evomag.ro
    science-fiction fantasy poezie eseu arte vizuale
Caută :  
Resurse Contact
Jocul Zeilor (V)  -  Mimi, Momo şi Mumu  -  Mergem acasă  -  Geneza  -  Valoare reziduală  -  Luminile oraşului XXV  -  Omul-care-stătea-cu-nasul-în-flori  -  Un singur trup, un singur suflet  -  Penato e căutat de prieteni  -  Darul divin  -  Uchin (fragment)  -  Muribundul  -  Cadoul  -  Program de criză  -  Somnul  -  Halucinaţie  -  Copilul gheţii  -  Jocul  -  Pastel  -  Povestire  -  Ambuscadă pe Uslar  -  Experimentul  -  System Error  -  Emoţia reîntoarcerii  -  Acolo sus, vulbul  -  Icoana  -  Pojghiţa subţire a conştiinţei  -  Transplant de suflete...  -  Răscrucea  -  Luminile oraşului VIII  -  Dialog cu Ion Luca Caragiale  -  Curândul  -  Uitare  -  Aura urii  -  Praf minune  -  Meduza (VI)  -  Greaţă  -  Povestea knorgului care îşi caută mama  -  Aseară...  -  Rochia străvezie  -  Om vs. cyborg  -  Cu preţul morţii  -  Joia neagră  -  Casa libertăţii  -  Luminile oraşului  -  Vară cu ciocănitori  -  Vânzătorul de ghilotine  -  Păsări de pradă  -  Valea blestemată  -  Oglinda


Proză absurdă

Desertului i-a luat locul orasul...
  Călin Kruse
Coconul
Conştiinţa împăcată
Muza
varianta print

Călin Kruse



Publicat Luni, 17 Iunie 2002, ora 10:05

      S-a întâmplat sa ies cu doua minute mai târziu din casa si sa constat ca autobuzul care întârzie în fiecare zi a fost tocmai astazi punctual.Si cum parintii mei nu erau acasa, iar eu nu aveam chei, m-am hotarât sa fac pe jos cei treisprezece kilometri pâna la scoala.

      Timp sa admir peisajul nu aveam.Trebuie sa ma grabesc daca vreau sa ajung la prima ora dar, desi soseaua era destul de libera, nu înaintam deosebit de repede.Nu stiu nici eu de ce.

      Cu astfel de drumuri lungi nu sunt obisnuit.Am mers odata pâna la celalalt capat al satului ca sa iau, într-o stropitoare, apa pentru flori, dar sa ma deplasez dintr-un punct A într-un punct B - si mai ales când distanta este treisprezece kilometri - îmi pare aproape imposibil.Si pe deasupra pe propriile mele picioare.Daca as fi avut o bicicleta la îndemâna sau cel putin o pereche de Inline, ar mai fi mers. Dar asa, pe jos...E destul de deprimant.

      Dupa un kilometru am simtit pamântul cutremurându-se sub picioarele mele.Un arbore - cred ca era un stejar - iesi din pamânt cu tot cu radacini si ramase suspendat în aer, într-un mod cu totul inexplicabil.Un fulger rebel si neasteptat îl aprinse, si acum ardea ca un foc de tabara în mijlocul padurii, solitar si linistit.Desi am mers fara încetare, încercând sa nu dau atentie acestor evenimente, cutremurul m-a ajuns din urma, iar din asfaltul crapat si fierbinte a rasarit o tufa de trandafiri negrii.Daca n-as fi ocolit-o la timp, cu siguranta ca as fi ramas agatat în spinii lor.In rest, nu se schimbasera prea multe.Cerul avea aceeasi culoare rosie-vânata-transparenta, amintindu-mi indirect de o aurora boreala, iar temperatura aerului era tot de 45¡C la umbra.Dar cine avea nevoie de umbra ?

      Intâmplarea nu m-a impresionat; doar mai aveam doisprezece kilometri, si trebuia sa ma grabesc. Si apoi, cine stie ce surprize ma mai asteapta.

      Dupa câteva minute mi-am spus ca asa nu mai merge.Inaintam mult prea încet, în ritmul acesta nu voi ajunge niciodata la scoala.Asa ca m-am asezat la marginea drumului si am început sa astept. Aproape ca adormisem, când un cal verde a trecut în galop pe lânga mine, împroscându-ma cu noroi. Am sarit în picioare si am început sa fluier cât ma tineau bojocii, pâna când calul si-a încetinit galopul si în cele din urma s-a oprit.Am sarit în spinarea lui si i-am dat pinteni, neavând timp sa ma întreb de ce e verde.Trebuia sa ma grabesc.

      Dar n-a fost sa fie.Dupa doi-trei kilometri, într-o parcare, m-am vazut nevoit sa descalec ca sa-mi astept gândurile ce ramasesera în urma.Aveam mare nevoie de ele pentru cele sase ore de scoala din ziua aceea, pentru ca aveam presimtirea ca ma va asculta la mate.De aceea îmi erau necesare si chiar vitale.Daca ar fi fost alta zi nu, dar tocmai astazi...Calul (pe care îl botezasem, din plictiseala, Alois) nu prea avu rabdare sa astepte cu mine si într-un moment de neatentie a rupt-o la fuga.Nu-l condamn, avea cu siguranta alte treburi mai importante.Dar si-asa nu a ajuns prea departe, fiindca s-a împiedicat de o musca moarta ce zacea între doua fire de iarba de pe sosea, a cazut si si-a rupt sira spinarii.Incepuse chiar sa-i curga si sânge pe o ureche.Când l-am ajuns din urma mirosea deja a cadavru, iar sângele se transformase de mult în praf si se asternuse pe proprietar, aparându-l de atacul vreunei gânganii mai înfometate.Mi-a parut rau de el; a fost un cal bun. Si rapid...Ceea ce îmi aminteste ca trebuie sa ma grabesc.

      Asa ca iata-ma din nou în mijlocul soselei încinse, folosind unicul mijloc de locomotie pe care-l posedam: propriile picioare.Din fericire m-au ajuns gândurile din urma - în tot raul trebuie sa fie si un bine - asa ca mi-am amintit o formula pe care am învatat-o cândva, demult de tot, la fizica. Distanta egal viteza ori timp.Nu stiu daca este corecta, dar e cu siguranta singurul lucru de care, pe caldura asta, pot sa-mi aduc aminte.De altfel, eram fericit ca nu mai trec pe lânga mine cai verzi care ma împroasca cu noroi si nici nu mai apar din asfalt trandafiri negrii. Sau alte chestii ciudate, de care si-asa nu am nevoie si care ma împiedica sa ma grabesc. Dar sa ma întorc la formula mea.Distanta egal viteza ori timp, bineînteles. Nu de alta, dar drumul e gol si eu ma plictisesc de moarte.Dupa câteva minute de gândire profunda am ajuns la concluzia ca distanta o stiu.Treisprezece kilometri.Si viteza la fel... aproximativ.Cinci kilometri pe ora.Imi mai ramânea timpul de calculat.Cum care timp ? Timpul de care am nevoie ca sa ajung de acasa la scoala.Sau invers.Dupa o îndelungata chibzuire am descoperit ca daca distanta egal viteza ori timp, atunci timpul trebuie sa fie egal distanta pe viteza.Trebuie sa fie asa.Adica vreo doi virgula sase.Dar pentru ca nu stiam la ce categorie se potrivesc acesti doi virgula sase, am lasat-o balta si mi-am spus ca mai bine m-as grabi decât sa ma gândesc la tâmpenii.

      La kilometrul sapte m-am oprit.Am mers din ce în ce mai încet si în cele din urma m-am oprit.Nu fiindca eram obosit, ci pentru ca o întrebare nu-mi dadea pace: nu sunt eu prost ? Ma trezesc la sase si jumatate, pierd autobuzul si, în loc sa ma bag din nou în pat si sa mai dorm câteva ore, pornesc pe un drum de treisprezece kilometri spre o institutie de la care ma întorc atât de obosit, încât a doua zi si-asa sunt nevoit sa mai ramân câteva minute în asternuturi si sa pierd autobuzul. Si asa mai departe.Oh, mi-am amintit.Parintii mei nu sunt acasa, iar eu nu am chei, asa ca n-as fi putut sa mai dorm câteva ore.Nu în pat.Cel mult pe chaise-longue-ul care se afla în gradina, pe o placa mare de beton.Si atunci as fi putut sa fac o insolatie de la soarele care dogoreste.Deci tot e mai bine ca am hotarât sa merg la scoala.

      Pornesc convins mai departe.Pacat de idee.Era buna.Cel putin începutul. La kilometrul opt ma împiedic de un panou pe care scrie ca mai am cinci kilometri. Toate bune si frumoase, stiam si eu asta, dar un kilometru mai încolo dau peste alt panou, tot cu cinci kilometri.Sa înnebunesti, nu alta.Inca de doua-trei ori acelasi panou si jur ca ma voi întoarce înapoi, lasând în plata Domnului scoala si profesorii si mai ales orele de matematica din acea zi.Injur încet, ca sa nu ma auda nimeni, si merg cu pas marit mai departe.Trebuie sa ma grabesc, daca vreau sa ajung la timp.

      De unde ! Dupa înca un kilometru, acelasi panou.Enervat, îmi dau jos geanta de scoala si o arunc pe sosea - teama sa nu mi-o calce vreo masina nu aveam, pentru ca de când am plecat de acasa nu întâlnisem nici una.Doar pentru cai verzi si surpari de teren mai aveam antipatie.Imi deschid geanta cu miscari otravite, scot din penar marker-ul negru, tai cifra "cinci" de pe panou si o înlocuiesc cu un trei.Acum e bine.Impachetez totul cum a fost, doar marker-ul îl ascund în buzunarul de la haina, pentru orice eventualitate, si plec multumit mai departe. Talpile pantofilor se topisera de mult.Urmele negre si lipicioase m-au urmarit o vreme, pâna când fierbinteala asfaltului începu sa devina de nesuportat.Am privit prostit gaura de sub talpa; asa ceva nu mi se mai întâmplase.Din fericire eram înca în posesia gândurilor pe care le-am recuperat când cu întâmplarea cu calul.Stiam eu ca-mi vor folosi la ceva.Imi arunc din nou geanta pe asfaltul care mirosea în urma mea a cauciuc ars, scot doua carti - una de fizica si una de chimie -, cele mai groase pe care le aveam, îmi dezleg sireturile care nu-mi mai folosesc la nimic, leg cartile de talpa, îmi iau geanta de pe jos si plec mai departe.Intâmplarea nu m-a mirat.Incepusem sa ma obisnuiesc.In afara de asta, eram fericit ca nu mai întâlneam nici un suflet de om sau de animal, conditiile meteorologice erau excelente - aceleasi 45¡C la o umbra imaginara - iar eu mai aveam doi kilometri.Singura problema era ca trebuie sa ma grabesc.

      La kilometrul doisprezece, alta belea.Peisajul din jurul meu se transformase, pe nesimtite, în pustiu.Nu tu iarba, nu tu flori, nu tu copaci, nu tu nimic. Nisip cât vezi cu ochii.Pâna si soseaua mea neagra devenise cenusa pe care o presam cu cartile de fizica si chimie legate de pantofii fara talpi, si care îmi intra în gura, în nas si în urechi.Pâna acum am mai putut sa-mi clatesc ochiul cu urmele civilizatiei iubitoare de ecologie, dar acum aceasta culoare nesuferita a nisipului fara dune ma zgâria pur si simplu pe retina.Ca sa nu mai vorbim de daunele aduse sanatatii.Doar cenusa de sub talpile mele se simtea moale si nedusmanoasa.In rest nimic, nimic.

     

      In sfârsit, am ajuns.Desertului i-a luat locul orasul, cenusei o strada pietruita si arsitei o temperatura potrivita zonei temperate.Iar eu am ajuns la timp.La timp ca sa vad cum ultimul autobuz care m-ar aduce acasa porneste din statie, lasând un nor de fum negru în urma lui.

© Copyright Călin Kruse
Comentarii (1)  
Andreea
Marţi, 18 Septembrie 2007, ora 17:15

Interesant! Nu prea agreez genul acesta de literatura dar ceea ce am citi chiar mi-a placut. Le voi citi si pe restul. Sper sa fie la fel, sau mai bune...

Comentează articolul  Spune-ţi părerea

    Toate câmpurile sunt obligatorii.
    Comentariul nu poate include link-uri.
    Dacă sunteţi logat, numele şi emailul se autocompletează.
    Comentariile sunt moderate şi vor apărea pe site numai după aprobare.

Nume :
Email (nu va fi afişat) :
Comentariu :


   SFera Online v.3 Final Edition - arte vizuale şi literatură de anticipaţie
      Toate drepturile rezervate. Copyright © 2001 - 2011 SFera Online | © 2011 - 2015 Arhiva SFera Online