evomag.ro
    science-fiction fantasy poezie eseu arte vizuale
Caută :  
Resurse Contact
Nebunul  -  Luminile oraşului XVIII  -  Sclipiri de Soare  -  Disertaţie despre diferitele moduri de apreciere a inteligenţei  -  Ceasul voinicului  -  Planeta ascunsă  -  Muza  -  O Poveste (?) modernă  -  Îngerul cenuşiu - Angela  -  Antarctic City  -  "ªi caii se împuşcă, nu-i aşa ?"  -  Jocul  -  Fata morgana  -  Cum le văd "ei" pe "ele" în Galeria de artă "Trei Salcâmi"  -  Gheşeft  -  Poveste de viaţă  -  Drumul spre  -  Omul cu păsări  -  Ambiguitate clinică  -  Arătarea  -  Fortul  -  Coconul  -  Veşnic orizont  -  Babylon Five: Mercenarii  -  Luminile oraşului XXVIII  -  Îngerul cenuşiu - Gabrielle  -  Aripile din cer  -  Meditaţie  -  Luminile oraşului XXXII  -  Ea, eu şi ei  -  Poveste de mahala III : Foamea!  -  Tranzit  -  Delir  -  Mamă de duminică  -  2 fast 4 you  -  Un pahar de vin  -  Păsări de pradă  -  Aici şi acum  -  Unii îmi zic Charon...  -  Atalia  -  Duel în Lumea Visurilor  -  Destin  -  Amintiri trecute şi viitoare  -  Almateea  -  Jocul meu pentru Dumnezeu şi ai lui  -  Tata, ceasul şi căpşunile  -  Sharia (fragment)  -  Eu, Singularul Absolut  -  Penato e căutat de prieteni  -  La lumina...


Drumul care nu se vede

Drumul care nu se vede
  Spînu Vladimir
Lung şi anevoios ţi-a fost drumul
Artistul în singurătate
varianta print

Spînu Vladimir



Publicat Luni, 27 Decembrie 2004, ora 20:08

      Sunt beat. Sunt beat de propria-mi viata. E seara si pasesc cu greu. Totul este incredibil de frumos în capul meu. E multa caldura si veselie în suflet. Îmi cânta inima si sunt, parca, fericit. A-si fi pe deplin fericit daca picioarele astea ale mele or merge singure. Înainte de a face urmatorul pas, cu greu ma conving ca e unul sigur, ca nu e nici o groapa înainte sau ca se va desface pamântul. Pasesc greu înainte. Nu mai ajung acasa, ultima picatura de speranta a fost neutralizata de propriul pesimism. Pamântul umbla odata cu mine. Am înteles ca el nu are nici brate nici palme - l-am rugat de atâtea ori sa ma ajute, însa, vrând sa-mi arate puterea sa de veacuri cu care a fost înzestrat, m-a izbit catre sine si m-a lasat nemiscat pentru o clipa. Timpul nu conteaza, în închipuirea sa nu are valoare. În asta seara nimic nu mai conteaza.

      Ma ridic cu greu si ca s-ai fac în ciuda, strig cât de tare pot: - De ce eu?! Sunt om si prea beat de viata. De ce esti tu acela ce deseneaza drumurile oamenilor? Ne dai viata pentru un urmator joc strategic?

      Nu pot sa-L strig pe nume, fiindca mi-e rusine de felul în care Îl tratez,... te tradez. Ma înspaimânta acest gând. Cad iarasi jos. Sunt plin de noroi. E noapte si a început sa ploua. Nu mai am dorinta de a merge înainte. Ma retrag lânga gardul de alaturi pentru a nu sta în mijlocul drumului. Era un gard lung, negru ca sora-sa noaptea, foarte rece si neplacut. Foarte incomod, însa mai bine aici decât sa încerc iar sa ma ridic. Ploaia continua cu o intensitate mai mare. Mare mi-a fost mirarea când dea lungul gardului nu eram singur. Atât în dreapta mea, cât si în stânga stateau femei, maturi, copii, adolescenti lipiti de acest zid fioros. M-am bucurat ca nu sunt singur. M-am asezat cum se poate mai bine sa nu racesc. Capu-mi este greu, asa ca, l-am dat putin în jos si aplecat spre stânga. Ochii îi simt umpluti de ceata, abia de mai vad. Totusi, ridic putin capul si privesc spre drumul asfaltat, curat, drept si stiu ca daca m-asi ridica si a-si porni pe el, voi ajunge acasa. Vreau sa ajung acolo.

      Ma ridic. Cad. Renunt.

      Stau si privesc în continuare.

      A trecut ceva timp, dar nu mai sper sa produca vre-o schimbare. Pe drumul din fata mea trece lume. Trec liber, siguri si fara teama. Merg atât de usor, încât crezi ca e un dar pentru ei. Sunt niste puternici si reusiti. Au învatat sa mearga pe drum fara a se abate din el. Ei sunt cei ce stiu bine de unde au pornit si unde vor ajunge. Privesc, iarasi, cu disperare la mine însumi si nu pot sa zic nimic. Nici nu stiu de unde am pornit; capul nu mai genereaza nimic din ceea ce s-ar putea numi ratiune; nu cred ca voi ajunge. Am disperat.

      Trecând o personalitate pe alaturi, s-a oprit în fata mea si nu-si lua privirea. Am rugat-o sa se apropie, însa nu a facut un pas. M-a întrebat:

      - Ce se întâmpla cu tine?

      - Sunt beat si nu-mi simt picioarele. Ma ridic si cad fara motiv.

      - De ce ai ales acest loc?

      - E foarte greu sa merg în continuare si vreau sa ma odihnesc un pic.

      - Te odihnesti de câtiva ani, stiai? De ce n-ai încerca sa faci un maxim efort, sa te ridici si sa mergi. Pe drumul acesta trece putina lume si e liber. Gardul sub care stai e foarte aglomerat. Nu te poti ridica, deoarece stau câtiva peste tine. Fa un efort! Arunca toate gândurile nesigure din cap si fa-ti un avânt spre drumul drept.

      - Nu pot! Cine esti tu?!

      - Sunt cel ce trezeste frica în sufletul tau. Sunt cel tradat.

      - Nu Te cunosc! Nu Te recunosc! Pleaca!

      - Vei reusi... Încearca... Cel ce crede - reuseste; cel ce insista - are.

      Ma simt obosit si vreau sa dorm. Ploaia continua sa-mi atinga obrajii. Atmosfera fetida în care ma aflu, mi-a dezorganizat, aproape în întregime, senzatia olfactiva. În capul meu suna o singura fraza: - vei reusi, încearca. Cel ce crede - reuseste; cel ce insista - are.- Vreau sa cred. Nu am nici puterea de a crede. Vreau sa cred si nu reusesc. Vreau sa insist asupra aceste-i credinte si iarasi nu reusesc. Îmi sterg putin pantalonii si scot din buzunarul drept un pachet de tigari. E ultima. Stiu ca-mi va învenina mintea mai puternic, dar nu mai conteaza. Timpul nu conteaza, în închipuirea mea nu mai are valoare. Pun tigara în gura, scot un chibrit si încerc sa aprind. Se stinge. Mai încerc cu altul, nu-mi reuseste. Chibriturile cad jos si se ud. Unul ce statea alaturi îsi propune ajutorul sau. Apropie chibritul arzând de tigara mea si încercând sa trag un fum, am scapat-o jos. A luat-o vântul si a dus-o mai departe.

      - Ce se întâmpla?! Tu esti acela. Te uiti de sus si n-e dai la fiecare. Dumnezeule. Existi. Ai grija de mine. Mereu ai avut aceasta grija. Da! Tu esti acela. Sunt sigur si cred.

      Fara a-mi simti picioarele, am început sa ma ridic. Toata mizeria din jurul meu se descompune. Sunt atât de usor încât eram dus ca pe brate. Prin credinta am obtinut întelegere si fata de pamânt. Trecând pe lânga tigara ce cerea a fi aprinsa, m-am fortat si am calcat-o distrugând-o. Cu degetul sau mic, m-a pus pe calea cea drepta si de curând am ajuns acasa. Binele nostru interior biruie orice rau exterior.

     

© Copyright Spînu Vladimir
Comentarii (1)  
ANUTA
Vineri, 8 Iunie 2012, ora 07:40

extraordinar de profund.........ma provoaca sa meditez..........idei foarte cuceritoare........

Comentează articolul  Spune-ţi părerea

    Toate câmpurile sunt obligatorii.
    Comentariul nu poate include link-uri.
    Dacă sunteţi logat, numele şi emailul se autocompletează.
    Comentariile sunt moderate şi vor apărea pe site numai după aprobare.

Nume :
Email (nu va fi afişat) :
Comentariu :


   SFera Online v.3 Final Edition - arte vizuale şi literatură de anticipaţie
      Toate drepturile rezervate. Copyright © 2001 - 2011 SFera Online | © 2011 - 2015 Arhiva SFera Online