva noastră fără s-o ştim, fără să bănuim că lucrăm în mare secret la distrugerea omogenităţii noastre semantice.

      Ar fi nedrept că evoluţia să fie principiul director prin continuitate şi săgeata temporală şi nu organizarea prin catastrofe şi ploaie informaţionala care este amurgul profeţilor şi a savanţilor şi scriitorilor desueţi, conservatori şi potrivnici reinventarii lumilor acvatice.

      Ideile despre registrele de navigaţie care am putea fi, despre secretizarea universul acvatic, despre structurile narative şi descriptive, despre minunată artă a navigaţiei să fie un construct fals, nefuncţional?

      Organizându-ne ca uniformitate acvatica prin orizontalizare, crescându-ne suprafaţa acvatica informaţionala la infinit, să nu fi observat pericolul?

      Poate că, părăsind formele fluide, ne-am dovedit aroganţi, preaplinul aspiraţiei jucându-ne o festă de proporţii!

      Poate ca secretizând universul acvatic şi transformându-l într-un punct esenţial am aşezat registrul de navigaţie între limite acvatice în timp ce noi eram convinşi pe deplin că ea fiinţează prin vecinătăţi.

      Dar poate ca Pitoşkin a fost materializat în proximitatea noastră informaţionala prin strategicile furtunilor oceanice. Şi asta înseamnă că forţe necunoscute conspira în dauna registrelor de navigaţie vrând fie să le distrugă, fie să le reorganizeze pentru o sarcină ale cărei înţelesuri ne scapă.

      Regele insulelor de corali tine un şir de conferinţe în şapte ţări ale occidentalelor. Conferinţele sunt Pitoşkini pentru evenimente mici care roiesc în jurul unui eveniment mare nefiind fragmentele lui dar organizându-i fragmentarea.

      Spionii se vizualizează punând la cale o ambuscadă navigatorilor noştri, vrând să ne joace o festă. Nu par interesaţi de prezenţa lui Pitoşkin.

      Mesajele lor ne vorbesc despre gramatici primitive, despre un limbaj frust, aproape mecanic. Vizibilitatea lor este încă slaba iar funcţionarea lor acvatica pare supusa nu unor rigori militare ci unor forţe exterioare al căror exerciţiu ne cuprinde din când în când.

      E ca şi cum ne-ar descoperi prezenta uneori ca mai apoi să ne uite instantaneu, să nu ne mai ia în seamă.

      Sunt situaţii în care, lăsându-i să ne traverseze, prin cascade pe care le controlam din punct de vedere informaţional, spionii se comporta ca şi cum nu am fi chiar frontul războiului naval. Încercam să înţelegem dacă ei disimulează sau pur şi simplu nu ne localizează.

      Aceste evenimente şi intermitente ar putea pune în discuţie valabilitatea existenţei acestor piraţi veniţi de dincolo de orizontul vizibil în proximitatea noastră odată cu ploaia informaţionala.

      Dacă spionii nu exista potrivit instrucţiunilor noastre, atunci asupra noastră sunt exercitate forte manipulatorii subtile de un înalt grad de virtualizare.

      Acesta ar fi semnul că se încearcă nu anihilarea ci fracturarea omogenităţii noastre acvatice pentru ca extragerea registrului de navigaţie să fie făcută fără pierderi inutile. Ne este binecunoscută stratagema pe care o folosim uneori fracturând lumile noastre mici pentru a extrage noi structuri narative.

      Ştim că personajele conţinute în registrul nostru de navigaţie nu sunt exemplare şi ca alterarea funcţiilor lor le transformă în modele imperfecte.

      Pitoşkin, epigonii, ambasadorii orientalelor sau occidentalelor ne folosesc pentru a ne largi capacitatea de a sonda proximitatea noastră informaţionala şi de a ne pregăti noi comportamente.

      Ca şi cum ai fluiera în biserică sau te-ai dezbraca în pielea goală în rotondă îngerilor sau te-ai deda la perversiuni intelectuale în aulă universului acvatic, în profunzimea lui ficţională.

      Să le spui universitarilor desueţi în fata adevărul? Ce cruzime! Să le pui în faţă o oglindă de ape? Iată nebunia, iată perversitatea în toată splendoarea ei! Să-i cobori de pe soclu pe malagambistii literari, să-i trimiţi să asude în exploatările miniere subacvatice! Să la asculţi răsuflarea întretăiată!

      Să-i împingi pe buza hăului oceanic, acolo unde poţi vorbi cu întreg universul acvatic prin ecou şi meditaţie, prin reflexie şi reflecţie!

      Să-i faci să încurce interogatoriul cu interogaţia! Să-i tragi de mânecă, alo, domnule, se aude, acolo, sus, pe soclu? Cu toţii urca pe soclu. Au ascensiunea în vine.

      Le clocoteşte urcuşul în măruntaie.

      Dar nu aud. Pradă uşoară. Dar cum să audă când au urechile înfundate cu dopuri de glorie? Ah, gloria! Cum mai amuşina poalele gloriei Pitoşkinul ticăloşit şi îngâmfat! Cum e gata, gata s-o îmbrăţişeze într-un gang, s-o siluiască!

      Inflaţia informaţională a universului acvatic e ţinta lui!

      Să fie atotcuprinzătorul! Să înfăşoare în propoziţii rebele întregul adevăr.

      Secreţiile lui? Romanele, de bună seamă! Nu are importanţă ideea. Numărul e important. Căci, dacă ai scris o sută de romane eşti cineva! Şi meriţi cu prisosinţă lauri, pupaturi de protocol şi un post de director la teatrul naţional de ape!

      Căci gloria e târfă.

      Chiar şi director de gazeta nu-i de lepădat, un amploiat la ministerul informaţiilor publice. Cum se mai dăruieşte literaturii science fiction Pitoşkin! S-a nărăvit la glorioase gesturi. E priceput în treburi politice. Se arunca în realitatea virtuală, se multiplică construind registrul de navigaţie. El îl ia în stăpânire, el îl şterge de praf, îl transformă în harpon cu care loveşte pe la spate partida la putere care i-a oferit un loc călduţ. Ideologia? Hrana pentru inocenţi!

      Are nasul trandafiriu, Pitoşkin, e plin de rujul monden. L-au pupat fabuloasele din înalta societate, elitele acvatice l-au pupat. Iată salvatorul! Iată hrana ideală pentru metabolismul maselor! Dar timpul acvatic?

      Ah, e experienţa! E îngurgitarea registrului de navigaţie! E straluminarea premergând senilităţii! Să fie revelaţia?! Atotcuprinzătorul e suma tuturor registrelor de navigaţie, declara Pitoşkin la conferinţele decembrice şi toată lumea îl aplaudă plină de entuziasm! Ceva adevăr în vorbele lui!

      Dar revelaţia se hrăneşte cu corpul lui. Îl sleieste, îl consumă pe negândite. E obosit. Uite-l, zace printre mormane de hârtii. I s-au înroşit privirile. Îşi pierde nopţile violând realitatea virtuală. E conectat la virtual, nu încape îndoială. S-a digitalizat! E maşinărie, un pneumatic, un electric, un informaţional, un fluvial, un marin, un oceanic! E vestitorul altei lumi acvaticeeeee!

      Gâfâie, Pitoşkin. Trage din ţigara obosit. Se pregăteşte să dezvăluie întregii naţii oceanice ultimele sale structuri narative care conţin întregul adevăr.

      Iar naţia acvatică? Vulgară! Aşteaptă cu sufletul la gură ca Pitoşkin s-o certe!

      Să-i arate adevărul! S-o siluiască! O ia în tărbacă, Pitoşkin.. Arata cu degetul spre cei corupţi şi dă de veste asupra apocalipsei semantice, se ia cu propagandă la trântă. Îndreaptă democraţia către utopie! E fie de dreapta, e fie de stânga, Pitoşkin, materialist sau idealist. Dualismul e duşmanul lui! Minte său corp! Idee său trup! E gomos! E arogant! Nu admite replica. Cum? Ultimul lui roman? Un succes! Sensul ultim. N-ai înţeles? Eşti novice. Ignorant sadea! Nu e scriere, romanul. E orgasm.

      E orgasmul universului acvatic. Harta hărţilor maritime. Secretul secretelor, domnule! Ce inocent mai eşti! E genial, romanul! Iar Pitoşkin? Stă la taclale pe micul ecran cu demonul apelor în persoană! Se mediatizează! Construieşte regimul imaginar al popoarelor acvatice.

      Demonul apelor? Construcţie simbolică. Pitoşkinul cel straniu făcându-şi mendrele şi sculând fiinţele fabuloase din mormintele de ape.

      Dictatura şi democraţia îl folosesc deopotrivă, nu e nici o îndoială.

      Se bat pe burtă, demonul apelor cu Pitoşkin şi zic vrute şi nevrute despre registrele de navigaţie, despre universul acvatic, despre sfârşitul lumilor, despre spionii de dincolo de orizontul vizibil, uniformitate acvatica prin înregimentare şi lipsire de act critic! Să nu te strici de râs?

      Noi suntem o constanta acvatica nu prin aceea că uniformitatile noastre au aceleaşi proprietăţi fiind dispuse la distanţe egale unele de altele!

      - Nu e roman! E ştiinţa ascunsă, zice plin de aplomb Pitoşkin.

      - Demonul apelor ştie el ce ştie! E trandafiriu. Să-l radiem din atotcuprinzător fiind virusat de spionii veniţi de dincolo de orizontul vizibil? Întrebă în şoaptă rechinul melancolic mustăcind printre algele trandafirii.

      Încă nu. Fie un demon al apelor trandafiriu. Pitoşkin, pastorind gazete tembele de un ban şi jumătate, pline de paranormali de duzină şi de gabieri cu ştaif şi de expectaţii ştiinţifice cu rol de savantlâcuri, îşi dă ochii peste cap şi zice, zâmbind parşiv, sunt sclavul de lux al popoarelor acvatice. Se da în stambă la televizor şi-şi face de cap în realitatea virtuală. Cum îl văd, lesbienele leşina de emoţie, îşi dau una alteia cu săruri pe la nas.

      Pitoşkin păzeşte cu străşnicie parcela lui de glorie, critică guvernanta oceanica pentru ca mai apoi să-i ceară mărire de salariu şi vesteşte moartea literaturii science fiction furând-o pe fata pe suprema contabilă.

      Suprema contabilă număra secreţiile literare şi hotărăşte cine va fi sau nu membru. Plin sau aspirant.

      - Ce-i cu puţoiul acesta, întreabă Pitoşkin pe un ton răstit zărind în proximitatea sa glorioasa un aspirant la gloria literară.

      Îl ia în şuturi. Îl trimite la bancul de lucru al literaturii science fiction, în bibliotecile din Tambo Tamboree, Ghemba, Matapahapamar, Bulbona, Ogabonda, Tazamo, Bankusai, Tulubras, Gaian, Wenda, Gutumbe, Halafaas, Hostina, Mataras, Bungburg, Tahomm, Wahstand, Burbaansk, Cammelor, Rafadda, Massa Gome, Kalodda, Gaspirias, Tulbonna, Has Masan, Gabelo, Tando, Jaw Kadab, Kantom Pingall, Guasalaa, Pano Gabal, Batoa Butuba, Qintatocoatl, Hazean, Masam La, Wetobanian, Kokusai, Kankaro, Cretona, Gavaonia Gao, Adavilla Villada, Quadaoda, Qualimbo, Gutumbe, Kamelar, Ositias, Gazaala şi inspiratul Quamtomatar.

      E un caz restrâns al ficţiunilor care aparţin registrului de navigaţie. Ah, puţoiul literar, săracul! Noi l-am construit. Spre pieirea plictisului lumesc, spre împrospătarea imaginarului, pentru a face puţină mişcare.

      Demonul trandafiriu al apelor îi dă târcoale, să-l viruseze, sărmanul, să-l arunce în braţele piraţilor de dincolo de orizontul vizibil, agent de influenţa cu sau fără ştirea lui. Bineînţeles că Pitoşkin pune mâna pe fişierul secret al putoiului.

      Demonul apelor i-l pune sub nas. L-a scos de sub teascul arhivelor prăfuite, de dincolo de tridimensional. Academia e ţinta Pitoşkinului. Trebuie să plăteşti, nu-i aşa?

      Suprema contabilă a sudicelor se pupă cu academia nordicelor care se pupă cu suprema contabilă a orientalelor care se pupă, la rândul ei, cu academia occidentalelor care se pupă şi ea cu meduzele, cu rechinii, cu balenele şi cu alţi conspiratori.

      - Ambasadorii occidentalelor se pupă cu ambasadorii orientalelor şi toată lumea, scriitori şi savanţi desueţi, cauta să pună mâna pe forţele acvaticeeeeee! Strigă un vierme de mare gras şi trandafiriu.

      Poporul acvatic digitalizat şi fragmentat confuz urmăreşte cu sufletul la gura tevatura şi bate din palme în timp ce presiunea furtunilor oceanice, vezi bine, pregăteşte orgasmul universul acvatic.

      Dar scriitorii adevăraţi, războinicii imaginarului? Unde sunt acei luptători care construiesc Pitoşkinul ce produce vârtejuri înspumate spre teroarea şi pieirea acvaticei oficiale? Navigatorii secretului iau seama la acest adevăr în lupta lor cu spionii veniţi de dincolo de orizontul vizibil şi ţin seama de mişcările formelor fluide potrivit unor secrete instrucţiuni ale registrului de navigaţie.

      Tocmai de aceea, departe de a da declaraţii ferme asupra viitorul său politic, principele scoicilor se întâlneşte cu regina algelor şi cu înaltele feţe bisericeşti ale occidentalelor şi cu o serie de înalţi ofiţeri. Deschiderea pare inspirată, de vreme ce fostul rege al mărilor vrea să conecteze imaginarul popoarelor acvatice la vremurile de dinaintea primelor războaie semantice.

      Utopicele ne însoţesc şi ne umplu de elan sub presiunea furtunilor oceanice. În inima utopicelor izolam viruşii informaţionali aduşi de dincolo de orizontul vizibil şi descoperim noile înţelesuri ale profunzimii acvatice.

      Spionii de dincolo de orizontul vizibil sunt adeseori bulversaţi de mişcările din culisele politicii şi se rătăcesc prin hăţişul structurilor noastre narative pierzând controlul cu registrele lor de navigaţie. Orientalele, ca şi concept al imaginarului politic, păstrează aceeaşi referinţă feminină. Chipul lor ocupa noua lume reticulara, ochiul modernităţii încercând să se obişnuiască încet, încet cu o vizibilă fractalizare.

      Fractalizarea e o nouă politică susţinută de iniţiaţi. Chipul occidentalelor, în transcripţie, este un joc de fragmente care îşi cauta principiile de funcţionare.

      Adevărul e acoperit de propriile noastre convingeri.

      Spionii de dincolo de orizontul nostru vizibil încearcă să găsească o breşă de profunzime producând limite. Ei fragmentează lumile noastre ridicând baraje pe care noi le virtualizam aruncând mantia noastră înstelata peste ele.

      Ocultele au pus şi ele ochii pe Pitoşkin. Superbul cabotin e gata, gata să se iniţieze. E gata, gata să participe la conspiraţia pusă la cale de demon al apelor împotriva poporului acvatic confuz. Suntem vigilenţi. Spionii încearcă să ne viruseze registrul de navigaţie. Spionii îl curtează pe Pitoşkin.

      Iar el? Promite popoarelor acvatice, fragmentate şi digitalizate, nemurirea prin ficţiunea generalizată şi generalizanta. Şi numai nemurirea.

      Dar ce e ficţiunea generalizată şi generalizanta? Ieşirea din anonimat?

      O fi numirea fiinţei, starea civilă în formă ei cea mai pură? Pitoşkin e gata virusat. Un diamant de lumina veche o să-i parvină prin poştă, vine la ţanc diamantul sa arunce-n aer o duminică leşioasa şi fără inspiraţie, fără de speranţă, fără femei şi fără şampanie. Nemurirea! Sunt puţini cei aleşi, genialii. Ei secreta registrele de navigaţie ale altor lumi, scriu în gazetele populare şi toată lumea leşina de emoţie.

      Genialii au ştiinţa ficţiunii. Sunt egoişti.

      Dezvăluie fragmente. Adună cioburi cu sârg. Construiesc opere nemuritoare din bucăţi de hărţi maritime aruncate la mizerie de o lume-ntreaga. Întregul adevăr cu linguriţa. Se vânzolesc la sindrofii. Lumea îi trage de limba, când o să ne rupem gâtul, când se sfârşeşte universul acvatic, când cade asteroidul, dacă presiunea furtunilor oceanice e bună în contra ridurilor.

      Spionii stau cu ochii pe geniali, le sorb cuvintele, le fură notiţele, pun în gura lor toate apocalipsele posibile. Ca şi Pitoşkin, se împotrivesc reinventarii lumilor. Nu iubesc complexitatea, o gogoriţă, acolo. Ei sapa cu unghiile în inima absolutului.

      Mintea e minte. Corpul e corp. Ideea e idee iar trupul e trup. Asta e evidentă.

      Nu e loc de metaforă. Guvernanta oceanica strâmba din nas. Ce să facă ea cu teoriile, cu simpozioanele, cu romanele? Taie lumina Pitoşkinului. Măreşte impozitul genialului, austeritatea bugetara îşi spune cuvântul. Apoi, plină de mărinimie, guvernanta oceanica bate medalii şi tipăreşte diplome. Scorneşte nişte titluri. Oferă cel mai mare mare premiuuuuu! Sau, dimpotrivă, îi pune pe rebeli la popreală. În fel şi chip. Îi bate la tălpi. Le smulge limba.

      Spionii pândesc guvernanta oceanică.

      Pun la cale tot felul de tertipuri. Îi îndeamnă pe rebeli la felurite acte. Genialii înjura guvernanta oceanica plini de patimă. Pitoşkin toarnă cerneala şi venin în inima guvernantei naţionale. Noi stăm cu ochii pe structurile narative virusate de spionii încercând să prindem de veste unde şi când vom cădea în penumbră.

      Suntem pretutindeni în inima registrului de navigaţie noastre. Acţiunile de dezinformare puse la cale de piraţi ne ajuta să descoperim proprietăţile uluitoare ale orizontalităţii şi să intuim strategicile furtunilor oceanice.

      Literatura science fiction pervertita de malagambistii literari din Burbaansk, Cammelor, Rafadda, Massa Gome, Kalodda, Gaspirias, Tulbonna, Has Masan, Gabelo, Tando, Jaw Kadab, Kantom Pingall, Guasalaa, Pano Gabal, Batoa Butuba, Qintatocoatl, Hazean, Masam La, Wetobanian, Kokusai, Kankaro, Cretona, Gavaonia Gao, Adavilla Villada, Quadaoda, Qualimbo, Gutumbe, Kamelar, Ositias, Gazaala, Quamtomatar, Mitombe, Bel Cantor, Zagadar, Ehurean, Beauburg, Badobadorabad, Lamboda, Gavaonia Gao, Kumbali, Nulome, Gugumbe, Kalamatahar, Kumbra Kumbrali, Gontaro, Paragas, Boble, Saon, Ghema, Bomblas, Zaraban, Prudella Qonto, Kankaro, Watanga, Melisador, Watalaa Wangam, Orcheström, Burgund, Ovaloo, Stantivorej şi banuitorul Magribarne, ne poartă sâmbetele în schimb.

      Ne încondeiază mişeleşte.

      Ne aruncă în braţele unor structuri narative perverse. Suntem spionii geniali sau, dimpotrivă, malagambisti sadea. Ne joacă pe degete literatura science fiction, pervertitaaaaaaa! Ea ar fi, chipurile, registrul de navigaţie. Ba mai mult, în pântecele ei dospeşte, miraculos, atotcuprinzătorul.

      Noi luam forme diferite, întâmplătoare hoinărind prin structurile narative ale registrului de navigaţie noastre. Răsfoim hărţile maritime parcă fără un scop anume.

      Pregătim noi comportamente fără a fi Pitoşkini stranii pentru atitudini şi evenimente bizare. Pregătim noi conexiuni virtuale dar fără a fi inteligenţe artificiale.

      Admitem că am fi stări ale conştiinţei libere nefiind producătoare de comportamente şi nefiind în funcţiune. Spionii nu par a fi interesate de asemenea propoziţii. Mesajele pe care le schimba între ei, rotindu-şi pavilioanele viu colorate prin văzduhul încins, experimentând gramatici primitive şi comportamente subversive pline de stângăcie, vorbesc despre interesul lor pentru fluidele registrului nostru de navigaţie. Dar noi am secretizat procesele şi fenomenele pneumatice şi hidraulice.

      Am ocultat ştiinţa despre turbulente folosind secretele ei pentru a pune la cale schimbări de ritm.

      Am secretizat aparent vecinătăţile universul acvatic dar am lăsat deschise fose marine pentru a împrospăta imaginarul şi pentru a ispiti spionii veniţi de dincolo de orizontul vizibil, pentru a-i prinde ca într-un cleşte. Viruşii lor pătrund prin fosele marine căzând după o vreme în ghearele extractoarelor noastre de informaţii. De cele mai multe ori radiem din structurile narative personajele fabuloase infestate.

      Viruşii sunt particule virtuale a căror pereche gravitează fantomatic în proximitatea noastră virtuală. Uneori, sub presiunea furtunilor oceanice, particulele-pereche pot scăpa de sub influenţa registrului de navigaţie producând o undă de soc devastatoare.

      Turbulenţele ne ajuta să reinventăm lumile acvatice. Schimbăm structurile narative metamorfozându-le în structuri descriptive.

      Producem aglomerări acvatice. Folosim inversul informaţional. Schimbăm codurile în cascadă adăugând noi instrucţiuni şi încurcam scenariile cu bună ştiinţă.

      Noi am inspirat marşul meduzelor.

      Noi am pus la cale conspiraţia antreprenorilor de pompe funebre navale.

      Noi am aprins revolta mizerieerilor, războiul conductei de petrol, lovitura de stat din insulele sudicelor, crahul financiar, furtul diamantelor de lumina veche, criza marelui baraj al occidentalelor, falimentul băncilor, asasinatele acvatice, orgasmul din penumbra lunii, sabotajele, apariţiile îngerilor, extazul popoarelor acvatice, măcelul din inima orientalelor, dimineaţa matrozilor din, exodul rechinilor, războaiele mecanice, dispariţiile misterioase, frământările meduzelor reformate, ivirea cometei, luptele de stradă, grevele, insurecţiile, migraţiile de seară, revelaţiile, luminile de pe cerul nordicelor, dansul norilor trandafirii, carnavalul broaştelor, furtunile oceanice au fost, toate, instrumentate de noi.

      Să fie plăcerea experimentului la mijloc? Să fie bucuria perversă a umplerii formelor în mişcarea noastră aparentă? Sau sunt tehnicile subtile de manipulare a piraţilor de dincolo de orizontul vizibil? Admitem că sunt încercări periculoase.

      Turbulenţele scăpate de sub control produc bifurcaţii fatale. Încercam însă să intuim strategicele furtunilor oceanice. Bănuim că presiunea lor orizontalizează universul acvatic pentru a-i mări suprafaţa şi pentru a-l pregăti pentru o nouă sarcină informaţionala. Ideea aceasta e atât de nebunească încât producem nenumărate turbulenţe în structurile noastre narative căutând o ascunzătoare unde s-o dosim şi să uităm de ea. Dar stăpânim turbulenţele? Iar uniformitatea noastră acvatica nu e un construct fals? Nu s-a produs cumva o rupere de echilibru şi structurile narative au scăpat de sub control?

      E atât de uşor atunci când încerci să induci în eroare spionii vrând să-i faci să creadă că eşti în măsură să decodezi întreaga informaţie conţinuta în turbulente şi în evenimente mici!

      Registrul de navigaţie noastră s-a dedublat şi imaginarul lui s-a transformat într-un Pitoşkin straniu care ne va destructura? Şi atunci în ce poziţie ne aflăm? Cum suntem dispuşi în plan în raport cu spionii veniţi de dincolo de orizontul vizibil?

      Suntem nordul sau sudul, estul sau vestul sau spionii sunt fie partea dreaptă, fie partea stângă? Dar este importantă pentru ei poziţionarea? De ce nu par interesaţi să-şi schimbe coordonatele? S-ar putea multiplica iar multiplicantii i-ar putea înlocui cu succes în lupta cu uniformitate acvatica noastră informaţionala! De ce nu încearcă să extragă bibliografia? De ce nu sunt interesaţi de hărţi maritime? Doar trăim într-o lume de hărţi maritime! Universul acvatic e ficţiunea generalizată şi generalizanta.

      Registrul de navigaţie e ficţiunea generalizată şi generalizanta. Forma în mişcare e ficţiunea generalizată şi generalizanta. Hărţile maritime se insinuează în uniformitatea noastră acvatica producând bifurcaţii.

      Ne cheamă într-o zonă a perversităţii. Ne înşeală.

      Manipulatorul care este manipulat e principiul director al hărţilor maritime.

      Admitem că au o esenţă feminină. Că se rotesc apetisant în jurul lectorului punând la cale orgasmul universul acvatic.

      Savanţii desueţi vor să anime hărţile maritime.

      Înşiruire de puncte, spun ei. Imberbii cenaclişti curtează ficţiunea generalizată şi generalizanta, îi aduc jertfe. Îl siluiesc apoi, mişeleşte. Citirea hărţilor maritime premerge reflectării şi interpretării pregătind, subtil, reflexia. E ca şi cum ai pregăti instantaneul acvatic pentru a-l adauga registrului de navigaţie încercând să obţii un efect de oglindă. Navigăm. Personajele noastre fabuloase tind să se organizeze într-un continuu construindu-şi referinţe imaginare.

      Sentimentul religios capăta forme în cascadă oferind, în mod subtil, o raportare fie liniştitoare fie contestatară. Poate că aici să descoperim dorinţa irepresibila de a construi perfecţiunea pe care o întâlnim la melcii de mare, la meduze, la caracatiţe şi la alte asemenea structuri acvatice exemplare?

      Încercarea lor de a distruge ordinea pe care mai apoi încearcă prin insurgenta să o restabilească să fie un mod categoric de a accepta dictatura ficţiunea generalizată şi generalizanta?

      Căci toate aceste lumi sunt ale ficţiunea generalizată şi generalizanta, desfăşurându-se potrivit instrucţiunilor cuprinse în enciclopedie.

      Literatura science fiction, pervetitaaaa, se grăbeşte să aresteze registrul de navigaţie substituindu-se noilor structuri narative şi luptând împotriva noastră.

      Imbolbina mi-a povestit într-o bună zi un lucru fascinant. Fusese prinsă într-un ficţional straniu împreună cu Pitoşkin.

      - Am ieşit de sub duş şi i-am arătat soţului meu, Pitoşkin, floarea ce-mi răsărise sub umărul drept. El a privit-o fără să spună nimic. Eu m-am amuzat foarte tare şi n-am pierdut nici o ocazie de a mă laudă întregului nostru Bankusai. Acum câteva zile, sub umărul stâng, în timp ce făceam dus, mi-a apărut o a doua floare. Apă îmi curgea pe sâni înnebunindu-mă. Mi-am muşcat buzele de plăcere şi am lăsat picurii să pătrundă în mine, poţi să crezi aşa ceva, moreaugarinule? Crezi că asta e doar literatură? Eu nu cred.

      Literatura science fiction se organizează astfel prin harţi maritime şi încearcă să dea lovituri mortale academiilor, popoarelor acvatice, partidelor politice şi bunului simţ. Ai spune că e în căutarea orgasmului universul acvatic ea bântuind câmpurile de bătălie, cancelariile, nodurile semantice din reţeaua virtuală, scena teatrului, terasa fanfarei militare, tribunele terenurilor de joc, exploatările miniere subacvaticele de oglinzi, pieţele de păsări şi fructe de mare, băncile şi bursele şi aşa mai departe.

      Imbolbina zise, acvaticaaa:

      - Soţul meu a dat câteva telefoane unor prieteni şi s-a interesat la spitalul municipal de un medic. Era sincer convins că am o maladie şi ca o să mor, iar el nu va şti să se descurce fără mine în viaţă. Duminica trecută am tras o fugă la soră-mea. E divorţată şi are trei copii. Soţul meu era plecat la meci, aşa ca în ziua aceea nu am fost la parcul de distracţii. Curioasă din fire, am făcut o baie crezând că-mi vor apărea şi alte flori. Apa s-a înfăşurat în jurul trupului meu şi m-a iubit nebuneşte în toate felurile. Dar florile nu au mai apărut. Am închis duşul convinsă fiind ca apa mă posedase plină de invidie şi că ura regnul vegetal. Am privit întristata în jur. Oglinda avea pete ruginii. Faianţa era crăpata, robinetul duşului era zgâriat şi lovit. Pereţii erau umezi. Din bucătărie venea un puternic miros de mâncare arsă. Soră-mea a făcut o cafea. Am fumat ţigări fără filtru. Ea nu avea nici o părere despre fenomen. Mi-a cerut însă un împrumut, să-şi poată plati întreţinerea. Dintr-o dată am auzit vacarmul de pe stadion. În mod straniu, am distins cu claritate glasul lui Pitoşkin. Era vocea unui bărbat pe deplin stăpân pe sine şi pe deplin încrezător în forţele sale.

      Literatura science fiction, pervertitaaaa, stăpâneşte arta disimulării putând lua înfăţişări diverse de la romanul cavaleresc şi de spionaj la actele civile şi tratatele militare şi la fapte diverse, banale, cu o oarecare încărcătură emoţională.

      Dar nu faptul divers da oare savoare existenţei noastre?

      Literaturii science fiction nu-i sunt străine nici reţetele culinare, documentele notariale, rapoartele poliţiei, referatele universul acvatic, buletinele meteo şi indicaţiile astrologilor. Din acest punct de vedere, ne putem întreba dacă hărţile maritime sunt libere în lumile noastre. Dacă sunt accesibile interpretării. Literatura science fiction sta la pânda spionând personajele fabuloase. Ea le împinge către perfecţiune, ea le joacă feste, ea se hrăneşte cu eroi, cu scandaluri şi revoluţii pentru că metabolismul ei nu are de-a face cu exerciţiul registrului de navigaţie.

      Registrul de navigaţie tinde către atotcuprinzător pe când literatura science fiction, pervertitaaaa, se declara, plină de trufie, a fi însăşi atotcuprinzătorul. Dar atotcuprinzătorul nu e nici pe departe suma tuturor harţi maritime. Hărţile maritime sunt produse şi puse în circulaţie.

      Lectura lor ar putea fi starea de insurgenta? Sau lectura e doar un pas timid către deliciul interpretării? E pe moarte literatura science fiction? Sau malagambistii literari stârnesc furtuni într-un pahar cu apa vrând să se afle-n treaba? Răsfoind structurile narative şi descriptive ale registrului de navigaţie descoperim că strigătele lor se estompează în oceanul de hărţi maritime care spăla imaginarul.

      Cine să fie moreaugarinul care produce furtunile şi acalmia oceanului? Cine e atât de pervers încât îi trimite pe malagambistii literari să se deghizeze în regi şi împăraţi, în generali, în revoluţionari şi dizidenţi, în femei de serviciu şi funcţionari publici, în instrumentişti şi în preoţi şi piraţi? E un personaj fabulos al registrului de navigaţie sau o stare de conştientă a ei? E o formă iluzorie iniţiată în ştiinţa fluidelor sau ştiinţa însăşi? Să fie un magician? O construcţie simbolică a entropiei? Potrivit cercetărilor noastre el e acolo unde nu este, el construieşte ceea ce pare de neconstruit, un invers al citadelei. Moreaugarinul nu este numit şi nici nu cade în greşeală de a se numi. E însăşi iniţierea în harţi maritime iar iniţierea nu are nimic de-a face cu serviciul mărunt de lectură.

      Să fie orgasmul universul acvatic? Împotriva lui lupta savanţii desueţi şi Pitoşkin? Să le fie teamă de reinterpretarea spiritului de navigaţie?!

      Literatura science fiction ne numeşte navigatorii secretului şi ne bârfeşte peste tot. I-a şoptit regelui marilor că suntem perverşi şi utopici. A scris o anonimă scafandrilor imperiali acuzându-ne că noi am fi adus spionii de dincolo de orizontul vizibil. I-a asmuţit pe docheri împotriva noastră zicându-le, prin manifeste şi ştiri bombastice, că am fi obţinut în alambicele noastre un fluid de bacterii care face să dispară oceanul instantaneu. I-a pus pe jeratic pe savanţii desueţi cum că am vrea să contestăm titlurile şi lucrările lor despre imposibilitatea reinventarii lumilor şi a existenţei altor construcţii decât cele materiale sau imateriale.

      Ha, ha, ha! Dar noi ce mincinoşi mai suntem! Cum mai spunem noi câte o gogoriţă acolo. Reorganizând structurile noastre narative transformam formele, le aruncăm în braţele demonului apelor. Demonul apelor trece prin corpurile lor însemnând urmele piraţilor veniţi de dincolo de orizontul vizibil.

      Ieşi soarele din norii trandafirii.

      Stăteam la soare şi tocmai îi dădeam instrucţiuni demonului apelor când literatura science fiction, pervertita de malagambistii literari, printr-o nota informativă mincinoasă, i-a pus pe urmele noastre pe oamenii principelui scoicilor, pe locotenenţii regelui mărilor şi pe scafandrii imperiali. Tocmai ne pregăteam să spionăm structurile narative ale registrului de navigaţie vrând să înţelegem interesul constant pentru fluide al piraţilor de dincolo de orizontul vizibil.

      Potrivit unor informaţii, fiinţele oceanului ar fi fost dispuse să negocieze cu spionii, lucru care a bulversat uniformitatea noastră acvatică.

      Desfăşurând ciclurile acvatice pe mai multe mii de ani nu descoperim o ploaie informaţionala care a fost, este sau va fi o fiinţă vie. Dar nici nu este o construcţie simbolică virusata. Stăm la soare gândindu-ne dacă n-ar trebui să protejam toate fluidele registrului de navigaţie cu o buclă acvatica imaginară.

      Literatura science fiction se tot tine după noi şi umple jurnalele cu caricaturi, seriale ieftine şi benzi desenate. Construim sub semnul unui secret originar folosindu-ne de construcţiile literaturii science fiction, de perversele ei structuri narative şi descriptive. Registrul de navigaţie are nevoie de ea. E secreţia ei. Ar părea că ne guvernează prin harţi maritime, prin secrete, fluide şi secreţii.

      Literatura science fiction e câinele de pază.

      Cel mai teribil serviciu de contrainformaţii!

      Uniformitate noastră acvatică, în mişcarea ei aparenta, sta între secretul originar şi secretul ultim fără îndoială.

      Dacă registrul de navigaţie şi personajele lui fabuloase sunt înscrise sau circumscrise acestui iluzoriu continuum dintre originar şi ultima parte, ar fi fundamentalele unui miracol pe care încercam să-l interpretam. Secretul e între forme.

      Taina intre forma şi atotcuprinzător. Misterul e al atotcuprinzătorului.

      Dar miracolul?

      A fi înscris e semnul călătoriei, al expediţiei şi misionarismului. A fi circumscris e calea către introspecţie, introvertire şi reflecţie. Dar atotcuprinzătorul?

      Dar universul acvatic?

      Dacă universul acvatic e ficţiunea generalizată şi generalizanta, în cele din urmă, ar trebui să-l cunoaştem, să-l interpretam. Noi însă l-am secretizat păstrând anumite lumi mici pentru plăcerea experimentului şi pentru a putea organiza frontul pe care luptăm împotriva piraţilor de dincolo de orizontul vizibil.

      Pornind în călătorie, ar trebui să admitem că universul acvatic se desfăşoară pregătind misterul naşterii atotcuprinzătorului prin secret şi taina.

      Dar miracolul?

      Numindu-ne navigatori ai secretului şi luându-ne în derâdere, literatura science fiction, pervertita de malagambistii literari, ne dă de ştire despre profunzimile registrului de navigaţie. Ai spune că aşa ne ceartă registrul de navigaţie.

      Noi, navigatorii secretului, stări fabulatorii, păzim secretul înfăşurării şi desfăşurării structurilor acvatice narative şi descriptive care compun universul acvatic în întregul său, el nefiind însă atotcuprinzătorul.

      Incantaţiile, numerele, mantia, virtualul şi darul ubicuităţii sunt accesoriile noastre, sunt uneltele noastre, sunt semnele noastre de taină. Construim ceea ce pare de neconstruit. Navigăm. Suntem acolo unde nu suntem. Tocmai de aici mesajele contradictorii ale piraţilor de dincolo de orizontul vizibili. Suntem un obiect fractal în mişcare aparenta iar secretul acvatic e dimensiunea noastră fractala. Învăluindu-l cu mantia noastră înstelată. Oceanul de hărţi maritime e mantia. Structurile narative sunt învăluite iar structurile descriptive sunt misiunile noastre de acoperire.

      Un secret ascunde alt secret aşa cum un război naval ascunde alt război naval şi aşa cum cel care manipulează este la rândul lui manipulat. Aici e febrilitatea dezvăluirii. Aici e capcana de ape întinsă cu abilitate şi perfidie piraţilor de dincolo de orizontul vizibil. Aici se întinde oceanul de incertitudine.

      Orizontalizându-ne sub presiunea furtunilor oceanice, navigăm aparent către secretul ultim. În nesfârşitele lor războaie, spionii se înfuleca unii pe alţii oferindu-şi secrete imaginare. Aici sunt vârtejurile virtuale, schimbările şi bănuiţii Pitoşkini.

      Dezvăluirile nu fac decât să ascundă. Tocmai de aceea, vorbind despre perversitatile literaturii science fiction, ascundem teribilul adevăr al tuturor lumilor.

      Stăteam la soare în inima sudicelor. Era după mareea trandafirilor şi după revolta mizerieerilor. Literatura science fiction ar fi murit de necaz.

      Docherii nordicelor ceruseră o mărire de salariu şi salopete noi pentru că resturile orgiilor ar sufoca periferiile făcându-i să muncească din greu, pe nimic.

      Dar nu spiritul oceanic diferenţa? Secreţia secreţiilor? Nu e tocmai ea diferenţa dintre caracter şi lipsa de caracter, între ordine şi dezordine?

      Intre orânduiala şi neorânduială, între imaginar şi enciclopedie, între trup şi idee, între real şi virtual, între tot şi atotcuprinzător?

      Spiritul oceanic semnul viului. E urmă vieţii lăsată pe pielea universul acvatic, în inima vârtejurilor virtuale.

      Fără mizerie, viaţa lipseşte. E o părere. Un vârtej virtual capturat de oceanul digital cu ajutorul unor vârtejuri virtuale. E un vis. Spiritul oceanic explica fervoarea fiinţei, delăsarea, preaplinul aspiraţiei, grijă, lenea şi nepăsarea. Da semn despre teribilul adevăr al tuturor lumilor.

      Fiinţele sublunare sunt fabuloasele ficţiunii. Nu au altar. Nu au sărbători naţionale. Nu au loc la tribună lângă acvatica oficială. Nu sunt chemaţi la masă. Toate funcţionează însă după reguli şi canoane subtile fie ele pneumatice, electrice sau organice.

      Ca să dejucăm planurile piraţilor de dincolo de orizontul vizibil, schimbăm instrucţiunile registrului de navigaţie inventând structuri narative noi şi vânzolindu-le pe cele vechi. Registrul de navigaţie se revoltă împotriva noastră.

      Literatura science fiction, înger căzut, demon al apelor al hărţilor maritime, ne urmăreşte pas cu pas. Lumile acvatice se zvârcolesc sub presiunea furtunilor oceanice şi noi trebuie să luptăm împotriva tuturor pentru a ne îndeplini misiunea.

      O adevărată armata a salvării generale, fabuloasele ficţiunii! Armată fără generali. Buni informatori, fabuloasele. Exemplare. Cotrobăiesc printre resturile secretelor. Ştiu pe de rost tot tipicul lumesc, nu se-ncurca.

      Uneori, dintre ele, sub presiunea furtunilor oceanice se iveşte câte un caporal sau câte un plutonier sau câte un mecanic sadea porniţi să guverneze popoarele acvatice digitalizate şi fragmentate împotriva voinţei lor. O fac prin linguşeala obraznică şi măcel. Metabolismul popoarelor acvatice digera anomalia şi dejecţia prin suferinţă şi calvar.

      Dar poporul acvatic digitalizat şi fragmentat?

      Navigatorilor, luaţi seama!

      Vă scriu rânduri pentru că de reuşita voastră sau de nereuşita voastră atârna soarta atâtor oameni. Nu va voi vorbi despre imagine şi despre ideologie ci despre identitate şi ideal. Nu o imagine anume trebuie să vă construiţi ci o identitate politica.

      Lucrul acesta e complicat. Dacă veţi urmări doar propriul interes nu e un lucru rău. Nu aţi fi nici primii, nici ultimii din Tambo Tamboree, Ghemba, Matapahapamar, Bulbona, Ogabonda, Tazamo, Bankusai, Tulubras, Gaian, Wenda, Gutumbe, Halafaas, Hostina, Mataras, Bungburg, Tahomm, Wahstand, Burbaansk, Cammelor, Rafadda, Massa Gome, Kalodda, Gaspirias, Tulbonna, Has Masan, Gabelo, Tando, Jaw Kadab, Kantom Pingall, Guasalaa, Pano Gabal, Batoa Butuba, Qintatocoatl, Hazean, Masam La, Wetobanian, Kokusai, Kankaro, Cretona, Gavaonia Gao, Adavilla Villada, Quadaoda şi Qualimbo.

      Dar în acest caz, dacă nu veţi sfârşi în opulenta şi bogăţie, atunci veţi sfârşi în chip tragic sau ridicol. Moartea politica, navigatorilor, e un eveniment care vine dintr-odată. Pe nepusă masă. Nemilos.

      Nu mai ai ce face dacă ai ajuns un cadavru politic. Poporul acvatic digitalizat şi fragmentat te uită repede pentru ca, la drept vorbind, poporul acvatic digitalizat şi fragmentat e singurul mare corp politic ce rezista istoriei.

      El produce liderii. El îi devorează. Aceasta este realitatea. Construcţia identitara este o încercare totală şi devastatoare. Numai în bătălie te caleşti. Numai în lupta cu tine însuţi descoperi adevărul vieţii. Dacă sunteţi oameni de afaceri şi aţi câştigat deja sute de milioane sau aveţi un protector politic nu deveniţi suficienţi.

      Mâine sau poimâine, jocul politic va fi din ce în ce mai dur. Oamenii se schimba de la ceas la ceas.

      Evenimentele se derulează cu o viteză aiuritoare. Veţi fi obligaţi mâine sau poimâine să luaţi decizii doar într-o clipă. Fără să aveţi prea multe informaţii uneori.

      Intuiţia vă va ajuta dacă vă veţi exersa intuiţia.

      Dacă veţi fi însă aroganţi sau prea plini de sine, veţi pierde în jocul politic.

      Arena politica din Kankaro, Watanga, Melisador, Watalaa Wangam, Orcheström, Burgund, Ovaloo, Stantivorej, Magribar, Kolsupe, Dadao, Kimballa, Lateea Gome, Ormooz, Galabraa, Fontas, Ascondia, Tato Malo, Worsko, Bashaala, Combeta, Efadalor, Pompaton, Wescutas, Vitalon, Bumbela, Combatador, Foretta Vion, Yagoo, El Satador, Efar, Kamer, Gobed şi din Ygonaa e plină de rechini melancolici, gata, gata să-ţi sfâşie corporalitatea firavă.

      Rechinii melancolici au simţit deja gustul sângelui vostru. Va amuşina. Veţi fi oare o pradă uşoară? Câţi dintre voi vor supravieţui zbuciumatilor ani care vin peste noi fără milă? Câţi dintre voi vor rezista tentaţiei propriului interes, beţiei puterii, compromisului cu ticăloşia? Câţi dintre voi vor face deliciul mass mediei? Câţi dintre voi veţi fi puşi la zid? Dar poate că veţi fi învingători. Poate că aveţi un înger păzitor.

      Poate că sunt forţe care vă vor sprijini în mare taină. Poate că dintre voi se va naşte liderul providenţial. Poate ca navigatorii secretului l-au găsit deja şi-l vor construi prin influenţa şi înaltă magie. Poate că nu.

      Construcţia lumilor în zvârcolitoarea lor existenţă se hotărăşte în profunzimea fiinţei. Poate că sunteţi voi cei aleşi. Poate că sunt alţi tineri din generaţiile care va urmează. Oricum ar fi, e timpul acvatic să vă hotărâţi drumul politic. E timpul acvatic să faceţi primii paşi. E timpul acvatic să câştigaţi primele războaie politice. Un adevărat om politic nu-şi aparţine. El nu are viaţa personală. El este dăruit oamenilor.

      Altfel nu e decât un aghiotant, o slugă vulgară, o biată nota de subsol.

      Tânărul lider politic al începutului de mileniu numit Imagikoon trebuie să fie un om hotărât care iese în arenă. Un adevărat războinic. Domnişoarele de pension nu au ce cauta în politică. Dar nu veţi fi adevăraţi oameni politici dacă nu veţi fi în stare să câştigaţi bătăliile politice ale acestor timpuri. Un război semantic câştigat vă va da adevărata măsură a identităţii voastre politice.

      Dacă nu ştii să respecţi un gunoier ca om şi pe un academician asemenea, tot ca om, eşti bun de dus la balamuc. Dacă eşti tânăr şi aspiri la o raniţă de soldat pe frontul de lupta politic învaţa că poporul acvatic digitalizat şi fragmentat e cea mai bună armată a ta. E drept însă ca orice armată nu e o armată dacă nu e disciplinată. Iar o armată ca să fie armata trebuie tratată cu respect. Învaţă să-ţi respecţi poporul acvatic digitalizat şi fragmentat. Arată-i din când în când respectul tău.

      Nu fii suficient şi nici arogant. Fii dur dar drept. Nu dă de pomană poporului acvatic căci nu te va iubi neţărmurit. Victoriile în războaie îţi aduc dragostea poporului acvatic. Nu-ţi pune numele pe locurile publice în timpul acvatic vieţii fiind dovada de singurătate iar dacă ai făcut-o renunţă până când poporul acvatic digitalizat şi fragmentat nu se trezeşte cumva. Vorbeşte despre popor şi pentru popor. Inalta-l pe el şi nu pe tine şi te va urma oriunde vei dori.

      Dacă îţi închipui cumva ca astăzi poporul acvatic digitalizat şi fragmentat e lipsit de mândrie în adâncul inimii sale eşti sortit pieirii politice. Cine cerşeşte iubirea poporului acvatic prin gesturi ridicole sau vulgare, va pieri de mâna poporului acvatic pentru ca poporul acvatic digitalizat şi fragmentat este o mare fiinţa care are o tainică mândrie. Mândria poporului acvatic e construită altfel. Din mii de suflete.

      Aceste mii de suflete au viaţă lor, grea, tragica sau, dimpotrivă, fără de griji.

      Dar când se aduna fizic sau metafizic îşi manifesta mândria sub diverse forme.

      În forme subtile sau, dimpotrivă, zgomotoase şi năvalnice şi uneori teribil de frumoase. Dacă nu ştii să-ţi deschizi sufletul, curat, către popor, nu vei înţelege niciodată tainica sa mândrie.

      Nemaifiind baraje în jurul său, poporul acvatic digitalizat şi fragmentat a ieşit din propriul lui sine.

      Nemaifiind încarcerat, poporul acvatic digitalizat şi fragmentat e liber să se gândească pe sine a fi un popor liber. El îşi va consuma libertatea în fel şi chip şi tocmai de aceea trebuie să ştii când trebuie să lipseşti de libertate şi când nu. În mod paradoxal, tocmai când are toate libertăţile de pe lume, poporul acvatic digitalizat şi fragmentat se trezeşte prins între baraje. Tocmai de aceea trebuie să-i arăţi calea. A arata calea unui popor e chestiune de voinţă, de dragoste de popor, de risc şi de curaj şi de clarviziune. Poporului acvatic îi plac viziunile dar dacă simte ca ele nu se vor adeveri atunci vei fi cu siguranţă pe deplin pierdut.

      Poporul acvatic digitalizat şi fragmentat nu te va ierta niciodată dacă-l vei scoate vinovat de propria ta neputinţă. Nu te preamări în dauna poporului acvatic şi nu-l pune la zid pentru că se va întoarce împotriva ta cu forţe înzecite. Poporul acvatic digitalizat şi fragmentat nu are nici o vină dacă trufia ta şi arogantă cu care l-ai tratat au devenit vizibile într-o bună zi. Poporul acvatic digitalizat şi fragmentat nu are nici o vina că a văzut adevărul. Tu te scaldai în puf în timp ce el murea de frig în stradă.

      Tu, Pitoşkin, duceai o viaţă plină de plăceri în timp ce oamenii mureau de foame. Tu, Pitoşkin, te grăbeai să le dai spectacole vulgare în timp ce poporul acvatic digitalizat şi fragmentat avea nevoie de dragoste şi de clarviziune.

      Dar cum să dai vina pe popor, Pitoşkin, când tu eşti os din osul poporului acvatic şi nu unsul lui Dumnezeu?

      Nu te comporta ca şi cum ai fi rupt al divinităţii pentru ca poporul acvatic digitalizat şi fragmentat ştiind adevărul te va doborî într-o bună zi.

      Nu te umfla în van şi nu-ţi cere mărirea nemăsurat. Dacă vei pune înainte de toate plăcerile tale lumeşti, poporul acvatic digitalizat şi fragmentat te va urî. Va trebui să înveţi când să te arăţi a fi fiinţă omenească şi când nu. Nu aştepta compasiunea poporului acvatic.

      Poporul acvatic digitalizat şi fragmentat vrea învingători. Nu te va urma, Pitoşkin, dacă va vedea în tine un bâlbâit sau un arogant. Dacă, urcat pe o înălţime ai văzut poporul acvatic digitalizat şi fragmentat inundând strada şi ai spus cu voce tare că e un popor de proşti fii sigur că vorba aceasta te va distruge într-o bună zi. Poporul acvatic digitalizat şi fragmentat aşteaptă dragostea ta. Poporul acvatic digitalizat şi fragmentat nu e impresionat de cât de mare te-ai făcut pentru ca, fiind fiinţa umană, eşti la fel de muritor ca oricare altul. Averile tale şi mărirea ta sunt efemere şi tocmai aici e pericolul. Nu ca ele sunt efemere ci ca poporul acvatic digitalizat şi fragmentat ştie acest cumplit adevăr.

      Dacă ai construit un sistem de putere, Pitoşkin, fii sigur că cei din jurul tău te vor îndepărta de popor. Tocmai de aceea, oriunde şi oricând, poporul acvatic digitalizat şi fragmentat se înconjoară cu bariere informaţionale pentru a se putea proteja.

      Imaginarul colectiv are sisteme de protecţie foarte bine construite dar care nu rezista la atacuri susţinute.

      Aceste sisteme sunt construite din prejudecăţi, din convingeri, din interese, credinţe. Dacă te confrunţi în jurul tău cu adversari aparent foarte puternici sparge-le sistemele de protecţie. Dacă nu o faci, fie ca negociezi o afacere, fie că te afli pe frontul de lupta politic, vei rămâne fără sprijin popular. Într-o bună zi va trebui să execuţi pe unii dintre oamenii tăi pentru ca poporul acvatic digitalizat şi fragmentat să înţeleagă că nu vei folosi sistemul creat de tine spre înrobirea lui. Tu va trebui să stabileşti jertfă şi pe care dintre acoliţii tai îl vei jertfi.

      Nu-ţi imagina, Pitoşkin, ca poporul acvatic digitalizat şi fragmentat nu ştie cine eşti. Nu-ţi imagina ca poporul acvatic digitalizat şi fragmentat te iubeşte fără măsura aşa cum îţi şoptesc acoliţii tai. O fac doar spre propriul lor profit. Sunt lideri care vor să pară altceva decât sunt şi care îşi construiesc o aureolă de imbatabili şi de periculoşi. Dar fiecare om e extrem de vulnerabil. Sunt lideri care, temporar, fascinează prin vulgaritate sau impetuozitate. Sunt oameni fără de care ajungi să crezi că nu poţi învinge. E fals. De-a lungul istoriei, cei mai redutabili s-au dovedit a fi pur şi simplu oameni plini de defecte şi de-a dreptul slabi de înger. Dacă nu ai habar de asta, atunci vei fi pierde jocul. Pentru a învinge ai nevoie de curaj şi de hotărâre. Şi, uneori, trebuie să recunosc, îţi trebuie şi ceva noroc.

      Poporul acvatic digitalizat şi fragmentat nu iartă. Poporul acvatic digitalizat şi fragmentat vede. Poporul acvatic digitalizat şi fragmentat vorbeşte.

      Poporul acvatic digitalizat şi fragmentat simte când ţi-ai întors fata de la el.

      Poporul acvatic digitalizat şi fragmentat vede că ai orbit, Pitoşkin!

      Dar poate că cel mai important lucru atunci când construieşti este hotărârea şi dăruirea. Dacă nu ştii să te dăruieşti unei idei generoase atunci nu vei şti să împarţi poporului acvatic ceva din fiinţa ta. Nu e destul să foloseşti vorbe frumoase, nu e destul să ai un discurs public incisiv pentru că faptele sunt cele care dau savoare ideilor înălţătoare. Nu e suficient să păcăleşti la nesfârşit poporul acvatic digitalizat şi fragmentat şi imaginaţia oamenilor pentru ca într-o zi cineva va observa adevărata ta natura şi va ridica piatra.

      Nu e liniştitor câştigul de imagine de moment, trebuie să lupţi tot timpul acvatic pentru a te menţine pe coama valului convingând oamenii ca adevărul tău e adevărul de care au nevoie. Toate acestea fie se învăţa fie se afla dăruite de la natura ţie. Numai dacă vei şti să dăruieşti poporului acvatic inima ta.

      Puterea nu se construieşte ca şi cum ai croi o haină. Mulţi cer efecte imediate când, de fapt, o imagine solida se construieşte cu abnegaţie şi răbdare în timp.

      Mulţi lideri sunt dezamăgiţi când le spun că un cuvânt are forţă unei căderi de apă şi când le dezvălui că privirea lor poate fi o adevărată arma. Oamenii de afaceri sau oamenii politici sunt oameni de excepţie prin simplu motiv ca, într-o bună zi, au hotărât să-şi schimbe destinul şi să se înhame la propriul lor viitor care ar putea fi glorios sau, dimpotrivă, lamentabil. Mulţi vor să ştie ce se va întâmpla mâine sau dacă afacerea lor va avea succes peste ani.

      Dar cine poate guverna hazardul, cine poate risca să facă o predicţie, dragul meu drag, Pitoskiiiin?

      În construcţia de imagine nu se dau pronosticuri iar sondajele de opinie au înţelesuri profunde pentru cei care nu cad în braţele moi ale politicii de cafenea.

      Sondajele de opinie reduc însă poporul acvatic digitalizat şi fragmentat la nişte numere mari.

      Numai ca poporul acvatic digitalizat şi fragmentat se hrăneşte cu dragostea ta, perversule, nebunule, literatuleee, Pitoşkinuleeee!

      Liderii care nu preţuiesc dragostea poporului acvatic, cei care nu se îngrijesc de imaginea lor publică susţinut şi plini de dăruire s-ar putea să piardă jocul politic.

     

     

     

      - va urma -

© Copyright Ovidiu Bufnilă
Nu există nici un comentariu  
Comentează articolul  Spune-ţi părerea

    Toate câmpurile sunt obligatorii.
    Comentariul nu poate include link-uri.
    Dacă sunteţi logat, numele şi emailul se autocompletează.
    Comentariile sunt moderate şi vor apărea pe site numai după aprobare.

Nume :
Email (nu va fi afişat) :
Comentariu :


   SFera Online v.3 Final Edition - arte vizuale şi literatură de anticipaţie
      Toate drepturile rezervate. Copyright © 2001 - 2011 SFera Online | © 2011 - 2015 Arhiva SFera Online