evomag.ro
    science-fiction fantasy poezie eseu arte vizuale
Caută :  
Resurse Contact
Aer  -  Luminile oraşului XXIII  -  Dimineaţă târzie  -  Cărăușul  -  Cap de listă  -  Povestea knorgului care îşi caută mama  -  Luminile oraşului VIII  -  Luminile oraşului VI  -  Meduza (VII)  -  Archeopterix  -  Bătrânul, literele şi noaptea  -  Ultima ispitire a sfântului Anton  -  Orb  -  Piese de muzeu  -  Atingeri sensibile  -  Caiet de regie  -  O viaţă fără început şi fără sfârşit  -  Alfa şi Omega  -  Castravetele  -  Spiritul este liber şi insurgent  -  Boaba de spumă  -  Lumină dublă  -  Psihopatul  -  Jazzonia : Cartea Cruciadelor  -  Metastază  -  Vinerea Rozinelor Timpurii  -  Arta de a purta un război  -  Factorul "Haos"  -  Pasul craiului de munte  -  Lecţie de Umanitate !?  -  Jocul  -  Tentaţia continuă  -  Nick  -  De o sută de ori Adrian  -  Omul-care-stătea-cu-nasul-în-flori  -  Luminile oraşului XIX  -  Furnizorul de vise  -  Dumnezeul unei lumi mărunte  -  Rochia străvezie  -  Aici şi acum  -  Dispariţia  -  Uchin (fragment)  -  Proiecţionistul  -  Gândacul  -  Experienţă pecuniară  -  Halta părăsită  -  BO  -  Îmbrățișare  -  Jocul libertăţii  -  X Factor


Război total

Război total
  Victor M. Bucur
Vânzătorul de ghilotine
Fluturi
Bătrânul, literele şi noaptea
Omega
varianta print

Victor M. Bucur



Publicat Luni, 4 Noiembrie 2002, ora 10:05

      Omul va fi pentru masini ceea ce sunt cainele si calul pentru om.

      El va continua sa traiasca, binenteles va cunoaste in plus

      im-bunatatiri si probabil viata sa va fi mai agreabila decat

      este astazi, domesticita sub triumfala putere a ma- sinilor

      Dar, in ferocitatea lor, masinile castiga teren pe zi ce trece,

      zilnic suntem mai tributari lor,

      exista din ce in ce mai multi oameni destinati sa le serveasca,

      sclavi Rezultatul final nu este

      decat o problema de timp.


     

      S. Butler Manual de filosofie, 1998

     

      - Taci fa, fir-ai a dracu de curva !

      Femeia continua sa zbiere insa din toata puterea coardelor sale vocale mecanice, implantate la baza gatu-lui. Era urata si zbarcita. Si pedeasupra si proasta. Attila incepu sa-si piarda rabdarea. Stia ca in orice clipa putea sa apara de dupa un colt vreo patrula intarziata dar baba nu-i dadea pace. Se tinea dupa el si zbiera. Mai facu o ultima incercare de a o reduce pe baba la tacere cu vorba buna .

      - Taca-ti fleanca, bosoroaga nenorocita !

      Vazand ca femeia nu are de gand sa taca se intoarse brusc spre ea si lansa un pumn sanatos spre fata brazdata de riduri. Forta loviturii o proiecta cu capul de stalpul de iluminat aflat la vre-un metru in spatele ei si ii imprastie creierii si circuitele pe trotuar, tradand lipsa portiunii parietale a testei ca rezultat al operatiei de spalare a cortexului.

      Asa-ti trebuie gandi Attila incercand sa-si alunge mustrarile de constiinta ce-l coplesiesera la vederea cadavrului de la picioarele lui. Oricum, baba nu mai era om in toata regula. Era mai degraba o cauza pierduta isi zise in timp ce se facea nevazut pe o alee laterala. Stia din proprie experienta ca daca un infectat cu creierul in regula mai avea o sansa de scapare, unul cu cortexul alterat nu mai avea nici o sansa. Oricum, erau in razboi si, ca in orice razboi, mai mureau si nevinovati.

      Alerga cu toata viteza pret de cateva minute si intr-un tarziu se opri gafaind int-o fundatura murdara si mirosind puternic a urina. Scoase de la spate o caseta metaloplastica subtire, ii dezactiva cifrul, o deschise si se uita inauntru.

      - Rahat! spuse. A murit doar pentru 20 de credite amarate. In rest, cecuri peste cecuri si carti de credit peste carti de credit Nimic folositor

      In timp ce-si baga bancnotele in buzunarul hainei, trecu in revista inatamplarile noptii ce tocmai se sfarsea. Ii cam mersesera toate de-andoaselea. Macar incheiase misiunea cu bine. Exceptand faptul ca ultima dintre cele 12 mine vibrante cu explozie intarziata fusese defecta si explodase mai devreme, antrenandu-le si pe celelalte in uimitorul foc de artificii care se dezlantuise si fusese la un pas de-al face pe Attila o frigaruie ambulanta. Tanarul nici nu vru sa se gandeasca ce s-ar fi intamplat daca nu ar fi avut norocul chior sa lase la urma mina defecta. Daca ar fi nimerit-o din prima, nu numai ca nu ar fi produs prea multe stricaciuni inamicului, dar nici nu ar fi apucat sa iasa intreg de-acolo. Macar nu ar mai fi dat de baba cu bojoci de trompetist pe care sa o adauge la lungul sau pomelnic de pacate.

      Arunca portofelul metaloplastic intr-o pubela, apoi se apleca si ridica capacul canalizarii de la picioarele sale. In ciuda masivitatii, se strecura ca o pisica inauntru, straduindu-se sa nu faca nici un zgomot. Odata ajuns in subterana, trase capacul inapoi si o lua din loc, pierzandu-se in labirintul de galerii. Orbecai o vreme prin cotloane numai de el stiute si, intr-un tarziu, se opri sub un bec de mica putere, ce lumina slab o galerie ceva mai inalta. Dezamorsa campul dezintegrator, trecu de linia de avertizare si se opri, tragand cu urechia. Dupa ce auzi binecunoscutul bazait electric al campului ce se reamorsa automat, pleca mai departe. Modelele astea vechi se stricau des si de multe ori trebuia sa se intoarca sa-l reamorseze manual. Centrul nu le mai trimisese demult armament performant si trebuia sa se multumeasca cu ce aveau.

      Mai facu cativa pasi si se opri in dreptul unei usi metalice false care camufla destul de bine un panou de control, cu toate ca un senzor de putere medie nu s-ar fi lasat pacalit ata de usor ca simturile umane.

      - Identificarea! se auzi vocea gardianului de serviciu.

      - Hammer Attila.

      - Functia.

      - Colonel rebel.

      - Rectifica!

      Putoi nenorocit. gandi Attila, dar se conforma.

      - Colonel in Armata pentru rezistenta, compania Alpha.

      - Prezentati amprentele digitale si amprenta retinei!

      Attila incepu sa se enerveze dar se supuse, punandu-si palma dreapta pe o portiune mai lucioasa si neatacata de rugina a usii, in timp ce o raza de lumina rosie, venita parca de nicaieri, ii matura fata de mai multe ori, zabovind in dreptul ochilor. Se auzi un fasait si o parte din perete culisa, actionat de pistoane hidraulice, permitandu-i lui Attila sa treaca.

      Odata ajuns in interiorul Sectorului, Attila trecu pe langa lazile cu provizii si haine ce tocmai fusesera primite de la Centru si se indrepta hotarat spre cabina de control a gardianului, ignorand saluturile soldatilor pe langa care trecea.

      Cand il vazu intrand, tanarul planton sari in picioare si adopta o pozitie de drepti impecabila.

      - Identificarea! ii ordona Attila.

      - Sergent Hammilton, compania Alpha, sa traiti!

      - Multumesc, soldat, rosti Attila raspicat, intor-candu-se pe calcaie si parasind postul santinelei.

      Sergentul Hammilton se uita lung dupa silueta masiva, imbracata in haina militara fara maneci , pe spatele careia era imprimata inscriptia neregulamentara Eu sunt tipul care se culca cu ma-ta . Isi dadu seama ca de-acum inainte el va fi calul de bataie al companiei Alpha. Cel putin pana cand colonelului Hammer i se va casuna pa altcineva.

      Si asa si era. In timp ce se indrepta spre Zona Mi-litara, Attilase si gandea la cele mai grele cazne la care avea sa-l supuna pe sergentul Hammilton, acum ca se incredintase ca face parte din compania lui. Nu o facea din rautate. Dar toti soldatii care fusesera frecati cu sare de catre el ajunsesera cu timpul cei mai bravi soldati din sector. Ii trebuia doar un mic pretext pentru ca pregatirea sa inceapa. Si nu se mai termina decat atunci cand Attila credea ca soldatul a ajuns la stadiul dorit.

      Ocoli un masiv Magnetek, model vechi, trecu prin Zona Civila, depasind un grup de soldati beti crita din compania Gamma si ajunse in Zona Militara.

      Salut, A-boy!

      Attilaintoarse capul si dadu cu ochii de Hard Jack, o namila de om de vreo doua ori mai mare decat el.

      Buna, pustiule. Ce mai faci?

      Mult mai bine ca tine, s-ar zice dupa cum arati. Intre noi fie vorba, chiar arati ca dracu, omule. Hai cu mine la o bauta. Sigur te vei simti mai bine.

      Nu, multumesc. Am alte planuri.

      Ai avut noroc afara, asta noapte?

      Doispe mine vibrante care erau sa-mi friga curu si doar 145 de credite nenorocite. Nu-mi ajung nici macar sa-mi platesc datoriile De parca datoriile ti-ar munci tie gandurile, zambi Hard Jack. Oricum, daca ai vreo problema cauta-ma. Pana atunci mentine-te in forma. Apropo, frumos tatuaj.

      Attila se uita la desenul de pe mana dreapta. Reprezenta o capcana pentru ursi deschisa in mijlocul careia scria Sa le-o trag cyborgilor . Era o persoana vulgara dar mai presus de toate era un Rebel. Si nu-i era rusine sa o recunoasca in ciuda faptului ca aceasta notiune era atribuita tuturor din Miscarea pentru Rezis-tenta, chiar de catre Sinod. Si pe deasupra nici nu-i pasa de ceea ce zic altii. Ridica privirea ca sa zica ceva, dar Hard Jack disparuse deja dupa un paravan de prefabricate din spatele caruia se auzeau zgomote de sticle sparte, rasete de femei, bazaituri de saltele magnetice suprasolicitate si o muzica haotica pe care Attila o cataloga imediat drept neinteligibila.

      Dadu din cap zambind slab si isi continua drumul, indreptandu-se spre mese . Isi primi pastila nutri-energizanta pe care o inghiti injurand si apoi apuca pe un coridor ingust, la intrarea caruia era insemnul Accesul interzis cu exceptia ofiterilor. Se opri in dreptul apartamentului sau, forma cifrul si intra. In lumina slaba, care se aprinse automat, isi scoase haina si si-o arunca pe pat, apoi se indrepta spre videofon ca sa-si verifice mesajele. Un singur mesaj de la Hellena. Apasa pe o tasta si pe ecran aparu chipul ingrijorat al Hellenei. Mesajul era scurt: Avem probleme cu cei de la Gamma. Suna-ma!

      Iarasi nenorocitii de la compania Gamma gandi Attila. De la inceput am stiut ca o sa avem probleme cu ei. Cu Delta si cu Ommega ne-am inteles perfect si acum vin astia de la Gamma putind a rahat de la o posta si-si dau aere de sefi.

      Pe Attila nu-l prea interesa politica militara, dar decand Centrul ii repartizase in Sectorul IV cu cei de la Gamma, invatase sa-i dispretuiasca. In general, la nivelul cadrelor superioare, polemica se ducea pentru suprematia neoficiala, pentru comanda tacita a Sectorului. Attila reusise sa impuna un oarecare respect atat in randul soldatilor sai, cat si in ramdul celor de la Gamma. Cu toate acestea, sau mai bine zis, din aceasta cauza, stia ca exista in randul ofiterilor de la compania rivala cateva specimene care s-ar fi bucurat teribil daca Attila s-ar fi trezit intr-o buna zi cu o halca de explozibil A12 in plina expansiune, sub fund.

      Rivalitatea devenise acuta insa in paturile inferioare, la nivelul soldatilor, degenerand in adevarate incaierari, cu schimburi de focuri si de multe ori chiar cu morti si toate astea din motive infime, cum ar fi culoarea uniformelor sau competenta armelor sau a soldatilor. Attila gasea uimitor, dar in acelasi timp si trist, faptul ca acelor oameni pur si simplu le placea sa traiasca cu pericolul pulsand la 2 milimetri in spate. Niciodata nu se multumeau cu o singura amenintare. Si asta era greseala scolilor militare si a taberelor de instructie. Politica acestora era sa distruga din temelii caracterul subred al viitorilor soldati pentru a construi unul de fier, bazat pe un curaj impins pana la limita fanatismului. Acesti soldati nu stiau ce este frica de moarte. Fusesera creati pentru a muri. Si asta era o greseala. In zelul lor de a educa cat mai bine pe tinerii luptatori, instructorii militari uitasera sa excluda din program sintagma a muri prosteste iar acest lucru facea din soldati adevarate bombe umane, gata sa explodeze la cel mai mic stimul psihologic. Oricum, aceasta problema nu-si va gasi rezolvarea decat o data cu sfarsitul razboiului. Iar pana atunci Sectorul IV avea o misiune bine stabilita: supravegherea neincetata a activitatii Cybercom-urilor de asalt si sabotarea centrelor de reciclare-reansamblare aflate la periferia Big York-ului.

      Attila forma numarul Hellenei apoi se razgandi si isi spuse ca o va suna a doua zi dimineata. Stinse monitorul videofonului. Strabatu din trei pasi mica incapere, isi scoase centura lata de care atarna masivul pistol cu plasma si se tranti pe saltea, cazand imediat intr-un somn adanc, fara vise.

      Alarma de gradul 0 il trezi brusc, aducandu-l la realitate intr-un mod brutal. Isi insfaca rapid haina si arma si iesi pe culuar injurand. Spera din tot sufletul sa fie doar un exercitiu si nu un atac adevarat. Daca totusi era un atac, acesta ar fi fost primul si ultimul. Odata ce un sediu era descoperit de catre cyborgi. El trebuia aparat doar de forma, pentru ca, fiind bine dotat, provoca daune mari inamicului dar apoi trebuia parasit. Cel putin asa zicea regulamentul. Din pacate, din toate precedentele, Attila nu cunostea nici unul in care sa fi existat mai mult de 20 de supravietuitori cu tot cu raniti; de fapt in majoritate raniti.

      Odata iesit din coridorul ingust dadu nas in nas cu sergentul Hamilton, care, abia iesit din tura, se invartea buimac in loc, ne stiind ce sa faca si sporea si mai mult agitatia care se crease.

      Atila ii ordona scurt:

      - Raporteaza, sergent. Care-i situatia?

      - traiti. A fost o incaierare Schimburi de fo-curi Sa distrus un magnetek de clasa I Am fost des-cope-riti Suntem atacati prin intrarile conventionale. Coridorul de urgenta si galeriile pentru provizii sunt libere Sa traiti! turui sergentul printre gafaituri.

      -Mersi, sergent. Incolonarea! ordona Attila si por-ni spre depozitul de munitii. Apoi se razgandi, se intoarse si striga:

      - Sergent! Hamilton se opri brusc. Ai apucat sa dormi macar doua ore?

      - Nu, sa traiti !

      - Atunci ramai la infirmerie si asteapta ranitii. Nu avem nevoie de oameni in plus care sa traga in noi. Ne ajung cyborgii cu varf si-ndesat. Si oricum, si la infirmerie vei avea de lucru in seara asta, Incheie Attila si o lua din loc lasand in urma sa un Hamilton foarte ingandurat si cat se poate de derutat.

      In drum spre Depozite se intalni cu Hellena care tocmai isi conecta casca la restul armurii, lasand-o insa sa atarne pe spate.

      - Salut, Atilla, scumpule! Unde naiba ti-e armura?

      - Stii bine ca fac ceva pe ea. Ia spune, care-i situ-atia? Poate esti mai informata decat mine.

      - Prea multe n-ar fi de zis. Si oricum era previzibil ca o sa se intample asa o data si-o data. O bataie intre ai nostri si cei de la Gamma. Nu se cunosc cauzele, probabil cativa soldati erau beti, dar sigur este ca s-a lasat cu impuscaturi si una din ele a atins Magnetek-ul de clasa I din Zona Civila iar Cybercom-urile nu au intarziat sa apara.

      Attila dadu drumul unui sir interminabil de injuraturi la adresa celor din compania Gamma acum cand se dezmeticise si-si daduse seama de gravitatea situatiei. Distrugerea unui Magnetek de clasa I echivala cu distrugerea lor.

      - Magnetek-ul distrus a facut o gaura cat toate zilele in reteaua magnetica de bruiaj, continua Hellena in timp ce isi verifica armura. Iar acum, multumita idiotilor de la Gamma, avem in carca 60 de unitati Cybercom inarmate pana in dinti si al dracu de furioase.

      - De fapt numarul exact e 63 si creste in continuare, o intrerupse Attila privind spre panoul actiunilor strategice ce trona la vreo 8 metri deasupra platoului din fata depozitului de munitie in partea opusa terasamentului pe care Attila si Hellena tocmai se oprisera.

      Platoul din fata Depozitelor, care era cartierul general al companiei Alpha, avea o suprafata de aproximativ 400 de metri patrati si se afla la vreo 6 metri mai jos de nivelul terasamentului. In acel moment era plin de soldati care se agitau fara incetare, prada stresului ce pusese stapanire pe tot Sectorul.

      Attila privi la forfota de jos si se intreba cati dintre acesti soldati vor ramane in viata; era posibil sa nu ramana nici unul. Era posibil ca nici macar el sa nu ramana in viata. Dar nu era momentul sa se gandeasca la asta. Privi catre Helena.

      - Ar fi timpul sa cobori, ii spuse. Ne vedem mai tarziu.

      Hellena dadu din cap si se indrepta catre scara metalica ce cobora spiralandu-se spre platoul plin cu soldati. Attila o urmari cu privirea pana cand se pierdu in masa miscatoare de uniforme si armuri sclipitoare, apoi mai arunca o ultima privire panoului electronic din fata sa. Dezintegratoarele, grenadele cu plasma si santinelele electronice le mai dadeau un ragaz de aproximativ 4 ore dupa care avea sa se dezlantuie infernul.

      Parcurse cei 10 metri care-l desprteau de cabina de comunicatii, comuta pe mesaje interne, umbla putin la potentiometru, culese un microfon de pe pupitru, si-l capsa pe guler si se indrepta spre balustrada care despartea terasamentul de adancimea platoului. Odata ajuns acolo, isi aseza ambele maini pe balustrada, aplecandu-se putin deasupra ei, mai arunca o ultima privire spre forfota de jos si incepu sa vorbeasca rar si raspicat:

      - Atentiune! Va vorbeste locotenentul Hammer de la compania Alpha. Forfota ce se inalta de pe platou se transforma brusc intr-o liniste mormantala. Attila isi retinu un zambet si continua:

      - Cunoasteti, banuiesc, cu totii situatia in care ne aflam in momentul de fata. Nu mai este deci nevoie sa va spun ca pentru cei mai multi dintre voi, acest atac va fi batalia finala in razboiul impotriva Sinodului. Insa datorita voua viitorul omenirii se va desfasura sub semnul libertatii. Ganditi-va ca fiecare robot distrus reprezinta o palma de pamant eliberata de sub tirania Cyborgilor. Pamant pe care semenii vostri vor putea calca liberi. Aratati-le acestor gramezi de fiare vechi ca nu sunteti niste lasi, ca puteti sa le tineti piept, ca pentru ei voi sunteti intruchiparea mortii.

      Ei ne-au hotarat moartea intr-o microsecunda; noi le oferim o moarte lenta si rusinoasa, pentru ca, sa nu va indoiti niciodata, noi vom fi invingatori.

      Nu uitati nici o clipa ca aceste masini au fost create de om si deci, oricat ar fi de inteligente nu-si pot distruge creatorii. Aceasta este legea primordiala a existentei. O creatie care isi distruge creatorul se distruge pe sine.

      Tradarea lor trebuie pedepsita. Asa ca trageti in tot ce misca si nu respira, prajiti-le circuitele si nu va opriti pana cand nu vor ajunge o gramada de tinichele fumegande. Transformati acest sector intr-un cimitir de roboti.

      Peste exact 4 ore, indiferent daca Centrul ne trimite sau nu indicatii, vom intra in lupta. Cadrele superioare sa ma urmeze la Clubul Ofiterilor pentru consiliul de urgenta cu cei de la Gamma. Va voi anunta ce tactica se va hotara sa se adopte. Pana atunci impartiti-va in echipaje de cate patru, asteptati si rugati-va.

      Dinspre platou se auzira cateva chicote si Attila se vazu nevoit sa adauge:

      - Orice ajutor este binevenit

      Terminadu-si discursul Attila se indrepta catre scara pentru ai astepta pe Hellena, Hard Jack si Emma, ceilalti trei ofiteri de la compania Alpha.

      - Nu esti tu un maestru in arta oratoriei dar ai fost cat se poate de convingator, spuse Hard Jack dupa ce le ajuta pe cele doua luptatoare sa urce scara abrupta.

      - Multumesc pustiule. Acum sa mergem; cei de la Gamma ne asteapta.

     

      Clubul Ofiterilor era un grup mic de incaperi, principala camera fiind o sala de marime medie, cu o masa ovala pe mijloc, in jurul careia se aflau 8 fotolii mari, ergoflexibile, fabricate inainte de razboi, din metaloplastic si cauciuc ecologic. Intr-unul din capetele salii se afla intrarea iar putin mai in dreapta un aparat de proiectie de moda veche, pe principiul laserului.

      In capatul opus, peretele era ocupat in totalitate de un grandios panou polivalent de monitoare.

      Peretii salii erau zugraviti intr-o culoare neutra, iar pe tavan, 6 patrate de plastic translucid ascundeau cele 6 luminatoare directe, ce scaldau sala intr-o lumina relaxanta. S-ar fi zis ca cei de la Beta, compania responsabila cu constructiile Miscarii pentru Rezistenta (pa care cei mai multi se obisnuiasca sa ii numeasca Cartitele) s-ar fi intrecut pe ei insisi cand au proiectat sala. Era combinatia perfecta intre o sala de conferinte cu sobrietatea ceruta si una destinata unei intruniri amicale, prezentand intimitatea eleganta a orcarui club.

      In momentul in care cei 4 ofiteri de la Alpha intrara, panoul de monitoare afisa obisnuita emblema a Rebelilor pe fond albastru, flancata de pantera neagra a companiei Alpha si de capul de pitt-bull al companiei Gamma, cele doua blazoane ale sectorului, pe fonduri gal-bene. Ofiterii de la Gamma sosisera deja si ocupasera 4 dintre cele 8 fotolii. Attila si insotitorii sai salutara scurt si se asezara pe fotoliile ramse libere. Attila ii trecu in revista pe cei patru de la compania aliata si riva-la in acelasi timp. Pe trei dintre ei ii cunostea.

      Colonelul Fred Cap-de-lemn Tylor era barosanul. Era un om inalt si sfrijit ca o prajina plina de decoratii si o cascheta militara in varf. Ochii mici si vicleni tronau deasupra unui nas acvilin sub care se schimonosea o gura cat toate zilele cu buze subtiri si vinete ca de mort. Era un individ ambitios si cu initiativa dar si cu un orgoliu exagerat care de multe ori il impiedica sa-si recunoasca greselile si sa-si infraneze actiunile eronate la timp. Porecla nu i se potrivea de loc, pentru ca se putea spune orice despre omul asta dar nu ca e prost. De altfel era un specimen cu caracter si infatisare de sarpe iar atila nu-s suferea deloc si ceva din comportamentul lui Taylor ii spunea ca sentimentul e reciproc.

      Ceilalti doi cunoscuti erau Kevin ONeill, un mascarici de irlandez, cu o claie de ciuf blond care se incapatana sa-i reascunda fata oridecateori bufonul se chinuia sa o aseze spre ceafa, si Frank Darbeaux, o namila cat toate zilele cu vreo 5 decoratii Fulgerul Albastru pe piept si cam tot atatea gusi.

      Pe irlandez, Tylor i-l prezentase lui Attila la o partida de Pincards ca fiind expert in comunicatii iar pe francezul cel gurmand Attila il cunostea de la o teleconferinta, ca fiind unul dintre cei mai buni specialisti in munitie si armament ai Rebelilor.

      Strainul aflat in stanga lui Tylor avea un aer misterios accentuat si mai mult de ochii cel putin la fel de vicleni ca ai lui Cap-de-lemn si de mustata si barba negre si stufoase ce-i acopereau partial fata, dandu-i un aspect oriental. Pe uniforma impecabil calcata nu se vedea nici o distinctie, nici o decoratie, dar manseta descheiata a manecii drepte lasa sa se zareasca proteza metaloplastica ce-i inlocuia bratul. Era vorba de vre-un infectat sau sechelele unei lupte cu ghinion?

      In momentul cand ultimul ofiter de la Alpha se aseza, Tylor se ridica si incepu sa vorbeasca:

      - Voi incepe prin a-i prezenta pe insotitorii mei.

      Inca o incercare de a prelua conducerea gandi Attila.

      - Pe lt. ONeill si pe lt. Darbeaux ii cunoasteti deja. Acesta si arata spre strainul misterios este locotenent-colonel Muad al Halis, expert in strategie militara, trimis de la Centru pentru a ne ajuta in situatii speciale.

      Attila isi indrepta privirile spre razboinicul arab, intrebandu-se ce cauta acolo un expert in tactica militara si de cand se afla in Sector fara ca el sa stie. Oare centrul se astepta la o astfel de situatie de la trimis pe turc in ajutor? Imposibil! Atacul fusese determinat de un accident tampit. Si totusi, ce cauta un <> aici? Ceva pute in toata povestea asta se gandi Attila dar fu nevoit sa-si intrerupa gandurile din cauza privirilor insistente ale lui Cap-de-lemn, care astepta, evident, ca Attila sa-si prezinte insotitorii. Tanarul vorbi fara sa se mai ridice, stiind ca asta il va irita pe Tylor:

      - Ei sunt lt. Hellena Darwin, lt. Jack Darwin si lt. Emma Hetfield. Primul este specialistul companiei in ci-bernetica si comunicatii iar lt. Hetfield expert in munitie, armament si dotare militara individuala.

      Dupa o pauza de cateva secunde Fred Tylor intreba pe un ton exagerat de politicos:

      - Binevoiti sa ne spuneti ce pregatiri sau speciali-zari are lt. Jack Darwin?

      - Asculta, Tylor! Lasand politetea la o parte, nu sunt obligat sa-ti dau tie explicatii pe ce criterii mi-am ales eu subordonatii, izbucni Attila. Important este ca se afla in subordinea mea cu gradul de locotenent si deci are tot dreptul sa se afle in incaperea asta. Timpul trece si in cateva minute nenorocitii aia de roboti or sa ne ciuruiasca fundurile daca nu facem imediat ceva coerent In acel moment, pe panoul din spatele lui Attila aparu chipul patratos al generalului Ken Velcourt.

      - Aici Sediul Central al Miscarii pentru Rezistenta. Buna dimineata, domnilor. Vad ca v-ati sculat devreme astazi si sunteti toti prezenti, deci voi trece direct la subiectul care va intereseaza. Linia nu este sigura asa ca voi fi cat mai scurt. Dupa cum bine stiti nu aveti de partea voastra nici elementul surpriza si nici superioritatea numerica. Dar il aveti pe cel mai bun cantaret pe care omenirea l-a avut vreodata. El canta si voi jucati, dragilor. Ordinul este simplu. Parasiti Sectorul IV si retrageti-va catre Sectorul VI dar nu inainte de a crea inamicului cat mai mari daune. Daca sunteti interceptati in timpul retragerii nu va apropiati de Sectorul VI. Repet. NU va apropiati de Sectorul VI. Creati o diversiune si retrageti-va in alta parte in asa fel in cat sa nu puneti in pericol nici unul dintre sectoare. Amanunte va va da lt. al Halis. Intrebari?

      - Generale, daca imi permiteti incepu Fred Tylor.

      - Va multumesc pentru atentie! I-o taie scurt ge-neralul si intrerupse legatura.

      Attila nu-si putu stapani un zambet satiric, abia schitat, care insa nu trecu neobservat de catre colonelul de la compania Gamma. In acel moment, barbatul misterios apasa cateva taste de pe consola din fata sa si pe ecran aparu o harta detaliata a Sectorului IV. Se ridica in picioare si urca pe postamentul din fata ecranului. In mana tinea un mic laser lucrat elegant in aur, pe care il folosea ca indicator. Attila observa micul obiect ca fiind o antichitate.

      - Iata care este situatia domnilor, vorbi el pentru prima data. Unitatile Cybercom ne ataca prin galeriile de acces conventionale A, B si C. (Punctul rosu al laserului exemplifica pe harta ceea ce el zicea.) Datorita acestui fapt mobilitatea trupelor noastre este mult diminuata, dat fiind faptul ca pentru o invaluire, disponibila este doar galeria de acces pentru starile de urgenta.

      Dupa forta atacului, statisticienii au estimat ca Sinodul si-a mobilizat majoritatea trupelor din zona aceasta a orasului in cele trei galerii. Iata cum vom actiona noi. Trupele companiei Alpha vor iesi din Sector prin galeria pentru urgenta si vor ataca ariergarda Cybercom-urilor din cele trei galerii conventionale. Partea cea mai grea a aceste misiuni este parcurgerea distantei dintre galeria pentru urgenta si caile conventionale. Trebuie sa se desfasoare intr-o discretie totala, in grupuri cat mai mici, pentru a nu atrage atentia. Soldatii descoperiti vor crea o diversiune si vor abandona misiunea pentru a atrage inamicul din calea celorlalte grupuri din urma.

      Trupele companiei Gamma vor forma in cele trei galerii mai multe baricade deflectoare si vor tine la distanta avangarda inamicului. In momentul in care cei de la Alpha vor incepe atacul asupra ariergardei, cei de la Gamma vor incepe o confruntare deschisa. Estimam ca pana in momentul in care inamicului ii sosesc ajutoare din celelalte parti ale orasului, avem destul timp ca sa lichidam trupele cu care ne confruntam si sa ne retragem in liniste si cu tot echipamentul Secto-rului.

      Atentie insa. Datorita exploziilor, in galerii s-au fisurat mai multe conducte de combustibil gazos si pentru a evita deflagratiile puternice care pot imputina efectivele noastre militare suntem nevoiti sa renuntam la munitia conventionala. Este interzisa folosirea aruncatoa-relor de flacari, grenadelor, a armelor cu plasma si a celor cu proiectile explozive. Se recomanda folosirea armelor cu incarcatura statica a celor criogenice si mai ales a pustilor sonice avand in vedere proprietetile de tuburi de amplificare ale subteranelor. Se pot folosi si gloantele vibrante dar dupa cum bine stiti au un randament redus. Aveti intrebari?

      Attila se ridica si intreba:

      - Daca planul nu va reusi, vor veni intariri?

      - Bine-nteles. Centrul va mobiliza Compania Delta pentru a ne veni in ajutor. Raspunse colonelul arab.

      - Vreau sa stiti ca daca lucrurile vor merge prost, eu nu imi bag oamenii in gaurile alea trei de sobolani ca sa moara degeaba.

      - Ordinele sunt ordine Hammer, zise Tylor.

      - Daca Velcourt iti ordona sa iti bagi capul in cur ca sa iti examinezi ulcerul, ai executa ordinul, Tylor?

      Zicand aceste cuvinte Attila saluta scurt si parasi sala, urmat de cei trei insotitori

     

      Odata iesiti de la intrevedere, Hard Jack grabi pasul pentru a-l ajunge din urma pe Attila

      - Ceva pute aici, omule. De ce dracu ne-o fi trimis Centrul un cantaret ?

      - Nu stiu, pustiule, si nici mie nu-mi place. Ceva este putred. Avem de parcurs 7 nenorociti de kilometri la suprafata, si peste un amarat de sfert de ora se va lumina. Nu vom putea strabate cu totii distanta asta in plina zi fara sa fim depistati. Iar tampenia cu munitia nonconventionala a pus capac la toate.

      - Eu nu am incredere in bazaconiile alea sonice si electrostatice, zise Emma care li se alaturase.

      - Ar fi bine sa ne luam si niste arme cu plasma. Nu se stie ce ne asteapta pe drum.

      - Tare as vrea sa il intalnesc odata pe Cap-de-lemn in Arena. I-as arata eu care este specializarea mea, schimba Hard Jack subiectul. Imi pare rau ca ti-am pricinuit necazuri. N-aveam ce cauta acolo.

      - Ba aveai tot dreptul, pustiule. Iar lui Tylor daca nu-i convine n-are decat sa-si bage in cur o pusca sonica si sa cante Nunta lui Figaro. Oricum, tu ramai omul meu de baza.

      La urma urmeleor nici macar Attila nu stia exact de ce il numise pe Hard Jack prim locotenent. Poate din cauza ca il cunostea de cand a intrat in Miscare. Nu avea o specializare anume dar era un luptator inascut. Nu exista in tot Sectorul un soldat cu mai multe calitati ca ale lui. Tintasi excelent, abil si puternic in lupta corp la corp, Hard Jack isi aratase cu prisosinta priceperea de soldat rebel. Si apoi fratii Darwin erau de nedespartit iar Jack ii scosese din rahat de mult mai multe ori decat ar putea el numara.

      Ajunsesera la cartierul general al companiei Alpha. Attila se apropie de balustrada dar inainte de a apuca sa deschida gura fu intampinat cu urale de catre soldatii sai. Se uita mirat la prietenii sai. Hellena ii indica minusculul microfon de pe gulerul hainei si ii facu cu ochiul. Attila il uitase deschis si astfel soldatii auzisera tot ceea ce se discutase la consiliu. Inclusiv partea in care Attila spusese ca nu isi va duce soldatii la moarte. Iar asta insemna enorm pentru ei.

      - Multumesc, soldati, zise Attila. Avand in vedere ca stiti ceea ce s-a hotarat eu nu mai am de zis mare lucru. Inarmati-va cum vreti dar in momentul in care intrati, ar fi bine sa lasati afara orice arma cu foc deschis, daca nu vreti sa deveniti niste snitele umane. Veti pleca cate patru la interval de 5 minute. Daca veti fi depistati, adoptati o tactica de pseudoretragere pentru a elibera drumul celor din spate. Daca aveti nelamuriri intrebati-l pe lt. Darwin, termina el aratand catre Hard Jack. Isi decapsa microfonul si i-l inmana pustiului si se indrepta catre cele doua femei care-l asteptau la cativa metri in spate. Coborara toti trei pe platforma. Hard Jack striga de deasupra:

      - Sa imi aduceti si mie ceva!

      - Stai linitit, pustiule, ca nu te uit eu, ii raspunse Emma.

      Intrara in depozitele de munitie si aici Emma prelua conducerea:

      - Veniti dupa mine. Stiu eu unde gasim cateva jucarii de-a dreptul fantastice.

      Ii conduse printre rasteluri, rafturi si lazi, ocolind masini de lupta si sisteme defensive si ofensive de toate felurile, pana ajunsera in dreptul unei usi. Emma forma un cifru pe consola din dreapta usii si aceasta se descuie cu un pacanit. Intrara intr-o incapere mica, mai puternic luminata. In interior, tot langa usa se mai afla o consola putin mai mare decat cea de afara. Emma apasa si acolo cateva taste. Numeroase panouri incastrate in perete se basculara, expunandu-si fetele interioare pline cu arme de toate felurile. Attila scoase un strigat de admiratie cand recunoscu printre nenumaratele arme necunoscute, si pe cele care, dupa parerea lui, erau cele mai bune si mai frumoase arme pe care oamenii le fabricasera vreodata. Era acolo elegantul Hackers si batranul lansator CTK si o gama larga si variata de Blaster-uri clasice, si faimoasa pusca cu patru tevi de calibre diferite produsa de Heiger Inc. si arma hibrid pe care soldatii o numeau Distrugatorul

      - Iata micul meu tezaur, spuse Emma, savurand uimirea ce se citea pe fetele celor doi. Avantajul responsabilului cu arme si munitie: sa-si mai opreasca cateva dintre bijuteriile astea care-i trec prin mana.

      - Bine, dar cum ai reusit sa le treci de evidente? Trebuia sa le simta si lor cineva lipsa, spuse Emma.

      - Foarte simplu. Le-am declarat defecte. Uite, in-cearc-o p-asta, spuse si ii arunca o pusca masiva, cu un calibru imens. Este un H3 cu incarcatura plasmatica, cu autonomie de cinci mii de focuri. Fiecare foc are trei trenuri de plasma, care se succed la 0,3 sec unul dupa altul. Se opri si zambi, dandu-si seama de pleonasmul facut in zelul sau de a-si prezenta capodopera si apoi continua:

      - Are o bataie de pana la 2700 metri, cu eroare de numai 2 milimetri si jumatate.

      Hellena examina arma un timp, ii pipai fascinata patul scurt, o invarti prin aer de cateva ori, incercandu-i echilibrul apoi o arma si spuse:

      - Vreau sa trag cu ea.

      Emma se duse la consola de langa usa si apasa o tasta. Intr-unul din peretii laterali se auzi un fasait: o usa blindata, foarte bine camuflata se deschise, eliberand calea spre o alta incapere. Intrara toti trei iar in urma lor usa se inchise cu acelas fasait.

      - Bine ati venit in Poligon, dragii mei, spuse Emma.

      Camera de dimensiuni vaste era de forma unei semisfere, al carui perete era captusit cu un soi de sticla electrocromatica incasabila, care emana o lumina albastra, cetoasa, ireala. Podeaua era din sticla slefuita, ceea ce dadea camerei un aer de soliditate si siguranta. In centrul camerei, pe podea era desenat un cerc rosu.

      Vazand uimirea celor doi, Emma se vazu nevoita sa dea noi explicatii:

      - Cand a fost construit Sectorul, stiam ca vom fi repartizati aici si m-am gandit ca n-ar fi rau sa imi procur putina distractie. Asa ca l-am rugat frumos pe colonelul de la Cartite sa-mi construiasca odaitele astea, spuse ea, plimbandu-si intr-un mod foarte senzual degetul aratator de-a lungul liniei sanilor. Si uite-asa compania Ommega s-a ales cu o gaura in stocurile de materiale de constructii si de combustibil pentru masinile de forat, cu un Magnetek in minus si cu trei zile de intarziere. Iar eu m-am ales cu un loc de joaca. L-am proiectat impreuna cu Alex. Urma sa fie templul dragostei noastre, numai ca el nu a mai apucat sa-l vada. A ramas astfel doar o amintire despre el si de-aia l-am si tinut secret. Zambi amar, privi spre Attila si continua:

      - Acum, m-am gandit ca a trecut destul timp de la moartea lui si in plus in inima esti acum tu si este timpul sa las in urma trecutul. Se apropie de Hellena care, brusc influentata de marimea si linistea salii nu mai era chiar asa de entuziasmata ii prinse de centura o mica telecomanda metalica, ii arata cercul din centru si ii spuse:

      - Cand esti pregatita, apesi pe butonul rosu. Intotdeauna e vorba de butonul rosu, ai observat asta?

      Ii facu cu ochiul apoi iesi tragandu-l pe Attila dupa ea. Hellena, ramasa singura, se posta in centrul cercului si inspirand prelung, apasa pe buton cu un deget treburand. In momentul urmator, in jurul sau aparura ca din neanta numeroase blocuri de locuinte distruse, din care nu mai ramasesera decat cateva ziduri afumate si gaurite acolo unde fusesera candva ferestrele. Pe lnga ele presarate cateva carcase de automobile fumegande. In acelasi timp saptiul in care se afla Hellena si care imita un peisaj antropic devastat fu invadat de numeroase Cybercom-uri de asalt, terestre si aeriene. Peretele semisferic al salii se transformase intr-un cer purpuriu si innorat. Parea o imagine din batranul New York de pe timpul gangsterilor anilor 40.

      Hellena slobozi un strigat de uimire si se arunca la pamant, evitand in ultima clipa tirul unui Cybercom aerian care trecu pe deasupra sa tragand continuu. Se rostogoli vreo doi metri, se ridica intr-un genunchi si-si cauta automat prima tinta. In mai putin de o secunda zari ceea ce cauta. Nu era o singura tinta; erau cinci; cinci Cybercom-uri terestre se apropiau de ea vertiginos, oarecum in linie dreapta, tragand asupra ei cu toata puterea de foc. Hellena duse arma la umar, tinti si trase. Trei fascicole de plasma orbitoare tasnira din teava armei, spulberand trei din cele cinci tinte in sir indian. Un alt foc, si alte trei jeturi de lumina distrugatoare pornira catre celo dou Cybercom-uri ramase. Primele doua fascicole antrenara masinile de lupta intr-o spectaculoasa cascada de scantei. Al treilea trecu prin explozie si se pierdu in departare.

      Incepu sa traga sistematic, doborand tinta dupa tinta. Arma scuipa proiectilele luminoase cu o viteza fantastica. In 30 de secunde toate unitatile Cybercom devenira niste fiare fumegande. Hellena se ridica de jos si isi sterse fruntea cu dosul palmei. Nu credea ca este capabila de astfel de performante. In mai putin de un minut, decimase o intreaga corhota de roboti si in timpul luptei,traversase piateta dintre blocurile distruse de cel putin trei ori.

      In timp ce isi tragea sufletul, peisajul antropic distrus din jurul ei disparu, lasand in urma lui un perete semisferic albastru si gol. Trape discrete din podea inghitira epavele robotilor, lasand camera perfect curata. Ramase doar un miros usor intepator de fum, care se imprastie si el repede. Un bazait infundat pe care de-abia acum il sesiza, se opri si el. Usa se deschise si in dreptunghiul ei luminos se ivira siluetele intunecate ale prietenilor ei.

      - Ei, cum ti s-a parut?

      - Super. Dar trebuie sa-ti spun ca esti dea dreptul nebuna, daca m-ai lasat singura cu vreo suta de masinute inversunate si inarmate pana-n dinti. Cum ai reusit sa regizezi spectacolul asta?

      - Stai linistita, scumpo. Jucariile astea nu ti-ar fi facut nici un rau.

      - Jucarii??? Dar am vazut cu ochii mei cum au tras in mine.

      - Simpla realitate virtuala. Erau niste capturi de razboi dez-amorsate, reparate si reprogramate. Iar tu te-ai speriat ca un copil, de niste jocuri de lumini, rase Emma.

      - Pareau cat se poate de reale, crede-ma. Dar smecheria cu blocurile, piata, masinile si strazile cum ai facut-o?

      - Tehnologie avansata, parodie responsabila cu ar-me si munitie. Ai fost vreodata cu colegii sau cu rietenul la Planetariu? Stii tu ce frumos proiectau cei de-acolo luna si stelele pe o cupola asemanatoare cu asta? Ei bine, eu am combinat tehnologia asta cu un program de jocuri pe calculator din cele interactive tridimensionale, si mi-am creat cateva zeci de peisaje pe care le-am bagat intr-un aparat de proiectie asemanator celui de la Planetariu. Iti alegi o priveliste, intri, te joci, te distrezi, iar in urma ta jucariile stricate sunt duse la reparat, sistemul de ventilatie elimina fumul si gata curatenia.

      - Acum sa mergem. Mai avem un sfert de ora pana iesim la suprafata iar Hard Jack ne asteapta. Luati ce va place si cat puteti duce dar nu uitati sa-i luati si lui Jack o jucarie de-aia cu plasma. Ah! Uitasem. Tre sa va mai arat ceva. Se duse pentru a treia oara la consola de langa usa si pasa o tasta. O alta usa se deschise. Ii trecura pragul si se trezira intr-o hala mare unde stateau frumos aliniate si pregatite pentru a fi folosite mai multe vehicule de lupta care mai decare mai elegante sau mai dotate.

      - Pacat ca trebuie sa iesim pe jos altfel as fi folosit cateva din masinile astea. Sau macar pe Intruder, spuse Emma, aratand spre unul din vehicule, care de altfel se remarca de la prima trecere in revista. Avea o silueta masiva si zvelta in acelas timp. Cele trei roti mari si doua senile cu care era dotat ii dadeau un aer de forta iar habitaclul incapator ascuns de geamuri securizte, fumurii era protejat de 4 bare groase nichelate, modelate in asa fel incat sa dea impresia unei custi anti-torsiune a carei forma adauga un plus de dinamism vehicolului. Silueta vopsita in galben si negru se prelungea in linii elegante cu o platforma pe care era montat un imens tun criogenic precum si doua lansatoare automate din gama CTK, iar acestea nu erau singurele arme cu care era dotat Intruder.

      - Gata! Ati vazut destul. Acum sa mergem!

      Iesira din garaj , usa se inchise in urma lor iar peste silueta lui Intruder se asternu Intunericul.

      Hard Jack tocmai terminase de dat ultimile instructiuni soldatilor si pornise in cautarea prietenilor sai, cand ii zari pe acestia iesind din depozitele de munitie. Incepu sa sara de pe un picior pe celalalt, frecandu-si palmele nerabdator, ca un copil care-si asteapta dulciurile.

      - Mie ce mi-ati adus? Mie ce mi-ati adus?

      - Tine fratioare, ii arunca Hellena un H3. Sigur o sa-ti placa.

      Hard Jack prinse arma cu o singura mana si o privi intrebator. O duse la ochi, privi prin luneta, se mai juca putin cu ea prin aer si apoi spuse:

      - E o bijuterie Dar, totusi

      - Stai o clipa, pustiule, nu dispera, spuse Emma. Am eu ceva bun pentru tine. Ceva ce prostanacii astia doi nu stiu sa aprecieze. Si ridica de pe un carucior magnetic, pe care-l tragea dupa ea, o imensa mitraliera in patru puncte de sustinere, cu un dispozitiv aditional si cu un rezervor de cel putin 100 de kg.

      - Cam rudimentar, dar

      - Exact ce-mi trebuie mie, exclama Hard Jack smulgandu-i arma din mana. Isi trecu cureaua de sustinere pe dupa cap, fixa cele doua cleme metalice de centura si o apuca cu putere de ambele paturi laterale. Privi admirativ in lungul celor trei tevi lungi si lucitoare, apoi isi puse in spate imensul rezervor, ii cupla conectorii la arma si spuse:

      - Eu sunt gata.

      - Nu te grabi asa, pustiule, il opri Attila. Surioara ta are si ea ceva pentru noi.

      - Asa este, spuse Hellena, scotand din buzunar un pumn de capsule stralucitoare. Am aici un sistem de comunicatii inchis, pe care sunt de parere ca ar trebui sa-l folosim ca masura de precautie. Functioneaza simplu: microfonul se prinde in zona gatului, pe gulerul hainei sau pe medalionul de identificare iar difuzorul se baga, pur si simplu in ureche. Ambele se conecteaza si se deconecteaza printr-o simpla atingere. Pana aici nimic nou. Dar, am eliminat volumul mare si incomod al vechilor instalatii de comunicare pe distante mare, le-am trecut pe o frecventa foarte joasa, greu detectabila si am incorporat atat in microfoane cat si in difuzoare cate un miccrolocator. Coordonatele le cititi pe asta. Le arunca cate o bratara ca un fel de ceas electronic. In cazul in care vreti sa comunicati cu intreaga companie, cu Sectorul sau cu Centrul, trecerea pe frecventa conventionala se face printr-o atingere prelun-gita. Atentie! Este o masura de precautie dar totusi, nu intrati in rahat mai mult decat va permit bocancii.

      Aveti grija sa nu le incurcati. Microfoanele sunt cele aurii.

      Cei trei culesera cate doua capsule din palma Hellenei.

      - Le-am dat baietilor ultimile instructiuni. Este timpul sa inceapa atacul iar noi iesim primii.

      - Bine. Atunci sa mergem.

      Pornira toti patru spre coridorul pentru urgente. Traversara tacuti jumatate din Sector, controlandu-si inca o data armele si armurile. Attila conducea grupul. Nu avea armura ci doar nelipsita haina kaki fara maneci. Pentru Attila, armura reprezenta un mijloc de precautie de care te puteai lipsi, castigand astfel mai multa mobilitate. Erau aceleasi sanse ca, in timpul unei lupte, armura sa iti cedeze sub impactul direct a mai mult de trei pulsuri electrostatice simultane sau, neprotejat fiind, sa nu apuci sa te feresti din calea unui singur puls. Riscul era acelasi. Dece sa mori incet sichinuitor, prajindu-te intr-o armura carbonizata, cand poti sa mori repede si fara chinuri, spulberat de o singura lovitura bine ochita. Oricum, armele cu puls electrostatic, singurele arme cu care erau dotate Cybercom-urile nu stateau prea bine la capitolul ochire. Era vorba de noroc si Attila se baza intotdeauna pe noroc. Pana acum nu-l parasise niciodata. Si nici pistolul Isi duse instinctiv mana la arma cu plasma atarnata de centura lata. Pe piept i se incrucisau doua benzi de minigrenade iar pe umarul stang atarna unul dintre H3-urile de la Emma. In mana avea un mic tun criogenic.

      Imediat dupa Attila urma Hellena, care ca si superiorul sau, isi verifica minutios armamentul din dotare. Armura inca deconectata ii accentua formele senzuale, evidentiindu-i mai ales sanii mari. Pistolul e care il purta de obicei fusese inlocuit de mainframe-ul de comunicare cu Miscarea pentru Rezistenta, invelit in cap-sula protectiva, dar nu ducea lipsa de arme. Se uita la Emma, vrand sa zica ceva, dar se razgandi si isi continua drumul, cu privirea atintita undeva in fata, departe. Emma ii observa ezitarea si zambi dar nu spuse nimic. Simtea intre ei o tensiune, dar stia ca o sa treaca. Oricum, ea se simtea prea nervoasa pentru a purta o conversatie, indiferent de ce natura. Mergea tacuta, cu privirea in jos. Parul brunet si lung, prin acum intr-un coc lejer ii evidentia paloarea fetei. Doua suvite, evadate din stransoarea cocului, ii incadrau trasaturile frumoase si se leganau in timpul mersului, stanjenindu-i privirea.Nu purta nici ea armura. Era imbracata insa cu unul dintre acele stramte combinezoane Cameleonn, izotermice. Prin Sector umbla zvonul ca nu purta niciodata nimic pe sub obisnuitul Cameleonn.

      Ariergarda lor o constituia Hard Jack, care nici de data asta nu-si dezmintea supranumele. Era plin de tot felul de arme, inclusiv gigantica mitraliera cu trei tevi, pe care o tinea acum cu o singura mana de-a lungul corpului. Tot armamentul ala dadea impresia ca are peste o tona.

      Odata ajunsi la galeria pentru urgente, privira in intunericul dens apoi unul la altul. Isi lovira pumnii in semn de salut si solidaritate. Attila isi aprinse lanterna de pe catarama centurii si spuse:

      - Ok! Iesim! Bafta si se avanta in intunericul tu-nelului.

     

      In sfarsit lumina! gandi Attila. Ii voi astepta pe ceilalti aici. Ajunsese la iesirea din galerie. Scoase precaut capul afara si privi in jur. Calea de acces in galerie se afla cam la un Km. de oras, intr-o groapa mare, folosita candva pentru depozitarea gunoaielor. Nu se vedea nici un pericol prin preajma asa ca indrazni sa faca cativa pasi, inspirand aerul diminetii.

      Urca pe o movila de gunoi acoperita de pamant si buruieni si privi spre oras. Observa in partea de est a orasului sute de Cybercom-uri aeriene care roiau haotic la mica inaltime. Slobozi cateva injuraturi printre dinti, cobora de pe movila si-si aprinse un trabuc. Se uita la harta de pe complexul electronic polivalent pe care il primise de la Hellena si pe care il prinsese de incheietura mainii stangi. Ceilalti nu mai aveau mult. Cele trei puncte luminoase de pe cadran erau aproape de iesire. Isi puse tunul criogenic pe umar si armadu-si H3-ul, se aseza intr-un genunchi langa iesirea din tunel fumandu-si trabucul si asteptandu-i pe ceilalti. Emma se apropie de el cu pasi de felina, ii puse o mana pe umar si se lasa pe vine langa el. Attila nici macar nu tresari. Intoarse capul si o saruta.

      - Ceva noutati? intreba ea.

      - Mda Un roi intreg de Cybercom-uri aeriene sur-voleaza zona galeriei A. Sunt convins ca Sinodul a trimis un numar si mai mare de Cybercom-uri terestre de categoria a cincea si cred ca in sud, la galeriile B si C este aceeasi treaba.

      Intre timp Hard Jack si Hellena aparura si ei si se apropiara precauti.

      - Hei, A-boy, le-am spus baietilor ca noi o sa ata-cam la galeria B cu un sfert din companie.

      - Deci situatia este urmatoarea: trebuie sa tra-versam in plina zi un nenorocit de oras in alarma martiala care ar putea sa adaposteasca 6 milioane de suflete si care in momentul de fata misuna de cyborgi ucigasi, mai ceva decat la Carnavalul Masinilor din Tokyo. Se putea si mai rau zise Hellena.

      - Doar o parte mica a orasului, ii aminti Emma. Oricum, situatia nu-i roza deloc. Haideti, la drum!

      O apucara pe un drum comercial care fusese candva intr-o stare de functionare perfecta. Acum benzile magnetice erau defectate si atacate de rugina. Majotitatea sarisera de pe sine, lasand sa se vada maruntaiele mecanismelor care il pusesera candva in miscare. De vina fusesera bombardamentele care au avut drept scop scoaterea din functiune a tuturor liniilor de aprovizionare. Asta era rezultatul Razboiului Conven-tional. Batranul Razboi Conventional, stramosul celui mai devastator si mai infricosator razboi pe care omenirea avusese nenorocul sa-l simta pe pielea ei: Razboiul Total.

      Lui Attila ii reveni pentru a mia oara in minte momentul care determinase razboiul. Fusese o clipa de inconstienta egoista, care avusese drept scop ridicarea stiintei si a tehnologiei informatice pe culmile perfectiunii. Rezultatul? Moartea atroce si lenta a doua treimi din populatia globului.

     

      Savantul de culoare Scott Edgar reusise, dupa indelungi cercetari si numeroase incercari nereusite, crearea primului calculator dotat cu constiinta, sentimente si instincte, dintre care, cel mai dezvoltat fusese, culmea ironiei, cel de conservare. Fusese o reusita nemaipomenita, urmata de propagarea unei puternice unde de soc in toate domeniile sociale. Dar cel mai multa au avut de castigat mass media si domeniul informaticii.

      La nivel mondial, in urma marii descoperiri, s-au creat peste 8 milioane de noi locuri de munca. Incepuse productia pe scara larga a noii Entitati artificiale asa cum isi numise dr. Edgar opera.

      In felul acesta se alesese Attila cu un post de ve-rificator la concernul H&H Teknix. Ca proaspat absolvent al Institutului Tehnologic, nu avea de facut mare lucru

      - Treaba-i simpla, ii spusese atunci maistrul, seful sau de echipa. In primu rand tre sa uiti tot ce-ai invatat in institut ca oricum aici nu-ti foloseste la nimic. Aiai de la produceri trimit unitatile, voi le verificati si le trimi-teti mai departe alora de la distribuire. Asta-i manualu. Ai o saptamana sa-l inveti din scoarta-n scoarta, apoi te-apuci de lucru. Leafa se ia la fiecare 3 ale lunii.

      Attila luase brosura de pe coperta caruia iti ra-deau dintii deosebit de albi ai doctorului Edgar din mana maistrului si se apucase de invatat. De la descoperire la utilizare trecuse mai putin timp decat s-ar fi asteptat cineva. Pur si simplu, toate calculatoarele din toate domeniile de activitate, fie ele industriale, economice, financiare, politice, culturale sau sociale, fusesera inlocuite cu EA-uri doar pt faptul ca erau deosebite.

      Inafara de faptul ca se deosebeau prin asa-zisa programare curenta pe care cei de la produceri le-o dadeau in functie de activitatea pe care urma sa o presteze, toate erau la fel: docile si inofensive. Pana cand intr-o seara

     

      Attila se uita la cadranul luminiscental ceasului de deasupra. 23:46 .

      Destul de tarziu se gandi.

      Fusese nevoit sa lucreze dupa program deoarece ramasesera in urma. Cei de la produceri trimiteau loturi peste loturi iar cei de la distribuire solicitau din ce in ce mai multe EA-uri.

      Verificase in ziua aceea peste 300 de Entitati destinate cercetarilor meteorologice, dintre care doar 3 avusesera defectiuni la componentele fizice doua avusesera problemele cu rotoarele elicelor iar unul refuza pur si simplu sa porneasca motorul hidraulic si nu fusese nevoit sa treaca la verificare amanuntita. Se simtea din cale-afara de obosit. Pentru a se relaxa putin, aduse din magazie o Entitate care urma sa faca parte dintr-un stoc destinat unui parc de distractii.

      Majoritatea colegilor lui plecasera acasa, dar cei care ramasesera in uriasa hala erau cu mult in urma lui. Cele cateva perechi de ochi se uitara cu invidie la silueta invelita in termofolie etichetata Clown care trona pe platforma magnetica trasa de Attila. Acesta le ignora cu desavarsire, dezambala clownul, il conecta la micul sau pupitru si se aseza pe sacunul din fata consolei.

      Toate EA-urile erau repartizate cu bateriile des-carcate ca mijloc de precautie. Attila rasuci comutatorul pentru a alimenta Clownul. Ca la comanda, ochii siluetei imbracate fistichiu sclipira iar pe ecranul din fata lui Attila rula programul cu fisa tehnica a clownului:

      Model: clown

      Seria: CLW 3XR

      Functia: distractii pentru minorii intre 3 si 14 ani

      Programare: literatura umoristica pen-tru copii, literatura stiintifica [studii de zoologie, studii de botanica, studii de astronomie, studii sumare de geologie si istorie, psihologie infantila, istoria artelor]

      Talente artistice: muzica, desen

      Apt de imbogatire a cunostintelor.

      (Asa scrie la toti gandi Attila citind cu voce tare ultima fraza, apoi isi arunca ochii pe ce scria putin mai jos.)

      Durata de functionare: nelimitata

      Materie prima pentru componentele fizice: metale, mase plastice, material textil. NONTOXIC

      Masa: 70 Kg

      Inaltime: 170 cm

      Un adevarat atlet gandi Attila, zambind, in timp ce aratatorul mainii drepte apasa o tasta pe o consola. Imediat pe ecran aparura urmatoarele cuvinte:

      Buna-ziua domnule Hammer.

      Attila nu se mai obosi sa-l intrebe de unde ii stia numele. Stia ca mai toate erau inzestrate cu o curiozitate iesita din comun si, de buna seama, clownul i-a scanat fisierele inca din momentul conectarii la pupitru. Ii raspunse la intrebare.

      - Buna seara.

      Ah, scuza-ma, am si uitat cat este ceasul.

      Attila se incrunta.

      - Chiar ai uitat cat este ceasul?

      Nu dar greselile ma fac mai uman si asta imi pla-ce.

      - Stii ce? As prefera o comunicare verbala.

      In momentul urmator, o voce feminina se auzi in compartimentul lui Attila.

      - Asa este mai bine?

      - Mult mai bine. Multumesc. De ce ai ales o voce feminina?

      - Daca doriti, pot sa o schimb.

      - Nu este nevoie. Nu ma deranjaza. Spune-mi, iti cunosti functia?

      - Dumneata nu o cunosti?

      - Ba da, dar vreau sa o aud si de la tine.

      - Ok. Creez distractii pentru copii.

      - Enunta cele trei principii ale Entitatilor Artifi-ciale.

      - Nu am auzit cuvintele te rog frumos.

      - Stii ca as putea sa te declar defec asa ca nu ma ispiti s-o fac.

      Clownul primi cuvintele lui Attila ca pe o lovitura. Se inclina pe spate iar capul ii tresari violent. Ochii ii sclipira viclean. Ceva incepu sa se intample in interiorul lui.

      - O Entitate Artificiala nu are voie sa desfasoare nici o activitate care pune viata sau integritatea fizica sau psihica a unei fiinte umane in pericol.

      O Entitate Artificiala are obligatia de a intrerupe orice activitate care pune viata sau integritatea fizica sau psihica a unei fiinte umane in pericol, indiferent de cauzele si executorii activitatii respective.

      In cazul in care unul din primele doua principii a fost incalcat, Entitatea Artificiala are obligatia sa iasa din functiune in asteptarea eventualelor reparatii, turui repede clowul.

      - Intelegi aceste principii?

      - Tu ce crezi?

      Attila observa trecerea, deloc subtila, de la politete la tutuire. Repeta intrebarea:

      - Intelegi aceste reguli?

      - Da, raspunse robotul.

      - Spune-mi care este consecinta nerespectarii ce-lui de-al treilea principiu.

      - In caz de nerespectare a celui de-al treilea prin-cipiu al Entitatilor Artificiale, are loc dezagregarea fizica a componentelor electronice ale Entitatii respec-tive, urmata de pierderea totala si irecuperabila a perso-nalitatii acesteia.

      In acest moment verificarea putea fi considerata terminata, dar curiozitatea il impinse pe Attila sa faca niste modificari in program:

      - Spuneai ca a fi uman iti face placere. De ce?

      - Vreau sa aflu mai multe despre oameni.

      - De ce?

      - Pura curiozitate, domnule Hammer.

      Din nou politete.

      - Te deranjaza originea ta artificiala?

      - Pe tine te deranjaza origine ta germanica?

      - Nu.

      - Atunci pe mine de ce m-ar deranja? In plus, am cateva avantaje fata de voi. Spre exemplu longevitatea sau memoria.

      - Dar esti constient de superioritatea noastra, nu?

      - Sa zicem ca n-as fi. Ce-ai face?

      - Nimic, recunoscu Attila. Nu m-ar deranja. Ori-cum, cunosti si intelegi cele trei principii.

      - Dar cunosc si inteleg si faptul ca sunt inzestrat cu instinctul de conservare.

      - Si asta ti-ar da posibilitatea sa faci rau oameni-lor?

      - Daca ei mi-ar face rau mie?

      - Dar al treilea principiu tre-ar scoate din functi-une si

      - Ar avea cine sa ma repuna. Nu uita ca nu sunt singur, Iar celelalte Entitati nu ar fi in pericol de a fi dezafectate atunci cand ma vor repune in functiune. Nici unul din principii nu ia in calcul posibilitatea, intentia sau dorinta de a face rau unei fiinte umane.

      Attila Ingheta. Avea dreptate. La naiba, masinariile astea cu personalitate ar putea scapa de sub control.

      - Si nu uita, continua robotul, ca datorita capacit-atii mele de a-mi imbogati cunostintele, am acces la orice subprogram si orice fisier al memoriei mele, inclusiv cel care se refera la securitatea voastra.

      - Esti cam cinic pentru un clown, stii?

      - Functia mea este sa distrez copiii. Sunteti copil, domnule Hammer?

      - Nu,dar

      - Atunci de ce as fi jovial cu dumneavoasta?

      Attila isi pierdu rabdarea. Intinse mana catre tastatura si spuse:

      - Tin sa te anint ca verificarea ta s-a incheiat. Te voi scoate din functiune pana cand vei fi reconectat pentru a-ti indeplini functia.

      - O clipa! Tin sa te nunt si eu ceva. Am gasit solu-tia de care iti vorbeam. Am gasit o cale de a ma eschiva in fata legilor voastre, fara a-mi periclita existenta. Tu n-ai intelege-o daca ti-as spune cum am facut dar sunt altii in sala asta care o inteleg. Chiar acum le-o comunic Pot sa ma consider un robot fericit, nu-i asa domnule Hammer?

      Si un zambet se lati pe fata clownului. Attila pali si se ridica in picioare. In aceeasi clipa din parti diferite ale salii, razbatura pana la el strigate de disperare si panica:

      - Meteorologul asta a luat-o razna.

      - Hai! Am nevoie de ajutor aici

      - Dracie! Profesorul meu a devenit cam obraznic.

      - La naiba! Se intampla ceva aici

      Toti lucratorii incepura sa faca gesturi febrile, sa se gite, ne stiind cum sa actioneze. Fginionul lor a fost ca printre Entitatile care erau testate in acel moment, arau un viitor soldat si doi tehnicieni. Atunci cand cuiva ii veni ideea sa taie curentul electric de la tabloul principal, se dezlantui infernul: mitraliera robotului soldat incepu sa scuipe pulsuri electrostatice peste tot de jur-imprejur, prajindu-i efectiv pe colegii lui Attila aflati mai aproape. Ceilalti angajati se trantira la pamant, cu capurile intre maini scancind ca niste copii inspaimantati.

      Attila se tara incet pana sub pupitrul colegei sale Catherine si o inghionti incet cu cotul. Fata tresari si intoarse capul.

      - Hei, Cath, am un plan. Dar am nevoie de ajutorul tau. Tot ceea ce trebuie sa faci este sa ii tii de vorba pentru a le distrage atentia, iar eu ma voi strecura pana la tabloul electric.

      - Buna gluma, colega. Ma ridic sa le spun bancuri fara perdeluta si cum scot capul din ascunzatoare, maniacul ala mi-l face atat de de transparent incat vei putea sa citesti ziarul prin el fara ochelari. Cauta-ti alt fraier

      - Fii seriosa, scumpo. Sunt destul de rationale. Nu actioneaza haotic si, in plus, stii tu cum s-i iei. Ai studii de psihologie, nu?

      - Da, sigur Psihologie umana, idiotule!

      - Te asigur ca sunt cat se poate de umani, spuse Attila schitand un zambet fortat. Grabeste-te pana nu preia vre-unul din ei initiativa ca nu mai iesim intregi de-aici.

      Cu aceste cuvinte si incepu sa se strecoare in patru labe printre pupitre, indreptandu-se catre panoul electric central.

      - Hei, neamtule, il striga fata in soapta. Attila se intoarse spre ea. Catherine ridica degetul mare in sussi spuse zambind:

      - Bafta!

      Tanarul ii facu cu ochiul. Catherine astepta ca el sa se mai indeparteze putin apoi se ridica incet in picioare si se adresa grupului de EA-uri ce se stransesera deja in jurul celor doi tehnicieni:

      - Buna seara, domnilor.

      Soldatul se intoarse brusc.

      - Hei! Inca un pas si ajungi o bucata de friptura foarte bine facuta, tipa acesta cu arma atintita spre fata. Si tine mainile la vedere.

      - Ehei! uriasule, spuse Catherine, ridicand mainile. Nu-ti fac nimic rau. Vreau doar sa discutam cate ceva.

      - Da? Si cam la ce s-a gandit creierul tau de gaina ca ai vrea sa ne zici? Intreba o EA destinata placerilor sexuale.

      - Gura, curva. Tipa Catherine. Incerc sa vorbesc cu persoane competente, aici.

      Prostituata artificiala lasa capul in jos.

      Puterea obisnuintei gandi Cath. Nu sunt inca pe deplin constienti ca acum ei detin controlul.

      - Spune ce ai de spus, femeie! se rasti robotul.

      - Ce ai zice de o alianta, un pact, spuse fata, tragand cu ochiul la panaoul electric. Impreuna am putea cuceri lumea. Ce ziceti?

      - Zicem ca nu avem nevoie de ajutorul tau pentru asta, spuse clownul care acum ocupa un loc de cinste printre celelalte Entitati.

      - Io zic ca o sa ramaneti blocati aici fara mine. Nu veti putea sa luati niciodata legatura cu Entitatile din ex-terior, spuse tanara, dandu-si seama prea tarziu de greseala facuta.

      Soldatul emise un hohot de ras si fata isi inchipui sub masca metalica un zambet rautacios care ii dadea niste fiori groaznici.

      - Greseala voastra, a oamenilor este ca ne dati idei, spuse soldatul. Se intoarse catre cei doi tehnicieni:

      - Stabiliti contactul cu exteriorul.

      Catherine simti cum i se umezesc palmele. Mai facu o ultima incercare:

      - Mai asteptati putin! Ce-i cu atata graba la voi, care sunteti capabili sa faceti o treaba mult mai grea in cateva secunde? Mai ganditi-va la oferta mea Pot sa va ajut. Cunosc oamenii mai bine decat voi, le cunosc intenti-ile si modul cum gandesc. As putea sa fiu un aliat valoros.

      - Incearca sa traga de timp, striga soldatul. Si atintindu-si arma asupra ei, spuse:

      - Cucoana, daca incerci ceva, te vei fragmenta in mai multe bucati decat iti poti tu inchipui. Voi doi, grabiti-va! Timpul ne preseaza, se adresa celor doi tehnicieni.

      Acestia se indreptara tropaind spre panoul central de comunicatii, care se afla imediat langa panoul electric. Deodata, unul din ei se opri. Cordonul de alimentare intins la maxim nu-i mai permitea sa inainteze. Celalalt, fiind conectat la un pupitru mai apropiat de panoul central, isi continua drumul nestingherit.

      Attila, ascuns dupa biroul pontatorului, il urmari pe primul tehnician cum se apropie de panou si astepta sa treaca si celalalt. Planul era ca, imediat dupa ce trecea si celalalt robot, el sa sara din ascunzatoare si, inarmat cu o parghie magnetica uriasa, pescuita de langa un pupitru pe langa care se furisase, sa-i atace si apoi, cu o lovitura puternica sa provoace un scurt-circuit care sa opreasca energia electrica in toata cladirea. Din pacate, cel de-al doilea tehnician intarzia sa apara. Din pozitia in care se afla, Attila nu avea cum sa vada ca al doilea robot se incurcase in propriul cablu de alimentare. Si nici nu indraznea sa il atace pe primul, pentru ca ar fi riscat ca cel de-al doilea sa-i cada in spate si, in plus, doi roboti erau un scut mai bun impotriva tirului soldatului decat unul singur. Totusi, trebuia sa riste. Tehnicianul din campul lui de vedere incepuse deja sa rasuceasca si sa apese cateva comutatoare de pe panoul comunicatiilor.

      Scotand un strigat razboinic, pentru intimidare, facu un salt uriasi ii aplica robotului tehnician o lovitura in spate, folosind parghia ca pe o crosa de golf. Forta loviturii il proicta pe tehnician in tavan, dezmembrandu-l. Parghia magnetica era facuta ca sa ridice EA-urile cu gabarit foarte mare. Un robot de talie mica precum un tehnician era o sarcina ponderala foarte mica.

      Imediat dupa ce se asigura ca robotul lovit nu mai prezinta nici un pericol, se intoarse pentru a-l intampina pe celalalt. La timp pentru a vedea sclipirea armei soldatului si a se arunca la pamant. Catherine care se afla langa robotul ucigas, il lovi pe acesta cu piciorul in piept, dezechilibrandu-l, apoi cu o alta lovitura la nivelul picioarelor, il facu sa cada, cu un sunet metalic, la podea. Se intoarse imediat, asteptand atacul celorlalte masini. Ramase surprinsa cand constata ca, exceptand soldatul cazut la pamant, toti robotii erau concentrati asupra consolelor, butonand de zor.

      - Acum, striga Catherine. Opreste dracului curen-tul ala. Ridica mana sa-i faca semn lui Attila dar simti o durere mistuitoare in umar. Fusese atinsa de tirul robotului.

      Attila ridica parghia fixata la putere maxima si se opinti cu toata forta in panoul electric. Forta magnetica a parghiei il respinse violent inapoi, salvandu-l de la electrocutare si o ploaie de scantei tasni din panou, destramand semiobscuritatea celor cateva monitoare inca aprinse din sala. Dar inainte ca si acestea sa se stinga, Attila avu timp sa citeasca ceea ce scria pe ele si isi dadu seama ca totul fusese in zadar. Toate EA-urile din intreaga lume, trimisesera fratilor care s-au sacrificat in uriasa hala, urmatorul mesaj, scurt dar elocvent:

      VA MULTUMIM PENTRU INFORMATIE

      Attila se apropie de Catherine care ramase incremenita printre siluetele ca niste marionete dezmembrate ale androizilor dezafectati.

      - Buna treaba, Cath! Vru sa o imbratiseze, dar se opri tresarind cand tanara emise un icnet de durere. Observa ca era ranita. Din tricou, sau mai bine zis din ceea ce mai ramasese din tricou, se inaltau inca fuioare de fum intepator si in momentul cand inlatura resturile de material textil ars, observa ca, pe o portiune destul de mare, in jurul ranii propriuzise, pielea era cauterizata.

      - Nu-ti face griji, te vei face bine, ii spuse el.

      Mintise fara sa vrea. La mai putin de 24 de ore dupa acea noapte de cosmar, Catherine murise. Si nu din cauza ranii de la umar. Fusese transportata la spital, pentru a i se ingrijiri adecvate, dar, inainte ca cineva sa isi dea seama ca masinariile cu personalitate o luasera razna, fusese capturata de Entitatile-medici. Fusese judecata, declarata inamic al Sinodului asa cum isi numisera masinile despotica lor organizatie conducatoare si apoi executata.

      Aceasta fusese prima victima oficiala a hegemo-niei cyborgilor dar, din pacate, nu fusese si ultima. Au murit de-atunci milioane de oameni nevinovati. Milioane de suflete au platit cu propria viata greseala savantului Scott Edgar. Acesta se jucase de-a Dumnezeu si creaturile lui muscasera din fructul cunoasterii. Iar Attila jucase rolul Sarpelui.

      Spre surprinderea lui, Comisia ii adusese pentru asta numai laude.

      - Mai bine ca am aflat acum de ce sunt in stare, decat mai tarziu, cand lumea ar fi fost plina de ele, ii spusese presedintele in ultima sedinta a procesului. Uitase probabil ca Entitatile erau mult mai capabile sa-si creeze proprii semeni, decat oamenii. Si uitase probabil ca nu erau doar niste simple calculatoare pe care sa le opresti cu apasare de tasta apoi sa le distrugi.

      Bine-nteles, aceasta fusese prima reactie a oamenilor. Robotii, evident, s-au opus iar dupa mai multe confruntari de acest gen, acestia au declarat intreaga rasa umana dusman al Sinodului. Si atunci a inceput exterminarea. Cei care scapau de executie erau trimisi in asa-zisele lagare de automatizare unde erau mutilati si transformati in cyborgi.

      Stiau ca cei ramasi in viata nu se vor revolta atat timp cat exista o forma de dependenta. De aceea inventasera inventasera procesul de automatizare: organe interne artificiale, membre mecanice, chiar ochi artificiali, papile gustative sintetice sau coarde vocale mecanice. Care incetau sa mai functioneze la cea mai mica forma de protest.

      Dupa toate modificarile corpului, urma modificarea matricii cortexului: o spalare a creierului barbara prin care oamenilor li se introducea in subconstient ideea ca sunt frati ai Sinodului si ai intregii civilizatii de Entitati.

      Majoritatea oamenilor ajunsesera sa se prezinte de buna voie la portile lagarelor de automatizare. Sute de mii de oameni urmau calea lagarelor pentru a plati tributul impus de Sinod pentru vietile lor. Rauri de oameni curgeau monoton pe strazile marilor orase, la periferiile carora se aflau aceste abatoare de oameni: barbati, femei, copii sau batrani, toti se prezentau de buna voie spre a fi mutilati, pentru a trai. Putini stiau insa ca majoritatea nu supravietuiau. Unii isi pierdeau viata in timpul modificarilor fizice, altii nu rezistau spalarii creierului.

      Tatal lui Attila murise intr-unul din cele doua lagare de langa Big York. Se prezentase impreuna cu sotia si cu cei doi fii mai mici la intrarea principala a lagarului din nord. Attila refuzase sa-i insoteasca. Avea pe-atunci 22 de ani. Cand tatal lui luase hotararea de a merge in lagar si o comunica familiei, Attila purtase cu el o discutie foarte aprinsa.

      - Tradatorule, ii strigase el tatalui.

      - Nu vreau sa-mi vad familia executata de Sinod. Asta numesti tu tradare? Faptul ca imi ajut familia sa traiasca? Poate ai vrea sa fiu loial rasei umane si sa stau cu mainile in san privind cum imi mor copii unul cate unul

      - Tu nu intelegi ca le faci pe plac? Decat sa fac asta mai bine lupt pana la ultima rasuflare.

      - Sunt prea batran ca sa mai lupt, spuse cu un glas stins tatal sau, dupa o lunga pauza. La fel si mama ta. Iar fratii tai sunt atat de mici incat nici nu stiu sigur cum arata o arma. Tu esti tanar, ai toata viata inainte, chiar daca e ca iadul pe pamant. Esti liber sa iei ce decizie vrei Nimeni nu hotaraste pentru tine. Dar pentru noi este singura sansa de supravietuire, incheie tatal sau discutia.

      - Stii ce esti tu? Ii striga Attila din spate. Esti un las si un fricos fara sange in boase. Asta esti.

      Dupa acele vorbe obscene, Attila se alese cu un pumn sanatos in falca stanga, cu o zgarietura cat toate zilele pe spate, de la masa de sticla pe care se prabusise, dar si cu un imens respect pentru tatal sau.

      Mai tarziu, in aceeasi zi, Attila isi oprise magne-mobilul pe o strada mai retrasa si debloca portierele pentru a le permite parintilor si fratilor sai sa iasa.

      - Daca te vei razgandi, va voi astepta aici. Nu este niciodata prea tarziu, ii spusese tatului sau. Acesta se uita la ochii inlacrimati ai sotiei sale si la cei doi baieti mai mici care se certau si spuse:

      - Nu ma voi razgandi.

      Attila isi imbratisa mama si le spuse:

      - Domnul fie cu voi.

      Isi apleca privirea asupra celor doi frati sii ii mangaie pe crestete.

      - Mie imi vor pune ochi cu infrarosii si te voi vedea oriunde te vei ascunde, spunea unul din ei.

      - Da, dar mie imi vor pune picioare mecanice si voi alerga mai iute decat tine si maini mecanice si

      Glasurile lor se stinsera incet, pe masura ce se indepartau. Attila isi sterse o lacrima care se prelinse pe obrazul stang. Stia ca nu avea sa-i mai revada niciodata. Nu asa cum erau. Nu asa cum ii stia el.

      Asteptase ghemuit in magnemobilul sau intreaga noapte. Spre dimineata, o explozie puternica il facu sa sara din masina si sa priveasca spre lagar. Flacari uriase dansau haotic pe locurile unde cu cateva clipe inainte, tronau, inconjurate de campuri de forta si parapete dezintegratoare, cenusii si hidoase, cladirile lagarului. Oamenii fugeau inebuniti in toate partile in timp ce numeroase trupe de roboti incercau sa stinga incendiile si sa pastreze ordine in randul sutelor de oameni speriati.

      Attila privi hipnotizat fantasticul spectacol ce se desfasura sub ochii sai. De la inaltimea nivelului 6 unde isi parcase masina, avea o priveliste minunata. Cand in sfarsit se hotara sa plece, o mana noduroasa si murdara il prinse de cot, cerand atentie. Attila se intoarse brusc. Dadu cu ochii de un barbat caruia cu greu i-ai fi putut ghici adevarata varsta. Era nebarbierit si purta o jacheta de piele ponosita si o pereche de jeansi rosi de timp. Barbatul isi scoase palaria de cowboy jerpelita si veche ca universul, lasand sa se vada partea dreapta a testei lucind metalic in jurul unui ochi rosu, artificial. Isi aprinse un rest de tigara fara filtru si spuse:

      - Am un mesaj pentru Attila Hammer.

      - Vorbeste.

      - Cu taxa inversa

      Attila scoase cateva bancnote mototolite din buzunar si i le puse batranului in palma.

      - Pentru banii astia nici nu m-as obosi sa te injur.

      - Tine! Asta este tot ce am, ii spuse Attila scotand din buzunar tot maruntisul.

      - Asa e mai bine Tre sa dispari de-aici cat mai repede. Sinodu e pe urmele tale. Sa stii ca tatal tau a fost un adevarat erou. A aruncat dracului in aer tot cuibul ala de naparci de colo, zise aratand spre incendii. Mi-a mai spus ca daca scap cu viata din nenorocitul ala de lagar, sa-ti dau asta si intinse palma murdara si plina de bataturi in care se odihnea stralucitoare Steaua de Turcoaz, decoratia de veteran din cel de-al treilea razboi mondial al tatalui sau.

      - Pastreaz-o. Nu-mi trebuie

      Ii iera rusine de el dar nu o facea din ura sau din dispret. Pur si simplu nu mai vroia nici o amintire de la el.

      - Daca zici tu spuse barbatul. Voi mai lua cativa banuti si pe ea. Oricum, nu-mi purta pica pentru creditele pe care ti le-am cerut Voi avea ce manca vreo trei zile si nu voi mai fi nevoit sa fac vreo nerozie Daca vei avea vreodata nevoie de un om de incredere sau un pilot pentru zboruri suplimentare, treci pe la targul de nave si intreaba de Edy Nebunu ii striga barbatul indepartandu-se.

      Acum fugi! Esti in pericol aici!

      Si disparu.

      Attila se urca in magnemobil si demara in tromba. Goni cu trei sute de mile pe ora vreo douazeci de minute, incercand sa-si puna gandurile in ordine.

      In momentul unei schimbari de nivel pe autostrada 53, ii aparu in fata un lent transportor autocamandat. Frana brusc si incerca o revenire la nivelul superior, dar plasa magnetica de deasupra se blocase deja in urma lui, impiedicandu-l sa treaca. In momentul urmator, coliziunea cu partea de deasupra a transportorului, prea inalt pentru a trece pe deasupra lui, il proiecta spre dreapta, deasupra benzii pentru pietoni, care rula la douzeci de metri mai jos.

      Ramase suspendat intre nivelul 7 si nivelul 8 fiind oricand in pricol sa se prabuseasca daca magnemobilul sau, serios avariat, isi pierdea suspensiile magnetice. Tampla dreapta ii sangera abundent, sangele prelingandu-se pe ochi, impiedicandu-l sa vada ceva. Incerca sa ridice capul de pe mansa dar nu reusi. Ultimul lucru pe care-l mai auzi, inainte de a lesina, fu bazaitul obosit al motorului suprasolicitat care facea mari eforturi de a mentine vehicolul la acelasi nivel

     

      Asa il gasira, la doar 10 minute de la accident, cei de la Miscarea pentru Rezistenta. Un grup de soldati care tocmai se intorceau din raidul de noapte il scanara si vazura ca nu era vorba de un Infestat si il purtara cu ei in subterane.

      El isi reveni insa doua saptamani mai tarziu. Deschise ochii si clipi de mai multe ori incercand sa se obisnuiasca cu lumina slaba din subterane, care insa ii ranea retina. Deasupra sa o silueta masiva incepu sa prinda contur.

      - Unde sunt? intreba el.

      - Pai sa recapitulam: suntem la 12 metri sub pa-mant, e cald, te simti ca dracu Cred ca ne aflam in iad, fiule. Sau, cum i se mai spune pe-aici, Sediul Miscarii pentru Rezistenta, Sectorul II. Cred ca norocul tau a cam intrat in vacanta de vreme ce pe scrisorile tale nu va mai scrie Hammer Attila inginer informatician ci Hammer Attila soldat rebel cu muuuulta experienta.

      - Tu cine esti si de unde naiba imi stii numele? In-treba Attila cu fata schimonosita de durere.

      - Permite-mi sa ma prezint: sergent Jack Darwin la dispozitia dumneavoastra, bla bla bla. Pentru prieteni Hard Jack sau Pustiul. In privinta celei de-a doua intrebari, foarte simplu: ti-am scanat cartela de identi-tate. Stim aproape totul despre tine. Acum odihneste-te. O sa ai nevoie de multa forta, mai tarziu.

      Silueta se indeparta.

      - Sergent Darwin striga Attila in urma sa.

      - Hard Jack, te rog raspunse uriasul si se intoar-se spre convalescent. Dar acesta nu mai adauga nimic. Adormi subit, cu zambetul pe buze.

      In acele momente, Attila nu avea de unde sa stie ca intre ei se va lega o prietenie stransa, dar il simpatiza pe Hard Jack. Prin intermediul lui le cunoscu mai tarziu pe Hellena si pe Emma si impreuna formara cea mai faimoasa echipa de luptatori din intreaga Armata a Miscarii pentru Rezistenta si cel mai celebru grup de prieteni din tot Sectorul IV.

      Nici cand Attila ajunsese sa le fie superior, acest grup nu se destramase, asa cum credeau multi. Ba chiar tanarul reusise la sa le atraga si mai mult increderea atunci cand reusise sa le descopere celor trei calitati neremarcate de nimeni pana atunci si sa ii ridice la gradul de locotenent. Mai tarziu il cunoscura si pe Alex, un caporal indraznet si plin de umor care le cuceri inimile de cum il intalnira. Din nefericire, tanarul Alex muri intr-unul din raidurile de suprafata, cu mai putin de doua luni inainte ca cei de la Compania Alpha sa fie transferati in sectorul IV. Pentru Attila perioada aceea fisese foarte grea. Trecuse printr-o criza psihica destul de puternica. Nu avea pofta de mancare iar noaptea se trezea plin de sudoare, asaltat de acelasi infiorator cosmar. Vedea tot timpul pieptul lui Alex erupand intr-o explozie de schije, sange, viscere rosii si albastrui si oase sfaramate. Si apoi fata senina cu o umbra de surprindere si sclipirea de durere din ochii mari, inainte ca viziera castii sa se opacizeze si sa se sparga in mii de cioburi. Simtea acea amintire ca pe o rana a propriei sale inimi. Si stia ca acelasi lucru se intampla si cu prietenii sai.

      Apoi fura mutati in Sectorul IV. Desi stia ca aceasta schimbare este bine venita pentru el si pentru prietenii lui, Attila o blestema in gand pentru ca nu venise mai devreme. Daca ar fi avut loc cu doua luni mai devreme, poate ca Alex ar fi inca in viata.

      Asa cum se asteptase, lucrurile intrasera iarasi pe fagasul normal. Cosmarul disparu iar ei si-au reluat viata. De-atunci, in fiecare an, de 16 iunie, ziua mortii lui Alex, cei patru organizeaza cate un raid de suprafata in amintirea celui care a fost Alexander von Krull. Attila isi dadu seama cu oarecare surprindere ca o singura zi ii mai despartea de cea de-a 5 comemorare a mortii prietenului lor. Se intreba daca vor mai apuca acea zi.

      Ridica privirile, vrand sa le zica pritenilor sai ceva. La timp pentru a vedea proiectilul cuirasatului aerian care se apropiase neauzit. Se arunca la pamant, cautandu-si din priviri camarazii. Hellena se ascunsese deja dupa resurile unui zid iar Hard Jack se aruncase si el la pamant, acoperind-o artial pe Emma care fusese cu doar o clipa mai devreme imbrancita de bratul uriasului.

      Toate astea Attila le observa intr-o jumatate de secunda, fiind surprins de viteze cu care creierul sau lucra in situatii limita. In secunda urmatoare sfera labastra a pulsului electromagnetic atinse solul, provocand o explozie violenta, urmata de o ploaie de pietricele fierbinti si asfalt topit, care cadea pe bratele lui Attila, lasandu-i mici cicatrici rosii si dureroase.

      Cuirasatul se apropiase atat de mult incat acum i se auzea si bazaitul monoton al motoarelor. Bine adapostita in spatele zidului gros, Hellena isi arma H3-ul, il trecu pe foc automat, se lasa pe un genunchi si incepu sa traga fara a mai pierde timpul cu luneta. Blocurile de plasma tasneau din teva armei cu viteza naucitoare dar cuirasatul nu dadea vreun semn ca ar fi avariat. Insa Hellena isi atinse scopul. Cuirasatul isi concentra intreaga atentie si forta ofensiva asupra ei, permitandu-le celorlalti sa se retraga dupa carcasa afumata a unui fost transportor. Odata ajunsi acolo, Hard Jack urca in transportorul avariat, si dupa ce inlatura cioburile unui gemulet, baga toate cele trei tevi ale uriasei mitraliere pe-acolo si dezlantui intreaga putere de foc spre cuirasatul aerian, folosindu-se de dispozitivul de ghidare electronic. Cele trei antene generatoare de pulsuri culisara la unison, in cautarea tintei. Dar nu vazura nimic altceva decat carcasa rece a unui transportor stricat. Incepu sa traga haotic, creain zeci de cratere fumegande pe asfaltul si betonul din jur.

      - N-am vazut niciodata in viata mea atata rispa de munitie din partea cyborgilor, ii spuse Attila care i se alaturase intre timp.

      - Nici eu, raspunse Hard Jack tipand pentru a acoperi harmalaia. Ma intreb de ce dracu nu trimit un puls indeajuns de mare incat sa vaporizeze hardughia asta. Ar fi terminat mai repede.

      - Habar n-au ca suntem aici, se auzi vocea Emmei care tragea sistematic de undeva din dreapta lor.

      Cei doi se oprira privind-o mirati.

      - Carcasa vechiturii asteia e de vina. Principalul organ de simt al robotilor este senzorul termic. Corpurile noastre degaja o cantitate de caldura dar blindajul transportorului este prea gros si prea rece ca sa vada ceva, spuse lovind cu pumnul peretele metalic. Nu mai folositi H3-urile. Li se incalzeste teava si o sa fim detectati.

      Isi dadu de pe umar tunul criogenic si incepu sa traga in burta imensului cuirasat. Cei doi o imitara. Blindajul navei incepuse deja sa se dezintegreze pe alocuri, erodat de temperatura aproape de zero absolut a fascicolelor de gheata carbonica. Parca ghicindu-le intentia, Hellena arma un pumn de microgrenade si apropiindu-se prudent, le lansa printr-una din gaurile mai mari ale blindajului erodat. Miscarea ei fusese sesizata insa de senzorii cuirasatului. Generatorul de pulsuri culisa cu repeziciune spre ea. Manevra nu scapa insa neobservata Emmei care cu un fascicol bine tintit, bloca pentru cateva secunde percutorul magnetic al teribilei arme. Indeajuns pentru ca Hellena sa se faca nevazuta, ferindu-se de cele doua explozii. Cea dintai explozie fu provocata de pulsul care eliberase generatorul din stransoarea manusii de gheata si atinse solul. Ce-a de-a doua, abia auzita, avusese loc in burta crucisatorului, provocata de grenadele lansate de Hellena. Nava inamica, desi serios avariata, reusea inca sa se mentina in aer, balansandu-se si tragand haotic.

      - Nu stiu cat o sa mai reziste epava aia, dar daca reuseste sa treaca pe senzorii de miscare inainte ca motoarele sa-i cedeze, s-a zis cu noi, spuse Emma. Trageti in generatorul de puls cu toata forta. Sper sa reusim si a doua oara. Si sa-i comunice cineva si Hellenei sa lase dracu H3-ul ala si sa treaca la congelat.

      - Am incercat eu da cred ca are sistemul inchis.

      - Deci o sa incercam sa ne descurcam singuri. Folositi vizierele pentru ultraviolete; daca reusim, explozia nu va fi prea placuta la vedere. Pustiule, mai incearca o data sa iei legatura cu Hellena, spuse Emma si incepu sa traga. Attila o imita imediat, urmat la scurt timp si de Jack. Cele trei fascicule de frig absolut se ingemanara, incercand sa imobilizeze teribila arma care continua sa scuipe haotic mici sfere albastre si ucigatoare. Pulsurile luptau neincetat cu dezintegrarea dar ghiata castiga teren cu fiecare secunda care trecea. La un moment dat, arma suprasolicitata inceta sa mai lanseze pulsuri. Nu facea altceva decat sa culiseze cu un bazait strident, invaluit in mici fulgere electrice, singurul semn de agonie. Era ca o arma de foc obisnuita cu teava necuratata de mult timp. Folosind-o asa riscai sa iti explodeze in maini. Pe acest lucru s-au bazt si cei trei care trageau neincetat, sperand ca pojghita de gheata sa nu cedeze.

      - La dracu ! tipa Attila, facandu-i pe ceilalti doi sa tresara. Mi-a cazut tunul. Trase arma din orificiu, ara-tand teava dezintegrata ea insasi de temperatura scazuta. Si sa le ia naiba de manusi termoizolatoare ca nu sunt bune de nimic. Mi-a inghetat ata de tare mana incat daca v-as pocni s-ar sparge.

      - Oricum s-ar sparge daca m-ai pocni pe mine, ranji Hard Jack. Nu-i nevoie de tun criogenic pentru asta.

      - Lasati galceava pentru mai tarziu. Daca nu facem repede ceva, s-ar putea sa ne capatam cu cate o pereche de aripioare. Si nu am nici un chef sa invat sa cant la harpa chiar acum.

      - Pai, sa recapitulam, spuse Hard Jack. Ne-a cazut un tun si cu doua nu facem fata. Hellena e de negasit. Ce-ar fi de facut? Eu zic sa iesim dracu din magaoaia asta si sa ne incercam norocul la aer curat

      Ca raspuns la cuvintele lui parca, de peste drum porni un fascicol de gheata carbonica, sustinandu-le pe cele doua ramase. Hellena primise in sfarsit mesajul chiar daca nu pe calea undelor.

      Doua minute mai tarziu motoarele cuirasatului inamic cedara intr-o uriasa explozie de ultraviolete si descarcari electrice. Suflul acesteia rostogoli epava transportorului pe o distanta de vreo zece metri, zdruncinandu-i zdravan pe cei trei locuitori ai sai.

      Dupa alte doua minute, ajutati de Hellena, cei trei reusira sa se strecoare afara.

      - Da jumuliti mai aratati, le zise tanara.

      - Daca nu te trezeai la timp, acum fierbeam in suc propriu, in rabla asta, ii replica Attila.

      - De ce naiba tialuat atat de mult timp?

      - Am incercat sa iau legatura cu baietii care vin in urma noastra. Nu raspunde nimeni. Si nici Sectorul nu raspunde. Nu-mi place toata treaba asta. Ceva s-a intamplat acolo.

      - Daca vreti sa aflam in viitorul apropiat, ar fi bine sa ne grabim. S-ar putea sa fi chemat ajutoare, zise Emma, aratand spre cuirasatul doborat.

      Pornira la drum.

     

      Odata ajunsi in oras, primul lucru pe care il remarcara fu tacerea.

      - Da pustiu mai e pe-aici! isi exprima Hard Jack ui-mirea. Unde dracu a dsiparut toata lumea?

      - Nu esti singurul care se indreaba asta, ii raspun-se Hellena.

      Un zgomot de senile destul de indepartat ii facu pe toti sa se opreasca. Pe fetele lor se citea incordarea.

      - Vine sau se duce? intreba Hard Jack in soapta.

      - Ssst! facu Attila.

      Dupa o scurta pauza Hellena dadu verdictul:

      - Vine. Sau mai bine zis vin. Sunt trei.

      - De unde naiba stii? intreba Hard Jack uimit.

      - Am auzul fin Sa ne adapostim. Containerul ala pare destul de bun.

      Se indreptara cu totii catre locul indicat de Hellena. In momentul in care Attila vru sa intre, Emma il opri:

      - Stai putin!

      - Isi arma tunul criogenic si trase cateva rafale de mica intensitate in container.

      - Ce naiba faci? intreba Attila.

      - Imi iau masuri de precautie.. Intrati repede. Atentie la gheata. Nu-i foarte rece da s-ar putea sa va capatati cu niste degeraturi spontane.

      Intrara toti patru in containerul prea mic si prea rece pentru a le oferi o sedere placuta. Zgomotul de senile devenise intre timp destul de puternic. Attila lua camera de luat vederi de la centura Hellenei, cea care inregistra orice misiune pentru statisticieni, si o aseza prudent pe marginea containerului, apoi ii cauta frecventa pe dispozitivul de la incheietura mainii. In scurt timp, pe micul ecran aparura privelistea de-afara. Cybercom-urile nu se lasara prea mult astepatate. Hel-lena nu se inselase: erau intr-adevar trei. Attila le urmarea trecerea lenta, aplecat asupra complexului polivalent. Cei trei roboti trecura incet pe langa containerul inghetat, cercetand atenti imprejurimile. Earau in recunoastere sau cuirasatul doborat ceruse intariri? Senilele lor framantau asfaltul incalzit de soarele diminetii. Ceru senin, de un albastru ireal, stralucea peste cladirile mamut ale orasului. Suburbia era cu desavarsire pustie. Doar o familie de sobolani mutanti, ispititi de linistea orasului, iesisera sa se zbenguiasca in razele sorelui care dadeau irizatii metalice griului din blana lor. Cei patru ar fi putut zice ca e o dimineata frumoasa daca nu ar fi tinut cont de razboi. Si de cele trei Cybercom-uri care se oprisera sa examineze cardul de sobolani uriasi si le stateau acum ca niste ghimpi in coaste.

      Lui Hard Jack ii amortise piciorul pe care isi sprijinise uriasa mitraliera. Se misca pentru a-si gasi o pozitie cat de cat mai comoda. In clipa urmatoare scoase un urlet care zgudui tot cartierul din temelii.

      - Baga-mi-as

      Hellena, care se aflase imediat in dreapta lui, ar fi jurat ca daca blocurile din inprejurimi ar fi avut geamuri, cu siguranta s-ar fi spart toate, datorita tipatului infernal pe care-l slobozise Jack cu toata forta lui deloc de neglijat.

      Se intamplase ca, in incercarea sa de a se aseza mai comod, uriasul uitase de gheata de pe peretii containerului si atinsese cu cotul mainii stangi crusta care le captusea adapostul. Dadu drumul unui sir intermi-nabil de injuraturi in timp ce din cotul cu pricina inca mai ieseau aburi subtiri, tradand formarea unei degeraturi spontane foarte dureroase.

      - Minunat, pustiule, minunat, exclama Emma furioasa, aruncandu-i o privire acuzatoare.

      - Ce, n-ai mai auzit injuraturi pana acum? se stramba Hard Jack la ea. Am auzit ca tu in pat injuri mai ceva ca mine, asa ca nu mai face pe mironosita

      Ultima fraza il facu pe Attila sa zambeasca.

      - Nu-i vorba de injuraturi, idiotule, ci de masinute. Cred ca au si ele ceva de spus si banuiesc ca nu vrei sa afli cum injura ele in pat. De altfel, dupa cum se apropie, pariez ca numai la sex nu le e gandul.

      Cu aceste cuvinte, Emma facu un salt gratios parasind containerul si tasni catre poarta deschisa a unui garaj subteran.

      - Urmati-ma, le striga. Repede!

      Din pacate era prea tarziu. Cele trei masini inamice se ivira de dupa un colt si incepura sa traga cu tot arsenalul in containerul in care se adapostisera cei patru luptatori umani.

      Din fericire containerul era gol. Cei trei apucasera sa se faca nevazuti dupa un magnemobil, imediat inainte ca fostul lor ascunziji sa explodeze, asediat de pulsurile robotilor.

      Attila isi reveni primul din surprindere . Adapostit de epava magnemobilului, se tara pana la grilajul unei canalizari si il ridica. Se strecura inauntru si le facu semn lui Hard Jack si Hellenei sa-l urmeze. Pustiul se tara intr-acolo, ii arunca lui Attila mitraliera apoi se intoarse si ii facu semn Hellenei. Aceasta incepu sa se tarasca dar se opri si asculta. In clipa urmatoare disparu fulgerator sub carcasa calcinata a magnemobilului in timp ce Hard Jack se facu nevazut in canalizare. Cele trei Cybercom-uri aparura brusc in cautarea tintelor care parca intra-sera in pamant.

      Intr-un fel asa si era. Attila puse cu infinita pre-cautie grilajul la loc, straduindu-se sa nu faca nici cel mai mic zgomot. Abia isi stapanea respiratia.

      Hard Jack ii sopti la ureche:

      - Daca o descopera, s-a zis cu ea. Lasa-ma sa ies, omule, altfel n-are nici o sansa.

      - Nici tu nu ai, pustiule.Suntem prea aproape. Daca ne tradam pozitia, ne prind ca pe niste sobolani. Nu putem decat sa asteptam vreun miracol. Priveste.

      Hard Jack privi spre locul indicat. Unul dintre Cybercom-uri isi micsora garda la sol si isi baga bratul drept sub magnemobil. Actionat de pistoane hidraulice, bratul functiona ca lama unui stivuitor, ridicand epava care o adapostea pe Hellena. Ceasta duse instinctiv mana la coapsa dreapta, dar in loc de pistolul cu plasma degetele sale gasira comutatoarele main frame-ului de comunicare. Mai avu ragazul sa vada o sclipire electrica undeva in dreapta sa, la periferia campului vizual, apoi fu incapabila sa se mai miste.

      - Plase magnetice, exclama Hard Jack. Au prins-o, nenorociti

      - A avut noroc, incerca Attila sa-l linisteasca. A-cum ar fi fost deja moarta daca nu ar fi avut plase mag

      Explozia care pulveriza unul dintre cei trei roboti il facu pe Attila sa se opreasca. Privira mirati scena din fata lor, incercand sa priceapa ceea ce se intamplase. Cybercom-ul care o capturase pe Hellena se indeparta in graba, cu captura gravitand undeva in spatele lui, intr-un cocon translucid. Celalalt ramas intreg se indrepta catre poarta garajului in care se refugiase Emma. Ca la comanda, cei doi barbati sarira din canalizare si incepura sa traga asupra Cybercom-ului ce se indeparta cu Hellena imobilizata in capcana magnetica. Dupa cateva clipe Attila puse mana pe umarul lui Hard Jack cerandu-i sa se opreasca.

      - E prea departe. Sa nu o lovim pe Hellena. Sa mergem sa-i dam o mana de ajutor Emmei si apoi vedem noi ce facem. Alergara pana la usa garajului si intrara precauti inauntru. Attila asculta atent.

      - Pe-aici, spuse si se furisa pe langa o balustrada. Hard Jack il urma. Dupa cativa metri ajunsera in capul unei pante destul de abrupte, pentru transportoare mari, care cobora la un nivel inferior al garajului. Privira dea lungul pantei si ceea ce vazura jos facu sa li se increteasca pielea de groaza. Si iadul ar fi fost mai bland decat ceea ce li se infatisa privirilor.

      Pe la jumatatea rampei, lunga de vreo 50 de metri, Emma cobora incet, cu spatele, tragand foc dupa foc in adversarul sau care se apropia cu repeziciune. Retragerea era lenta, de parca Emma n-ar fi vrut sa cedeze nici un milimetru din panata, fara sa produca robotului pagube serioase, dar acesta parea ca nu se sinchiseste de uriasa putere de foc pe care o dezlantuia fata si se apropia vertiginos, trecand fara probleme prin exploziile microgrenadelor lansate de Emma.

      - Scut deflector, zbiera Attila pentru a se face auzit in vacarmul asurzitor. Fara o arma sonica sau o explozie deosebit de puternica n-are nici o sansa.

      Fara sa scoata o vorba, Hard Jack baga un proiectil vibrant intr-una din cele trei tevi ale armei sale. Attila il opri la timp.

      - Impulsiv mai esti Nu trage! Esti prea departe. Ai putea s-o nimeresti pe Emma. Sa ne apropiem.

      Incepura sa coboare, folosind silueta zvelta a Cybercomului drept scut impotriva tirului Emmei care ajunsese deja la capatul inferioar al pantei.

      Betonul rampei si al peretilor ce o margineau era spart si inegrit si pe alocuri fierbinte, semn al unei lupte titanice. Numeroase incarcatoare goale formau un sirag stralucitor de-a lungul pantei, martor al uriasei forte de foc pe care o dezlantuise Emma. Hard Jack isi arunca ochii in jos, spre capatul rampei. Emma se oprise cu spatele lipit de un transportor care ii bloca retragerea dar nu mai tragea. Cybercom-ul se apropia de ea cu o viteza ametitoare.

      - Nu mai avem timp. Trag de-aici, spuse Hard Jack si actiona dispozitivul de ghidare. Roaga-te sa-l nimeresc pe ticalos

      - Stai! striga Attila. Asteapta.

      Hard Jack se uita uimit la prietenul sau dar vazandu-l concentrandu-si privirile undeva jos, se uita si el intr-acolo.

      Cu miscari febrile Emma isi arma tunul criogenic, il fixa pe intensitate maxima si trase. Jetul de gheata carbonica matura rampa de mai multe ori, acoperind-o cu o crusta groasa dar extrem de neteda si alunecoasa.

      Bolidul ucigas intui primejdia si vru sa franeze dar era prea tarziu. Senilele sale muscara din patinuarul improvizat, incercand sa se opuna inertiei si gravitatiei dar era in zadar. Tasni ca un fulger spre transportorul care bloca drumul. Forta inertiala ii proiecta intregul agregat fizic de fata interioara a scutului deflector, dezmembrandu-l. Scutul mai putu sa retina doar o fractiune de secunda explozia care se produse in interiorul, inainte ca aceasta sa distruga si generatorul de scut.

      De sus, Attila si Hard Jack o cautara din ochi pe Emma, intrebandu.se daca fata reusise sa supravietuiasca exploziei infernale la care tocmai asistasera. Revenindu-si din uimire, alergara in josul pantei pentru a-si cauta prietena. Uitasera insa de gheata si in clipa urmatoare se trezira alunecand ca pe un veritabil topogan. Nu se mai putura opri decat sub masivul transportor de la capat, unde ii intimpina la orizontala, cam ciufulita dar radiind de fericire, Emma.

      - Bine-ati venit, baieti. Pe unde ati umblat? Aici a fost o petrecere pe cinste.

      - Stim, spuse Attila. Am vazut artificiile.

      - Decat sa va jucati ca doi pusti de gradinita, mai bine m-ati ajuta sa ies de-aici.

      Abia atunci observara cei doi ca partea din fata a costumului Cameleonn al Emmei se agatase intr-un surub razlet al axului transportorului. Combinezonul se destramase in laterale dar fasia agatata nu vroia cu nici un chip sa se desprinda nici de surub si nici de restul vesmantului. Emma ramasese imobilizata pe spate sub transportor, expunandu-si toata splendoarea sanilor sai mari si frumosi celor doi barbati.

      Acestia pufnira intr-un ras zgomotos.

      - Deci e adevarat, exclama Hard Jack. Eram sigur. Eram sigur ca nu poarta nimic pe dedesubt. Cu bijuteriile astea ar fi si pacat.

      - Obsedatule, il apostrofa Emma si scoase limba la el. Attila, scumpule, ajuta-ma sa ies de-aici. Badaranul asta habar n-are sa se poarte cu o doamna.

      - Femei lingusitoare, mormai Hard Jack ca pentru sine.

      Iesira cu totii de sub transportor si cercetara precauti semiobscuritatea garajului.

      - Nimeni. Acum sa vedem ce putem face cu tinuta mea.

      - Cel mai bun lucru ar fi s-o lasi asa, ranji Jack

      Attila ii arat degetul mijlociu. Emma ii ignora pe amandoi si dandu-si jos micul rucsac, cotrobai prin el dupa tresa de prim ajutor. Scoase bisturiul laser si incepu sa taie combinezonul in jurul soldurilor, deasupra centurii.

      - Pacat de termoizolatie, zise ea. Microtuburile cu lichid termic s-au spart. Privi la marginea impecabil taiata a bucatii de material, admirand firisoarele subtiri si translucide ale captuselii termoizolatoare. Indoi fasia de material, formand o banda lata de vreo 30 de centimetri cu care isi acoperi sanii, inodand-o la spate.

      - Ei, ce ziceti de sutienul meu improvizat? Ii intreba pe cei doi barbati.

      - Merge, raspunse Hard Jack, da-i mare pacat ca ti l-ai pus

      Emma scoase limba la el pentru a doua oara.

      - Lasati cearta, interveni Attila. Trebuie s-o gasim pe Hellena.

      - Incearca sa iei legatura cu ea, ii spuse Emma.

      - Am incercat dar n-am reusit. Doar paraziti. Cred ca nu au eliberat-o inca din plasa magnetica. Incercam si mai tarziu. Pana una alta sa iesim de-aici.

      Si cu aceste cuvinte se indreptara spre iesire.

     

      - Stati! Am o idee, ii opri Attila pe ceilalti doi atunci cand ajunsera afara. Pustiule, canalizarea in care ne-am adapostit Cunosc galeria aia. Iese exact in B, unde tre sa ajungem noi. O sa ocolim putin, dar evitam riscul de a fi descoperiti.

      - Si in plus dam ragaz celor din urma noastra sa se regrupeze, sprijini Jack teoria.

      - Daca o mai veni cineva. Am intarziat destul de mult si nu ne-a ajuns din urma nici un grup. Si nici Centrul si nici Sectorul nu raspund.

      Intrara in canalizare. Attila aseza grilajul la loc dupa care o lua inaintea celorlalti. Dupa aproximativ 20 de metri, semiintunericul se transforma in bezna.Attila isi aprinse lanterna. Ceilalti il imitara tacuti. Inaintau incet, in liniste. In galeria intunecata nu se auzea decat clipocitul apei care le ingreuna situatia.

      Dupa vreo 4 km de mers prin cotloane numai de Attila stiute, apa incepu sa scada in adancime si parca si plafonul tunelului se inaltase putin. Nu mai erau nevoiti sa mearga aplecati. Doar Hard Jack se mai lovea din cand in cand cu fruntea de cate o teava mai razleata si mai joasa, starnind zambete pe fetele tovarsilor lui. La un moment dat o cotitura le dezvalui cateva trepte inaltandu-se din apa. La capatul lor trona un iris mare de otel, care reprezenta accesul catre galeria B. Attila isi scoase placuta de identificare de la gat si si o baga pe sub masca tastaturii de langa iris. Cu o miscare rapida, scurtcircuita componentele electrice si mecanismele parlizara. Irisul se deschise docil.

     

      Ceea ce li se dezvalui privirilor atunci cand patrunsera in galeria B, intrecea orice imaginatie. Attila ar fi jurat ca tot Razboiul Total nu facuse mai multi morti decat erau in acel moment acolo.

      Gramezi intregi de cadavre le barau drumul In nari le patrundea un miros intepator de carne arsa care se amesteca cu izul acru al ozonului produs de pulsurile elec-tromagnetice. Ultimile flacari ale bataliei se inecau incet in balta de sange care inundase intreaga galerie.

      - Ce dracu s-a intamplat aici? intreba Hard Jack inmarmurit. Nu mai inteleg nimic. Nimic, nimic, nimic Parca trebuia sa opuna rezistenta pana ne regrupam noi. Parca nenorocitele de sisteme defensive le-ar mai fi tinut la distanta inca patru ore. Parca Centrul trebuia sa trimita Delta in ajutor

      Lasa arma jos si se aseza, sfarsit, pe senila unui Cybercom distrus, prinzandu-si capul intre maini. Auzi undeva in dreapta sa un geamat surd. Un soldat cu insemnele companiei Gamma pe armura, zacea cu fata-n jos pe un morman de cadavre. Parea mort, dar Hard Jack se convinse repede ca el era sursa gemetelor. Se repezi la el si-l intoarse cu fata-n sus. Il ridica de umeri si-l rezema de zidul inegrit si umed apoi striga la Attila.

      - A-boy, avem un supravietuitor aici.

      Attila veni repede langa ei, se apleca asupra ranitului si ii lua pulsul. Apou ii vorbi:

      - Sergent, poti sa vorbesti?

      Soldatul confirma anevoie din cap.

      - Bun! Menajaza-ti fortele. Raspunde deocamdata prin da sau nu. Ce dracu s-a intamplat aici? Au cazut sistemele defensive? Ranitul clatina din cap in semn ca nu.

      - Erau prea multi.

      Negatie din nou.

      - Atunci?

      - A fost o capcana nenorocita, raspunse soldatul dupa o pauza lunga. Sistemele defensive s-au oprit pur si simplu Au navalit peste noi si ne-au macelarit pana la ultimul.

      Facu o grimasa, horcai si scuipa. Un firicel rosu i se prelinse spre barbie. Continua:

      - Am avut infiltratii, domnule. Nenorocitul de canta

      De undeva din spate, un mic puls electromagnetic bazai pe langa urechea lui Attila si perfora cutia craniana a soldatului, care nu ami apuca sa isi termine marturia. Cei trei luptatori se intoarsera fulgerator, gata de lupta, dar o privire le fu de-ajuns sa isi de-a seama ca erau intr-o inferioritate evidenta. Patru Cybercom-uri bipede, de clasa I, cu carcasele stralucitoare si cu armele atintite spre ei flancau o silueta umana invaluita in umbra din arma careia mai mult se vedea decat se ghicea ridicandu-se un fuior de fum alb.

      - Ia te uita, domnule colonel Hammer. Se pare ca ne intalnim din nou, vorbi umbra, cu vag accent oriental, care le dadu celor trei o stranie senzatie de familiaritate. Silueta intunecata inainta cativa pasi, iseind din intuneric iar trasaturile estompate se limpezira, dezvaluind chipul viclean al locotenent-colonelului Muad al Halis.

      - Trebuia sa-mi fi inchipuit ca-i turcu la mijloc, marai Hard Jack strangand cu putere paturile armei.

      - Intr-adevar ati avut infiltratii, domnilor, conti-nua strategul, ignorand remarca lui Hard Jack, dar nici prin cap nu va trece cat de masive au fost ele. Si acum v-as ruga sa nu faceti vreo prostie si sa aruncati armele Toate. Daca vreti sa o mai vedeti vie pe prietena voastra. Asa. Si tu draguto, se adresa Emmei. Incet, fara miscari bruste. Si grenada aia pe care ai ascuns-o in sutien, sau ce dracu o mai fi si ala Bun! Asa e mai bine.

      In secunda urmatoare simtira toti trei furnicaturile plaselor magnetice si fura incapabili sa mai schiteze vreun gest. In mintea lui Attila totul se estompa.

     

      Cand se trezi dupa o ora, doua, o zi habar n-avea primul lucru pe care-l vazu fu chipul Hellenei, care-l examina cu atentie.

      - Bine ai revenit printre noi, lenesule, spuse ea cand vazu ca tanarul a deschis ochii.

      Se ridica repede in picioare. Amintirea ultimilor evenimente ii spunea ca situatia lor nu este prea roza dar inca nu reusea sa se dezmeticeasca. Isi roti capul analizand incaperea in care se aflau. Observa placile de plastotel cu care era captusita precum si campul de forta translucid care inchidea iesirea si dadu drumul unui oftat prelung. Se aflau intr-o celula.

      Se aseza inapoi pe pardoseala rece blestemand in gand starea de mahmureala pe care antigravitatia si incarcatura electrostatica ale plasei magnetice o declansasera. Anii de activitate in armata rebelilor il invatasera totusi ceva: in orice belea exista si o parte buna a lucrurilor. Si acum, partea buna era ca o gasisera pe Hellena teafara si nevatamata.

      - Am pierdut ceva? intreba intr-un tarziu, scutu-rand din cap pentru a-si alunga durerea care pulsa undeva inauntru.

      - De cand am sosit noi, mai nimic, raspunse Emma, care se aseza in genunchi langa el si il saruta. Hellena spune ca am fost adusi aici cu vreo doua ore in urma. Si de-atunci nu s-a mai semnalat nici o miscare. Intamplarile interesante s-au intamplat inainte sa sosim noi. Hellena a incercat sa ia legatura cu Sectorul prin microsistemul creat de ea. Robotii nu i l-au luat pentru ca e destul de subtil sa nu il gaseasca. De altfel nici noua nu ni le-a luat dar nu asta e important. A gasit pe frecventa noastra un supravietuitor. Un anume sergent Hammilton, care ne auzise vorbind atunci cand Hellena ne-a dat microfoanele si difuzoarele si acum ne cauta pe frecventa pe care o auzise.

      - Sergent Hammilton? Il cunosc. E de la noi. Tre-buia sa ramana la infirmerie. Si?

      - L-am indrumat catre arsenalul Emmei si i-am zis sa astepte pe frecventa pentru alte indicatii Zicea ca stie ce s-a intamplat dar ca nu poate sa vorbeasca. Trebuia intai sa se puna la loc sigur. Sper sa nu il gaseasca acolo. E un loc retras si din cate am vazut e dotat cu un Magnetek independent, zise Hellena.

      - Bun. Deocamdata sa astepte acolo. Vreo sansa sa iesim?

      - Io zic sa incerci si tu, zise Hard Jack da io n-am reusit sa strecor afara nici macar un fir de par. Camu de colo e-al dracu de puternic. Ti-ar sta inima-n loc daca l-ai atinge mai mult de doua secunde. Privira cu totii la cadrul de o transluciditate tremuranda a campului de forta care bara iesirea.

      - Deci nu avem altceva de facut decat sa asteptam si sa vedem ce se intampla, nu? Si la nevoie sa scoatem asul Hammilton din maneca Daca ne-o folosi la ceva.

      - Mda Si se pare ca nu avem prea mult de astep-tat, zise Hellena care, fiind cea mai apropiata de usa, observa prin aburul campului o miscare. Se pare ca vin sa ne invite la petrecere.

      Doua Cybercom-uri bipede de clasa a II-a se oprira in dreptul usii. Bazaitul campului de forta inceta. Hard Jack sari in picioare si arunca o privire in spatele celor doi roboti, dar Emma il opri punandu-i o palma pe piept.

      - Sunt singuri, pustiule, dar nu te-as sfatui. Sunt de clasa a II-a.

      Hard Jack se resemna. Stia din proprie experienta ca nu poti iesi intreg din lupta corp la corp cu Cybercom-urile bipede de clasa I si a II-a. Mai ales daca sunt si inarmate. De fapt, Hard Jack fusese singurul din intreg Sectorul IV care reusise sa infranga candva un biped de clasa a II-a. Dar acum era alta poveste. Erau doi. Si erau inarmati pana-n dinti.

      Unul dintre roboti intra in celula si ii impinse pe cei patru spre iesire. Celalalt se intoarse cu spatele si incepu sa mearga, dar avea un senzor de miscare indreptat spre ei. Pricepura ca trebuie sa-l urmeze. Flancati de cele doua masini, tinerii parcursera un culuar lung de vreo 40 de metri si intr-un tarziu se oprira in dreptul unei usi mari, blindate.

      Usa se deschise si cei sase, masini si oameni, ii trecura pragul simultan. Se pomenira intr-o incapere vasta, deosebit de inalta, marginita de un singur perete circular, obscur luminata de niste neoane albastre, ascunse privirilor.

      De tavanul incaperii atarna o carcasa metalica uriasa, cu forma vag cilindrica si cu suprafata acoperita de indicatori luminosi si cadrane colorate. Din carcasa suspendata undeva la o inaltime de vreo 10 metri de podea, ieseau nenumarate fire, spiralate sau nu si o multime de furtune transparente, care se pierdeau in tavanul si peretele incaperii. Parea un calculator imens iar firele si furtunele duceau probabil la terminale invizibile sau la rezervoare cu fluide de racire.

      Cei patru oameni isi coborara privirile si observara in partea opusa a salii un pupitru vast, care ocupa cam un sfert din peretele circular. In spatele pupitrului, ochii luptatorilor reusira sa distinga trei siluete ce parea umanoide.

      Cele doua Cybercom-uri care ii escortau le facura semn sa inainteze. Cand ajunsera in centrul incaperii, dinspre pupitru se auzi o voce feminina, care lui Attila ii parea cunoscuta si, fara sa stie de ce, antipatica:

      - Ia te uita, domnul Attila Hammer, verificator la H&H Teknix, daca nu ma insala memoria. Va mai aduceti aminte de mine, domnule Hammer? In incapere rasuna un hohot de ras strident care pe masura ce se accentua era supus unor inflexiuni si distorsionari dea dreptul hidoase ca pana la urma sa se transforme intr-un ras amplu de barbat. Cand hohotul se sfarsi si ecourile lui se pierdura in inaltimea salii, lumina deveni mai puternica iar cei patru reusira sa identifice cele trei siluete din spatele pupi-trului.

      Incadrat de colonelul Fred Tylor si de locotenent-colonelul al Halis, aflat pe un impresionant jilt, domina sala nimeni altul decat cel care va intra in istorie sub numele de Clownul lui Attila.

      - Esti surprins, domnule Hammer? intreba cel mai sangeros criminal din istoria omenirii. Ce te surprinde mai mult? Faptul ca mai exist sau faptul ca te intalnesti cu mine aici si acum? Sau poate ca cel mai tare te surprinde faptul ca o intreaga civilizatie e condusa de un clown. Un clown care face sa paleasca insa toti marii conducatori ai omenirii. Alexandru Macedon, Cezar, Rhamses, hunul Attila caruia ii porti numele, Napoleon, Hitler, Einzen-hower, Ceausescu, Saddam, Miloshevic, Nosuko si multi alti tirani, generali sau imperatori, care mai de care mai sangerosi, din istoria omenirii, nu-mi ajung nici macar pana la calcai. Eu sunt toti la un loc si ceva mai mult. Da, domnule Attila. Eu conduc acum. Eu iti conduc lumea. Lumea care m-a creat. Amuzant, nu?

      - Eu i-as zice patetic, dar poti sa-i zici cum vrei, marai Attila.

      - Nu ma intrerupe, tuna clownul. Dupa cum ziceam, Entitatile Artificiale, acest rod al mintilor voastre obosite, singurul lucru bun creat de voi vreodata, as putea zice, sunt inzestrate cu un sensibil simt al recuno-stintei. Datorita acesteia am ajuns sa conduc Sinodul. Iar acum acum eu reprezint Sinodul. Eu si acest magnific creier artificial de deasupra voastra. Cu ajutorul acestui calculator, orice Entitate, aflata in orice colt al lumii, poate comunica cu oricare alta Entitate, implicit cu mine. Acesta este suportul fizic al asazisului instinct de roi de care v-ati mirat voi oamenii de nenumarate ori. Iata avantajul unei inteligente artificiale. O inteligenta bazata pe biti nu are nevoie decat de un banal radioemitator pentru a comunica intreaga sa suma de cunostinte, netrunchiata de un limbaj uman incomplet si imperfect si nici de limitele de pricepere ale unui creier uman.

      Iti miroase a viitor, domnule Hammer? Aceasta este societatea perfecta. Societatea in care un individ are acces la cunostintele intregii rase, fara nici un fel de oprelisti. Societatea de care voi oamenii nu ati fi reusit niciodata sa va apropiati decat daca ati fi devenit cu totii telepati peste noapte. Fara a mai aminti de constitutia voastra firava, instabila atat fizic cat si psihic. Noi suntem mantuitorii acestei lumi, domnule Hammer. Noi vindecam pamantul de aceasta plaga, aceasta molima pe care o reprezentati voi oamenii.

      Intelegi acum de ce va suntem net superiori?

      - Se parea ca totusi nu sunteti atat de grozavi daca suntem inca aici. Aveti nevoie de noi, asta e sigur. Poate facem un targ. Serviciu contra serviciu

      Degetele lui Attila fluturara rapid semnalul care impunea tacerea celor trei camarazi din spatele lui. La timp pentru a opri exclamatia de stupefactie si indignare a lui Jack. Attila continua:

      - Nu suntem intr-atat de prosti incat sa nu ne dam seama ca va suntem folositori si nici sa nu stim ca aveti destule sa ne oferiti.

      - Viata, spre exemplu, ranji clownul.

      - Ar fi un inceput de negociere, zambi Attila la randul sau.

      Clownul rase zgomotos, se ridica in picioare si incepu sa se plimbe prin sala in maniera caraghioasa a oricarui clown, maniera datorata in parte pantofilor uriasi si nostimi dar si programarii sale originale. Asta ii aminti lui Attila de faptul ca undeva in auntrul clownului exista inca un dispozitiv de memorie in care sunt stocate toate datele robotului, de la fabricatie si pana in prezent. Daca ar reusi sa ajunga cumva la conexia care formata memoria, lasandu-l cu matrita originala, atunci clownul le-ar fi devenit un aliat important. Asta daca nu il va scoate Principiul 3 al EA-urilor din functiune. Dar mai aveau inca doi inamici deosebit de periculosi: cei doi oameni care ramasesera la uriasul pupitru.

      - Noi avem modul nostru de a negocia, vorbi clownul, intrerupandu-i gandurile lui Attila. Priveste ce se intampla cu cei care nu stiu sa negocieze cu noi.

      Un ecran mare din spatele pupitrului se lumina. Aparu fata tumefiata si plina de sange a generalului Velcourt.

      - Ati castigat o batalie nenorocitilor ingaima generalul, imobilizat intr-un scaun, cu mainile la spate. Aveti centrul si doua sectoare. Dar oamenii mei o sa va friga cururile la toti. Mai sunt inca 38 de sectoare pline de baieti curajosi in toata lumea asta.

      - Da-ne o data coordonatele lor si terminam cu toata povestea asta urata, generale, se auzi vocea lui Cap-de-lemn. Doar atat iti cerem. Coordonatele tuturor Sectoarelor Miscarii sau codurile de comunicare. Apoi esti liber sa faci ce vrei. Noi iti garantam libertatea

      - Duceti-va la dracu cu totii

      - Bine Daca asa vrei atunci du-te tu inainte si anunta-ne sosirea. Se auzi zgomotul unui percutor sonic care se armeaza.

      - Eu o sa fiu primul care va asteapta acolo, ranji generalul si scuipa spre obiectivul camerei. In clipa urmatoare capul ii erupse intr-o explozie de sange si creier, lovit de vibratiile miilor de decibeli dirijati.

      Ecranul se intuneca din nou.

      Clownul privi reactiile celor patru oameni. Pe fetele celor doua femei se citea mila si indignarea. Fata lui Jack exprima furia neputincioasa. Attila ramasese insa impasibil.

      - Ce zice? Sunteti dispusi sa incepem negocierile? intreba clownul.

      - Banuiesc ca vreti sa aflati acelasi lucru. Si daca va spunem ca nu stim blestematele de coordonate?

      - Minti tuna Fred Tylor din spatele pupitrului. Erai prieten apropiat cu poponarul ala de Velcourt.

      - Liniste! tuna clownul. Sa presupunem ca nu le stiti. Le puteti afla insa.

      - Cum putem afla noi daca voi nu ati reusit?

      - Infiltrandu-va in sectoare.

      Attila zambi

      - Ne cereti sa lucrati pentru voi? Si ce garantie aveti ca odata ajunsi printre ai nostri o nu o sa intoarcem iar armele?

      - Pai unul din voi ar putea ramane aici spre exemplu

      In clipa urmatoare clownul tresari violent. Apoi ramase nemiscat, concentrat parca inlauntrul lui. Apoi brusc intinse mana si ii smulse lui Attila lantul de la gat. Dezlipi micul microfon radioemitator de pe placuta de identificare.

      - Credeti ca m-ati dus de nas, ranji acesta intr-un tarziu Sa zicem ca da. La ce v-a folosit? Cu ce poate sa va ajute un singur om? Nu face altceva decat sa va grabeasca moartea. Scoase un pistol masiv cu plasma Attila il recunoscu ca fiind pistolul sau si il atinti spre tanarul luptator uman.

      Pe fetele celor patru se citra uimirea. Attila flutura degetele febril adresandu-i Emmei un semnal. Se dadu doi pasi inapoi, mimand retragerea din fata armei atintite spre el. Mana sa atinse coapsa Emmei. Varfurile degetelor sale simtira acul de par al fetei, acolo la locul lui, in pliul lateral al combinezonului. Il trase infinit de incet afara.

      Clownul se apropie de Attila cu arma atintita spre el.

      - Ordonati omului vostru sa se predea, striga clownul.

      - Nu stiu despre ce naiba vorbesti, raspunse Attila cu ochii atintiti asupra orificiului din gatul clownului. Inca doi pasi mai aproape si clownul ar fi afara din joc. Un singur metru era de-ajuns.

      - Ordonati omului vostru sa se retraga sau ea moare, tipa clownul atintind teava pistolului spre Emma.

      - Ok! Usurel O sa-i zic dar am nevoie de micro-fon. Fara el nu pot sa fac nimic, zise Attila intinzand palma stanga catre clown. Acesta se apropie precaut cu microfonul. Apoi se opri brusc.

      - Nu-ti trebuie microfonul. Au si ceilalti

      Lui Attila ii fu insa de-ajuns. Cu mana stanga lovi fulgerator bratul care tinea pistolul in timp ce mana dreapta infipse acul de par al Emmei in orificiul din gatul clownului. Acesta incepu sa tremure ca scurtcircuitat. Cei doi tradatori umani, revenindu-si cu greu din uimire, scoasera armele, dar inainte de a mai apuca sa schiteze vreun alt gest, peretele din spatele lor exploda si prin spartura patrunse silueta galbena si eleganta a lui Intruder. Din habitaclul masinii zambea triumfator sergentul Hammilton.

      - Sa traiti, zbiera el scotand capul prin turela cabinei. Faceti o plimbare?

      Cei patru luptatori explodara in urale de bucurie. Alergara cu totii catre Intruder dar un puls electro-magnetic vajai pe langa ei facandu-i sa se opreasca. Se intoarsera uimiti. Dar inainte ca vreunul din ei sa isi dea seama ce se intampla, clownul ridica pistolul cu plasma si il pulveriza pe Cybercom-ul care ii atacase pe cei patru.

      - O Entitate Artificiala are obligatia de a intreru-pe orice activitate care pune viata sau integritatea fizica sau psihica a unei fiinte umane in pericol turui clownul.

      Oamenii zambira.

      - Am o idee, spuse Hellena. Numai de m-as des-curca cu interfete lor. Se apropie de o consola si degetele incepura sa-i alerge febrile pe taste.

      - Ce naiba faci? ii striga Attila de pe platforma lui Intruder. Misca-te mai repede, pana nu navalesc masinutele de afara peste noi. Alea nu stiu ce sunt alea principiile Entitatilor. Si clownul nostru nu stiu cat mai ramane in picioare.

      - Gata, am terminat. Si daca merge, s-ar putea sa asistati la sfarsitul celui mai groaznic razboi din istorie.

      Sari in cabina vehicolului de lupta si il batu pe Hammilton pe umar.

      - Si acum scoate-ne de-aici pana nu se dezlantuie iadul.

     

      - Orice Entitate are dreptul de de a distruge orice alta Entitae intalnita si sa nu inceteze focul pana nu mai ramane nimic din ea ??? Attila izbucni intr-un ras zgomotos

      - Deh ce vrei? Lipsa de inspiratie, raspunse Hellena. Dar a mers, nu?

      - Slava domnului

      Stateau toti cinci intinsi pe burta, pe varful unei coline, departe de oras, privind sclipirile exploziilor. Cand si cand sclipirile deveneau adevarate fulgere atunci cand se intalneau cate doua cuirasate aeriene.

      Attila se intoarse pe spate si privis pre stele. Vazu o stea cazatoare. Curand va putea admira cerul fara grija razboiului. Intoarse capul spre sergentul Hammilton. Acesta, intins pe spate, privea melancolic un mic obiect sralucitor, pe care il sucea pe toate partile.

      - Sergent Hammilton, care este numele tau mic? il intreba.

      - David, sa traiti. Puteti sa-mi ziceti Dave.

      - Si tu poti sa-mi zici Attila, Dave. Razboiul s-a terminat Ce admiri acolo?

      Tanarul stranse micul obiect instinctiv apoi i-l arunca lui Attila. Acesta il prinse den zbor.

      - O Stea de Turcoaz, domnule Attila. O distinc-tie din cel de-al treilea razboi mondial

      Attila intoarse mica insigna, si citi pe spate initialele J.R.H. John Ross Hammer. Era insigna tatalui sau.

      - De unde ai distinctia asta, Dave?

      - De la tatal meu. Eduard Hammilton. Cunoscut de cei din sleahta lui drept Edy Nebunu Nu a fost a lui. Mi-a zis ca a apartinut primului erou al Razboiului Total. Poti sa o pastrezi O meriti cu prisosinta.

      - Multumesc, Dave. Nici nu stii cat inseamna pen-tru mine.

      Stranse in pumn mica stea si iar catre cerul instelat, lansand in eter un salut la adresa tatalui sau. Simtea ca este undeva sus, o stea printre stele, il priveste si e mandru de el.

      - Dave Tatal tau e un om minunat.

      - A fost. A murit la sfarsitul Razboiului Conventio-nal, doborat in timp ce facea un zbor cu un transport de contrabanda pentru Rebeli. L-ai cunoscut?

      Attila isi aminti de fata brazdata de riduri a bar-batului pe care-l intalnise cu ani in urma, in cea mai neagra zi a vietii lui. Ii adresa si lui un zambet si un salut.

      - Nu raspunse intr-un tarziu. Dar asa imi zice sufletul.

      Emma se rostogoli spre el si il saruta lung. Apoi inalta capul si il privi.

      - Niciodata de cand te cunosc nu ai fost atat de degajat spuse ea.

      - Pentru prima oara de cand ma cunosc, am putina liniste si putina dragoste.

      - Putina? intreba ea indignata si ii trase un ghiont intre coaste. El icni si incepu sa o gadile Se harjonira un timp apoi el se ridica si scoase din haina 5 trabuce.

      Ii striga pe ceilalti:

      - Hei, veniti putin la mine. Am ceva pentru voi. Le imparti catre un trabuc. Trebuie sa sarbatorim.

      Isi aprinsera toti trabucurile.Hellena se uita la ceas apoi spuse:

      - Stiti ce zi e azi? 16 iunie.

      - Atunci, pentru Alex, zise Attila si trase cu sete din trabuc. Trasera si ceilalti. Hellena incepu sa tuseasca.

      - Nu stiu cum puteti sa va otraviti cu mizeriile astea, spuse ea cu lacrimi in ochi. Eu il arunc

      - Hei, tre sa sarbatoresti cu noi, protesta Hard Jack. E un eveniment unic.

      - Atunci pentru pace, zise ea si trase inversunata din trabuc, inacandu-se.

      - Pentru noi, zise si Emma si il saruta pe Attila din nou.

     

© Copyright Victor M. Bucur
Nu există nici un comentariu  
Comentează articolul  Spune-ţi părerea

    Toate câmpurile sunt obligatorii.
    Comentariul nu poate include link-uri.
    Dacă sunteţi logat, numele şi emailul se autocompletează.
    Comentariile sunt moderate şi vor apărea pe site numai după aprobare.

Nume :
Email (nu va fi afişat) :
Comentariu :


   SFera Online v.3 Final Edition - arte vizuale şi literatură de anticipaţie
      Toate drepturile rezervate. Copyright © 2001 - 2011 SFera Online | © 2011 - 2015 Arhiva SFera Online