evomag.ro
    science-fiction fantasy poezie eseu arte vizuale
Caută :  
Resurse Contact
Hora Ielelor, Pensiune III  -  Vânzătorul de ghilotine  -  Ceasul voinicului  -  Depozit.02  -  Jocul  -  Theron Girradus  -  Peştele albastru  -  Meduza (X)  -  Luminile oraşului XXVIII  -  Limoniu  -  Archeopterix  -  În noapte  -  Servisul Auto  -  Lecţie de Umanitate !?  -  Înger în oglindă  -  Omu' nostru de "sus"  -  Mamal - Oraşul  -  Ambiguitate clinică  -  Octopolul  -  Punct. ªi atât  -  Chat Room  -  La copcă  -  O dimineaţă perfectă  -  Greaţă  -  Luminile oraşului XV  -  În vizită la psihiatru  -  Sinucigaş plătit  -  Jocul Zeilor (II)  -  Lumină dublă  -  Întreg  -  Mutare disciplinară  -  Blasfemii : Globul de Crăciun  -  Luminile oraşului XVIII  -  Copilul Visător cu Mâinile de Aur  -  Ankirah  -  Omul cu păsări  -  O nouă zi  -  Experienţa însoţeşte sensul ascuns al misiunii noastre  -  Curcubeul  -  Câmpurile magnetice ale lui Belizarie  -  Gol  -  Duhovnicul  -  Întunericul de dincolo  -  Vizita  -  Tranzit  -  Gri şi roşu auriu  -  Liber arbitru  -  Ziua în care a dispărut Mircea  -  Fragile  -  Atalia


Plasa pe jăratic

Sorin Coadă



Publicat Duminică, 13 Martie 2011, ora 09:33

      Dacă temerile i s-ar fi adeverit, ar fi incendiat plasa de pescuit şi ar fi alergat spre râu, singurul avantaj în faţa urmăritorilor.

      Ca de obicei, încuie cele patru uşi ale chioşcului ; nu ştia pe care dintre ele va fi nevoit să fugă. Începând de la firma aşezată asimetric, într-o direcţie vizibilă doar pentru vatmanii din tramvaie şi terminând cu rafturile exterioare ce etalau mărfuri diverse, de la prăjituri şi ţigări, la piese de bicicletă şi ustensile de pescuit, clădirea ciudată părea să fie paravan pentru afaceri dubioase şi, în cenuşiul oraşului, prin culorile şterse, respingea eventualii cumpărători. Aşeză în grabă marfa în rafturi şi se refugie în dosul ferestruicii de unde, se mulţumea cu linia scurtă a orizontului. Timpul i se scurgea în intervale precise, marcate de sosirea tramvaielor, forfota grăbită a călătorilor şi o scurtă perioadă fără agitaţie, când auzea doar zgomotul străzii, glasuri îndepărtate şi muzica de la patinoar. Apoi, în jurul său, căscând gura la mărfuri fără să cumpere, o lume pestriţă se aduna iar în jurul său, devenea tot mai gălăgioasă, ca un roi în aşteptarea mătcii şi se îmbulzea în primul tramvai, lăsându-i în urmă doar pe cei care aşteptau numere rare. Nu se mira când cumpărătorii, mai cu seamă amatorii de băuturi contrafăcute sau de ţigări se îndeseau noaptea, tocmai când tramvaiele nu mai circulau. Îi privea precaut prin ferestruica ce se deschidea în afară, liniştindu-se la vederea ochilor de alcoolici, a indiferenţei fumătorilor sau a timidităţii celor care, între alte nimicuri, cereau şi câte un pachet de prezervative. Mai erau şi cei care ignorau anunţul „nu vindem bilete”, şi bombăneau, chiar dacă, mai devreme, trecuseră pe lângă una din acele cuşti din tablă galbenă cu acoperiş bombat şi hărţi ale oraşului afişate în geam, de unde puteau cere: „Două călătorii”...

      La prima vedere, interiorul era mai bine organizat. Rafturile erau organizate pentru a-şi servi cât mai repede clienţii. În afara câtorva stelaje şi baxuri, aşezate cu grijă într-un turn ce sfida gravitaţia, toată marfa era pe etajere. În rest, doar o măsuţă de plastic roşu, cu picioarele tăiate în lungimi variabile aşezate pe cărămizi învelite în hârtie de ziar, scaunul de camping, un godin ruginit şi uneltele pentru deszăpezire şi curăţenie, îngrămădite după una din uşi. Pe masă: un termos imens, mosoare cu aţă şi o suveică din lemn lustruit, abandonată în capătul unei plase de pescuit înfăşurată pe stingătorul de incendiu.

      Înainte să-şi reia ritualul precis al fiecărei zile de lucru, mai privi o dată pe ferestruică în căutarea semnelor prevestitoare ale apariţiei Chiorului. După aprinderea luminilor oraşului, lumina apusului devenea difuză. O tânără cu fular lung şi cizme de cauciuc lipea bileţele scrise de mână pe stâlpi. Recitea anunţul suflând în pumni şi observă o greşeală. Scoase un pix din mapa ţinută strâns între genunchi şi corectă o greşeală, poate o virgulă. Pixul se încăpăţâna să nu scrie; continuă cu un creion. Se întoarse la un alt stâlp, unde, ţinând în lesă un zăvod nerăbdător, un pensionar se chinuia să-şi scoată ochelarii. Profitând de întârzierea pensionarului, tânara se interpuse între el şi bilet; corectă greşeala şi, scuzându-se, îl invită să continue. Câtă vreme pensinarul se chinuia să descifreze scrisul, câinele îşi marcă teritoriul. Cu patinele legate de şireturi şi trecute pe după gât, grupuri de tineri mergeau spre patinoar. Unul dintre ei, mai scund, grăbi pasul şi se întoarse spre prietenii săi pentru a a fi remarcat de aceştia. Auzi sirena unei maşini de poliţie apropiindu-se. O zări urmărind o maşină şi deschise uşa pentru a nu pierde nimic. Trecătorii se opreau curioşi. Aproape de intersecţie, după câteva poticniri neputincioase, maşina se opri. Sirena continua să ameninţe maşina urmărită, dar poliţiştii coborâră să împingă maşina spre margine. Nu mai aveau benzină. Luminile oraşului deveneau tot mai evidente; noaptea grăbea muncitorii spre casă, întinerea populaţia străzilor şi ascuţea gerul. Tot mai rare, zgomotele deveneau mai stridente. Tramvaiele erau aproape goale. Goli rafturile exterioare în cutii numerotate. Oftând, ca după un efort prelungit, se aşeză la masă. Îşi trase ceaşca de cafea mai aproape. Desfăşură din plasa înfăşurată pe sulul improvizat, şi descurcă suveica din ochiuri. Începu împletitul migălos, când fu întrerupt de un cumpărător. Nu îndrăznea să bată în geam, dar se postase în apropierea ferestrei pentru a fi remarcat. Avea o mână bandajată. Nu era sigur dacă reprezintă un pericol. Câtă vreme a stat cu spatele la el, căutând cu mâinile crispate pachetul de ţigări, s-a temut pentru viaţa lui. Nu ştia dacă acel bandaj nu ascunde cumva tatuajul fatidic al bandei Chiorului. Îl urmări cu privirea până la urcarea în tramvai; numărul acestuia îi confirmă bănuiala. Teama i se ascuţi. Ieşi afară, în aerul rece şi, suflând instinctiv în pumni, căută semnele pericolului. De obicei, membrii bandei îşi făceau simţită prezenţa prin graffiti ce înfăţişau doi corbi.

      Dacă temerile i s-ar fi adeverit, ar fi incendiat plasa de pescuit şi ar fi alergat spre râu, singurul avantaj în faţa urmăritorilor.

      Stafiile coşmarurilor sale bântuiau străzile pustii. Îi luaseră urma, amuşinau dâra morţii, îi înconjurau în fiecare noapte chioşcul, râcâiau în uşi cu ghearele, îl trezeau din somnul său de fugar, pe scaun, cu plasa neterminată căzută în poale. Noaptea, toţi trecătorii păreau duşmani. Privindu-şi un nou cumpărător nocturn, bocănind cu încălţările îngheţate în bordura de ancorare, vizualiză calea de refugiu şi urmele pe zăpadă care ar fi momit urmăritorii spre râu. Era doar o pasăre de noapte îngheţată dorind o cafea fierbinte. Câtă vreme turnă în paharul de plastic apă din termos, etola roşie plecă să-şi arvunească un client ce claxona grăbit. Când reveni, cafeaua era rece şi prepară alta. Ar fi vrut să-l ţină de vorbă prin ferestruica deschisă, întrerupându-şi observaţiile cu sorbituri dese, dar el îi dădu de înţeles că ar vrea să-şi continue somnul.

      Aţâţă focul în godin, jarul nu trebuia să lipsească din vatra de fontă. Rămase cinchit în faţa focului. Pocnetele scândurilor de brad îi absorbiră atenţia pentru multă vreme; nu auzea strigătele din capătul străzii, focul de armă şi sirena ambulanţei. Poate era prea târziu, dar simţind pericolul, stinse luminile chioşcului, încuie bâjbâind pe întuneric toate uşile şi întoarse plăcuţa „închis-deschis”. Aşteptă cu stingătorul în cel mai întunecat colţ. Suveica se descâlci din mreajă şi căzu cu-n zgomot nefiresc de puternic, sunând ca lemnul unei toace. Auzi o vorbă răstiră, o comandă de învăluire, apoi tropăitul sinistru. Văzu umbra celui care privea în interior şi simţi clanţa unei uşi încercată cu precauţie. Încă o comandă: poate era Chiorul. Fâşâitul unui atomizor îi păru mai groaznic decât restul zgomotelor. Întârzie până ce luminile primului tramvai luminară peronul alungând urmăritorii. Dorea să audă tropăitul unei mulţimi de călători, dar tramvaiul era gol. Prea devreme. Oraşul era încă adormit. Stând în cumpănă, vizualiză acel graffiti, sigur de mesajul destinat lui. Doi corbi şi chipul Chiorului mulţumit de acest mijloc de ameninţare. Dintr-o mişcare, trase plasa de pe stingător, bâjbâi după suveică şi le îndesă simţind dogoarea jarului în godin. Nu mai zăbovi să audă sfârâitul salvator şi să simtă mirosul de plastic ars. Profită de singurul avantaj în faţa urmăritorilor.

     

© Copyright Sorin Coadă
Comentarii (2)  
Sorin Coadã
Duminică, 27 Martie 2011, ora 20:52

Multumesc de trecere si sugestii !

ionut caragea
Duminică, 13 Martie 2011, ora 18:17

Citind fragmentul asta, destul de bine scris si detaliat, parca ma scufund in Mizeul noptii lui Koontz, asteptand sa se intample ceva. Koontz pune accent pe detalii, umbre, zgarieturi de usi si pereti (v. si Casa tunetului), dar acolo se intampla mereu ceva care-ti taie respiratia. Sper ca acest text este doar un fragment din ceva mai amplu si horrror (indicatia mea). Deci de lucrat la firul narativ.

Comentează articolul  Spune-ţi părerea

    Toate câmpurile sunt obligatorii.
    Comentariul nu poate include link-uri.
    Dacă sunteţi logat, numele şi emailul se autocompletează.
    Comentariile sunt moderate şi vor apărea pe site numai după aprobare.

Nume :
Email (nu va fi afişat) :
Comentariu :


   SFera Online v.3 Final Edition - arte vizuale şi literatură de anticipaţie
      Toate drepturile rezervate. Copyright © 2001 - 2011 SFera Online | © 2011 - 2015 Arhiva SFera Online