evomag.ro
    science-fiction fantasy poezie eseu arte vizuale
Caută :  
Resurse Contact
Luminile oraşului III  -  Meduza (II)  -  De aici, de sus...  -  Planeta ascunsă  -  Lunga vară  -  El cu durerile şi greşelile lor  -  Coconul  -  Mesajul  -  Aedes  -  Jeopardy  -  Cerc la persoana întâi  -  Cerşetorul  -  Aura urii  -  Jocul Zeilor (VII)  -  Australia, ca o felie de pâine  -  Ziua în care pământul s-a oprit  -  Luminile oraşului X  -  Reactorul  -  A şaptea faţă a tăcerii  -  Cioara  -  Aventurile Poetului Rătăcitor : (I) Prinţul Canalelor  -  Psihopatul  -  Cum s-a născut Dumnezeu  -  Printre oameni  -  În umbra deasă a realităţii  -  Nopţi albe, zile negre  -  Boaba de spumă  -  Nu ne vom mai întâlni în toamnă, domnule profesor !  -  Lunea Maniacilor  -  Genocidul  -  Învingătorul ia totul  -  Satiră robotică  -  Fântâna de iasomie  -  De acum şi până-n noapte  -  Lumină dublă  -  Acolo sus, vulbul  -  Hora Ielelor, Pensiune  -  ...ªi la sfârşit a mai rămas coşmarul  -  Îmbrățișare  -  Înger în oglindă  -  Luminile oraşului V  -  Sub nori  -  Luminile oraşului XII  -  Simbioza  -  Proprietate cu casă şi pădure  -  Ultima eclipsă (II)  -  Arta fugii în cinci acte  -  Coşmar  -  Sindrom de plecare sau Povestiri dintr-o cârciumă de la marginea galaxiei  -  Children of mine


Legendele Căutării (II)

Legendele Căutării
  Mioara Musteaţă
Legendele Căutării
varianta print

Mioara Musteaţă



Publicat Sâmbătă, 18 Decembrie 2004, ora 14:21

      Seara se lasa peste cetatea Solhar. De la fereastra, Lia regina slomezilor privea cum se intinde si se intareste cercul de lumina ce inconjura cetatea, zid impotriva intunericului ce prindea putere. Astazi primise in dar de la Maestrul Armurier o sabie faurita special pentru ea. O incercase si se minunase de cit de bine i se potrivea, spre incintarea maestrului. Si totusi, nu se compara cu vechea sabie ce se afla in familie inca de pe vremea inaintasei ei cu acelasi nume si care fusese faurita pentru stramoasa sa de Duras din clanul Soldur maestru armurier in vremea cautarii. Ca intotdeauna, Solmirele ii cunoscusera gindul si, dupa plecarea maestrului i-au povestit despre Duras si cum a devenit el primul Maestru Armurier. Acum, in linistea serii, Lia se pregati sa puna pe hirtie cele aflate incredintata fiind ca nu trebuie sa se piarda ci trebuie cunoscute de toti si acceptate ca o istorie a neamului si nu ca legende ce se spun pruncilor inainte de culcare.

     

     



     

      Duras, din clanul Soldur

     

     

      Solmezii ajunsesera, dupa multe zile de mers, la poalele Muntelui Care Intra In Apa. Solmirele au hotarit ca acolo vor face un popas mai lung sub pretextul ca Cercetasii au nevoie de timp pentru a cerceta terenul. De fapt, Solmirele simtisera in munte niste minti diferite de ale oamenilor. Simtisera acolo o putere si nu voiau sa treaca mai departe pina nu erau sigure ca nu le este ostila. Ar fi fost o greseala sa lase in urma lor un potential pericol cind nu stiau ce-i asteapta in fata. Se poate sa fi fost vorba si de curiozitate, Solmirele aveau cunostinta despre un neam ciudat care ar fi vietuit la inceputurile timpului infratiti cu natura si se parea ca dadusera chiar de ei. Dar, din cite stiau, disparusera de mult dintre oameni nimeni nu stia unde sau cum si chiar daca n-ar fi disparut, nu trebuiau sa se afle prin locurile acestea.

      Astfel ca, dupa ce s-a asezat tabara si s-au pus santinelele, Solmirele s-au adunat la sfat.

      Ciudat acest sfat al Solmirelor. Cineva care le-ar fi privit din afara ar fi vazut ca stau pur si simplu si privesc fix intr-un punct, fara sa schimbe nici un cuvint, fara sa se miste. De fapt, ele isi puneau in comun amintirile si impresiile cautind sa vada daca pot descoperi ceva ce le-a scapat si care ar fi putut explica ceea ce se ascundea in munte. Acest sfat al lor nu a dus decit la confirmarea impresiei ca era vorba despre Spiri. Dupa stiinta lor, Spirii erau fapturi ale binelui create de zeita Gheja si stapinind magia pamintului dar nu stiau Spiri care sa fi locuit in pesteri. Singura solutie era sa se duca in cercetare chiar una dintre ele. Nu puteau trimite pe nici unul dintre solmezi fiindca se temeau sa nu fie vrajit. Cit despre lupi, singura intilnire dintre un lup trimis in cercetare si unul din locuitorii pesterilor s-a soldat cu o vesela fluturare din coada din partea lupului, care se lasase scarpinat intre urechi de parca ar fi fost pui de o luna si nu antrenat pentru paza de catre Solmire. Aveau de-a face deci cu creaturi potential periculoase asa ca Solmirele au adunat clanurile si le-au spus sa se pazeasca, sa nu mearga la vinatoare de unii singuri si, pe cit posibil, sa nu se indeparteze prea mult de tabara. Si, in nici un caz, sa nu se apropie de gura vreunei pesteri.

      Clanurile au ascultat spusele Solmirelor si s-au pregatit de popas mai indelungat. Totusi, au fost unii a caror curiozitate a fost stirnita. Cel mai curios dintre ei s-a dovedit a fi Duras, din clanul Soldurilor.

      Clanul Soldurilor se dovedise aplecat spre cercetare. De la ei auzeau Solmirele cel mai des intrebari despre natura lucrurilor,ei erau cei ce stricau cele mai multe lucruri ca sa vada cum sunt facute si tot ei le faceau pina la urma la loc, mai bune ca inainte.

      Desi era inca tinar, Duras avea deja faima de mester priceput si daca nu s-ar fi intimplat sa inceapa Cautarea chiar in timpul vietii lui poate ca ar fi ajuns capul vreunei bresle. Dar, cum isi putea stapini frica de intuneric, a fost desemnat de catre Solmire sa fie cercetas. Pina acum nu primise nici o insarcinare si citeodata se si plingea ca Solmirele nu au incredere in el ceea ce era destul de posibil, firea lui iscoditoare facindu-l sa-si asume riscuri cu care Solmirele nu erau de acord.

      Astfel incit, atunci cind s-a dat porunca de oprire, Duras s-a dus la Zana, mai-marele Cercetasilor:

      Mi s-a spus ca facem un popas mai indelungat. Exista oare vreo primejdie in fata?

      Nu in fata se afla primejdia ci in muntele de linga noi. De fapt, din spusa Solmirelor, nu stim inca daca ar fi primejdie. Mai degraba cred ca e ceva ce le descumpaneste.

      Auzind asta, Duras facu ochii mari. Ceva ce le descumpanea pe Solmire Iata ceva cu adevarat demn de aflat.

      Zana il privi zimbind, de parca ar fi gindit cu voce tare:

      Duras, stapineste-ti curiozitatea! Tu stii ca Solmirele nu ne-ar fi avertizat fara temei. Stai linistit, vezi-ti de ale tale si nu te indeparta de tabara. Asta-i porunca si vreau sa-mi promiti ca o vei respecta.

      Zana, stii bine ca n-as calca niciodata porunca ta! Totusi, ce anume au aflat Solmirele De ce nu ne spun nimic?

      Nu spun pentru ca inca nu stiu. Vor sa cerceteze chiar ele. Numai din asta si-ti poti da seama ca e ceva de care trebuie sa stai departe.

      Acestea fiind zise, Zana pleca la ale ei.

      Daca pina atunci fusese doar curios,acum Duras fierbea de curizitate. Trebuia neaparat sa afle ce s-a intimplat.Stia ca cel mai apropiat de Solmire era clanul Solharilor si avea el un bun prieten din acel clan. Daca pe Duras il interesa prezentul, pe Zoltes il interesa trecutul. Zoltes aflase de la Solmire - si Duras de la el multe povesti neobisnuite, legende pe care doar Solmirele le aflasera pe cai numai de ele stiute.

      Solmirele cred ca in munte ar trai Spiri , ii raspunse Zoltes la intrebare.

      Spiri Ce mai sunt si astia?

      Se spune ca in negura timpului, Gheja zeita mama a pamintului - i-a creat pe Spiri si le-a dat invatatura. I-a invatat de asemeni si magia pamintului lasindu-li-l in stapinire. Din ce stiu Solmirele despre spiri, acestia cunosteau multe taine care s-au pierdut acum o data cu disparitia lor.

      A, au disparut Atunci cum pot fi in munte?

      Tocmai asta le decumpaneste pe Solmire. Nu numai ca n-ar trebui sa existe, in nici un caz insa n-ar trebui sa fie aici. Locul in care se spune ca ar fi vietuit Spirii se afla departe de aici si, de altfel, ei nu traiau in pesteri. In orice caz, in pesteri se afla un neam care cred despre ei ca sunt Spiri asta-i ceea ce stiu Solmirele iar daca sunt Spiri ele vor sa se convinga ca nu s-au aliat cu Intunericul. Oricum e ciudat. Ce sa fi determinat niste creaturi ale cimpiei sa traiasca in pesteri?

     

      Duras pleca de la prietenul sau cu mai multe intrebari ca inainte. In timpul noptii, somnul l-a ocolit. Daca acestia chiar erau un neam coborit din legenda, trebuia neaparat sa-i cunoasca. Poate i-ar spune si lui vreuna din tainele lor. Daca erau creaturi ale binelui, nu se poate sa se fi inrait........

      Astfel se invirteau gindurile in capul lui, ducindu-l spre concluzia de care se temuse Zana. Cind prima raza a rasaritului lumina tabara, hotarirea era luata. Va merge sa-i caute pe Spiri.Cind ii va gasi le va cere, ii va ruga, ii va implora daca va trebui sa-i spuna si lui citeva din tainele pe care sigur le cunosteau.

      Odata in plus, judecata Solmirelor se dovedise a fi corecta. Duras nu s-a gindit nici o clipa la posibilitatea ca Spirii ar putea fi periculosi, ca prin decizia lui ar putea pune in pericol pe altii nu numai pe sine, el vedea in intilnirea cu ei doar posibilitatea de afla lucruri inca nestiute si taine, TAINE....

     

     

     

     

     

      Duras iesi din tabara sub pretextul ca se duce la vinatoare. Cum era un bun arcas, care nu se intorcea niciodata cu tolba goala, nu avu nimeni nimic de obiectat. Dar imediat ce iesi din priveala strajilor, o coti spre munte intr-o directie unde ochise el gura unei pesteri. Cercetasii aveau intotdeauna in tolba doua felinare iar Duras se grijise sa-si ia provizii de ulei cit sa-i ajunga pentru o saptamina. Cam atit chitise el ca i-ar trebui sa-i gaseasca pe Spiri, sa afle ce-i de aflat si sa se intoarca.

      Pestera pe care o vazuse s-a dovedit a nu fi chiar atit de aproape asa ca Tatal Soare se pregatea deja de plecare cind ajunse la ea.

      Aruncind o ultima privire Tatalui laolalta cu o ruga de reusita, Duras isi aprinse felinarul si intra in pestera. In curind, intunericul inconjura roata pilpiitoare de lumina a felinarului. Daca Duras ar fi fost mai putin cutezator, poate ca s-ar fi intors atunci. Daca un intuneric ar putea fi mai intunecat decit intunericul atuci era exact ceea ce-l inconjura pe Duras. In ciuda stapinirii de sine intarita prin invataturile Solmirelor simtea cum la marginea constiintei pindesc vechile spaime gata sa-i patrunda in constient si sa-l ia in stapinire la primul semn de slabiciune. Nu putea permite asa ceva, asta ar fi insemnat moarte sigura.Daca voia sa continuie trebuia sa se opreasca.

      Gasind un loc neted, cu spatele la unul din peretii pesterii, Duras isi aseza felinarul jos si lua pozitia de rugaciune. Isi goli mintea de toate gindurile, purificind-o pentru a permite aparitia imaginii mentale a Tatalui. A fost mai greu ca de obicei dar, pina la urma, a reusit.

      Intarit de credinta ca Tatal vegheaza asupra lui, isi continua calatoria incordindu-si atentia. Merse si merse, pindind vreo miscare, vreun sunet care sa-l anunte ca prin zona traia cineva.

      Nimic.

      Vechile spaime se facura simtite iarasi. Acel loc semana prea mult cu Tarimul Damnarii cu care erau speriati copii neascultatori. Incepu sa se intrebe daca o taina, oricit de insemnata o fi ea merita s-o cauti in acel loc. Isi cerceta cu un inceput de panica rezerva de ulei si i se paru ca a scazut nepermis de mult.Mai facu citiva pasi, privind scrutator in jur si ascultind cu incordare. Nici un sunet nu tulbura linistea atotstapinitoare, nici o licarire nu ranea intunericul care parea ca lupta sa sugrume firavul cerc de lumina al felinarului. Se opri in loc cercetindu-si felinarul fiindca i s-a parut ca da semne de stingere. Intunericul il apasa din toate partile, greu ca un lintoiu. I se parea ca mers suficient de mult ca sa ajunga pina in inima muntelui. Daca n-a intilnit nimic, poate ca nu era nimic de intilnit si spirii erau doar o legenda.

      Ajuns la aceasta concluzie, Duras se intoarse in loc si porni cu pas grabit inapoi pe drumul pe care venise. Totusi, pina sa se hotarasca sa se intoaca, trecuse destul timp si nu dura mult pina incepu sa nu-si mai simta picioarele. Stomacul lui dadea si el semne de razvratire astfel s-a hotarit sa faca un popas. Acum, cind se intorcea spre lumea lui, spaima de intuneric isi mai pierduse din putere. Era invatat cu intunericul daca acesta avea o durata precisa. Pe cind inainta prin pestera, inainta prin intuneric spre un intuneric mai adinc. Acum, inainta prin intuneric spre lumina si cu asta era obisnuit asa ca isi recapatase calmul. Din pacate, calmul lui n-avea sa tina mult.

      Dupa ce s-a odihnit si si-a potolit foamea a pornit cu pas voinicesc mai departe. Nu dura mult si se opri in loc luptindu-se cu panica. In fata lui se deschideau doua cai. Cind venise, luptindu-se sa-si stapineasca spaimele, nu fusese prea atent pe unde mersese. Nu avea nici de unde sa stie ca o pestera nu-i un tunel lung ci o incilceala de tuneluri. Trecuse pe linga deschidere fara s-o vada si nici nu-i daduse prin gind sa-si insemne drumul. Uitindu-se de la una la alta, simtea cum disperarea pune stapinire pe el, urmata indeaproape de panica. Prin gind ii trecu ideea ca va muri aici sufocat de intuneric si ultima urma de ratiune il parasi. O rupse la fuga urlind, cu felinarul intr-o mina, fluturindu-si cu cealalta sabia, luptindu-se cu monstrii imaginari zamisliti de spaima.

      Cind isi reveni in simtiri era intins pe o lavita intr-o incapere luminata din belsug de sfesnice ciudate ce dadeau o lumina alba si clara. Privirea i se opri asupra lor si primul gind fu sa se intrebe cum erau facute.

      Apoi isi aminti si fu scuturat de un fior. Privi in jur, intrebindu-se cum a ajuns acolo si vazu, nu departe de el, un copil asezat la o masa joasa pe care erau imprastiate o multime de pergamente.

      Hei, baiete! Vino aici!

      Copilul se intoarse cu fata spre el si atunci Duras vazu de fapt nu era un copil ci un batrin cu barba alba de marimea unui copil.

      Piticul zimbi si spuse ceva intr-o limba necunoscuta. Duras facu ochii mari dindu-si seama ca tocmai il intilnise pe unul din cei pe care venise sa-i caute. In acelasi timp zimbi amar gindindu-se la prostia lui cind se gindise ca ar putea sa afle vreo taina fara sa-i dea prin cap ca s-ar putea ca acestia sa nu vorbeasca solmeza. Se simtea si rusinat de faptul ca acestia l-au gasit pe cind se alfa sub stapinirea spaimei de intuneric. Vazuse o data un solmez cuprins de spaima si stia ca nu era o priveliste prea placuta. Se mira totusi ca au reusit sa-l vindece. Dupa stiinta lui, doar Solmirele cu puterile lor puteau sa inzdraveneasca un solmez ratacit in propriile fantasme.

      Batrinul vorbi iarasi, cu un ton intrebator.

      Duras ridica neputincios din umeri, nu intelegea.

      Olumina de intelegere trecu pe chipul batrinului care se ridica sprinten si se duse spre usa. Acolo vorbi ceva intr-un tub apoi se intoarse la scaun si se aseza cu aerul ca asteapta pe cineva. Nu dupa mult timp, sub privirile curioase a lui Duras, usa s-a deschis si in incapere a patruns un alt pitic ceva mai tinar. Acesta se indrepta spre Duras si facu o plcaciune cuviincioasa.

      Mi se spune Tigur Glasuitorul din neamul spirilor de sub munte. Eu iti cunosc limba si te voi insoti atit timp cit vei ramine printre noi.

      Iti sunt recunoscator. Eu sunt Duras Soldur, din neamul solmezilor. Dar cred ca stii asta de vreme ce mi-ai vorbit pe limba mea. spuse Duras zimbind si incercind sa se ridice pentru a-i raspunde la plecaciune.

      Din pacate a ramas doar o intentie fiindca atunci cind ridica capul de pe perna vazu negru in fata ochilor.

      Nu incerca sa te ridici, ii spuse inutil Glasuitorul. Vindecarea ta a durat ceva si inca nu te-ai refacut.

      Cit timp a trecut de cind sunt aici Si cum de-mi cunosti limba?

      Prin capul lui Duras gindurile o luara la goana. Daca vindecarea durase un timp, mai trecuse ceva timp pina il gasisera atunci se putea ca ai lui plecasera fara el. Nu spusese nimanui unde pleaca, poate il cautasera dar.......

      Glasuitorul il privi cu un zimbet linistitor, citindu-i pe fata framintarea.

      Ai tai au plecat deja, dar nu-ti fa griji, ii vei ajunge din urma. Ei trebuie sa ocoleasca o buna parte din munte, merg destul de incet si cind te vei reface noi vom trece pe sub munte pentru a le iesi in cale. Cit despre limba, o cunosc de la una din Solmire. Eu am acest dar. Invat cu usurinta graiurile altor neamuri, desi in cazul Solmirei nu prea era necesar ea putind sa ne vorbeasca in minte. Totusi, cum setea noastra de cunoastere e mare si cum nu poti sa cunosti un neam fara a-i cunoaste graiul, acea Solmira m-a invatat pe mine ca si eu sa-i pot invata pe altii graiul vostru.

      Vorba asezata a Glasuitorului, privirea deschisa si poate si faptul ca-i raspunsese temerilor nerostite l-au linistit pe Duras. Deschise gura, gata sa dea drumul celor o mie de intrebari care-l determinasera sa faca aceasta calatorie nebuneasca. Inca o data, Glasuitorul ii preintimpina intentia.

      Stiu ca ai multe intrebari, la unele iti vom si raspunde. Dar nu acum. Acum trebuie sa maninci si sa dormi. Cind te vei trezi, vei fi pe deplin vindecat si atunci vom putea sta de vorba. Suntem bucurosi ca ti-ai revenit. Noi pretuim foarte mult firile iscoditoare, doritoare de cunoastere si vom incerca sa-ti satisfacem setea.

      Acestea fiind spuse, Glasuitorul ii aseza in mina o cana cu supa pe care i-o adusese batrinul. Cind termina de baut, ochii lui Duras deja se inchideau asa ca adormi inainte de a mai putea spune vreun cuvint.

      Visele lui Duras au fost scaldate in soare si cind deschise ochii il stapinea o senzatie de bine si inplinire pe care nu-si amintea s-o mai fi incercat vreodata. Ridica precaut capul de pe perna dar se temuse degeaba. Supa miraculoasa a spirilor isi facuse treaba si el isi simtea capul usor si limpede. Linga el, pe un scaun, se gaseau hainele sale frumos impaturite si in timp ce se imbraca usa se deschise si intra Glasuitorul.

      Bine te-am gasit. Cum te simti?

      Minunat. Sunteti niste adevarati vrajitori. ii raspunse Duras zimbind.

      Nu, vrajitori nu e bine spus. Magicieni ar fi mai potrivit. Am pastrat inca multe din invataturile Zeitei si ingrijirea si vindecarea fapturilor vii este una dintre ele. Ma bucur ca te-am putut ajuta.

      Va sunt recunoscator.Fara voi as fi fost condamnat la o moarte groaznica, cea mai infricosatoare din cite cunosc, se cutremura Duras.

      Da, Solmira ne-a povestit cite ceva asa ca inteleg ce vrei sa spui. Dar, sa lasam asta. Mai intii trebuie sa maninci ceva apoi o sa mergem sa-ti arat unele lucruri ce te-ar pute interesa.

      Sa maninc Nu cumva vreti sa ma adormiti iarasi? rise Duras.

      Nu, nu mai e nevoie, zimbi Glasuitorul, e vorba de hrana adevarata, fara chestii magice prin ea.

      In timp ce minca, Duras se gindea la ce i-ar putea arata Glasuitorul si din aceasta cauza masa a fost cam scurta, el grabindu-se sa termine spre amuzamentul evident al piticului.

      Gata. Mergem? intreba Duras ridicindu-se in timp ce inghitea ultima imbucatura.

      Mergem. Daca am retinut bine, clanul Soldurilor sunt mari mesteri, neintrecuti in dibacie. Ma gindesc ca te-ar interesa sa vezi o armurarie. Avem mesteri priceputi ce stiu sa faureasca arme fara pereche fiindca ei cunosc glasul fierului si stiu cum sa-l faca sa cinte. Desi timpul ce ti-a mai ramas de stat este scurt, cred ca ai putea deprinde unele lucruri.

      Duras il urma, plin de curiozitate. El insusi faurise citeva din cele mai bune sabii ale solmezilor si era doritor sa vada maiestria altora.

      Din incaperea in care statuse Duras, au iesit intr-un tunel inalt,boltit si luminat de acele luminari stranii pe care le remarcase cind se trezise prima data. De o parte si de alta a tunelului se vedeau mai multe usi si alte tuneluri ce porneau din acesta. Aerul era curat si caldut, purtind arome stranii. Linistea ce-l inconjurase pe Duras la prima lui intrare in pesteri disparuse fiind inlocuita cu un zumzet confuz. Totusi, in tunel nu era numeni si Duras se intreba daca nu cumva asta se intimpla din cauza prezentei sale. Chiar daca nu erau rai, se poate ca spirii sa nu fie incintati sa aiba de-a face cu alte neamuri. Intre timp, cotisera pe un tunel si se oprisera in fata unei usi care se deschise in fata lor astfel ca lasa speculatiile si casca ochii.

      Camera in care intrasera era ticsita de arme. Peretii erau plini de panoplii pe care erau puse sabii, spade, junghere, de toate marimile, una mai frumoasa decit alta. Unele erau batute in pietre scumpe altele erau simple doar cu citeva inscriptii si o singura piatra in miner dar toate , toate aveau ceva aparte. Pareau perfect proportionate si se simtea in ele armonia dintre model si materialul din care au fost facute. Duras se simti rusinat cind compara sabiile facute de el cu ceea ce vedea. Trebuia sa afle neaparat cum au fost lucrate chiar daca ar trebui sa stea acolo intreaga viata.

      Duras privea armele si Glasuitorul il privea pe Duras. Il privea cu o expresie de multumire. Alegerea lui se dovedise buna. Duras fiind total acaparat de arme nu-si va mai baga nasul iscoditor in alta parte. Nu de alta insa tainele spirilor in miinile muritorilor de rind ar fi insemnat dezastru. Cu Solmirele era altceva, ele nu erau fiinte de rind ci aliati in lupta impotriva intunericului.Solmezii insa, erau doar oameni cu toate defectele acestui neam. Totusi, il puteau invata pe Duras glasul fierului. Sub conducerea Solmirelor, acest neam va fi vasnic aparator al luminii si armele i-ar putea ajuta.

      Iti plac armele noaste? il intreba pe Duras.

      Daca-mi plac Sunt... sunt... As da orice ca sa pot face unele la fel!

      Orice inseamna foarte mult. Dar nu-ti fi frica, nu-ti vom cere prea multe. Mesterii te vor invata. Dar, inainte sa te duc la mesteri, trebuie sa te legi in fata Ghejei si a Tatalui Soare ca nu vei transmite invatatura pe care-o vei primi decit celor din neamul tau si numai daca Solmirele sunt de acord. Iti cer asta fiindca trebuie sa fim grijulii ca tainele sa nu ajunga in miinile celor rai, dindu-le astfel putere din puterea noastra. Te legi?

      Duras nu statu nici o clipa in cumpana. Ceea ce i se cerea i se parea de bun simt si oricum n-avea de gind sa spuna prea curind ceva cuiva. In orice caz, nu inainte de a fauri multe minuni ca cele ce-i stateau in fata.

      Ma leg. Numai un alt solmez si numai dupa ce va fi aprobat de Slomire va cunoaste taina. Asa sa-mi ajute Tatal Soare de va fi sa-l mai vad vreodata.

      Prea bine. Inainte de a invata cum se fauresc armele trebuie sa inveti cum se alege materialul. Pentru asta trebuie sa-i auzi glasul si sa-i simti visul. Nu te mira,spuse Glasuitorul vazind privirea neincrezatoare a lui Duras, materilalul brut contine in el forma ce va sa fie si daca tu nu esti in stare s-o descoperi, cele faurite de tine nu vor fi niciodata perfecte. Fiind vorba de graiuri, eu te pot invata cum sa-l asculti si sa-l intelegi. Vino cu mine

      Trecura in camera urmatoare unde erau siruri de mese pe care erau puse diferite materiale.

      Trebuie sa afli nu numai forma inscrisa in material ci si cu cel poti infrati ca sa-ti iasa forma pe care o vrei tu. Nu poti incepe nimic daca nu ai deja in minte ceea ce vrei sa faci. Mai mult, armele trebuire faurite, pe cit e posibil, pentru fiecare om in parte. Dupa firea celui ce-o va purta, arma trebuie sa fie mai dura sau mai mladioasa, mai impodobita sau mai simpla. Astfel ca, primul lucru pe care trebuie sa-l inveti este arta ascultarii. Vei invata sa asculti si asta te va duce la cunoastere. Tu ai totusi un mare hop de trecut. Inainte de orice, trebuie sa-ti infrunti spaimele. Cit timp ele vor sta la pinda la marginea constiintei tale, se vor imprima in orice lucrare a ta fiind parte din tine.Solmirele te-au invatat cum sa le tii la distanta. Noi te vom invata cum sa le supui si sa le invingi.

      Duras il asculta cu sentimente amestecate. Acesti pitici credeau ca pot sa faca ceea ce Solmirele nu reusisera. Si daca puteau face asta, de o faceau numai pentru el

      Inca o data, Glasuitorul ii raspunse intrebarilor nerostite:

      Nu putem face asta pentru toti din neamul tau. Stiinta noastra nu este de ajuns. Cel ce trebuie vindecat trebuie sa vrea el insusi asta, cu toata puterea vointei sale si avind in minte un tel precis. Dupa cum vad, tu ai un tel si ai spus ca ai da orice ca sa-l atingi. Prea bine, da-ne spaimele tale si noi iti vom da cunoasterea.

      Duras il privi uimit.

      Voi cititi gindurile ca si Solmirele?

      Nu, nu citim gindurile ascultam doar. Eu te ascult pe tine asa cum vei invata tu sa asculti glasul pamintului. E altceva decit puterea Solmirelor doar rezultatul e asemanator. Si caile noastre sunt altele. Pe unele dintre ele le vei cunoaste.

      Ei, ce zici?

      Prea bine. Daca voi credeti ca voi reusi, eu o sa incerc. Mi-e totusi teama. M-ati vindecat o data oare ma veti putea vindeca din nou?

      Nu te vom lasa sa te prabusesti. Alunga-ti teama si nu-ti uita telul. Vino, sa ne intoarcem in camera ta.

     

     

     


     

     

      Despre modul in care Duras si-a invins spaimele nu se stiu prea multe. Chiar si reginei unele taine ii sunt ascunse. Cunosc calea doar Solmirele si Maestru Armurier care este ales de catre cel dinaintea lui, cu acordul Solmirelor. Ceea ce se stie este ca Duras s-a intors in convoi unde a fost primit ca un inviat din morti. Se mai stie ca Duras cel ce s-a intors era diferit de Duras cel care plecase. Ceva se schimbase in el. Parca era acelasi si parca nu. Dupa ce s-a sfatuit cu Solmirele, Duras s-a retras dintre cercetasi si s-a apucat sa faureasca arme. Toti maestrii armurieri au fost neintrecuti fauritori de arme dar nimeni nu a fost ca el. Se zice ca armele faurite de el isi aleg purtatorul si nu invers. Se mai zice ca printre spiri ar fi invatat taine ciudate si ca stia sa citeasca gindurile precum Solmirele. Dar, de acum intram pe tarimul legendelor iar eu Lia din clanul Solharilor vreau sa trec mai departe doar faptele nu si povestile. Si fapt este ca, desi armele solmezilor nu-si afla pereche pe lume si s-a dus vestea in lung si-n lat despre ele, nu sunt purtate decit de catre solmezi iar daca un solmez cade in lupta si nu poate fi readus acasa arma lui se intoarce intotdeauna. Acesta este legamintul pe care trebuie sa-l faca orice solmez ce poarta o arma faurita de maestrul armurier.Acest legamint l-am facut si eu astazi cind am primit spada din mina maestrului armurier.

     

© Copyright Mioara Musteaţă
Nu există nici un comentariu  
Comentează articolul  Spune-ţi părerea

    Toate câmpurile sunt obligatorii.
    Comentariul nu poate include link-uri.
    Dacă sunteţi logat, numele şi emailul se autocompletează.
    Comentariile sunt moderate şi vor apărea pe site numai după aprobare.

Nume :
Email (nu va fi afişat) :
Comentariu :


   SFera Online v.3 Final Edition - arte vizuale şi literatură de anticipaţie
      Toate drepturile rezervate. Copyright © 2001 - 2011 SFera Online | © 2011 - 2015 Arhiva SFera Online