evomag.ro
    science-fiction fantasy poezie eseu arte vizuale
Caută :  
Resurse Contact
Ceasul ispitirii  -  Jocul Zeilor (VII)  -  Paradox  -  Taxi  -  Altă Poveste(?) modernă  -  Îngerul cenuşiu - Gabrielle  -  Ambuscadă pe Uslar  -  Nouăsprezece zile (II)  -  Plasa pe jăratic  -  Partida de bridge  -  Big Bang Boo  -  Reactorul  -  Gondolierul  -  La vânatoare da "Eilian"  -  Detenţie  -  Jocul Zeilor (V)  -  Meduza (VII)  -  Corabiile lungi  -  Omul apropiat  -  Noapte bună, Andrei  -  Fie-mi apa uşoară !  -  Călătorie la Muzeul Quale  -  Mărturisirea lui Abel  -  Drum fără întoarcere  -  Transcendere  -  Ea, eu şi ei  -  Veşnic orizont  -  Cincizeci  -  Povestire  -  Pierderea  -  Gânduri  -  Limoniu  -  Poveste de mahala I : Meciul  -  Lumea lui Ingo  -  Peştele albastru  -  Istoria spirilor de la începuturi până la trecerea munţilor  -  Lumina neagră  -  Sedrina  -  În tren  -  În vizită la psihiatru  -  Rapsodia  -  Tahiji  -  Corespondenţă literară  -  Luminile oraşului II  -  Novicele  -  Fragmentalism  -  Între „Ei” şi noi, Pământul! (V)  -  Îndelunga aşteptare  -  Metastază  -  Visul


Jocul Zeilor (I)

EPISODUL I

Adrian Vlad Vicenţiu



Publicat Duminică, 13 Iunie 2010, ora 10:48

      Un oftat de uşurare aproape imperceptibil ieşi din pieptul căpitanului Birmaq în timp ce acesta se aşeză mai comod în braţele primitoare ale unuia dintre fotoliile aflate în încăpere. Niciunul dintre cei prezenţi acolo nu-i acordă vreo clipă de atenţie după cum nu păreau să fie prea interesaţi nici de lucrurile cu care se îndeletniceau. Greutatea care a dispărut dintre ei poate fi observată şi cu ochiul liber. Arată ca nişte copii care tocmai au terminat şcoala şi se pregătesc să meargă acasă, gândi căpitanul. Umbra zâmbetului ce îi răsări pentru o clipă pe buze era cea a drumeţului care îşi îndeamnă picioarele trudite atunci când descoperă pe neaşteptate, după o curbă, capătul unui drum îndelungat la care a purces. Până acum ne-am încadrat bine în program în ciuda pesimismului lui Darius. Mai avem doar un ultim hop dar ce era mai greu a trecut, îşi mai spuse el lăsând loc din nou zâmbetului ascuns.

      Câteva clipe mai târziu, ca de fiecare dată când ajungea în acest moment al călătoriei, senzaţii binecunoscute îl asaltară. Gonind parcă stresul, sângele începu să-şi facă simţită prezenţa, croindu-şi drum prin degetele vlăguite de trecerea timpului, încleştate până atunci de jilţ. Migrena sâcâitoare, ecou dureros al oboselii acumulate, se disipă rapid până aproape de dispariţie în timp ce mii de furnicături mărunte începură să-i mărşăluiască prin tot corpul. Un alt oftat, dar nu de uşurare, luă locul celui dintâi — spectrul bătrâneţii începuse să devină tot mai ameninţător.

      Cu toate acestea se simţea relaxat. Mai mult chiar, odată cu revenirea la o viteză de croazieră, normală, încercă să-şi lase gândurile să cutreiere libere, departe de orice probleme. Şi reuşi. Atmosfera de vacanţă prezentă printre oamenii săi puse stăpânire şi pe el. Furat de amintiri observă numai într-un târziu prezenţa pasagerului din faţa sa. Cu ochii mijiţi, îi aruncă o privire furişă şi iscoditoare, pe jumătate intrigată, pe jumătate amuzată.

      Un sentiment nelămurit pe deplin, ca o atingere nostalgică a unor umbre din trecut, îl detaşa de realitate ori de câte ori se întâmpla să se găsească în apropierea lui Angir. Evadările de acest gen erau însă ca nişte capsule tonice, energizante care îi umpleau ochii de luminiţe tainice ce îi iradiau pe faţa prematur bătută în riduri adânci. Sursa acestor stări fortifiante, neştiutoare, alterna paşii măsuraţi ai unui dute-vino ca de metronom, cu pauzele îngândurate petrecute în faţa ecranului panoramic al navei, având privirea pierdută, aţintită în spaţiu asupra unui punct numai de el cunoscut.

      Nu putea să-şi dea seama de ce se simţea atât de legat de el. De fapt, ştia prea bine dar încă refuza cu încăpăţânare să-şi accepte sentimentele. Ar fi fost o contradicţie flagrantă cu perceptele în mijlocul cărora crescuse. Îi mai răsunau parcă şi acum în urechi primele cuvinte cu care i se adresase mentorul său, atunci când fusese acceptat la o vârstă fragedă în rândul Independenţilor: “Profitul este cheia existenţei noastre. Tot ceea ce avem mai bun în noi trebuie pus fără cumpănire în atingerea acestui scop. Gândurile, sentimentele, visele tale sunt corecte în măsura în care converg cu ideea de profit. Mai înţeles?”

      Îşi sacrificase întreaga viaţă pentru aceasta. Dar nu reuşiseră să-l schimbe într-un mod definitiv. Nu ar fi trebuit să aibă aceste “sentimente deviante”, cum le numeau ei. Dar niciodată în sinea lui nu se considerase un îndoctrinat, indiferent despre ce ar fi fost vorba, şi tot ceea ce se străduiseră cu atâta zel să formeze în el nu fusese decât o pojghiţă care înghiţise temporar eul său lăuntric. Cert era că pe măsură ce înaintase în vârstă îi era tot mai clar că nu devenise unul de-al lor.

      Dincolo de toate acestea, ceea ce îi atrăsese de la bun început atenţia căpitanului, aducându-i aminte de propria-i tinereţe, era privirea directă şi tăioasă a tânărului, energia care deborda la fiecare mişcare a acestuia. Altfel, înalt şi slăbuţ, cu o claie de păr roşcat şi sârmos ce nu asculta deloc de nici un fel de piaptăne, Angir nu părea să se evidenţieze prea mult faţă de alţi tineri de vârsta lui.

      - La urma urmei nu-i treaba mea şi n-ar trebui… mormăi el destul de tare, căutându-şi pipa şi punga de tutun prin buzunare, oprindu-se însă brusc când observă mina întrebătoare cu care îl privea secundul.

      În ultima vreme i se întâmpla din ce în ce mai des să vorbească de unul singur fără să-şi dea seama. Alt semn al vârstei. Oamenii se uită la mine din ce în ce mai îngrijoraţi. Oare a venit vremea să renunţ definitiv? Oftă din nou.

      Nu mai avea energia de odinioară dar experienţa şi autoritatea sa în rândul oamenilor erau încă de neînlocuit. Era obligat să continue.

      Zumzetul şoaptelor ce plutea leneş pe puntea principală se sparse brusc, tulburând gândurile căpitanului, când secundul anunţă:

      - Ne apropiem de sistemul solar destinaţie, căpitane. Ar trebui să încetinim viteza pentru a nu avea nici un fel de probleme cu Gardienii de Sistem, îl avertiză el cu vocea celui care ştie că intervine într-un moment inoportun.

      - Ce fel de probleme pot să ne pună? Nu e doar un control de rutină? îl chestionă mirat Angir pe căpitan.

      Tânărul se întoarse contrariat spre Birmaq dar acesta nu dădu nici un semn că ar fi auzit intervenţia secundului sau întrebările lui Angir.

      În locul răspunsului aşteptat, întrebări.

      - Ai mai făcut vreodată o astfel de călătorie? nu-şi putu înfrânge curiozitatea secundul.

      - Nu, recunoscu simplu Angir.

      - Şi niciodată nu ţi-ai dorit? N-ai vrut să vezi cum e acolo, afară? N-ai mai fost în nici un alt loc în afară de Sagius II? îl bombardă secundul fără să răsufle.

      - E un interogatoriu cumva? se răsti Angir către secund.

      Căpitanul interveni pentru prima dată, împăciuitor, făcându-i semn secundului să-şi vadă de treaba lui:

      - Nici pe departe. Este doar curios. Nu ni se întâmplă prea des să avem pasageri, îi explică el. Tu eşti o excepţie notabilă, la fel ca şi curiozitatea lui de adineaori, se scuză el, încruntându-se apoi uşor înspre secund.

      - Excepţie notabilă? întrebă Angir cu o mină amuzată. Mi se pare normal de vreme ce mă aflu pe o navă comercială şi nu una de pasageri.

      - Nu e totul atât de normal pe cât îţi închipui. Teoretic, oricine poate călători prin spaţiu dacă doreşte, însă practic, doar cei ce îndeplinesc anumite condiţii nescrise, reuşesc acest lucru. Poţi să vrei să pleci, aşa, pur şi simplu, dar tot aşa de simplu ai fi refuzat sau şi mai rău poţi fi luat în observaţie, îi răspunse cu o tonalitate sumbră Birmaq. Inclusiv dacă alegi să călătoreşti cu o navă de pasageri, zâmbi el amar.

      - Vrei să spui că până acum am trăit într-un fel de închisoare mai mare fără să-mi dau seama de lucrul ăsta? îl tachină Angir în continuare pe căpitan.

      - Eşti pe aproape. Atâta timp cât nu vrei să pleci nicăieri şi nu te interesează problema poţi să-ţi petreci întreaga viaţă fericit, acolo unde ai început-o. Neştiutor dar fericit. Ca un deţinut care nu-şi cunoaşte condiţia. Prizonierul dintr-o închisoare ştie că e reţinut acolo şi că nu poate pleca. E păzit de gardieni, are în faţă gratiile celulei. Şi mai presus de toate e vinovat de ceva. Tu probabil nu ai avut acest sentiment, nu?

      Angir clătină din cap răspunzând negativ la întrebare. Amuzamentul încă i se mai citea în priviri dar după răspunsul dat de Birmaq îşi dădu seama că acesta vorbeşte cât se poate de serios. Discuţia promitea să îi dezvăluie câteva necunoscute cu care se luptase de la începutul acestei ciudate călătorii. Cu atât mai bine.

      Totuşi nu reuşise încă să se dumirească unde vrea să ajungă bătrânul. Acesta continuă să se explice:

      - Închipuieţi o colivie mai mare cu nişte zăbrele invizibile. Pasărea dinăuntru nu conştientizează că e închisă. Şi chiar dacă se loveşte de gratii de cele mai multe ori nu-şi dă seama de rostul lor.

      - Cum e posibil aşa ceva? întrebă contrariat tînărul.

      Să fie oare atât de ignorant pe cât pare? Sau e doar un joc de-al lui? Birmaq nu dădu curs niciuneia dintre întrebările nerostite, pregătindu-se doar să-i ofere o explicaţie exactă şi succintă a modului în care decurgeau lucrurile:

      - Ai auzit de Compania de Transporturi şi Comunicaţii presupun, nu? reluă el.

      - Cred că am auzit de ei.

      - Ăsta-i numele cel mai frecvent folosit. De obicei poartă denumiri diferite în locuri diferite. Tocmai pentru a nu trezi bănuieli. Dar de fapt toate reprezintă una şi aceeaşi afacere sau cum vrei tu s-o numeşti. Şi fără nici un echivoc, continuă el, modul în care cei de la CTC înţeleg să-şi gestioneze treburile în domeniu miroase de la depărtare a putere discreţionară. Deţin monopolul absolut în domeniu şi controlează cu stricteţe spaţiul, dar până la a sancţiona drastic orice fel de abatere aşa cum înţeleg ei s-o facă… cam aşa stau lucrurile…

      Angir nu spuse nimic începând să perceapă gravitatea spuselor căpitanului.

      - Întreaga Federaţie nu e altceva decât o blestemată de închisoare, izbucni brusc bătrânul, atrăgând atenţia tuturor.

      Înfruntă rând pe rând privirile aruncate asupra lui continuând apoi mai liniştit:

      - Înţelegi acum că o să trebuiască să le dăm o explicaţie pentru omul în plus, adică pentru tine, dacă o să te observe la bord. Şi nu ar fi bine pentru nimeni. “Explicaţie” e un surogat pentru metodele lor de chestionare, încheie el cu un aer mohorât.

      Asta era deci problema. Toată tăcerea asta din jurul meu începe să prindă contur în sfârşit.

      - Dar am înţeles că formalităţile mele trebuiau să fie gata până la plecarea navei, altfel n-aş mai fi fost acum aici. Mi s-a spus că nu există nimic mai simplu decât asta, încercă el o explicaţie liniştitoare. Măcar Poha m-a avertizat că voi fi pe picioarele mele foarte curând.

      Birmaq îşi întoarse privirea către secund, fără a-i mai răspunde tânărului, şi îi spuse agasat:

      - Eu o să-l duc de aici pe Angir pentru a-l feri de privirea şi întrebările inopinante ale Gardienilor. Preia comanda şi pregăteşte-te pentru formalităţile de control.

      - Am înţeles, căpitane.

      Ridicându-se greoi din fotoliu se întoarse către Angir care privea în continuare întrebător la el:

      - Vino cu mine. Vei sta ascuns în compartimentul meu de dormit până după plecarea lor. Ajunge doar o simplă bănuială din partea Gardienilor pentru a ni se refuza trecerea mai departe iar eu exact de asta nu am nevoie.

      Nici nu ieşiseră bine din sala de comandă şi Angir deschise subiectul care-l frământase de fapt până atunci:

      - Cum e căpitane? Poţi să-mi spui mai multe lucruri despre ea? spuse el încetinindu-şi paşii.

      - Despre… ea? Nu înţeleg la ce te referi! veni răspunsul după o pauză scurtă, răstimp în care Birmaq se opri dea binelea uitându-se foarte mirat la interlocutorul său.

      - Despre Terra! Nu într-acolo ne îndreptăm? reluă discuţia Angir însufleţindu-se brusc. Am auzit că nu ai fi la prima călătorie spre Pământ şi speram să aflu câte ceva de la tine căci pe Sagius II nimeni nu ştie nimic. Până şi Baza Centrală de Date a Federaţiei nu are decât câteva informaţii nesemnificative cu privire la ea.

      Un noian de gânduri şi întrebări se abătu asupra căpitanului odată cu ultimele cuvinte ale lui Angir. Accesul în Baza Centrală de Date nu putea fi făcut de oricine. Cum a ajuns puştiul acolo? Ce fel de informaţii căuta? Cu câteva momente în urmă spuse-se că nu părăsise niciodată Sagius II. Şi chiar dacă primise informaţiile de la altcineva tot apăruseră destule semne de întrebare care să-l facă circumspect. Cu toate asigurările date de Poha, câteva lucruri simple trebuiau puse cap la cap şi lămurite înainte de a mai oferi orice fel de informaţii acestuia.

      Se putea ca tînărul să nu fie nimic mai mult decât ceea ce pretinse-se că este. Sau dimpotrivă. Se putea ca sub aparenţe să se ascundă şi altceva. Naivitatea afişată, falsul interes, manifestat atât cât trebuia, faţă de securitatea tuturor în ceea ce priveşte Gardienii sau acum Terra, puteau fi doar manevre menite să-i distragă atenţia. Nici acum nu ştia sigur ce hram poartă Angir. Se linişti însă puţin la gândul că în ciuda simţămintelor pe care tânărul i le crea, atenţia şi judecata nu îi erau afectate prea mult de acestea. Sau poate devenise el paranoic. Nu mai era sigur de nimic.

      - De ce crezi că nu aş fi la prima călătorie spre Terra? îl întrebă el.

      - Oamenii tăi mi-au spus că faci curse regulate pe aici. Şi cred că şi preaonorabilul Poha a menţionat ceva. Nu am vrut să par indiscret dar cînd le-am cerut să-mi spună câte ceva despre Terra mi-au spus că tu eşti cel mai în măsură să-mi răspunzi, deoarece cunoşti cele mai multe lucruri. Şi eşti cel mai vechi pe ruta asta.

      Au procedat aproape corect. Nu trebuiau să ofere informaţii mai mult decât era necesar, unuia despre care nu ştiu mai nimic. Am să le atrag atenţia pe viitor asupra acestui lucru. Nu-i nici o problemă, continuă el zâmbind. Ce fel de informaţii ai vrea să ştii despre ea? mai adăugă, hotărându-se să i le ofere doar pe acelea seci, fără valoare, care nu l-ar fi condus pe Angir prea aproape de activitatea lor în zonă. Din fericire acesta veni în întâmpinarea gândurilor lui.

      - Nimic extraordinar. Ceea ce vroiam să aflu sunt doar câteva informaţii generale, de genul celor care le-ai găsi într-un ghid planetar obişnuit, dacă există aşa ceva despre Pământ.

      - Hmm… Nu ştiu cât va conta pentru tine şi nu vreau nici să te descurajez sau să te dezamăgesc dar nu cred că Terra este o alegere prea fericită pentru un voiaj. Chiar dacă eşti un căutător de artefacte, aşa cum susţii, gândi el. Pentru mine nu este decât un loc unde nu mi-ar place să zăbovesc prea mult. Poate ţie îţi va plăcea, la fel ca unora dintre oamenii mei, dar mă tem că la timpul petrecut de ei aici au observat numai partea exotică a lucrurilor. În orice caz, primele impresii pe care o să ţi le formezi la faţa locului o să te edifice îndeajuns. O să vezi, îi răspunse cât se poate de evaziv căpitanul, reluându-şi mersul.

      - Sunt de acord cu tine, zise tânărul alăturându-i-se. Am învăţat să-i ascult pe alţii dar niciodată să nu privesc lucrurile prin ochii lor decât atunci când nu am încotro sau când vreau să-i cunosc mai bine, spuse el mirându-se de uşurinţa cu care îşi dezvăluia gândurile în faţa căpitanului.

      Birmaq continuă să meargă, trăgând din când în când din pipă, răstimp în care Angir aşteptă răbdător. În cele din urmă reluă:

      - Nu sunt prea multe de spus. Mai mult de jumătate din uscatul planetei este nelocuit sau nelocuibil. Băştinaşii sunt risipiţi pe restul Terrei dar nu formează aglomeraţii umane foarte mari. Cea mai răsărită comunitate pământeană nu depăşeşte în număr populaţia unui habitus mediu de pe Sagius II. Terra nu mai e astăzi decât o planetă în cădere liberă… Istoria acestor locuri spune însă că în trecutul îndepărtat ar fi fost o civilizaţie înfloritoare, ba chiar mai mult, că de aici ar fi pornit Marea Aventură a Spaţiului…

      - Da, desigur, îl întrerupse zeflemitor Angir. Nu cred că este cazul să mă confunzi cu cine ştie ce turist dornic de informaţii senzaţionale, căpitane. Ştiu că fiecare planetă are istoria ei, mai mult sau mai puţin întreţesută cu legende, dar încă nu am auzit de vreuna care să susţină că a fost la originea Marii Aventuri. M-am interesat mai îndeaproape de această problemă. Cât despre istoria Pământului, probabil sunt numai nişte bazaconii istorice bune de spus vizitatorilor creduli, care chiar vor să creadă sideraţiile astea.

      - Istoria este mai mult decât vrei tu să crezi, spuse căpitanul. Poate pentru tine nu reprezintă decât nişte evenimente demult trecute, care şi-au pierdut importanţa astăzi, dar care rămân în memoria tuturor, accentuă Birmaq, sau nişte obiecte prăfuite uitate printr-un muzeu, dar într-un fel, fără ea, existenţa noastră s-ar abrutiza în neant. În timp, am uita unii de alţii, ne-am închide în noi, şi în locul Federaţiei de astăzi am avea probabil doar o mulţime de lumi atomizate, necunoscute una alteia, fără viitor şi fără trecut. Cu toate că şi acum ar exista loc pentru mai bine...

      - Modul acesta de a vedea lucrurile mi se pare puţin cam exagerat şi pesimist, replică Angir de data aceasta cu toată seriozitatea.

      - Da, dar ai înţeles ceea ce am vrut să-ţi spun. Nu toate lucrurile sunt apreciate la adevărata lor valoare.

      — Uiţi căpitane că am o pregătire în domeniu...

      Birmaq se opri scoţând dintr-un buzunar o cutiuţă plată pe care o scutură lăsând să se audă un zgomot înfundat:

      - Ce vezi?

      - O cutie roşie.

      - Iar eu una albastră, replică el întorcând cutiuţa pe cealaltă parte. Vezi, fiecare poate să vadă doar o anumită parte, niciodată întregul chiar dacă pretinde acest lucru. Aşa e şi istoria. O cunoaştem doar parţial şi subiectiv. Suntem subiectivi până în cele mai mărunte afirmaţii. Chiar şi cei care o mai studiază, spun ei la modul obiectiv, sunt asemenea nouă. Istoria însă este dincolo de subiectivism sau obiectivism, ea pur şi simplu este. La urma urmei ea este cea care ne studiază pe noi. Mi-ar place să pot inversa rolurile. Şi, scutură el cutiuţa lăsând să se audă din nou zgomotul înfundat, oricum sunt puţini aceia care reuşesc să arunce o privire înăuntru.

      Angir păru să mediteze la cele spuse de căpitan vru să spună ceva dar se răzgândi. Acum o detestă iar după câteva momente îi ia apărarea. Planeta asta devine, cu cât ne apropiem din ce în ce mai ciudată.

      După câteva minute se opriră în faţa unei uşi care se deschise silenţioasă în faţa lor. Intră înăuntru, iscodind cu ochi curioşi întreaga încăpere. Nimic deosebit. Dimpotrivă putea spune că ocupantul ei ducea o viaţă austeră.

      - Am ajuns, spuse căpitanul. Rămâi aici până voi trimite pe cineva care să te anunţe că totul este în regulă.

      Dădu să plece, apoi se întoarse cu o faţă gânditoare către tânăr care încă mai stătea în cadrul uşii:

      - Era să uit cel mai important lucru. De ceea ce trebuie să ţii seama în primul rând pe Terra este rolul extraordinar pe care-l joacă religia. O să-ţi dai seama de asta în momentul în care-i vei cunoaşte pe Slujitori, preoţii ce oficiază în templele locale.

      Îşi aprinse pipa şi cu capul învăluit de unduirile fantomatice ale unui norişor de fum aromat plecă agale către punte. Discuţia cu Angir îi reaminti împrejurările ciudate în care îşi făcuse apariţia călătorul său.

      În tot răstimpul în care hoinărise prin cele mai negândite colţuri ale spaţiului, cum îi plăcea să spună, era pentru prima oară când i se cerea un astfel de riscant şi neobişnuit serviciu. Neobişnuit deoarece venea din partea unuia dintre cei mai importanţi clienţi ai săi, o persoană influentă, cu multe relaţii, care şi-ar fi putut rezolva mult mai uşor problema fără să apeleze la serviciile lui. Riscant, fiindcă obişnuia să cântărească bine lucrurile înainte de a lua o decizie iar acum intrase legat la ochi în toată povestea asta.

      Era a doua oară când o decizie luată în pripă avea să-i schimbe viaţa.

      Întâia oară, ezitase frământat de nelinişti, între a continua ca Independent şi a lăsa locul altuia. Era unul dintre cei care avuseseră norocul sau ghinionul, nu putea să-şi dea seama bine de asta, de a se număra printre Independenţi. Iniţial avuse-se de gând să se retragă undeva - nici el nu ştia prea bine unde - undeva unde să nu mai simtă la fel de acut trecerea timpului care începuse să se insinueze în trupul altădată puternic, apăsându-l cu greutatea anilor. Ar fi vrut să ducă o viaţă tihnită, atât cât îi mai rămăsese, dar i se oferise oportunitatea de a face contrabandă cu tutun. Şansa de a purta o ultimă bătălie cu timpul, cum o considerase el. Şi acceptase fără a se gândi prea mult la urmări.

      “Contrabanda” nu era decât un nume pompos, pe care-l luase în derâdere, pentru o acţiune lipsită de orice fel de primejdii. Era, într-adevăr o treabă facilă, care se dovedise de cele mai multe ori plictisitoare, deşi exploatarea şi comercializarea tutunului erau interzise din timpuri imemoriale. Unii spuneau că înainte chiar de plecarea primilor oameni în Marea Aventură a Spaţiului. Dar ca dintotdeauna, existaseră indivizi care îşi făcuseră un mod de viaţă cu astfel de ocupaţii interzise. Lui i se părea o slujbă nici mai bună nici mai rea decât altele. Şi cine să ţină cont de o lege arhaică?

      Oricum din câte ştia el şi din câte îi spuseseră Slujitorii, tutunul era aproape cu desăvârşire necunoscut cu câteva excepţii minore: cele câteva planete, cu care făcea contrabandă, izolate unele de altele. Dacă mai punea la socoteală că doar el şi alţi câţiva se ocupau cu aşa ceva, chiar nu avea de ce să-şi facă griji prea mari. Riscul era mic însă exista.

      A doua oară era acum. Ar fi refuzat cu siguranţă, bănuind că există ceva în neregulă cu această solicitare dacă nu ar fi simţit undeva în inconştient, la vederea necunoscutului, că existau anumite legături, fire ale destinului care invariabil aveau să le unească drumurile şi asta nu întâmplător. Dar, îşi spunea mai apoi oftând, acestea probabil nu erau decât dorinţele unui bătrân ce visa cu ochii deschişi o întruchipare a unui fiu dorit, pe care l-ar fi putut avea. Tot ceea ce realizase într-o viaţă tumultoasă nu putea înlocui lipsa unui fiu, lipsă devenită în ultima vreme o povară din ce în ce mai greu de purtat.

     

      Nepot al căpitanului - acesta era hramul cu care era investit cel mai des Angir. Apariţia lui avuse-se darul să scoată echipajul din amorţeala obişnuită. Cele mai fanteziste idei cu privire la identitatea şi scopul pentru care tânărul venise la bord circulau cu iuţeală pe culoarele navei. Ba că era un nepot al căpitanului venit să înveţe rosturile navigaţiei pentru a prelua la retragerea acestuia cargoboatul, ba că era un individ certat cu legea, care plătise o sumă considerabilă pentru a se îmbarca şi a-şi face pierdută urma, astfel că nimeni nu mai ştia nimic sigur cine era cu adevărat misteriosul pasager. Nici măcar el, care-l adusese la bord nu ştia prea multe deşi încerca să ascundă acest lucru.

     

      Gândurile îi fură întrerupte neplăcut pentru a doua oară în ultima jumătate de oră când unul dintre difuzoarele încastrate undeva în perete pârâi sec:

      - Avem probleme pe punte cu Gardienii, recunoscu el vocea ofiţerului de serviciu.

     

      - va urma -

     

© Copyright Adrian Vlad Vicenţiu
Nu există nici un comentariu  
Comentează articolul  Spune-ţi părerea

    Toate câmpurile sunt obligatorii.
    Comentariul nu poate include link-uri.
    Dacă sunteţi logat, numele şi emailul se autocompletează.
    Comentariile sunt moderate şi vor apărea pe site numai după aprobare.

Nume :
Email (nu va fi afişat) :
Comentariu :


   SFera Online v.3 Final Edition - arte vizuale şi literatură de anticipaţie
      Toate drepturile rezervate. Copyright © 2001 - 2011 SFera Online | © 2011 - 2015 Arhiva SFera Online