evomag.ro
    science-fiction fantasy poezie eseu arte vizuale
Caută :  
Resurse Contact
Puroi II  -  Înălţarea  -  Luminile oraşului XXVIII  -  Lala  -  Drum bun  -  Novo Homo Sapiens  -  Nu ne vom mai întâlni în toamnă, domnule profesor !  -  Big Bang Boo  -  ROV-27  -  Jocul  -  Ultima eclipsă (I)  -  Experienţa însoţeşte sensul ascuns al misiunii noastre  -  Theron Girradus  -  Un bilet de plecare de pe Soregaard  -  Marea Neagră. Iulie  -  Eu, Singularul Absolut  -  Nouăsprezece zile (II)  -  Portiţa  -  Meduza meduzelor are dreptate !  -  Cristerra  -  Călătoria unui artist...  -  Ambuscadă pe Uslar  -  Misiunea  -  Mimi, Momo şi Mumu  -  Pasul craiului de munte  -  Halucinaţie  -  Luminile oraşului II  -  Colecţionarul  -  Veşnic orizont  -  Imperiul Marţian contraatacă  -  Citadela Asociaţiei  -  Uitarea  -  Praf minune (II)  -  Poveste de mahala II : Oiţa rătăcită  -  Taina norilor  -  Jocul Zeilor (III)  -  Muribundul  -  Aether pro narcosi  -  Genocidul  -  Luminile oraşului XI  -  Claviaturi  -  Vânzatorul  -  Criminali Umanitari  -  O poveste de Crăciun  -  Decablat  -  Legendele Căutării (II)  -  Oglinda  -  Jocul Zeilor (IV)  -  Dimineaţă târzie  -  Povestea (?) Pensionarului Incredul


Jocul Zeilor (VII)

Adrian Vlad Vicenţiu



Publicat Duminică, 17 Octombrie 2010, ora 10:10

      — E imposibil! scutură din cap cu hotărâre căpitanul Birmaq la auzul veştii. Im-po-si-bil! repetă el sacadat, ca şi cum acest lucru ar fi anulat realitatea informaţiilor primite de la secund.

      — Din păcate nu mai există nici un dubiu. Secundul Darius îşi întări răspunsul cu un gest caracteristic care îi trăda neputinţa — începu să se scarpine involuntar după urechea stângă.

      Verificase de câteva ori funcţionalitatea comenzilor până să se convingă şi el că nu mai dispuneau de singurul lucru care îi putea ţine în viaţă în eventualitatea unei confruntări directe cu Gardienii de Sistem — viteza superioară de deplasare. Iar posibilitatea unei confruntări, după ultimele evenimente petrecute, prindea un contur din ce în ce mai vizibil.

      În scurta perioadă de timp, cât îi trebuise să ajungă din sala de propulsie în cea de comandă, unde se afla căpitanul, încercase să identifice posibilele cauze ale pierderii avantajului pe care îl aveau asupra Gardienilor. Nu reuşise să dea de capăt problemei. Poate din cauza asta sunt doar un secund capabil să ducă la îndeplinire chiar şi cele mai absurde ordine dar nepregătit să ia o decizie importantă atunci când situaţia o cere sau să pătrundă dincolo de învelişul aparent al faptelor, se gândi el şi o umbră de amărăciune îi însoţi gândul.

      Încrederea nezdruncinată în capacitatea căpitanului de a lua decizii corecte în orice situaţii era o consolare prea palidă pentru nemulţumirea de sine pe care o resimţea.

      Căpitanul încerca să parcurgă aceiaşi paşi logici în care se încurcase secundul în încercarea de a se dumiri dacă cineva sabotase nava sau dacă aveau de a face doar cu o defecţiune tehnică.

      — A mai avut cineva acces în sala de propulsie în afara personalului obişnuit? se interesă el în timp ce analiza mental ipotezele de lucru.

      — În afara celor care deservesc sala, nimeni nu a intrat acolo. În afara lor, doar noi doi avem acces nelimitat, dar ar fi absurditate să ne bănuim reciproc, îi răspunse secundul.

      — În situaţia actuală nimic nu mi se mai poate părea o absurditate, îşi muşcă colţul mustăţii Birmaq. Nu că aş avea vreo umbră de îndoială în ceea ce te priveşte, dar accesul în sală nu presupune neapărat forțarea prezenţei noastre fizice acolo ci doar cunoaşterea codurilor și de către altcineva.

      Îşi trecu mâna peste faţă într-un gest care îi trăda oboseala:

      — Oaspetele nostru s-a aflat vreun moment în proximitatea sălii?

      — Accesul lui a fost restricţionat aşa cum am stabilit înainte de a-l îmbarca. În plus oamenii care asigură permanenţa în sală ne-ar fi anunţat imediat dacă cumva ar fi reuşit să se strecoare acolo.

      — Dacă am putea stabili care dintre variante este corectă, lucrurile ar fi aproape rezolvate. Cu Gardienii pe urmele noastre o defecţiune ar fi o prea mare coincidenţă. Dar cine să fi fost?

      Una dintre intrările în sală culisă lin. Noul venit începu să turuie rapid:

      — Am găsit problema propulsiei. Unul dintre circuitele primare a fost distrus pur şi simplu. Intenţionat. Nu poate fi vorba de o defecţiune.

      — Tebuie să aflăm imediat cine a fost, sări ca ars Darius.

      — Calmează-te, îl potoli căpitanul. Găsirea vinovatului şi pedepsirea lui nu ne va salva vieţile. O să încercăm să aflăm cine a fost dacă situaţia ne-o va permite. Dacă a fost Angir, acum este prea departe, iar dacă a fost unul dintre membrii echipajului atunci ar fi trebuit să se gândească şi la consecinţe. Suntem cu toţii în acelaşi rahat, caracteriză plastic situaţia Birmaq.

      — Da, dar...

      — Priorităţile noastre sunt altele acum, îi tăie vorba căpitanul.

      — Şi dacă şansele ne sunt potrivnice? nu se lăsă intimidat secundul de autoritatea lui Birmaq.

      În privirea căpitanului sclipiră scântei de nervozitate, însă se abţinu. Bătând darabana încetişor analiză argumentul. În cele din urmă se hotărî:

      — Bine. Cred că echipajul merită măcar această reparaţie. Darius, vei face o estimare a şanselor pe care le avem de a ieşi teferi din această situaţie. O să mă ocup eu de găsirea persoanei vinovate. Fiecare dintre membrii echipajului a trecut prin mâna mea la angajare. Aş putea spune că o parte din vină îmi aparţine şi mie.

      — Şi dacă Gardienii de Sistem nu o să ne facă probleme? interveni ofiţerul de serviciu. Dacă Angir o să reuşească?

      — Speranţe de doi bani, îi spulberă iluziile Birmaq. Se aşeză greoi în scaunul ofiţerului de serviciu. Ce bine ar fi mers acuma o pipă bine îndesată cu tutun...

      Brusc îşi aduse aminte cuvintele preaonorabilului Poha: „eşti asemenea mie, căpitane, nu ai cum să negi lucrul ăsta”. Eventual ne asemănăm preaonorabile la calviţie dar în rest cu siguranţă suntem de părţi opuse ale baricadei. În toată povestea asta se simte mâna preaonorabilului. Cum ai reuşit să pui totul la cale? Şantaj?Mită?

      Elimină rapid mita din calcul. Îşi cunoştea bine echipajul. Niciunul dintre membrii echipajului său nu era atât de inconştient încât să rişte să câştige un număr apreciabil de credite de care să nu se poată bucura niciodată. Chiar dacă erau Independenţi, asta nu însemna că erau orbiţi de profitul cu orice preţ; mai ales când era vorba de alţi Independenţi.

      În plus mai erau şi lucrurile pe care le învăţase. Fusese educat să chibzuiască orice afacere din toate punctele de vedere care i-ar fi adus un profit pecuniar dar îşi învăţase oamenii că profitul nu poate fi estimat numai în bani, simpla experienţă a unei afaceri reuşite sau mai puţin reuşite fiind un câştig în sine.

      ― Cine au fost ultimii oameni de serviciu în sala de propulsie? se interesă căpitanul. Să îi aduceţi imediat aici, continuă el fără să aştepte răspunsul.

      Un tropăit greu de paşi se pierdu pe unul dintre culoarele de acces pe punte. Ofiţerul de serviciu plecase să execute ordinele căpitanului. O linişte apăsătoare se aşternu după plecarea acestuia. Cei rămaşi schimbau priviri după priviri dar nici unul nu îndrăznea să rupă tăcerea.

      Speranţă amestecată cu îndoială — erau singurele sentimente ce puteau fi citite pe feţele tuturor. Singurele care le mai rămăseseră. Chiar şi secundul Darius, cel mai optimist dintre cei mai optimişti, îşi putea ascunde cu greu crisparea ce îi însoţea aproape fiecare gest, fiecare mişcare.

      — Toată lumea să fie pregătită pentru orice eventualitate, transmise mai departe mesajul căpitanului secundul Darius cu o voce uşor crispată. Totul este posibil acum, mai murmură el.

      Dinspre culoarul de acces se auzi, din ce în ce mai puternic, tropăitul apăsat al ofiţerului de serviciu, de data aceasta însoţit şi de alte mişcări uşoare de paşi. Unul după altul îşi făcură apariţia cei doi membri ai echipajului escortaţi din urmă de ofiţer.

      ― Nu l-am putut găsi pe inginerul de sistem, îi prezentă situaţia între două respiraţii şuierate ofiţerul. Nici nu am reuşit să-l contactez pe canalul personal. Probabil...

      ― Probabil că l-am găsit pe cel care ne-a băgat în acest bucluc, îl întrerupse căpitanul, făcându-i un semn că poate să-şi vadă de ale lui. Vezi, nici nu a fost aşa de greu pe cum credeai se întoarse el către Darius.

      Acesta clătină uşor din cap, ca şi cum nu ar fi fost convins pe deplin de judecata căpitanului.

      Birmaq se întoarse din nou către ofiţerul de serviciu şi îi ordonă cu o voce seacă lipsită de orice inflexiuni:

      ― Scanaţi întreaga navă şi aflaţi unde este.

      Câteodată este de ajuns doar un singur gând, care dus la îndeplinire să schimbe un întreg univers. Câteodată e nevoie de mai puţin de o clipire de pleoape ca un întreg univers să se prăbuşească. Viaţa mea... universul meu...

      Birmaq îşi privi palmele cu degetele răsfirate ca şi cum ar fi asistat neputincios la scurgerea materială a ultimelor clipe din viaţa lui.

      ...şi acum acest „câteodată” a ajuns şi la mine. Ciudat... nu mă aşteptam să fiu atât de relaxat. Mai trebuie să rezolv o singură problemă... Trebuie să aflu cine şi de ce ne-a trădat... chiar dacă probabil va fi ultimul lucru pe care-l voi face, dar trebuie să ştiu, indiferent cine a fost, de ce a făcut un asemenea gest.

      ― L-am localizat căpitane, se află în... încă în sala de propulsie, nu îşi ascunse mirarea ofiţerul de serviciu. Şi lucru şi mai straniu este singur acolo. Echipajul de serviciu se îndreaptă... încoace, continuă din ce în ce mai mirat el.

      Odată cu ultimele lui cuvinte îşi făcură apariţia şi cei trei membrii ai echipajului de serviciu din sala de propulsie:

      ― Am venit aşa cum ne-ai cerut căpitane. Lio ne-a spus că e vorba de o urgenţă...

      ― Mda, nu e o urgenţă de fapt, îi potoli Birmaq. Vreau doar să stau de vorbă între patru ochi cu Lio.

      Se îndreptă apoi zâmbind către Darius şi şopti numai pentru el:

      ― Ai văzut că nu a fost chiar atât de greu pe cât ne-am fi aşteptat. Câteodată faptele celorlalţi vin în întâmpinarea dorinţelor tale. Din păcate, conjunctura în care ne aflăm nu este una dintre cele mai fericite.

      Continuă apoi, schimbându-şi doar tonalitatea vocii, cu mâna întinsă către el:

      ―Împrumută-mi şi mie arma ta, Darius. Este foarte posibil ca în timpul discuţiei cu Lio să fiu nevoit aduc unele argumente împotriva cărora nu va putea avea obiecţii. Şi te rog să faci lucrul acesta cât mai discret cu putinţă.

      ― Nu ar fi bine dacă te-ar însoţi cineva, căpitane? îl chestionă Darius în răstimp ce îi înmâna arma. Am sta şi noi mai liniştiţi, încercă el un argument timid.

      ― Nu ştii că o discuţie între patru ochi înseamnă doar o discuţie între două persoane, accentuă Birmaq cu zâmbetul pe buze ultimele cuvinte. Şi apoi, tu chiar crezi că o să se ajungă acolo, încât să o folosesc? Ţi-am spus doar, voi folosi ameninţarea cu arma ca argumentul meu suprem. Între timp, parcă aveai o îndatorire de dus la capăt. Vezi care sunt şansele noastre să scăpăm de aici teferi.

      Zâmbi apoi nepăsător persoanelor aflate în încăpere, conştient că toate privirile erau aţintite asupra lui şi porni cu un pas apăsat spre sala maşinilor.

      Lio... Lio...

      Cele trei sunete, înlănţuite într-o şoaptă aproape palpabilă, şuierate cu dezamăgire îi readuseră în minte căpitanului Birmaq, un noian de informaţii, unele dintre ele însoţite de frânturi de imagini.

      Cea mai veche dintre ele, înfăţişa un puştan cu numele de Lio, stând în poziţie de drepţi în faţa lui şi studiindu-l cu interes, fără pic de emoţii. De parcă rolurile erau inversate şi el urma să fie cel ce trebuia să se angajeze pe Rândunica. În timp ce la rândul lui îl privea cu interes, purtase un dialog scurt cu el însuşi, aducând argumente pro şi contra, în privinţa oportunităţii de a angaja pe cineva atît de tînăr într-un post cheie.

      Referinţele, venite din partea unuia dintre apropiaţii săi erau excepţionale. Nu avea nicio umbră de îndoială, exceptînd poate vîrsta fragedă a lui Lio şi lipsa lui totală de experienţă. Dar nimeni nu se născuse învăţat, aşa că în cele din urmă îi ură bun venit în cadrul echipajului de pe Rîndunica.

      În timp, crescuse lîngă el şi niciodată nu îi dăduse vreun motiv de nemulţumire. Se felicitase deseori pentru alegerea făcută, tânărul era un exemplu pentru ceilalţi atât în viaţa privată cât şi în plan profesional.

      Ajuns în faţa intrării în sala motoarelor, căpitanul formă cu o mână sigură codul de acces. Nu avea niciun plan prin care să-l determine pe Lio să vorbească. Flerul său îi spunea totuşi că lucrurile se vor lămuri într-un final.

      ― Presupun că ai avut un motiv întemeiat pentru fapta ta, îl sfredeli cu privirea Birmaq pe tânărul inginer. Acesta nu părea deloc afectat de ceea ce se întâmplase.

      ― Trebuia să o fac. Nu am avut încotro, veni răspunsul.

      ― De ce ţi-ai trimis colegii pe punte? Vroiai cumva să continui cu stricăciunile? Îţi poţi imagina consecinţele actului tău? Birmaq îşi duse imperceptibil mâna la spate unde ţinea arma.

      ― Vroiam să discut numai cu tine, căpitane. Am bănuit că vei veni încoace când vei afla cine a făcut-o.

      Birmaq se opri în faţa panoului de control şi începu să studieze stricăciunile. Fusese o treabă bine făcută. Reparaţiile ar fi durat cel puţin o săptămână.

      ― Dacă Angir nu o să reuşească, te poţi felicita pentru uciderea întregului echipaj, îi aruncă sarcastic Birmaq, întorcându-se spre el.

      ― Încă de la plecarea noastră de pe Sagius II ştiam că nu o să ajungem niciodată la destinaţie, ridică Lio din umeri cu resemnare. Decizia pe care am luat-o atunci mi s-a părut a fi cea corectă. Şi acum, de fapt cred acelaşi lucru.

      ― Explică-te, îi ceru căpitanul.

      ― Oricum, nu mai contează nimic acum, aşa că îţi voi spune tot, răspunse Lio. Lacrimi începură să curgă pe faţa lui, împietrită în ură. Înainte de plecare am fost contactat de unul dintre oamenii preaonorabilului Poha. La întâlnirea pe care am avut-o cu el, mi-a dat să aleg ― direct fără nicio altă introducere ― între distrugerea navei şi a aşezărilor de pe Phoebius, planeta mea natală sau doar distrugerea navei. Când l-am refuzat prima oară m-a lăsat să urmăresc în direct distrugerea oraşului unde m-am născut. Toată familia mea locuia acolo.

      Se opri ca să-şi şteargă lacrimile cu mâneca uniformei apoi continuă:

      ― De fiecare dată când urmam să spun nu, încă o aşezare avea să fie distrusă. Nu am mai îndrăznit să zic şi a doua oară nu. Preaonorabilul nu s-a străduit nici măcar să-mi ascundă că vom fi ucişi cu toţi. Mi-am dat seama că vorbea serios şi ar fi distrus până la ultima aşezare dacă continuam să-l refuz.

      Birmaq se uită uluit în jurul lui în căutarea unui scaun pe care să se aşeze.nici în cele mai urâte coşmaruri ale mele nu credeam că poţi fi în stare de aşa ceva preaonorabile... Ce planuri au fost urzite, de vreme ce ai distrus o întreagă aşezare doar pentru a forţa un om să avarieze o navă comercială oarecare?

      Brusc, sirenele începură să ţiuie:

      ― Suntem atacaţi de două navete ale Gardienilor, sosi şi mesajul care însoţi semnalele de alarmă.

      ― Vino cu mine pe punte, ridică vocea căpitanul ca să se facă auzit. Trebuie să evaluăm rapid şansele noastre de supravieţuire.

     

© Copyright Adrian Vlad Vicenţiu
Nu există nici un comentariu  
Comentează articolul  Spune-ţi părerea

    Toate câmpurile sunt obligatorii.
    Comentariul nu poate include link-uri.
    Dacă sunteţi logat, numele şi emailul se autocompletează.
    Comentariile sunt moderate şi vor apărea pe site numai după aprobare.

Nume :
Email (nu va fi afişat) :
Comentariu :


   SFera Online v.3 Final Edition - arte vizuale şi literatură de anticipaţie
      Toate drepturile rezervate. Copyright © 2001 - 2011 SFera Online | © 2011 - 2015 Arhiva SFera Online