evomag.ro
    science-fiction fantasy poezie eseu arte vizuale
Caută :  
Resurse Contact
Novicele  -  Novo Homo Sapiens  -  Cojocul (Cujuh)  -  Muribundul  -  Depozit.03  -  Luminatii, efemeride simbolice  -  Tânăr si încă nescris  -  Nu vreau să fiu un erou !  -  Meduza (XII)  -  Nebunul  -  Dincolo de ceţuri  -  Luminile oraşului XII  -  Jocul Zeilor (III)  -  În căutarea zborului  -  Arta de a purta un război  -  Andru  -  Război obişnuit  -  Cel care nu mai e  -  Intoxicaţia. Investirea de novice  -  Hora Ielelor, Pensiune  -  Inelele lui Saturn  -  Legenda "OMU"-rilor  -  Uchin (fragment)  -  Elixirul vieţii  -  Întâlnirea  -  Omul apropiat  -  Calul cruciatului  -  Trenul  -  Paradox  -  Fragile  -  Meditaţie  -  Casa de la marginea pădurii  -  Cioara  -  Metastază  -  Mamal - Oraşul  -  BO  -  Luminile oraşului XVIII  -  Luminile oraşului IX  -  Luminile oraşului XXII  -  Echilibrul  -  Somnul  -  Odă pentru Măria Sa, Îngerul nostru  -  Proces neverbal  -  Lecţie de Umanitate !?  -  Ultima frontieră  -  A şaptea faţă a tăcerii  -  Asaltul  -  Gender X  -  La vânatoare da "Eilian"  -  Povestea unui suflet


Jazzonia : Cartea Cruciadelor

Ovidiu Bufnilă
ovidiubufnila.ning.com



Publicat Joi, 11 Noiembrie 2004, ora 08:51

      Ibhib, tunarul din Longville, m-a stârnit din bârlog.

      Vreme de-o saptamâna încheiata s-a foit prin catacombele din Beauburg. A-ntrebat de mine în stânga si-n dreapta. S-a dat în stamba luându-se la harta cu niste oameni-lilieci. l-a chirfosit si le-a baut sângele.

      Pehlivanul!

      Pe urma a mai zabovit pe malurile fluviului subteran si s-a zbântuit cu sirena aia oachesa, Brunhila. A muscat-o de tâte de-a bagat-o-n draci si ea a tipat într-una de-au crapat boltile galeriilor pe unde haladuiau mortii. O învatase meserie Jean Limbosu', pot sa jur.

      Sigur ca l-am urmarit pe tunar cu monitoarele mele. N-aveam eu încredere în pungasi ca el, Nu se schimbase prea mult. Parca-i crescuse burta. Parca-i plutea o ceata pe ochi. Solzii-i straluceau însa ca-n vremurile bune si încheieturile-i lucrau la fir.

      Cum l-am auzit zanganindu-si fiarele, am atins iute facliile. Am oprit motoarele. Mi-am scos puscociu' din piept. M-am pus la pânda.

      - Stai locului! am strigat amenintator pregatindu-mi plumbii.

      Ibhib, a rânjit, dezvelindu-si sapâligile de-argint si-a croncanit nu stiu ce. Nu i-am dat crezare. îi frematau narile, fi tresalta pieptul. Isi rotea iute ochisorii. Parc-orfi avut ceva pe suflet. Miselul! I s-a crapat umaru' si-a iesit gura unui tun.

      Ce sa mai astept?!

      Am slobozit o salva. S-au cutremurat peretii. Bubuitura s-a rostogolit la suprafata, pierzându-se prin strazile tubulare din Beauburg. Iar tunam?

      Ha, ha, ha! Mama lui de tralos!

      Mi-a facut figura aia a lui tare de tot. A prins plumbii-ntre sapâligile lui de argint si mi i-a scuipat drept în scafârlie, l-am întins laboiul meu paros iar Ibhib a tâsnit din întuneric si m-a luat în brate mugind de bucurie.

      Mi-au troznit oasele. Era verde, golanoiul!

      - Bazar! N-ai prins mucegai pe-aciiea? m-a întrebat Ibhib batând din buzele-i carnoase, pline de saliva.

      - Dar tu, pramatie?!

     

      - Am fost la Trafalgar!

      - Aha!

      - Am tras o scatolceaia de zile mari!

      - Lasa gargara! Zi-mi ce vânt te-aduce. Care-i spilu?

      - Pai, cum stai cu galbenii?! plescai tunam, scarpinându- se dupa urechea-i clapauga.

      - Unul n-am!

      - Aha!

      - Ai o treeba pentru mine?!

      - Am, golanoiule!

     

      - Da-i drumu'. Mor de curiozitate, am zis eu repede scotând un clondir cu zeama de praf de pusca.

      - Mi-a trimis vorba Moreaugarin. Omu, are o treaba babana de tot. Ai auzit de diamantele de lumina veche?!

      - Am auzit ceva, ceva, am mintit eu fara sa clipesc.

      - Moreaugarin zice ca le-ar Avea niste pelerini care vin de dincolo de orizontul cosmic!

      - Mi-a povestit si mie un drac-de-mAre, am mintit eu iar fara sa-mi tremure glasul.

      - Poveste veche, ma, Bazar. Pelerinii sunt fiinte sonore nascute din sunetu' primar al Universului. într-o buna zi au furat Cetatea Ideala a oamenilor. Au dus-o hat. Au plimbat-o prin întreg Universu' pâna când diamantele de lumina veche au început sa paleasca. Asa ca pelerinii s-au întors din drum. Au ridicat cetatea pe Venus si diamantele au început sa sclipeasca din nou. Numai ca civilizatia venusiana a fost distrusa prin tradare, sperjur si crima.

      Venusienii n-au rezistat tentatiei. Au vrut sa devina nemuritori si s-au batut pe viata si pe moarte pentru diamantele de lumina veche. Si-au lepadat credinta. Si-au lapidat preotii si si-au lasat lacasurile de cult în paragina. Pelerinii i-au amagit în fel si chip si i-au împins sâ se razboiasca între ei.

      - Si pelerinii?!

      - Si-au schimbat planurile. Au coborât prin gaurile de vierme

      si-au încercat sa ridice cetatea pe Terraria.

      - Copia imperfecta a Pamântului?!

      - Cum zici.

      - Au reusit? am întrebat eu mort de curiozitate.

      - Nu. Câmpul gravitational al planetei era instabil. Asezarile îsi schimbau neâncetat pozitia geografica din cauza unor vârtejuri temporale foarte puternice. O gramada de gunoaie aruncate de pe Pamânt ajungeau pe plajele terrariene. Din amalgamul ala puturos se nasteau tot felul de fiinte imposibile care schimbau tot timpul indicele entropie al planetei!

      - Tunarule, ma ia de cap!

      - Stai asa! Termin îndata! Pelerinii...

      - Vin pe Pamânt!

     

      - Asta-i spilu', Bazar! Pe Pamânt. Diamantele de lumina

      veche vor fi la nasu, nostru!

      - Si noi o sa punem laboiu, pe ele, tunarule!

      - Te-ai ppins!

      - Da, voi aveti încredere în Moreaugarin?!

      - M-am gândit.

      - Eu zic sa mergem pe mâna lui si-apoi sa-i facem de

      petrecanie pâna nu scurteaza el de scafârlie!

      M-am dus cu el. Ce-aveam de pierdut? Au venit si Totora, circaru, si Gargarelli, filozofu', si Plotor, macelaru' de pe Venus, si Vlasko, trompetistu' si Brulla, ala care avea un papagal vorbitor.

      Mare veselie. Ne-am strâns toata trupa. Apoi, în zori, am pornit-o spre Moreaugarin. în buza oceanului ne astepta. într-un castel parasit, la margine de Adamville. Ne cam ghiortaiau matele de foame când am ajuns. Mai, mai sa-i spargem portile Lu' Moreaugarin.

      Ticalosul S-a purtat frumos cu noi. Era blând ca un mielusel. Vorba-dulce. în ochi, miere. Trucuri. Baliverne.

      Ne-a tinut un discurs. Avea stuchit la limba. Se cocotase pe o masinarie de-a lui naravasa. Aia scotea nori de pucioasa. Nu puteai sti ce-i. Scarebeu? Caracatita mecanica? Demon de plastic, sticla si otel? O himera?!

      Masinaria avea sfere rosii, scânteietoare. Tije argintii pline de tepi. Prisme multicolore sa poti citi în ele trecutul, prezentul si viitorul. Un urias dinam Fulton. Tubulaturi gonflabile, serpuitoare. Mingi de foc. Un piston de-o tona. Un girofar nemtesc. Un berbece de otel. Schele lucitoare, alunecoase. Pasarele ametitoare. Serpi de celofan si holograme unduitoare. îngramadiri organice din care se nasteau tot felul de dracovenii. O piramida stravezie, stravezie din care tâsneau fulgere albastre. O rampa de lansare ruginita. Un supercalculator Mettrycks. Si-o bute'ie Van der Wraff.

      Moreaugarin se tot plimba tantos pe puntea de comanda si striga în draci:

      - Bine ati venit tigrii meii! Leii mei! Bravii mei luptatori! Am auzit ca v-ati acoperit de glorie la Trafalgar! Bravo, tigrilor!Ati luptat cu aceleasi forte obscure cu care ma razboiesc si eu de-un sfert de veac! Vor sa-mi smulga Secretul Originar! Nu-i vom lasa!

      - Nu! Nu! Nu!

      - Asa va vreau tigrilor! Vom face curatenie! Vom reorganiza întregul Univers! Balonarile? Scuipatul? Vânturile! Varsaturile' Le vom trece prin foc si para! Vom salva spiritul, tigrilor!

      - Uraaa!

      - Vom elibera Cetatea Ideala si vom reântrona spiritul pur între zidurile ei! Vom lustrui diamantele de lumina veche pentru ca

      sclipirea lor sa revigoreze spiritul!

      Erau frumoase vorbele iui. De-a dreptul înaltatoare. Dar noi voiam sa stim care ne era partea. în rest, vorbe bine mestesugite dar nu pentru noi.

      l-am spus-o de la obraz Iu' Moreaugarin. S-a mâniat. Ne-a facut cu ou si cu otet. Ne-a strigat furios:

      - Sa nu ma dezamagiti, tigrilor! Voi sunteti floarea razboaielor siderale! Voi sunteti cavalerii mei!

      Ei, cam mult spus, cavaleri. A, niste soldatoi hârsiti prin lupte, da, eram. Ne tineam armele bine ascunse-n trup. Ai fi zis ca suntem asa niste îngeri. Trecatori obisnuiti. Iar noi? Fiorosii fiorosilor. Durii durilor. înfricosatori de-a dreptul.

      - Auzi, Moreaugarin, zici c-o s-o pornim în cruciada, nu-i asa?! Da' cu diamantele de lumina veche cum ramâne?! Întreba cu jumatate de gura Brulla, ala care avea un papagal vorbitor.

      - Aaaaa! Tigrule! Te scurma nemurirea-n piept! O sa fiti nemuritori1 O sa facem harcea-parcea veacurile! V-o promit! Vom fi stapânii Universului! Vom fi principiul lui unu care se multiplica,noi vom fi Mandhala, noi vom fi oul filozofai!

      - Nu te-aprinde, Moreaugarin a strigat Ibhib, tunaru' din Longviile, sarind de pe un picior pe celalalt. Noi vrem sa ne stim partea. Sunetu' galbenului, ala ne e drag noua!

      - Vorba asta e! Ce câstig avem noi daca-i casapim pâna la unu, pe smecherii de pelerini?! am întrebat eu vrând sa ma aflu-n treaba, sa nu stau de-o parte.

      - Oh! Cum de-a picurat Universu' o scânteie de spirit într-un hârdau ca tine, Bazar! a racnit Moreaugarin luându-ma binisor peste picior. Uita-te la tine! Sarmane! Esti plin de puroi pe dinauntru! Plin de bube! O sa te cauterizam! O sa te ard cu fieru' înrosit, soldatoiule! Vrei galbeni? O sa-ti dau galbeni! Vrei femei? O sa ai dinplin! Arme periculoase? O sa ai cele mai periculoase arme din Univers! Dar gloria, Bazar?! Gloria? Noi vom elibera Cetatea Ideala! Si ne vom acoperi de glorie! O sa-i deschidem portile si ne vom acoperi de glorie! în genunchi, tigrilor!

      Am cazut cu totii-n praf, rusinati. Moreaugarin apasa o pedala de-a lui si-azvârli prin vazduh o raza verde, verde. Sfârâia vazduhul, se preschimba în curcubee.

      Uite-asa ne-a îmbrobodit Moreaugarin!

      Eram în puterea lui. N-aveam scapare. Ar fi putut sa ne gâtuie. Ar fi putut sa ne crape testovanu'. Sa ne soarba fluidul vital. Sa ne preschimbe spiritu'. Gata, gata sa ne sfarâme pieptu', sa ne pipaie inimioara, s-o faca sa cânte apasând-o u;or cu unghia.

      Ar fi fost în stare, smintitul!

      Iar noi? Eram ca vrajiti. Cazusem în lat. Nu mai aveam scapare în nici un fel.

      Ne-am urcat pe puntea masinariei lui si-am pornit sa cutreieram Universu în lung si-n lat pâna am ajuns în apele oceanului Atlantic. în Cornu' Africii am scufundat corabiile unor pirati si-am hacuit o haita de calmari care-si faceau mendrele pe-acolo de-o suta si ceva de ani. Ne-am aprovizionat la Gibraltar si ne-am facut de cap cu niste araboaice focoase si tâtoase. Am mintit lumea ca ne-am duce sa pescuim balene-de-sticla în îndepartatul Nord. Cine sa ne creada pe cuvânt?!

      Americanii, rusii si petaggonezii mirosisera ei ceva. Chiar si genovezii se bagasera pe fir. Si arienii ascunsi bine de tot în jungla braziliana, si unii de prin Tibet. Si-au trimis agenti secreti pe urma noastra. Ăia aveau arme ascunse-n joben si mituiau toti boschetarii sa-i ciuguleasca de vreun secret, ceva.

     

      Ne-au luat urma o escadrila de avioane-fantoma, un submarin nuclear si un aerostat plin ochi cu infanteristi. Ne-au tintit dintr-un satelit militar si-au pus o bacterie sa ne înfulce pielicica si sa ne lase fara de urechi.

      Sarmanii!

      Le-am râs în nas. Ne-am crapat pieptu' si-am scos artileria grea iar Moreaugarin i-a maturat pe toti cu raza lui cea verde.

      Ne-a atinut calea si-o caracatita venita de pe Terraria în cautare de hrana si o hoarda de dansatori de saraban carora li se urase cu binele, l-am tras în teapa si i-am prajit nitel iar caracatita am taiat-o felii, felii, am azvârlit-o, în cantarole si-am înfulecat-o pe înserate stropind-o din belsug cu zeama de praf de pusca.

      - Hei, se zareste ceva?! ne striga Moreaugarin de dimineata si pâna seara nelasându-ne sa soilim deloc în gabie.

      - Ape pustii!

      - Vine anaforu'!

      - Atentie la artimon!

      - Cârma banda!

      - Tine astea cu nadejde, Plotooor!

      - Trage vela, soldatoiule!

      - Molaaaa!

      - Leaga sartu'!

      - Arunca sonda!

      - Ţine straiu'!

      - Vino la tachet!

      Uite-asa roboteam pe punte. O vreme am navigat fara carbuni încercând sa-i pastram pentru lupta cea mare. Cosurile straluceau în soare si-asteptau, nebunele, sa se înroseasca, puf, puf, puf.

      - O barcaaa! a urlat într-o buna zi, ca scos din minti, Vlasko,trompetistu'.

      Ne-am bulucit la parapetu' otelit. Am scrutat întinderile. Am strigat masinistilor sa opreasca vântu' care tâsnea din tuburile de la prova umflându-ne pânzele.

      - Un semn ceresc, ne-a zis Moreaugarin baleind apele cu zaza lui cea verde.

      - Un calugaaar! a racnit Plotor, macelaru1, izbucnind în

      plâns ca un copil.

      Calugarul abia sufla. Avea o barba aspra si-ncâlcita. Nu mâncase de zile întregi. Cara cu el în barca o instalatie bizara. Am cercetat-o fara glas.

      Naufragiatu' ne-a spus pe soptite:

      - Cutreier marile si oceanele de ani de zile patruns de-un tainic gând. Vreau sa înregistrez vocea Domnului. L-am implorat adeseori sa-mi spuna un cuvânt macar. Unul, doar. Am placi cu mine si-un patefon. Nu-mi pierd speranta. Daca-mi veti da ceva merinde am sa ma rog pentru cruciada voastra, fiilor!

      Hait, mi-am zis, calugarasu' a mirosit ce hram purtam. Dar cum oare?! Viata în pustia de ape sa-l fi învatat sa citeasca-n suftetu' fiintelor?!

      Ne-am luat cu vorba. L-am omenit. A mâncat cu pofta. Ne-a deslusit cum functiona instalatia lui. Asa si pe dincolo. O cam scalda. Cruciatii mei, tut! Chiar si Moreaugarin statea gura-casca de parca se prostise cumva. Calugarasu tot îi dadea 'nainte sa ne puna un vals, un tango sau conga. Sa ne mai descretim fruntile întunecate de gânduri razboinice. Dar de unde sa fi stiut calugarasu' meu ca noi aveam arme-n trup, înfipte adânc, departe de lumina ochiului.

      - Suntem obositi frânti, m-am bagat eu în vorba, privindu-i drept în ochi pe calugaras. S-o lasam pe mâine seara, prea cucernice! Ce-ai zice de-un pat moale, din alge si flori de mare!

      S-a învoit calugarasu'. I-au sticlit ochisorii. A murmurat ceva în barba. Lasa-I, oricum n-aveam somn. L-am simtit pe la miezu' noptii. S-a strecurat tiptil pe punte, la lumina lunii. S-a dus la pupa. S-a tot mosmondit acolo. Eu eram numa' ochi si urechi. L-am vazut zarit scotând patefonu' si alegând dintre placi una de argint. Nu era patefon, vezi bine! Nici instalatie de înregistrat vocea Domnului! Am tâsnit ca o pisica din locul meu, dintre butoaiele cu ulei de masline. Golanoii mei dormeau dusi. Sforaitu' Iu' Moreaugarin se auzea pâna dincolo de Cercul P

      - Preacucernice, nu te-a prins somnu-n gheare?!

      - Ah, tu erai, baiete? a susurat calugarasu, meu fâsticindu-se un pic, ticalosul.

      Mi-a zis:

      - Am iesit pe punte. Mi s-a parut c-aud. un glas. Poate ca-i Domnul, mi-am zis. S-a îndurat de mine!

      - E cântecu' balenelor, preacucernice.

      - Aha!

      - Balenele-s mai mult ca sigur

      - Tainica lucrare cântecul asta al lor, fiule!

      - Asa o fi, precucernice, am mârâit eu pipaindu-mi pieptu'.

      Si-n ce manastire ziceai c-ai fost?! Poate pe Ascabia...

      N-am apucat sa-mi sfârsesc vorba. Calugarasu' a pus placa de argint în arma lui si-o muzica îngereasca s-a revarsat peste ape. Am simtit cum ma podideste sângele pe nas si pe gura. M-am prabusit lat pe punte. Cât pe-aci sa ma rostogolesc în valuri. Sunetele se transformasera în sageti otravitoare. îmi sângerau turloaiele, fatalia si laboiul meu cel paros.

      M-am ridicat cu greu. Mi se umflase scafârlia gata, gata sa-mi plezneasca dracu'. M-am aruncat 'nainte. Mi-am crapat pieptu' si-am tras o salva de plumbi ucigasi.

      - Tradareeee! a urlat Ibhib, tunaru', navalind pe punte

      numa' în izmene.

      - Piratiiii! racni Gargarelli, filozofu', aruncând prin vazduh iatagane de foc.

      - Dusmanuuu, baaa! urla Plotor sfâsiind totul în jur cu

      ghearele lui de otel.

      Nici urma de câlugaras. Moreaugarin m-a strâns în brate. A pus la cale o ceremonie. Falcerii lui au cântat la trombon si tobe. Moreaugarin m-a decorat. Mi-a prins de piept o medalie facuta din foile unui roman politist pe care-l stiam pe de rost. M-a pupat pe obraji. M-a înaltat în rang. M-a facut contraamiral.

      Târziu, în noapte, tragând din trabuc ca niste barosani, am stat la taclale. Golanoii sforaiau. Luna-si ridicase poalele-n cap. Sufla un vânticel cald.

      Moreaugarin mi-a zis:

      - Contraamirale, crezi în cruciada asta?!

      -...?

      - Nu simti deja diamantele de lumina veche arzându-ti

      maruntaiele?! Simti sclipirea Cetatii Ideale? Sufletul tau nu tânjea dupa lumina veche, de început de Univers? Cum o sa te simti când milioane de oameni vor navali prin portile deschise, plângând de fericire ca s-au regasit?!

      N-am zis nimic. Navigam prin ape tulburi. Poate ca deja pelerinii, pusi în garda de calugaras, ridicasera pe ziduri cratere bolborositoare si asteroizi de foc, sa ne stâlceasca, sa ne-arunce-n haul sideral!

      - Ce-o sa faci cu diamantul tau? ma zgândari Moreaugarin aruncând valatuci liliachii din trabucul sau argintiu. O sa-l înghiti ca sa devii nemuritor? Nu ti se pare a fi desertaciune? Ce-o sa faci tu cu nemurirea? Prin câte razboaie o sa-ti mai freci pielicica?! Are vreun rost? Nu e mai ametitor sa traiesti o singura data? Sa arzi ca o torta-ntr-o clipita?!

      Parsivul!

      Cum mai încerca sa ma duca cu zaharelul. Cum îmi mai scormonea el prin sufletel. Simteam eu unde bate. Vedeam eu care e lucrarea lui! Voia sa-i dau diamantu' meu. Hulpavnicul!

      I-am râs în nas:

      - Si de ce n-as fi si eu nemuritor?!

      -Vrei sa te cuprinda plictisu', Bazar?! Nemurirea e pentru spiritele alese! Ele au a devenit principiul lui unu care se multiplica! Ţi-ar place sa nu fii soidatoi în carne si oase ci un principiu care ordoneaza Universul în Marele Joc? Vrei sa te cununi cu Absolutul în dauna carnii?!

      - Si-atunci?

      - Vinde-I, Bazar! Il cumpar eu!

      Auzi pramatia! Cum ma mai îmbrobodea! Nu-i statea în gând Iu' Moreaugarin sa elibereze Cetatea Ideala pentru oamenilor, cum ne mai mintise, ticalosu'!

      Am strivit trabucu' sub bocanc si m-am dus sa ma culc. M-am perpelit toata noaptea. N-am avut somn. Am visat bazaconii.

      în zori ne-am potrivit orologiu'. Am facut un salt în timp. Ne-am zanganit armurile. Ne-am încolonat pe punte. Am îngenuncheat. Ne-am facut semnul crucii. Ne-am pregatit de lupta.

      Ibhib, tunaru', m-a tras de-o parte. Mi-a aratat o punga doldora de galbeni. Mi-a soptit:

      - Bazar, baiatule! Lasa dracu' nemurirea! Ce-ti pasa ? Uite, noi i-am vândut partea noastra Iu' Moreaugarin. Ce te mai codesti? Uite cu ce de banet m-am procopsit!

      l-am tras una peste ceafa. L-am muscat de urechile-i clapauge.Ce parsiv, tunaru'. Gata, gata sa ma vânda de neânceput Iu' Moreaugarin.

      - Om mai vedea, tunarule!

      Ceturi grele s-au coborât pe punte. S-a revarsat un suvoi de foc peste noi. Ne-au lovit stele rotitoare. Un sarpe de otel a sfichiuit vazduhu'. Pelerinii-si tot schimbau forma. Ibhib i-a lovit cu tunul. Vlasko, trompetistu', i-a macelarit transformându-si sunetele în bombarde.

      Moreaugarin urla, prefacuta:

      - Pentru Cetatea Ideala, înainteeee! Asa tigrii mei! Sa eliberam zidurile de lumina vecheee!

      Cum o mai scrântea! Cum mai mintea!

      Vazduhu' pârâi. Trozni. Gemu. Apele-nghetate-ncepura sa fiarba zgomotos. Se prabusi o banchiza. Soarele se subtie. Undeva, în înalt, spânzura o stea rânceda.

      - Uraaaaa! tipa Ibhib, tunaru', luându-o pe urmele iu' Moreaugarin.

      - Pe ei! ne îndemna Plotor, macelaru', prostindu-se si el.

      într-un târziu s-a lasat linistea. Peste întinderile albite de zapezi, pluti o vreme un fum purpuriu. Curgea sânge din cer. Fulgui vreme de câteva ceasuri. Ne-am strâns la poalele Cetatii Ideale si ne-am curatat armurile. Niste pasaroi de prada ciugulesc hoiturile pelerinilor. Moreaugarin se cocota pe o bombarda înca fierbinte vrând sa ne tina un nou discurs. Era tot cu ochii dupa mine acum ca se sfârsise lupta si trebuia sa-mi dea partea mea, un diamant de lumina veche. Golanoilor nici nu le pasa de tarasenia asta. Se pusesera pe baut zeama din praf de pusca si lalaiau cântecele porcoase. Moreaugarin striga cu o voce gâtuit:

      - Va multumesc, tigrilor1 Cavalerii mei! Cetatea Ideala va fi...

      Vazând ca nu-l asculta nimeni, lasa pagubas. Isi scoase pumnalul si începu sa râcâie zidurile mângâind cu evlavie diamantele de lumina veche. M-am tinut dupa el. S-a rastit la mine furios:

      - Ce vrei?!

      Ce sa fi vrut? Partea mea, vezi bine. El nici n-a vrut s-auda, a-nceput sa urle:

      - Ani de zile am dorit nemurirea! Am cautat-o în iubirea

      unei femei! în van! Agatha nu era nemuritoare! Madam Brizard si-a batut joc de mine! Ai auzit de ea, soldatoiule?!

      - Nu, am zis eu rusindu-ma un pic.

      - Ce stii tu? Eu am adus Mandhala1 Stii de ce?

      - Nu, am recunoscut eu bâtâindu-ma.

      - Esti un prefacut, Bazar. Am cunoscut-o pe maica-ta. La fel era! Si toti cei din Adamville erau niste prefacuti! Floarea spiritului?! Nicidecum! Niste ticalosi! Potlogari! Gargaragii! Lenesi si corupti! Se-avântau dupa gloria desarta! înjurau guvernul dar ajunsi în scaun ministerial s-ar fi capatuit pe ruptelea!

      -Ii judeci, Moreaugarin? Aidreptu'asta sa judeci oamenii?!

      - Prostule! N-ai sa stii niciodata...

      - Vrei sa mai faci un experiment, ceva?! l-am întrebat pipaindu-mi pieptul.

      S-a prins, ticalosu'. Dara râs în hohote. Sa-I ucid, mi-a zis. S-ofac repede, repede, mi-a zis.

      - Hai, nu te codi! Tu esti începutul si sfârsitul!

      - Taci!

      - Hai, Bazar! Asta e menirea ta! Trage, soldatoiule!

      - Inca o vorba si te fac harcea-parcea, l-am amenintat în

      van dându-ma un pas 'napoi.

      - Curaj, Bazar! Fa-o!

      Se juca cu mine. Voia sa ma chirfoseasca cu raza lui cea verde. Voia sa dea o lectie soldatoilor. Sa nu-i mai poarte careva sâmbetele. Sa-i conduca asa cum avea el chef.

      Mi-a strigat:

      - Poti s-o faci! Hat, ma asteapta Absolutul! Eu sunt

      principiul lui unu care se multiplica!

      Uite-asa striga Moreaugarin!

      I se zbatea o pleoapa. îi fierbea sângele în vine. Incepu sa scoata diamantele si sa le strânga cu o mâna tremurânda. M-am repezit si-am înfulecat unul Moreaugarin a izbucnit în hohote de plâns. S-a repezit sa ma strânga de gât. Am slobozit o salva de s-au cutremurat întinderile. Moreaugarin a facut un pas înapoi stergându-si sângele de pe buze. Am închis ochii si-am slobozit în pumni de plumbi fierbinti.

      Moreaugarin s-a prabusit. S-a zvârcolit pret de câteva clipe mustind de sânge, S-a rostogolit de pe punte înrosind spuma valurilor. L-a luat o pala de vânt si l-a risipit printre gheturi. S-a spart în mii de cioburi.

      Cum coboram pe pasarela, l-am zarit pe unul iesind din nisip. A venit la mine si, vorbind în dodii, mi-a spus de parca neam fi cunoscut de când lumea:

      - Moreaugarin, cerul e rosu, o sa fie vânt.

     

© Copyright Ovidiu Bufnilă
Nu există nici un comentariu  
Comentează articolul  Spune-ţi părerea

    Toate câmpurile sunt obligatorii.
    Comentariul nu poate include link-uri.
    Dacă sunteţi logat, numele şi emailul se autocompletează.
    Comentariile sunt moderate şi vor apărea pe site numai după aprobare.

Nume :
Email (nu va fi afişat) :
Comentariu :


   SFera Online v.3 Final Edition - arte vizuale şi literatură de anticipaţie
      Toate drepturile rezervate. Copyright © 2001 - 2011 SFera Online | © 2011 - 2015 Arhiva SFera Online