evomag.ro
    science-fiction fantasy poezie eseu arte vizuale
Caută :  
Resurse Contact
Lecţie de Umanitate !?  -  Misiunea  -  Răspuns fără întrebare  -  Vizita  -  Către a opta zi  -  Sharia (fragment)  -  Un moment nou sau Cădere în cap spre cerul liber  -  Mutare disciplinară  -  Colecţionarul de îngeri  -  Câmpurile magnetice ale lui Belizarie  -  Peştele albastru  -  Fata morgana  -  Omul-care-stătea-cu-nasul-în-flori  -  Interviul  -  Jocul Zeilor (VI)  -  O lumânare pentru mama !  -  Secretul  -  Experimentul  -  Nu vreau să fiu un erou !  -  Luminile oraşului XX  -  Câmpul de luptă  -  Bătălia pentru supravieţuire  -  Prima pagină  -  Ultimul Paradis  -  Război obişnuit  -  Povestire  -  Theron Girradus  -  Tranzit  -  Diamantul  -  Casa libertăţii  -  Jocul libertăţii  -  Robotul  -  Viola  -  Povestea ţării Nucalanoi  -  Toate filmele româneşti au un final trist  -  K  -  Re-insecţie  -  Gânduri  -  Meduza (III)  -  Transplant de suflete...  -  Aventurile Poetului Rătăcitor : (I) Prinţul Canalelor  -  Cristerra  -  Recurent  -  Uezen. Echilibrul lumilor  -  Praf minune (III)  -  Salvatorul  -  Ancheta  -  Vânătoarea  -  Dependent TV  -  Sclipiri de Soare


Muribundul

Sorin Coadă



Publicat Sâmbătă, 16 Iulie 2011, ora 14:16

      Tatăl lui Druţu Alini se chinuia de mai mult de un an la pat. Lăsa impresia că-i învinuia pe toţi ceilalţi de suferinţa sa, refuzând să le vorbească. Nu-i suporta pe copii Lacedemonei în preajmă şi accepta din partea femeilor doar să-l hrănească şi să-l primenească. Medita în aerul închis şi scria în câteva caiete groase având marginile ferfeniţă, din care nimeni nu reuşise să citească vreun rând. Dormea cu ele sub cap, le ţinea pe genunchi pierdut în gânduri, apoi scria îndârjit, scrâşnind din dinţi, parcă vărsându-şi în el toată furia neputinţei, toată cerbicia singurătăţii sale. Transpunea cu greutate în scrisul său mărunt tot ce-i trecea prin minte, fraze întortocheate şi rupte din context, cugetări ritualice şi frânturi de versuri, în care fojgăia o faună diversă de figuri de stil. Multiplica o propoziţie simplă în sute de variante tot mai complicate. Încerca să ascundă sunetele melodioase, pe care refuza să le rostească, în texte aride, prin formele criptografice uitate în scurtă vreme şi, la care, lucra luni întregi pentru a le descifra.

      Descoperise cu deznădejde micimea sufletului său, dar găsise mijloacele prin care îi amplifica resorturile narcisiste în înstelări înlănţuite, pline de năduful situaţiei sale. Combina dejecţiile viermelui bolii cu previziunile fanteziste, scriind un calendar al subiectelor abordate în fiecare zi. Căuta câte o continuare a gafelor din trecut, găsind pentru fiecare câte un final catastrofic. Se bucura la vederea unor fiinţe considerate inferioare în micul său univers dezvoltat în jurul patului său de muribund. Le trata cu indulgenţă, socotindu-se un dumnezeu orgolios care nu decade din atributele divine, schimbându-le drumurile zilnice în căutarea hranei, în fuga instinctuală de moarte sau în pânda chitinoasă pentru prinderea prăzii. Se bucura când nu-l ocoleau şi le colecţiona diversitatea mişcărilor într-un catalog cu desene şi într-o hartă a teritoriilor care împărţeau camera.

      Astfel, descoperi în atanorul ce transforma sentimentele în cuvinte, prin amestecul lor şi stoarcerea unei substanţe a întâmplării, numele Şarpelui de Aramă. Scria un basm despre făurirea acestei reptile cu ochii hialini şi despre puterile sale taumaturgice, chinuindu-se prin operaţii matematice complicate să-i calculeze numărul exact al solzilor. Încă din vremurile în care vigoarea tinereţii dădea savoare viitorului,făcuse legătura turnării sale într-un creuzet de caolin şi cumpărarea de către Fârnetat a tuturor alambicurilor de aramă din sat, desfiinţând înfloritoarea industrie a ţuicii de prune. În începutul de basm, cu al cărui final bătrânul său intrase în mormântul lacustru, Şarpele de Aramă lega destinul său mineral de cel al satului care trebuia să migreze înapoi în acea insulă a speranţelor pierdute, în vechea vatră numită „La Mal”. Când zăgazul lacului artificial va fi rupt de inefabila putere a apelor şi a timpului, râul va curge cu agerimea unui peşte de munte pe vechea albie, inundând casele, înecând cirezile de vite şi purtând iarăşi plutele către târgurile din aval.

      De când era bolnav, ajungea la o mulţumire sufletească aşternând într-unul din caietele sale toate durerile singurătăţii. Puterea sa de creaţie era şubrezită de lungile pauze rupte de subiectele programate. Se minţea dezvăluindu-şi calităţi inimaginabile. Credea că poate prevedea viitorul apropiat după întâmplările fiecărei zile din minusculul său univers populat de gângănii şi fantome ale trecutului, după itinerariul membrilor familiei prin camera sa şi după bâjbâielile în negura nervozităţii Lenuţei, când îi aducea mâncarea şi punea întrebări fără să aştepte răspuns.

      Pe când mai erau puţine file nescrise în caietul cu basmul Şarpelui de Aramă, află, în urma unei nopţi de insomnie, inutilitatea oricărui demers de a-şi îmbunătăţi viaţa, chiar prin rarele preocupări plăcute. Mijloacele de a-şi pierde timpul la care apela nu-i dădeau satisfacţia unui progres absolut şi a unei desprinderi de fojgăiala lucrurilor şi intereselor minore.

      Chiar utilizarea laminorului singurătăţii şi a refuzului comunicării fără credinţa, entuziasmul şi ispitele stâlpnicilor, părea un drum lung la un izvor din vârf de munte, pentru a-şi potoli setea de viaţă. Revenea obsesiv la numerologia Şarpelui sau şi-o imagina pe Irizia aducându-şi ofranda zilnică, dezgolindu-şi sânul cu şarpele tatuat în spirală şi capul pregătit să muşte sfârcul roz. Se cufunda într-un bazin plin de lipitori ce fojgăiau în căutarea sângelui curgând în boabe rubinii, apoi le desprindea cu blândeţe, potolindu-şi sângerarea într-un aşternut din petale de trandafiri. Se oprea sub un umbrar din pene de struţ unde-i scria lui Boieraş, aşternând pe hârtie bucăţi din iadul ei sufletesc. Îşi descria frumuseţea însângerată de după ieşirea din bazinul lipitorilor, asemuindu-şi splendoarea cu cea a unui munte înzăpezit. Îşi înfăţişa limpezimea ochilor oglindind irealitatea existenţei sordide a slujitorilor ei. Puncta faţa sa nevăzută, ritmicitatea sentimentelor ei nefireşti pe care învăţase să le trăiască cu maximum de intensitate de la femeile bătrâne pe care le angajase s-o înveţe cum să iubească. Transmitea cu artificialitate informaţiile despre grădina văzută într-o degradare paradisiacă. Povestea coşmarurile vegetale visându-se într-un peisaj luxuriant. Iubea apa şi tânjea după marea undelor învolburate învăluind-o în briza sărată izbind scoicile de faleză, trăgând în adâncuri sinucigaşi singurateci, mângâind privirea marinarilor, pulsând ca o inimă plată şi ascunzând exotismul unei faune mai bogate decât plajele în nisip.

      Adormea mângâiat de desăvârşirea basmului său fără început şi fără sfârşit. Se lipsea formula introductivă „a fost odată ” şi începea abrupt, mulţumindu-se doar cu negarea realităţii. Câtă vreme exista imaginarul, fantasticul, nemaivăzutul şi cerescul amestecat cu sordidul, basmul stiliza universurile, în care sfericitatea corpurilor era înlocuită cu formele predominant cubice, fără echilibru şi unde neclintirea, în infinitul fără timp nu suferea schimbări divine.

     

© Copyright Sorin Coadă
Nu există nici un comentariu  
Comentează articolul  Spune-ţi părerea

    Toate câmpurile sunt obligatorii.
    Comentariul nu poate include link-uri.
    Dacă sunteţi logat, numele şi emailul se autocompletează.
    Comentariile sunt moderate şi vor apărea pe site numai după aprobare.

Nume :
Email (nu va fi afişat) :
Comentariu :


   SFera Online v.3 Final Edition - arte vizuale şi literatură de anticipaţie
      Toate drepturile rezervate. Copyright © 2001 - 2011 SFera Online | © 2011 - 2015 Arhiva SFera Online