evomag.ro
    science-fiction fantasy poezie eseu arte vizuale
Caută :  
Resurse Contact
Taxi  -  Zona 25  -  Călătorie în spaţiu-timp  -  De acum şi până-n noapte  -  Greaţă  -  Proiecţionistul  -  Câmpul de luptă  -  Plastic  -  Tata, ceasul şi căpşunile  -  Luminile oraşului XXVIII  -  Colecţionarul  -  Luminile oraşului IX  -  Ulysse şi Hector  -  Răscrucea  -  Între ziduri  -  Mărturisirea lui Abel  -  Claviaturi  -  Peştera II  -  Anul 10000  -  Elegie pentru Jeromed  -  Lumina neagră  -  Chipul de pe Marte  -  Cadoul  -  Poveste de mahala I : Meciul  -  Luminile oraşului XXV  -  BO  -  10 minute pâna la explozie  -  Ceasul voinicului  -  Învingătorul ia totul  -  Recurent  -  Sete  -  Muza  -  În căutarea zborului  -  Luminile oraşului II  -  Hoţul de timp  -  A şaptea faţă a tăcerii  -  Un bilet de plecare de pe Soregaard  -  Noapte bună, Andrei  -  Cine sunteţi?  -  Gânduri  -  Jocul Zeilor (VI)  -  Dl. Ics  -  System Error  -  Luminile oraşului XXIV  -  Cerc la persoana întâi  -  Scrisoare din Hipercubul 13  -  Aici şi acum  -  Copilul Visător cu Mâinile de Aur  -  Portiţa  -  Nevastă rea


Cercul

Gabriel Iordan-Dorobanţu



Publicat Sâmbătă, 16 Iulie 2011, ora 13:50

      Intrarea în Cerc

      FAQ


     

      Bine aţi venit în Cerc!

      Vă rugăm să citiţi cu atenţie întrebările frecvente:

     

      Î : De ce ne-am adunat aici?

      R. : Să ne regăsim.

      Î. : Ne-am cunoscut cumva anterior ?

      R. : Nu, dar în Cerc totul e posibil.

      Î.: Cine poate intra în Cerc?

      R.: Oricine

      Î : Cine ne-a adus aici?

      R. : Nimeni, am venit singuri.

      Î. : Ce putem să scriem aici ?

      R. : Orice, dar care să fie în concordanţă cu Direcţia.

      Î. : Care e Direcţia ?

      R. : Nu o ştie nimeni.

      Î. : Exista vreun pericol?

      R. : Da, acela de a rămâne.

      Î. : Când putem să ieşim din Cerc ?

      R. : Oricând, dar ne vom întoarce întotdeauna.

     

     

     



     

      Mesaj din Cerc (I)

     

      Motto:

      La alegere,

      "lasciate ogni speranza"

      (Dante Alighieri) sau

      "nutriţi orice speranţă"

      (Geo Bogza).

     

     

      Aici, lucrurile sunt stranii. Se pare că

      atmosfera este suprasaturată de ioni negativi. Iată ce am mai constatat :

     

      Prima impresie

     

      Şi am păşit în Cercul interzis

      printr-un cuvânt secret şoptit de magi :

      un zeu uitat de lume ne-a deschis,

      zvonul străbunilor freamătă-n fagi.

     

      Aici nu-i nimeni să te-ndrume,

      rostirea ta devine faptă,

      un paznic, fără chip şi nume,

      închide-n urma ta o poartă.

     

      De nicăieri lumina nu răzbate,

      doar magii scapără amnarul

      şi bat la porţile-ncuiate

      cu vraja lor, spărgându-le hotarul.

     

      Spre ştiinţa tuturor, acest mesaj trebuie să facă înconjurul lumii de 9 ori. Nu întrerupeţi, vă rog, lanţul ! Retrimiteţi mesajul prietenilor !

     

     


     

      Breaking news

     

      Întrerup aici mesajele din Cerc, pentru a relata despre cercurile din lanul de grâu. Acest eveniment, care a bulversat pe toata lumea, are acum prioritate. Din documentarea mea, a rezultat că cercurile sunt reale, iar apariţia lor ţine de domeniul paranormalului. Martorii oculari ne-au descris evenimentele cu lux de amănunte, pe care voi încerca să le redau cât mai fidel. Pentru a proteja identitatea oamenilor, am folosit pseudonime, pe care le-am ales în aşa fel încât să fie foarte diferite de numele lor reale, o eventuală asemănare cu acestea fiind întâmplătoare. Iată cursul evenimentelor :

      În dimineaţa zilei de 24 iunie, când în popor se spune că sunt Sânzienele sau Drăgaica, Înţeleptul dădu năvală în ograda lui Tataie. Era speriat de moarte şi se bâlbâia rău de tot.

      - Ta… Ta… Tataie, ai auzi ce mi s-a întâmplat… s-a întâmplat… Am… am… vă… văzut… pe… dânsele!

      - Domoleşte-te! zise Tataie. Că doar nu dau turcii. Stai ici pe prispă să-ţi aduc un mesel cu apă.

      - A… apă du… după mo… motorină, se sperie Înţeleptul?

      - Da tu mai ai motorină ? fu curios Tataie .

      - Ma… mai am vreo ze… zece… ve… dre în… în… tr-o da… da… da… (se îneacă rău de tot) mi… geană de… de care nu... nu ş… şti…ie neva… va… stă-me… me… a. Tu… tu… tu… tu… tu… ?

      - Peste a mea dădu nevastă-mea şi mi-a băut-o, zise cu părere de rău Tataie. Da am un butoiaş în care n-am intrat. Şi nişte trăscău pitit în pod.

      - Tataie se urcă în pod şi veni cu o sângeapă de trăscău pe care i-o dădu lui Înţeleptul.

      - După ce dădu pe gât sângeapa, Înţeleptul se mai linişti şi vorbi mai coerent.

      - Văzui pe dânsele.

      - Dânsele! se miră Tataie.

      - Dânsele, frumoasele, sfintele, milostivnicele, miluitele…

      - Gata, am înţeles. Ielele!

      - Apoi Înţeleptul îşi scoase cuşma din cap şi… jap! cu ea în pământ. O ridică şi făcu aceeaşi operaţie de trei ori.

      - De ce dăduşi cu dânsa de trei ori?

      - Dacă aşa trebuie, aşa trebuie, explică Înţeleptul.

      - Aha ! se lumină Tataie. Acum am înţeles. Dar de ce porţi cuşmă pe năduful ăsta? Eu trecui la clop cu panaş.

      - Dacă aşa trebuie, aşa trebuie, nu ţi-am zis.

      - Păi atunci să o iau şi eu pe a neveste-mi.

      - Ia-o (sughite).

      - Tataie intră în casă şi veni cu o căciulă mare pe cap. O scoase şi dădu cu ea în pământ de trei ori. Apoi, o duse înapoi cu grijă, să nu cunoască nevastă-sa.

      - Hei! oameni buni! Sunteţi acasă? auziră ei pe Colectivista strigând de pe uliţă.

      - Nu ne vezi? ţipă Tataie.

      - Cercurile! Cercurile! s-au arătat azi noapte în lanul de grâu al lui Sâsâitul.

      - Cei doi dădură năvală pe poartă şi se luă după Colectivista. Ajunşi în lanul de grâu, văzură grâul culcat la pământ şi pârjolit pe o suprafaţă circulară cam un hectar.

      - Repede, cu cuşmele-n pământ! urlă Înţeleptul.

      - Eu am broboadă, se sperie Colectivista.

      - Păi, nu are omul tău? întrebă Înţeleptul.

      - Nu, că el poartă pleaşcă.

      - Ca şi mine, remacă Tataie. Stai că ţi-o împrumută Înţeleptul pe a lui.

      - După ce toţi trei executară acest ritual mitico-magic ancestral şi ezoteric cu cuşma Înţeleptului, acesta şi Tataie se despărţiră de Colectivista şi se întoarseră în ograda de unde au plecat. Tataie coborî în pivniţă pentru a testa butoiaşul de rezervă.

      - În… Înţeleptule! ţipă el îngrozit, venind din pivniţă val-vârtej. Î… îmi… lip… lipseşte o… doa…doagă… (se îneacă rău de tot).

     

     


     

      Televiziunea locală.

     

      Breaking news : În noaptea de 23 spre 24 mai multe cercuri au apărut în lanul de grâu din apropierea satul O. Cercurile au diametrul de circa 100 de metri. Apariţia lor a fost însoţită de fenomene stranii. Astfel, localnicii relatează că le-au zburat instantaneu căciulile din cap. Alţii au prezentat tulburări de vorbire, precum balbuţie reversibilă, adică, mai pe înţelesul tuturor, au dat în bâlbâială. Dar cel mai inedit fenomen a fost acela că unii localnici au constatat că le lipseşte o doagă…(pauză de câteva secunde) de la butoi, mi se şopteşte din culise. Vom reveni cu amănunte la ştirile de seară, când vom avea ca invitaţi pe învăţătorul satului, acum ieşit la pensie, care în urmă cu mai bine de cincizeci de ani a scris o neegalată monografie a satului, un fizician, un folclorist, precum şi un expert în parapsihologie. Dar până atunci, reporterii noştri trimişi la faţa locului s-ar putea să sosească din clipă în clipă cu noutăţi, pe care le vom difuza imediat. A… aşa… dar… sta… staţi cu…cu o… ochii pe noi, ca pe… pen… sie (se îneacă rău de tot).

     

      *

     

      Un expert în domeniu, care a dorit să-şi păstreze anonimatul, mi-a relatat următoarele :

      Prima menţiune despre cercurile din lan o avem din anul 1678 şi o găsim într-un manuscris din Anglia. Textul spune că acestea au apărut inexplicabil într-un lan de ovăz, fiind provocate de o fiinţă malefică, care a luat forma unei lumini roşii, creând panică în populaţie. Cronicarii timpului au numit-o "diavol secerător". din Hertfordshire. După toate probabilităţile, pare a fi fost vorba de un extraterestru, care a încercat să intre în legătura cu pământenii printr-un mesaj iconic codificat…

     

      *

     

      Nea Socrate la ceas de taină. O cameră modestă, cu câteva tablouri vechi, înfăţisând Viaţa. Socrate în semiobscuritate:

      Cuţite din Sfintele,

      Milostivele,

      m-au izbit,

      m-au pocit,

      cuţite în furca pieptului,

      mi-a înfipt…

      Of ! mi-i dragă. Ea mi-i dragă,

      Acum la bătrâneţe…

      Întunericul nu-i opusul luminii,

      e absenţa luminii,

      răul nu-i opusul binelui -

      cum bine zis-a Einstein -,

      aşa cum nici golul ăsta nu-i opusul trăscăului.

      Iubirea e totul…

      Ascultaţi aici, la Socrate:

      Aţi trecut voi viaţa prin Testul lui Socrate?

      Adică, e adevărată?

      A, nu ştii dacă-i adevărată?

      Şi cu toate astea vrei s-o trăieşti?

      E de bine?

      A, dimpotrivă.

      E de folos?

      Aa, nicidecum.

      Atunci e suferinţă.

      Numai ea

      mi-i dragă.

      Mi-i dragă pentru că e adevărată! E de bine! E de folos!

      Iar eu am căzut la test...

      Aa, ce vrei să spui,

      că nu-s adevărat?

      Nu, nu-s adevărat.

      Că nu-s de bine?

      Nu, nu-s nici de bine.

      Dar cât va fi lumea asta

      Oameni ca mine

      Vor fi totdeauna de folos…

     

     


     

      Mesaj din Cerc (II)

     

      Aici, în Cerc, timpul are proprietăţi nebănuite. Pe axa trecut-prezent-viitor, informaţiile circulă în ambele sensuri. Bunăoară, am dat peste un raport provenit din anul 2058:

     

      Cetăţeanul Iisus Hristos este printre noi. Nu are viză de intrare, mutaţie de pământean, nu e luat în spaţiu de nimeni, nu posedă carte de identitate, card de alegător, cod numeric personal. Vindecă bolnavi, fără să aibă atestat de medic. Foloseşte metode neatestate de noul Cod medical, fiind considerate neştiinţifice, retrograde, obscurantiste. Prin cazurile de boli incurabile pe care le-a rezolvat, slăbeşte încrederea cetăţeanului în medicina convenţională. Ajută pe săraci, fără să aibă personalitate juridică. Hrăneşte miliarde de oameni, fără să declare de unde provin alimentele. Nu ţine o evidenţă contabilă asupra veniturilor şi cheltuielilor şi nu predă vreun bilanţ contabil. La fiecare recensământ, a fost de negăsit, sustrăgându-se astfel de la orice înregistrare. La sfârşitul veacurilor, intenţionează să mântuiască lumea, fără să prezinte vreun proiect, care să fie aprobat de forurile competente.

     

      Concluzii:

      1. Se confirmă următorul zvon :"Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului";

      2. Cetăţeanul Iisus Hristos nu se află în legalitate;

      3. Deşi a fost avertizat prin comunicate publicate în mass-media că încalcă Legea şi riscă pedeapsa privativă de libertate, continuă să persevereze în aceasta atitudine, ultimă dată fiind văzut în casa unui bolnav contagios şi incurabil, care se afla pe patul de moarte şi pe care l-a îngrijit. Acum, se pare că bolnavul a depăşit boala şi poate depune mărturie scrisă.

     

      Întocmit la data de 25. XII. 2058 de către Agentul cu nr. de cod: 666 - 3427

     

     


     

      Mesaj din Cerc (III)

     

      Călătorind prin diferite locuri neumblate din Cerc, am ajuns în faţa unei porţi de lemn pe care era încrustat cuvântul "aproape". S-a întâmplat ca citindu-l, poarta să se deschidă miraculos şi priveliştea cu care am fost binecuvântat a avut darul să trezească o amintire pe care o credeam demult uitată. Aceasta amintire mi-a umplut sufletul cu o negrăită linişte, o tihnă nepământească, care m-a făcut să reaştern pe hârtie fericita întâmplare, convins fiind că, împărtăşită lumii, va fi de folos cuiva şi de data aceasta. Iată întâmplarea!

     

      *

     

      Erau ultimele zile de toamnă. Soarele apunea liniştit peste spinarea de lut a dealului, trimiţând ultimele raze ce se jucau sprintene prin frunzişul de făget. Rugina şi fierul toamnei, ce aminteau de impunătoarele armuri medievale, se amestecau cu firişoarele de aur ale razelor care ţeseau peste întreaga fire o broderie vrăjită. Un cântec abia desluşit se murmura solemn. Îl simţeam fremătând în seva frunzişului bucurându-se de lumină, cu sensibilitatea şi inocenţa neprihănirii. Să fi fost doar o simplă impresie? Parcă Ziditorul dezlegase întreaga fire şi acum îi cânta psalmi de mulţumire prin freamătul sevei ce se împrăştia prin nervurile frunzelor.

      Hoinăream de câteva ceasuri prin aceasta feerie, cu sufletul gârbovit de povara grijilor, când, deodată, o voce lăuntrică şi tainică îmi sopteste: "Pace vă las vouă... Pace vă las vouă". O linişte suprafirească mă învăluie. Conştiinţa mea repeta ca un ecou : "Pace vă las vouă... Pace vă las vouă". Mă simţeam ca în Rai.

      Ajuns acasă, am căutat să revăd în minte dealul, pădurea, asfinţitul, dar pacea sfântă întârzia să vină. Parcă o lăsasem acolo, în mijlocul pădurii. Mi-am adus aminte de acele dumnezeieşti cuvinte şi am început sa le pronunţ : "Pace vă las vouă... Pace vă las vouă". Deodată, se pune în mişcare uzina lăuntrică. Aceeaşi pace mă învăluie, aceeaşi linişte suprafirească. Am înţeles că aceste două cuvinte singure au în ele o forţă nebănuită şi îmi aduc în casă toată frumuseţea şi sfinţenia naturii.De unde veneau cuvintele? Îmi aminteam :"Pace vă las vouă, pacea Mea v'o dau; nu precum v'o dă lumea v'o dau Eu. Să nu se tulbure inima voastră, nici să se înfricoşeze"(Ioan.14:27) .

      Mi-am zis: dacă aceste cuvinte invocate singure pun la lucru resorturile mele lăuntrice şi realizează ceea ce ele semnifica, înseamnă că este deajuns să le pronunţ în momente de zbucium sufletesc pentru a mă linişti. Urma să verific.

      Într-una din zile, nori negri se adunaseră deasupra mea, fruntea mi se încreţise asemenea unui lac frământat de furtuni. Nu-mi găseam pacea şi somnul întârzia să sosească. Îmi amintesc: "Pace vă las vouă... Pace vă las vouă". Furtuna continuă să frământe lacul, dar deodată, într-un colţ al acestuia, valurile se domolesc. Funcţiona. Apoi, valurile iarăşi se pornesc. Continui sa spun: "Pace vă las vouă... Pace vă las vouă". Nu, nu era o simpla impresie. Revăd dealul, pădurea, asfinţitul. La sfârşit vine liniştea. Simţeam cum cerul minţii mele se limpezeşte de nori, vântul osteneşte, valurile se domolesc. "Pace vă las vouă... Pace vă las vouă". Acestea erau cuvintele fermecate care nu trebuiau uitate niciodată. Scumpe ca viaţa, căci însăşi viaţa mea depindea de ele. Miracol. Cuvintele chemau pacea. Miracolul începea în cuvinte.

     

      *

     

      Starea de poezie este un neîntrerupt miracol

     

      "Pace vă las vouă... Pace vă las vouă." Miracolul se continua lăuntric. Mă simţeam într-o alta lume, mai bună, mai frumoasă, mai fericită. Mă simţeam pe un alt tărâm, într-o ţară de basm, unde totul era posibil. Năzuinţe şi idealuri abandonate, demult uitate, reveneau la viaţă cu o speranţa nouă. Auzeam chemarea lui Hristos şi un fior neînţeles mă cuprindea un sfâşietor dor de nemărginit, de spaţii infinite.

      Cuvintele chemau alte cuvinte. Acestea soseau tainic, neînţeles, neîntrerupt ca un şuvoi limpede de munte. Se aşezau la locul lor, ca într-o orchestră. Deodată: simfonia. Nepământească! Coardele vioarelor vibrau lin, alămurile răspundeau puternic. Curând, tuburile de orgă răsună grav şi solemn. Un flaut dulce cânta lin şi melancolic. Cânta dulcea ţară cea de sus, cu pădurile ei veşnic verzi, masa de argint, unde Dumnezeu şade împreună cu sfinţţi lui, lumina dulce în care se scaldă chipurile lor pline de iubire si slavă, nepământeasca liturghie a oamenilor şi a îngerilor, cu cântările ei dumnezeieşti şi tămăduitoare. Un neîntrerupt poem se ţesea tainic, neoprit. Un neîntrerupt miracol… Păşisem fără să ştiu într-o stare de poezie, o stare de har, o lume nebănuită şi minunată.

     

      *

     

      După o căutare de peste treizeci de ani

     

      În urmă cu mai bine de treizeci de ani am început să caut o metodă de odihnă, de relaxare. Eram veşnic încordat şi mă simţeam mereu obosit. O oboseală extremă, care mă epuiza. Am încercat tehnicile de relaxare la îndemână, dar fără rezultate concludente. Chiar dacă reuşeam să îmi relaxez trupul şi mintea, ceva interior rămânea încordat. Am descoperit poezia. Am simţit că aceasta este calea. Cuvintele creau imagini, iar acestea făceau sa vibreze coarde lăuntrice nebănuite. Dar niciodată nu întâlnisem acea imagine unică, particulară, care sa fie remediul. Dădusem peste multe imagini care m-au fermecat, dar într-o rezonanţă perfectă nu am intrat decât cu una. Probabil ca fiecare om este programat să intre în rezonanţă cu acel ceva, într-o clipa de graţie. Probabil ca fiecare om ar trebui sa aibă clipa lui de graţie în viaţă, unde să i se reveleze o cheie menită să deschidă doar poarta lui lăuntrică. Cheia o poti găsi în "Sfânta Scriptură", în marea literatură a lumii sau oriunde în altă parte.

     

      *

     

      Căutaţi…

     

      Aceasta este formula. Căutaţi cu credinţă, căci undeva exista cheia, undeva există un remediu pentru fiecare. Suntem unici şi trebuie să ne orientăm pornind de la acest adevăr. Nu există două amprente digitate identice. Nu vă opriţi niciodată...

     

© Copyright Gabriel Iordan-Dorobanţu
Nu există nici un comentariu  
Comentează articolul  Spune-ţi părerea

    Toate câmpurile sunt obligatorii.
    Comentariul nu poate include link-uri.
    Dacă sunteţi logat, numele şi emailul se autocompletează.
    Comentariile sunt moderate şi vor apărea pe site numai după aprobare.

Nume :
Email (nu va fi afişat) :
Comentariu :


   SFera Online v.3 Final Edition - arte vizuale şi literatură de anticipaţie
      Toate drepturile rezervate. Copyright © 2001 - 2011 SFera Online | © 2011 - 2015 Arhiva SFera Online