evomag.ro
    science-fiction fantasy poezie eseu arte vizuale
Caută :  
Resurse Contact
Uezen  -  Jocul meu pentru Dumnezeu şi ai lui  -  Toate filmele româneşti au un final trist  -  Lumina neagră  -  Fata mării, Poliana  -  Atalia  -  Tolaie  -  Detenţie  -  The Alien Revolution  -  Luminile oraşului XXXIV  -  Homus trolEIbuzus  -  Unii îmi zic Charon...  -  Jeopardy  -  Recreaţia  -  Masa de duminică  -  Pânza de paianjen  -  Andru  -  Călătoria unui artist...  -  Sharia (fragment)  -  Luminile oraşului XVIII  -  Colecţionarul  -  X Factor  -  Un moment nou sau Cădere în cap spre cerul liber  -  Inelele lui Saturn  -  Ciorna  -  Secretul  -  Luminile oraşului XVII  -  Între „Ei” şi noi, Pământul! (II)  -  Luminile oraşului XXIV  -  Café du Marcel  -  Orb  -  Povestea ţării Nucalanoi  -  Omul - cu - sacul, Timpul şi... Eu !  -  Re-insecţie  -  Cadou pentru regele Isrunului  -  Dincolo de evoluţie  -  Praf minune (II)  -  Jocul Zeilor (IV)  -  Îmbrățișare  -  Jocul  -  Fragile  -  Amintiri trecute şi viitoare  -  Luminile oraşului XV  -  Lacrimi de stea  -  Nu deschideţi uşa  -  Scrisoare din Hipercubul 13  -  Brăduţul  -  O noapte într-un ceas  -  Tânăr si încă nescris  -  Mamal - Oraşul


Sclipiri de Soare

Sclipiri de Soare
  Radu Baltag
varianta print

Radu Baltag



Publicat Miercuri, 9 Februarie 2005, ora 19:05

      Era o noapte linistita in padurea de langa asezarea solmeza Calverdon. Singurul lucru care deranja linistea cuprinzatoare era o fata de vreo 13-14 ani, plangand, mergand singura prin padure, fara nici un scop precis. Oriunde era mai bine decat acasa...cu siguranta... . Era satula de violurile si bataile repetate ale tatalui sau.Ea se nascuse cu ochii negri si era considerata un dusman cumplit al zeului lor, deci trebuia omorata. Tatal, Aerhcon, fiind indemnat de mama, Medina, a reusit sa-i administreze o potiune care sa-i schimbe temporar culoarea ochilor. Potiunea trebuia luata o data pe saptamana. Totusi, Aerhcon era un preot foarte respectat si ar muri de rusine daca s-ar raspandi vorba despre fiica lui. In toti anii, dispretul pentru ea crescu,crescu,CRESCU!

      Afland ca este demis din functie fiindca a venit beat la slujba, Aerhcon s-a dus, cu tristete, la barul local, prietenul sau de-o viata!

      -Iti zic eu, toti parlamentarii astia cred ca muncesc din greu. Ei bine, sa vina-ntr-o zi cu slujba pe la templu, sa vada ei CE AM EU PE CAP!

      -Ia-o mai usor cu vinul acela, nu crezi ca ai baut destul?

      -Cine,eu?

      -Bine, gata, du-te acasa, s-a terminat bautura pentru tine.

      -Am inteles,nu trebuie sa te rastesti la mine!

      Dupa aceasta discutie amicala cu barmanul, decise sa se duca, in sfarsit, acasa.

      Deschise cu greu usa. Acolo, nevasta si fiica il asteptau cu sufletul la gura.

      -Unde ai fost?il intreba nevasta.

      -Nu vorbi tu asa cu mine, femeie!

      Si ii trage o palma zdravana.

      -Iar ai fost sa te imbeti!

      -Lasa-ma-n pace!

      -Am primit o instiintare de la templu, ai fost concediat. Dar, la cum arati, cred ca stii deja, betiv imputit!

      -Nu ma lua tu peste picior, tarfa ordinara!

      Inca o palma. Femeia este doborata la podea. Acuma incepe seria de picioare, cu un rezultat absolut infricosator. Vazandu-si mama, fetita incepe sa planga.

      -Tati, nu!

      -Taci!

      Si fetita primeste o lovitura de picior.

      -Ce-am facut? se intreaba Aerhcon. Gata, gata, tata-i aici.

      O ridica de jos, ii daduse jos chiloteii cu dantela, si incepu "treaba"

      -Nu, tati, inceteaza, nuuuuuuuuu! si izbucni in siroaie de lacrimi.

      -Eu stiu ce este mai bine pentru tine. Oricum ti-o trageai cu un vagabond si-ti pierdeai vir... virg... virginitatea in fata acelui libidinos, asa ca este mai bine in famile! spuse cu un ton relativ calm. Ea nici nu-l auzise...nici nu vroia sa-l auda pe acest boschetar jegos. Se gandea la un singur lucru - razbunare.

      A doua zi, cat timp tatal era la bar, Medina vorbea cu fiica ei:

      -Nu stiu cat timp o sa mai rezistam la acest "razboi" continuu.

      -Dar ce-ar fi sa ripostam?

      Nici nu apuca sa termine cuvantul, ca usa se izbeste de perete.

      -Uite-o! Puneti mana pe curva aia mica! era Aerhcon, intors de la o betie zdravana cu o multime furioasa.Dupa cateva pahare, incepu sa le povesteasca tuturor despre mica ticaloasa cu ochi negri si despre cum ea i-a facut"avansuri".Multimea s-a infuriat si au hotarat s-o arda pe rug.

      -FUGI! zise mama, cat de tare poate.

      Nici nu trebuia sa zica mai multe. Izbucni pe usa din spate si fugi inspre padure.

      Ei bine, aici incepea povestea noastra. Arafena se plimba la miezul noptii prin padure, cautand ceva de mancare. Dintr-o data, auzi din intunecimea paduri:

      -Arafenaaaaaa...vino la noi.......stii ca vrei....stii ce-ti putem oferi......

      -Hmm...The forest whispers my name...(gandi ea cu sarcasm).

      Iar se auzi ,de data asta si mai tare. Aceste vorbe parca ii aprinse o scanteie in cap. Curios, chiar stia despre ce era vorba. Instinctiv, o lua mai adanc prin padure. Merge, merge si ce gaseste, nu-i vine sa-i creada ochilor....

     

     

     



     

      Partea a II-a

     

      Vedea o trapa care intra in pamant. Nu stia din ce material e facut, dar avea o sclipire rosiatica, foarte frumoasa. In jurul ei erau niste hieroglife sidefii care nu pareau de pe acea lume. Incerca sa le citeasca:

      -Daca poti deslusi aceasta limba, trebuie doar sa spui parola si toate intrebarile tale isi vor gasi raspunsul.

      Da, asta voia, niste raspunsuri. Dar care era parola? Dupa aceasta zi tulbure, nu mai stia nici cum o cheama, dar parola? Totusi, putea sa incerce.

      -Durere!zise ea, fiind pe punctul de a izbucni in lacrimi.

      Nici nu apuca sa termine, ca trapa se deschide printr-o bubuitura.Se uita sa vada ce-i acolo: niste trepte. Se apuca sa le coboare. Coridorul acela era luminat la capat de aceeasi lumina rosiatica, desi, pe parcurs ce inainta, aceasta parca se facea galbuie. In unele parti, lumina nu era deloc vizibila. Oricine ar fi fost speriat de moarte in acel mediu lugubru, dar Arafena stia ca, odata ajunsa la capat, suferinta va inceta. STIA!

      Mersul parea interminabil. Dintr-o data, auzi niste zgomote. Era aproape de capat. Nimic n-o mai putea opri acum. NIMIC. Improspatata de acest gand, se apuca sa alerge. Intr-un minut, ajunge la capat. Era uimitor de cald. In fata ochilor i se infatisa un fel de prapastie mare la capatul careia se afla un alt tunel. Jos vedea eruptii de lava, iar pentru a ajunge pe partea cealalta, trebuia sa strabata un pod lat de vreo un metru. Un moment, i se facu frica, dar nu mai era cale de intoarcere. Incepu sa paseasca cu grija, stiind ce o putea astepta. Aproape ajunse la capat. Inca putin. Asa.

      "Ce a fost in capul meu?" se intreba Arafena. Acest scurt ragaz de gandire fu de ajuns ca sa isi piarda atentia si sa se impiedice, cazand.

      "Asta e..." gandi ea, apropiindu-se tot mai mult de lava. Dar se opri cu vreo 5 metri deasupra ei. Nu stia ce s-a intamplat-parea sustinuta de ceva. Uitandu-se mai bine, parca salvatorul isi arata fata: era lipsita de orice regularitate. Nu exista cuvant care sa-l descrie, si nici pentru a-l intelege. Arafena se sperie putin, in timp ce acesta o ducea sus. Totusi, figura i se paru foarte familiara...

      Acolo sus, de partea cealalta a podului, mai multe astfel de creaturi o asteptau. Pareau bucurosi sa o vada, asa credea ea.

      -Vreau niste raspunsuri!

      -Pai ce ai vrea sa stii prima data, copila mea? intreba una din creaturi, cea mai decorata, posibil conducatorul lor.

      -In primul rand, unde ma aflu?

      -Esti in centrul pamantului. Noi suntem Demoniacii... Acum mult, mult timp, noi stapaneam pamantul. Ne aflam intr-un conflict continuu cu Tata Soare. Pana la urma, acesta a trimis solmezii pe pamant. Noi ne-am imprietenit cu acestia, dar Tata Soare n-a fost multumit. I-a pedepsit aspru pe solmezi, zicandu-le ca vor pati lucruri si mai rele daca nu vor scapa de noi. Ei prinsesera ura acum pe noi, zicand ca toate necazurile sunt din vina noastra. Totusi, unii solmezi care n-au fost orbiti de prostia evidenta, ne-au avertizat ca se produce o revolta impotriva noastra. Am incercat sa fugim, dar ne-au prins din urma. Trupurile noastre au fost izgonite, ramanand doar spiritele noastre. Doar nu credeai ca mereu am aratat astfel, nu? Ma rog, dupa aceea o vraja ne-a facut prizonieri in acest loc uitat. Ca sa fie sigur ca ura pentru noi o sa continue, Tata Soare il mai trimite din cand in cand pe Urvenos, un slujnic de-al lui ca sa faca ravagii printre solmezi si sa ne atribuie noua actiunile astea.

      -Si ce legatura are asta cu mine?

      -Tu esti implinirea profetiei. Aceasta spune ca intr-o zi unul dintre stramosii nostri se va incarna intr-un solmez si ne va elibera. Gandeste-te la toata durerea ta, atribuita de catre Tata Soare. Credea ca inca mai poate sa te schimbe, dar tot ai venit ca sa ne eliberezi, esti speranta noastra!

      -Si ce trebuie sa fac ca sa va eliberez?

      -O familie corupta cu sange nobil solmez trebuie sa fie sacrificata in timpul aliniamentului planetelor. Acest aliniament se produce o data la 3 mii de ani.

      -Cand e urmatorul?

      -Maine seara... Sacrificiul trebuie sa se faca la un obelisc aflat in mijlocul padurii.

      -Bine, o sa va ajut. Acum pot sa plec?

      -Da. Iti dau si un slujitor de-al meu, sa te ajute.

      Trecuse o zi. Aliniamentul se producea in seara aceea. Stia ce familie trebuia sacrificata, iar acest lucru parca o facuse putin mai fericita. Trebuia sa isi sacrifice familia.

      Seara veni. Astepta sa adoarma fiecare. Dupa aceea, intra in casa ei impreuna cu demoniacul. El il lua pe tatal, iar ea pe mama. Totusi, nu putea totul sa mearga fara probleme: tatal se trezi si striga dupa ajutor, dar fu adormit cu o lovitura zdravana in ceafa. Trebuiau sa se grabeasca.

      Un vecin veni la ei la casa.

      -Vecine, ce s-a intamplat, ai nevoie de ajutor?

      Vazand ca nu-i raspunde, intra in casa. Nu gasi pe nimeni, erau de mult plecati. Stia ca nu era un semn bun, asa ca alerta garda din sat. Acestia au luat cativa varcolaci si oameni si au plecat dupa rapitori.

      Arafena ajunse deja la obelisc. Demoniacul ii inmana cutitul de sacrificiu.

      -Am asteptat mult momentul asta.

      -Stai, fiica mea, nu stii ce faci! Imi pare rau pentru tot!

      -Prea tarziu! si ii reteza capul. Totusi, nu era de ajuns. Se apuca sa ii injunghie corpul lisit de viata pe unde apuca.

      Acum urma mama:

      -Imi pare rau, dar trebuie sa o fac. Tu intelegi.

      Cu o lovitura de cutit, o omori si pe aceasta.

      In sfarsit, echipa ajunse la obelisc. Mirosul Arafenei a fost urmarit cu ajutorul varcolacilor.

      Scena sacrificiului era absolut ingrozitoare: cadavrului tatalui ii lipsea capul, sira spinarii era la 10 metri de cadavru, iar intestinele aproape ca ii atarnau pe dinafara. Cadavrul mamei arata mai decent, daca se poate spune asa ceva despre o decapitare, probabil din mai mult respect.

      -Uite-o pe mica nefericita! spuse unul din sateni, si dadu drumul varcolacilor.

      Acestia nu apucara sa faca nici doi pasi, cazand la pamant. Demoniacul intervenise. Lumea nu mai stia nimic din ce se intampla. Ei vazura doar prabusirea la pamant. Demoniacul ii ucidea pe rand, cand un tanar norocos il zari pentru o secunda. Atat era de ajuns ca sa il doboare cu lovitura de sabie foarte bine plasata.

      Arafena vazu ce se intampla, si nu-i venea sa creada.

      -Nuuuuuu!!!!!!!!!!!! izbucni ea-n plans. Cum ati putut?

      -Fie ca tu sa gasesti pacea in viata de dupa, copila! zise preotul aflat in grup, inainte de a o taia pe jumatate cu sabia lui de mithril. In acel moment, pamantul incepu sa se despice: Demoniacii ieseau la suprafata.

      Solmezii credeau ca au inebunit. Era o priveliste care sfida orice limita a mintii. Unii incepeau sa fuga, dar cei curiosi stateau locului. Vazand cele doua cadavre, Kahn'eh(conducatorul demoniacilor) stia ca meritau macar razbunare.

      Lupta incepu. Solmezii n-aveau nici o sansa, dar totusi luptau. Masacrul ce a urmat intorcea pe dos orice stomac: unor solmezi le-au plesnit cavitatea toracica, aruncandu-le la cativa metri plamanii si inima, in timp ce altii pur si simplu au fost taiati in bucati sau incendiati.

      Zilele, lunile, anii trecura. Cadavrul Arafenei ramase prada descompunerii sau corbilor, in timp ce Demoniacii paseau in lume, planuindu-si razbunarea.

     

     

© Copyright Radu Baltag
Nu există nici un comentariu  
Comentează articolul  Spune-ţi părerea

    Toate câmpurile sunt obligatorii.
    Comentariul nu poate include link-uri.
    Dacă sunteţi logat, numele şi emailul se autocompletează.
    Comentariile sunt moderate şi vor apărea pe site numai după aprobare.

Nume :
Email (nu va fi afişat) :
Comentariu :


   SFera Online v.3 Final Edition - arte vizuale şi literatură de anticipaţie
      Toate drepturile rezervate. Copyright © 2001 - 2011 SFera Online | © 2011 - 2015 Arhiva SFera Online