evomag.ro
    science-fiction fantasy poezie eseu arte vizuale
Caută :  
Resurse Contact
Chat Room  -  Crist sideral  -  Poetul cerşetor  -  Scrisoarea  -  Praf minune (III)  -  Pasul craiului de munte  -  Parte din mintea ta  -  Mărturisirea lui Abel  -  Meduza (VII)  -  Variaţiuni pe o temă mai veche  -  Natură moartă, cu portret  -  Liniştea  -  Psihopatul  -  Ion cel fericit  -  Jocul Zeilor (IV)  -  Vinerea Rozinelor Timpurii  -  Cadou pentru regele Isrunului  -  Ankirah  -  Ghavany  -  În tren  -  În beci  -  Cunoaştere  -  La lumina...  -  Groparii  -  Omega  -  Un viol ratat (Din neant)  -  Poveste de mahala II : Oiţa rătăcită  -  Gol  -  Mergem acasă  -  Întunericul de dincolo  -  Punct. ªi atât  -  Luminile oraşului XXIV  -  Peştera I  -  Sete  -  Emoţia reîntoarcerii  -  Regele animalelor  -  Program de criză  -  Fortul  -  Nu vreau să fiu un erou !  -  Mamal - Oraşul  -  Poveste de viaţă  -  Jocul Zeilor (VIII)  -  Îngerul cenuşiu - Angela  -  Mărire şi decădere  -  În umbra deasă a realităţii  -  Războiul - fără - cap - şi - fără - coadă  -  Norma  -  Muribundul  -  Bodaproste  -  Război total


Tolaie

Tolaie
  Ana Veronica Mircea
The Hell
Coincidence
Behind the scenes
Dear God!
Ucid
varianta print

Ana Veronica Mircea



Publicat Duminică, 6 Februarie 2005, ora 11:20

      Orasul e Dincolo. De partea ailalta a ploii de foc. "Ploaie" ii zicem noi. Mama ii spune "bariera energetica". Da' tata ride:

     

      - Ce stie ma-ta!

     

      Mama nu stie. Ea n-a fost in Oras. Nu cunoaste "bresele" - ca tata.

     

      Mama e femeie-de-mlastina. Cit e ziua colinda smircurile - si se-ntoarce vopsita pina sub barbie cu mizga puturoasa, cu bulbuci. Da' ne-aduce tolaie. Aduce pe putin opt. Va sa zica, una pentru fiecare!

     

      - Ca sa nu va bateti, fiarelor! spune, hlizindu-se. Si ne mingiie. Da' noi ne ferim. Pentru ca mama pute.

     

      Si tolaiele put. Ne tinem de nas cind luam prima muscatura. Pe urma, aroma miezului infringe izu- cojii - si molfaim fericiti fructele zemoase.

     

      - Asta da dulceata! se bucura totdeauna Zorama, sora-mea a mare. Pentru ca e singura care-si aminteste sa fi mincat v-odata altceva. Noi, ailalti, am fost intarcati cu tolaie!

     

      - Cu otrava asta! spune tata.

     

      Pentru ca orasenii nu maninca tolaie.

     

      - Tolaiele modifica bioritmu-, se vaieta mama. Cresti intr-un an cit altu-n doi si-ti scurtezi viata c-o jumate!

     

      - S-a desteptat ma-ta! ride tata.

     

      - Ba crestem intr-un an cit alti-n trei, spune Zorama, cind sintem singuri acasa.

     

      Si noi o credem. Pentru ca Zorama e prietena cu baboiul, cu Lonia cocosata, doftoroaia. Aia i-a zis ca-i de rau cind sezi, ca noi, in cochilia unui melc de mlastina.

     

      Cochilia a adus-o mama. Ca-i usoara, o pot ridica si io, c-o singura mina. Pentru ca-i ciur. Au cutreierat-o filiformii, viermii-de-mocirla, intr-o veselie! De-aia tata n-a luat-o in oras. Nimeni n-ar fi dat pe ea nici o para chioara! ("Para" ii zicem noi. Mama ii spune "subunitate de credit"!)

     

      Da' cochilia-i aur pentru noi. Ca gaurile-s marunte, ca bortelite de acu- fluturelui orb, ala de te-nteapa cind esti minjit cu suc de tolaie, si ne distram a-ntiia cind le-nfundam cu clei de urechi - la Vreme-de-ploaie.

     

      - In oras nu ploua, zice tata.

     

      - Orasu- are cupola, zice mama.

     

      - Da' pe noi nu ne primesc in Oras, zice tata.

     

      - Noi sintem imigranti, zice mama.

     

      - Ba o sa ne primeasca, zice Zorama. Dupa ce-om plati "impamintenirea"!

     

      De-aia se furiseaza tata in Oras. Ca sa se-mbogateasca!

     

      Nu stim cum se-mbogateste tata.

     

      - Muncind! ne spune mama.

     

      - Ba vinzindu-si saminta, spune Zorama, cind sintem singuri acasa. Ca sint burjui de vor sa-si altoiasca neamu-!

     

      - Are dreptate, zice Goro, singuru- nostru frate. Si el nu vorbeste degeaba. El a fost odata in Oras, cu tata.

     

      - Cum e acolo? il intrebam, pentru ca tata nu ne povesteste niciodata. E adevarat ca strazile sint vii?

     

      - E-adevarat. Ca umbla, care mai iute, care mai agale ... Da' strazile-s pentru Milogi. Care e Barosan se plimba in cutie plutitoare! Iar pentru de-alde noi sint la canale! Nu m-am tirit ca-n ziua aia toata viata mea! Da' nu te poti sui pe strazi daca n-ai semnu- de identitate!

     

      - Ala-i o stea in palma stinga, zice Zorama. Lonia are, i-am vazut-o. Da' i-au dezactivat-o cind au dat-o afara!

     

      - De ce au dat-o pe Lonia afara din Oras?

     

      Zorama nu stie.

     

      Da' mama a aflat. Pai cum nu, daca bate mlastina cot la cot cu tot soiu- de cumetre cu gura spurcata!

     

      Lonia cumpara tolaie. De la Milogi. Ca, din toti Orasenii, doar aia se amesteca ci noi, cu pleava. Si iau tolaie la schimb, pentru maruntisuri strinse din cersit. Mama are de la ei un ceas si-un pieptene.

     

      Milogii vind tolaie Sarlatanilor, ca de-alde Lonia, care le fierb, le amesteca cu praf de cochilie si fac turte. Pe alea le cumpara Traficantii si le cara care-ncotro, citu-i galaxia!

     

      - Le zice Oniricos, spune mama, si aia bucsiti de bani se bat pe ele. Ca ei halesc o turta si viseaza o luna!

     

      Tata se strimba.

     

      - Ce stie ma-ta!

     

      Pai chiar! La ce s-ar bate aia? Ca tot asa gatim si noi tolaiele cind facem provizii pentru Vremea-ploii. Si nu visam nimic! Ca aia nu e vreme-de-dormit! Pentru ca ne uitam cum spala ploaia smircurile, cum se deschide Orasu- si cum ies Barosanii. Cum ies, cum topaie, cum chiuie si cum aplauda. Si cum o tulesc, imbrincindu-se, cind dau navala melcii. Vin puzderie, si-s d-aia gata sa se dizolve, bosorogi de lasa-n urma bale unsuroase, tuciurii, cu clabuci - si astea umplu mlastina la loc! S-acuma noi aplaudam! Pentru ca am muri de foame daca n-ar fi ea!

     

      - Ce tot indrugi?! imi zice mama cind deschid vorba despre ploaia care-a fost. Cum o sa piara smircurile?! Pai nu acolo merge tac-tu-n Vremea-ploii, ca sa smulga tolaie crude, sa le punem la uscat? Da' nu gaseste niciodata, ca de cind il stiu e tot nepriceput!

     

      - Ce stie ma-ta! spune tata. Cum o sa fiu in smirc in Vremea-ploii?! Sint in Oras, pentru c-atunci mi-apare semnu- si pot sa calc pe strazi, si ...

     

      Nu-l mai ascult. String pumnii si ma chinui sa nu pling. As plinge, daca n-as vedea o pe Zorama - aia de stie tot! - rizind pe infundate, ascunsa, cum ii place ei, intr-un cotlon.

     

© Copyright Ana Veronica Mircea
Sursa :   Obiectiv
Nu există nici un comentariu  
Comentează articolul  Spune-ţi părerea

    Toate câmpurile sunt obligatorii.
    Comentariul nu poate include link-uri.
    Dacă sunteţi logat, numele şi emailul se autocompletează.
    Comentariile sunt moderate şi vor apărea pe site numai după aprobare.

Nume :
Email (nu va fi afişat) :
Comentariu :


   SFera Online v.3 Final Edition - arte vizuale şi literatură de anticipaţie
      Toate drepturile rezervate. Copyright © 2001 - 2011 SFera Online | © 2011 - 2015 Arhiva SFera Online