evomag.ro
    science-fiction fantasy poezie eseu arte vizuale
Caută :  
Resurse Contact
Vatmanul - Purificarea  -  Luminile oraşului X  -  Conştiinţa lui Uezen  -  În noapte  -  Kamikaze  -  Tata, ceasul şi căpşunile  -  El cu durerile şi greşelile lor  -  Re-insecţie  -  Triunghiul roşu  -  Fie-mi apa uşoară !  -  Chat Room  -  Omu' nostru de "sus"  -  Peştele albastru  -  Lumina neagră  -  Jurământul  -  Prima pagină  -  Aniversarea  -  Children of mine  -  Dispariţia  -  Îngerul cenuşiu - Zora  -  Factorul "Haos"  -  Vatmanul - Reacţiile, Epilog  -  ªarpele de aramă (I)  -  Emoţia reîntoarcerii  -  Icoana  -  Experimentul  -  Licuricioaia  -  Lunga vară  -  Lumea lui Ingo  -  Luminile oraşului XXV  -  Interviul  -  Poveste de mahala III : Foamea!  -  Bella. Moartea unui body-guard  -  Între două lumi  -  Genocidul  -  Talent  -  Vânzatorul  -  Dl. Ics  -  Viziune  -  Nouăsprezece zile (II)  -  Nebunii lui Arrianus  -  Păsări de pradă  -  Boaba de spumă  -  O poveste de Crăciun  -  Războiul lumilor  -  Orb  -  System Error  -  Gender X  -  Experienţă pecuniară  -  Povestea trenului


Atalia

Atalia
  Adrian Paparuz
Insomnie
Destin
Să numărăm
Aproape sinucidere
Peisaj
varianta print

Adrian Paparuz



Publicat Duminică, 13 Iunie 2010, ora 09:45

      Azi, ar fi trebuit să îţi spun o poveste, să mă aşez binişor în faţa sobei, să îţi cuprind umerii şi amândoi,respirând toate secundele din pendulă, să evadăm din trupurile noastre atât de uzate şi de obosite.
      Îmi promisesei chiar, că înainte ca eu să îmi pot aduna cuvintele rătăcite prin toate ungherele minţii, îmi vei pregătii, aşa, ca odinioară, o plăcintă cu mere, asortată desigur, cu o cană de vin fiert.
      Probabil nu aş fi putut să înghit mai mult de o bucăţică, ci doar să miros vinul, aburindu-mi , nostalgic, ochelarii, cu scorţişoară, dar toate aceste nimicuri ne-ar fi făcut pentru încă o zi fericiţi.
      Am fi ascultat mai apoi "Primăvara"lui Vivaldi lângă patefonul câştigat, cândva de tine, la o tombolă de bâlci, şi am fi privit liniştiţi cum mobila cea veche înfloreşte în sufragerie, de parcă cireşul din ea s-ar fi aflat şi el îndărătul timpului, chiar în livada bunicii tale.
      Tu nici nu ai observat că ieri, am răscolit scrinul, în căutarea fotografiilor.Vroiam să îţi fac o surpriză, invitându-te să le privim, aşa bătrâneşte, şi să ne amăgim, cum am mai făcut-o de atâtea ori, că tot noi suntem cei care zâmbesc, sarcastic, de lângă Marea Piramidă, de pe Podul Londrei, de sub Turnul Efel.
      Aş fi vrut Atalia, să îţi povestesc, cât de norocos m-am simţit în fiecare zi lângă tine, şi ce aventură mi-a trăit sufletul meu atât de nebun, alături de ochii tăi, de surâsul tău, şi de toată fiinţa ta.Am tot amânat această zi, în care am vrut să mă mai aşez încă o dată în genunchi dinaintea ta, să îţi sărut mâinile stafidite, dar atât de frumoase, şi să îţi spun din nou, aşa cum am făcut în fiecare zi, de cincizeci de ani încoace, că inima mea, chiar dacă uită uneori să mai bată în pieptul acesta scofâlcit, te iubeşte la fel de mult ca în ziua în care ţi-am dăruit verigheta.
      Ar fi parut poate, un semn de despărţire, şi cred că de fapt chiar asta ar fi fost, şi n-aş fi putut să te văd ştergându-ţi pe furiş, lacrimile.
      De aceea Atalia, azi îmi pare o zi cunoscută de mai multă vreme, este chiar " ZIUA".
      Ştiam, nu-i aşa, că va veni, şi multă vreme am fost atât de speriaţi...Am învăţat împreună însă, Atalia, să ştim cu certitudine că iubirea nu poate fi îngropată.
     


     
      Am pregătit chiar eu plăcinta promisă, şi am reuşit să fierb şi o cană de vin.Nu am putut însă, să aşez discul lui Vivaldi în patefon, însă am reuşit să deschid geamul, să ascultăm încă o dată marea şi pescăruşii.
      Uite, stau aici lângă mare, val după val, nisip în nisip, şi nu mai ştiu dacă singurătatea mării, e totuna cu marea singurătate;dacă aş întinde mâna dreaptă, marea mi-ar mângâia trecutul...aş putea să închid ochii, să cred că eşti tu...dacă întind toate mâinile, urma pasului tău va urca până ân inimă...călcâiul, talpa şi degetele tale vor fi chiar sângele meu;dar nu voi face nimic din toate acestea...n-am să-mi dăruiesc nici un refugiu...voi rămâne aici, lângă mare, cu ochii mari, cu vise mari, în valuri tot mai mari.
      Singurătatea mării e totuna cu marea singurătate?
      Nu am putere să plâng Atalia, nu mai am putere să mai fac altceva, decât să iau cana de vin în mâna care îmi tremură, să ma aşez cuminte lângă tine, şi să îţi povestesc aşa cum ţi-am promis...
      Să mă ierţi daca voi adormi obosit, ţinându-te de mână...
      Dumnezeu ne va aştepta zâmbind!
     

© Copyright Adrian Paparuz
Nu există nici un comentariu  
Comentează articolul  Spune-ţi părerea

    Toate câmpurile sunt obligatorii.
    Comentariul nu poate include link-uri.
    Dacă sunteţi logat, numele şi emailul se autocompletează.
    Comentariile sunt moderate şi vor apărea pe site numai după aprobare.

Nume :
Email (nu va fi afişat) :
Comentariu :


   SFera Online v.3 Final Edition - arte vizuale şi literatură de anticipaţie
      Toate drepturile rezervate. Copyright © 2001 - 2011 SFera Online | © 2011 - 2015 Arhiva SFera Online